Conducerea unui vehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de conducere i-a fost suspendată, prev. de art. 335 alin. 2 Cod penal.

Sentinţă penală 2466 din 03.09.2019


INSTANŢA

Deliberând asupra cauzei penale, constată:

Prin rechizitoriul nr. .../P/2016 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, a fost trimis în judecată în stare de libertate inculpatul I M M pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de conducere i-a fost suspendată, prev. de art. 335 alin. 2 C.p.

În actul de sesizare, s-a reţinut că la data de 27.02.2016, inculpatul I M M, cu intenţie, a condus un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere (autoturismul marca Opel Tigra, cu nr. de înmatriculare B 122 ..., pe drumurile publice,, respectiv pe str. Mircea cel Bătrân din oraşul Dăbuleni, jud. Dolj, deşi cunoştea împrejurarea că avea suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

Situaţia de fapt mai sus menţionată s-a susţinut cu următoarele mijloace de probă: proces verbal de constatare a infracţiunii flagrante, adresa nr. 217906/DG/26.02.2019 emisă de IPJ Dolj – Serviciul Rutier, declaraţie martor ... Mugurel, declaraţii suspect şi inculpat I M M, înscrisuri şi certificat de cazier judiciar.

Prin încheierea din data de 02.05.2019 judecătorul de cameră preliminară, în baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen. a constatat legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 2861/P/2016 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova privind pe inculpatul I M M, trimis în judecată în stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere, de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată, faptă prev. şi ped. de art. 335 alin. 2 din Codul penal, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi a dispus începerea judecăţii în cauză privind pe inculpatul I M M.

În temeiul art. 374 alin. 2 Cpp,  în şedinţa publică din data de 25.06.2019, preşedintele a explicat inculpatului în ce constă învinuirea ce i se aduce,  l-a încunoştinţat cu privire la dreptul de a nu face nicio declaraţie, atrăgându-i-se atenţia că ceea ce declară poate fi folosit şi împotriva lui.

Potrivit art. 374 alin. 4 Cod procedură penală, inculpatului I M M i s-a adus la cunoştinţă dispoziţiile art. 374 alin. 4 C.proc.pen. conform cărora poate solicita ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi a înscrisurilor prezentate de părţi şi persoana vătămată, dacă recunoaşte în totalitate fapta reţinută în sarcina lui, situaţie în care va beneficia de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii şi de reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei amenzii, potrivit art. 396 alin. 10 C. pr. pen.

Inculpatul I M M a recunoscut în totalitate fapta astfel cum a fost reţinută în actul de sesizare a instanţei, şi a solicitat ca judecata să se facă numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care le cunoaşte şi le însuşeşte. Nu a solicitat alte probe.

Conform art. 375 C. pr. pen. instanţa a procedat la ascultarea inculpatului, declaraţia sa  fiind consemnată şi ataşată la dosarul cauzei, după care a pus în discuţie solicitarea inculpatului de judecare numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale.

Reprezentantul Ministerului Public a arătat că nu se opune faţă de aplicarea disp. art. 374 alin. 4 C.proc.pen. şi 396 alin. 10 c. pr. pen.

Analizând întregul material probator administrat în cauză, instanţa reţine următoarele:

Potrivit art. 374 alin. 4 C.proc.pen. inculpatul poate solicita ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi a înscrisurilor prezentate de părţi şi persoana vătămată, dacă recunoaşte în totalitate faptele reţinute în sarcina sa, situaţie în care va beneficia de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii şi de reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei amenzii, potrivit art. 396 alin. 10C. pr. pen.

Conform art. 396 alin. 10 C. pr.pen. instanţa de judecată soluţionează latura penală atunci când reţine aceeaşi situaţie de fapt ca cea descrisă în actul de sesizare şi recunoscută de inculpat, situaţie în care va beneficia de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii şi de reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei amenzii

 Instanţa respinge cererea inculpatului atunci când constată că probele administrate în cursul urmăririi penale nu sunt suficiente pentru a stabili că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat. În acest caz instanţa continuă judecarea cauzei potrivit procedurii de drept comun.

Starea de fapt este corect reţinută prin actul de sesizare a instanţei, rezultând din coroborarea probelor administrate în faza de urmărire penală şi însuşite de către inculpat.

Astfel, instanţa constată că din probele administrate în cauză rezultă că inculpatul I M M se face vinovat de faptele pentru care a fost trimis in judecată, respectiv, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de conducere i-a fost suspendată, prev. de art. 335 alin. 2  C.p.

