Circumstanţa atenuantă a provocării. Reţinerea circumstanţei în procedura simplificată prevăzută de art. 375 Cod procedură penală. Întrunirea cerinţelor circumstanţei

Rezumat:

Reţinerea circumstanţei atenuante a provocării prevăzută de art.75 alin.1 lit. a C.pen. în procedura simplificată prevăzută de art. 375 Cod procedură penală, cu consecinţa reţinerii altei situaţii de fapt decât cea reţinută în rechizitoriu, fără administrarea nemijlocită a probelor de către instanţa de fond este nelegală .

Nu sunt întrunite cerinţele circumstanţei atenuante a provocării prevăzută de art.75 alin.1 lit. a C.pen. în condiţiile în care conduita persoanei vătămate a fost determinată de acţiunea anterioară a inculpatului.

Hotărârea:

Prin sentinţa penală nr. 384 din 28.12.2018 pronunţată de Judecătoria Fălticeni, inculpatul A. a fost condamnat pentru comiterea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, prev. de art. 193 alin. 2 din C.pen. cu aplicarea disp. art. art. 75 alin. 1 lit. a C.pen. şi art. 396 alin. 10 Cod de procedură penală la pedeapsa de 1 an închisoare.

În baza art. 91 C.pen., s-a dispus suspendarea condiţionată sub supraveghere a executării pedepsei și în temeiul art. 92 C.pen., s-a stabilit un termen de încercare de 2 ani.

În baza art. 93 alin. 1 C.pen, inculpatul a fost obligat la respectarea următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În temeiul art. 93 alin. 2 C.pen., pe durata termenului de încercare, inculpatul a fost obligat să frecventeze programele de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate apreciate ca adecvate de către Serviciul de Probaţiune.

În baza art. 93 alin. 3 C.pen., s-a stabilit ca inculpatul să presteze timp de 60 de zile o activitate neremunerată în cadrul unităţilor administrativ teritoriale a comunei C. sau a mun. D., câte 2 ore pe zi, programul de executare al acestei activităţi urmând a fi stabilit de către Serviciul de Probaţiune.

În baza art. 404 alin.2 Cod de procedură penală s-a atras atenţia inculpatului cu privire la dispoziţiile art. 96 N.C.pen. referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În temeiul art. 404 alin.2 Cod de procedură penală s-a atras atenţia inculpatului că în cazul în care nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse prin hotărâre, instanţa va revoca suspendarea şi va dispune executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 19 alin. 1, art. 397 Cod de procedură penală şi art. 1357 alin. 1 şi 2 din noul C.civ., a fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă B., în consecinţă:

Inculpatul A. a fost obligat la plata către partea civilă B. a sumei de 4250 lei cu titlu de daune materiale şi a sumei de 20000 de lei cu titlu de daune morale.

În baza art. 19 alin. 1 și art. 397 Cod de procedură penală, art. 1357 alin. 1 şi 2 Cod civil, a fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Judeţean şi, în consecinţă:

Inculpatul A. a fost obligat la plata către partea civilă Spitalul Judeţean a sumei de 1404,66 lei cu titlu de cheltuieli de spitalizare.

În baza art. 274 alin. 1 Cod de procedură penală inculpatul a fost obligat la plata către stat a sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 200 lei din cursul urmăririi penale.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni cu nr. 1735/P/2016 din 22 ianuarie 2018 înregistrat pe rolul Judecătoriei Fălticeni la data de 6.03.2018 sub nr. ..../227/2018 a fost trimis în judecată inculpatul A., pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, prev. de art. 193 alin. 2 din C. pen., constând în aceea că la data de 12.07.2016, în jurul orei 05:11, în timp ce se afla în fața discotecii aparținând SC E. SRL, situată în mun. D., s-a înarmat cu o bâtă și i-a aplicat două lovituri persoanei vătămate B. care au vizat zona capului, provocându-i contuzii cu echimoză și fractură la ambele oase – antebraț stâng cu deplasare, leziuni traumatice ce au necesitat 70-80 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.

Prin încheierea din 07.06.2018, judecătorul de cameră preliminară a constatat competenţa instanţei în soluţionarea cauzei, legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală, dispunând începerea judecăţii.

