Autoritate de lucru judecat

Autoritate de lucru judecat

- art. 480 alin. 1 și art. 431 alin. 1 Cod procedură civilă

Anulare hotărâre AGA. Existența în cauză a triplei identități de părți, obiect și cauză.

Curtea de Apel Oradea - Secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal

Decizia nr. 416 din 19 decembrie 2019

Prin Sentința nr. (...) din 22.05.2019, Tribunalul (...) a admis excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâți. Astfel, a respins cererea de anulare a hotărârii AGA nr. (...)/25.04.2016, a actului constitutiv actualizat la data de 25.04.2016, a SC (P1) SRL formulată de reclamantul (R), cu domiciliul procedural ales la av. (...) în nume propriu și în calitate de administrator al SC (P1) SRL, în contradictoriu cu pârâții SC (P1) SRL, cu sediul în (...), (P2), și (P3), ambii domiciliați în (...).

Pentru a hotărî în acest sens, tribunalul a reținut următoarele:

Condiția de aplicare a autorității de lucru judecat presupune identitatea de acțiuni (părți, obiect și cauză juridică) ce oprește repetarea judecății, iar puterea, prezumția de lucru judecat, impune consecvența în judecată, astfel că ceea ce s-a constatat și statuat printr-o hotărâre nu trebuie să fie contrazis printr-o altă hotărâre. Așadar, s-a constatat că prin decizia nr. (...)/04.04.2019 a Curții de apel (...) pronunțată în dosar nr. (...)/2016 s-a respins apelul formulat împotriva sentinței nr. (...)/2018 a Tribunalului (...) prin care s-a respins acțiunea de anulare a Hotărârii AGA (P1) SRL nr. (...)/25.04.2016.

În considerentele deciziei s-au analizat atât motivele inițiale ale acțiunii formulate împotriva Hotărârii AGA (P1) SRL nr. (...)/25.04.2016 cu care a fost investită prima instanță cât și motivele noi invocate în apelul formulat împotriva sentinței nr. (...)/2018 a Tribunalului (...).

Prin acțiunea de față formulată de către reclamantul (R) s-a solicitat anularea aceleiași Hotărâri AGA (P1) SRL nr. (...)/25.04.2016 (ca și în dosarul nr. (...)/2016) însă s-au invocat ca motive calitatea de asociat a reclamantului dobândită în baza hotărârii nr. (...)/18.07.2011, motivul acesta fiind invocat și prin apelul soluționat prin decizia nr. (...)/04.04.2019 a Curții de Apel (...) pronunțată în dosar nr. (...)/2016.

Un alt motiv de nulitate absolută a Hotărâri AGA (P1) SRL nr. (...)/25.04.2016 invocat în susținerea acțiunii de față a fost cauza ilicită, frauduloasă, a pârâților, raportat la faptul că revocarea reclamantului din funcția de administrator s-a dispus pentru a se favoriza interesele (S) SRL, care are ca asociați pe (P2) și (P3), are același obiect de activitate ca și societatea (P1) și funcționează în hala proprietatea celei din urmă. Raportat și la acest motiv de nulitate s-a pronunțat Curtea de apel (...) prin decizia nr. (...)/04.04.2019, arătând în considerentele de la pagina 8 că acestea sunt nefondate.

În condițiile în care motivele de nulitate absolută invocate de către reclamant în prezenta cauză având ca obiect anularea aceleiași hotărâri AGA ca și în dosarul soluționat deja definitiv, între aceleași părți, instanța a reținut că excepția autorității de lucru judecat invocată de către pârâți este întemeiată, motiv pentru care a admis-o și în consecință a respins acțiunea formulată.

Împotriva acestei hotărâri, a formulat apel reclamantul (R), solicitând în temeiul art. 53 alin. (1) Noul Cod de procedură civilă, anularea încheierii din 15.02.2019 prin care s-a respins ca inadmisibilă cererea de recuzare a doamnei judecător (J), a încheierii din 12.02.2019 prin care s-a respins declarația de abținere a doamnei judecător (J) și în temeiul art. 480 alin. (3) Noul Cod de procedură civilă raportat la RIL 23/2017, anularea sentinței (...)/22.05.2019 pronunțată de Tribunalul (...) – Secția a II-a civilă și trimiterea cauzei spre judecare altei instanțe egale în grad cu cea care a pronunțat hotărârea atacată din circumscripția Curții de Apel (...).