Instanţa reţine următoarea situaţie de fapt:

În fapt, la data de 27.12.2015 I M M a fost depistat de organele de poliţie în timp ce conducea autoturismul marca Opel Tigra, cu numărul de înmatriculare B-122-..., pe DN54A în com.Călăraşi, jud.Dolj, în timp ce se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, respectiv cu o valoare de 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus apoi la spital în vederea prelevării de mostre biologice de sânge. Drept urmare,  i s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prev. de art. 336 alin. 1 Cod penal (dosar nr. 1231/P/2016 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova), la data depistării în trafic, 27.12.2015, conducătorului auto i s-a reţinut permisul de conducere, seria D003 74459.1. fiindu-i eliberată dovadă înlocuitoare, fără drept de circulaţie. La aceeaşi dată, 27.12.2015, conducătorului auto I Marinei M i s-a adus la cunoştinţă prin comunicare scrisă pe care a semnat-o personal faptul că nu mai are dreptul  să conducă  autovehicule pe drumurile publice până la soluţionarea dosarului penal în care este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii prev.de art.336 alin.1 Cod penal, respectiv dosarul nr. 1231/P/201 6 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova.

Deşi cunoştea împrejurarea că are suspendată exercitarea dreptului de a conduce, la data de 27.02.2016. inculpatul I M a condus din nou autoturismul marca Opel Tigra, cu numărul de înmatriculare B-122-... pe drumurile publice, respecţiv pe str. Mircea cel Bătrân din oraşul Dăbuleni. jud.Dolj, fiind depistat în trafic de organele de poliţie din cadrul Poliţiei oraşului Dăbuleni.

Din adresa nr. 217906/DG/26.02.2019 emisă de IPJ Dolj- Serviciul Rutier, rezultă că la data de 27.02.2016 inculpatul nu avea dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice întrucât figura cu permisul reţinut pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de ari 336 alin. 1C.pen., faptă comisă la data de 27.12.2015, când i s-a reţinut permisul de conducere şi i s-a eliberat dovadă înlocuitoare fără drept de circulaţie.

Din înscrisurile existente la dosar rezultă că dosarul penal nr.1231/P/2016 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova a fost soluţionat prin ordonanţă de renunţare la urmărire penală la data de 25.02.2010, soluţie care a fost înaintată judecătorului de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Craiova în vederea confirmării, cererea de confirmare aflându-se în prezent pe rolul Judecătoriei Craiova ( dosar nr.5984/215/2019).

Conform art.lll din OUG ml Os/2002 republicată, în cazul săvârşirii infracţiunii prev.de art.336 alin.1 Cod penal, până la soluţionarea dosarului penal, conducătorul auto nu arc drept de circulaţie. Astfel, conform art.lll al in. 1 lit.b din OUG nr.195/2002 republicată, permisul de conducere sau dovada înlocuitoare a acestuia se reţin când titularul acestuia a săvârşit infracţiunea prev.de art.336 alin.l C.pen.. iar conform art.111 alin.3 din OUG nr.195/2002 republicată, în cazul săvârşirii infracţiunii prev.de art.336 alin.l C.pen., dovada înlocuitoare a permisului de conducere se eliberează fară drept de circulaţie.

În conformitate cu dispoziţiile art. 97 alin.3 dlin OUG nr.195/2002 republicată, perioada în care titularul permisului de conducere nu are dreptul de a conduce un autovehicul se consideră perioadă de suspendare a exercitării dreptului de a conduce.

Aşadar, la data de 27.02.2016, inculpatul I M M nu avea dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice întrucât dosarul în care era cercetat pentru infracţiunea prev.de art.336 alin.l C.pen. comisă la data de 27.12.2015 (dosarul nr. 1231/P/2016 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova)  nu era soluţionat.

În urma cercetărilor s-a stabilit faptul că autoturismul marca Opel Tigra, cu nr.de înmatriculare B-122-... condus de către I Marinei M se alfa în posesia şi folosinţa sa la data comiterii faptei.

Fiind audiat în calitate de suspect şi inculpat, I Marinei M a recunoscut şi regretat comiterea infracţiunii reţinute în sarcina sa, arătând că a condus autovehiculul pe drumurile publice din oraşul Dăbuleni întrucât trebuia să se deplaseze urgent la cimitir cu uneltele necesare pentru a efectua lucrări la un monument funerar unde urma să fie înmormântat tatăl cumnatului său, Miu Florian, care decedase în acea zi .

Din declaraţia martorului ... Mugurel rezultă că la dala de 27.02.2016, în timp ce conducea autoturismul cu nr.de înmatriculare DJ-77-MUG, pe str. Mircea cel Bătrân din oraşul Dăbuleni. a fost oprit de un echipaj de poliţie care a procedat la oprirea autoturismului marca Opel Tigra  cu nr.de înmatriculare B-122-..., care circula din sens opus şi era condus de I M M, în prezenţa sa,  I M M a declarat că are permisul de conducere suspendat şi a fost testat de echipajul de poliţie cu aparatul alcotest.

