Obligaţia de plată a dobânzilor fiscale pentru soluţionarea cu întârziere a cererii de restituire a accizelor.

Obligaţia de plată a dobânzilor fiscale pentru soluţionarea cu întârziere a cererii de restituire a accizelor.

-O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, art. 70 alin. (1) şi (2);

-Ordinul nr. 1899 din 22 decembrie 2004, emis de Ministerul Finanţelor Publice, pentru aprobarea procedurii de restituire şi de rambursare a sumelor de la buget, precum şi de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depăşirea termenului legal;

-Ordinul nr. 420/2007 emis de Ministerul Finanţelor Publice pentru aprobarea procedurii de restituire a accizelor, cererea de restituire se soluţionează în termenul prev. de art.70 alin. (1) O.G. din nr. 92/2003;

-Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 44/2004.

Curtea reţine că în cauză cererea de restituire a accizelor a fost soluţionată cu depăşirea termenului legal de 45 de zile, motiv pentru care în mod corect prima instanţă a procedat la anularea deciziei de soluţionare a contestaţiei şi a deciziei de respingere a cererii de acordare a dobânzilor fiscale şi a obligat recurenta-intimată la plata dobânzilor fiscale  aferente perioadei de întârziere

(Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a IX-a contencios administrativ și fiscal,

decizia civilă nr. 573 din data de 18 septembrie 2019)

Prin sentinţa civilă nr 7975/29.11.2018 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II a Contencios Administrativ și Fiscal s-a dispus admiterea acţiunii privind pe reclamanta O.P S.A. şi pe pârâta D.G.A.M.C.; anulează decizia de soluţionare a nr. 7/13.04.2018 si decizia nr.32545/18.09.2015 emise de parata; obligă pârâta DGAMC la plata către reclamantă a sumei de 100.351,35 lei; obliga parata la plata sumei de 450 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.

Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs, la data de 18.01.2019, partea pârâtă G.G.A.M.C. Prin cererea de recurs formulată, partea recurentă-pârâtă a invocat motivul de casare / nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 C.pr.civ.

Astfel, instanţa de fond în mod eronat a apreciat că termenul de 45 de zile prevăzut de art.70 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 este un termen imperativ.

În urma depunerii cererii de restituire a accizelor, s-au efectuat verificări pentru confirmarea realităţii operaţiunii de export de păcură, a se stabili cuantumul accizelor aferente produselor ce îndeplinesc condiţiile de restituire conform pct. 98.1 din H.G. nr. 768/2010, pentru care se solicită restituirea, precum şi a cuantumului accizelor de restituit conform pct. 98.1 din H.G. nr. 768/2010. De asemenea, s-au solicitat Direcţiei Tehnologia Informaţiei, Comunicare şi Statistică Vamală confirmarea exportului efectuat de contribuabil în perioada verificată, toate informaţiile solicitate fiind relevante pentru a se stabili dacă societatea îndeplinea sau nu condiţiile legale pentru restituirea accizelor şi cuantumul acestora, contrar celor susţinute de instanţa de fond.

Prezentarea tuturor documentelor s-a făcut în data de 07.11.2014, dată la care a fost întocmit şi procesul-verbal, iar ulterior a fost întocmită nota de restituire şi s-a emis şi decizia de admitere în totalitate a cererii de restituire.

Or, în lipsa informaţiilor suplimentare relevante şi verificării condiţiilor legale nu era posibilă restituirea accizelor. Astfel, în speţă sunt pe deplin aplicabile prevederile art. 70 alin.(2) din O.G. nr. 92/2003.

Totodată, aşa cum reţine însăşi instanţa de fond în considerente, prelungirea termenului de 45 de zile este permisă doar în situaţia în care sunt necesare informaţii suplimentare relevante pentru luarea deciziei.

Având în vedere solicitările făcute de organul fiscal şi comunicarea tuturor documentelor de către reprezentantul contribuabilului verificat, precum şi faptul că nu au existat suspendări ale inspecţiei fiscale şi nici contestaţii în privinţa duratei acesteia, DGAMC, prin competenţa sa a procedat la soluţionarea cererii de restituire în termen, informaţiile solicitate fiind relevante şi necesare soluţionării cererii.

Numărul de zile ce poate fi luat în calculul termenului de soluţionare a cererii este doar cel determinat de la data primirii cererii şi pana la data transmiterii cererii şi documentaţiei către organul cu competenta în verificarea realităţii solicitării şi respectiv de la data primirii rezultatelor verificării şi pana la data întocmirii Notei de restituire.