Inculpatul a solicitat să fie judecat în procedura recunoașterii învinuirii, cerere care i-a fost admisă de către instanță, potrivit art. 374 alin.4 Cod procedură penală.

Analizând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti, instanţa de fond a reţinut următoarea situaţie de fapt:

Persoana vătămată B. a formulat plângere prealabilă, în termenul legal, în motivarea căreia s-a arătat că, la data de 12.07.2016, în jurul orelor 3,00 dimineaţa, în timp ce dormea, a fost trezit în zgomote puternice venite de afară, din faţa barului F., situat pe strada ... din municipiul D., în apropierea locuinței sale. A precizat că a fost trezit din somn, întrucât sunetele erau foarte puternice, reprezentate de scârțiituri de roţi, motorul turat al unui autoturism pentru aproximativ trei sferturi de oră, după care muzica era asurzitoare, răsunând în tot cartierul, deşi orele erau târzii.

În jurul orelor 4,55 - 5,00 nu a mai suportat gălăgia de neimaginat şi a ieşit afară din casă, fiind însoţit de soţia sa, să vadă ce se întâmplă. În faţa barului sus-menţionat se afla un tânăr care stătea în spatele unui autoturism, având numărul de înmatriculare SV-xx-yyy, ce avea portbagajul deschis, iar pe şosea în spatele maşinii se afla o boxă cu difuzor cu dimensiuni de aproximativ 40/40/30 cm, ce era în funcţiune, din care se auzea muzică (manele) cu volumul foarte tare.

În acel moment, a deschis poarta şi a strigat la acel tânăr, spunându-i să închidă muzica sau să o dea mai încet, moment în care acesta i-a răspuns cu cuvinte obscene, adresându-i injurii şi jigniri.

Ulterior, datorită stării exasperante provocată de acea împrejurare, s-a deplasat spre acel tânăr cu intenţia de a rezolva situaţia şi a lovit boxa de unde se auzea muzică, însă fără vreun rezultat, întrucât zgomotul puternic se auzea în continuare.

În acel moment, de pe terasa barului au ieşit încă 3 tineri care s-au alăturat celui de lângă autoturism şi au început să-l ameninţe că-i vor da foc la casă şi-l omoară, provocându-i teamă. Totodată, din barul respectiv a mai ieşit o persoană de sex masculin care purta o bluză de culoare albă, care s-a alăturat celorlalţi şi au venit spre el, cu intenţia de a-l agresa. Soţia sa a încercat să aplaneze conflictul, băgându-se în faţa sa, însă unul dintre tineri a venit prin spatele său şi l-a lovit cu o bâtă de baseball peste umărul stâng.

După lovitură, braţul său s-a îndoit instantaneu, a fugit în curte şi a strigat că bărbatul respectiv i-a rupt braţul. Acesta a intenţionat să o lovească pe soţia sa, însă a fost surprins de glasul unei persoane de sex feminin care a ieşit din bar şi a ţipat la el spunând că „nu da că e femeie”. Văzând că are mâna fracturată, neavând control asupra acesteia, a intrat în panică, s-a îmbrăcat şi a plecat cu soţia sa la Spitalul Judeţean, la urgenţe.

Potrivit concluziilor certificatului medico-legal nr. 680-SV/A2 din 21.07.2016 persoana vătămată B. prezintă contuzii cu echimoză şi fractură ambele oase antebraţ stâng cu deplasare, ce s-au putut produce prin loviri cu corpuri sau mijloace contondente putând data din 12.07.2016. Leziunile pot necesita 70-80 (şaptezeci-optzeci) zile îngrijiri medicale.

Inculpatul A. a formulat și el plângere împotriva persoanei vătămate pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere, dar prin același rechizitoriu s-a dispus clasarea cauzei în temeiul art. 16 alin. 1 lit. b Cod de procedură penală –fapta nu este prevăzută de legea penală.

Raportat probatoriul administrat coroborat cu declaraţiile martorilor ascultaţi şi susţinerile părţilor implicate, instanţa de fond a apreciat că se confirmă agresiunea reclamată de persoana vătămată B. din dimineaţa zilei de 12.07.2016, avându-l drept autor pe inculpatul A., constând în aplicarea de către inculpat a două lovituri persoanei vătămate B. (în vârstă de 53 ani) ce au vizat zona capului, victima suferind contuzii cu echimoză şi fractură ambele oase antebraţ-stâng cu deplasare, leziuni traumatice ce au necesitat 70-80 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.