În primul rând, apelantul susține că dispozițiile art. 53 alin. (3) din Noul Cod de procedură civilă sunt neconstituționale, raportat la art. 6 alin (1) CEDO și a art. 129 din Constituția României, astfel cum acesta a fost interpretat prin Decizia CCR 500/2012 și Decizia CCR 967/2012, în măsura în care nu permit atacarea încheierii prin care s-a respins declarația de abținere a unui judecător, raportat la faptul că părților nu le este permis să aducă argumente în procedura de soluționare a declarației de abținere, iar dacă reiterează argumentele pe care le-ar putea invoca în cuprinsul unei cereri de recuzare, aceasta este respinsă ca inadmisibilă, în baza art. 47 alin. (3) teza finală din Noul Cod de procedură civilă.

În cauza pendinte, apelantul arată că magistratul judecător a formulat o cerere de abținere, despre existența căruia nu a aflat. Ulterior când a aflat despre existența acesteia, de la însuși magistratul judecător, apelantul arată că i-a atras atenția acestuia că în cuprinsul cererii de abținere nu a expus în totalitate circumstanțele care atrag incompatibilitatea sa, procedând apoi la formularea unei cereri de recuzare, care a fost respinsă ca inadmisibilă.

Apelatul apreciază că această stare de fapt evidențiază cel mai bine poziția absurdă în care se poate regăsi un justițiabil a cărui cauză este soluționată de către un magistrat judecător care este incompatibil conform art. 42 alin. (1) pct. 1 și 13, dar care formulează o cerere de abținere “stângace”, poate chiar cu scopul de a fi respinsă, justițiabil care nu mai poate formula o cerere de recuzare, fără ca aceasta să îi fie respinsă ca inadmisibilă.

În al doilea rând, susține că cererea de recuzare a doamnei judecător (J), este admisibilă, pentru că se invocă motive care nu au fost complet expuse în declarația de abținere, și fondată, atât pentru că doamna judecător (J) și-a exprimat anterior părerea cu privire la soluția în cauză (art. 43 alin. (1) pct. 1 Noul Cod de procedură civilă), cât și datorită faptului că există în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparțialitatea sa (art. 43 alin. (1) pct. 13 Noul Cod de procedură civilă).

Astfel, arată că în cererea de chemare în judecată din dosarul (...)/2018 a solicitat constatarea nulității absolute a Hotărârii Adunării Generale a Asociaților nr. (...)/25.04.2016 prin care a fost revocat ca administrator al (P1) S.R.L, invocând ca și principat argument nerespectarea de către (P2) și (P3) a cesiunii de părți sociale din 18.07.2011 prin care (R) a dobândit de la (P3) 69,99% din capitalul social al (P1) S.R.L.

Însă, în dosarul (...)/2017, apelantul arată că doamna judecător (J) a afirmat că cesiunea din 18.07.2011 nu mai produce efecte juridice, fiind revocată (pagina 4, paragraf 1 din sentința civilă nr. (...)/LP/2018).

Doamna judecător s-a pronunțat asupra principalului argument al nevalabilității Hotărârii Adunării Generale a Asociaților nr. (...)/25.04.2016, iar decizia dumneaei s-a bucurat de autoritate de lucru judecat, conform art. 430, atât în privința dispozitivului, dar și a considerentelor, unde a reținut că cesiunea din 18.07.2011 nu mai produce efecte juridice, fiind revocată.

Chiar dacă hotărârea doamnei judecător (J) din dosarul (...)/2017 a fost ulterior anulată de Curtea de Apel (...), aceasta nu schimbă faptul că doamna judecător s-a pronunțat deja asupra principalului argument al cererii de chemare în judecată din dosarul (...)/2018.

În al treilea rând, apelantul susține că în cauză nu este incidentă autoritatea de lucru judecat, deoarece în cauza la care face referire instanța de judecată nu s-au invocat temeiurile de drept pe care se fondează acțiunea din prezentul dosar.

Pornind de la faptul că autoritatea de lucru judecat implică, conform art. 431 alin. (1) Noul Cod de procedură civilă, aceeași calitate, aceeași cauză și același obiect, apelantul arată că în acțiunea formulată în prezentul dosar s-a invocat ca temeiuri de drept ale acțiunii civile, causa debendi, următoarele dispoziții legale: art. 1166 Noul Cod civil, art. 1179 Noul Cod civil, art. 1236 alin. (2) și (3) Noul Cod civil, art. 1238 alin. (2) Noul Cod civil, art. 1250 Noul Cod civil, art. 1253 Noul Cod civil, art. 132 alin. (3) din Legea 31/1990 și art. 192 din Legea 31/1990, toate aceste temeiuri de drept fundamentând sancționarea fraudei la lege în dreptul român, aspect cu privire la care Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că frauda la lege reprezintă acea operațiune prin care, la întocmirea unui act juridic, în scopul eludării unor norme legale imperative, sunt uzitate alte norme legale, prin deturnarea acestora din urmă de la scopul în care au fost edictate de legiuitor.

