Acţiune în anulare dispozitie primar. Imputarea angajatului a sumei constatate prejudiciu prin act de control al Camerei de Conturi. Legalitatea cererii. Primarul nu are calitatea de funcţionar public.

Sentinţă civilă 275 din 13.04.2017


Prin contestaţia înregistrată la această instanţă sub nr. XXXXX din XXXXX, reclamantul XXXXXX, în contradictoriu cu pârâtul Primarul comunei XXXXX, jud. XXXXX, a solicitat anularea dispoziţiei  XXXXX, emisă de Primarul  comunei XXXXX, jud.  XXXXX.

În motivare, a arătat că, prin procesul verbal de constatare încheiat de Camera de Conturi XXXXX s-a constatat efectuarea unor cheltuieli fără baza legala la UAT Comuna XXXXX iar prin decizia nr. XXXXX emisa de Camera de Conturi XXXXX s-a dispus luarea masurilor necesare in vederea stabilirii intinderii prejudiciului si recuperarea acestuia de la persoanele vinovate.

Prin dispoziţia nr. XXXXX emisa de primarul Comunei XXXXX, in calitate de primar al comunei, i-a fost imputata suma de 34300 lei reprezentând parte din prejudiciul in suma de 36300 lei stabilit prin decizia nr. XXXXX, si anume contravaloarea serviciilor de audit intern prestate de SC XXXXX SRL.

S-a reţinut prin dispoziţia menţionată ca, prin actele de audit financiar emise de Camera de Conturi XXXXX, s-a constatat efectuarea unor cheltuieli fara baza legala reprezentate de plata c.v. serviciilor de audit public intern către SC XXXXX SRL fara ca acest auditor intern sa posede atestatul eliberat de Ministerul Finanţelor Publice prin Unitatea Centrala de Armonizare pentru Auditul Public Intern, veniturile realizate de auditorul intern constituind venit ilicit.

 Dispozitia este nelegala in măsura in care el este ales local, nu funcţionar public astfel incat răspunderea sa civila nu poate fi angajata pe calea dispoziţiei de imputare, faţă de art. 84 din Legea nr. 188/1999, art.55 din Legea 393/2004 şi art. 23 din Legea 215/2001.

Răspunderea patrimoniala a primarului fata de comunitatea locala care 1-a ales şi care i-a acordat mandatul de reprezentare nu poate fi antrenata în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile reglementate de art. 84 din Legea 188/1999, pentru ca atribuţiile acestuia nu deriva din calitatea de funcţionar public.Aceasta răspundere nu se poate stabili si angaja decât pe calea dreptului comun, iar nu in temeiul dispoziţiei de imputare.

 A mai arătat că nu a produs niciun prejudiciu Comunei XXXXX, astfel incat nu poate fi ţinut sa răspundă civil pentru suma care i-a fost imputata.

Prin dispoziţia contestata i-a fost imputata suma de 34300 lei parte din suma de 36300 lei reprezentad c.v. prestărilor de servicii de aaudit intern plătite de Comuna XXXXX apreciindu-se ca aceasta cheltuiala nu a avut fundament legal in măsura in care auditorul intern SC XXXXX SRL nu a avut atestat pentru aceasta calitate, astfel incat ,in temeiul art.l al.3 lit.a din Legea 12/1990,venitul realizat de aceasta a fost unul ilicit.

Activitatea de audit intern este obligatorie pentru autoritatea publica, potrivit art. 13 din Legea 672/2002 si ,1a nivelul Comunei XXXXX ,s-a desfăşurat in temeiul contractului de prestări servicii încheiat cu un auditor intern. Primaria nu are organizat nici compartiment propriu de audit intern si nici nu a participat la o forma de cooperare in acest scop cu alte entităţi. Singura modalitate de a se asigura funcţionarea auditului intern, prevazuta de Legea 672/2002, era incheierea unor contracte de prestări servicii cu un auditor intern. Aceste contracte de prestări servicii,incheiate anterior intrării in vigoare a OUG 26/2012 (asa cum este cazul contractului de prestări servicii incheiat de UAT XXXXX su SC XXXXX SRL) s-au menţinut in vigoare pana la expirarea termenului pentru care au fost incheiate,in temeiul art.XVII din OUG 26/2012.

Fiind o activitate obligatorie pentru comuna,plata contravalorii serviciilor de audit intern nu poate constitui prejudiciu pentru aceasta entitate. Rapoartele incheiate de auditor au fost inaintate către toate instituţiile competente in verificarea acestora (UCAAPI, Curtea de Conturi etc.) si nu s-au formulat niciun fel de aprecieri cu privire la necorespunderea acestora.

