Constatare nulitate act juridic – excepția prescripției dreptului material la acțiune: cererea având ca obiect constatarea nulităţii absolute a unui contract de vânzare-cumpărare încheiat în temeiul Legii nr. 112/1195 putea fi formulată, indiferent de mot

Hotărâre 8152 din 25.11.2019


I N S T A N Ţ A

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 14.03.2019, sub nr. …/299/2019, reclamantul A a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii B şi Municipiul Bucureşti prin Primar General, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 1160/23790/25.11.1996, încheiat între C (antecesoarea pârâtului) şi Primăria Municipiului Bucureşti prin Herăstrău Nord S.A., pentru fraudă la lege, să se constate nulitatea absolută parţială a certificatului de moştenitor nr. 49/29.10.2010 eliberat de Notar public D, respectiv să se dispună radierea din Cartea funciară a dreptului de proprietate al pârâtului B, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul a menţionat că, în baza procesului-verbal de licitaţie publică nr. 171/26.09.2003 întocmit de BEJ E în dosarul de executare silită nr. 171 şi a actului de adjudecare a bunului mobil din data de 30.09.2003, a dobândit întreg imobilul situat în Bucureşti, ..., sector 1, colţ cu str. ..., sector 1.

De asemenea, pârâtul a dobândit doar ap. 9 situat în acelaşi imobil, prin moştenire de la mama sa, C, care la rândul său, cumpărase apartamentul potrivit contractului de vânzare-cumpărare nr. 1160/23790/25.1996 încheiat cu Primăria Municipiului Bucureşti prin Herăstrău Nord S.A. în baza Legii nr. 112/1995.

Potrivit prevederilor art. 4 din contract, locuinţa a fost vândută numitei C, conform Legii nr. 112/1995, întrucât aceasta deţinea imobilul în baza contractului de închiriere nr. 36113/18.02.1989. Or, contractul de închiriere nu mai era valabil, deoarece îşi încetase aplicabilitatea încă din data de 01.04.1994, fiind sistat, aşa cum rezultă din procesul-verbal de predare-primire încheiat la data de 06.04.1194 între S.C. Herăstrău Nord S.A. şi F şi G, acestea din urmă dobândind întregul imobil potrivit sentinţei civile nr. …./1993 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, definitivă şi irevocabilă.

Ulterior, prin decizia civilă nr. …/19.01.1996, în urma recursului în interesul legii declarat de Procurorul General al României, CSJ a dispus casarea sentinţei civile nr. …./1993, decizia nefiind comunicată proprietarilor. Astfel, prin dispoziţia nr. 1331/03.09.1996 emisă de Primarul General al Municipiului Bucureşti ca urmare a pronunţării deciziei nr. …./19.01.1996, imobilul situat în str. ….. (actual ...) comun cu ….., sector 1, reintră în proprietatea statului.

Reclamantul a menţionat că, la data de 25.11.1996, numita C, antecesoarea pârâtului B, a cumpărat de la Primăria Municipiului Bucureşti prin Herăstrău Nord ap. 9, în baza contractului de închiriere nr. 36113/18.1989, care nu mai exista, pentru că, pe de o parte, îşi încetase aplicabilitatea la data de 01.04.1994, iar, pe de altă parte, pentru că termenul acestuia oricum expirase încă din anul 1993, nemaifiind prelungit.

Prin urmare, în raport de prevederile art. 9 din Legea nr. 112/1995, numita C, nefiind chiriaş, nu ar fi fost îndreptăţită să cumpere apartamentul. Cu toate acestea, prin fraudă la lege, l-a achiziţionat, motiv pentru care reclamantul a solicitat să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare, respectiv să se constate nulitatea absolută parţială a certificatului de moştenitor nr. 49/29.10.2010 eliberat de Notar public D, ca având la bază un act lovit de nulitate absolută.

De asemenea, ca o consecinţă a nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 1160/23790/25.11.1996, reclamantul a solicitat să se dispună radierea din Cartea funciară a înscrierii dreptului de proprietate al pârâtului.

În drept, au fost invocate prevederile art. 5 C.civ. 1864, art. 9 din Legea nr. 112/1995.