Pe de altă parte, prima instanţă a constatat că nu sunt confirmate susţinerile persoanei vătămate potrivit cărora anterior deplasării acestuia, înarmat cu un topor la maşina inculpatului, parcată în zona discotecii aparţinând SC E. SRL, respectiv pe strada .. din mun. D., inculpatul i-ar fi adresat cuvinte obscene, injurii şi jigniri. Astfel, martora G., soţia inculpatului, nu face referire decât la împrejurarea că soţul său, respectiv persoana vătămată, a solicitat persoanelor aflate în maşină să oprească muzica care îl deranja, fără a face referire la împrejurarea că inculpatul i-ar fi adresat acestuia cuvinte obscene, injurii şi jigniri.

Instanţa de fond nu a găsit justificată atitudinea persoanei vătămate care s-a deplasat înarmat cu un topor la maşina inculpatului parcată în zona discotecii aparţinând SC E. SRL şi a locuinţei sale, şi de a lovi boxa audio aflată în portbagajul aceluiaşi autoturism, întrucât nimănui nu îi este îngăduit să-şi facă singur dreptate. În acelaşi timp, prima instanţă a constatat că procesul verbal din 15.09.2016 care descrie imaginile surprinse de camera de supraveghere video instalată în exteriorul clădirii discotecii E. redau o atitudine ameninţătoare a persoanei vătămate în timpul discuţiei purtate cu grupul de tineri din care făcea parte inculpatul, imediat după ce persoana vătămată a lovit cu toporul portbagajul autoturismului inculpatului, în sensul că s-a consemnat că la apropierea unuia dintre tinerii din grupul din care făcea parte inculpatul, de persoana vătămată, acesta s-a mişcat în lateral, a ridicat toporul, iar tânărul s-a îndepărtat.

Faţă de modalitatea în care se coroborează mijloacele de probă expuse anterior, instanţa de fond a reţinut că prezumţia de nevinovăţie a fost răsturnată şi vinovăţia inculpatului A. a fost dovedită dincolo de orice dubiu.

În drept, fapta inculpatului A. (în vârstă de 19 ani) care la data de 12.07.2016, în jurul orei 05.11, s-a înarmat cu o bâtă şi i-a aplicat două lovituri persoanei vătămate B. (în vârstă de 53 ani), provocându-i contuzii cu echimoză şi fractură ambele oase antebraţ-stâng cu deplasare, leziuni traumatice ce au necesitat 70-80 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de lovire sau alte violenţe, prev. de art. 193 alin. 2 din C. pen..

Pe de altă parte, prima instanţă a apreciat că atitudinea provocatoare, produsă prin violenţă, a persoanei vătămate, de care aceasta a dat dovadă anterior săvârşirii faptei, constituie o împrejurare care se circumscrie condiţiilor prev. de disp. art. 75 alin. 1 lit. a C.pen.. potrivit cărora constituie circumstanțe atenuante săvârşirea infracţiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau printr-o altă acţiune ilicită gravă.

Sub aspectul laturii subiective fapta a fost săvârşită cu intenţie directă.

La individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului, prima instanţă a avut în vedere dispoziţiile art. 74 C.pen, limitele speciale de pedeapsă prevăzute de art. 193 al. 2 din C.p., reduse ca urmare aplicării disp. art. 396 alin. 10 C.p.pen., gradul de pericol social concret al faptei, atitudinea procesuală de recunoaştere a faptei, de persoana inculpatului care nu are antecedente penale.

Prima instanţă a apreciat că stabilirea unei pedepse de 1 an închisoare în sarcina inculpatului A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire prev. de art. 193 al. 2 C.p. este necesară şi suficientă pentru îndreptarea şi resocializarea viitoare a acestuia.

În ceea ce priveşte individualizarea judiciară a modalităţii de executare a pedepsei, s-a reținut că sunt întrunite cumulativ condiţiile legale pentru aplicarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei prevăzute de art. 91 C.pen., şi anume cuantumul pedepsei este sub limita de 3 ani, inculpatul nu are antecedente penale, precum şi aprecierea instanţei că scopul educativ al pedepsei respectiv, reintegrarea în societate, poate fi atins şi fără executarea pedepsei în regim de detenţie.