Organul fiscal s-a aflat în ipoteza prevăzută de art.70 alin. (2) C. pr. fisc., având în vedere că pentru soluţionarea cererii erau necesare informaţii suplimentare pentru obţinerea cărora trebuia efectuată o inspecţie fiscală de către organele vamale teritoriale, deci termenul de soluţionare în acest caz s-a prelungit cu perioada cuprinsă între data solicitării şi data primirii informaţiilor.

Restituirea accizelor nu era posibilă decât după efectuarea inspecţiei fiscale, în urma căreia să se stabilească dacă societatea reclamanta îndeplineşte condiţiile legale de restituire a accizelor si care este cuantumul ce se cuvine a fi restituit, fiind astfel incidente dispoziţiile art.70 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003.

În concluzie, D.G.A.M.C. a respectat dispoziţiile art.70 din O.G. nr. 92/2003.

În ceea ce priveşte respingerea ca neîntemeiate a argumentelor DGAMC cu privire la interpretarea pct. 6 din Capitolul 2 al Ordinului nr. 1899/2004, în mod eronat  instanţa a obligat DGAMC la plata sumei de 100.351,35 lei cu titlu de dobânzi de întârziere.

Sub aspectul cuantumului dobânzii, potrivit cap. 2 pct. 3 din Anexa nr. 1 la OMFP nr.1899/2004 dobânda se calculează de organul fiscal competent, astfel că momentul de început al cursului dobânzii, zilele de întârziere, cât şi cuantumul exact de determină de organul fiscal.

De asemenea, potrivit art. 117 alin. (1) şi (9) din O.G. nr. 92/2003 coroborate cu cele ale O.M.F.P. nr. 1899/2004, se reglementează o procedura specială pe calea căreia contribuabilii pot solicita restituirea unor sume şi acordarea dobânzilor în conformitate cu art. 124 din O.G. nr. 92/2003, respectiv formularea unei cereri în acest sens la organul fiscal competent.

Doar organul fiscal competent poate calcula dobânzile potrivit dispoziţiilor O.M.F.P. nr.1899/2004.

În ceea ce priveşte calculul sumelor reprezentând dobânzi, potrivit pct. 3, pct. 6 şi pct. 7 Cap.2 Anexa 1 din O.M.F.P. nr. 1899/2004, contribuabilul nu are posibilitatea calculării dobânzilor, singurul în măsură să realizeze acest calcul fiind organul fiscal competent care întocmeşte în acest sens documentaţia privind calculul dobânzilor.

Aşadar, doar organul fiscal competent poate calcula dobânzile şi numai ca urmare a hotărârii judecătoreşti definitive pronunţate de instanţa de contencios administrativ prin care poate dispune obligarea pârâtei la emiterea actului administrativ privind calculul dobânzilor cuvenite contribuabilului, iar stabilirea de către prima instanţa a cuantumului dobânzii reprezintă o ingerinţa în atribuţiile administraţiei publice.

De asemenea, recurenta a solicitat casarea sentinţei, în sensul  respingerii cererii de obligare a DGAMC la plata cheltuielilor de judecata de 450 lei.

A apreciat ca, in mod nelegal, instanţa a admis cererea reclamantei de obligare a instituţiei noastre la plata cheltuielilor de judecata in suma de 450 lei, având în vedere ca DGAMC a aplicat in mod legal dispoziţiile fiscale.

În consecinţă, s-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi respingerea ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta OMV Petrom S.A.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. pr. civ., C. fisc. şi C. pr. fisc. în vigoare la momentul solicitării restituirii; a fost solicitată judecata în lipsă.

Prin decizia civilă nr. 573/18.09.2019, Curtea de Apel a respins recursul ca nefondat reţinând în cadrul considerentelor următoarele:

În mod legal prima instanţă a obligat recurenta - pârâta la plata dobânzilor fiscale pentru soluţionarea cu întârziere a cererii de restituire a accizelor.

Astfel, potrivit art. 70 alin. (1) şi (2) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, cererile depuse de contribuabil potrivit Codului se soluţionează de organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare, iar, în situaţiile în care, pentru soluţionarea cererii, sunt necesare infirmaţii suplimentare relevante pentru luarea deciziei, acest termen se prelungeşte cu perioada cuprinsă între data solicitării şi data primirii informaţiilor solicitate.