În susţinerea cererii, reclamantul a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri şi a depus, în copie certificată pentru conformitate cu originalul: contract de vânzare-cumpărare nr. 1160/23790/25.11.1996 (fila 6), act de adjudecare a bunului imobil (fila 7), proces-verbal din 06.04.1994 (fila 8), adresa nr. 14949/08.07.1999 (fila 9), adresa nr. 23868/06.12.2001 (fila 10), certificat de moştenitor nr. 49/29.10.2010 (filele 11-13).

La data de 02.04.2019, prin serviciul registratură, reclamantul a depus precizările solicitate cu privire la valoarea obiectului cererii, ataşând, în original, certificat de atestare fiscală (fila 24) şi, în copie certificată pentru conformitate cu originalul: extras CF (fila 25), certificat de moştenitor nr. 49/29.10.2010 (filele 26-28).

La data de 17.04.2019, prin serviciul registratură, reclamantul a depus cerere modificatoare prin care a învederat că înţelege să invoce ca, temei de drept, prevederile art. 9 din Legea nr. 112/1995, art. 6 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 112/1995 aprobate prin H.G. nr. 1/1997 şi art. 33 alin. 1 din Legea nr. 7/1996.

La aceeaşi dată, prin serviciul registratură, reclamantul a depus cerere precizatoare, menţionând că valoarea ap. 9 din Bucureşti, ..., intersecţia cu str. ..., sector 1, este de 177.425 lei, sens în care a ataşat, în copie certificată pentru conformitate cu originalul: de atestare fiscală (fila 40) şi extras grile notariale (filele 41-49).

Cererea a fost legal timbrată conform chitanţelor depuse la dosar (filele 1 şi 63).

La data de 13.06.2019, prin serviciul registratură, pârâtul B prin mandatar H a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei de interes, iar, pe fond, a solicitat respingerea cererii, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea întâmpinării, pârâtul a arătat că, la data de 19.01.1996, prin decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 185, a fost admis recursul în anulare, sens în care acţiunea numitelor F şi G, autoarele reclamantului, prin care au solicitat retrocedarea imobilului, a fost respinsă pe fond.

De asemenea, prin decizia nr. …./2004 a Curţii de Apel Bucureşti, definitivă şi irevocabilă, acţiunea în revendicare a reclamantului a fost respinsă.

Pârâtul a menţionat că, din actele depuse la dosar, rezultă că autoarea sa a avut contract de închiriere, existând şi acte de vânzare-cumpărare şi intabulare în Cartea funciară pe imobilul din str. .... Or, în cărţile lor funciare nu figurează nicio sarcină, iar reclamantul pretinde că a dobândit imobilul de pe ..., unde nu există nicio intrare în bloc.

În continuare, pârâtul a învederat că dreptul reclamantului asupra apartamentului provine de la numita F, care, însă, a vândut numitei G, instanţa constatând că actul nu este valabil. Astfel, numita F a primit despăgubiri pentru aceste apartamente, aşa cum rezultă din certificatul de moştenitor nr. 42/2013. A mai arătat că adresa imobilului este pe …., neexistând uşă de intrare în bloc, iar adresa corectă este pe str. ..., cel puţin din anul 1984 şi până în prezent.

Pârâtul a menţionat că mama sa a dobândit imobilul de la adevăratul proprietar, care era Statul Român, după ce numita F pierduse dreptul de proprietate. De asemenea, mama sa şi-a înscris dreptul de proprietate în Registrul de Inscripţiuni şi Transcripţiuni, aşa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, şi, mai apoi, în Cartea funciară.

În ceea ce priveşte excepţia lipsei de interes, pârâtul a susţinut că, în eventualitatea constatării nulităţii actului de vânzare-cumpărare, reclamantul nu ar avea nici un câştig, întrucât imobilul ar reintra în patrimoniul statului, şi nu în patrimoniul său, iar acţiunea respectivă nu ar avea nicio influenţă asupra reclamantului, în condiţiile în care a dobândit de la un neproprietar. Totodată, pârâtul a fost şi este în posesia apartamentului, iar reclamantul nu are nicio şansă nici la o acţiune în revendicare şi nici la uzucapiunea scurtă, în condiţiile vechiului Cod civil.

În continuare, pârâtul a învederat că reclamantul susţine teza falsă că respectivul contract de închiriere a încetat la data de 06.04.1994, deoarece în procesul-verbal invocat se indică faptul că respectivele apartamente sunt ocupate de chiriaşi. Mai mult, prin Dispoziţia Primarului General nr. 170/2001, numita F a restituit Statului Român chiria primită de la chiriaşi, acceptând această dispoziţie inclusiv prin formularea unei cereri de intervenţie accesorie prin care a solicitat respingerea cererii numite G Nicoleta de anulare a dispoziţiei.

