Gresita retinere a circumstantelor atenuante in raport de pericolul social concret al faptei comise si comportamentul inculpatului.

Decizie 541/P/ din 29.09.2009


Nu se pot retine în favoarea inculpatului circumstante atenuante în conditiile art.74 cod penal, întrucât, inculpatul, ulterior comiterii faptei, nu a luat nici o masura pentru înlaturarea sau limitarea consecintelor faptei sale, nu a acordat nici un sprijin material sau moral partii vatamate si nu a fost preocupat în nici un fel de situatia partii vatamate, de suferintele sale fizice si psihice, aspecte esentiale pentru a se retine un regret efectiv cu privire la fapta comisa si la consecintele produse de aceasta.

Împrejurarile referitoare la lipsa antecedentelor penale, la vârsta inculpatului si la comportamentul sau corespunzator, anterior comiterii faptei, nu sunt suficiente pentru a le retine ca circumstante atenuante în raport de gradul ridicat de pericol social al faptei comise, acestea putând fi avute în vedere la orientarea pedepsei spre minimul special prevazut de lege pentru infractiunea comisa.

Curtea constata ca, prin sentinta penala nr.1122 din data de 24 octombrie 2008, pronuntata de Judecatoria Constanta în dosarul penal nr.3493/212/2007, s-a dispus  în baza art.184 alin. 2 si 4 Cod penal cu aplicare art. 74 alin. 1 lit. a, c si art. 76 lit. e Cod penal, condamnarea pe inculpatului C.A.M., la pedeapsa de 5 luni închisoare pentru savârsirea infractiunii de vatamare corporala din culpa cu suspendarea conditionata a executarii pedepsei pe o durata de 2 (doi) ani si 5 luni.

În baza art. 71 Cod penal s-a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a II-a si b Cod penal si în baza art. 71 alin. 5 Cod penal, s-a constatat suspendata executarea pedepselor accesorii pe durata suspendarii conditionate a executarii pedepsei.

S-a luat act ca partea vatamata Spitalul Clinic Judetean Constanta nu s-a constituit parte civila si în baza art. 14 si art. 346 Cod procedura penala raportat la art. 998 si urm. cod civil, a fost obligat pe inculpatul alaturi de asiguratorul SC A.T. SA la plata sumei de 30.526,98 lei catre partea civila Spitalul Clinic de Urgenta Bucuresti, 512,60 lei catre partea civila Spitalul Clinic de Urgenta Bagdasar Arseni Bucuresti, 5.000 lei daune materiale si 25.000 lei catre partea civila C.S.S., fiind respinsa cererea de obligare a inculpatului la plata unui prestatii lunare de 500 lei catre aceasta.

Pentru a pronunta aceasta sentinta, instanta de fond, în baza materialului probator administrat în cauza, a retinut urmatoarele:

Prin Rechizitoriul nr. 7373/P/2005 din 27.02.2007 al Parchetului de pe lânga Judecatoria Constanta, înregistrat pe rolul acestei instante sub nr. 3493/212/2007, s-a dispus punerea în miscare a actiunii penale si trimiterea în judecata a inculpatului C.A.M. pentru savârsirea infractiunii prev. de art. 184 alin. 2, 4 Cod penal.

La data de 15.08.2005, în jurul orei 02,00, inculpatul C.A.M. conducea autoturismul marca VW Passat pe Bd. Ferdinand din Mun. Constanta, din directia str. Mircea cel Batrân spre Gara CFR Constanta, pe banda a II-a, timp în care, pe Bd. Tomis circula la volanul autoturismului marca Dacia 1300 partea vatamata C.S.S.

Artera prioritara este Bd. Tomis, pe care sunt amplasate indicatoarele „Trecere pentru pietoni”, „Drum cu prioritate”, „Intersectie cu drum fara prioritate” iar pe Bd. Ferdinand sunt amplasate indicatoarele „Oprire”, „Trecere pentru pietoni”, „Interzis la stânga”, „Sfârsit de prioritate” cu mentiunea ca, în intersectia bulevardelor Ferdinand cu Tomis semafoarele functionau, la acea ora, pe galben intermitent.