În drept: Fapta inculpatului I M M care,  la data de 27.02.2016, cu intenţie, a condus un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere (autoturismul marca Opel Tigra cu nr.de înmatriculare B-122-...), pe drumurile publice, respectiv pe str.Mircea cel Bătrân din oraşul Dăbuleni, jud.Dolj, deşi cunoştea împrejurarea că avea suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, realizează conţinutul constitutiv al infracţiunii de conducerea unui vehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată, prevăzută şi pedepsită de art. 335 alin.2 C.pen.

Analizând latura obiectivă a infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată, instanţa reţine că elementul material al infracţiunii îl reprezintă acţiunea de conducere în condiţii ilicite, prin nerespectarea unei interdicţii de a conduce autoturismul  având dreptul de a conducere suspendat. În cauză există şi cerinţele esenţiale ataşate elementului material şi anume existenţa drumului public şi a unui autovehicul. În speţă, a fost realizat elementul material al infracţiunii prin conducerea autoturismului de către inculpat pe drumurile publice.

Fiind calificată drept o infracţiune de pericol abstract, fapta inculpatului a avut ca urmare imediată crearea unei stări de pericol pentru siguranţa circulaţiei rutiere generate de conduită inculpatului, care a condus având dreptul de a conduce suspendat.

Legătură de cauzalitate dintre elementul material şi urmarea imediată rezultă din materialitatea activităţii desfăşurate efectiv de inculpat şi este dovedit prin coroborarea tuturor mijloacelor de probă aflate la dosarul cauzei.

Referitor la latura subiectivă a infracţiunii, intenţia inculpatului rezultă din împrejurarea că, deşi ştia că are permisul de conducere suspendat, a avut reprezentarea faptului că fapta sa constituie infracţiune, dar a decis totuşi să se urce la volanul autoturismului şi să îl conducă pe drumuri publice, a prevăzut pericolul reprezentat de acţiunea sa de a conduce în aceste condiţii şi deşi nu a urmărit, a acceptat producerea unei asemenea stări de pericol pentru siguranţa traficului rutier. În consecinţă, inculpatul a acţionat cu formă de vinovăţie a intenţiei indirecte conform dispoziţiilor art. 16 alin. (3) lit. a) C. Pen.

Cum săvârşirea infracţiunii şi vinovăţia inculpatului au fost dovedite, instanţa urmează să dispună condamnarea acestuia proporţional gradului de pericol social al faptelor comise şi periculozităţii inculpatului.

La alegerea pedepselor, precum şi la individualizarea cuantumului acestora, instanţa, conform art. 74 C.p. ,va avea în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei şi anume: dispoziţiile părţii generale a Codului penal, limitele de pedeapsă fixate în partea specială a codului penal pentru această infracţiune, gradul de pericol social concret al faptelor comise,obiectul juridic lezat,împrejurările şi modul de comitere,mobilul activităţii infracţionale precum şi rezultatul socialmente periculos, precum şi dispoziţiile art. 375, art. 396 alin. 10 C.p.p.

Inculpatul I M M avea .. de ani, nu era încadrat în muncă, nu era căsătorit.

Potrivit fişei de cazier la dosar, inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, însă prin sentinţa penală nr. ... din 10.05.2018 în dosarul nr. .../215/2016, rămasă definitivă prin neapelare la data de 30.05.2018, pronunţată în dosarul nr. .../215/2016, s-a dispus condamnarea inculpatului I M M, pentru săvârşirea infracţiunilor prev.de art.371, 205, 375 C.pen. cu aplic.art.38 alin.2 C.pen.. la pedeapsa rezultantă de 1 an şi 2 luni închisoare, cu aplic art. 92 C.pen.

Pe parcursul urmăririi penale a avut o atitudine procesuală sinceră, recunoscând săvârşirea faptei reţinute în sarcina sa. În plus, se mai are în vedere şi împrejurarea că inculpatul nu a produs niciun eveniment rutier, fiind oprit la un control de rutină, de către organele de cercetare penală. Este adevărat că infracţiunea ce a fost comisă de inculpat este o infracţiune de pericol abstract, fără să fie necesar să se producă un rezultat , dar cu toate acestea,  nu trebuie  să se facă abstracţie de pericolul concret creat şi de urmările produse  sau care s-ar fi putut  produce.