Pârâtul a menţionat că pentru acele apartamente, numita F, autoarea reclamantului a primit despăgubiri, pe care le-a lăsat moştenire conform certificatului de moştenitor nr. 42/2013.

De asemenea, a precizat că, potrivit Legii nr. 17/1994, contractele de închiriere au fost prelungite de drept, indiferent de proprietar, iar, în lipsa acestui act normativ, în cauză ar fi acţionat şi tacita relocaţiune prevăzută de Codul civil. Astfel, vânzarea s-a încheiat în baza unui contract de închiriere valabil la data intrării în vigoare a Legii nr. 112/1995, motiv pentru care chiria a fost plătită la zi, iar folosinţa locuinţei a fost asigurată în permanenţă. Prin urmare, nu există frauda la lege invocată de reclamant.

În drept, au fost invocate prevederile art. 207 şi următoarele C.pr.civ.

În susţinerea întâmpinării, pârâtul a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri şi a depus, în copie certificată pentru conformitate cu originalul: contract de vânzare-cumpărare nr. 1160/23790/25.11.1996 (fila 73), încheierea nr. …./27.01.2000 dată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în dosarul nr. …./27.01.2000 (fila 74), încheierea nr. 436145 (fila 75), extras CF (fila 43), certificat de moştenitor nr. 49/29.10.2010 (filele 77-79), certificat de moştenitor nr. 42/05.07.2013 (filele 80-82), decizia civilă nr. …./A/30.11.2004 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a Civilă şi pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale în dosarul nr. …./CIV/2004 (filele 83-88).

La data de 26.06.2019, prin serviciul registratură, pârâtul B prin mandatar H a depus, în copie, procura autentificată sub nr. 1836/02.12.2015 de SPN I (fila 95).

La data de 12.07.2019, prin serviciul registratură, reclamantul a depus răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepţiei de interes şi a celorlalte apărări formulate de pârât.

În drept, au fost invocate prevederile art. 201 alin. 1 C.pr.civ.

În susţinerea răspunsului la întâmpinare, reclamantul a depus, în copie certificată pentru conformitate cu originalul: sentinţa civilă nr. …./236.05.2018 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti – Secţia a II-a Civilă în dosarul nr. …/299/2006* (filele 105-109).

La data de 19.09.2019, prin serviciul registratură, pârâtul B prin mandatar H a depus note scrise prin care a invocat, în condiţiile Decretului nr. 167/1958 (aplicabil în momentul încheierii actului) excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune conform art. 45 alin. 5 din Legea nr. 10/2001, arătând că acţiunea s-a prescris la data de 14.08.2002. De asemenea, a depus, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, procura autentificată sub nr. 2034/05.09.2019 de SPN I (fila 126).

La termenul din data de 23.09.2019, instanţa a dispus unirea excepţiei lipsei de interes şi a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune cu fondul cauzei.

La data de 31.10.2019, prin serviciul registratură, Administraţia Fondului Imobiliar a depus precizările şi înscrisurile solicitate de instanţă (filele 151-171).

La aceeaşi dată, prin serviciul registratură, reclamantul a depus note scrise prin care a solicitat respingerea excepţiei lipsei de interes, respectiv decăderea pârâtului din dreptul a invoca excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune în raport de prevederile art. 2513 C.civ., art. 205 şi art. 208 alin. 2 C.pr.civ., având în vedere că excepţia nu a fost invocată prin întâmpinarea depusă la dosar.

La termenul din data de astăzi, instanţa a respins excepţia tardivităţii invocării excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, pentru motivele arătate în practicaua prezentei hotărâri.

Pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primar General nu a depus întâmpinare şi nu a solicitat probe în apărare.

Instanţa a încuviinţat şi administrat, pentru reclamant şi pentru pârâtul B prin mandatar H, proba cu înscrisuri.

Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. 1 C.pr.civ., excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune a capătului de cerere având ca obiect constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 1160/23790/25.11.1996, faţă de excepţia lipsei de interes şi faţă de fondul cauzei, constată următoarele:

Prescripţia extinctivă este acea sancţiune de drept civil îndreptată împotriva pasivităţii titularului dreptului subiectiv civil care constă în stingerea dreptului respectiv ori a „dreptului la acţiune” neexercitat în termenul prevăzut de lege.

Instanţa reţine că, în prezenta cauză, reclamantul a solicitat, pentru fraudă la lege, constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 1160/23790/25.11.1996, încheiat între Primăria Municipiului Bucureşti prin mandatar S.C. Herăstrău Nord S.A., în calitate de vânzător, şi numita C, în calitate de cumpărător, având ca obiect transmiterea, în baza Legii nr. 112/1995, a dreptului de proprietatea asupra locuinţei situate în Bucureşti, str. Cihoschi nr. 1, et. 2, ap. 9, sector 1.

Conform art. 45 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, „(1) Actele juridice de înstrăinare, inclusiv cele făcute în cadrul procesului de privatizare, având ca obiect imobile care cad sub incidenţa prevederilor prezentei legi, sunt valabile dacă au fost încheiate cu respectarea legilor în vigoare la data înstrăinării. (2) Actele juridice de înstrăinare, inclusiv cele făcute în cadrul procesului de privatizare, având ca obiect imobile preluate fără titlu valabil, considerate astfel anterior intrării în vigoare a Legii nr. 213/1998, cu modificările şi completările ulterioare, sunt lovite de nulitate absolută, în afară de cazul în care actul a fost încheiat cu bună-credinţă. (21) Contractele de vânzare-cumpărare încheiate în temeiul Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, sunt acte autentice şi constituie titlu de proprietate opozabil de la data încheierii acestora.  (4) Actele juridice de înstrăinare, inclusiv cele întocmite în cadrul procesului de privatizare, având ca obiect imobile preluate cu titlu valabil, sunt lovite de nulitate absolută dacă au fost încheiate cu încălcarea dispoziţiilor imperative ale legilor în vigoare la data înstrăinării. (5) Prin derogare de la dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate, dreptul la acţiune se prescrie în termen de un an de la data intrării în vigoare a prezentei legi.” 

Astfel, în raport de dispoziţiile legale anterior menţionate, instanţa constată că termenul de prescripţie special se aplică şi în ceea ce priveşte contractele de vânzare-cumpărare încheiate în temeiul Legii nr. 112/1995, cum este şi contractul care face obiectul cauzei.

Potrivit art. 201 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul Civil, prescripţiile începute şi neîmplinite la data intrării în vigoare a Codului Civil sunt şi rămân supuse dispoziţiilor legale care le-au instituit.

Prin urmare, având în vedere că termenul de prescripţie a început să curgă de la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, şi anume de la data de 14.02.2001, deci anterior intrării în vigoare a Codului Civil (01.10.2011), instanţa constată că, în cauză, sunt aplicabile dispoziţiile Decretului nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, şi nu cele ale Codului Civil, cum, în mod vădit neîntemeiat, a susţinut reclamantul.

Instanţa reţine că termenul special de prescripţie de un an a fost prelungit succesiv cu câte 3 luni prin O.U.G. nr. 109/2001 şi prin O.U.G. nr. 145/2001.

Astfel, potrivit pct. 45.1 din Normele metodologice de punere în aplicare a Legii nr. 10/2001, „Termenul prevăzut la alin. (5) al art. 45 din lege este un termen special de prescripţie care înlătură dreptul subiectiv la acţiune pentru anularea sau constatarea nulităţii actelor juridice de înstrăinare după data de 14 august 2002.”

Pe cale de consecinţă, în raport de aceste prevederi legale, instanţa constată că cererea având ca obiect constatarea nulităţii absolute a unui contract de vânzare-cumpărare încheiat în temeiul Legii nr. 112/1195 putea fi formulată, indiferent de motivul de nulitate invocat, doar până la data de 14.08.2002, cererile formulate ulterior acestui moment fiind prescrise.

În acest sens, instanţa apreciază că nu are relevanţă faptul că reclamantul a devenit proprietarul imobilului situat în Bucureşti, ..., colţ cu str. …., sector 1, ulterior datei de 14.08.2002, şi anume la data de 30.09.2003 (act de adjudecare emis în dosarul de executare nr. 171/2003 – fila 7), întrucât dispoziţiile art. 45 din Legea nr. 10/2001 nu fac nicio distincţie din acest punct de vedere, în sensul că nu prevăd că termenul de prescripţie curge de la data naşterii dreptului la acţiune.