Înalta Curte de Casație și Justiție a mai reținut că prin fraudarea legii nu este încălcată litera legii de ordine publică, dar este nesocotit spiritul acesteia și a precizat că, structural, frauda la lege conține două elemente: un element obiectiv (exterior), constând în mijloacele aparent legale care sunt utilizate și un element subiectiv, constând în intenția de eludare ori de sustragere de la norma legală aplicabilă. Prin urmare, simpla încălcare a prevederilor legale nu reprezintă fraudă la lege, ci este necesar să se facă dovada faptului că părțile au acționat de conivență pentru a eluda prevederile legale, precum și dovada utilizării unui mijloc/mecanism fraudulos prin care au fost eludate prevederi legale imperative. Înalta Curte a mai menționat că, întrucât sarcina probei cu privire la existența unei fraude la lege îi revine reclamantului, acesta nu se poate baza pe simple afirmații, ci este necesar să facă dovada atât a intenției pârâtului de a frauda legea, cât și a procedeului fraudulos prin care au fost eludate prevederi imperative ale legii. (Decizia nr. 1386 din 4 aprilie 2014).

În acest context, apelantul reamintește că obiectul cererii de chemare în judecată este reprezentat de pretenția concretă a reclamantului, adică restituirea unei sume de bani. Cauza cererii de chemare în judecată este dată de cauza dreptului (causa debendi - cauza raportului juridic sau al obligației puse în discuție), aceasta constituind fundamentul dreptului invocat de cel care formulează pretenția, iar cauza cererii de chemare în judecată, adică temeiul juridic, poate fi pusă în discuția părților de către instanță, spre deosebire de cauza acțiunii (causa petendi - scopul către care se îndreaptă voința celui care reclamă, scop explicat prin împrejurările și motivele speciale care au determinat partea sa acționeze).

În al patrulea rând, apelantul susține că chiar dacă în temeiul rolului activ al judecătorului, temeiul juridic al prezentei acțiuni poate fi recalificat de către instanța de judecată, iar apoi să ajungă la concluzia că ambele acțiuni au aceeași cauză, această recalificare poate avea loc doar după ce temeiul de drept este pus în discuția contradictorie a părților, ceea ce instanța de fond nu a făcut.

În acest sens, face trimitere la Decizia nr. 64 din 12 ianuarie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, care a reținut că, spre deosebire de obiectul acțiunii care nu poate fi schimbat, temeiul juridic al acesteia poate fi pus în discuție de către instanța de judecată, care, în exercitarea rolului activ, este îndreptățită și chiar obligată, pentru a contribui la ocrotirea intereselor legitime ale părților, să dea acțiunii calificarea juridică exactă, alta decât cea dată de reclamant prin cererea de chemare în judecată. În acest scop, calificarea acțiunii se va face nu după natura termenilor folosiți de reclamant, ci după motivele de fapt ale cererii și după scopul urmărit prin promovarea acțiunii.

În speța la care se face trimitere, reclamantul a solicitat despăgubiri civile întrucât printr-un articol publicat de pârâți în presă i-au fost aduse grave prejudicii de imagine, însă în acțiunea introductivă acesta a menționat ca temei juridic art. 2 din C.E.D.O. care consacră dreptul la viață al persoanei și art. 3 care reglementează interzicerea torturii sau a tratamentelor inumane ori degradante, ceea ce nu răspunde cerințelor impuse de art. 112 alin. (1) pct. 4 din vechiul Cod procedură civilă referitoare la obligația indicării motivelor de drept pe care se întemeiază cererea. În considerarea acestor aspecte, instanța de recurs a admis recursul, a casat atât hotărârea primei instanțe, cât și cea dată în apel, cu consecința trimiterii la prima instanță pentru rejudecare și a mai precizat că instanța de fond va pune cu prioritate în discuție necesitatea precizării temeiului juridic al acțiunii, iar în situația în care reclamantul nu se va conforma cerințelor art. 112 din vechiul Cod procedură civilă, instanța va face aplicarea art. 84 și art. 129 din vechiul Cod procedură civilă, punând acest aspect în discuție și dând acțiunii calificarea juridică conformă prevederilor legale aplicabile.

