Consifinţire acord de mediere - cerere respinsă

Sentinţă civilă 58 din 21.01.2020


Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Filiaşi la data de 23.07.2019, reclamanţii S. A.-C.  şi  S. C.- M. i-au chemat în judecată pe pârâţii B. I. şi P. D. – C., solicitând instanţei, în temeiul prevederilor art. 59 din Legea nr. 192/2006 cu modificările şi completările ulterioare şi art. 1279 din Codul civil , ca prin hotărârea de expedient ce o va pronunţa, să consfinţească înţelegerea acestora concretizată în contractul de promisiune bilaterală de vânzare – cumpărare ( antecontract ) autentificat sub nr. X/05.04.2018 .

În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că în fapt la data de 05.04.2018, între aceştia si pârâţi s-a încheiat contractul de promisiune bilaterala de vânzare - cumpărare ( antecontract)  autentificat sub numărul X de către BNP D. F. prin care reclamanţii, în calitate de cumpărători au fost de acord sa cumpărare in oraşul Filiaşi un imobil compus din casa de locuit, cu anexe gospodăreşti cu suprafaţa totala de 145,37 mp si teren aferent in suprafaţa de 1419 mp .

S-a mai arătat că suprafaţa de 1419 mp teren pârâţii o stăpânesc în baza certificatului de moştenitor autentificat sub numărul X din data de 30.03.2018 de către BNP D. F., fiind moştenitorii autoarei B. S.-V., care , la rândul său, şi-a întregit cota de moştenire prin cumpărare de la L. D.-S., lucru atestat de contractul de vânzare cumpărare numărul X din data de 20.04.2000, care, alături de B. S.-V., este moştenitorul autoarei sale L. S., asa cum rezulta din certificatul de moştenitor autentificat sub numărul X din data de 28 martie 1994.

Reclamanţii au solicitat  a se observa faptul că în certificatul de moştenitor numărul X din data de 28 martie 1994 al autoarei L. S. bunurile ramase de pe urma autoarei sunt un teren in suprafaţa de 1419 mp teren, situat in oraşul Filiasi, sţr. H., C. şi C.,  nr. X si o casa din cărămida acoperita cu ţigla dobândite astfel: cota de 5/8 în baza contractului de întreţinere autentificat sub numărul X/1998 şi cota de 3/8 din moştenire de la mama sa V. E. in baza certificatului de moştenitor nr X/1984, astfel că încă din anul 1994 imobilul ce face obiectul promisiunii de vânzare cumpărare încheiata între reclamanţi şi paraţi este compus din 1419 mp teren şi o casă situată pe acest teren, acoperită cu ţigla.

S-a mai arătat că certificatul de moştenitor numărul X din data de 30.03.2018 emis de către BNP D. F. atestă faptul că suprafaţa de teren moştenită de pârâţi este de 1419 mp, aşa cum a fost transmisă încă din anul 1994 pe cale de moştenire între autorii celor doi pârâţi.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 59 din Legea 192/2006, art 194 Cod proc civ şi art 1279 Cod civil.

În dovedirea cererii formulate, reclamanţii au solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri, sens în care au depus la dosar în copie :certificatul de moştenitor numărul X/16.04.1984, contractul de întreţinere numărul X/16.09.1998,  certificatul de moştenitor numărul X/28.03.1994, contractul de vânzare cumpărare numărul X/20.04.2000,  certificatul de moştenitor numărul X/30.03.2018, contractul de promisiune bilaterala de vânzare cumpărare nr. X/05.04.2018  şi actul adiţional la acesta, autentificat sub nr. X/05.04.2018 de BNP D. F., chitanţa nr. X/25.04.2019 atestând plata sumei de 30.000 lei.

În procedura reglementată de dispoziţiile art. 199 – art. 201 din Codul de procedură civilă republicat, verificând cererea de chemare în judecată instanţa a dispus comunicarea unui exemplar al acesteia şi înscrisurilor anexate, pârâţilor, cu menţiunea că au obligaţia de a formula întâmpinare, în termen de 25 de zile de la comunicare, sub sancţiunea prevăzută de art. 208 alin. 2 Cod procedură civilă, respectiv decăderea din dreptul de a mai propune proba şi de a invoca excepţii, în afara celor de ordine publică .

Întrucât pârâţii nu au formulat întâmpinare după expirarea termenului prevăzut prin dispoziţiile art. 201 alin. 1 Cod procedură civilă, a fost stabilit primul termen de judecată şi  s-a dispus citarea părţilor.

La primul termen de judecată pârâtul B. I. a învederat că deţină procură de reprezentare a pârâtei, însă nu este în măsură să o depună la dosar la acest termen de judecată şi a precizat că actuala adresă de domiciliu a pârâtei este cea indicată în cuprinsul cererii de chemare în judecată, însă momentan aceasta este plecată din ţară.

În raport de această precizare, instanţa a dispus citarea pârâtei la adresa de domiciliu şi a pus în vedere pârâtului B. I. să depună la dosar înscrisuri prin care să facă dovada calităţii de reprezentare a pârâtei P. D. – C.  .

