Acţiune având ca obiect ordonanţă de plată

Sentinţă civilă 1038 din 10.10.2019


Prin cererea înregistrată pe rolul J.M. sub nr.…./…/2019, creditoarea  I.D.F. AG (fostă I.J.D.F.AG), în calitate de creditoare, în contradictoriu cu  debitorul A.C.N., a solicitat instanţei să dispună emiterea ordonanţei de plată pentru suma de 3.222,35 RON,  sumă compusă din:

- 454,89 RON, reprezentând debitul principal, respectiv contravaloarea serviciilor prestate şi neachitate;

- 48,12 RON, reprezentând contravaloarea penalităţilor de întârziere,  calculate conform prevederilor contractuale

- 2.524,01 RON, reprezentând daune  pentru rezilierea contractului înainte de expirarea perioadei contractuale, calculate conform contractului;

- 195,33 RON reprezentând taxa pentru nereturnare echipament TV percepută conform prevederilor contractuale.

În motivarea cererii, creditoarea a arătat faptul că, între O.R.SA şi debitorul A.C.N., s-au încheiat contractele de prestări servicii Orange ……/26.01.2016; ……./26.04.2016; ………./31.08.2016; ……../31.08.2016 şi în  temeiul acestor contracte, pentru serviciile prestate, O.R.S.A. a emis următoarele facturi: JAJ037636302/2016-09-16; JAJ042108244/2016-10-16; JAK002625621/2017-01-16; JAJ042108246/2016-10-16; JAJ033159591/2016-08-16; JAJ042108249/2016-10-16; JAJ033159590/2016-08-16; JAK002625618/2017-01-16; JAJ037636299/2016-09-16; JAJ037636297/2016-09-16; JAK002625619/2017-01-16; JAJ033159593/2016-08-16; JAJO421O8245/2O16-10-16; JAK002625620/2017-O1-16; JAJ037636301/2016-09-16; JAK016420741/2017-04-16; JAJ033159592/2016-08-16; JAJ033159589/2016-08-16; JAJ037636296/2016-09-16; JAJ037636298/2016-09-16; JAK002625617/2017-01-16; JAJ042108247/2016-10-16; JAJ037636300/2016-09-16 şi JAJ042108250/2016-10-16.

Mai arată creditoarea faptul că, în conformitate cu prevederile clauzelor contractuale, plata facturilor trebuie efectuată în maximum 14 zile calendaristice de la data emiterii, iar în situaţia în care facturile nu sunt achitate la data scadentă, clientul datorează penalităţi zilnice de întârziere în cuantum de 0.5 %, calculate la contravaloarea serviciilor neachitate până la achitarea debitului restant, conform clauzelor contractuale.

Cu privire la daune, a arătat creditoarea faptul că acestea sunt percepute pentru rezilierea contractelor înainte de expirarea perioadei contractuale, pentru fiecare abonament în parte, iar încetarea contractelor s-a produs ca urmare a nerespectării obligaţiei de plată a sumelor datorate de către client fără punere în întârziere, fără preaviz, fără intervenţia instanţei judecătoreşti şi fără îndeplinirea vreunei alte formalităţi, conform clauzelor contractuale.

De asemenea, mai arată creditoarea faptul că,  în Termenii şi Condiţiile Generale este prevăzută obligaţia clientului de a restitui Echipamentul DTH cu toate componentele acestuia, în starea în care i-a fost predat, mai puţin uzura normală, în oricare din magazinele Orange România, în termen de 5 zile de la încetarea închirierii, indiferent de motivul încetării, sub sancţiunea plăţii contravalorii acestuia sau a componentelor lipsă sau neconforme, conform Broşurii de Tarife şi Servicii şi astfel, debitul principal, respectiv contravaloarea serviciilor de care debitorul a beneficiat, rezultă din adunarea debitelor principale din facturile mai sus menţionate şi este în valoare de 454.89 RON.

Creditoarea menţionează faptul că, penalităţile de întârziere rezultă din adunarea penalităţilor de întârziere din facturile mai sus menţionate şi sunt în valoare de 48,12 RON, iar modul de calcul al acestora este detaliat în cuprinsul facturilor.

Mai arată creditoarea faptul că, daunele pentru rezilierea contractului înainte de expirarea perioadei contractuale sunt în valoare totală de 2.524,01 RON, iar modul de calcul al acestora este detaliat în cuprinsul facturilor, iar taxa pentru nereturnarea echipamentului TV este percepută pentru nerestituirea echipamentului conform prevederilor contractuale menţionate şi este în valoare de 195,33 RON.

Creditoarea mai menţionează faptul că, în baza Contractului de Cesiune de Creanţe nr…../15.11.2017, la data de 07.12.2017 a operat cesiunea de creanţa prin care O. R. S.A. a cesionat în favoarea I.D.F. AG (fosta I.J.D.F. AG) creanţa deţinută împotriva debitorului A. C.N., aferentă codului de abonat …., împreună cu toate drepturile aferente rezultând din sau în legătură cu Contractul.

De asemenea, arată creditoarea faptul că, cesiunea a fost notificată în scris debitorului în temeiul art.1578 Cod Civil şi înregistrată la Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare sub nr. 2017-00061541712990- GUL şi întrucât, debitorul nu a răspuns demersurilor creditorului cesionar şi nu a achitat debitul restant, în temeiul art.1015 N.C.P.C a fost comunicată debitorului o somaţie prin care i s-a pus în vedere să achite suma restantă în termen de 15 zile de la data primirii acesteia, însă fără rezultat.

Mai arată creditoarea faptul că, creanţa pe care creditorul cesionar o deţine împotriva debitorului A.C. N. este o creanţă certă, lichidă şi exigibilă.

Creanţa este certă, conform art. 663, alin 2 NCPC, întrucât existenţa ei rezultă atât din facturile care au fost emise de către O.R.S.A. pentru serviciile prestate şi acceptate de către debitor în temeiul raporturilor contractuale, cât şi din contracte.

Creanţa este lichidă, conform art. 663, alin 3 NCPC, întrucât cuantumul acesteia este determinat prin facturile acceptate de către debitor.

Creanţa este exigibilă, obligaţia de plată fiind scadentă, aşa cum rezultă din facturi şi din clauzele contractuale.

Prin urmare, apreciază creditoarea, având o creanţă certă, lichidă şi exigibilă ce reprezintă obligaţia de plată a unor sume de bani care rezultă din contract şi fiind îndeplinite astfel condiţiile prevăzute de art. 1.014 din N.C.P.C, aceasta solicită admiterea cererii şi emiterea unei ordonanţe de plată prin care să se dispună obligarea debitorului A.C. N. la plata sumei de 3.222,35 RON.

În temeiul art. 223, alin. 3 NCPC, creditoarea a solicitat  judecarea în lipsă.

În temeiul art. 453 NCPC, solicită obligarea debitorului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea prezentei cereri.

În drept, creditoarea şi-a întemeiat  pretenţiile pe dispoziţiile art. 1.014 şi urm. NCPC.

Debitorul  A.C.N. nu a formulat întâmpinare.

În cauză s-a administrat proba cu acte.

Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa, reţine în fapt următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul J.M. sub nr…./…/2019, creditoarea  I.D.F. AG (fostă I.J.D.F.AG), în calitate de creditoare, în contradictoriu cu  debitorul A.C.N., a solicitat instanţei să dispună emiterea ordonanţei de plată pentru suma de 3.222,35 RON,  sumă compusă din:

- 454,89 RON, reprezentând debitul principal, respectiv contravaloarea serviciilor prestate şi neachitate;

- 48,12 RON, reprezentând contravaloarea penalităţilor de întârziere,  calculate conform prevederilor contractuale

- 2.524,01 RON, reprezentând daune  pentru rezilierea contractului înainte de expirarea perioadei contractuale, calculate conform contractului;

- 195,33 RON reprezentând taxa pentru nereturnare echipament TV percepută conform prevederilor contractuale.

Instanţa va reţine faptul că debitorul  A.C. N. nu a formulat întâmpinare.

În urma analizei coroborate a datelor care rezultă din ansamblul probator, cu susţinerile creditoarei I.D.F.AG (fostă INTRUM JUSTIŢIA DEBT FINANCE AG), precum şi cu dispoziţiile legale incidente în speţă, instanţa urmează să precizeze că cererea este admisibilă în parte, pentru următoarele considerente:

Astfel, instanţa urmează să constate faptul că într-adevăr debitorul A.C.N. nu a achitat debitul principal în valoare de 454,89 lei, reprezentând c/val serviciilor de telefonie mobilă prestate iniţial de către O.R., aşa cu rezultă din facturile nr. JAJ037636302/2016-09-16; JAJ042108244/2016-10-16; JAK002625621/2017-01-16; JAJ042108246/2016-10-16; JAJ033159591/2016-08-16; JAJ042108249/2016-10-16; JAJ033159590/2016-08-16; JAK002625618/2017-01-16; JAJ037636299/2016-09-16; JAJ037636297/2016-09-16; JAK002625619/2017-01-16; JAJ033159593/2016-08-16; JAJO421O8245/2O16-10-16; JAK002625620/2017-O1-16; JAJ037636301/2016-09-16; JAK016420741/2017-04-16; JAJ033159592/2016-08-16; JAJ033159589/2016-08-16; JAJ037636296/2016-09-16; JAJ037636298/2016-09-16; JAK002625617/2017-01-16; JAJ042108247/2016-10-16; JAJ037636300/2016-09-16 şi JAJ042108250/2016-10-16, iar pentru faptul că acelaşi debit nu a fost achitat la data scadenţei, stabilită de părţi, prin  Contractele de prestări servicii Orange …/26.01.2016; …./26.04.2016; ….2/31.08.2016; …./31.08.2016 debitorul datorează şi penalităţi de întârziere.

Pe cale de consecinţă, în lumina disp.art.1014 N.Cod.proc.Civ., instanţa va admite aceste două capete de cerere.

În ceea ce priveşte capătul de cerere privind acordarea sumei de 2.524,01 lei, cu titlu de daune pretins datorate de către debitorul A.C.N., pentru rezilierea contractului de telefonie mobilă anterior expirării perioadei contractuale prevăzute de contractul  ……/26.04.2016, instanţa urmează să constate faptul că acest pretins prejudiciu nu este creat în nici un caz în dauna creditoarei I.D.F.AG, acesta putând fi creat cel mult în dauna creditorului iniţial O.R., motiv pentru care instanţa urmează să respingă acest capăt de cerere.

Privitor la ultimul capăt de cerere în legătură cu acordarea sumei de 195,33 lei, reprezentând taxa datorată pentru nereturnarea echipamentului TV, încredinţat debitoarei de către O.R., în urma încheierii Contractului  …../26.04.2016, instanţa urmează să constate de asemenea că acest capăt de cerere nu poate fi admis motivat de faptul că, prejudiciul a putut fi acoperit între timp prin predarea acestui echipament de către debitorul A.C.N., către O.R. sau poate fi acoperit oricând, în această modalitate, chiar dacă la data de  07.12.2017 a intervenit cesiunea de creanţă, ca operaţie juridică încheiată între O.R. şi I.D. F.AG.

Conform art.451 N.Cod.proc.Civ., instanţa va obliga debitorul la 50 lei cheltuieli de judecată către creditoare.

Conform cu originalul,

Anonimizată de către

Grefier Zota Petruţa Daniela