Instanţa apreciază că în cauză pericolul social concret al faptei nu este unul ridicat, având în vedere cele statuate anterior, însă se consideră că s-a creat o stare de nesiguranţă pentru toţi participanţii la traficul rutier, prin fapta sa putând-se ajunge, din cauza nedeţinerii de către inculpat a dreptului de a conduce.

Punând în balanţă considerentele anterior menţionate, instanţa apreciază că se impune aplicarea unei pedepse orientate spre minimul special, în conformitate cu dispoziţiile art. 396 alin 10, instanţa reducând cu o treime limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei cu închisoarea.

În consecinţă, instanţa va stabili cu privire la inculpat o pedeapsă cu închisoarea pe o durată de 9 luni închisoare pentru fiecare din cele două infracţiuni, pe care o apreciază ca fiind corespunzătoare pentru faptele deduse judecăţii şi suficientă pentru a se atinge scopul preventiv, educativ şi coercitiv al sancţiunii.

În ceea ce priveşte individualizarea executării pedepsei, instanţa apreciază că aplicarea pedepsei este suficientă fără executarea acesteia.

Având în vedere criteriile menţionate mai sus, instanţa urmează să dispună condamnarea inculpatului .. M M la pedeapsa de 1 an și 3 luni  închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „conducerea unui vehicul având permisul de conducere suspendat”, faptă săvârşită în data de 27.02.2016, apreciind că suspendarea executării sub supraveghere constituie un mijloc de reeducare suficient pentru inculpat.

Instanţa va constată că fapta ce formează obiectul prezentului dosar a fost comisă la data de  27.02.2016, deci anterior rămânerii definitivă a Sentinţei penale nr. ...din 10.05.2018 în dosarul nr. .../215/2016, rămasă definitivă prin neapelare la data de 30.05.2018.

În baza art. 97 alin. 1 C.pen., va anula suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de  1 an şi 2 luni închisoare la care a fost condamnat inculpatul prin Sentinţa penală nr. ... din 10.05.2018 în dosarul nr. .../215/2016, rămasă definitivă prin neapelare la data de 30.05.2018.

Va descontopi pedepsele aplicate prin Sentinţa penală nr. ... din 10.05.2018 în dosarul nr. .../215/2016, rămasă definitivă prin neapelare la data de 30.05.2018, va înlătura temporar sporul şi le va repune în individualitatea lor:

-pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, faptă săv. în data de 22/23.05.2016

-pedeapsa de 3 (trei luni) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tulburarea ordinii şi liniştii publice, faptă săv.î n data de 22/23.05.2016

-pedeapsa de 3 (trei luni) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri, faptă săv. în data de 22/23.05.2016.

Va constata că infracţiunea din prezenta cauză este concurentă cu infracţiunile pentru care a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. ... din 10.05.2018 în dosarul nr. .../215/2016, rămasă definitivă prin neapelare la data de 30.05.2018.

În baza art. 97 alin. 2 C.pen., art. 38 alin. 1 C.pen. şi art. 39 alin. 1 lit. b C.pen. și art. 40 alin. 1 Cod penal, va contopi pedeapsa de 1 an și 3 luni închisoare cu pedepsele de 1 an închisoare, 3 luni închisoare, 3 luni închisoare, aplicând inculpatului ... M M pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 an și 3 luni închisoare, la care va adauga un spor de o treime din celălalte pedeapse, inculpatul urmând să execute pedeapsa finală de 1 an şi 8 luni închisoare.

În baza art. 91 alin. 1 C.pen. rap. la art. 97 alin. 2 teza finală C.pen., va dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere a pedepsei de 1 an şi 9 luni închisoare.

Va stabili un termen de supraveghere de 4 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen. , care se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare prin care s-a pronunţat anterior suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, respectiv de la data de 30.05.2018, conform art. 97 alin. 2 teza finală C.pen.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen. va obliga inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Dolj, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen. , impune inculpatului să execute următoarea obligaţie:

-să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Dolj.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii Primăriei municipiului Craiova, judeţul Dolj sau în folosul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dolj, pe o durată de 120 de zile.

Se constată că prin Sentinţa penală nr. ... din 10.05.2018 în dosarul nr. .../215/2016, rămasă definitivă prin neapelare la data de 30.05.2018, s-a impus inculpatului ... M M ca, în perioada de supraveghere să presteze o muncă neremunerată pe o durată de 80 de zile lucrătoare în folosul Primăriei municipiului Craiova, judeţul Dolj sau în folosul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dolj, astfel încât în afară de cele 80 de zile lucrătoare, potrivit sentinţei penale prezente, trebuie să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o durată de 40 de zile lucrătoare.