Concluzionând, cu privire la acest ultim aspect, apelantul susține că recalificarea temeiului de drept al cererii de chemare în judecată se poate face în baza art. 22 alin. (4) Noul Cod de procedură civilă raportat la art. 194 lit. d) Noul Cod de procedură civilă, iar obligativitatea punerii acestei recalificări în discuția contradictorie a părților este impusă de art. 13 Noul Cod de procedură civilă și art. 14 alin. (4) Noul Cod de procedură civilă.

Prin întâmpinarea formulată, intimații (P3), (P2) și (...) SRL (fosta (P1) SRL) au solicitat respingerea apelului ca nefondat, având în vedere următoarele argumente:

Cu privire la apelul împotriva încheierilor din 12.02.2019 și 15.02.2019, respectiv referitor la neconstituționalitatea art. 53 alin. 3 din Codul de procedura civilă, cu caracter prealabil, intimații arată că modul de formulare a acestei excepții este confuz având în vedere că, deși apelantul invocă neconstituționalitatea art. 53 alin. 3, prin prisma inexistenței unei căi de atac împotriva încheierii de respingere a declarației de abținere, teza este, însă, reglementată de alin. 2 al aceluiași articol.

Prin urmare, presupunând că excepția de neconstituționalitate vizează, în realitate, alin. 2 al art. 53 din Codul de procedura civilă, apelanții consideră că argumentația apelantului este neconcludentă pentru simplul motiv că, în cazul respingerii declarației de abținere, partea interesată are deschisă posibilitatea cererii de recuzare, în temeiul art. 47 și următoarele, iar împotriva încheierii de respingere a cererii de recuzare se poate exercita calea de atac odată cu fondul, existând, astfel, un remediu juridic în această situație, chiar în lipsa unei căi de atac împotriva încheierii de respingere a abținerii.

Totodată, intimații susțin că în măsura în care apelantul a considerat că judecătorul fondului nu a expus, în cadrul declarației de abținere, toate circumstanțele care atrag incompatibilitatea, așa cum se susține în cadrul apelului, nimic nu 1-a împiedicat pe apelant ca în cererea sa de recuzare, să dezvolte toate aspectele care indică existența motivelor de incompatibilitate invocate. Ba mai mult, prin cererea de recuzare, apelantul a reiterat același caz de incompatibilitate ca cel din declarația de abținere (art. 42 alin. 1 pct. 1 din Codul de procedură civilă) și și-a întemeiat cererea pe aceeași motivație privind pronunțarea de către judecător a Sentinței nr. (...)/2018, în cadrul căreia s-a stabilit că Hotărârea nr. (...)/18.07.2011 a fost revocată prin actele ulterioare încheiate de aceleași părți.

În ceea ce privește art. 53 alin. 2 Cod de procedură civilă, intimații arată că prin Decizia nr. 83/2018 a Curții Constituționale, a fost respinsă excepția de neconstituționalitate a art. 53 alin. 2 din Codul de procedură civilă.

Pe de altă parte, în ceea ce privește încheierea de ședință din 15.02.2019 prin care instanța a respins ca inadmisibilă cererea de recuzare a judecătorului de la fond, intimații apreciază că aceasta este legală și temeinică, în condițiile în care, așa cum s-a arătat, apelantul a reluat, în cadrul cererii sale de recuzare, aceeași motivație în fapt și în drept din declarația de abținere, fără alte elemente noi de incompatibilitate a judecătorului de la prima instanță.

Prin urmare, apreciind că nu poate fi reținută o schimbare a circumstanțelor existente la soluționarea declarației de abținere, instanța a stabilit că cererea este inadmisibilă prin prisma art. 47 alin. 3 teza finală și a autorității de lucru judecat a încheierii din 12.02.2019 de respingere a declarației de abținere, această soluție fiind sprijinită și de dispozițiile art. 430 alin. 1 din Codul de procedură civilă.

Nu în ultimul rând, intimații susțin că cererea de recuzare formulată de actualul apelant este neîntemeiată, art. 42 alin. 1 pct. 1 din Codul de procedura civilă, pe care aceasta a fost întemeiată, făcând referire la antepronunțarea judecătorului „cu privire la soluția din cauza cu care a fost desemnat să o judece”.