Pârâtul nu şi-a îndeplinit această obligaţie iar la termenul din data de 19 noiembrie 2019, instanţa a pus în vedere reprezentantei convenţionale a reclamanţilor să depună la dosar înscrisuri din care să rezulte că i-au notificat pe pârâţi în vederea autentificării contractului de vânzare – cumpărare.

De asemenea, la termenul din data de 10 decembrie 2019 li s-a pus în vedere reclamanţilor să depună la dosar şi înscrisuri prin care să facă dovada achitării diferenţei de preţ de 30.000 lei.

Reclamanţii nu şi-au îndeplinit aceste obligaţii.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

În fapt, la data de 05.04.2018, între reclamanţii S. A.-C. şi  S. C.- M. şi pârâţii B. I. şi P. D.-C. s-a încheiat contractul de promisiune bilaterala de vânzare - cumpărare (antecontract) autentificat sub numărul X de către BNP D. F., cu privire la imobilul compus din casă de locuit, cu anexe gospodăreşti în suprafaţa totala de 145,37 mp şi teren aferent in suprafaţa de 1419 mp.

Din actele de proprietate ataşate acţiunii introductive, reiese că pârâţii sunt proprietari ai imobilelor ce au făcut obiect al antecontractului.

În drept, potrivit art. 1279 Cod civil, "Promisiunea de a contracta trebuie să conţină toate acele clauze ale contractului promis, în lipsa cărora părţile nu ar putea executa promisiunea. În caz de neexecutare a promisiunii, beneficiarul are dreptul la daune-interese. De asemenea, dacă promitentul refuză să încheie contractul promis, instanţa, la cererea părţii care şi-a îndeplinit propriile obligaţii, poate să pronunţe o hotărâre care să ţină loc de contract, atunci când natura contractului o permite, iar cerinţele legii pentru validitatea acestuia sunt îndeplinite. Prevederile prezentului alineat nu sunt aplicabile în cazul promisiunii de a încheia un contract real, dacă prin lege nu se prevede altfel. Convenţia prin care părţile se obligă să negocieze în vederea încheierii sau modificării unui contract nu constituie promisiune de a contracta."

Totodată, conform art. 1669 Cod civil, " Când una dintre părţile care au încheiat o promisiune bilaterală de vânzare refuză, nejustificat, să încheie contractul promis, cealaltă parte poate cere pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract, dacă toate celelalte condiţii de validitate sunt îndeplinite. Dreptul la acţiune se prescrie în termen de 6 luni de la data la care contractul trebuia încheiat. Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător în cazul promisiunii unilaterale de vânzare sau de cumpărare, după caz. În cazul promisiunii unilaterale de cumpărare a unui bun individual determinat, dacă, mai înainte ca promisiunea să fi fost executată, creditorul său înstrăinează bunul ori constituie un drept real asupra acestuia, obligaţia promitentului se consideră stinsă."

Potrivit dispoziţiilor de mai sus, pentru pronunţarea unei hotărâri de validare a antecontractului, este necesar pe de o parte să se stabilească că sunt îndeplinite toate condiţiile de validitate ale acestuia, iar pe de altă parte să fie dovedit refuzul cocontractantului de a încheia contractul promis din motive imputabile lui, întrucât prin pronunţarea unei hotărâri care ţine loc de act autentic de vânzare – cumpărare, instanţa doar suplineşte lipsa consimţământului părţii care refuză nejustificat încheierea contractului promis.

Prin urmare, dovada refuzului pârâţilor de a se prezenta la un notar public competent, în vederea perfectării actului în formă autentică, este una dintre condiţiile esenţiale pentru admiterea unei asemenea cereri.

De aceea, dacă nu s-a dovedit existenţa unui refuz nejustificat, instanţa nu poate suplini consimţământul părţii promitente, ci va trebui să dea prelevanţă principiului libertăţii de a contracta iar dacă există un refuz şi acesta este unul justificat, în funcţie de circumstanţele cauzei, instanţa nu va putea suplini consimţământul ci va aplica, dacă este cazul, la cererea celui interesat, sancţiunea plăţii de daune – interese în condiţiile art. 1279 alin. 2 Cod civil.

În speţă, reclamanţii nu au făcut dovada refuzului nejustificat din partea pârâţilor cu privire la perfectarea vânzării, anterior introducerii cererii de chemare în judecată, deşi s-au acordat mai multe termene în acest scop.

Se mai reţine şi faptul că preţul total al promisiunii de vânzare – cumpărare a fost fixat la suma de 130.000 lei, preţ din care s-au achitat două tranşe de 50.000 lei, respectiv 50.000 lei, astfel că în continuare reclamanţii mai au de plătit suma de 30.000 lei, un motiv în plus pentru care ei nu sunt îndreptăţiţi să obţină o hotărâre care să ţină loc de act autentic deoarece textul legal impune ca partea care se adresează instanţei să îşi fi îndeplinit propriile obligaţii (art. 1.279 alin. 3 Cod civil: "De asemenea, dacă promitentul refuză să încheie contractul promis, instanţa, la cererea părţii care şi-a îndeplinit propriile obligaţii, poate să pronunţe o hotărâre care să ţină loc de contract, atunci când natura contractului o permite, iar cerinţele legii pentru validitatea acestuia sunt îndeplinite.").

Pentru considerentele de fapt şi de drept anterior expuse, cererea de chemare în judecată va fi respinsă.