Împrejurarea ca auditorul financiar a apreciat ca, in lipsa atestatului, auditorul intern ar fi incasat venituri ilicite nu justifica constatarea potrivit cu care plata serviciilor de audit prestate in aceste condiţii ar constitui un prejudiciu pentru beneficiarul acestor servicii. Comuna XXXXX a beneficiat timp de 3 ani de aceste servicii, rapoartele intocmite de auditor au fost utilizate de entitatea auditata iar auditorul a acordat si consilierea pe care o presupune instituţia auditului public intern.

Organele de control au incheiat proces verbal de constatare si sancţionare a contravenţiei de către auditorul intern, dispunand si confiscarea sumelor apreciate ca venit ilicit de la auditorul intern astfel incat aceeaşi suma a fost imputata, respectiv confiscata de doua ori desi nu reprezintă nici prejudiciu pentru Comuna XXXXX si nici venit ilicit pentru auditor.

Contravaloarea prestărilor de servicii plătită de primărie are temei legal in contrctul de prestări servicii incheiat de entitatea publica cu auditorul intern, contractul fiind legea pârtilor si tinandu-le pe acestea sa-1 execute.

Chiar si in situaţia in care s-ar trece peste toate aceste argumente, avand in vedere dispoziţiile Legii nr. 672/2002 si ale Ordinului nr. 659/2015, lipsa atestatului auditorului intern este justificata astfel incat nu se poate constata ca aceasta este imputabila auditorului si, cu atat mai putin, beneficiarului activităţii de audit intern.

In temeiul art.l pct.a 4) din Legea 191/2011 certificatul de atestare a auditorului intern din sectorul public este un document emis de Ministerul Finanţelor Publice, prin Unitatea Centrală de Armonizare pentru Auditul Public Intern care atestă îndeplinirea condiţiilor necesare pentru ca un auditor intern să desfăşoare activităţi de audit public intern în entităţile publice.

Prin adresa nr. XXXXX Ministerul Finanţelor Publice -Unitatea Centrala de Armonizare pentru Auditul Public Intern a comunicat că, până la intrarea in vigoare a OG nr.  26/2012 procesul de atestare a auditorilor interni nu a fost operational, situatie in care nicio persoana fizica care a incheiat contracte de prestări servicii nu a dobândit calitatea de persoana fizica atestata. Conform planificării UCCAPI, procesul de atestare al auditorilor interni din sectorul public si persoanelor fizice va fi operaţional începând cu trimestrul II 2015.

In acelaşi sens sunt si adresa nr. XXXXX si adresa nr. XXXXX ambele emise de UCAAPI.

Mai mult decât atat, prin Ordinul nr. 659/8 iunie 2015 s-a aprobat Cadrul general de echivalare a competenţelor profesionale necesare pentru obţinerea certificatului de atestare a auditorilor interni din sectorul public si a persoanelor fizice. Potrivit art.2 al.2 din acest ordin "Atestarea auditorilor interni este un proces documentar care constă în analiza dovezilor cu privire la formarea profesională continuă prezentate de auditorii interni care sunt angajaţi în sectorul public şi de persoanele fizice care doresc să lucreze în sectorul public în vederea obţinerii certificatului de atestare."

In temeiul art.20 al.2 din Norma din 12 decembrie 2012 privind coordonarea şi desfăşurarea proceselor de atestare naţională şi de pregătire profesională continuă a auditorilor interni din sectorul public şi a persoanelor fizice aprobate prin HG 1259/2012:"Dovada deţinerii cunoştinţelor şi aptitudinilor se face cu ajutorul diplomelor şi foilor matricole eliberate de instituţii de învăţământ superior acreditate de lege, precum şi de furnizori de formare profesională, autorizaţi de Autoritatea Naţională pentru Calificări." Rezulta ca procedura de obţinere a atestatului de auditor intern nu presupune susţinerea unui examen ci numai analiza dovezilor cu privire la formarea profesionala continua,analiza pe care o va face o comisie de atestare care se va numi prin ordinul ministrului Finanţelor Publice(art.l0 din Normele aprobate prin HG 1259/2012).

Potrivit art.3 al.5 din Ordinul 659/2015 "Auditorii interni aflaţi în funcţie la data intrării în vigoare a Legii nr. 191/2011 au obligaţia obţinerii certificatului de atestare în termen de 6 ani."

Cum, in momentul de fata, nu se poate obtine, din motive obiective (lipsa procedurilor de atestare care au fost aprobate abia la 8 iunie 2015) certificatul de atestare a auditorului public intern, nu se poate retine nici culpa auditorului intern in lipsa acestui certificat si nici producerea unui prejudiciu in bugetul Comunei XXXXX prin plata unor servicii de audit către un auditor care nu deţine acest atestat. Potrivit Standardului ocupațional Auditor intern în sectorul public Cod: 241961, auditorul intern în sectorul public trebuie să aibă studii superioare absolvite cu o diplomă recunoscută de autoritatea competentă în domeniu. Condiţia obligatorie pentru ca o persoană să desfăşoare activităţi specifice de audit intern în sectorul public este absolvirea unui program de învăţământ superior, cu diplomă de licenţă.

