Executarea sau folosirea de instalaţii clandestine în scopul racordării directe la reţea sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurare sustrăgând energie electric. Furt de energie. Condamnare. Contopire pedeapsă aplicată cu condamnare aplicată anterior.

Sentinţă penală 184 din 03.05.2017


Deliberând asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:

1.Situaţia de fapt şi încadrarea juridică reţinută prin rechizitoriu

Prin rechizitoriul nr. XXXX/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria A. a fost trimisă în judecată în stare de arest în altă cauză , inculpata S. D., pentru săvârşirea infracţiunilor de „executarea sau folosirea de instalaţii clandestine în scopul racordării directe la reţea sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurare sustrăgând energie electrică”, prevăzută de art. 92 pct. 2 din Legea nr. 123/2012 şi „furt de energie”, prevăzută de art. 228 alin. 1 şi 3 Cod penal, totul cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal şi art. 41 alin. 1 Cod penal, cauza fiind înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. xxxx/xxx/xxxx la data de xx.xx. xxxx.

În actul de sesizare s-a reținut următoarea situație de fapt:

La data de 09.12. 2014, inculpata S. D. a fost surprinsă sustrăgând energie electrică de la reţeaua electrică , folosind o instalaţie improvizată , clandestină.

Situaţia de fapt mai sus menţionată se susţine cu următoarele mijloace de probă: proces verbal de sesizare din oficiu din data de 09.12. 2014, nota de constatare nr. 001141/ 09.12.2014 întocmită de S.C. C. D. S.A. Craiova, declaraţii suspect / inculpat S. D., declaraţie martor G. C. – M., cazier judiciar , alte înscrisuri.

2. Procedura camerei preliminare

Prin încheierea nr. XXX din data de XX.XX. XXXX, judecătorul de cameră preliminară a constatat, în baza art. 346 alin. 2 C.proc.pen., legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria A., privind pe inculpata S.D.,pentru săvârşirea infracţiunilor de „executarea sau folosirea de instalaţii clandestine în scopul racordării directe la reţea sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurare sustrăgând energie electrică”, prevăzută de art. 92 pct. 2 din Legea nr. 123/2012 şi „furt de energie”, prevăzută de art. 228 alin. 1 şi 3 Cod penal, totul cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal şi art. 41 alin. 1 Cod penalşi a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală dispunând începerea judecăţii cauzei privind pe inculpată.

Analizând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale şi în cursul cercetării judecătoreşti, instanţa reţine următoarea situaţie de fapt:

La data de 09.12.2014 , reprezentanţii S.C.” C. R. „ S.A. au efectuat un control la instalaţia electrică de la domiciliul inculpatei S. D., din .........................., unde au constatat că aceasta consumă energie electrică prin racordarea neautorizată la instalaţia electrică iar energia electrică consumată nu se înregistrează şi nu se facturează de către furnizor .

În drept, fapta inculpatei de a sustrage energie electrică, folosindu-se de instalații clandestine în scopul racordării la rețeaua electrică, cauzând un prejudiciu în cuantum de 7450,10 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor prev. de art. 228 alin. 1 și 3 C.p și art. 92 alin. 2 din Legea nr. 123/2012, cu aplicarea art. 38 al 1 C.p.

Instanța constată că infracțiunea de furt de care este acuzată inculpata este o infracțiune continuă caracterizată de faptul că executarea sa se prelungește în timp, după momentul consumării până la intervenția unei noi manifestări de voință sau a unei hotărâri de condamnare chiar nedefinitivă. Astfel, infracțiunea s-a epuizat din motive independente de inculpată la data de 09.12.2014, moment la care se determină și legea penală mai favorabilă. În acest caz, nu se impune analizarea celor două legi succesive pentru a se stabili legea penală mai favorabilă întrucât infracțiunea a fost săvârșită sub imperiul legii noi.

Elementul material al laturii obiective a acestor infracțiuni s-a realizat prin acțiunea de sustragere a energiei electrice folosindu-se de instalații electrice improvizate, din posesia legitimă a părții vătămate, fără consimțământul acesteia.

Urmarea imediată constă în pricinuirea pagubei - prejudiciul creat în patrimoniul persoanei vătămate.Există legătură de cauzalitate între activitatea inculpatei și urmarea produsă în sensul că paguba nu s-ar fi produs în lipsa activității de sustragere săvârșită de către aceasta.

