În procesul de analizare a validităţii unei hotărâri emise de Comisia Judeţeană, anrp poate examina calitatea solicitantului de persoană îndreptăţită la despăgubiri

În procesul de  analizare a validităţii unei hotărâri emise de Comisia Judeţeană, ANRP poate examina calitatea solicitantului de persoană îndreptăţită la despăgubiri, chiar dacă  a stabilit într-o verificare anterioară că cererea trebuie completată doar cu anumite dovezi privind întinderea dreptului la compensaţie. În această situaţie, calitatea de persoană îndreptăţită nu poate fi considerată ca fiind  un aspect tranşat asupra căruia nu mai poate reveni, cu valoare de lucru judecat.

Prin sentinţa civilă nr. 537/CA/22.04.2015, Tribunalul Braşov a respins cererea de repunere în termen formulată de reclamanta I.E., a respins excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive şi inadmisibilităţii invocate de pârâta A.N.R.P. şi a admis  acţiunea, a anulat Decizia nr. 1140/23.12.2013 emisă de pârâta A.N.R.P., a obligat pârâta să emită, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a sentinţei, decizie de validare a Hotărârii nr. 148/19.11.2009 emisă de Instituţia Prefectului – Judeţul B. – Comisia Judeţeană de Aplicare a Legii nr. 9/1998, sub sancţiunea plăţii unei penalităţi de 100 lei pentru fiecare zi de întârziere calculată până la data emiterii deciziei de validare, a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 386.286,93 lei reprezentând compensaţii băneşti acordate prin Hotărârea nr. 148/19.11.2009 emisă de Comisia Judeţeană de Aplicare a Legii nr. 9/1998, actualizată în raport cu indicele de creştere a preţurilor de consum începând cu data de 19.11.2010 pentru prima tranşă, respectiv 19.11.2011 pentru cea de-a doua tranşă şi până la data plăţii efective.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta A.N.R.P., criticând modul de soluţionare a excepţiei inadmisibilităţii capătului de cerere privind  emiterea unei decizii de validare a Hotărârii nr. 148/2009, întrucât instanţa poate decide cel mult, obligarea organului administraţiei publice de a emite un act administrativ, în ipoteza în care constată pasivitatea acestuia, însă nu va putea hotărî conţinutul actului şi nici condiţiile în care organul administrativ ar urma să rezolve cererea cu care a fost investit, în caz contrar ar însemna că s-ar încălca principiul separaţiei puterilor în stat.

Pe fondul cauzei, recurenta arată că dosarul în care a fost emisă Hotărârea nr. 148/19.11.2009 a Comisiei Judeţene B. a fost analizat de A.N.R.P. în sensul că s-a emis decizia  nr. 1140/2013 de invalidare  a hotărârii menţionate, întrucât  doamna I.E. a solicitat acordarea de despăgubiri de pe urma defunctului soţ I.C., iar Hotărârea Comisiei Judeţene a fost emisă pentru bunurile abandonate de I.T..

În ceea ce priveşte obligarea sa la plata sumei de 386,286,93 lei, arată recurenta că plata despăgubirilor se efectuează în ordinea cronologică a emiterii acestora, în tranşe anuale egale, eşalonat, pe o perioadă de 5 ani, iar pentru fiecare tranşă anuală, A.N.R.P. emite un titlu de plată  care se comunică Ministerului Finanţelor şi persoanelor îndreptăţite, plata fiind făcută de Ministerul Finanţelor Publice, în conformitate cu prevederile art. 10 din Legea nr. 164/2014, aşa încât A.N.R.P. nu are calitate procesuală pasivă  pentru plata despăgubirilor.

În ceea ce priveşte actualizarea despăgubirilor, sunt aplicabile dispoziţiile art. 10 alin. 5 din Legea nr. 164/2014.

Cât despre obligarea sa la plata unor penalităţi, arată că aceasta este vădit lipsită de fundament juridic, întrucât textul legal are în vedere  sancţionarea refuzului executării voluntare.

În drept, recursul este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 pct. 8 Cod procedură civilă.

Intimata-reclamantă a depus întâmpinare în care a invocat excepţia de neconstituţionalitate a unor articole din Legea nr. 164/2014 şi a cerut să se ia act de argumentele juridice prezentate în dosarul de fond cu privire la excepţia inadmisibilităţii şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a recurentei-pârâte.

De asemenea, solicită a fi sesizată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prin care să se dea o rezolvare de principiu chestiunii de drept privind aplicabilitatea Legii nr. 164/2014  în cazul în care prima hotărâre a Comisie Judeţene de Aplicare a Legii nr. 9/1998 era titlu executoriu la data pronunţării acesteia, ceea ce înseamnă că despăgubirea ar fi trebuit să se afle în patrimoniul său. La această cerere intimata a renunţat ulterior.