Or, în speță, judecătorul fondului, nu s-a antepronunțat în niciun fel, asupra soluției din prezentul dosar și nici nu avea cum să o facă, cu atât mai mult cu cât obiectul celor două dosare în discuție este complet diferit. Astfel, dosarul nr. (...)/2017 în care a fost pronunțată Sentința nr. (...)/2018 are ca obiect cerere de intervenție împotriva cererii de înregistrare în Registrul Comerțului a Hotărârii AGA nr. (...)/18.07.2011 privind o cesiune de părți sociale (procedura necontencioasă), iar prezentul dosar are ca obiect constatarea nulității absolute a Hotărârii AGA nr. (...)/25.04.2016 privind revocarea reclamantului din calitatea de administrator al societății (P1) SRL, adică litigii cu obiecte diferite, asupra unor hotărâri în chestiuni diferite, care impun, în mod obligatoriu, soluții diferite.

În al doilea rând, în ceea ce privește apelul împotriva Sentinței nr. (...)/2019, cu caracter prealabil, intimații arată că reclamantul și-a întemeiat acțiunea introductivă pe prevederile art. 132 alin. 3 și art. 192 alin. 2 din Legea nr. 31/1990, respectiv art. 1250 și 1253 din Codul civil, cu motivația că acesta ar fi dobândit calitatea de asociat al (P1) SRL prin Hotărârea nr. (...)/18.07.2011, calitate în care trebuia convocat și trebuia să-și dea consimțământul la adoptarea Hotărârii nr. (...)/25.04.2016, care face obiectul prezentului litigiu.

Apoi, prin modificarea de acțiune înregistrată la 06.12.2018, reclamantul a solicitat și suspendarea Hotărârii nr. (...)/25.04.2016, cu aceeași motivare (la aparența dreptului) că ar deține calitatea de asociat în cadrul societății (P1) SRL, în baza Hotărârii nr. (...)/18.07.2011.

În fine, prin modificarea de acțiune din 13.02.2019, reclamantul și-a completat temeiurile de drept ale acțiunii, invocând, suplimentar și prevederile art. 1166, 1179, 1236 alin. 2 și 3, 1238 alin. 2, art. 1250 și 1253 din Codul civil, menținând, însă și temeiurile inițiale, art. 132 alin. 3 și art. 192 alin. 2 din Legea nr. 31/1990, cu motivarea că, în speță, ar exista o cauză ilicită și frauduloasă la adoptarea Hotărârii nr. (...)/25.04.2016, constând în intenția de înlăturare a reclamantului de la conducerea (P1) SRL, în scopul favorizării societății (S) SRL.

În aceeași ordine de idei, prin apelul formulat în dosar (...)/2016, având ca obiect constatarea nulității absolute a aceleiași Hotărâri nr. (...)/25.04.2016, același apelant (...) a criticat sentința apelată sub aspectul calității sale de asociat în baza Hotărârii nr. (...)/18.07.2011 și a existenței unei cauze false la adoptarea Hotărârii nr. (...)/25.04.2016, respectiv că revocarea sa din calitatea de administrator s-a făcut în scopul favorizării intereselor (S) SRL în detrimentul (P1) SRL.

Cu privire la aceste din urmă aspecte, intimații arată că s-a pronunțat Curtea de Apel (...) prin Decizia nr. (...)/C/04.04.2019, cu privire la care s-a reținut autoritatea de lucru judecat, în sensul că, pe de o parte, apelantul nu a dobândit calitatea de asociat în baza Hotărârii nr. (...)/18.07.2011 deoarece, la data adoptării hotărârii din cauză, aceasta nu era înregistrată la Registrul Comerțului, conform art. 202 alin. 2 ind. 1-4 din Legea nr. 31/1990, iar pe de altă parte, că motivul de nulitate fundamentat pe cauza falsă nu se susține, nefiind adusă nicio dovadă în acest sens.

Prin urmare, apreciază că, în mod corect, instanța de fond a reținut autoritatea de lucru judecat a Deciziei nr. (...)/C/04.04.2019, stabilind că în cele două dosare, există tripla identitate de părți, obiect și cauză reglementată de art. 431 din Codul de procedură civilă și aplicând efectul negativ al autorității de lucru judecat, care împiedică desfășurarea unei noi judecăți în aceleași condiții.

Așadar, intimații susțin că motivația apelantului cu privire la invocarea unor temeiuri de drept diferite în cele două dosare nu poate fi acceptată deoarece cauza acțiunilor este identică, respectiv înlăturarea revocării apelantului din calitatea de administrator al (P1) SRL, or dispozițiile art. 431 fac referire la existența aceleiași cauze.