În baza art. 404 alin. (2) C.proc.pen. şi art. 96 C. pen. va atrage atenţia inculpatului asupra revocării suspendării executării pedepsei în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare/al nerespectării cu rea credinţă a măsurilor de supraveghere sau a obligaţiilor impuse/neîndeplinirii obligaţiilor civile.

Constată că inculpatul a fost reţinut şi arestat preventiv în dosarul nr. .../215/2016 din data de 24.05.2017 până la data de 06.08.2016.

În baza art. 274 alin. 1 C.p.p, va obliga inculpatul la plata sumei de 1000 de lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat (din care suma de 200 de lei reprezintă cheltuieli efectuate în timpul urmăririi penale).

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

În baza art. 335 alin. 2 C. pen. cu aplic. 396 alin. 10 c. pr. pen, condamnă pe inculpatul ... M M, .., la pedeapsa de 1 an și 3 luni  închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „conducerea unui vehicul având permisul de conducere suspendat”, faptă săvârşită în data de 27.02.2016.

În baza art. 97 alin. 1 C.pen., anulează suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de  1 an şi 2 luni închisoare la care a fost condamnat inculpatul prin Sentinţa penală nr. ... din 10.05.2018 în dosarul nr. .../215/2016, rămasă definitivă prin neapelare la data de 30.05.2018.

Descontopeşte pedepsele aplicate prin Sentinţa penală nr. ... din 10.05.2018 în dosarul nr. .../215/2016, rămasă definitivă prin neapelare la data de 30.05.2018, înlătură temporar sporul şi le repune în individualitatea lor:

-pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, faptă săv. în data de 22/23.05.2016

-pedeapsa de 3 (trei luni) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tulburarea ordinii şi liniştii publice, faptă săv.în data de 22/23.05.2016

-pedeapsa de 3 (trei luni) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri, faptă săv.în data de 22/23.05.2016.

Constată că infracţiunea din prezenta cauză este concurentă cu infracţiunile pentru care a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. ... din 10.05.2018 în dosarul nr. .../215/2016, rămasă definitivă prin neapelare la data de 30.05.2018.

În baza art. 97 alin. 2 C.pen., art. 38 alin. 1 C.pen. şi art. 39 alin. 1 lit. b C.pen. și art. 40 alin. 1 Cod penal, contopeşte pedeapsa de 1 an și 3 luni închisoare cu pedepsele de 1 an închisoare, 3 luni închisoare, 3 luni închisoare, aplicând inculpatului ... M M pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 an și 3 luni închisoare, la care adaugă un spor de o treime din celălalte pedeapse, inculpatul urmând să execute pedeapsa finală de 1 an şi 8 luni închisoare.

În baza art. 91 alin. 1 C.pen. rap. la art. 97 alin. 2 teza finală C.pen., dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere a pedepsei de 1 an şi 9 luni închisoare.

Stabileşte un termen de supraveghere de 4 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen. , care se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare prin care s-a pronunţat anterior suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, respectiv de la data de 30.05.2018, conform art. 97 alin. 2 teza finală C.pen.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen. obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Dolj, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen. , impune inculpatului să execute următoarea obligaţie:

-să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Dolj.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen.,pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii Primăriei municipiului Craiova, judeţul Dolj sau în folosul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dolj, pe o durată de 120 de zile.

Se constată că prin Sentinţa penală nr. ... din 10.05.2018 în dosarul nr. .../215/2016, rămasă definitivă prin neapelare la data de 30.05.2018, s-a impus inculpatului ... M M ca, în perioada de supraveghere să presteze o muncă neremunerată pe o durată de 80 de zile lucrătoare în folosul Primăriei municipiului Craiova, judeţul Dolj sau în folosul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dolj, astfel încât în afară de cele 80 de zile lucrătoare, potrivit sentinţei penale prezente, trebuie să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o durată de 40 de zile lucrătoare.

În baza art. 404 alin. (2) C.proc.pen. şi art. 96 C. pen. atrage atenţia inculpatului asupra revocării suspendării executării pedepsei în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare/al nerespectării cu rea credinţă a măsurilor de supraveghere sau a obligaţiilor impuse/neîndeplinirii obligaţiilor civile.

Constată că inculpatul a fost reţinut şi arestat preventiv în dosarul nr. .../215/2016 din data de 24.05.2017 până la data de 06.08.2016.

În baza art. 274 alin. 1 C.p.p, obligă inculpatul la plata sumei de 1000 de lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat (din care suma de 200 de lei reprezintă cheltuieli efectuate în timpul urmăririi penale).

Cu apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei pentru inculpat şi procuror.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 03.09.2019.

Preşedinte,Grefier,