Instanţa de fond a apreciat că prin impunerea către inculpat, pe o perioadă de 2 ani, care constituie termen de supraveghere, a obligaţiilor prev. de lege în disp. art. 93 Cod penal, există posibilitatea reintegrării sociale şi a reeducării acestuia fără executarea pedepsei închisorii în regim de detenție.

În ce priveşte latura civilă a cauzei, instanţa de fond a avut în vedere că persoana vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 42.933 lei din care 40.000 lei daune morale. Prin cererea precizatoare formulată la termenul din data de 06.12.2018 persoana vătămată constituită parte civilă a arătat că înţelege să-şi majoreze pretenţiile solicitate cu titlu de daune materiale până la suma de 8.500 lei.

Referitor la suma pe care partea civilă susţine că a fost obligat să o achite unei alte persoane pentru munca în gospodărie pe care acesta nu a putut-o presta în perioada în care a necesitat îngrijiri medicale, instanţa de fond a avut în vedere că declaraţia martorului H. din care rezultă că acesta l-a ajutat pe inculpat în perioada august - septembrie 2016 la treburile gospodăreşti întrucât acesta nu putea să lucreze. De asemenea, martorul H. a mai arătat că a mai ajutat-o pe partea civilă şi în perioada septembrie-octombrie 2017 la treburi gospodăreşti întrucât partea civilă a ieşit din spital cu mâna operată. Pentru activităţile prestate a fost retribuit de către persoana vătămată cu suma de 100 lei pe zi, primind în total sumele de 4500 lei, respectiv 6000 lei.

De asemenea, instanţa de fond a constatat că partea civilă a anexat înscrisuri reprezentând dovezi de plată pentru eliberarea certificatului medico-legal - 38 lei, precum şi pentru investigaţii medicale - 395 lei.

Raportat la prejudiciul moral suferit de persoana vătămată, prima instanţă a apreciat că s-a făcut dovada creării unui prejudiciu nepatrimonial persoanei vătămate, rezultat din vătămări aduse sănătăţii şi integrităţii fizice, fiind vorba de un prejudiciu corporal, ceea ce o îndreptăţeşte la acordarea daunelor morale solicitate dar nu şi la cuantumul pretins.

S-a considerat că suma de 40.000 lei este rezonabilă, respectiv 500 de lei pentru fiecare zi de îngrijiri medicale, cuantum de natură a acoperi prejudiciul nepatrimonial cauzat, reprezentând o compensaţie decentă a suferinţelor fizice şi psihice încercate de partea civilă care i-au produs disconfort atât fizic cât şi psihic, datorită durerii resimțite în regiunea corporală vizată în perioada imediată săvârşirii faptei.

Întrucât prima instanță a reținut că persoana vătămată are la rândul său o contribuţie importantă în producerea incidentului în contextul căruia a fost în cele din urmă agresat de către inculpat, s-a dispus că inculpatul să fie obligat să achite doar jumătate din prejudiciul creat, respectiv suma de 4250 lei cu titlu de daune materiale şi a sumei de 20000 de lei cu titlu de daune morale.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, au formulat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Fălticeni şi partea civilă B.

Parchetul de pe lângă judecătoria Fălticeni a criticat sentinţa penală apelată pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În ceea ce priveşte nelegalitatea sentinţei, arată că în mod greşit prima instanţă a reţinut în favoarea inculpatului circumstanța atenuantă a provocării fără ca acest aspect să fie pus în discuţia părţilor şi pe cale de consecință, să fie schimbată încadrarea juridică a faptei în acest sens.

Referitor la netemeinicia hotărârii, consideră că raportat la împrejurările concrete ale faptei şi la circumstanţele personale ale inculpatului, pedeapsa aplicată este excesiv de blândă, motiv pentru care solicită condamnarea inculpatului la o pedeapsă majorată, respectiv doi ani închisoare, cu suspendarea acesteia sub supraveghere pe un termen de 4 ani în loc de 2 ani.

Partea civilă B. a criticat sentinţa penală apelată în ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, solicitând să se constate că în mod greşit prima instanţă a reţinut circumstanţa atenuantă a provocării, că despăgubirile materiale şi daunele morale au fost dovedite prin înscrisurile depuse la dosar, precum şi cu declaraţia martorului H. În consecință, solicită obligarea inculpatului la plata despăgubirilor civile -materiale şi morale - conform cererii de constituire ca parte civilă astfel cum a fost precizată la ultimul termen de judecată în fond.