Mai mult, se arată că și temeiurile juridice din cele două dosare sunt identice, în dosar nr. (...)/2016 acțiunea fiind fundamentată pe art. 132 alin. 3, art. 192 alin. 2 din Legea nr. 31/1990, iar apelul (chiar dacă nu s-au indicat, în mod expres, textele legale) pe Hotărârea AGA nr. (...)/18.07.2011, pe efectele cesiunii, precum și pe cauza falsă, ilicită. Or, în dosarul de față, acțiunea a fost întemeiată tot pe art. 132 alin. 3, art. 192 alin. 2 din Legea nr. 31/1990, pe efectele cesiunii din Hotărârea nr. (...)/18.07.2011 (care, așa cum se arată în cererea de apel - pag. 2, reprezintă argumentul principal al acțiunii), iar modificarea de acțiune pe prevederile art. 1166, art. 1179, art. 1236 alin. 2 și 3, art. 1238 alin. 2, art. 1250 și art. 1253 din Codul civil, care, deși, în opinia intimaților fac referire la contracte și nu au legătură cu obiectul acțiunii - nulitate hotărâre AGA, reglementează tot cauza ilicită și consecințele acesteia.

În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 471 alin. 5 din Codul de procedură civilă.

Examinând hotărârile apelate, prin prisma criticilor și apărărilor formulate, instanța a reținut următoarele:

Pentru început, se impune a se menționa că reclamantul (R) a exercitat calea de atac a apelului, atât împotriva încheierii din 15.02.2019, cât și a încheierii din 12.02.2019, precum și împotriva sentinței nr. (...)/22.05.2019, pronunțate de Tribunalul (...).

În ceea ce privește apelul exercitat împotriva încheierii din 12.02.2019, instanța a invocat din oficiu excepția inadmisibilității, raportat la art. 53 alin. 2 și 457 alin. 1 Cod procedură civilă, pe care găsind-o întemeiată a admis-o, urmând a respinge ca inadmisibilă calea de atac declarată.

Prin încheierea la care ne referim, tribunalul a respins declarația de abținere a doamnei judecător (J).

Astfel, conform art. 53 alin. 2 Cod procedură civilă, încheierea prin care s-a încuviințat sau s-a respins abținerea, cea prin care s-a încuviințat recuzarea, precum și încheierea prin care s-a respins recuzarea în cazul prevăzut la art. 48 alin. (3) nu sunt supuse niciunei căi de atac.

De asemenea, art. 457 alin. 1 Cod procedură civilă prevede că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.

Raportat la prevederile legale enunțate, cum încheierea prin care s-a respins abținerea nu este supusă niciunei căi de atac și pentru că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, instanța văzând și prevederile art. 480 alin. 1 Cod procedură civilă, a respins ca inadmisibil apelul declarat de apelantul (...) (...) împotriva încheierii tribunalului din 12.02.2019.

Referitor la apelul declarat împotriva încheierii din 15.02.2019, acesta este nefondat și a fost respins.

Prin această hotărâre s-a respins ca inadmisibilă cererea de recuzare a doamnei judecător (J).

Din actele dosarului reiese că, la data de 14.02.2019, doamna judecător a fost recuzată de reclamantul apelant întrucât și-a exprimat anterior părerea cu privire la cesiunea de părți sociale din 18.07.2011, ce a format obiectul dosarului nr. (...)/2017, în condițiile în care, în cadrul dosarului de față nr. (...)/2018 a solicitat constatarea nulității absolute a Hotărârii Adunării Generale a Asociaților nr. (...)/25.04.2016 prin care a fost revocat ca administrator al (P1) SRL, invocând ca și principal argument nerespectarea de către (P2) și (P3) a cesiunii de părți sociale din 18.07.2011, prin care petentul a dobândit de la (P3), 69,99% din capitalul social al (P1) SRL. În drept apelantul s-a prevalat de dispozițiile art. 42 pct. 1 Cod procedură civilă.

Totodată, curtea a reținut că doamna judecător (J) a formulat, anterior, la data de 12.02.2019, o cerere de abținere, în baza art. 42 alin. 1 punctul 13 Cod procedură civilă, pe motivul că și-a spus părerea cu privire la efectele hotărârii AGA nr. (...)/18.07.2011, la care părțile fac referire prin acțiune și întâmpinare.

