Legea nr. 85/2014. Răspunderea administratorului/lichidatorului judiciar pentru exercitarea defectuoasă a atribuţiilor prevăzute de lege. Caracterul special al normei prevăzute de dispoziţiile art. 182 alin. 1 din Legea nr. 85/2014 faţă de dispoziţiile Co

Rezumat:

Art. 182 alin. 1 din Legea nr. 85/2014 stabileşte condiţiile speciale privitoare la tragerea la răspundere a administratorului/lichidatorului judiciar pentru exercitarea atribuţiilor în mod defectuos şi poate fi valorificat în cadrul procedurii insolvenţei.

În condiţiile în care reclamantul a apelat la prevederile dreptului comun în materia răspunderii civile delictuale, instanţa nu poate efectua verificări asupra exercitării atribuţiilor de către administratorul judiciar, în condiţiile în care acesta este în competenţa exclusivă a judecătorului sindic, în raport de prevederile art. 45 alin. 1 lit. j şi art. 45 alin. 2 din Legea nr. 85/2014. Se poate observa că legiuitorul pune la îndemâna persoanelor interesate posibilitatea de a formula contestaţie în temeiul art. 59 alin. 5 din Legea nr. 85/2014 împotriva raportului depus de administratorul judiciar privitor la descrierea modului în care şi-a îndeplinit atribuţiile, inclusiv cele legate de justificarea cheltuielilor efectuate cu administrarea procedurii sau a altor cheltuieli efectuate din fondurile existente în averea debitorului (art. 59 alin. 1 din Legea nr. 85/2014). Mai mult, în art. 342 alin. 1 din Legea nr. 85/2014 se reglementează, cu caracter de principiu, că „Dispoziţiile prezentei legi se completează, în măsura în care nu contravin cu cele ale Codului de procedură civilă şi ale Codului civil”.

Aşadar, nu pot fi acceptate mai multe proceduri deschise persoanelor interesate de a supune controlului judecătoresc activitatea administratorului judiciar/lichidatorul judiciar, normele Codului civil putând fi aplicate doar în măsura în care legea specială – în speţă Legea nr. 85/2014 – nu reglementează, şi numai în măsura compatibilităţii.

Prevederile art. 182 alin. 2 din Legea nr. 85/2014, ce permit angajarea răspunderii civile delictuale (la care reclamanta a făcut trimitere în petitul cererii introductive), pot fi uzate doar în măsura în care partea interesată nu avea deschisă calea unei cereri reglementate de prevederile Legii nr. 85/2014, or, aşa cum s-a precizat anterior, acest din urmă act normativ reglementa o astfel de procedură, de care reclamanta nu a uzat.

Hotărârea:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Botoşani - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal sub nr. .../40/2017 din data de 03.05.2017, reclamanta S.C. A. S.R.L. prin reprezentant legal a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B., în nume propriu şi în calitate de titular al Cabinetului Individual de Insolvenţă, obligarea acesteia la plata sumei de 635.665,06 lei reprezentând prejudiciul cauzat şi a dobânzii legale începând cu data producerii pagubei şi până la plata efectivă, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa nr. 303 din 28 decembrie 2018, Tribunalul Suceava – Secţia a II-a civilă, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei B., invocată din oficiu; a respins acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta B., ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesual pasivă.

Prin aceeaşi sentinţă, a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Cabinet Individual de Insolvenţă B., prin reprezentant legal B.

Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut următoarele :

Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei B., invocată din oficiu, instanţa a reţinut că acţiunea, astfel cum a fost precizată, reclamanta a solicitat tragerea la răspundere delictuală a pârâţilor B. şi Cabinet Individual de Insolvenţă B., prin reprezentant legal B., pentru o serie de acţiuni întreprinse de către Cabinet Individual de Insolvenţă B. în calitatea acesteia de administrator judiciar al debitoarei S.C. A. S.R.L. cu ocazia desfăşurării procedurii insolvenţei cu privire la debitoarea anterior menţionată, procedură finalizată prin schimbarea sentinţei de deschidere a procedurii de către Curtea de Apel Suceava prin decizia nr. 375 din 24.09.2015 în sensul respingerii cererii de deschidere a procedurii insolvenţei.

Prima instanţă a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 40 din Legea nr. 85 din 2014, art. 4 alin. 1, art. 5 alin. 1 şi 2, art. 6 alin. 1 şi 2 din OUG nr. 86/2006, în sensul că poate fi atrasă răspunderea delictuală raportat la activităţile desfăşurate în cadrul procedurii insolvenţei debitoarei S.C. A. S.R.L. strict pentru unul dintre organele care a aplicat procedura insolvenţei respectiv pentru administratorul judiciar care în cazul de faţă a fost Cabinet Individual de Insolvenţă B., iar cu privire la persoana fizică B., a reţinut că aceasta este diferită de entitatea juridică practicianul în insolvenţă -Cabinet Individual de Insolvenţă B. - şi nu poate fi trasă la răspundere delictuală pentru activităţile desfăşurate de practicianul în insolvenţă.

Mai mult, raportat la dispoziţiile din OUG nr. 86/2006 privind organizarea activităţii practicienilor în insolvenţă cu privire la care s-a făcut referire mai sus, prima instanţă a reţinut că este neîntemeiat argumentul expus de către reclamantă în sensul că nu există un patrimoniu propriu distinct al practicianului în insolvenţă. În acelaşi sens, dispoziţiile art.2324 alin. 4 din Codul civil prevăd că bunurile care fac obiectul unei diviziuni a patrimoniului afectate exerciţiului unei profesii autorizate de lege pot fi urmărite numai de creditorii ale căror creanţe s-au născut în legătură cu profesia respectivă. Aceşti creditori nu vor putea urmări celelalte bunuri ale debitorului, iar dispoziţiile Legii nr. 85 din 2014 obligă practicienii în insolvenţă să deţină o poliţa de asigurare profesională.

Întrucât persoana fizică B. nu a exercitat nicio activitate în cadrul procedurii insolvenţei debitoarei, calitatea de practician fiind deţinută de pârâta Cabinet Individual de Insolvenţă B., prin reprezentantul său B., instanţa de fond a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei B., invocată din oficiu, şi a respins acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta B. ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesual pasivă.

Pe fondul cererii formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta Cabinet Individual de Insolvenţă B., prin reprezentant legal B., prima instanţă a reţinut faptul că prin hotărârea intermediară nr.196/09.04.2015 a Tribunalului Botoşani a fost deschisă procedura insolvenţei debitoarei şi a fost desemnat administrator judiciar provizoriu CII B., practician confirmat ulterior în cadrul procedurii de către creditori. Tot în cadrul procedurii a fost desemnat de către asociaţi administrator special al debitoarei numita C. La data de 16.06.2015 a fost întocmit de către pârâtă tabelul preliminar de creanţe, contestaţiile împotriva acestuia fiind soluţionate prin sentinţa executorie nr. 511 din 17.09.2015 a Tribunalului Botoşani. De asemenea, la data de 20.07.2015 a fost întocmit de către pârâtă tabelul definitiv de creanţe, tabel anulat prin sentinţa executorie nr. 512 din 17.09.2015 a Tribunalului Botoşani cu motivarea, în esenţă, că a fost întocmit cu încălcarea dispoziţiilor legale art. 5 pct. 67 şi art.112 alin. 1 din Legea 85/2014 în condiţiile în care contestaţiile la tabelul preliminar nu erau încă soluţionate.

Prin hotărârea adunării generale a creditorilor din 29.06.2015 creditorii societăţii debitoare au decis aprobarea răscumpărării tuturor titlurilor de participare pe care le deţinea debitoarea la fondul de investiţii şi distribuirea sumelor rezultate către creditori. Prin cererea adresată băncii la data de 24.07.2015 administratorul judiciar a solicitat înlocuirea specimenului de semnătură pentru S.C. A. S.R.L. în sensul că tipul semnăturii va fi unică, persoana autorizată să dispună de contul societăţii fiind numai administratorul judiciar.

