Sechestru asigurător - simplul fapt că debitorul nu a dat curs notificării prin care reclamanta i-a solicitat achitarea debitului restant nu este suficient pentru a justifica necesitatea instituirii unui sechestru asigurator asupra bunurilor.

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti la data de 11.01.2016 sub nr. 1199/299/2016, reclamanta ID în contradictoriu cu pârâta AR a solicitat instanţei indisponibilizarea bunurilor mobile şi imobile urmăribile ale debitorului, aflat în posesia sa sau a unui terţ, până la concurenţa sumei de 883,23 lei, suma pretinsă pe calea acţiunii în pretenţii depusă pe rolul instanţelor sub nr. de dosar 107218/299/2015.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că între acesta în calitate de vânzător şi pârâtă  în calitate de cumpărător s-au desfăşurat relaţii comerciale în baza cărora a fost emisă factura nr. 2553/07.01.2015 ce a fost achitată parţial, debitul restant fiind de 883,23 lei, motiv pentru care, în scopul valorificării bunurilor indisponibilizate în momentul obţinerii titlului executoriu, solicită până la soluţionarea cererii de chemare în judecată indisponibilizarea bunurilor debitoarei.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art.951-952 C. proc.civ.

În dovedirea cererii, reclamantul a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 100 lei conform art. 11 alin 1 lit. b din OUG 80/2013, astfel cum rezultă din chitanţa f.1.

Analizând cererea de înfiinţare a popririi asigurătorii, instanţa retine următoarele:

Prin prezenta cerere creditoarea reclamanta a solicitat instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile pe care debitoarea AR le deţine sau sunt în posesia unui terţ, învederând instanţei ca reclamanta creditoare a introdus acţiune în pretenţii împotriva debitoarei pentru plata acestui debit, acţiune care formează obiectul dosarului nr. 107218/299/2015 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

Analizând obiectul dosarului nr. 107218/299/2015 instanţa constată că reclamanta a învederat instanţei ca debitoarea nu a achitat c/val facturii nr. 2553/07.01.2015 emisă în baza relaţiilor contractuale dintre părţi creditoarea introducând acţiune în pretenţii împotriva debitoarei pentru plata acestui debit de 883,23 lei, cu cheltuieli de judecată.

Textul art. 952 C.pr.civ. stabileşte în alineatul 1 posibilitatea creditorului care nu are titlu executoriu, dar a cărui creanţă este constatată prin act scris şi este exigibilă, de a solicita înfiinţarea unui sechestru asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile ale debitorului, dacă dovedeşte că a intentat cerere de chemare în judecată, putând fi obligat la plata unei cauţiuni în cuantumul stabilit de către instanţă.

În raport de aceste ipoteze, instanţa constată, sub un prim aspect, faptul că în cauză sunt incidente dispoziţiile aliniatului 1 al art. 952 C.proc.civ. Astfel, creanţa invocată de către reclamantă este o creanţă constatată prin act scris şi exigibilă. Astfel, instanţa constată că reclamanta îşi întemeiază pretenţiile pe factura nr. 2553/07.01.2015 ce a fost achitată parţial, debitul restant fiind de 883,23 lei.

Cu toate acestea, instanţa reţine din întreaga reglementare a sechestrului asigurător că aceasta măsură asiguratorie este un mijloc procesual care are drept scop indisponibilizarea bunurilor urmăribile ale debitorului pentru a se evita dispariţia sau degradarea lor ori diminuarea activului patrimonial al debitorului, care, în acest mod, nu mai poate dispune de bunurile mobile şi imobile asupra cărora se instituie sechestrul.

Legea oferă creditorului posibilitatea de a se asigura, prin indisponibilizarea bunurilor urmăribile ale debitorului, asupra posibilităţii de realizare efectivă a executării silite dacă va obţine titlu executoriu. Astfel, instanţa apreciază că măsura indisponibilizării bunurilor urmăribile ale debitorului înainte de soluţionarea definitivă a cauzei, este o măsura excepţionala ce nu poate fi dispusă de fiecare dată când pe rolul instanţei există o acţiune având ca obiect plata unei sume de bani, la simpla cerere a creditorului, ci numai în cazuri temeinic justificate.

În speţă, reclamanta nu a susţinut că pârâtul încearcă să îşi ascundă ori risipească averea, nu a invocat vreo fapta sau împrejurare concretă din care să rezulte şi să se poate reţine o conduita previzibila a pârâtului in sensul menţionat, simplul fapt că acesta nu a dat curs notificării prin care reclamanta i-a solicitat achitarea debitului restant nefiind suficient pentru a justifica necesitatea instituirii unui sechestru asigurator asupra bunurilor mobile şi imobile ale pârâtului. Pentru aceste considerente, instanţa a respins ca neîntemeiată cererea de înfiinţare a sechestrului asigurător.

Domenii speta

Spete similare