Prin încheierea din 12.02.2019, completul care a soluționat cererea a dispus respingerea ei, întrucât, pe de o parte, cele două litigii, privesc două hotărâri ale asociaților emise la o perioadă de 5 ani, astfel că d-na judecător va analiza în prezentul dosar o situație juridică nouă față de cea din dosarul nr. (...)/2017, iar, pe de altă parte, pentru că, obiectul generic al dosarelor este diferit, primul având ca obiect cereri în baza OUG 116/2009, în care judecătorul a analizat condițiile înscrierii hotărârii AGA nr. (...)/18.07.2011 în registrul comerțului, iar prezentul dosar are ca obiect constatare nulitate hotărâre AGA nr. (...)/25.04.2016, în temeiul Legii 31/1990, în care judecătorul este chemat să facă aprecieri asupra legalității hotărârii.

Judecătorul a conchis astfel că, doamna judecător nu și-a spus părerea asupra prezentei cauze prin soluționarea dosarului nr. (...)/2017.

În contextul celor arătate, corect a apreciat tribunalul că, la soluționarea cererii de recuzare a doamnei judecător (J), sunt aplicabile prevederile art. 47 alin. 3 Cod procedură civilă, care reglementează că, este inadmisibilă cererea de recuzare îndreptată împotriva aceluiași judecător, pentru același motiv de incompatibilitate.

În condițiile în care, atât declarația de abținere, cât și cererea de recuzare au la bază aceeași situație factuală, cum aceasta a fost tranșată cu ocazia soluționării abținerii, când s-a stabilit că judecătorul nu și-a spus părerea asupra cauzei din dosar nr. (...)/2018, repunerea ei în discuție, de către apelant, printr-o cerere de recuzare, fără să fi intervenit o schimbare a circumstanțelor inițiale, duce la inadmisibilitatea acesteia.

Observațiile apelantului prin care se arată că i-a atras atenția doamnei judecător, că în cuprinsul cererii de abținere, nu a expus în totalitate circumstanțele care atrag incompatibilitatea sa, în condițiile în care, deși acesta a formulat cerere de recuzare, nu a relevat aspecte noi cu privire la incompatibilitatea judecătorului, nu fac decât să dovedească propria sa neglijență, știut fiind că, nimeni nu poate invoca în susținerea intereselor sale propria culpă.

Având în vedere ansamblul considerentelor expuse, cum criticile apelantului raportate la problema abordată mai sus sunt neîntemeiate, instanța a respins apelul exercitat împotriva încheierii din 15.02.2019, potrivit art. 480 alin. 1 Cod procedură civilă.

Nici apelul formulat împotriva sentinței nr. (...)/22.05.2019, pronunțată de Tribunalul (...), nu poate fi primit.

Prin cererea formulată, reclamantul (R) s-a adresat instanței, solicitând constatarea nulității absolute a Hotărârii Adunării Generale a Asociaților (P1) S.R.L. nr. (...) din 25.04.2016 și a Actului Constitutiv actualizat la data de 25.04.2016 al societății, precum și repunerea părților în situația anterioară anulării actelor.

Apelantul, în susținerea demersului juridic promovat, ulterior precizat, s-a prevalat de calitatea sa de asociat al (P1) S.R.L., dobândită in temeiul Hotărârii Asociaților (P1) S.R.L. nr. (...)/18.07.2011 și și-a fundamentat acțiunea, pe nesocotirea cu ocazia adoptării hotărârii contestate, a prevederilor art. 132 alin. 3 art. 192 alin. 2 din Legea 31/1990, art. 1250, 1253 Cod civil, dar și pe cauza ilicită și frauda la lege.

Curtea a reținut că, anterior, în cadrul dosarului nr. (...)/2016, având ca obiect constatarea nulității absolute a hotărârii adunării generale a asociaților (P1) S.R.L. nr. (...) din 25.04.2016, a Actului Constitutiv actualizat la data de 25.04.2016 și repunerea părților in situația anterioară anularii actelor, s-a pronunțat sentința nr. (...) din 04.07.2018, prin care, tribunalul a respins cererea formulată de reclamantul (R). Hotărârea a rămas definitivă în baza deciziei nr. (...) din data de 4 aprilie 2019, ca urmare a respingerii căii ordinare de atac formulate de (...) (...).

Apelantul a motivat acțiunea exercitată în acest ultim dosar pe faptul că, hotărârea AGA a cărei nulitate absolută se cere, a fost luată cu nerespectarea normelor privitoare la convocarea adunărilor; prin excluderea asociatului cu drept de vot; cu încălcarea regulii unanimității prevăzută de Legea societăților comerciale; cu încălcarea prevederilor art. 136 ind. 1 din același act normativ, pe cauza falsă; dar și că este contrară bunelor moravuri, în condițiile în care, deține calitatea de asociat al societății, cu un procent de 50% din capitalul social, în temeiul hotărârii asociaților societății (P1) S.R.L., autentificată sub nr. (...)/02.09.2015.

