Autorizare intrare în încăperi. Pătrunderea în domiciliul debitorului are la bază încheierea de încuviințare a executării silite, nemaifiind necesară emiterea unei noi autorizări din partea instanței de executare prin interpretarea art. 680 alin. (2)

Sentinţă civilă 3920 din 12.11.2019


Deliberând asupra cererii de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. XXXX/XXX/XXXX, la data de  XX.XX.XXXX, BEJ O. M. a formulat cerere de autorizare intrare în încăperi în imobilul situat în ..............., imobil ce reprezintă domiciliul debitorilor L. M., şi L. V., precum şi în imobilul situat în ..................., aparţinând debitorului L. G. – M..

În motivarea cererii, s-a arătat că prin cererea înregistrată la data de 21.03.2019 creditorul O. B. R. S.A, a solicitat executarea silită împotriva debitorilor mai sus menţionaţi.

A precizat că prin încheierea din data de XX.XX.XXX s-a admis cererea creditoarei, s-a dispus înregistrarea acesteia şi s-a deschis dosarul de executare silită, iar prin încheierea din data de XX.XX.XXXX a Judecătoriei A. pronunţată în dosarul nr. XXXX/XXX/XXXX s-a încuviinţat executarea silită împotriva debitorilor.

De asemenea, având în vedere că titlul executoriu este reprezentat de un alt titlu decât o hotărâre judecătorească, precum şi faptul că debitorii nu şi-au îndeplinit obligaţiile, a solicitat autorizarea intrării în imobilele situate în ..........., imobil ce reprezintă domiciliul debitorilor L. M., şi L. V., precum şi în imobilul situat în ............., aparţinând debitorului L. G. – M..

 În drept, cererea a fost întemeiată pe art. 680 alin. 2 din Codul de procedură civilă.

În probaţiune, au fost depuse înscrisuri, filele 5-28.

Analizând, actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În fapt, în cadrul dosarului de executare silită nr. XXX/XXXX aflat pe rolul BEJ O. M., împotriva debitorilor s-a declanșat executarea silită în baza titlurilor executorii reprezentate de contractul de credit nr. XXXXXXXXX/ XX.XX. XXXX, contractul de fideiusiune nr. XXXXXXXX/XX.XX.XXXX, contract de fideiusiune nr. XXXXXXXXXXX/XX.XX.XXXX, contract de ipotecă mobiliară asupra bunurilor determinate nr. XXXXXXXXXX/XX.XX.XXXX, pentru suma de 129.611,97 lei , reprezentând debit principal restant, dobânzi restante, penalităţi, comisioane restante, alte comisioane, cheltuieli efectuate de creditor, precum și pentru cheltuielile de executare, încuviințarea executării silite fiind dispusă prin încheierea nr. XXXX/XX.XX.XXXX pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr. XXXX/XXX/XXXX.

Prin cererea care formează obiectul prezentului dosar, executorul judecătoresc a solicitat autorizarea pătrunderii în domiciliile debitorilor în temeiul art 680 alin. (2) C.proc.civ.

În drept, având în vedere data depunerii cererii de executare silită (21.03.2019) precum și dispozițiile art. 24 C.proc.civ, instanța apreciază ca fiind aplicabile în cauză dispozițiile Noului Cod de procedură civilă.

Potrivit art. 680 alin. (2) C.proc.civ.: ”(1) În vederea executării unei hotărâri judecătorești, executorul judecătoresc poate intra în încăperile ce reprezintă domiciliul, reședința sau sediul unei persoane, precum și în orice alte locuri, cu consimțământul acesteia, iar în caz de refuz, cu concursul forței publice.(2) În cazul altor titluri executorii decât hotărârile judecătorești, la cererea creditorului sau a executorului judecătoresc, depusă odată cu cererea de încuviințare a executării silite ori pe cale separată, instanța competentă va autoriza intrarea în locurile menționate la alin. (1). Instanța se pronunță, de urgență, în camera de consiliu, cu citarea terțului care deține bunul, prin încheiere executorie care nu este supusă niciunei căi de atac.” iar conform art. 681 C.proc.civ.: ”(1) Executorul judecătoresc are dreptul să identifice bunurile urmăribile ale debitorului și, la locul unde ele se găsesc, să îndeplinească asupra lor acte de executare, în prezența debitorului sau a unuia dintre membrii majori ai familiei sale ori a unei alte persoane majore care se află în acel loc, iar în lipsa acestora, în prezența unui agent al forței publice sau, în cazurile și condițiile prevăzute de lege, a 2 martori asistenți.(2) Identificarea bunurilor urmăribile și efectuarea actelor de executare la domiciliul sau la sediul altei persoane decât cel al debitorului se pot face, în lipsa acordului persoanei respective, numai cu autorizarea prealabilă a instanței de executare, dată potrivit art. 680 alin. (2).”

Analizând aceste dispoziții legale, se observă că deși forma textului art. 680 alin. (2) C.proc.civ. lasă loc de interpretare în sensul în care se impune autorizarea intrării și în locurile arătate de text și care aparțin debitorului, în realitate pătrunderea în domiciliul, sediul, reșredința sau alte locuri care aparțin debitorului are la bază încheierea de încuviințare a executării silite, nemaifiind necesară emiterea unei noi autorizări din partea instanței de executare. Această intepretare se impune, în aprecierea instanței, având în vedere, pe de o parte, intenția legiuitorului, de asigurare a inviolabilității domiciliului, reședinței sau sediului aparținând altor persoane străine de raportul juridic execuțional și, pe de altă parte, pentru corelarea textului cu prevederile art. 681 alin. (2) C.proc.civ.. În plus, această interpretare rezultă din chiar textul art. 680 alin. (2) C.proc.civ., care prevede obligativitatea citării terțului care deține bunul, ceea ce per a contrario implică faptul că această procedură este aplicabilă numai în cazul în care încăperile în care se află bunurile debitorului aparțin unei terțe persoane.

În condițiile în care, în cauză, s-a emis încheierea de încuviințare a executării silite, permițând deci executorului judecătoresc să procedeze la identificarea bunurilor debitorilor potrivit art. 681 alin. (1) C.proc.civ., instanța urmează a respinge cererea formulată ca fiind neîntemeiată.