Contestaţie la tabelul de creanţă potrivit art. 73 din Legea nr. 85/2006. Daune interese datorate până la data restituirii bunurilor şi solicitate în temeiul art. 15 din o.g. nr. 15/1997 în urma rezilierii contractelor de leasing.

Contractul de leasing este guvernat de principiul echilibrului prestaţiilor reciproce, în sensul existenţei unui raport rezonabil între drepturile şi obligaţiile părţilor. Prin rezilierea contractului de leasing din culpa debitoarei utilizatoare, aceasta rămâne cu beneficiul utilizării bunului doar până la momentul predării bunului, în timp ce creditoarea finanţatoare beneficiază atât de plata ratelor de leasing scadente ulterior rezilierii contractului şi până la predarea bunului cât şi de dreptul de proprietate asupra bunului finanţat. În cazul executării integrale a contractului, creditoarea finanţatoare ar fi obţinut doar plata ratelor de leasing, fără dreptul de proprietate asupra bunului. Aplicarea întocmai a clauzei penale aşa cum solicită apelanta creditoare, ar avea efectul ruperii echilibrului prestaţiilor, cu încălcarea principiului reparaţiei integrale a prejudiciului suferit de creditoarea finanţatoare, prejudiciu care ar fi depăşit de daunele interese ce urmează a fi plătite de debitoarea utilizatoare.

 Judecătorul sindic a admis în parte contestaţia formulată de debitoarea contestatoare S.C. A.T.G. S.R.L. împotriva tabelului preliminar al creanţelor debitoarei întocmit de administratorul judiciar şi a dispus înscrierea creanţei creditoarei B.T. IFN S.A.  în tabelul definitiv al creanţelor cu suma de 518.232,26 lei.

 Împotriva hotărârii a declarat apel creditoarea B.T.  IFN S.A. arătând că potrivit art. 15 din O.G. nr.15/1997 debitoarea datorează daunele interese în urma rezilierii contractelor de leasing şi să plătească toate sumele datorate până la data restituirii bunurilor. Suma de 237.511, 95 lei înlăturată de judecătorul sindic reprezintă rate, dobânzi, comisioane, asigurări şi penalităţi aferente perioadei februarie-iunie 2013 calculate până la data predării bunurilor. Nu se poate reţine inechitatea solicitării daunelor interese atâta vreme cât părţile au stabilit convenţional echivalentul sumei ce trebuie plătite în cazul rezilierii, inclusiv valoarea rămasă a bunului potrivit art. 13.3 din contracte. Suma este certă, lichidă şi exigibilă fiind însuşită de debitoare prin scrisoarea de reziliere. Creditoarea are obligaţia de a plăti băncilor finanţatoare valoarea rămasă a bunurilor, iar această obligaţie incumbă utilizatorului conform art. 2.4 din contract. Şansa de valorificare a bunurilor este infimă întrucât bunurile sunt inutilizabile faţă de lipsa unor componente. Contractele de leasing nu sunt contracte de adeziune, ci contracte negociate, iar părţile pot conveni oricând în privinţa clauzelor prin acte adiţionale de reeşalonare a datoriei, aşa cum a fost şi cazul debitoarei. După rezilierea contractelor de leasing nu au mai fost emis facturi, însă obligaţia de plată a ratelor subzistă, facturarea nefiind o condiţie de validitate a creanţei.

Apelul creditoarei a fost admis în parte pentru următoarele considerente:

Apelul creditoarei B.T. IFN S.A. vizează modul de aplicare a dispoziţiilor art. 15 din O.G. nr. 15/1997 cu privire la daunele interese solicitate faţă de prevederile contractelor de leasing.

Creanţa în sumă de 954.818,50 lei solicitată de creditoare a fi înscrisă la masa credală se compune din: 365.922,36 lei sold reprezentând facturi emise până la 26.02.2013, 142.933,02 lei penalizări de întârziere calculate potrivit art.4.8 din contracte până la data deschiderii procedurii, 237.511, 95 lei reprezentând rate, dobânzi, comisioane, asigurări şi penalităţi aferente perioadei februarie-iunie 2013 calculate până la data predării bunurilor, 199.074,29 lei despăgubiri din ratele nefacturate şi valoarea reziduală şi 9.376,88 lei cheltuieli de executare.

Judecătorul sindic a dispus înscrierea parţială a creanţei, cu suma de 518.232,26 lei compusă din: 365.922,36 lei sold, 142.933,02 lei penalizări de întârziere şi 9.376,88 lei cheltuieli de executare. Contractele de leasing au fost reziliate la 26.02.2013, iar predarea bunurilor a avut loc la 21.06.2013 înainte de data deschiderii procedurii insolvenţei ce s-a dispus la 26.09.2013.