De asemenea, in cadrul apelului exercitat împotriva sentinței nr. (...) din 04.07.2018, reclamantul (R), s-a prevalat de un motiv nou în susținerea acțiunii sale, invocând nulitatea pentru nesocotirea calității lui de asociat, la momentul adoptării acesteia, calitate ce ar decurge, din Hotărârea AGA nr. (...)/18.07.2011.

Conform art. 480 alin. 1 Cod procedură civilă, hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată, iar potrivit art. 431 alin. 1 Cod procedură civilă, nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect.

Ținând cont de dispozițiile legale enunțate, corect a apreciat prima instanță că între pricina ce formează obiectul dosarului de față și cea din dosarul nr. (...)/2016, soluționat definitiv, există tripla identitate cerută de lege pentru a se reține autoritatea de lucru judecat.

În condițiile în care, cele două litigii s-au purtat între aceleași părți, au avut același obiect, constatarea nulității absolute a Hotărârii Adunării Generale a Asociaților (P1) S.R.L. nr. (...) din 25.04.2016 și au aceeași cauză, fundamentul pretențiilor reclamantului, întemeindu-se pe aceleași norme de drept invocate în raport cu aceeași situație de fapt, cum în cadrul dosarului nr. (...)/2016, acțiunea reclamantului a fost respinsă definitiv, este clar că suntem în prezența efectului negativ al autorității de lucru judecat, care constă în împiedicarea unei a doua judecăți între aceleași părți, cu același obiect și cu aceeași cauză.

Astfel, așa cum a arătat și tribunalul, în cuprinsul deciziei nr. (...) din data de 4 aprilie 2019, pronunțată în dosar nr. (...)/2016, curtea de apel a stabilit, cu titlu definitiv, că hotărârea a cărei nulitate se invocă, respectă dispozițiile statutare și legale care reglementează convocarea și condițiile de unanimitate pentru luarea deciziilor A.G.A., că (R), la momentul adoptării hotărârii AGA nr. (...) din 25.04.2016, nu dobândise calitatea de asociat în baza Hotărârii AGA nr. (...)/18.07.2011, dar și că motivul de nulitate absolută fundamentat pe cauza falsă, decurgând din faptul că revocarea lui din funcția de administrator s-a dispus pentru a se favoriza interesele (S) SRL, care are ca asociați pe (P2) și (P3), are același obiect de activitate ca și societatea (P1) și funcționează în hala proprietatea celei din urmă, este nefondat, deoarece, apelantul nu a adus nicio dovadă în acest sens.

Prin urmare, susținerile reclamantului prin care se afirmă că în speță nu se poate reține autoritatea de lucru judecat nu sunt pertinente.

Pe de altă parte, raționamentul apelantului prin care se arată că în cadrul acțiunii de față, toate temeiurile de drept invocate fundamentează sancționarea fraudei la lege, nu poate fi primit, întrucât, nu s-a probat că, actul a cărei nulitate s-a invocat, a reprezentat doar un mijloc, pentru eludarea unor norme legale imperative, dimpotrivă, așa cum am precizat în paragrafele anterioare, printr-o hotărâre definitivă, s-a confirmat că hotărârea AGA nr. (...) din 25.04.2016 a fost adoptată legal.

Mai mult, se impune a se sublinia că judecătorul fondului nu a recalificat temeiul juridic pentru a ajunge la concluzia că ambele acțiuni au aceeași cauză, dar și că, excepția autorității lucrului judecat a fost invocată de pârâți prin întâmpinare, care i-a fost comunicată reclamantului, nemaifiind necesară repunerea ei în discuție de instanță.

Având în vedere că observațiile apelantului s-au dovedit a fi nefondate, instanța în baza art. 480 alin. 1 Cod procedură civilă, a respins apelul declarat de reclamant împotriva sentinței nr. (...)/22.05.2019, pronunțată de Tribunalul (...).

Întrucât apelantul a pierdut procesul, curtea, în baza art. 452 și 453 alin. 1 Cod procedură civilă, l-a obligat pe acesta să-i plătească intimatei (...) SRL (fosta (P1) SRL) 3.880 lei cheltuieli de judecată în apel, justificate prin chitanțele depuse la filele 74 - 76 din dosarul de apel.

Domenii speta

Spete similare