Tentativă la omor

Sentinţă penală 55 din 01.02.2019


În prezenta cauză, prin rechizitoriul nr. ..... / P / 2014, Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi a dispus trimiterea în judecată a inculpaților B.A.G., B.A.I. și U.S. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la omor – art. 32(1) raportat la art. 188(1) Cod Penal 2014, cu aplicarea art. 77(a) și art. 5(1) Cod Penal 2014. Ca situație de fapt s-a reținut în sarcina celor trei inculpați că în seara de 30.04.2013, în jurul orei 2200, ar înjunghiat persoana vătămată M.I.L. în coapsa piciorului stâng, în apropierea zonei inghinale, cu un cuţit, precum și cu pumnii şi picioarele, cauzându-i mai multe leziuni traumatice, printre care şi secţionarea arterei femurale, leziuni care au necesitat 12-14 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare şi care au pus în primejdie viaţa persoanei vătămate prin hemoragie masivă cu şoc hipovolemic consecutiv.

(...)

La termenul din data de 15.01.2019, inculpații au solicitat schimbarea încadrării juridice date faptei din cea prevăzută în rechizitoriu, în cea de vătămare corporală, prevăzută de art. 194(1)(e) Cod Penal (pentru inculpatul B.A.G.) și respectiv complicitate la vătămare corporală, prevăzută de art. 48 raportat la art. 194(1)(e) Cod Penal (pentru inculpații B.A.I. și U.S.), cu reținerea circumstanței atenuante a provocării – art. 75(1)(a) Cod Penal (pentru toți trei inculpații). Această cerere urmează a fi respinsă, pentru argumentele ce urmează a fi expuse în cele ce urmează:

Referitor la încadrarea juridică propriu-zisă, Tribunalul reține că atât legislația relevantă, cât și practica judiciară a stabilit că intenția poate îmbrăca atât forma intenției directe, cât și a celei indirecte. Dacă în cazul intenției directe făptuitorul urmărește producerea rezultatului socialmente periculos (în cauza de față provocarea decesului), în cazul celei indirecte acest rezultat nu este urmărit, ci doar acceptat sub aspectul posibilității producerii. Existența acestei ultime forme de vinovăție, precum și posibilitatea existenței doar a unei intenții de a vătăma integritatea corporală a victimei se determina analizând o serie de elemente de fapt, precum obiectul vulnerant folosit (instrument apt ori nu de a produce moartea), regiunea corpului vizată (o zonă vitală sau nu), numărul și intensitatea loviturilor (o singură lovitură ori mai multe lovituri aplicate cu forță ridicată). Analizând aceste criterii prin prisma situației de fapt anterior expuse în prezenta hotărâre, se constată acestea sunt îndeplinite, ceea ce face ca încadrarea juridică dată faptei prin rechizitoriu să fie corectă. Astfel, inculpatul B.A.G. a aplicat persoanei vătămate M.I.L. mai multe lovituri cu cuțitul, lovituri ce au vizat abdomenul victimei, dar care nu și-au atins ținta, datorită faptului că acesta s-a eschivat. Mai mult decât, ultima lovitură aplicată a vizat zona inghinală, inculpatul trăgând apoi de cuțit în direcție ascendentă, provocând o leziune în urma căreia a fost secționată artera femurală, provocând o hemoragie masivă care a dus la instalarea șocului hipovolemic și ulterior la punerea în primejdie a vieții. Or, practica judiciară a apreciat în acest sens că aplicarea unei lovituri în zona inghinală (zonă vitală datorită vascularizării puternice), cu consecința secționării arterei femurale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor (tentativă sau formă consumată) și nu pe cele ale unei infracțiuni îndreptate contra integrității corporale (a se vedea în acest sens decizia nr. 17 din 9 martie 1987 a Tribunalului Suprem al R.S.R., decizia penală nr. 48 din 29 aprilie 2009 a Curții de Apel Galați – dosar  sau decizia penală nr. 190 / 21 ianuarie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție). Pe cale de consecință, forma de vinovăție cu care a acționat inculpatul nu este cea specifică infracțiunii de vătămare corporală prevăzute de art. 194(1)(e) Cod Penal, pentru că în cazul acesteia forma cerută este cea a intenției depășite (praeterintenției). Or, apare ca evident că inculpatul a acționat cu intenție la momentul agresării victimei, leziunile suferite fiind consecința directă a loviturilor aplicate. Fapta inculpatului ar fi constituit infracțiunea de vătămare corporală doar în situația în care loviturile aplicate nu ar fi avut aptitudinea de a pune în primejdie viața persoanei vătămate, ci acest rezultat s-ar fi produs unui fapt ulterior agresiunii (ex. căderea și lovirea cu o zonă vitală de un plan dur, cu consecința producerii unor leziuni care pun în primejdie viața) și în privința căruia inculpatul s-ar fi aflat în culpă.