Potrivit art. 13.3 din contractele de leasing astfel cum a fost modificat prin actele adiţionale, părţile au convenit ca ,,în cazul rezilierii  contractului din vina utilizatorului, acesta trebuie să plătească finanţatorului suma de recuperat, costurile asociate şi daunele interese; prin suma de recuperat părţile înţelegând să includă orice sume datorate în temeiul contractului de leasing, rate leasing, asigurări, cu penalităţi de întârziere şi dobânzi acumulate; prin costuri asociate, costurile de reposesie şi alte costuri datorate de finanţator terţilor, iar prin daune interese, valoarea rămasă a bunului”. Potrivit art. 15 din O.G. nr. 15/1997 utilizatorul este obligat să restituie bunul şi să plătească toate sumele datorate, până la data restituirii în temeiul contractului de leasing. Judecătorul sindic, deşi a reţinut incidenţa acestor prevederi, în sensul existenţei obligaţiei utilizatorului de a plăti valoarea ratelor restante până la momentul predării bunurilor, totuşi a exclus suma de 237.511, 95 lei reprezentând rate, dobânzi, comisioane, asigurări şi penalităţi aferente perioadei februarie-iunie 2013 calculate până la data predării bunurilor, astfel că sub acest aspect apelul este întemeiat. Textul de lege permite acordarea daunelor după momentul rezilierii contractului, până la predarea bunului asigurat, astfel că excluderea acestor sume încalcă prevederile legale.

În legătură cu daunele interese apreciate de apelantă ca fiind pretenţii derivate din diferenţa de rate viitoare nefacturate şi valoarea reziduală, se constată că în mod corect instanţa de fond a cenzurat clauza penală în temeiul art. 1070 vechiul Cod civil, respectiv art. 1541 noul Cod civil, aceste dispoziţii permiţând operaţiunea de reducţiune a clauzei în cazul în care obligaţia principală de plată a ratelor de leasing a fost executată în parte.

 Ca o primă observaţie, se constată că apelanta creditoare a inclus în daunele interese solicitate şi ratele calculate anterior până la predarea bunurilor cât şi rate inexistente.

În speţă, debitoarea şi-a îndeplinit parţial obligaţia de plată a ratelor de leasing, din fişa financiară existentă la dosar de fond rezultând că a achitat suma de 918.509,14 lei din 1.284.431,5 lei, începând din iunie 2009 până în decembrie 2010. Solicitarea daunelor interese sub forma ratelor de leasing viitoare este excesivă în raport cu prejudiciul ce putea fi prevăzut de părţi la încheierea contractului, avându-se în vedere că această clauza penală nu reprezintă altceva decât o convenţie accesorie prin care părţile determină anticipat echivalentul prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutării, executării cu întârziere sau necorespunzătoare a obligaţiei de către debitorul său.

Clauza penală este aşadar o compensaţie a daunelor interese ce creditorul suferă din neexecutarea obligaţiei principale (art. 1066 vechiul Cod civil), iar creditorul nu poate cere deodată şi penalitatea şi obiectul obligaţiei principale (art.1069 vechiul Cod civil). În speţă, apelanta creditoare a solicitat daunele interese în baza clauzei penale reprezentând obligaţia principală, respectiv ratele de leasing viitoare calculate până la sfârşitul contractului, iar prin predarea bunurilor această clauză a fost acoperită parţial, fiind astfel executată parţial, astfel încât în mod corect s-a procedat la reducerea valorii daunelor interese.

Ca orice contract sinalagmatic, şi contractul de leasing este guvernat de principiul echilibrului prestaţiilor reciproce, în sensul existenţei unui raport rezonabil între drepturile şi obligaţiile părţilor. Prin rezilierea contractului de leasing din culpa debitoarei utilizatoare, aceasta rămâne cu beneficiul utilizării bunului doar până la momentul predării bunului, în timp ce creditoarea finanţatoare beneficiază atât de plata ratelor de leasing scadente ulterior rezilierii contractului şi până la predarea bunului cât şi de dreptul de proprietate asupra bunului finanţat. În cazul executării integrale a contractului, creditoarea finanţatoare ar fi obţinut doar plata ratelor de leasing, fără dreptul de proprietate asupra bunului. Aplicarea întocmai a clauzei penale aşa cum solicită apelanta creditoare, ar avea efectul ruperii echilibrului prestaţiilor, cu încălcarea principiului reparaţiei integrale a prejudiciului suferit de creditoarea finanţatoare, prejudiciu care ar fi depăşit de daunele interese ce urmează a fi plătite de debitoarea utilizatoare.

Faptul că şansa de valorificare a bunurilor este infimă nu reprezintă o împrejurare de natură a aplica clauza penală în condiţiile în care valoarea reziduală devine incidentă doar în cazul în care dreptul de proprietate se transferă la utilizator (art. 2 din O.G. nr. 51/1997), iar această valoare nu are legătură cu modul de valorificare a bunului de către finanţator. Astfel, valoarea reziduală exprimă diferenţa între valoarea întrebuinţată pentru folosinţa bunurilor şi valoarea totală a contractului de leasing pe care utilizatorul trebuie să o achite în măsura în care accesează opţiunea de cumpărare a bunului. Prin urmare, valoarea reziduală nu se află în legătură directă cu dreptul de folosinţă a utilizatorului, ci cu opţiunea de cumpărare, astfel că nu reprezintă o obligaţie a utilizatorului pe durata desfăşurării raporturilor de leasing şi nici ulterior rezilierii contractului în cazul în care nu s-a activat opţiunea de cumpărare.

Susţinerile legate de natura juridică a contractului de leasing ca un contract negociat şi nu ca unul de adeziune nu au relevanţă întrucât clauza penală a fost diminuată în principal în temeiul art. 1070 Cod civil şi nu ca efect al unei posibile clauze abuzive, clauza nefiind anulată. De asemenea, argumentele privind neemiterea facturilor fiscale pe perioada ulterioară rezilierii nu prezintă importanţă în condiţiile în care diminuarea clauzei penale nu a avut ca temei această împrejurare.

Domenii speta

Spete similare