Acțiune în pretenții

Acțiune în pretenții  Sentința civilă nr. 6978/30.10.2017

Astfel cum reiese din declaraţia numitului ... la data de 02.10.2012 apartamentul său a fost inundat (f. 7 - 8). Potrivit procesului verbal de constatare a daunelor (f. 9), inundaţia a provenit de la apartamentul 128 de la conducta fisurată la bucătărie.Apartamentul numitului ... era asigurat cu poliţa din data de 02.08.2012, valabil din 03.08.2012 (f. 11).Apartamentul cu numărul 128 aparţine, potrivit contractului cu numărul 18197 din data de 23.09.1994, pârâtei ...

Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâtului ..., calitatea procesuală pasivă este o excepţie de fond ce priveşte exercitarea dreptului la acţiune şi care presupune, în esenţă, existenta unei identităţi între persoana celui chemat în judecată şi debitorul din raportul juridic dedus judecăţii.Potrivit art. 1357 Cod procedură civilă „cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie este obligat să îl repare.”.Prin urmare, pentru atragerea răspunderii civile delictuale este necesară întrunirea cumulativă a următoarelor condiţii: să se fi săvârşit o faptă ilicită, să se fi produs un prejudiciu, să existe o legătură de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, iar fapta să fi fost săvârşită cu vinovăţie.Dat fiind că fondul unei cauze întemeiată pe răspundere civilă delictuală presupune analiza existenţei unei fapte care să aparţină unei anumite persoane, instanţa constată că această excepţie vizează fondul cauzei, fiind o apărare.Cu privire la excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, potrivit art. 2500 alin 1 Cod civil „Dreptul material la acţiune, denumit în continuare drept la acţiune, se stinge prin prescripţie, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege.”, termenul general fiind, potrivit art. 2517 Cod civil de 3 ani.Momentul de la care începe să curgă acest termen, în cazul răspunderii civile delictuale este, potrivit art. 2528 alin 1 Cod civil „de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât şi pe cel care răspunde de ea.”.Momentul cunoaşterii pagubei şi a celui care răspunde de ea este, cel mai târziu, la momentul întocmirii procesului verbal de constatare, care cuprinde atât menţiunea cauzalităţii raportat la apartamentul 128, cât şi lista daunelor suferite, respectiv 05.10.2012.Se reţine faptul că legiuitorul nu a avut în vedere cunoaşterea întinderii pagubei, pentru a se lua în considerarea devizul estimativ din 16.10.2012, a se interpreta în sens contrar ar însemna a lăsa la aprecierea celui păgubit momentul la care doreşte evaluarea pagubelor, fără nicio limitare.Cu privire la apărarea reclamantei în sensul că termenul de prescripţie curge de la momentul achitării sumei de bani către asiguratul său, instanţa are în vedere dispoziţiile art. 1593 alin 1 Cod civil „Oricine plăteşte în locul debitorului poate fi subrogat în drepturile creditorului, fără a putea însă dobândi mai multe drepturi decât acesta.”, iar potrivit art. 1597 alin 2 Cod civil „.Subrogaţia produce efecte împotriva debitorului principal şi a celor care au garantat obligaţia. Aceştia pot opune noului creditor mijloacele de apărare pe care le aveau împotriva creditorului iniţial.”.Potrivit art. 2210 alin 1 Cod civil „În limitele indemnizaţiei plătite, asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării împotriva celor răspunzători de producerea pagubei, cu excepţia asigurărilor de persoane.”.Chiar din reglementarea instituţiei subrogaţiei se înţelege faptul că subrogaţia înseamnă o înlocuire a uneia dintre persoanele raportului obligaţional  cu o altă persoană, prin urmare este o modalitatea de transmitere de la o persoană la cealaltă a unei obligaţii preexistente, iar nu o modalitatea de naştere a obligaţiilor. Cel ce preia obligaţia poate exercita toate drepturile şi toate acţiunile vechiului creditor, dar nu poate beneficia de drepturi pe care acesta nu le-a avut, în speţă de un termen de prescripţie mai mare de trei ani, ci va prelua dreptul astfel cum el se afla în patrimoniul subrogatului, cu termenul de prescripţie astfel cum a fost scurs. Aşadar, în cazul în care asigurătorul ce a indemnizat persoana vătămată ar exercita un asemenea regres, persoana vinovată poate opune reclamantului asigurător toate apărările şi excepţiile pe care le-ar fi putut ridica şi în contra persoanei vătămate, inclusiv împlinirea termenului general al prescripţiei extinctive – art. 1597 alin. 2 Cod civil, persoana vinovată netrebuind a distinge după cum cel ce reclamă în contra sa un prejudiciu ar fi persoana într-adevăr păgubită ori asigurătorul acesteia, dreptul subiectiv civil relativ ce i se opune fiind, în esenţă, unul şi acelaşi – acela de reparaţie a pagubei produse, tot unică fiind şi obligaţia corelativă de reparaţie.

Cu alte cuvinte, prin plata indemnizaţiei, asigurătorul nu devine titularul unui drept subiectiv distinct de dreptul la reparaţie mai înainte deţinut de persoana păgubită indemnizată pentru a beneficia de un alt drept material la acţiune în contra persoanei vinovate de pagubă, ci, prin subrogare legală, respectivul drept subiectiv la reparaţie fiindu-i transmis „ope legis” de la persoana păgubită, întocmai cum acesta se prezenta la momentul transmiterii prin subrogaţie, dimpreună cu dreptul material la acţiune ataşat şi născut la momentul când şi paguba şi persoana ce a produs-o au fost identificate.A admite apărarea reclamantei ar avea consecinţa ca, prin subrogări succesive realizate înaintea împlinirii termenului de prescripţie pentru creditorul iniţial şi cei subrogaţi, termenul de prescripţie, defipt în favoarea debitorului, să nu se împlinească niciodată, ceea ce este evident contrar scopului dispoziţiilor legale referitoare la prescripţie, o astfel de teză ar duce la eludarea normei legale referitoare la prescripţia extinctivă.Faptul că prin Decizia nr. XXIII/19.03.2007 (publicată în M.Of. nr.123/15.02.2008), pronunţată de ÎCCJ - Secţiile Unite în soluţionarea unui recurs în interesul legii, s-a stabilit că natura juridică a acţiunii în regres exercitată de asigurător (societate de asigurare) împotriva persoanelor culpabile de producerea unui accident este comercială, iar nu civilă, nu schimbă cauza, respectiv fundamentul juridic al pretenţiilor, aceasta fiind răspunderea civilă delictuală a persoanei vinovate. Având în vedere data procesului verbal de constatare a daunelor, 05.10.2012 precum şi data introducerii prezentei cereri de chemare în judecată 16.10.2015 (depusă la poştă 14.10.2015), instanţa constată că la data depunerii prezentei cereri, termenul de trei ani era împlinit, motiv pentru care va admite excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, urmând a respinge cererea ca prescrisă.Dată fiind această soluţie, precum şi dispoziţiile art. 453 Cod procedură civilă instanţa va respinge cererea reclamantei de obligare a pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

În cauză,  cu privire la apelul introdus de reclamantă, instanța a admis excepția perimării judecății acestuia.

Domenii speta

Spete similare