Analizând sentinţa supusă controlului judiciar, sub toate aspectele, în baza art. 417 alin. (2) Cod de procedură penală, Curtea constată că inculpatul a solicitat, iar instanța de fond i-a admis cererea de a fi judecat în procedura recunoașterii învinuirii, pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, recunoscând în totalitate faptele reținute în sarcina sa, așa cum au fost descrise în rechizitoriu. Cu toate acestea, instanța de fond, fără să administreze probe în mod nemijlocit, a făcut o reevaluare a mijloacele de probă aflate la dosarul cauzei, stabilind că inculpatul a săvârșit fapta pentru care a fost trimis în judecată, fiind provocat de către persoana vătămată. Or, prin reținerea unei atare circumstanțe atenuante, instanța de fond a stabilit o altă situație de fapt decât cea descrisă în actul de sesizare și pe care inculpatul și-a însușit-o, situație care este în contradicție cu procedura recunoașterii învinuirii.

Curtea constată că inculpatul, printr-un înscris autentic, dar și personal în fața instanței, a declarat că recunoaște și regretă în totalitate fapta reținută în sarcina sa, nu înțelege să propună probe în apărare și prin urmare nu a contestat situaţia de fapt, solicitând judecarea conform procedurii în cazul recunoaşterii învinuirii.

Curtea apreciază astfel, pentru motivele ce se vor arăta, că soluția instanței de fond relativ la reținerea în favoarea inculpatului a circumstanței atenuante a provocării, fără a se proceda la readministrarea probatoriului în condiții de contradictorialitate și oralitate, este nelegală.

Procedura, în cazul recunoaşterii învinuirii, reglementată de dispoziţiile art. 349 alin. (2), art. 374 alin. (4), art. 377, art. 395 alin. (2) şi art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. este parte a conceptului juridic contemporan de "justiţie penală negociată". Potrivit dispoziţiilor sus menţionate, în schimbul "pledării vinovăţiei" în faţa judecătorului şi al acceptării judecării cauzei pe baza probatoriului administrat în cursul urmăririi penale, acuzatul, în caz de condamnare sau amânare a aplicării pedepsei, beneficiază de o reducere a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege de o treime în cazul pedepsei închisorii, iar în cazul pedepsei amenzii, de o pătrime.

Această procedură presupune, printre alte condiţii, ca inculpatul să recunoască în totalitate faptele reţinute în actul de sesizare al instanţei, recunoaşterea trebuie să fie totală şi necondiţionată, sub toate aspectele de fapt, singura contestare admisibilă fiind cu privire la încadrarea juridică dată faptei, care nu a fost invocată în cauză.

După admiterea cererii de judecată potrivit procedurii simplificate, instanța, fără să administreze probe în mod nemijlocit, a stabilit că inculpatul este vinovat de infracțiunea de lovire sau alte violențe săvârșită în dauna persoanei vătămate B., dar că aceasta din urmă a avut un comportament provocator, venind cu toporul la locul unde se afla inculpatul. Or, această împrejurare a fost analizată de procuror și se regăsește în considerentele actului de sesizare, reținându-se că „în momentul în care inculpatul a luat rezoluţia de a o agresa pe persoana vătămată, aceasta se retrăgea spre locuinţa sa, fiind împinsă de trei dintre persoanele prezente la faţa locului. După cum se poate observa, în aceste împrejurări, inculpatul nu a acţionat în stare de legitimă apărare sau sub imperiul vreunei provocări din partea persoanei vătămate. Ba mai mult, în această speţă trebuie să avem în vedere că inculpatul A. este cel care a avut un comportament antisocial, determinând-o pe persoana vătămată B. să reacţioneze violent. Or, în favoarea celui care a comis un act provocator, în scopul ca persoana provocată să riposteze violent, declanşând un atac care îi va oferi provocatorului ocazia de a comite acte materiale de lovire împotriva celui provocat, nu se poate reţine legitima apărare sau existenţa circumstanţei atenuate a provocării.”

În consecință, inculpatul avea cunoștință de faptul că prin actul de sesizare a instanței a fost analizată și respinsă atât cauza justificativă a legitimei apărări, cât și circumstanța atenuantă a provocării și nu a înțeles să le reitereze în fața instanței de fond.