Potrivit Ordinului nr. 1899 din 22 decembrie 2004 emis de Ministerul Finanţelor Publice pentru aprobarea procedurii de restituire şi de rambursare a sumelor de la buget, precum şi de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depăşirea termenului legal, cererea de restituire se soluţionează în termen de 45 de zile (Cap. I pct. 2), iar dacă organul fiscal competent consideră că mai are nevoie de anumite documente relevante soluţionării cererii, va solicita contribuabilului în scris prezentarea acestora, termenul de 45 de zile prevăzut pentru soluţionarea cererilor de restituire urmând a se prelungi cu perioada cuprinsă între data la care s-a comunicat contribuabilului solicitarea de informaţii suplimentare relevante soluţionării acesteia şi data înregistrării primirii acestor informaţii la organul fiscal competent [Cap. I pct.4 alin. (2), (3)].

Potrivit Ordinului nr.420/2007 emis de Ministerul Finanţelor Publice pentru aprobarea procedurii de restituire a accizelor, cererea de restituire se soluţionează în termenul prev. de art.70 alin. (1) O.G. nr. 92/2003 (Cap. I sect. a 2-a lit. A pct. 4), în termen de maxim 35 de zile calendaristice de la data depunerii cererii de restituire, compartimentul cu atribuţii de inspecţie fiscală transmiţând compartimentului de specialitate dosarul solicitării, împreună cu procesul-verbal în care se consemnează rezultatul inspecţiei (Cap. I, sect. a 2-a lit. C pct. 3).

Potrivit pct. 98 alin. (5), (6) şi (7) din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr.44/2004, în vigoare la data formulării cererii de restituire a accizelor, autoritatea fiscală teritorială va transmite cererea şi documentaţia depuse de antrepozitarul autorizat sau de operatorul economic autorităţii vamale teritoriale, care în urma analizei va decide asupra dreptului de restituire a accizelor  prin emiterea unei decizii de admitere, în totalitate sau în parte, ori de respingere a cererii de restituire; autoritatea vamală teritorială transmite decizia autorităţii fiscale care procedează la restituirea accizelor în condiţiile art. 117 din O.G. nr.92/2003 în limitele stabilite de autoritatea vamală.

Din analiza dispoziţiilor legale mai sus citate, Curtea reţine că cererile de restituire a accizelor se depun la autoritatea fiscală teritorială competentă, că acestea se înaintează pentru soluţionare autorităţii vamale teritoriale şi că, în funcţie de decizia autorităţii vamale, autoritatea fiscală procedează la restituirea accizelor. Durata întregii proceduri este de 45 de zile, perioada în care este cuprins şi intervalul de timp în care cererea este analizată de autoritatea vamală.

Susţinerile recurentei în sensul că, în cauză, sunt incidente dispoziţiile art. 70 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 privind prelungirea duratei de soluţionare a cererii în cazul în care sunt necesare informaţii suplimentare sunt neîntemeiate şi vor fi înlăturate, având în vedere că transmiterea cererii de restituire a accizelor către autoritatea vamală este o etapă obligatorie a procedurii de restituire care trebuie urmată în toate cazurile şi care prin urmare trebuie să se încadreze în cele 45 de zile, interpretarea propusă de recurentă ducând la concluzia inacceptabilă că în situaţia accizelor regula ar fi aceea a prelungirii perioadei de soluţionare a cererii de restituire cu perioada în care cererea se află la autoritatea vamală.

Spre a interveni prelungirea termenului de soluţionare este necesar ca organul fiscal competent să formuleze o solicitare către o terţă persoană, pentru a i se comunica informaţii suplimentare. Nu aceasta este situaţia în cazul în care Normele de aplicare aprobate prin H.G. nr.44/2004 prevăd o procedură de restituire în care sunt implicate atât autoritatea fiscală competentă, cât şi autoritatea vamală, procedură care trebuie să se realizeze în termenul legal de 45 de zile, nefiind vorba de o solicitare de informaţii suplimentare făcută de  autoritatea fiscală către autoritatea vamală.

Se mai impune a se aminti că potrivit H.G. nr. 520/2013, Direcţia Generală a Vămilor (DGV) s-a organizat şi funcţiona ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale în cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), în a cărei subordine funcţiona în epocă şi Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili (DGAMC).

Pe cale de consecinţă, omisiunea unui organ din cadrul ANAF de a-şi îndeplini anumite obligaţii în legătură cu soluţionarea cererii de restituire a reclamantei, inclusiv întârzierea în emiterea deciziei de acceptare sau invalidare a cererii de restituire, nu este de natură a exonera partea pârâtă de răspunderea administrativă, câtă vreme DGV nu este exterior ANAF, ci parte a structurii acestuia, echivalând astfel cu invocarea propriei culpe în scopul înlăturării răspunderii în discuţie.