Ajuns la intersectia Bd. Ferdinand cu Bd. Tomis, inculpatul a ignorat semnificatia indicatorului „Oprire” si „Sfârsit de prioritate”, si a patruns în intersectie, lovind în partea lateral stânga autoturismul marca Dacia 1300 cu numar de înmatriculare CT-03-VNL, condus regulamentar pe drumul cu prioritate de partea vatamata C.S.S. iar în urma coliziunii, autoturismul VW a fost proiectat spre stânga pe trotuarul Bd. Ferdinand, iar autoturismul marca Dacia 1300 a ramas pe carosabil, partea vatamata C.S.S. fiind proiectat în exteriorul habitaclului.

Ca urmare a accidentului partea vatamata C.S.S. a suferit vatamari corporale, care, potrivit examinarii medico-legale, au necesitat pentru vindecare aproximativ 1 an îngrijiri medicale, iar leziunile cranio-cerebrale i-au pus viata în primejdie, ramânând cu infirmitate fizica permanenta, reprezentata de anosmie si encefalopatie posttraumatica.

Potrivit concluziilor raportului de noua expertiza medico-legala partea vatamata C.S.S. a prezentat un traumatism prin accident rutier cu leziuni cranio-cerebrale, leziuni de coloana vertebrala, contuzii pulmonare si contuzie de pedicul hepatic, a necesitat cca 1 an zile de îngrijire medicala.

Accidentul s-a produs exclusiv din culpa inculpatului C.A.M. care a încalcat dispozitiile art. 84 (2) si art. 167 lit. c din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002 si a patruns în intersectie fara a respecta semnificatia indicatorului „Stop”.

S-a retinut ca fapta inculpatului C.A.M., care la data de 15.08.2006, în timp ce conducea autoturismul marca VW Passat încalcând dispozitiile art. 84 (2) si art. 167 lit. c din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002, a produs un accident de circulatie în urma caruia partea vatamata C.S.S. a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare un an îngrijiri medicale, a ramas cu infirmitate fizica permanenta si i-a fost pusa viata în pericol, întruneste elementele constitutive ale infractiunii de vatamare corporala din culpa prevazuta de art. 184 alin. 2, 4 Cod penal.

La stabilirea si aplicarea pedepsei vor fi avute în vedere criteriile generale de individualizare prevazute de art. 72 Cod penal, de limitele de pedeapsa fixate de lege, gradul de pericol social al faptei comise, atingerea adusa relatiilor sociale ce ocrotesc siguranta circulatiei pe drumurile publice si drepturile persoanei referitoare la integritatea corporala si sanatate, dar si de circumstantele atenuante aplicabile în cauza si anume: conduita buna  a inculpatului înainte de savârsirea faptei, acesta fiind la primul conflict cu legea penala, atitudinea dupa comiterea faptei, rezultând din prezentarea în fata instantei si recunoasterea cu sinceritate a savârsirii faptei, vârsta acestuia.

Ca o consecinta a retinerii circumstantelor atenuante în favoarea inculpatului C.A.M., instanta a dat eficienta dispozitiilor 74 alin. 1 lit. a, c si art. 76 lit. e Cod penal si a aplicat o pedeapsa redusa sub minimul special prev. de lege si anume pedeapsa de 5 luni închisoare, constatându-se ca sunt întrunite cumulativ conditiile prev. de art.81 cod penal si anume, fapt pentru care s-a dispus suspendarea conditionata a executarii acesteia 

Spitalul Clinic de Urgenta Bucuresti s-a constituit parte civila cu suma de 30.526,98 lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare efectuate pentru partea vatamata C.S.S., internat în aceasta unitate în intervalul 16.08.2005 – 26.09.2005 conform FO nr. 32176/2005, iar Spitalul Clinic de Urgenta Bagdasar Arseni s-a constituit parte civila cu suma de 512,60 lei reprezentând cheltuielile ocazionate cu internarea în sectia de recuperare în perioada 26.09 – 02.11.2005, pretentii care au fost apreciate ca fiind întemeiate, în raport de devizele atasate la dosar.

Partea vatamata C.S.S. s-a constituit parte civila cu suma de 5.000 lei reprezentând daune materiale, 100.000 lei daune morale si o prestatie lunara de 500 lei fata de împrejurarea ca, urmare a accidentului este lipsit de capacitatea de munca.

Partea civila a platit 570 de lei la Casa de Asigurari de Sanatate; 400 lei expertiza medico-legala, 300 lei expertiza tehnica auto, 2.000 lei pe medicamente, 1.000 lei analize, a efectuat controale la Bucuresti de aproximativ doua ori pe an în total cheltuind aproximativ 800 lei fiind depuse chitantele nr. 17762/21.12.2007 si nr. 17761/21.12.2007 emise de Serviciul de Medicina Legala Constanta, probe în raport de care s-au apreciat ca fiind întemeiate daunele materiale

În aprecierea necesitatii acordarii daunelor morale s-au avut în vedere situatia de fapt retinuta, urmarile produse prin accidentare, implicând suferinte fizice si morale, constatându-se ca se impune obligarea inculpatului la plata daunelor morale.

 S-a reliefat ca partea civila a suferit leziuni traumatice care au necesitat cca un an de îngrijiri medicale, a ramas cu infirmitate fizica permanenta, i-a fost pusa viata în pericol, prezinta o îngustare a câmpului vizual, bilaterala, anosmie iar din punct de vedere psihiatric este diagnosticat cu tulburare organica de personalitate posttraumatism cranio-cerebral.

S-a mai avut în vedere ca partea civila prezinta o incapacitate adaptiva de cca 35 % care îi afecteaza exercitarea anumitor profesii, în aceasta situatie fiind necesar sa depuna eforturi mai mari pentru realizarea aceluiasi randament, durerile fizice cauzate prin ranirea si tratamentele medicale la care a fost supusa, lipsirea de posibilitatea deplina de a participa la viata sociala si de a se bucura direct si efectiv de binefacerile acestei participari, îngrijirile pe care aceasta trebuie sa le primeasca în continuare, eforturile suplimentare pe care trebuie sa le faca.

În raport de toate aceste aspecte s-a apreciat cuantumul daunelor morale la suma de 25.000 lei.

S-a apreciat ca faptul nepurtarii centurii de siguranta de catre partea civila nu este de natura sa anuleze pretentiile pentru plata daunelor morale.

Autoturismul marca VW Passat condus la data de 15.08.2005 de inculpatul C.A.M. era asigurat la data producerii accidentului rutier la SC A.T. SA, potrivit politei de asigurare obligatorie seria MW nr. 110241897 din 08.08.2005, fapt pentru care s-a dispus atât obligarea inculpatului cât si a asiguratorului la plata pretentiilor civile catre partile civile.

În ceea ce priveste cererea partii civile privind obligarea inculpatului la plata unui prestatii lunare de 500 lei, având în vedere ca nu s-a facut dovada prin nici un mijloc de proba a veniturilor lunare pe care acesta le realiza, daca a suferit o reducere a veniturilor pe care le dobândea anterior vatamarii si totodata a pierderii sau diminuarii capacitatii de munca, aceasta a fost apreciata ca neîntemeiata.

Împotriva sentintei penale pronuntate de catre instanta de fond au formulat apel Parchetul de pe Lânga Judecatoria Constanta, sub aspectul gresitei individualizari a pedepsei aplicate inculpatului, atât în ceea ce priveste cuantumul acesteia, cât si modalitatea de executare, partea civila Cotoban Silviu Stelian, sub aspectul modului de solutionare a laturii civile, apreciind ca, suma acordata cu titlu de daune morale este insuficienta, chiar derizorie, în raport de urmarile grave produse prin accident, si asiguratorul A.T. Asigurari SA, fara a se preciza de acesta motivele de nelegalitate si netemeinicie.

Prin decizia penala nr.220/06.05.2009, pronuntata de Tribunalul Constanta în dosarul penal nr.3493/212/2007, s-a dispus, în baza art.379 pct. 1 lit. b cod procedura penala, respingerea, ca nefondate, a apelurilor declarate de Parchetul de pe lânga Judecatoria Constanta si de catre apelantul – intimat – asigurator A.T. Asigurari SA si, în baza art.379 pct.2 lit. a cod procedura penala, s-a admis apelul declarat de apelantul – intimat – parte vatamata C.S.S. împotriva sentintei penale nr.1122/24.10.2008 pronuntata de Judecatoria Constanta în dosarul penal nr. 3493/212/2007, s-a desfiintat sentinta si rejudecând s-a majorat cuantumul daunelor morale la care a fost obligat inculpatul C.A.M. alaturi de asiguratorul SC A.T. Asigurari SA de la suma de 25.000 lei la suma de 35.000 lei.

Pentru a pronunta aceasta decizie, instanta de apel a retinut urmatoarele:

La stabilirea si aplicarea pedepsei în mod corect au fost avute în vedere criteriile generale de individualizare prevazute de art. 72 Cod penal, de limitele de pedeapsa fixate de lege, gradul de pericol social al faptei comise, atingerea adusa relatiilor sociale ce ocrotesc siguranta circulatiei pe drumurile publice si drepturile persoanei referitoare la integritatea corporala si sanatate, dar si de circumstantele atenuante aplicabile în cauza si anume: conduita buna a inculpatului înainte de savârsirea faptei, acesta fiind la primul conflict cu legea penala, atitudinea dupa comiterea faptei, rezultând din prezentarea în fata instantei si recunoasterea cu sinceritate a savârsirii faptei, vârsta acestuia, criterii si circumstante, în raport de care în mod corect s-a dat eficienta  directa dispozitiilor 74 alin. 1 lit. a, c si art. 76 lit. e Cod penal si s-a aplicat o pedeapsa redusa sub minimul special prevazut de lege, pedeapsa fiind rezonabila si direct proportionala cu natura si gravitatea faptei comise.

Totodata în mod justificat s-a constatat de catre instanta de fond ca sunt întrunite cumulativ conditiile prev. de art.81 cod penal si anume: pedeapsa aplicata nu depaseste 3 ani închisoare, inculpatul nu a mai fost condamnat anterior si s-a apreciat ca scopul pedepsei – reeducarea inculpatului, prevenirea de noi infractiuni si formarea unei atitudini corecte fata de ordinea de drept si regulile de convietuire sociala, raportat la  persoane inculpatului – poate fi atins si fara executarea efectiva, astfel încât s-a dispus suspendarea conditionata a executarii pedepsei pe o durata de 2 ani si 5 luni, termen de încercare stabilit în conditiile art.82 Cod penal.

S-a apreciat ca, în mod corect instanta de fond l-a obligat pe inculpat alaturi de asigurator la plata daunelor.

Referitor la cuantumului daunelor morale la care a fost obligat inculpatul C.A.M. alaturi de asiguratorul SC A.T. Asigurari SA, s-a constatat ca aceasta este insuficienta  în raport de urmarile grave produse de accidentul de circulatie, starea de coma în care s-a aflat partea civila timp de 2 luni, fiind internat în cadrul Spitalului Floreasca Bucuresti, ramânând cu infirmitate fizica permanenta, suferintele sale fiind incontestabile, durata îngrijirilor medicale precum si a faptului ca, suferintele acestuia continua, apreciindu-se ca, suma de 35.000 lei este suficienta si acoperitoare pentru suferintele morale cauzate partii civile.

Împotriva susmentionatei sentinte si decizii a formulat recurs Parchetul de pe lânga Tribunalul Constanta, criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie, sub urmatoarele aspecte:

Instanta de fond a realizat iar instanta de apel a mentinut o individualizare gresita a pedepsei aplicata inculpatului atât sub aspectul cuantumului cât si sub aspectul modalitatii de executare.

Se considera ca cele doua instante nu au luat în considerare gradul ridicat de pericol social al faptei comise, ce rezulta atât din modalitatea de savârsire cât si din urmarile produse.

În acest sens se releva ca accidentul s-a produs din culpa exclusiva a inculpatului care a patruns în intersectie ignorând semnificatia indicatorului „Stop” iar partea civila a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare aproximativ un an îngrijiri medicale, constând în  leziuni cranio – cerebrale care i-au pus viata în pericol, leziuni de coloana vertebrala, contuzii pulmonare si contuzie de pedicul hepatic, din punct de vedere oftalmologic prezinta o îngustare a câmpului vizual, din punct de vedere neurologic prezinta anosmie, a fost diagnosticata cu tulburare organica de personalitate postraumatism cranio – cerebral iar din punctul de vedere al capacitatii de munca prezinta o incapacitate adaptiva de cca.35%, ramânând, deci, cu infirmitate fizica permanenta.

Se sustine ca, la individualizarea pedepsei, nu a fost luata în considerare atitudinea inculpatului, ulterior comiterii faptei, care nu a luat nici o masura pentru a compensa material suferinta produsa partii vatamate.

În raport de cele reliefate se apreciaza a fi incidente dispozitiile art.385 ind.9 pct.14 cod procedura penala si se solicita aplicarea unei pedepse într-un cuantum majorat si schimbarea modalitatii de executare a pedepsei prin aplicarea dispozitiilor art.86 ind.1 cod penal.

Împotriva sus-mentionatei sentinte si decizii a formulat recurs partea civila C.S.S., criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie, sub urmatoarele aspecte:

În mod gresit instanta de apel a stabilit cuantumul daunelor morale la suma de 35.000 lei, aceasta suma fiind insuficienta pentru a repara prejudiciul moral suferit în urma accidentului produs din culpa exclusiva a inculpatului.

Se releva ca nu s-a dat eficienta corespunzatoare faptului ca partea civila a fost foarte aproape de a-si pierde viata, ca a suferit traume fizice severe, fiind internat timp de doua luni în stare de coma si care au implicat un tratament medicamentos de lunga durata care continua si în prezent si care va fi urmat pentru tot restul vietii.

Se considera ca nu s-a dat eficienta corespunzatoare nici faptului ca partea civila a ramas cu infirmitate fizica permanenta, cu probleme de echilibru, de vedere, de miros, cu o usoara paralizie a fetei si cu o inadaptare la anumite feluri de munca.

Se solicita majorarea cuantumului daunelor morale la suma de 100.000 lei.

Examinând legalitatea si temeinicia sentintei primei instante si deciziei instantei de apel, conform art.385 ind.14 cod procedura penala, din perspectiva criticilor formulate, în limitele prev. de art.385 ind.6 alin.1 si 2 cod procedura penala, Curtea constata:

Apreciem criticile formulate de recurentul Parchetul de pe lânga Tribunalul Constanta ca fiind întemeiate, în parte, având în vedere urmatoarele considerente:

În mod gresit instanta de fond a retinut în favoarea inculpatului circumstantele atenuante prev. de art.74 alin.1 lit. a si c cod penal, cu consecinta reducerii pedepsei sub minimul special, aplicându-se astfel o pedeapsa ce nu reflecta gradul concret de pericol social al faptei comise si care nu poate conduce la realizarea scopului pedepsei, astfel cum este reglementat prin dispozitiile art.52 cod penal.

Gradul ridicat de pericol social concret rezulta, pe de o parte, din modalitatea de savârsire, respectiv din ignorarea indicatorului rutier, atitudinea inculpatului fiind singura cauza care a determinat accidentul, cu atât mai mult cu cât inculpatul nu a oferit nici o explicatie a comportamentului sau de a nu respecta, de a nu lua în considerare o regula prescrisa tocmai pentru desfasurarea în bune conditii a traficului rutier.

În mod deosebit, gradul ridicat de pericol social concret al faptei comise, rezulta din urmarile accidentului produs, respectiv vatamarea deosebit de grava a integritatii corporale si a sanatatii partii civile, aceasta suferind leziuni ce au necesitat pentru vindecare aproximativ un an îngrijiri medicale, constând în  leziuni cranio – cerebrale care i-au pus viata în pericol, leziuni de coloana vertebrala, contuzii pulmonare si contuzie de pedicul hepatic, din punct de vedere oftalmologic prezinta o îngustare a câmpului vizual, din punct de vedere neurologic prezinta anosmie, a fost diagnosticata cu tulburare organica de personalitate postraumatism cranio – cerebral iar din punctul de vedere al capacitatii de munca prezinta o incapacitate adaptiva de cca.35%, ramânând, deci, cu infirmitate fizica permanenta.

Este de observat ca au fost afectate aproape toate organele interne ale partii vatamate, cu functii importante pentru organismul uman, traumatisme severe care i-au pus în primejdie viata si care au condus la infirmitati fizice permanente.

În consecinta, în raport de aceste urmari grave, pedeapsa de 5 luni închisoare aplicata inculpatului nu apare a fi proportionala si suficienta pentru a realiza functia de constrângere si de reeducare a pedepsei, inculpatul trebuind sa realizeze, în raport de acest cuantum, importanta valorilor sociale carora li s-a adus atingere si sa-si adapteze comportamentul la exigentele dispozitiilor legale, si nici de a se atinge scopul pedepsei, respectiv preventia generala si speciala.

Evidentiem ca nu se pot retine în favoarea inculpatului circumstante atenuante în conditiile art.74 cod penal, întrucât, inculpatul, ulterior comiterii faptei, nu a luat nici o masura pentru înlaturarea sau limitarea consecintelor faptei sale, nu a acordat nici un sprijin material sau moral partii vatamate si nu a fost preocupat în nici un fel de situatia partii vatamate, de suferintele sale fizice si psihice, aspecte esentiale pentru a se retine un regret efectiv cu privire la fapta comisa si la consecintele produse de aceasta.

Împrejurarile retinute de catre instanta de fond referitoare la lipsa antecedentelor penale, la vârsta inculpatului si la comportamentul sau corespunzator, anterior comiterii faptei, nu sunt suficiente pentru a le retine ca circumstante atenuante în raport de gradul ridicat de pericol social al faptei comise, acestea putând fi avute în vedere la orientarea pedepsei spre minimul special prevazut de lege pentru infractiunea comisa.

Fata de cele reliefate, apreciem ca fiind incident cazul de casare prev. de art.385 ind.9 pct.14 cod procedura penala si în consecinta, Curtea, în baza art.385 ind.15. pct.2 lit. d cod procedura penala, va admite recursul promovat de Parchetul de pe lânga Tribunalul Constanta, va casa, în parte, sentinta primei instante si decizia instantei de apel si rejudecând va dispune înlaturarea circumstantelor atenuante prev. de art.74 alin.1 lit. a si c cod penal si deci si a incidentei dispozitiilor art.76 lit. d cod penal, urmând ca pedeapsa sa fie stabilita în limitele prev. de art.184 alin. 2 si 4 cod penal, procedându-se la o noua individualizare a pedepsei, în conditiile art.72 cod penal.

Fata de criteriile stabilite de textul legal mentionat, de gradul de pericol social concret al faptei comise dar si a circumstantelor personale favorabile inculpatului, respectiv lipsa antecedentelor penale, vârsta inculpatului si comportamentul sau corespunzator, anterior comiterii faptei, se va stabili o pedeapsa orientata spre minimul special, respectiv un an închisoare.

În raport de modificarea cuantumului pedepsei se va modifica si durata termenului de încercare, stabilit conform art.82 cod penal, urmând sa fie stabilit la 3 ani.

În ceea ce priveste modalitatea de executare, apreciem ca nu se impune schimbarea acesteia, concluzia instantei fiind impusa de circumstantele personale ale inculpatului.

Apreciem criticile formulate de recurentul partea civila C.S.S. ca fiind întemeiate, având în vedere urmatoarele considerente:

Majorarea cuantumului pretentiilor civile se impune în raport de suferintele fizice si psihice deosebite pe care le-a suportat si le suporta, în continuare, partea civila, suferinte ce rezulta din leziunile si traumatismele grave produse acestuia în urma accidentului rutier provocat de catre inculpat.

În acest sens reliefam ca partea vatamata s-a aflat în situatia de a-si pierde viata, aflându-se în stare de coma o perioada de timp îndelungata, respectiv doua luni, situatie care este traumatizanta prin ea însasi.

Totodata, retinem vatamarea deosebit de grava a integritatii corporale si a sanatatii partii civile, ce rezulta din caracteristicile leziunilor, numarul mare de organe interne afectate, importanta acestora pentru sustinerea vietii si a unei vieti normale, perioada deosebit de îndelungata pentru restabilirea sanatatii, imobilizarea, durerea fizica suportata într-un timp îndelungat, conduc la concluzia unui prejudiciu moral ridicat, pentru acoperirea caruia suma de 35.000 lei este cu totul insuficienta.

Instalarea unei infirmitati fizice permanente la o persoana de o vârsta relativ tânara, caracteristicile acesteia, tulburarea organica de personalitate postraumatism cranio – cerebral care limiteaza, pentru tot restul vietii, o participare normala la viata de familie, la cea sociala si la desfasurarea tuturor activitatilor pe care o persoana normala le poate realiza, conduc, de asemenea, la concluzia unui prejudiciu moral ridicat, pentru acoperirea caruia suma de 35.000 lei este cu totul insuficienta.

Fata de cele reliefate, Curtea, în baza art.385 ind.15. pct.2 lit. d cod procedura penala, va admite recursul promovat de partea civila C.S.S., va casa, în parte, sentinta primei instante si decizia instantei de apel si rejudecând va stabili cuantumul daunelor morale la suma de 100.000 lei, suma la plata careia va fi obligat inculpatul, în solidar cu asiguratorul SC A.T. Asigurari SA.

Dosar nr. 3493/212/2007