Sub aspectul laturii subiective se constată că inculpata a săvârșit faptele cu intenție directă calificată prin scop, modalitate prevăzută de art 16 al 3 lit a C.p., dat fiind faptul că inculpata a acționat cu scopul de a-și însuși bunul ( energia electrică) pe nedrept, folosindu-se de improvizații electrice în acest scop.

La individualizarea pedepselor ce urmează a fi aplicate inculpatei, instanţa va avea în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 Cod Penal, respectiv împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura şi gravitatea rezultatului produs, lipsa antecedentelor penale, conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal, atitudinea sinceră de recunoaștere a învinuirii. Instanța va da eficiență dispozițiilor art. 396 al 10 Cod de procedură penală în sensul că va pronunța condamnarea inculpatei care va beneficia de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii.

Instanța apreciază că aplicarea unei pedepse de 1 an închisoare de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art.228 al.1 și 3 Cp, respectiv 1 an de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art.92 alin.2 din Legea nr.123/2012, cuantum îndreptat peste minimul special redus cu o treime, în raport de starea de recidivă în care au fost comise faptele, stare de agravare ce se regăseşte în antecedenţa inculpatei, este suficient în opinia instanţei pentru atingerea scopului prevăzut de legea penală şi îndeplinirea funcţiilor de constrângere, de reeducare şi de exemplaritate ale pedepsei.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. va interzice inculpatei, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe.

În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. va interzice inculpatei, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

Întrucât cele două infracţiuni în cauză au fost comise în concurs, infracțiunile deduse judecății din prezenta cauză sunt concurente, concurs real, cu infracțiunile care au făcut obiectul dosarelor penale nr. XXXX/XXX/XXXX respectiv XXXX/XXX/XXXX ale Judecătoriei A., cu privire la inculpata S. D..

Va descontopi pedepsele principale aplicate inculpatei S. D. prin sentința penală nr. XX/XX.XX.XXXX pronunțată de Judecătoria A. în dosar penal nr. XXXX/XXX/XXXX, definitivă prin decizia penală nr. XXX/XX.XX.XXXX a Curții de Apel B. respectiv prin sentința penală nr. XXX/XX.XX.XXXX pronunțată de Judecătoria A. în dosar penal nr. XXXX/XXX/XXX, definitivă prin decizia penală nr. XXX/XX.XX.XXXX a Curții de Apel B. și repune în individualitatea lor pedepsele componente: 1 an închisoare pentru comiterea infracțiunii de furt de energie electrica, în stare de recidivă postcondamnatorie, faptă din 11.03.2014, 1 an închisoare, pentru comiterea infracțiunii de executare/folosire de instalații clandestine in scopul racordării directe la rețea, în stare de recidivă postcondamnatorie, faptă din 11.03.2014, (sentința penală nr. XX/XX.XX.XXXX), 4 ani și 6 luni ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism în stare de recidivă postcondamnatorie, de trei sau mai multe persoane împreună, față de un minor, (sentința penală nr. XXX/XX.XX.XXXX ).

În baza art. 39 alin. 1 lit. b) C. pen. va aplica inculpatei pedeapsa principala de 4 ani și 6 luni ani închisoare la care se adaugă sporul de 1/3 din celelalte patru pedepse de câte 1 an închisoare, respectiv 1 an și 4 luni închisoare, urmând ca în final inculpata sa execute pedeapsa rezultată de 5 ani și 10 luni închisoare.

Face aplicarea dispozițiilor art. 45 C. pen. cu privire la pedepsele complementare şi accesorii în caz de concurs de infracțiuni.

Urmare contopirii pedepselor complementare aplicate pentru infracțiunile ce fac obiectul prezentei cauze, prin sentința penală nr. XX/XX.XX.XXXX pronunțată de Judecătoria A. în dosar penal nr. XXXX/XXX/XXXX, definitivă prin decizia penală nr. XXX/XX.XX.XXXX a Curții de Apel B. respectiv prin sentința penală nr. XXX/XX.XX.XXXX pronunțată de Judecătoria A. în dosar penal nr. XXXX/XXX/XXXX, definitivă prin decizia penală nr. XXXX/XX.XX.XXXX a Curții de Apel B., în baza art. 45 alin. 3 lit. a, art. 66 alin. (1) lit. lit. a), b) n) C. pen., va interzice inculpatei, pe lângă pedeapsa rezultantă, ca pedeapsă complementară: exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 3 ani, cu începere de la data de 03.06.2016; exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat și dreptul de a comunica cu persoanele cu care a comis infractiunea, respectiv cu inculpații G. N., S. N. I., precum și cu persoana vătămată S. S. R., pe o perioadă de 4 ani, după executarea pedepsei principale, în condițiile art. 68 alin. 1 lit. c C. pen.