De asemenea, instanţa a reţinut că administratorul judiciar a efectuat următoarele plăţi din contul de la Banca al reclamantei – debitoare: către UNPIR filiala ..suma de 17.151 lei cu OP din 03.08.2015; către D. SRL suma de 450.889,25 lei cu OP din 03.08.2015;către C.I.I. B. suma de 61.837,81 lei cu OP din 03.08.2015; către Bugetul de Stat în sumă de 105.787 lei cu OP nr.1/10.08.2015, reclamanta susţinând că prin aceste plăţi efectuate de către reclamantă i s-a creat un prejudiciu de 635665,06 lei.

Instanţa de fond a reţinut că reclamanta pretinde că pârâta a săvârşit fapte ilicite, fapte care i-au condus la prejudiciul mai sus menţionat: 1. a întocmit cu încălcarea legii tabelul definitiv de creanţe; 2. nu a contestat hotărârea adunării generale a creditorilor din 19.06.2015; 3. a solicitat în mod nelegal modificarea regulilor de autorizare pe contul de la banca al debitoarei, respectiv semnătură unică pe cont, şi 4. a distribuit în mod nelegal sumele din contul societăţii debitoare în perioada de observaţie.

De asemenea prima instanţă a reţinut că, în drept, reclamanta şi-a întemeiat cererea pe disp. art. 1349, 1357, 1358, 1381 şi 1385 din Codul civil şi pe dispoziţiile Legii nr. 85/2014.

Fiind vorba despre o răspundere delictuală, înseamnă că pentru a fi angajată, trebuie îndeplinite condiţiile generale ale răspunderii civile delictuale, care reies din art. 1349 rap. la art. 1357 Cod civil - fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate şi vinovăţie - condiţia vinovăţiei având în această situaţie o conotaţie specială faţă de dispoziţiile art. 182 alin.1 din Legea nr.85/2014.

Având în vedere dispoziţiile art. 182 din Legea nr. 85/2014, art. 1.349, art. 1.353, art. 1357 din Codul civil, precum şi faptul că principiile de drept impun aplicarea normelor speciale cu prioritate faţă de normele generale instanţa de fond a apreciat, contrar opiniei reclamantei, că dispoziţiile legale reglementează o răspundere limitată a practicianului in insolvenţă doar la cazurile de culpă gravă comisivă sau omisivă. În acest sens, instanţa având în vedere faptul că activitatea administratorului judiciar este supusă unui dublu control, din partea creditorilor si din partea judecătorului sindic, precum şi dispoziţiile art. 1.353 din Codul civil, redate mai sus, care prevăd că dacă prejudiciul este cauzat prin exerciţiul drepturilor obligaţia de a repara intervine doar în cazul în care dreptul este exercitat abuziv. De asemenea, s-a referit instanţa la faptul că practicianul în insolvenţă are dreptul de a-şi asuma anumite riscuri inerente în desfăşurarea activităţii din procedura insolvenţei, câtă vreme îşi îndeplineşte obligaţiile de prudenţă şi diligenţă în luarea deciziilor, precum şi faptul că nu poate fi atrasă răspunderea acestuia în situaţia în care îşi exercită dreptul în limitele anterior menţionate.

Cu privire la prima faptă ilicită invocată de către reclamantă, respectiv faptul că practicianul în insolvenţă a întocmit cu încălcarea legii tabelul definitiv de creanţe, instanţa a reţinut faptul că raportat la dispoziţiile art. 112 alin.1 din Legea nr. 85/2014, permit întocmirea tabelului definitiv de creanţe doar după momentul la care au fost soluţionate prin sentinţă executorie contestaţiile la tabelul preliminar, nefiind primite susţinerile pârâtei - fost administrator judiciar - în sensul că avea obligaţia de a întocmi tabelul definitiv la termenul fixat prin sentinţa de deschidere a procedurii acestea fiind contrazise de dispoziţiile legale mai sus menţionate. Mai mult, întocmirea nelegală a tabelului definitiv de creanţe de către administratorul judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă B. în cazul insolvenţei debitoarei S.C. A. S.R.L. s-a statuat cu putere de lucru judecat pentru părţile din prezenta cauză prin sentinţa executorie nr. 512 din 17.09.2015 pronunţată de Tribunalul Botoşani în dosarul nr. ../40/2015/a9.

Cu toate acestea, instanţa a reţinut că în condiţiile în care tabelul definitiv de creanţe a fost întocmit la data de 20.07.2015, iar anterior întocmirii acestui tabel prin hotărârea adunării generale a creditorilor din 29.06.2015 creditorii societăţii debitoare au decis aprobarea răscumpărării tuturor titlurilor de participare pe care le deţinea debitoarea la fondul de investiţii şi distribuirea sumelor rezultate către creditori nu se poate reţine că ar exista vreo legătură de cauzalitate între întocmirea tabelului definitiv şi pretinsul prejudiciu pretins de către reclamantă. În acest sens, instanţa de fond a avut în vedere faptul că, indiferent de momentul întocmirii tabelului definitiv perioada de observaţie a început la deschiderea procedurii insolvenţei, precum şi faptul că pot fi efectuate plăţi către creditori în perioada de observaţie, iar la baza plăţilor dispuse de administratorul judiciar a stat hotărârea adunării generale a creditorilor din 29.06.2015. În acelaşi timp, instanţa a apreciat că prejudiciul pretins de către reclamantă în prezenta cauză nu există urmând a menţiona mai jos motivele pentru care prin plata sumei de 635665,06 lei nu se poate aprecia că societatea reclamantă a suferit un prejudiciu.

Cu privire la faptă ilicită invocată de către reclamantă, respectiv faptul că administratorul judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă B. ar fi solicitat în mod nelegal modificarea regulilor de autorizare pe contul de la  banca al debitoarei, respectiv semnătură unică pe cont, prima instanţă a reţinut că acest demers al administratorului judiciar nu are caracter ilicit faţă de dispoziţiile art. 57 alin. 1 lit. f din Legea nr. 85/2014. Astfel, prin cererea adresată băncii la data de 24.07.2015 administratorul judiciar a solicitat înlocuirea specimenului de semnătură pentru SC A. S.R.L. în sensul că tipul semnăturii va fi unică, persoana autorizată să dispună de contul societăţii fiind numai administratorul judiciar, iar contrar susţinerilor reclamantei, prin decizia civilă nr. 409 din 14.12.2016 pronunţată de Curtea de Apel Suceava în dosarul nr. ../40/2015 s-a statuat cu putere de lucru judecat faptul că demersul făcut de administratorul judiciar de a deţine semnătura unică la bancă, respectiv accesul unic la contul debitoarei-reclamante, a fost legal.

 De asemenea, referitor la faptul că se pretinde de către reclamanta că în ceea ce priveşte modul în care a acţionat administratorul judiciar, decizia mai sus menţionată nu se bucură de putere de lucru judecat instanţa de fond făcând referire la incidenţa dispoziţiilor art. 430 alin. 2 din Codul de procedură civilă, Astfel, instanţa de fond a avut în vedere că decizia civile nr. 409 din 14.12.2016 pronunţată de Curtea de Apel Suceava în dosarul nr. ../40/2015 din care reiese faptul că la baza aprecierii instanţei în sensul că demersul băncii de înlocuire a specimenului de semnătură pentru reclamantă a fost unul corect a stat constatarea în sensul că în mod legal şi temeinic administratorul judiciar a cerut băncii să înlocuiască specimenul de semnătură.

Cu privire la faptă ilicită invocată de către reclamantă, respectiv faptul că în mod nelegal administratorul judiciar nu ar fi contestat hotărârea adunării generale a creditorilor din 29.06.2015, şi cu privire la fapta ilicită că, în mod nelegal administratorul judiciar ar fi procedat la distribuirea sumelor din contul societăţii debitoare, instanţa de fond a reţinut că raportat la dispoziţiile din legea insolvenţei şi la starea de fapt menţionată, nu se poate aprecia că această inacţiune, respectiv acţiune, a administratorului judiciar ar avea caracter ilicit.

Pe de altă parte, instanţa de fond a reţinut faptul că, prin hotărârea adunării generale a creditorilor din 29.06.2015 creditorii societăţii debitoare au decis aprobarea răscumpărării tuturor titlurilor de participare pe care le deţinea debitoarea la fondul de investiţii şi distribuirea sumelor rezultate către creditori. În primul rând din cuprinsul procesului verbal al hotărârii adunării generale a creditorilor din 29.06.2015 reiese faptul că administratorul special, numita C., persoana desemnată de adunarea generală a asociaţilor, împuternicită să le reprezinte interesele în procedură şi, să efectueze în numele şi pe contul reclamantei, actele de administrare necesare, a participat la hotărârea adunării generale a creditorilor din 29.06.2015 şi nu şi-a exprimat în niciun mod nemulţumirea în faţa administratorului judiciar cu privire la cele decise de către creditori. Mai mult, administratorul special a fost acela care a solicitat în mod constant, astfel cum reiese din înscrisurile din dosarul nr. ../40/2015 al Tribunalului Botoşani (dosar asociat nr. ../40/2015/a2) răscumpărarea unităţilor de fond deţinute de reclamantă la fondul de investiţii fiind normal ca în situaţia în care s-au obţinut lichidităţi să se procedeze la plata creditorilor cunoscuţi procedură care ar fi dus în mod firesc la închiderea procedurii insolvenţei în condiţiile art. 178 din Legea nr. 85/2014.

 Raportat la dispoziţiile art. 87, art. 67, art. 178 din Legea nr. 85/2014, prima instanţă a apreciat că este permisă efectuarea de plăţi în perioada de observaţie care depăşesc condiţiile obişnuite de exercitare a activităţii curente cu respectarea condiţiilor prevăzute de art. 87 alin. 2 din Legea nr. 85/2014. În acest context, în condiţiile în care administratorul special al debitoarei nu şi-a exprimat cu ocazia hotărârii adunării generale a creditorilor din 29.06.2015 nemulţumirea cu privire la hotărârea creditorilor în faţa administratorului judiciar, în cuprinsul hotărârii s-a menţionat că distribuirea sumelor se va efectua către creditorii ale căror creanţe nu au fost contestate, iar reclamanta nu a explicat şi nici nu a probat în niciun mod că nu ar fi datorat sumele în total de 635.665,06 lei plătite de către administratorul judiciar din contul de la BANCA al reclamantei nu există niciun argument în sprijinul afirmaţiilor reclamantei în sensul că administratorul judiciar ar fi trebuie să conteste hotărârea adunării creditorilor şi să nu procedeze la efectuarea plăţilor în sumă totală de 635.665,06 lei.

Cu toate că reclamanta a susţinut faptul că a formulat contestaţii raportat la tabelul preliminar, lucru probat de înscrisurile din dosarul nr. ../40/2015 al Tribunalului Botoşani (dosarele asociate ../40/2015/a4, ../40/2015/a5, ../40/2015/a6, ../40/2015/a7 şi ../40/2015/a8 ale Tribunalului Botoşani) prima instanţă a subliniat faptul că aceasta nu a contestat creanţa ANAF din tabelul preliminar în sumă de 82.644 lei (creanţă care face parte din suma de 105.787 lei plătită de administratorul judiciar către Bugetul de Stat prin OP nr.1/10.08.2015).

 De asemenea, în ceea ce priveşte creanţa D. SRL din cuprinsul contestaţiei la tabelul preliminar, a reţinut că reclamanta, prin administrator special, nu a contestat întreaga creanţă de 455889,25 lei, ci doar suma de 5000 lei, în condiţiile în care a arătat în cuprinsul contestaţiei faptul că adunând suma de 95.366,85 lei cu contravaloarea facturii nr. 8/25.04.2014 în cuantum de 355522,40 lei rezultă o creanţă de 450.889,25 lei şi nu 455.889,25 lei, aşa cum pretinde prin cererea de admitere a creanţei.

Totodată, instanţa a avut în vedere faptul că în procedura insolvenţei judecătorul sindic a soluţionat contestaţiile la tabelul preliminar formulate de reclamanta debitoare, iar prin sentinţa executorie nr. 17.09.2015 pronunţată de Tribunalul Botoşani în dosarul nr. 40/2015/a4 a statuat cu putere de lucru judecat în sensul că D. SRL deţine o creanţă în sumă de 450912,25 lei şi raportat la cele menţionate, în contextul în care la data de 03.08.2015 administratorul judiciar a plătit către D.  suma de 450.889,25 lei (mai puţin decât suma stabilită prin sentinţa executorie nr. 17.09.2015 pronunţată de Tribunalul Botoşani în dosarul nr. .../40/2015/a4 ), iar în cadrul prezentului dosar reclamanta nu a arătat şi nici nu a probat că nu datora suma de 450.889,25 lei, nu se poate reţine că societatea reclamantă a suferit un prejudiciu prin plata unui creditor către care avea obligaţia de a efectua plata chiar anterior deschiderii procedurii insolvenţei.

De altfel, instanţa de fond a reţinut că, în condiţiile în care reclamanta nu a contestat creanţa ANAF în sumă de 82.644 lei înscrisă în tabelul preliminar de creanţe al societăţii reclamante (creanţă care face parte din suma de 105.787 lei plătită de administratorul judiciar către bugetul de stat), iar în cadrul prezentului dosar reclamanta nu a arătat şi nici nu a probat că nu datora suma de 82.644 lei, nu se poate reţine că societatea reclamantă a suferit un prejudiciu prin plata unui creditor către care avea obligaţia de a efectua plata chiar anterior deschiderii procedurii insolvenţei.

Cu privire la diferenţa de creanţă, respectiv de 23143 lei, plătită de asemenea de către administratorul judiciar la data de 10.08.2015, urmare a înscrierii acestei diferenţe direct în tabelul definitiv de creanţe, instanţa de fond a reţinut că aceasta a fost înscrisă în tabelul definitiv în baza deciziei de impunere nr. F BT 14/15.06.2015, existenţa creanţei fiind probată de înscrisurile comunicate de ANAF ataşat cererii de înscriere a creanţei, iar accesoriile în sumă de 23.143 lei au fost calculate până la data deschiderii procedurii. Deşi administratorul judiciar a apreciat iniţial că suma de 23143 lei reprezintă majorări calculate după data deschiderii procedurii şi nu a trecut această creanţă în tabelul preliminar a apreciat că acesta este un aspect lipsit de relevanţă în condiţiile în care tabelul definitiv a fost anulat de către judecătorul sindic, astfel că reclamanta nu poate pretinde că prin plata sumei i s-a creat vreun prejudiciu. Instanţa a avut în vedere că suma era datorată de reclamantă, necontestată şi recunoscută de către aceasta prin administratorul special.

Totodată, în ceea ce priveşte suma de 17.151 lei achitată de către administratorul judiciar către UNPIR Filiala din contul reclamantei de la Banca cu OP din 03.08.2015 instanţa a reţinut ca fiind neîntemeiate susţinerile reclamantei în sensul că această sumă ar fi fost plătită în mod nelegal de către administratorul judiciar în condiţiile în care administratorul judiciar avea dreptul să dispună efectuarea plăţii din contul de la Banca al reclamantei fără acordul reclamantei, prin administrator special. În acelaşi timp, instanţa a avut în vedere că în contul debitoarei la data de 10.07.2015 a fost încasată suma de 857.550,89 lei reprezentând contravaloarea titlurilor de participare deţinute de societate la fondul de investiţii, iar reclamanta, prin administrator special, a solicitat în mod repetat să se procedeze la răscumpărarea unităţilor de fond.

Referitor la acest aspect, prima instanţă a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 39 alin. 7 din Legea nr. 85/2014 şi ale art. 102 alin.1 din Statutul privind organizarea şi exercitarea profesiei de practician în insolvenţă, aprobat prin Hotărârea nr. 3 din 29 septembrie 2007 a Uniunii Naţionale a Practicienilor în Insolvenţă din România.

 În condiţiile în care suma de 857.550,89 lei a fost recuperată în cadrul procedurii insolvenţei, iar administratorul judiciar nu a efectuat vreo activitate ilicită când a procedat la răscumpărarea unităţilor de fond, respectând hotărârea adunării generale a creditorilor din 29.06.2015, precum şi voinţa societăţii reclamante, prin administrator special, prima instanţă a reţinut că este neîntemeiată susţinerea reclamantei în sensul că a suferit un prejudiciu în sumă de 17.151 lei urmare a unor fapte ilicite ale administratorului judiciar.

 În acelaşi timp, în ceea ce priveşte suma de 61.837,81 lei achitată de către administratorul judiciar către C.I.I. B. din contul reclamantei de la Banca cu OP din 03.08.2015, instanţa de fond a reţinut, de asemenea, neîntemeiate susţinerile reclamantei în sensul că această sumă ar fi fost plătită în mod nelegal de către administratorul judiciar, în condiţiile în care administratorul judiciar avea dreptul să dispună efectuarea plăţii din contul de la Banca al reclamantei fără acordul reclamantei, prin administrator special.

Totodată, tribunalul a avut în vedere că aceste cheltuieli în sumă de 61.837,81 lei suportate de către reclamantă (55.667,62 lei onorariul de succes al practicianului şi 6170,19 lei cheltuielile de procedură) sunt consecinţa deschiderii şi desfăşurării procedurii de insolvenţă cu privire la societatea reclamantă, inclusiv a plăţii sumei de 556.676,25 lei către creditori în procedura insolvenţei, plată despre care instanţa a apreciat că este legală şi că nu a produs un prejudiciu în patrimoniul reclamantei, iar onorariul de succes a fost stabilit în favoarea administratorului judiciar prin hotărârea adunării generale a creditorilor din 19.06.2015.

 Mai mult, în ceea ce priveşte onorariul administratorului judiciar (3000 lei) şi restul cheltuielilor de procedură, instanţa de fond a reţinut că acestea sunt susținute de înscrisurile din dosarul de insolvenţă nr. 121/40/2015 al Tribunalului Botoşani, iar reclamanta nu poate pretinde că nu avea obligaţia de a suporta această sumă în condiţiile în care prin sentinţă executorie, ulterior schimbată prin decizie definitivă, a fost supusă procedurii insolvenţei, procedură care a implicat participarea administratorului judiciar numit de către judecătorul sindic şi generarea în patrimoniul acestuia de cheltuieli specifice.

Pe cale de consecinţă, prima instanţă a apreciat că nu sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale în sarcina pârâtei Cabinet Individual de Insolvenţă B., fostul administrator judiciar al societăţii reclamante, raportat la dispoziţiile legale invocate de reclamantă şi, a respins, ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Cabinet Individual de Insolvenţă B..

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta SC A. SRL, reprezentată statutar prin administrator E., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În motivarea apelului, reclamanta a apreciat că sentinţa apelată a fost dată cu aplicarea greşită a legii şi cu interpretarea eronată a probatoriului administrat în cauză sub aspectul soluţiei de respingere a pretenţiilor având ca obiect obligarea pârâtului Cabinet Individual de Insolvenţă B. la plata sumelor de 17.151 Iei şi respectiv 61.837,81 Iei cu titlul de daune civile delictuale.

A arătat faptul că, prin acţiunea dedusă judecăţii a solicitat angajarea răspunderii civile delictuale în sarcina pârâtului pentru plata sumei totale de 635.665,06 lei, din care 17.151 lei reprezintă suma achitată către UNPIR în temeiul ordinului de plată fără număr din 3 august 2015 cu titlul de suină virată în contul de lichidare, iar suma de 61.837,81 lei reprezintă suma achitată din patrimoniul reclamantei către Cabinet Individual de Insolvenţă B. prin ordinul de plată fără număr din 3 august 2015 cu titlul de onorariu de succes al administratorului judiciar (55.667,62 leii) şi cheltuieli de procedură ( 6170,19 Iei).

Instanţa de fond a reţinut că pretenţia având ca obiect plata sumei de 61.837,81 lei este nefondată pe considerentul că plata sumei în discuţie s-a realizat ca efect al deschiderii procedurii insolvenţei împotriva sa şi a faptului că au fost efectuate către creditori, în mod legal, plăţi în cuantum de 556.676,25 lei, iar plata onorariului de succes a avut ca temei hotărârea Adunării Generale a Creditorilor din 19 iunie 2015, prin care a fost stabilit în favoarea administratorului judiciar un onorariu fix în cuantum de 3000 lei şi un onorariu de succes în procent de 10% din sumele distribuite creditorilor, hotărâre ce nu a fost contestată.

De asemenea, în ceea ce priveşte suma de 17.151 lei, s-a reţinut că aceasta a fost legal achitată de pârât către UNPIR în temeiul art. 39 din Legea nr. 85/2014 şi în considerarea faptului că după deschiderea procedurii a fost recuperată, prin răscumpărarea unităţilor de fond deţinute de reclamantă, suma de 857.550,89 lei, statuări pe care le-a apreciat ca nelegale şi netemeinice.

A menţionat faptul că este real faptul că prin hotărârea intermediară nr. 196 din 9 aprilie 2015 a Tribunalului Botoşani a fost deschisă procedura insolvenţei împotriva reclamantei, cu consecinţa desemnării pârâtului CII B. ca administrator judiciar, iar prin hotărârea din 19 iunie 2015 a Adunării Creditorilor a fost stabilit în favoarea practicianului în insolvenţă un onorariu fix în sumă de 3000 lei şi un onorariu de succes în procent de 10% din sumele distribuite creditorilor, dacă distribuirile vor avea loc în termen de 2 luni de la data şedinţei Adunării Creditorilor. Ulterior însă, prin decizia nr. 375 din 24.09.2015 a Curţii de Apel Suceava, sentinţa sus menţionată a fost schimbată în totalitate, cu consecinţa respingerii cererii de deschidere a procedurii generale de insolvenţă formulată de creditoarea SC D. SRL, cu motivarea că nu este incidentă prezumţia de insolvenţă şi că reclamanta/debitoare apelantă a făcut dovada faptului că deţinea disponibilităţile băneşti necesare pentru acoperirea tuturor datoriilor, disponibilităţi materializate în unităţi de fond..., care puteau fi oricând convenite în numerar.

În contextul în care, în faza procesuală a apelului, cererea de deschidere a procedurii insolvenţei a fost respinsă, în cauză au devenit incidente disp. art. 72 alin. 4 din Legea nr. 85/2014, potrivit cărora, în cazul respingerii cererii introductive pe motiv ca debitorul nu se află în insolvenţă, cererea va fi considerată ca fiind lipsită de orice efect chiar de la data înregistrării ei. Dispoziţia legală sus menţionată consacră principiul repunerii părţilor în situaţia anterioară, reglementând explicit înlăturarea tuturor efectelor juridice ale cererii de deschidere a procedurii insolvenţei, fără nici o distincţie după cum aceste efecte s-au materializat în măsuri adoptate de judecătorul sindic, de administratorul judiciar, de Adunarea Creditorilor sau de orice alt participant la procedură.

În speţă, cu referire la hotărârea Adunării Creditorilor din 19 iunie 2015, aceasta materializează un efect al admiterii cererii de deschidere a procedurii prin hotărârea intermediară nr. 196/2015 (întrucât, în absenţa sentinţei de deschidere a procedurii, Adunarea Creditorilor nu putea fi constituită şi nu putea adopta hotărâri sau măsuri), ori desfiinţarea acestei hotărâri intermediare în calea de atac a apelului atrage desfiinţarea tuturor actelor adoptate în temeiul ei şi, în considerarea art. 72 alin. 4 din Legea nr. 85/2014, lipseşte de eficienţă juridică şi hotărârea Adunării Creditorilor, care nu mai poate constitui temei pentru încasarea onorariului stabilit în favoarea administratorului judiciar.

A admite ipoteza contrară şi a considera că, deşi cererea de deschidere a procedurii insolvenţei a fost respinsă prin hotărâre definitivă, actele şi măsurile efectuate de participanţii la procedură în perioada cuprinsă între data pronunţării hotărârii intermediare şi data soluţionării apelului ar rămâne valabile ar echivala cu recunoaşterea efectelor unor acte juridice care nu ar fi putut fi adoptate/încheiate în absenţa cererii de deschidere a procedurii şi, implicit, cu încălcarea ari. 72 alin. 4 din Legea nr. 85/2014. Raţionamentul expus anterior nu este. cu nimic infirmat de împrejurarea că hotărârea intermediară de deschidere a procedurii arc caracter executoriu în raport de disp. art. 43 alin. 4 din Legea nr. 85/2014.

În acest sens, potrivit art. 448 alin. 1 pct. 10 cod procedură civilă, hotărârile primei instanţe sunt executorii de drept în toate cazurile în care legea prevede expres aceasta, dar potrivit art. 448 alin. 2 din acelaşi cod, executarea hotărârilor prevăzute Ia alin. 1 are caracter provizoriu. Faţă de dispoziţia legală sus menţionată, toate efectele unei hotărâri executorii de drept se consolidează numai în măsura în care acea hotărâre rămâne definitiva, în caz contrar ele fiind desfiinţate cu efect retroactiv.

Faţă de împrejurarea că hotărârea Adunării Creditorilor din 19 iunie 2015 nu a fost contestată este lipsit de relevanţă, efectele acestei hotărâri, ca şi cele ale actelor şi măsurilor adoptate ca urmare a admiterii cererii de deschidere a procedurii în primă instanţă, fiind înlăturate retroactiv prin prisma deciziei nr. 375/2015 a Curţii de Apel Suceava şi a disp. art. 72 alin. 4 din Legea nr. 85/2014.

În altă ordine de idei, atât cheltuielile efectuate în temeiul art. 39 alin. 7 din Legea nr. 85/2014, cât şi onorariul administratorului judiciar reprezintă cheltuieli de procedură, necesare pentru buna desfăşurare a procesului şi se circumscriu noţiunii de cheltuieli de judecată în accepţiunea definită de art.451 Cod procedură civilă.

În conformitate cu disp. art. 453 Cod procedură civilă, cheltuielile de judecată cad în sarcina părţii care a pierdut procesul, ori în speţă, faţă de faptul că cererea formulată de creditoarea SC D. SRL a fost respinsă prin hotărâre judecătorească definitivă şi faţă de faptul că toate cheltuielile de procedură ocazionate sau generate de această cerere au natura unor cheltuieli de judecată, obligaţia de a suporta aceste cheltuieli incumbă creditoarei sus menţionate.

Dispoziţiile art. 39 alin. 1 din Legea nr. 85/2014 nu justifică o concluzie contrară deoarece acestea se referă la suportarea cheltuielilor din averea debitorului, ori în condiţiile în care prin decizia nr. 375/2015 a Curţii de Apel Suceava s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat că reclamanta nu se afla în stare de insolvenţă şi că nu se justifică deschiderea procedurii, nu se poate pretinde că are calitatea de debitoare şi că obligaţia de a suporta cheltuielile procedurii îi incumbă indiferent de modul de soluţionare a cererii formulate de creditoare.

În fond, faţă de statuările din decizia nr. 375/2015 a Curţii de Apel Suceava în sensul că dispunea de lichidităţile necesare pentru acoperirea tuturor creanţelor certe, lichide şi exigibile, este culpa creditoarei SC D. SRL de a fi iniţiat această procedură în loc să promoveze o acţiune civilă sau să declanşeze o procedură de executare silită, împrejurare în raport de care nu se justifică suportarea de către reclamantă a cheltuielilor de procedură prin prisma art. 39 din Legea nr. 85/2014.

În ceea ce priveşte caracterul ilicit al faptei pârâtului CII B. de a dispune plata sumelor menţionate anterior, solicită să se aibă în vedere împrejurarea că această măsură a fost dispusă înainte ca hotărârea intermediară de deschidere a procedurii să fi rămas definitivă, respectiv înainte de a fi stabilit cu caracter definitiv dacă reclamanta se afla în stare de insolvenţă şi dacă se justifică angajarea acestor proceduri, iar cu referire la onorariul administratorului judiciar, acesta a fost achitat, cu nesocotirea hotărârii Adunării Creditorilor din 19 iunie 2015.

Din această perspectivă, solicită să se reţină faptul că prin hotărârea sus menţionată a Adunării Creditorilor s-a stabilit în favoarea practicianului în insolvenţă un onorariu de succes de 2% din sumele distribuite creditorilor, dacă distribuirile au loc în termen de 2 luni de la data adunării. Noţiunea de distribuire a sumelor este specifică procedurii de reorganizare şi respectiv falimentului, fiind reglementată pentru aceste etape de disp. art. 140 alin. 3 din Legea nr. 85/2014 (care face referire la distribuiri pro rata în contul creanţelor prevăzute a se achita în perioada de reorganizare) şi art. 159 şi urm. din acelaşi act normativ, care se referă la distribuirea sumelor realizate în urma lichidării. Or, pentru perioada de observaţie, nu există reglementată posibilitatea administratorului judiciar de a efectua distribuiri de sume, ci doar posibilitatea de a efectua plăţi către creditorii cunoscuţi, care se încadrează în condiţiile obişnuite de exercitare a activităţii curente, aşa încât, plăţile efectuate către creditorii înscrişi în tabelul preliminar de creanţe nu au caracterul unor distribuiri, motiv pentru care în cauză nu erau îndeplinite condiţiile prevăzute în hotărârea Adunării Creditorilor din 19 iunie 2015, care se refereau expres la efectuarea de distribuiri, şi nu la plăţi. Mai mult decât atât, cheltuielile de procedură nu se justificau a fi achitate în considerarea disp. art. 87 alin. 1 din Legea nr. 85/2014, deoarece acestea exced condiţiilor obişnuite de desfăşurare a activităţii curente.

 Nu în ultimul rând, caracterul ilicit al faptei administratorului judiciar de a dispune efectuarea de plăţi către creditori rezultă, pe de o parte, din nesocotirea art. 112 alin. 1 din Legea nr. 85/2014, aspect reţinut prin sentinţa nr. 512/2015 a Tribunalului Botoşani, dar şi prin sentinţa apelată, iar, pe de altă parte, şi din nesocotirea art. 111 alin. 6 din acelaşi act normativ, potrivit cărora creanţele înscrise provizoriu vor avea toate drepturile prevăzute de lege cu excepţia dreptului de a încasa sumele propuse spre distribuire.

Întrucât tabelul definitiv întocmit de pârât a fost desfiinţat ca fiind nelegal întocmit prin sentinţa nr. 512/2015 a Tribunalului Botoşani şi cum în considerarea tabelului preliminar creditorii nu erau îndreptăţiţi să încaseze sume propuse spre distribuire, este evident faptul că nu au fost îndeplinite condiţiile stipulate în hotărârea Adunării Creditorilor din 19 iunie 2015 pentru încasarea de către practicianul în insolvenţă a onorariului de succes.

În considerarea tuturor acestor argumente, solicită admiterea apelului şi schimbarea parţială a sentinţei apelate în sensul admiterii în parte a acţiunii şi obligării pârâtului Cabinet Individual de Insolvenţă la plata sumelor de 17.151 lei şi respectiv 61.837,81 lei cu titlul de daune, cu menţinerea celorlalte dispoziţii ale hotărârii.

În temeiul art. 453 cod procedură civilă, solicită şi obligarea pârâtului CII B. la plata cheltuielilor de judecată din ambele faze procesuale.

Prin întâmpinare, intimatul – pârât Cabinet Individual de Insolventa B., a solicitat respingerea apelului ca nefondat şi menţinerea sentinţei instanţei de fond ca fiind legală şi temeinică.

Criticile formulate de către apelantă în ceea ce priveşte aspectele reţinute de prima instanţă prin sentinţa civilă nr. 303/28.12.2018 pot fi sintetizate după cum urmează: desfiinţarea sentinţei civile nr. 196/09.04.2015, pronunţată de Tribunalul Botoşani în dosarul nr. ../40/2015, prin decizia nr. 375/24.09.2015, a Curţii de Apel Suceava, ar atrage incidenţa dispoziţiilor art. 72 alin. 4 din Legea nr. 85/2014; condiţiile prevăzute în hotărârea Adunării Creditorilor din 19 iunie 2015 nu ar fi fost îndeplinite, motiv pentru care încasarea onorariului de succes ar avea caracter ilicit; efectuarea de către intimată a plăţilor către creditori s-ar fi realizat cu încălcarea dispoziţiilor art. 112 alin. 1 şi art. 111 alin. 6 din Legea nr. 85/2014.

În ceea ce priveşte criticile aduse de către apelantă sentinţei instanţei de fond, le-a apreciat ca nefondate, pentru următoarele motive:

Principalul argument pe care apelanta îşi sprijină cererea de apel îl constituie faptul că, urmare a respingerii cererii de deschidere a procedurii insolvenţei în faza procesuală a apelului, ar deveni incidente prevederile art. 72 alin. 4 din Legea nr. 85/2014, consecinţa fiind cea a repunerii părţilor în situaţia anterioară, or textul de lege are în vedere situaţia respingerii cererii de deschidere a procedurii insolvenţei de către judecătorul sindic în etapa procesuală a judecăţii în primă instanţă, iar nu ipoteza admiterii apelului formulat de către debitor împotriva sentinţei prin care s-a dispus deschiderea procedurii insolvenţei.

Aşa cum rezultă din înscrisurile existente la dosarul cauzei, societatea A. S.R.L. se regăseşte în cea de-a doua ipoteză, în care nu sunt aplicabile prevederile art. 72 alin. 4 din lege, respectiv în situaţia în care, la cererea unui creditor, judecătorul sindic admite cererea de deschidere a procedurii insolvenţei, iar în apelul debitorului constată că nu sunt îndeplinite condiţiile deschiderii procedurii insolvenţei, admite apelul apelantului debitor şi respinge cererea creditorului de deschidere a procedurii insolvenţei.

Astfel, prin sentinţa civilă nr. 196 din data de 09.04.2015, pronunţată de Tribunalul Botoşani în dosarul nr. .../40/2015, s-a dispus admiterea cererii formulate de către creditorul D. S.R.L. şi deschiderea procedurii generale de insolvenţă împotriva debitoarei A. S.R.L., fiind desemnat în calitate de administrator judiciar provizoriu Cabinetul Individual de Insolvenţă B.. Ulterior, prin Decizia nr. 375 din 24.09.2015, pronunţată de Curtea de Apel Suceava în dosarul nr. ../40/2015, s-a dispus admiterea apelului declarat de către debitoarea A. S.R.L. şi schimbarea în tot a sentinţei apelate, în sensul că admite contestaţia şi respinge ca nefondată cererea de deschidere a procedurii insolvenţei.

Însă, în conformitate cu dispoziţiile art. 72 alin. 4 din Legea nr. 85/2014, dacă judecătorul-sindic stabileşte că debitorul nu este în stare de insolvenţă, respinge cererea creditorului, care va fi considerată ca lipsită de orice efect chiar de la înregistrarea ei, sfera de aplicare a acestei prevederi neputând fi extinsă şi la situaţia desfiinţării sentinţei prin care s-a dispus deschiderea procedurii insolvenţei în etapa procesuală a apelului. Or, prin sentinţa civilă nr. 196 din 09.04.2015, pronunţată de Tribunalul Botoşani în dosarul nr. ../40/2015, judecătorul-sindic a reţinut că societatea A. S.R.L. se afla în stare de insolvenţă şi, pe cale de consecinţă, a dispus deschiderea procedurii insolvenţei împotriva acesteia, procedura desfăşurându-se până la momentul desfiinţării hotărârii prin Decizia nr. 375/24.09.2015 a Curţii de Apel Suceava.

De altfel, concluzia inaplicabilităţii prevederilor art.72 alin. 4 din Legea nr. 85/2014 decurge din interpretarea sistematică a normei legale, respectiv prin coroborarea acestor prevederi cu cele ale art.46 alin.1 şi art.43 alin. 5 lit. a), art. 57 alin. 13 din Legea nr. 85/2014.

Menţionează că dispoziţiile art.57 alin. 13 din Legea nr. 85/2014 reglementează situaţia onorariului practicianului în insolvenţă şi a cheltuielilor de procedură în cazul desfiinţării pentru orice motive a hotărârii de deschidere a procedurii, în considerarea faptului că angajarea acestor cheltuieli este inevitabilă în această ipoteză, faţă de caracterul executoriu al sentinţei de deschidere a procedurii insolvenţei.

Necesitatea stabilirii persoanelor cărora le incumbă obligaţia suportării acestor cheltuieli derivă din faptul că, sub imperiul vechii reglementări s-a pus problema suportării cheltuielilor în ipoteza respingerii acţiunii în atragerea răspunderii formulate de către lichidatorul judiciar, însă s-a apreciat că cheltuielile aferente unui asemenea demers nu pot fi puse în sarcina practicianului în insolvenţă, întrucât nu poate fi reţinută o culpă procesuală a acestuia, prin prisma faptului că nu valorifică un drept propriu.

A apreciat că nu se poate reţine în sarcina practicianului în insolvenţă obligaţia de a suporta cheltuielile ocazionate de desfăşurarea procedurii insolvenţei în ipoteza desfiinţării hotărârii de deschidere a procedurii, în condiţiile în care, pe de o parte, cererea de deschidere este formulată de către unul dintre creditori, iar pe de altă parte, de faptul că practicianul în insolvenţă nu are calitatea de parte în proces, ci de organ care aplică procedura.

Legiuitorul a pus la dispoziţia debitorului mijloace de prevenire a producerii unor eventuale prejudicii cauzate de deschiderea procedurii insolvenţei, prin reglementarea în cuprinsul art. 43 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 85/2014 a posibilităţii suspendării de către instanţa de apel a sentinţei de deschidere a procedurii insolvenţei. Posibilitatea suspendării sentinţei de deschidere a procedurii insolvenţei a fost reglementată tocmai datorită caracterului executoriu al hotărârii de deschidere a procedurii şi a inaplicabilităţii principiului repunerii părţilor în situaţia anterioară în cazul desfiinţării acesteia în apel.

 De asemenea, a arătat faptul că reclamanta şi-a întemeiat cererea de chemare în judecată pe dispoziţiile ce reglementează răspunderea civilă delictuală, în cauză fiind incidente prevederile art. 182 alin.1 din Legea nr. 85/2014, conform cărora administratorul judiciar poate fi tras la răspundere pentru exercitarea atribuţiilor cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă. În condiţiile în care, administratorul judiciar a acţionat cu bună-credinţă, în limitele atribuţiilor prevăzute de lege şi a informaţiilor disponibile, apreciază că acesta nu poate fi tras la răspundere, cu atât mai mult cu cât nu se poate reţine nici întrunirea celorlalte condiţii ale răspunderii civile delictuale.

Pentru considerentele expuse, apreciază că sunt nefondate susţinerile apelantei privind incidenţa în prezenta cauză a dispoziţiilor art.72 alin. 4 din Legea nr. 85/2014, motivat de faptul că acestea sunt aplicabile doar în situaţia respingerii de către judecătorul sindic a cererii de deschidere a procedurii insolvenţei, ipoteză ce nu este dată în prezenta cauză.

În ceea ce priveşte critica referitoare la faptul că nu ar fi fost îndeplinite condiţiile prevăzute în hotărârea Adunării Creditorilor din 19 iunie 2015, iar încasarea onorariului de succes ar avea caracter ilicit. A menţionat că prin sentinţa civilă nr. 196/09.04.2015, pronunţată de Tribunalul Botoşani în dosarul nr. ../40/2015, s-a dispus desemnarea în calitate de administrator judiciar provizoriu a CII B., cu un onorariu provizoriu de 2.000 lei.

Din coroborarea dispoziţiilor art. 45 alin. 1 lit. d) cu cele ale art. 57 alin. 12 rezultă că onorariul stabilit de către judecătorul-sindic este provizoriu, urmând a fi reevaluat la momentul confirmării administratorului judiciar în adunarea creditorilor sau de către judecătorul-sindic, dacă adunarea creditorilor nu a făcut-o. Astfel, prin Hotărârea Adunării creditorilor din data de 19.06.2015 s-a aprobat onorariul administratorului judiciar în cuantum de 3.000 lei şi un onorariu de succes în cuantum de 1096 din sumele distribuite creditorilor, dacă distribuirile vor fi efectuate în termen de 2 luni de la data şedinţei adunării creditorilor.

A învederat faptul că nu s-a formulat nicio acţiune în anularea Hotărârii Adunării creditorilor din data de 19.06.2015, iar desfiinţarea hotărârii prin care s-a dispus deschiderea procedurii insolvenţei împotriva debitoarei A. S.R.L. nu poate avea drept consecinţă lipsirea de efecte juridice a hotărârii adunării creditorilor, efectele produse până la desfiinţarea sentinţei de deschidere a procedurii fiind consecinţa caracterului executoriu al acesteia.

Tot în considerarea caracterului executoriu al hotărârii prin care s-a dispus deschiderea procedurii insolvenţei s-au angajat şi cheltuielile de procedură, acestea fiind susţinute de înscrisurile aflate la dosarul nr. ../40/2015, obligaţia suportării acestora revenind părţii aflate în culpă procesuală.

A apreciat că în mod corect a reţinut instanţa de fond că aceste cheltuieli în sumă de 61.837,81 lei suportate de către apelanta sunt consecinţa deschiderii şi desfăşurării procedurii de insolvenţă cu privire la societatea reclamantă, inclusiv a plăţii sumei de 556.676,25 lei către creditori în procedura insolvenţei, plată despre care instanţa a apreciat că este legală şi că nu a adus niciun prejudiciu în patrimoniul reclamantei. De asemenea, instanţa reţine că onorariul de succes a fost stabilit în favoarea administratorului judiciar prin hotărârea adunării generale a creditorilor din 19.06.2015, iar reclamanta nu a susţinut în cerere că această hotărâre prin care s-a stabilit, printre altele, onorariul de succes al administratorului judiciar ar fi nelegală.

Deşi argumentele cuprinse în cererea de apel vizează, în principal, lipsirea de efecte juridice a hotărârilor adunării creditorilor, ca urmare a desfiinţării sentinţei de deschidere a procedurii insolvenţei, apelanta invocă tocmai nerespectarea condiţiilor uneia dintre aceste hotărâri, respectiv a Hotărârii Adunării creditorilor din data de 19.06.2015. Astfel, apelanta apreciază că onorariul de succes încasat de către administratorul judiciar nu era datorat, motivat de faptul că în cuprinsul Hotărârii Adunării creditorilor din data de 19 iunie 2015 s-a prevăzut onorariul de succes stabilit prin raportare la cuantumul sumelor distribuite, iar noţiunea de distribuiri de sume este specifică procedurii de reorganizare, respectiv falimentului. De altfel, în cuprinsul aceleiaşi hotărâri, semnate şi de către administratorul special al societăţii debitoare, doamna C., s-a aprobat răscumpărarea tuturor titlurilor de participare şi distribuirea sumelor rezultate către creditori.

Prin urmare, chiar şi în măsura în care nu ar exista identitate de semnificaţie între noţiunea de "distribuire de sume către creditori" şi "plata creditorilor cunoscuţi", apreciem că o astfel de eroare în alegerea termenilor nu este de natură sa conducă la concluzia îndeplinirii elementelor răspunderii civile delictuale, nefiind întrunite cerinţele prevăzute de art. 182 din Legea nr. 85/2014.

A mai arătat că, apelanta solicită obligarea Cabinetului Individual de Insolvenţă B. la plata sumei de 17.151 lei, reprezentând suma achitată UNPIR, respectiv a sumei de 61.837,81 lei, reprezentând onorariu de succes şi cheltuieli de procedură, deşi admite că aceste sume au natura unor cheltuieli de judecată, subliniind, totodată, că obligaţia de a suporta aceste cheltuieli incumbă creditoarei D. S.R.L, astfel că, nu se poate considera că practicianul în insolvenţă, desemnat de către judecătorul-sindic şi confirmat de către adunarea creditorilor să îndeplinească atribuţiile prevăzute de art. 58 din lege, s-ar putea afla în culpă procesuală, cu consecinţa suportării cheltuielilor reprezentând onorariul de succes şi cheltuieli de procedură, precum şi a sumei achitate UNPIR.

Suportarea acestor cheltuieli din averea debitoarei A. S.R.L. s-a realizat în temeiul dispoziţiilor art. 39 alin.1 din Legea nr. 85/2014, conform cărora toate cheltuielile aferente procedurii, inclusiv cele privind notificarea, convocarea şi comunicarea actelor de procedură efectuate de administratorul judiciar vor fi suportate din averea debitorului.

Potrivit dispoziţiilor art.57 alin. 13 din lege, în situaţia desfiinţării hotărârii de deschidere a procedurii insolvenţei, plata onorariului practicianului şi a cheltuielilor de procedură va fi suportată de pârât sau reclamant, potrivit reglementărilor privitoare la cheltuielile de judecată din Codul de procedură civilă.

În condiţiile în care plata onorariului şi a cheltuielilor de procedură s-a efectuat în timpul procedurii din averea debitoarei, a apreciat că apelanta avea la îndemână, un drept de regres împotriva părţii aflate în culpă procesuală, însă în niciun caz împotriva practicianului în insolvenţă, motivat de faptul că acesta are calitatea de organ care aplică procedura, conform art. 40 alin.1 din Legea nr.85/2014.

A apreciat că nu poate fi reţinută o culpă procesuală în sarcina administratorului judiciar, motivat de faptul că acesta nu îşi valorifică un drept propriu, ci acţionează în calitate de organ care aplică procedura, acesta fiind şi motivul pentru care dispoziţiile art. 57 alin. 13 exclud posibilitatea obligării practicianului la plata acestor cheltuieli.

Menţionează de asemenea că apelanta nu îşi motivează în vreun fel solicitarea de a se dispune obligarea intimatei la plata sumei de 17.151 lei, cu toate că o astfel de motivare ar fi fost necesară, în condiţiile în care achitarea acestei sume este consecinţa respectării de către intimată a hotărârii adunării creditorilor din data de 29.06.2015, precum şi a voinţei societăţii reclamante, exprimate prin administratorul special, concretizată în răscumpărarea tuturor unităţilor de fond deţinute de apelantă la ...

Astfel, la data de 10.07.2015 a fost încasată în contul societăţii debitoare suma de 857.550,89 lei, reprezentând contravaloarea titlurilor de participare deţinute de societate la fondul de investiţii.

 Efectuarea plăţii sumei de 17.151 lei către UNPIR a avut la bază prevederile legale anterior menţionate, motiv pentru care apreciem că nu se poate reţine în sarcina intimatei săvârşirea vreunei activităţi ilicite, element esenţial pentru atragerea răspunderii practicianului în insolvenţă

În aceste condiţii, instanţa de fond a reţinut în mod corect ca este neîntemeiată susţinerea reclamantei în sensul că a suferit un prejudiciu în sumă de 17.151 lei urmare a unor fapte ilicite ale administratorului judiciar, iar în absenţa unei fapte ilicite şi a unui prejudiciu nu poate fi vorba despre răspundere delictuală, soluţia instanţei de fond fiind la adăpostul oricărei critici.

Cu titlu preliminar, a făcut precizarea că plăţile efectuate de către administratorul judiciar din contul societăţii debitoare au vizat doar creanţe certe, lichide şi exigibile, în limitele necontestate de către societatea debitoare A. SRL, temeiul legal în baza căruia au fost efectuate plăţile către creditorii cunoscuţi fiind art. 178 din Legea nr. 85/2014. În condiţiile în care, tabelul definitiv a fost întocmit de către intimată cu respectarea dispoziţiilor legale, aceasta îndeplinind o obligaţie impusă de lege, cu respectarea condiţiilor şi limitelor prevăzute de aceasta, apreciază că nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii administratorului judiciar.

Apreciază că administratorul judiciar a procedat în mod corect la întocmirea tabelului definitiv de creanţe la data stabilită de judecătorul sindic prin sentinţa de deschidere a procedurii insolvenţei, respectiv la 13.07.2015, decizia de efectuare a plăţilor către creditori fiind considerată oportună de către intimată, atât din perspectiva posibilităţii închiderii procedurii fără radierea societăţii, cât şi din perspectiva evitării prejudicierii creditorilor societăţii.