In raport de argumentele ce preced, prin hotărâre definitiva a fost admisa plângerea auditorului XXXXX SRL si a fost anulat procesul verbal de constatare si sancţionare a contravenţiei constând in desfăşurarea de prestări de servicii ilicite de către acest auditor public intern.Aceasta hotărâre se bucura de prezumţia de lucru judecat, constatările hotarârii nemaiputand fi contrazise de o alta hotărâre, care ar statua contrariul.

In drept, şi-a întemeiat  cererea pe disp. art. 85 al. 2 din Legea 188/1999 si Legea 554/2004.

În susţinerea cererii, a depus, în copie, înscrisuri.

Pârâtul a formulat întâmpinare (filele 45 şi urm.), prin care a solicitat respingerea cerere.

A arătat că, al emiterea  dispoziţiei, s-au avut în vedere decizia nr. XXXXX din XXXXX a Curţii de Conturi a României – Camera de Conturi XXXXX, sentinţa  nr. XXXXX din XXXXX a Tribunalului XXXXX, decizia nr. XXXXX.

A mai  susţinut că, prin referatul serviciului contabilitate, impozite şi taxe, din cadrul aparatului de specialitate al primarului,  înregistrat sub nr. XXXXX din XXXXX, s-a solicitat emiterea dispoziţiei cu privire la imputarea sumei de 34300 lei, sumă plătită î n mod direct din bugetul local de către Primăria comunei XXXXX, jud. XXXXX, către SC XXXXX SRL XXXXXX, reprezentând prestare servicii de audit intern.

Analizând actele dosarului, instanţa reţine următoarele:

Reclamantul are calitatea de primar al comunei XXXXX, jud.  XXXXX.

Prin  dispoziţia nr. XXXXX din XXXXX, i s-a imputat suma de 34300 lei, reprezentând o parte din prejudiciul stabilit prin decizia nr. XXXXX a Camerei de Conturi XXXXX.

Potrivit art. 84 din Legea nr. 188/1999, răspunderea civilă a funcţionarului public se angajează: a) pentru pagubele produse cu vinovăţie patrimoniului autorităţii sau instituţiei publice în care funcţionează;  b) pentru nerestituirea în termenul legal a sumelor ce i s-au acordat necuvenit;  c) pentru daunele plătite de autoritatea sau instituţia publică, în calitate de comitent, unor terţe persoane, în temeiul unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile. Iar potrivit art. 85 din acelaşi act normativ, (1) Repararea pagubelor aduse autorităţii sau instituţiei publice în situaţiile prevăzute la art. 84 lit. a) şi b) se dispune prin emiterea de către conducătorul autorităţii sau instituţiei publice a unui ordin sau a unei dispoziţii de imputare, în termen de 30 de zile de la constatarea pagubei, sau, după caz, prin asumarea unui angajament de plată, iar în situaţia prevăzută la lit. c) a aceluiaşi articol, pe baza hotărârii judecătoreşti definitive şi irevocabile. 2) Împotriva ordinului sau dispoziţiei de imputare funcţionarul public în cauză se poate adresa instanţei de contencios administrativ.  (3) Dreptul conducătorului autorităţii sau instituţiei publice de a emite ordinul sau dispoziţia de imputare se prescrie în termen de 3 ani de la data producerii pagubei.

Din examinarea dispoziţiilor legale menţionate, rezultă că, prin Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, s-a reglementat cadrul juridic, condiţiile  şi procedura angajării răspunderii acestei categorii speciale  de personal pentru  prejudiciile  provocate cu  vinovăţie instituţiilor sau autorităţilor publice în care îşi desfăşoară activitatea.

Fiind vorba de o lege specială, cu aplicabilitate numai în cazul răspunderii funcţionarilor publici,  nu există un drept de opţiune  între  incidenţa  acestor norme  şi cele cu caracter general, care privesc angajare a răspunderii civile delictuale a  oricărei persoane, care nu este funcţionar public  sau pentru care nu există norme legale speciale de angajarea răspunderii, potrivit principiului  “specialia  generalibus derogant”. 

În cauză, nu se poate reţine că litigiul dedus judecăţii este unul având ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului  public, întrucât dispoziţia priveşte  primarul comunei, căruia îi sunt aplicabile prevederile art. 55 din Legea nr. 393/2004, faţă de art. 23 din Legea nr. 215/2001.

Având în vedere aceste considerente, văzând şi prevederile legale menţionate, instanţa va admite acţiunea, va anula dispoziţia nr. XXXXX din XXXXX emisă de Primarul comunei XXXXX, jud. XXXXX şi va exonera reclamantul de plata sumei de 34300 lei.