Faţă de cele mai sus statuate, Curtea reţine că în cauză cererea de restituire a accizelor a fost soluţionată cu depăşirea termenului legal de 45 de zile, motiv pentru care în mod corect prima instanţă a procedat la anularea deciziei de soluţionare a contestaţiei şi a deciziei de respingere a cererii de acordare a dobânzilor fiscale şi a obligat recurenta-intimată la plata dobânzilor fiscale  aferente perioadei de întârziere.

De asemenea, după cum corect a reţinut instanţa de fond, recurenta - pârâtă DGAMC a refuzat calcularea şi acordarea dobânzilor solicitate de intimata - reclamantă, astfel încât, pentru asigurarea accesului efectiv la justiţie, intimata reclamantă are dreptul de a solicita instanţei cenzurarea conduitei organului fiscal cu consecinţa determinării dreptului de creanţă cuvenit.

Astfel, potrivit dreptului comun în materie de contencios administrativ şi fiscal, „Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată..” [art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004].

Totodată, după cum corect a reţinut Tribunalul Bucureşti care a reflectat jurisprudenţa existentă în materie, în ceea ce priveşte apărarea recurentei – pârâte DGAMC referitoare la faptul că, potrivit pct. 6 din Capitolul 2 al Ordinului MFP nr.1899/2004, doar aceasta poate determina cuantumul dobânzilor, instanţa putând să o oblige doar la efectuarea acestui calcul, în temeiul art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ judecătorul, soluţionând acţiunea, poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ contestat, ori să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operaţiune administrativă, iar conform alin. (3), instanţa poate acorda despăgubiri pentru daunele materiale sau morale, dacă reclamantul le-a solicitat. Legea organică reglementează un contencios subiectiv de plină jurisdicţie, în care instanţa poate să dispună măsuri pentru recunoaşterea şi restabilirea dreptului sau a interesului legitim vătămat; atunci când constată, pe baza probelor administrate, că sunt îndeplinite condiţiile legii, poate obliga autoritatea publică să efectueze operaţiunile ori să dispună măsurile solicitate de reclamant şi poate impune obligaţii pentru repararea pagubei cauzate, iar nu doar să reevalueze petiţia care i-a fost adresată. O atare măsură se încadrează în soluţiile pe care este îndrituită să le pronunţe instanţa, potrivit art. 18 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 554/2004, fără a putea fi calificată drept o ingerinţă în atribuţiile administraţiei publice, interpretarea contrară, propusă de recurenta-pârâtă, fiind de natură să lipsească de efectivitate mecanismul contenciosului administrativ.

În plus, OMF nr. 1899/2004 constituie un act administrativ unilateral cu caracter normativ, fiind emis în organizarea executării legii, astfel că nu poate înlătura de la aplicare o normă juridică de rang superior, respectiv Legea nr. 554/2004 care stabileşte în cadrul competenţei generale a instanţei de judecată atribuţia acesteia de analiză şi dispoziţie potrivit celor arătate în precedent, ci scopul OMF nr. 1899/2004 este să detalieze exercitarea atribuţiilor organului fiscal, fără însă a avea aptitudinea de a o impune cu caracter absolut.

Cât despre o pretinsă omisiune a părţii intimate – reclamante de atacare în precedent a operaţiunilor efectuate sau a actului administrative fiscale emis în legătură cu soluţionarea cererii de restituire a accizelor, Curtea reţine, la fel ca şi prima instanţă, lipsa de relevanţă a acestei apărări a recurentei – pârâte, întrucât nu există vreo condiţie prealabilă instituită de lege pentru acordare dobânzilor în sensul celor pretinse de organul fiscal, ci acestea se cuvin pentru întârzierea plăţii creanţei fiscale. În plus, există un drept, iar nu o obligaţie a contribuabilului de a exercita o acţiune îndreptată împotriva nesoluţionării în termen a cererii sale, după cum decizia de restituire a accizelor reprezenta un act administrativ fiscal favorabil intimatei – reclamante, lipsind interesul pentru a o deduce controlului de legalitate al instanţei de contencios administrativ şi fiscal.

Nu este întemeiată nici critica privind cheltuielile de judecată, întrucât, din moment ce actele administrative vamale au fost anulate de către instanţa de fond, pârâta a pierdut procesul, fiind astfel îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 453 alin. (1) C.pr.civ., astfel că în mod corect s-a dispus obligarea acesteia la suportarea cheltuielilor de judecată.

În aceste condiţii, fiind neîntemeiate criticile părţii recurente, în raport de dispoziţiile art.496 C.pr.civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, Curtea va respinge recursul ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare