Acţiune în constatare – necompetență materială: reclamanta solicită să se constate implementarea măsurilor nr. 11 şi 12 din Decizia nr. 12/2011 emisă de Curtea de Conturi a României, act administrativ în sensul Legii nr. 554/2004, competenţa de soluţionar

INSTANŢA

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti la data de 08.08.2019, sub nr. …./299/2019, reclamanta A S.A., în contradictoriu cu pârâta CURTEA DE CONTURI, Departamentul IV, a solicitat instanţei să constate că a implementat măsurile nr. 11 şi 12 din Decizia nr. 12/2011, emisă de pârâtă,

În motivare, reclamanta a învederat că prin Decizia nr. 12/07.10.2011 au fost stabilite în sarcina A SA 20 de măsuri pentru a fi duse la îndeplinire. Din cele 20 de măsuri, 12 au fost contestate în instanţa, iar pentru 8 măsuri s-au întreprins demersuri de ducere la îndeplinire. Măsurile contestate în instanţă au făcut obiectul dosarului nr. .../2/2011. Înalta Curte dc Casaţie şi Justiţie cu DECIZIA nr. .../16.10.2018, a anulat încheierea nr. l10/22.11.2011 şi Decizia nr. 3 2/07.10.2011 cu privire la măsurile nr. 2, 5, 6, 7, 8, 10, 15, 17, 19 şi a respins acţiunea cu privire la măsurile 3, 4, 11, 12 şi 20. În ceea ce priveşte modul de îndeplinire al măsurilor, în perioada scursă de la controlul Curţii de Conturi şi până la pronunţarea instanţei, toate măsurile au fost implementate integral, însă în raportul de follow-up înregistrat sub nr. 1820/14.06.2019, auditorii Curţii de Conturi au consemnat că 7 măsuri sunt implementate, 9 măsuri sunt anulate, 2 măsuri sunt parţial implementate şi 2 măsuri sunt neimplementate.

Măsurile apreciate ca neimplementate în raportul de follow-up nr. 1774/12.206.2019 sunt: măsura 11 şi măsura 12, faţă de care solicită ca, în urma analizării argumentelor şi înscrisurilor prezentate, să constate că cele două măsuri sunt implementate. Faţă de constatările din raportul de follow-up nr. 1774/12.206.2019, reclamanta a subliniat că a formulat obiecţiuni în temeiul art. 35 din Legea 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, republicată, şi al pct. 120 din Hotărârea Guvernului nr. 155 din 29 mai 2014 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi.

A mai învederat reclamanta că Directorul general al A SA a dispus direcţiei de specialitate efectuarea unei ANALIZE a situaţiilor de lucrări întocmite de prestatorii staţiilor de epurare ape de mină, acceptate la plată în perioada 2005-2010. Din această analiză, care face obiectul anexei nr. 56 depusa la dosarul cauzei nr. .../2/2011**, a rezultat că „pe parcursul derulării contractelor de prestări servicii nr. 46/10.06.2005, nr. 47/10.06.2005 şi nr. 49/13.06.2005. valoarea totala decontată este mai mică decât cea contractată, precum şi valoarea decontată pentru fiecare staţie în parte şi contract este mai mică decât valoarea contractată, deci valoarea contractată nu a fost depăşită". Referitor la măsura nr. 12, a precizat reclamanta că şi aceasta a fost îndeplinită, astfel cum s-a reţinut în primul ciclu procesual în dosarul nr. .../3/2011.

În drept, reclamanta a invocat art. 35 Cod proc. civ.

În probaţiune, reclamanta  a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Cererea a fost legal timbrată cu suma de 100 lei, conform OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru (f. 71 vol. I).

Prin serviciul registratură, la data de 18.10.2019, pârâta Curtea de Conturi a României a formulat întâmpinare, prin care a invocat, pe cale de excepţie, necompetenţa materială a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti şi inadmisibilitatea acţiunii formulate.

În motivare, pârâta a arătat că având în vedere că litigiul priveşte ducerea la îndeplinire a unor măsuri dispuse prin decizia Curţii de Conturi a României, act administrativ în înţelesul art. 2 alin. (l) lit. c) din Legea nr. 554/2004, republicată,  excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti este întemeiată, în raport de dispoziţiile art. 10 din aceeaşi lege coroborat cu art. 96 pct. 1 Cod pr. civ., competenţa aparţinând Curţii de Apel Bucureşti.

Având în vedere obiectul prezentului litigiu, pârâta a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii întemeiată pe dispoziţiile art. 35 Cod pr. civ. întrucât cererea nu poate fi primită daca partea poate cere realizarea dreptului pe orice alta cale prevăzută de lege, precum şi raportat la procedura specială de verificare a modului de ducere la îndeplinire a măsurilor dispuse prin decizii şi actele

întocmite în urma verificării reglementate în mod expres la pct.230 - 238 din R.O.D.A.S., act cu caracter normativ publicat în M. Of al României, Partea I, nr.547 din 24.07.2014.

Competenţa de a certifica acurateţea şi veridicitatea datelor din conturile de execuţie ale entităţilor auditate, de a verifica şi constata ducerea la îndeplinire a măsurilor dispuse prin decizii aparţine Curţii de Conturi a României, conform dispoziţiilor art.31 din Legea nr.94/1992, republicata, coroborate cu pct. 230 - 238 din R.OD.A.S.

Interesul real urmărit de către reclamantă este unul nelegal şi rezidă în obţinerea unei hotărâri judecătoreşti care să lipsească de forţa obligatorie măsurile dispuse la pct. 11 şi 12 din Decizia nr.12/2011, a căror legalitate a fost stabilită cu autoritate de lucru judecat prin Decizia civilă nr. .../16.102.2018 pronunţată în dosar nr. .../2/2011 * *.

Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.

În drept, pârâta a invocat dispoziţiile art. 35 şi art. 205 din Codul de procedură civilă, art. 2 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, republicată, art. 11şi art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992, republicată, pct. 230-238 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi, aprobat prin Hotărârea Plenului nr.l55/2014, act cu caracter normativ publicat în M. Of al României. Partea I nr. 547 din 24.07.2014.

În probaţiune, pârâta a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Prin răspunsul la întâmpinare formulat în data de 04.12.2019, reclamanta a învederat că lasă la aprecierea instanţei cu privire la excepţia necompetenţei materiale, invocată de pârâtă, prin întâmpinare.

Analizând cu prioritate, conform art. 248 Cod procedură civilă, excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, invocată de pârâtă, prin întâmpinare, instanţa reţine următoarele:

Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei. Totodată, art. 22 alin. (1) teza I C. proc. civ. impune în sarcina judecătorului obligaţia de a stărui, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale.

 În aceste condiţii, instanţa se va pronunţa cu prioritate asupra excepţiei necompetenţei materiale a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, excepţie de procedură, absolută şi dilatorie, pe care o va admite, cu următoarea motivare:

 Competenţa materială presupune o delimitare între instanţele de grad diferit, iar normele de competenţă materială sunt stabilite sub aspect funcţional (după felul atribuţiilor jurisdicţionale) şi sub aspect procesual (după obiectul, valoarea sau natura cererii) în Codul de procedură civilă şi în alte acte normative speciale. Competenţa materială funcţională este aceea care determină şi precizează funcţia şi rolul atribuite fiecăreia dintre categoriile instanţelor judecătoreşti, în timp ce competenţa materială procesuală este aceea care determină categoria de pricini ce pot fi rezolvate, în concret, de o categorie de instanţe judecătoreşti. Normele care reglementează competenţa materială sunt norme de ordine publică, acestea având caracter absolut, astfel încât părţile nu pot conveni să deroge de la aceste norme, nici chiar cu autorizarea instanţei.

 În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 129 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ, care statuează că necompetenţa este de ordine publică în cazul încălcării competenţei materiale, când procesul este de competenţa unei instanţe de alt grad. De asemenea, instanţa reţine că necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică poate fi invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe, conform art. 130 alin. (2) C. proc. civ., la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe, judecătorul fiind obligat, din oficiu, să verifice şi să stabilească dacă instanţa sesizată este competentă general, material şi teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de şedinţă temeiurile de drept pentru care constată competenţa instanţei sesizate, potrivit art. 131 alin. (1) C. proc. civ.

Potrivit art. 96 pct. 1 Cod procedură civilă, Curţile de Apel judecă, în primă instanţă, cererile în materie de contencios administrativ şi fiscal, potrivit legii speciale. Conform art. 10 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de lei se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, din interpretarea per a contrario a articolului rezultând că, în privinţa celorlalte acte administrative, competenţa aparţine Curţii de Apel. Astfel, instanţa reţine că, de regulă, actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale se soluționează, în fond, de secțiile de contencios administrativ și fiscale ale curților de apel, dacă prin lege organică nu se prevede altfel.

Potrivit art. 2 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 554/2004, actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice.

Instanţa reţine că, prin prezenta cauză, reclamanta solicită să se constate implementarea măsurilor nr. 11 şi 12 din Decizia nr. 12/2011 emisă de Curtea de Conturi a României, act administrativ în sensul Legii nr. 554/2004, competenţa de soluţionare aparţinând, potrivit art. 125 Cod procedură civilă, instanţei competente pentru a soluţiona o acţiune în realizare. Întrucât pentru soluţionarea acţiunii în realizare instanţa competentă ar fi Curtea de Apel Bucureşti – Secţia de contencios administrativ şi fiscal, instanţa apreciază întemeiată excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, invocată de pârâtă, prin întâmpinare, astfel că va declina competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect „acţiune în constatare”, privind pe reclamanta A S.A., şi pe pârâta Curtea de Conturi, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti – Secţia contencios administrativ şi fiscal.

Faţă de soluţia privind excepţia necompetenţei materiale, instanţa nu va mai analiza excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată de pârâtă, prin întâmpinare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, invocată de pârâtă, prin întâmpinare.

Declină competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect „acţiune în constatare”, privind pe reclamanta A S.A., cu sediul în …. şi pe pârâta Curtea de Conturi, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti – Secţia contencios administrativ şi fiscal.

Fără cale de atac.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 19.02.2020.

PREȘEDINTE GREFIER

Domenii speta

Spete similare