Analizând sentinţa atacată prin prisma motivelor invocate şi a dispoziţiilor legale incidente în cauză, curtea reţine că recursul formulat de pârâtă se circumscrie cazului de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 Cod procedură civilă  şi este fondat pentru următoarele considerente:

Prin cererea înregistrată sub nr. 8453/3.12.2003 (fila 116 dosar Tribunal), reclamanta a solicitat revizuirea documentelor şi acordarea compensaţiilor pentru bunurile ce au fost deţinute de soţul său I.C., decedat la data de […], între anii 1928 – 1940, bunuri care au fost trecute în proprietatea statului bulgar.

Reclamanta a anexat cererii mai sus menţionată Declaraţia autentificată sub nr. 1292/29.05.2003 din care rezultă că defunctul I.C. s-a născut la data de […], Adeverinţa nr. 137/11.09.1940 privind recoltele neridicate de către T.A.I., locuitor al satului […] comuna […]  Prefectura Judeţului […], Situaţia de avere imobilă a numitului T.A.I., Declaraţia dată de acesta la data de 11.09.1940, Proces-verbal de verificare a declaraţiei, acte de stare civilă, Contract de vânzare-cumpărare încheiat între Oficiul Naţional al Colonizării şi colonistul T.A.I..

La data de 12.04.2006, Comisia Judeţeană B. de Aplicare a Legii nr. 9/1998 a emis, în favoarea reclamantei, Hotărârea nr. 119 prin care a propus acordarea de compensaţii şi despăgubiri în valoare de 301.132,51 lei.

Prin Decizia nr. 1182/11.05.2009, pârâta a invalidat hotărârea mai sus menţionată, solicitând completarea dosarului cu Situaţia Comisiei Mixte Româno – Bulgare lizibilă şi Contractul de recolonizare pentru localitatea […], judeţul […], de la Arhivele Judeţene C..

Cu adresa nr.7944/25.05.2009, i s-a comunicat reclamantei necesitatea completării dosarului cu documentele care lipsesc.

Reclamanta s-a conformat solicitării Comisiei Judeţene B. de Aplicare a Legii nr. 9/1998, iar la data de 19.11.2009, urmare reanalizării dosarului, a fost emisă Hotărârea nr. 148 prin care s-a propus acordarea de compensaţii băneşti în sumă totală de 386.286,93 lei, reclamantei, moştenitoare a autorului T.I., prin defunctul I.C..

Hotărârea nr. 148/19.11.2009 emisă de Comisia Judeţeană B. de Aplicare a Legii nr. 9/1998 a fost invalidată de pârâtă prin Decizia nr. 1140/23.12.2013 cu motivarea că reclamanta a solicitat, prin cererea nr. 8453/3.12.2003, acordarea despăgubirilor de pe urma defunctului soţ, I.C., iar hotărârea a fost emisă pentru bunurile abandonate de către T.A.I..

Potrivit Comunicării nr. 9865/L9/23.12.2013, dosarul reclamantei a fost transmis Comisiei Judeţului B. în vederea reanalizării şi emiterii unei noi hotărâri. 

Prima instanţă a considerat fondată cererea reclamantei de anulare a deciziei nr. 1140/2013 şi de obligare a pârâtei să emită o hotărâre de validare a Hotărârii nr. 148/19.11.2009, în considerarea faptului că, deşi înscrisurile ataşate de aceasta, în calitate de soţie supravieţuitoare a defunctului I.C. în susţinerea cererii sale, priveau averea colonistului T.A.I., tatăl lui I.C., atât Comisia Judeţeană B. de Aplicare a Legii nr. 9/1998 cât şi pârâta au constatat, cu ocazia emiterii Hotărârii nr.119/12.04.2006 şi Deciziei nr.1182/11.05.2009, că aceasta este conformă, iar în condiţiile în care, în primul ciclu de jurisdicţie, cererea a fost analizată sub aspectul legalităţii şi temeiniciei sale, nu pot fi invocate, în al doilea ciclu de jurisdicţie, alte neregularităţi decât cele învederate iniţial, mai ales după trecerea a 10 ani de la formularea acesteia.

Aşadar, problema juridică ce se impune a fi rezolvată este aceea dacă, în procesul de  analizare a validităţii unei hotărâri emise de Comisia Judeţeană, A.N.R.P. poate examina oricând calitatea  solicitantului de persoană îndreptăţită la despăgubiri, sau, odată ce a stabilit că cererea trebuie completată doar cu anumite dovezi privind întinderea dreptului la compensaţie, calitatea de persoană îndreptăţită este un aspect tranşat asupra căruia nu mai poate reveni, având valoarea unei puteri de lucru judecat.

