Plângere contravențională

Sentinţă civilă 122 din 13.07.2017


Deliberând asupra cauzei civile de faţă, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. 1515/333/2017, în data de 24.02.2017, petentul V.D. a formulat plângere împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor seria PVSX nr. 0112067 din data de 23.02.2017, întocmit de intimatul IPJ Vaslui.

Plângerea nu a fost motivată în fapt sau în drept.

Au fost depuse înscrisuri, constând în copia procesului verbal contestat (f. 4 ds.), copie C.I. petent (f. 5 ds.), dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 lei (f. 6 ds.).

Intimatul a depus întâmpinare la data de 10.05.2017, cu depășirea termenului legal. Intimatul a solicitat cu precădere anularea cererii de chemare în judecat, față de neindicarea motivelor de fapt și de drept, sau a probelor propuse în apărare.

Pe fondul cauzei, a solicitat intimata respingerea ca neîntemeiată a plângerii formulate, arătându-se că procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, ca act încheiat în urma constatării directe a faptei de către agentul de poliție, se bucură de prezumția de autenticitate și veridicitate.

În esență, a susținut intimata că dovedirea apărărilor formulate este o obligație a petentului, cu atât mai mult cu cât, la momentul încheierii procesului verbal contestat, acesta a arătat că nu are obiecțiuni.

Contravenţia reţinută în sarcina petentului a fost constatată atât direct de agentul de politie, aflat în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, competent să constatate şi să sancţioneze contravenţii la regimul circulaţiei rutiere, cât şi cu ajutorul aparatului radar.

În susţinerea întâmpinării, au fost depuse înscrisuri: originalul procesului verbal seria PVSX nr. 0112067 din data de 23.02.2017 (f. 17 ds.), fotografii efectuate cu aparatul radar montat pe autospeciala (…) din data de 23.02.2017 (f. 18-19 ds.), înregistrarea video a abaterii pe suport optic DVD (f. 21 ds.), istoric contravențional al petentului (f. 23 ds.).

Sub aspect probatoriu, la termenul de judecată din data de 29.06.2017, instanța a încuviințat proba cu înscrisuri pentru petent, constatând decăderea intimatului din dreptul de a propune probe și de a invoca excepții de ordine privată.

Din oficiu, a  fost administrată proba cu înscrisurile și cu înregistrarea video depuse de către intimat.

1. Situaţia de fapt reţinută

Prin procesul verbal nr. seria PVSX nr. 0112067, încheiat de către un agent al intimatului IPJ Vaslui la data de 23.02.2017, petentul V.D. a fost sancţionat contravenţional cu amendă în cuantum de 1305 lei, aplicându-se totodată sancțiunea complementară a 6 puncte de penalizare, pentru aceea că, la data de mai sus, în jurul orei ora 09,00, pe DJ 244A, pe raza loc. Roșiești, a condus autoturismul marca DACIA cu nr. de înmatriculare (…) din direcția DE 581 către Roșiești  și la nivel cu calea ferată dublă fără bariere și-a continuat deplasarea fără a opri, faptă prevăzută de dispoziţiile art. 108 alin. (1) lit. d) pct. 8 din O.U.G. 195/2002 republicată privind circulaţia pe drumurile publice.

În procesul-verbal, rubrica ,,alte menţiuni” conţine următoarea precizare: ,,Nu sunt”.

Fapta reţinută în sarcina petentului a fost constatată şi sancţionată de un agent de poliţie rutieră în deplină concordanţă cu art. 109 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 cu modificările ulterioare, fiind filmată cu aparatura radar montată pe autospeciala (…).

2. Termenul de formulare a plângerii

Instanţa constată, în conformitate cu art. 31 alin. 1 şi art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, că procesul-verbal în cauză a fost contestat în interiorul termenului legal de 15 zile de la data comunicării, fiind înmânat acestuia la data de 23.02.2017, iar plângerea a fost înregistrată la data de 24.02.2017.

3. Legalitatea actului contestat

Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei contestat, instanţa reţine că acesta a fost încheiat cu respectarea dispoziţiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută expresă ce ar putea fi invocate din oficiu, conform art. 17 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor.

Petentul nu a învederat alte motive de nelegalitate a procesului verbal contestat.

4. Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, instanţa reţine următoarele:

În drept, se reţin prevederile art. 138 alin. 1 lit. c și alin. 2 din H.G. 1391/2006 "(1) Conducătorul de vehicul este obligat să oprească atunci când: c) întâlneşte indicatorul "Trecerea la nivel cu calea ferată simplă, fără bariere", "Trecerea la nivel cu calea ferată dublă, fără bariere" sau "Oprire". (2) Vehiculele trebuie să oprească, în ordinea sosirii, în locul în care există vizibilitate maximă asupra căii ferate fără a trece de indicatoarele prevăzute la alin. (1) lit c) sau, după caz, înaintea marcajului pentru oprire ori înaintea barierelor sau semibarierelor, când acestea sunt închise, în curs de coborâre sau de ridicare.”