Instanţa de fond a reţinut în mod corect faptul că, prin raportare la dispoziţiile art. 178 din Legea nr. 85/2014, este permisă efectuarea de plăţi în perioada de observaţie care depăşesc condiţiile obişnuite de exercitare a activităţii curente cu respectarea condiţiilor prevăzute de art. 87 alin. 2 din Legea nr. 85/2014.

Prin urmare, în condiţiile în care, pe de o parte, plata creditorilor cunoscuţi, în limitele necontestate de către societatea debitoare, s-a efectuat cu respectarea dispoziţiilor legale, iar pe de altă parte, hotărârea adunării creditorilor din data de 19.06.2015 nu a fost contestată pentru motive de nelegalitate, a apreciat că onorariul de succes al practicianului în insolvenţă a fost în mod corect achitat intimatei.

Pentru toate considerentele menţionate, a solicitat respingerea ca nefondat a apelului formulat de către societatea A. S.R.L..

Examinând legalitatea şi temeinicia sentinţei apelate, prin prisma actelor şi lucrărilor dosarului şi a motivelor de apel invocate, Curtea reţine următoarele :

Temeiul de drept al cererii introductive este reprezentat de prevederile art. 1349, 1357, 1358, 1381, 1385 Cod civil, precum şi Legea nr. 85/2014 (este prezentată generic, fără a se face trimitere la norma incidentă, deşi cererea este formulată de reclamantă printr-un specialist al dreptului). Analizând textele incidente invocate din Codul civil, instanţa de apel apreciază că se face trimitere la normele ce reglementează răspunderea civilă delictuală (condiţiile generale privitoare la faptă, prejudiciu şi modalitatea de acoperire a acestuia). Raportat la soluţia pronunţată de prima instanţă, Curtea este chemată, probabil, să stabilească dacă există posibilitatea ca, pe calea unei acţiuni separate, se poate angaja răspunderea delictuală a practicianului în insolvenţă pentru pretinse fapte săvârşite în exercitarea atribuţiilor în cadrul unei proceduri reglementate de prevederile Legii nr. 85/2014.

Norma generală ce reglementează diferitele feluri de răspundere ale practicianului în insolvenţă pentru exercitarea defectuoasă a atribuţiilor prevăzute de Legea nr. 85/2014 este reprezentată de prevederile art. 182 din Legea nr. 85/2014. Această normă reprezintă un element de noutate faţă de reglementarea anterioară. Acest text cuprinde două ipoteze distincte (alin. 1 şi alin. 2). Din modul de redactare al celor două alineate (cel de-al doilea alineat îl completează pe cel dintâi prin înserarea formulei introductive „în afara dispoziţiilor alineatului precedent, (...)”), Curtea apreciază că alin. 1 reglementează răspunderea practicianului în insolvenţă ce poate fi angajată de judecătorul sindic, în cadrul procedurii insolvenţei, alin. 2 reglementând răspunderea acestuia, potrivit normelor dreptului comun. Alin. 3 reglementează o clauză de nerăspundere a administratorului/lichidatorului judiciar care acţionează cu bună-credinţă, în limitele atribuţiilor prevăzute de lege şi a informaţiilor disponibile.

Cum reclamantul a invocat drept temei dispoziţiile privind răspunderea civilă delictuală, norma relevantă din materia insolvenţei este reprezentată de prevederile art. 182 alin. 2 din Legea nr. 85/2014, dispoziţie subsecventă celei de la alin. 1 privitoare la răspunderea administratorului judiciar/lichidatorului judiciar pentru exercitarea atribuţiilor cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă. Astfel, Curtea apreciază că, o acţiune separată, întemeiată pe dispoziţiile art. 182 alin. 2 din Legea nr. 85/2014, poate fi formulată doar în situaţia în care Legea nr. 85/2014 nu prevede remedii pentru înlăturarea acţiunilor delictuale ale administratorului/lichidatorului judiciar apte să producă prejudicii.

În cuprinsul cererii de apel, reclamanta face trimitere la încălcarea unor dispoziţii din Legea nr. 85/2014, respectiv prevederile art. 39 alin. 1, 87 alin. 1, 112 alin. 1, 140 alin. 3 şi 159 şi următoarele, aceste încălcări constituind, în opinia apelantei, fapta ilicită ce a produs prejudiciul reclamat prin cererea introductivă şi precizat prin apelul formulat (17.151 lei, respectiv 61.837,81 lei). Se poate face trimitere, în esenţă, la nerespectarea deliberărilor din hotărârea adunării creditorilor consemnată în p.v. nr. 438/18.06.2015 (f. 22 dosar fond).

Instanţa de apel consideră că se impune a se face o precizare de esenţă în ceea ce priveşte soluţionarea prezentului apel, în condiţiile în care reclamantul a apelat la prevederile dreptului comun în materia răspunderii civile delictuale, instanţa nu poate efectua verificări asupra exercitării atribuţiilor de către administratorul judiciar, în condiţiile în care acesta este în competenţa exclusivă a judecătorului sindic, în raport de prevederile art. 45 alin. 1 lit. j şi art. 45 alin. 2 din Legea nr. 85/2014. Se poate observa că legiuitorul pune la îndemâna persoanelor interesate posibilitatea de a formula contestaţie în temeiul art. 59 alin. 5 din Legea nr. 85/2014 împotriva raportului depus de administratorul judiciar privitor la descrierea modului în care şi-a îndeplinit atribuţiile, inclusiv cele legate de justificarea cheltuielilor efectuate cu administrarea procedurii sau a altor cheltuieli efectuate din fondurile existente în averea debitorului (art. 59 alin. 1 din Legea nr. 85/2014). Mai mult, în art. 342 alin. 1 din Legea nr. 85/2014 se reglementează, cu caracter de principiu, că „Dispoziţiile prezentei legi se completează, în măsura în care nu contravin cu cele ale Codului de procedură civilă şi ale Codului civil”.

Aşadar, nu pot fi acceptate mai multe proceduri deschise persoanelor interesate de a supune controlului judecătoresc activitatea administratorului judiciar/lichidatorul judiciar, normele Codului civil putând fi aplicate doar în măsura în care legea specială – în speţă Legea nr. 85/2014 – nu reglementează, şi numai în măsura compatibilităţii.

În considerarea celor ce preced, Curtea apreciază că nu se impune a se face analiza plăţilor efectuate de către administratorul judiciar în perioada în care debitoarea s-a aflat în procedura insolvenţei, această verificare fiind în competenţa exclusivă a judecătorului sindic – a se vedea dispoziţiile art. 45 alin. 1 lit. j raportat la art. 59 alin. 5 din Legea nr. 85/2014, dispoziţii de care apelanta nu a uzat, neavând astfel relevanţă analiza privitoare la împrejurarea că termenul de „distribuire” este specific procedurii falimentului.

În consecinţă, Curtea apreciază că prevederile art. 182 alin. 2 din Legea nr. 85/2014, ce permit angajarea răspunderii civile delictuale (la care reclamanta a făcut trimitere în petitul cererii introductive), pot fi uzate doar în măsura în care partea interesată nu avea deschisă calea unei cereri reglementate de prevederile Legii nr. 85/2014, or, aşa cum s-a precizat anterior, acest din urmă act normativ reglementa o astfel de procedură, de care reclamanta nu a uzat.

Faţă de cele ce preced, Curtea, în considerarea dispoziţiilor art. 480 alin. 1 Cod procedură civilă apreciază drept legală şi temeinică soluţia pronunţată de prima instanţă, motiv pentru care va respinge apelul ca nefondat.

Cum apelanta a căzut în pretenţii, Curtea, în temeiul art. 453 alin. 1 raportat la art. 451 alin. 2 Cod procedură civilă (se apreciază ca justă suma de 1000 lei cu titlu de onorariu avocaţial), urmează a obliga apelanta la plata cheltuielilor de judecată din apel către intimată.

Domenii speta

Spete similare