Cu privire la acest aspect, trebuie subliniat că prin Constituţie s-a realizat o delimitare clară între justiţie, văzută ca activitate de  soluţionare, de către instanţele judecătoreşti, a litigiilor născute din încălcări de drepturi ori interese legitime, pe de o parte, şi administraţie, a cărei menire este aceea de a pune în aplicare legea prin intermediul unor autorităţilor publice care, fără a putea pretinde calitatea de instanţă judecătorească, acţionează, în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public.

Astfel de autorităţi nu pot reclama nici măcar asimilarea cu o instanţă judecătorească, cu atât mai mult un astfel de statut.

 În plus, legea fundamentală garantează controlul de legalitate a actelor administrative – inclusiv a celor cu caracter jurisdicţional - pe calea contenciosului administrativ, ceea ce inculcă ideea că, de regulă, activitatea administraţiei publice trebuie să fie supusă controlului de legalitate al justiţiei.

Plecând de la această premisă, concluzia este că nici un act administrativ, nici măcar unul cu caracter jurisdicţional, nu se poate bucura de autoritate de lucru judecat, întrucât o astfel de calitate ar conferi oricărui act un fel de imunitate faţă de orice posibil control venit din partea unei instanţe judecătoreşti.

Conform art. 7 din Legea nr. 164/2014, A.N.R.P. procedează la analizarea dosarelor aferente hotărârilor comisiilor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, din punctul de vedere  al existenţei  şi întinderii dreptului la acordarea despăgubirilor, aşa încât recurenta-pârâtă a verificat sub toate aspectele legalitatea Hotărârii nr. 148/19.11.2009 în exercitarea atribuţiilor prevăzute de lege.

În continuare, curtea reţine că, deşi excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere privind obligarea pârâtei să emită decizie de validare a Hotărârii nr.148/2009 a fost corect soluţionată prin respingere de prima instanţă, întrucât anularea actului şi obligarea autorităţii publice la  emiterea unui act administrativ sunt prerogative conferite instanţelor judecătoreşti de dispoziţiile art. 18 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ, soluţia pe fond a primei instanţe este eronată, nefiind motive de nelegalitate care să atragă sancţiunea anulării Deciziei nr. 1140/23.12.2013.

Astfel, se constată că prin art. 1 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, s-a stabilit sfera persoanelor beneficiare ale legii de reparaţie, respectiv foştii proprietari sau moştenitorii acestora. Numai aceste persoane vocaţia recunoscută de lege de a depune cereri  însoţite de acte doveditoare la comisia judeţeană sau a municipiului Bucureşti pentru aplicarea legii, în termene ce au fost prelungite succesiv până în anul 2008.

Intimata-reclamantă a  formulat  cererea înregistrată la Instituţia Prefectului  Judeţului  B. cu nr. 8453/03.12.2003 (fila 116 dosar Tribunal) prin care a solicitat, în calitate de văduvă  a lui I.C., decedat la data de 07.11.2003, acordarea compensaţiilor pentru bunurile deţinute în Bulgaria  de acesta,  între anii 1928-1940.

 Comisia Judeţeană de Aplicare a Legii nr. 9/1998 B. a propus acordarea compensaţiilor în baza unor documente din care rezultă însă că proprietarul bunurilor a căror compensaţie se solicită  nu este I.C., ci tatăl acestuia, T.I., situaţie în care singurul care avea vocaţie la obţinerea  sumelor compensatorii  de pe urma autorului  T.I. era fiul I.C..

Acesta din urmă  nu a depus însă la Comisia Judeţeană cererea prevăzută la art. 4 alin. 1 din lege, iar declaraţia autentificată cu nr. 1292/29.05.2003, prevăzută la alin. 3 din Legea nr. 9/1998, nu înlocuieşte cererea prevăzută la alin. 1: (3) Persoanele prevăzute la alin. (1) şi (2) vor anexa la cerere o declaraţie autentificată, pe propria răspundere, din care să rezulte suprafeţele de teren, construcţiile şi recoltele pentru care se consideră îndreptăţite să primească compensaţii în condiţiile prezentei legi.

Concluzionând, curtea constată că, în lipsa cererii de reparaţie formulată de unul dintre beneficiari, determinaţi expres şi limitativ de actul normativ, soţia supravieţuitoare nu putea  dobândi de pe urma lui I.C. mai multe bunuri decât de aflau în patrimoniul acestuia, aşadar în  mod legal pârâta A.N.R.P.,constatând că nu s-au depus înscrisuri din care să rezulte dreptul de proprietate al lui I.C., a dispus invalidarea  hotărârii nr. 148/2009.

Mai critică recurenta şi modul de soluţionare de către prima instanţă a modului  în care a fost soluţionată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a A.N.R.P. pentru capătul de cerere privind plata despăgubirilor, critica fiind întemeiată din perspectiva art. 11 alin. 1 din Legea nr. 164/2015, potrivit cu care plata sumelor stabilite prin titlurile de plată se efectuează de  Ministerul Finanţelor Publice.

Domenii speta

Spete similare