Or, în condiţiile în care reclamantul nu a făcut dovada existenţei vreunui caz de suspendare/întrerupere a termenului de prescripţie conform art. 13-16 din Decretul nr. 167/1958, deşi, potrivit art. 249 C.pr.civ., sarcina probei îi incumba, iar o eventuală repunere în termen nu este justificată, întrucât nu a fost probat nici un motiv temeinic în sensul art. 19 din acelaşi act normativ, instanţa apreciază că excepţia invocată este întemeiată.

Prin urmare, reţinând că cererea a fost formulată cu mult timp după împlinirea termenului de prescripţie (13.03.2019 faţă de 14.08.2002), instanţa va admite excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de pârât, sens în care va respinge capătul de cerere având ca obiect constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 1160/23790/25.11.1996, ca prescris, fiind de prisos a analiza şi excepţia lipsei de interes cu privire la acesta.

Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. 1 C.pr.civ., excepţia lipsei de interes a celorlalte două capete de cerere, faţă de fondul cauzei, constată următoarele:

Aşa cum rezultă din prevederile art. 32 C.pr.civ., printre condiţiile de exercitare a acţiunii civile, se regăseşte şi justificarea unui interes. Astfel, interesul trebuie să fie determinant, legitim, personal, născut şi actual (art. 33 C.pr.civ.).

Instanţa reţine că, prin cererea de chemare în judecată cu soluţionarea căreia a fost învestită, reclamantul A a solicitat constatarea nulităţii absolute parţiale a certificatului de moştenitor nr. 49/29.10.2010 eliberat de Notar public D, ca urmare a faptului că a fost emis în baza unui act lovit de nulitate absolută -  contractul de vânzare-cumpărare nr. 1160/23790/25.11.1996, respectiv radierea din Cartea funciară a dreptului de proprietate al pârâtului B.

Prin certificatul de moştenitor nr. 49/29.10.2010 eliberat de Notar public D în dosarul nr. 59/2010 conexat cu dosarul nr. 60/2010 (filele 11-13), a fost constatat faptul că, de pe urma defunctei C, decedată la data de 14.07.2010, a rămas ca unic moştenitor legal şi testamentar, pârâtul B, în calitate de fiu şi legatar universal, căruia îi revine întreaga masa succesorală descrisă în certificat, inclusiv dreptul de proprietate asupra locuinţei situate în ….., sector 1, dobândite de defuncte în temeiul contractului de vânzare-cumpărare nr. 1160/23790/25.11.1996.

Astfel cum rezultă din extrasul de Carte funciară depus la dosar (fila 25), pârâtul şi-a intabulat dreptul de proprietate asupra imobilului anterior menţionat în baza certificatului de moştenitor nr. 49/29.10.2010 emis de BNP D.

Or, având în vedere soluţia asupra excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune în ceea ce priveşte capătul de cerere având ca obiect constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 1160/23790/25.11.1996, instanţa apreciază că reclamantul nu justifică un interes determinant, legitim, personal, născut şi actual să solicite constatarea nulităţii parţiale a certificatului de moştenitor nr. 49/29.10.2010. În acest sens, instanţa reţine că o eventuală soluţie de admitere a acestui capăt de cerere nu i-ar deschide calea unei acţiuni în revendicare împotriva Statului Român, de vreme ce titlul autorului pârâtului, şi anume contractul de vânzare-cumpărare nr. 1160/23790/25.11.1996 nu a fost desfiinţat, producând efecte în continuare.

Pe de altă parte, în ceea ce priveşte capătul de cerere având ca obiect radierea din Cartea funciară a dreptului de proprietate al pârâtului B, instanţa reţine că, deşi pârâtul a susţinut că a înţeles să invoce excepţia lipsei de interes cu privire la întreaga cerere, nu a justificat în mod concret motivul pentru care cel de-al treilea capăt de cerere ar fi lipsit de interes, motiv pentru care instanţa apreciază că se impune analizarea acestuia pe fond, în raport de soluţiile date pe celelalte capete de cerere.

Pe cale de consecinţă, în raport de toate aceste considerente, instanţa urmează să admită în parte excepţia lipsei de interes şi să respingă capătul de cerere având ca obiect constatarea nulităţii absolute parţiale a certificatului de moştenitor nr. 49/29.10.2010, ca fiind lipsit de interes.