De asemenea, prima instanță avea posibilitatea, potrivit art. 374 alin. 8 Cod procedură penală, să administreze din oficiu probele, chiar dacă nu erau contestate de părți, pentru aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei, în situația în care aprecia că inculpatul a fost provocat. Neprocedând în acest fel, prima instanță a pronunțat o hotărâre nelegală, cu încălcarea dispozițiilor care reglementează judecarea cauzei în procedura recunoașterii învinuirii.

De altfel, Curtea reține că situația de fapt descrisă prin rechizitoriu este susținută de materialul probator, în cauză nefiind îndeplinite condițiile privind reținerea stării de provocare.

Potrivit art. 75 lit. a) Cod penal constituie circumstanţă atenuantă „săvârșirea infracţiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin altă acţiune ilicită gravă.”

Curtea constată că în cauză nu poate fi reținută circumstanța atenuantă a provocării datorită conduitei inculpatului, anterioară actului provocator, dar și modalității în care s-a manifestat fiecare participant la activitatea violentă.

Astfel, probatoriul evidențiază că inculpatul, aflat în apropierea locuinței persoanei vătămate, pe timp de noapte, a ascultat muzică la un nivel ridicat al volumului și a refuzat să închidă aparatul în momentul când i s-a atras atenția de către persoana vătămată. Aceasta din urmă a venit înarmată cu un topor și a lovit una dintre boxe care se afla în portbagajul mașinii, moment în care, alte trei persoane au încercat să o liniștească pe persoana vătămată, conducând-o spre locuința ei. Inculpatul a luat o bâtă de baseball din mașină și a mers după persoana vătămată, care se afla la oarecare distanță, spre locuința ei, lovind-o și cauzându-i contuzii cu echimoză şi fractură ambele oase antebraţ stâng cu deplasare. Leziunile au necesitat 70-80 (şaptezeci-optzeci) zile îngrijiri medicale.

Pentru aceste considerente, Curtea va admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Fălticeni și de partea civilă B. și, în rejudecare, va înlătura starea de provocare reținută în favoarea inculpatului.

Procedând la o reindividualizare a pedepsei, Curtea, plecând de la starea de fapt descrisă, consecințele produse și zona vizată prin lovitura aplicată, coroborată cu împrejurarea că inculpatul este tânăr, nu are antecedente penale, are un loc de muncă, a avut o atitudine procesuală de recunoaștere și regret, apreciază că o pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare, este de natură să constituie un mijloc suficient de constrângere, precum şi de prevenire a săvârşirii de noi infracţiuni, această pedeapsă răspunzând în mod eficient dublului scop de prevenire şi sancţionare, contribuind în egală măsură la reeducarea şi atenţionarea reală a inculpatului.

Curtea constată că circumstanţele personale ale inculpatului susţin concluzia instanţei de fond în sensul că pronunţarea hotărârii de condamnare constituie un avertisment sever pentru inculpat, acesta dispunând de resorturi interioare suficiente pentru corectarea comportamentului său, iar suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei este o măsură adecvată care va duce la îndreptarea inculpatului, rolul de constrângere şi scopul pedepsei putând fi realizate în această modalitate.

Curtea va majora însă perioada termenului de supraveghere de la 2 ani la 3 ani, apreciind că în acest fel inculpatul va conștientiza că, pe lângă drepturi, are și o serie de îndatoriri, obligații, răspunderi, care caracterizează comportamentul său în fața societății. Exemplaritatea pedepsei produce efecte atât asupra conduitei inculpatului, contribuind la reeducarea sa, cât și asupra altor persoane care, văzând constrângerea la care este supus acesta, sunt puse în situația de a reflecta asupra propriilor comportări viitoare și de a se abține de la săvârșirea de infracțiuni.

Reține instanța de control judiciar că partea civilă a solicitat menținerea termenului de supraveghere la durata de 2 ani pentru a-și recupera sumele de bani, reprezentând daune materiale şi morale, la plata cărora va fi obligat inculpatul, într-un termen mai scurt, însă scopul supravegherii este reîndreptarea inculpatului și formarea unei atitudini corecte față de ordinea de drept, partea civilă având la îndemână alte modalități pentru a-și recupera prejudiciul.