Urmare contopirii pedepselor accesorii aplicate pentru infracțiunile ce fac obiectul prezentei cauze, și pentru cele aplicate prin sentința penală nr. XX/XX.XX.XXXX pronunțată de Judecătoria A. în dosar penal nr. XXXX/XXX/XXXX, definitivă prin decizia penală nr. XXX/XX.XX.XXXX a Curții de Apel B. respectiv prin sentința penală nr. XXX/XX.XX.XXXX pronunțată de Judecătoria A. în dosar penal nr. XXXX/XXX/XXXX, definitivă prin decizia penală nr. XXXX/XX.XX.XXXX a Curții de Apel B., în baza art. 45 alin. 3 lit. a, art. 66 alin. (1) lit. lit. a), b) n) C. pen., va interzice inculpatei, pe lângă pedeapsa rezultantă, ca pedeapsă accesorie: exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale; exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat și dreptul de a comunica cu persoanele cu care a comis infractiunea, respectiv cu inculpații G. N., S. N. I., precum și cu persoana vătămată S. S. R., pe o perioadă de 4 ani, până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 43 alin. 2, rap. la art. 41 alin. 1 C. pen. va adaugă pedeapsa rezultată stabilită în cauză de 5 ani și 10 luni închisoare la restul rămas neexecutat de 446 zile, din pedeapsa finală de 4 ani, aplicată prin sentința penală nr. XXX din XX.XX.XXXX a Tribunalului T. – Secția Penală, pronunțată în dosar penal nr. XXXX/XX/XXXX, definitivă prin decizia penală nr. XXXX din XX.XX.XXXX pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, mai precis 1 an, 2 luni și 21 zile, (așa cum s-a dispus și prin sentința penală nr. XX/XX.XX.XXXX pronunțată de Judecătoria A. în dosar penal nr. XXXX/XXX/XXXX, definitivă prin decizia penală nr. XXX/XX.XX.XXXX a Curții de Apel B. respectiv prin sentința penală nr. XXX/XX.XX.XXXX pronunțată de Judecătoria A. în dosar penal nr. XXXX/XXX/XXXX, definitivă prin decizia penală nr. XXXX/XX.XX.XXXX a Curții de Apel B.), urmând ca în final inculpata să execute în cauză pedeapsa de 7 ani și 21 de zile închisoare.

În baza art. 72 alin.1 C. pen., va deduce din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestării preventive dispuse în cauza XXXX/XXX/XXXX, de la XX.XX.XXXX la zi.

Va dispune anularea formelor de executare cu privire la S. D., emise deJudecătoria A. în dosar penal nr. XXXX/XXX/XXXX respectiv în dosarul penal nr. XXXX/XXX/XXXX, mai precis a mandatelor de executare nr. XX/XXXX din XX.XX.XXXX respectiv nr. XXX/XXXX din XX.XX.XXXX, și emiterea unui nou mandat de executare, conform dispozițiilor prezentei sentințe penale, după rămânerea definitivă. 

In privinta laturii civile, instanta retine ca partea vatamată s-a constituit parte civilă pentru prejudiciile suferite ca urmare a sustragerii de energie electrica, solicitand obligarea inculpatei la plata daunelor materiale reprezentand contravaloarea energieie sustrase.

Conform art. 19 alin. 1 Cod procedură penală, acţiunea civilă în procesul penal are ca obiect tragerea la răspundere civilă delictuala a persoanelor responsabile potrivit legii pentru prejudiciile provocate prin comiterea faptei care face obiectul actiunii penale, iar conform alin.2 din text, actiunea civila se exercita impotriva inculpatului si, dupa caz, impotrivapartii responsabile civilmente.

În baza art. 397 alin. 1 Cod procedură penală,  raportat la art. 1357, art. 1382 Cod civil va admite acţiunea civilă formulată de partea civilă SC C. V. R. SA şi obligă inculpata la plata către partea civilă a sumei de 7450,10 lei, reprezentând prejudiciu material (contravaloare energie electrică sustrasă).

În baza art. 274 alin.(1 ) Cod procedură penală va obligă inculpata la plata sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat .

Onorariul avocatului din oficiu pentru inculpată, av. C.P., în cuantum de 260 lei, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Teleorman.