Analizând actele şi lucrările dosarului, în rest, pe fondul cauzei, instanţa reţine următoarele:

Conform art. 907 C.civ., „(1) Când o înscriere făcută în cartea funciară nu corespunde cu situaţia juridică reală, se poate cere rectificarea acesteia. (2) Prin rectificare se înţelege radierea, îndreptarea sau corectarea oricărei înscrieri inexacte efectuate în cartea funciară. (3) Situaţia juridică reală trebuie să rezulte dintr-o recunoaştere făcută de titularul înscrierii a cărei rectificare se solicită, prin declaraţie dată în formă autentică notarială, ori dintr-o hotărâre judecătorească definitivă pronunţată împotriva acestuia, prin care s-a admis acţiunea de fond. Acţiunea de fond poate fi, după caz, o acţiune în anulare, rezoluţiune, reducţiune sau orice altă acţiune întemeiată pe o cauză de ineficacitate a actului juridic.”

Astfel cum a fost reţinut anterior, pârâtul B şi-a intabulat dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Bucureşti, ….., sector 1, în baza certificatului de moştenitor nr. 49/29.10.2010 emis de BNP D.

Or, în condiţiile în care instanţa va respinge capătul de cerere având ca obiect constatarea nulităţii absolute parţiale a certificatului de moştenitor nr. 49/29.10.2010, ca fiind lipsit de interes, instanţa constată că reclamantul nu a făcut dovada unei alte situaţii juridice cu privire la imobil în sensul art. 907 alin. 3 C.civ.

Pe cale de consecinţă, pentru aceste motive, instanţa va respinge cererea, în rest, ca neîntemeiată.

În ceea ce priveşte plata cheltuielilor de judecată, instanţa reţine că, potrivit art. 453 C.pr.civ., partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată. Aşa cum rezultă din art. 451 C.pr.civ., cheltuielile de judecată constau în taxele judiciare de timbru şi timbru judiciar, onorarii avocaţi sau experţi, sume cuvenite martorilor pentru deplasare, precum şi orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfăşurare a procesului.

Aşa cum prevede art. 127 alin. 3 din Statut, stabilirea onorariilor avocatului depinde de fiecare dintre următoarele elemente: a) timpul şi volumul de muncă solicitată pentru executarea mandatului primit sau a activităţii cerute de client; b) natura, noutatea şi dificultatea cazului; c) importanţa intereselor în cauză; d) împrejurarea că acceptarea mandatului acordat de client îl împiedică pe avocat să accepte un alt mandat din partea unei alte persoane, dacă această împrejurare poate fi constatată de client fără investigaţii suplimentare; e) notorietatea, titlurile, vechimea în muncă, experienţa, reputaţia şi specializarea avocatului; f) conlucrarea cu experţi sau alţi specialişti, impusă de natura, obiectul, complexitatea şi dificultatea cazului; g) avantajele şi rezultatele obţinute pentru profitul clientului ca urmare a muncii depuse de avocat; h) situaţia financiară a clientului; i) constrângerile de timp în care avocatul este obligat de împrejurările cauzei să acţioneze pentru a asigura servicii legale performante. 

Astfel, fiind în culpă procesuală, reclamantul urmează a fi obligat la plata către pârâtul B a sumei de 5.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat (chitanţa nr. 18/31.10.2019 – fila 182), apreciind că valoarea acestuia nu este disproporţionată în raport de complexitatea cauzei, de numărul termenelor de judecată la care s-a prezentat avocatul (trei termene) şi munca efectiv îndeplinită de către acesta (redactarea întâmpinării şi a notelor scrise, formularea de concluzii orale).

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

Admite excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de pârât.

Respinge capătul de cerere având ca obiect constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 1160/23790/25.11.1996, ca fiind prescris.

Admite în parte excepţia lipsei de interes, invocată prin întâmpinare.

Respinge capătul de cerere având ca obiect constatarea nulităţii absolute parţiale a certificatului de moştenitor nr. 49/29.10.2010, ca fiind lipsit de interes.

Respinge cererea formulată de reclamantul A, cu domiciliul în ….., în contradictoriu cu pârâţii B prin mandatar H, cu domiciliul în ……, şi Municipiul Bucureşti prin Primar General, în rest, ca neîntemeiată.

Obligă reclamantul la plata către pârât a sumei de 5.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cerere care se depune la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi, 25.11.2019.

PREŞEDINTE GREFIER