Totodată, potrivit art. 108 alin. l lit. d pct. 8 din O.U.G nr. 195/2002 rep. ,,Săvârşirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a uneia sau mai multor contravenţii atrage, pe lângă sancţiunea amenzii, și aplicarea unui număr de puncte de penalizare, după cum urmează: d) 6 puncte de penalizare pentru săvârşirea următoarelor fapte: 8. nerespectarea semnificaţiei indicatoarelor Trecere la nivel cu o cale ferata simplă, fără bariere; Trecere la nivel cu o cale ferată dublă, fără bariere sau Oprire, instalate la trecerea la nivel cu o cale ferată;"

Potrivit disp. art. 102 alin. 2 din O.U.G. 195/2002, amenda contravențională prevăzută la alin. (1) (n.n. amenda în clasa IV de sancțiuni – între 9 și 20 puncte amendă) se aplică și conducătorului de autovehicul sau tramvai care săvârșește o faptă pentru care se aplica 6 puncte de penalizare, conform art.108 alin.(1) lit. d).

Cu privire la situaţia de fapt constatată, instanţa de judecată observă că fapta imputată a fost constată în mod direct de către agentul constatator, aspect ce conferă o prezumţie relativă de adevăr procesului-verbal de contravenţie cu privire la situaţia de fapt constatată, prezumţie derivată din autoritatea cu care agentul constatator este învestit, de a constata şi sancţiona faptele contravenţionale, unită cu faptul constatării directe a faptelor imputate, în acest sens fiind şi decizia Curţii Constituţionale nr. 251/2003, prin care se arată: Săvârşirea contravenţiei se constată nemijlocit de către agentul constatator, abilitat în acest sens prin actul normativ de stabilire a contravenţiei, iar procesul-verbal de constatare are forţă probantă până la dovada contrară, moment până la care persoana căreia i se impută săvârşirea contravenţiei are calitatea de contravenient.

Mai mult decât atât, fapta reținută în sarcina petentului reiese cu evidența certitudinii din cuprinsul imaginilor surprinse cu aparatura radar montată pe autospeciala (…).

Deși, cu ocazia interpelării petentului la termenul de judecată din data de 29.06.2017, acesta a afrmat că  a oprit într-un punct în care avea vizibilitate, susținerile petentului sunt infirmate de captura video efectuată cu aparatura radar, observându-se că petentul doar a încetinit în momentul apropierii de trecerea la nivel cu calea ferată, nicidecum nu a oprit pentru a se asigura, în acord cu cerințele legislației rutiere.

5. Analizând proporționalitatea măsurilor luate împotriva petentului, instanța reține că:

Potrivit art. 5 alin. 5 din O.G. nr. 2/2001, ”sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite”.

De asemenea, art. 21 alin. 3 din același act normativ prevede că ”sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal”.

De asemenea, proporţionalitatea se verifică după criteriile dezvoltate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, si anume: valoarea amenzii, gravitatea faptei comise, posibilitatea aplicării şi a altor sancţiuni, acordându-se însă statelor o marjă de apreciere extrem de ridicată. 

Se constată astfel că amenda aplicată de organul constatator este în cuantumul minim prevăzut de lege - echivalentul a 9 puncte amendă, conform disp. art. 102 alin. 2 cu trimitere la art. 108 alin. 1 lit. d din O.U.G. 195/2002, iar sancțiunea complementară a punctelor de penalizare este prevăzută în cuantum fix de 6 puncte.

În ceea ce priveşte posibilitatea de înlocuire a sancţiunii amenzii cu cea a avertismentului, instanţa constată că fapta petentului, de a nu opri pentru a se asigura la trecerea la nivel cu calea ferată este gravă, prin aceasta petentul dovedind o sfidare a regulilor de circulaţie, adoptate în scopul prevenirii accidentelor rutiere și a pierderii de vieți omenești.

În contextul constatării acestui pericol social ridicat al faptei petentului, nu există nici un motiv pentru care s-ar justifica înlocuirea amenzii aplicate cu avertisment. Scopul educativ şi punitiv al sancţiunii contravenţionale, prevenţia generală şi specială pot fi realizate doar prin menținerea sancţiunilor aplicate petentului.

Faţă de considerentele de fapt mai sus reţinute, urmează ca instanţa, în temeiul disp. art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, să respingă ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de către petentul V.D. şi să mențină procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor seria PVSX nr. 0112067 din data de 23.02.2017, întocmit de intimatul Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Vaslui.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Respinge, ca neîntemeiată, plângerea contravenţională formulată de petentul V.D., având (…), în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Vaslui, cu sediul în (…), împotriva procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria PVSX nr. 0112067 din 23.02.2017.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, eventuala cerere de apel se va depune la Judecătoria Vaslui.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 03.07.2017.