 Verificând hotărârea instanţei de fond sub toate aspectele, în apelul declarat de procuror, constată Curtea că aceasta este greşită și în ceea ce priveşte limitarea numărului de ore pe care trebuie să le efectueze inculpatul în prestarea unei munci neremunerate în folosul comunităţii.

Astfel, potrivit art. 57 din Legea 253/2013 „munca neremunerată în folosul comunităţii dispusă în cazul persoanei condamnate la o pedeapsă cu suspendarea sub supraveghere a executării se execută într-un interval de cel mult un an de la data începerii prestării muncii, cu excepţia situaţiilor în care persoana nu mai este aptă pentru prestarea unei sau unor activităţi dintre cele stabilite de consilierul de probaţiune ori starea de incapacitate temporară de muncă a încetat, situaţii în care munca neremunerată în folosul comunităţii poate fi prestată până la expirarea termenului de supraveghere.

De asemenea, potrivit art. 57 rap. la art. 52 din aceeaşi lege, două ore de activitate prestată efectiv echivalează cu o zi de muncă.

În cazul persoanelor supravegheate care desfăşoară o activitate remunerată sau urmează cursuri de învăţământ ori de calificare profesională, durata muncii prestate în aceeaşi zi calendaristică poate fi de maximum două ore. La solicitarea persoanei supravegheate, durata muncii prestate poate fi prelungită de către consilierul de probaţiune cu până la două ore de muncă.

În zilele nelucrătoare sau în cazul persoanelor care nu desfăşoară o activitate remunerată ori nu urmează cursuri de învăţământ sau de calificare profesională, durata muncii prestate într-o zi calendaristică nu poate depăşi 8 ore.

Faţă de aceste dispoziţii legale, Curtea reţine că în mod greşit instanţa de fond a limitat efectuarea muncii neremunerate la 2 ori pe zi, această împrejurare nefiind atributul instanţei de judecată, ci al consilierului de probaţiune care stabileşte programul în funcţie de activităţile pe care le desfăşoară inculpatul.

Cu privire la modalitatea de soluționare a acțiunii civile, având în vedere că a fost înlăturată circumstanța atenuantă a provocării prev. de art. 75 alin. 1 lit. a Cod penal, precum și faptul că instanța de fond stabilise culpa concurentă (de 50% pentru fiecare parte), în lipsa apelului declarat de inculpat, care ar fi permis instanței să analizeze caracterul proporțional al daunelor solicitate și acordate de instanța de fond în raport de prejudiciul efectiv, Curtea nu poate decât să oblige inculpatul să plătească părții civile și cealaltă cotă de 50 % din suma acordată de către instanța de fond.

În apelul declarat de partea civilă, Curtea va obliga inculpatul A. să plătească părții civile Spitalul Județean întreaga sumă, de 2809,23 lei (în loc de 1404,66 lei), reprezentând cheltuieli de spitalizare ale părții civile B..

Pentru considerentele mai sus arătate, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a Cod de procedură penală se vor admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Fălticeni și de partea civilă B. împotriva sentinței penale nr. 384 din 28.12.2018 pronunțată de Judecătoria Fălticeni care va fi desființată în parte şi, în rejudecare:

Inculpatul A. va fi condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violențe prev. de art.193 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art.375, raportat la art.396 alin. 10 Cod procedură penală la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare (în loc de 1 an închisoare).

În baza art. 91, 92 Cod penal, va fi suspendată sub supraveghere executarea pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare pe un termen de încercare de 3 ani (în loc de 2 ani) și se va înlătura dispoziţia de stabilire a numărului de câte 2 ore pe zi de muncă în folosul comunităţii ce poate fi efectuată de către inculpat.

Cuantumul daunelor materiale la care a fost obligat inculpatul A. va fi majorat de la suma de 4250 lei la suma de 8500 lei și cuantumul daunelor morale de la suma de 20.000 lei la suma de 40.000 lei.

Inculpatul A. va fi obligat să plătească părții civile Spitalul Județean suma de 2809,23 lei (în loc de 1404,66 lei), reprezentând cheltuieli de spitalizare ale părții civile B.

În baza art. 275 alin. 3 Cod de procedură penală cheltuielile judiciare din apel rămân în sarcina statului.

Domenii speta

Spete similare