Pe cale de consecință, fapta inculpatului B.A.G., care la data de 30.04.2013, în jurul orei 22.00, a înjunghiat persoana vătămată M.I.L. în coapsa piciorului stâng, în apropierea zonei inghinale cu un cuţit și, împreună cu inculpații B.A.I. și U.S. l-a lovit cu pumnii şi picioarele, cauzându-i mai multe leziuni traumatice, printre care şi secţionarea arterei femurale, leziuni care au necesitat 12-14 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare şi care au pus în primejdie viaţa persoanei vătămate prin hemoragie masivă cu şoc hipovolemic consecutiv, întrunește elementele constituive ale infracțiunii de tentativă la omor, prevăzută de art. 32(1) raportat la art. 188(1) Cod Penal.

În ceea ce privește inculpații B.A.I. și U.S., Tribunalul apreciază că și faptele acestora întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă de omor. În acest sens se impune a fi reținut că ambii inculpați au aplicat mai multe lovituri de pumn și picioare, timp în care inculpatul B.A.G. a aplicat mai multe lovituri de cuțit victimei, cel puțin interesând o zonă vitală a corpului acestuia. Mai mult decât atât, într-o fază inițială a agresiunii, inculpatul B.A.I. l-a imobilizat într-o poziție în care acesta avea posibilități reduse de a se apăra decât în mod normal. Este adevărat că din complexul de lovituri aplicate victimei doar cele de cuțit aplicate de B.A.G. ar fi fost apte separat să producă decesul lui M.I.L.. Însă acest lucru nu are semnificația faptului că celelalte lovituri ar putea constitui elementul material al unei infracțiuni de lovire și alte violențe (art. 193 Cod Penal) ori vătămare corporală (art. 194 Cod Penal). Coautoratul este definit de doctrina judiciară ca fiind forma de participație penală ocazională în care, la săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală, și-au adus contribuția în mod nemijlocit două sau mai multe persoane. În prezenta cauză, coautorii au săvârșit fiecare în parte acte de violență îndreptate împotriva victimei, unele apte să producă decesul, altele apte să producă doar vătămari. Aceste acte de violență nu pot fi tratate însă separat, căci ultimele, deși nu au drept rezultat moartea victimei, contribuie la înfrângerea rezistenței acesteia și prin urmare favorizează producerea leziunilor ce au drept urmare urmarea imediată specifică infracțiunii de omor.

Prin urmare, deși luate separat, violențele exercitate de inculpații B.A.I. și U.S. nu aveau aptitudinea de a provoca decesul persoanei vătămate, acestea vor fi considerate ca îndeplinind conținutul constitutiv al infracțiunii pentru care s-a dispus trimiterea în judecată. Așa cum s-a arătat anterior, acțiunile acestora au condus la înfrângerea rezistenței victimei, astfel încât inculpatul B.A.G. a putut aplica în mod mult mai ușor loviturile de cuțit care au pus în primejdie viața victimei. Acest raționament se impune a fi urmat cu atât mai mult cu cât încă înainte de începerea conflictului inculpații cunoșteau faptul că acesta avea asupra sa un cuțit și că își manifestase în mod fățiș intenția de a-l folosi în caz de nevoie, iar în timpul desfășurării agresiunii au perceput în mod direct folosirea armei împotriva persoanei vătămate.

Prin urmare, fapta inculpaților B.A.I. și U.S. care la data de 30.04.2013, în jurul orei 22.00, au aplicat persoanei vătămate M.I.L. lovituri cu pumnii şi picioarele, în timp ce acesta era lovit cu cuțitul în coapsa piciorului stâng, în apropierea zonei inghinale cu un cuţit de către inculpatul B.A.G., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor, prevăzută de art. 32(1) raportat la art. 188(1) Cod Penal.