Recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti pronunţate în alte state membre ale Uniunii Europene, în cazul în care persoana condamnată se află în România. Motive de nerecunoaștere și neexecutare. Judecata in absentia

Sentinţă penală 29/CC din 04.10.2019


Recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti pronunţate în alte state membre ale Uniunii Europene, în cazul în care persoana condamnată se află în România. Motive de nerecunoaștere și neexecutare. Judecata in absentia.

-Legea nr. 302/2004 republicată, art. 172 alin. 3 şi 7, art. 166 alin. 6 lit. c, art. 167 alin. 1 lit. e, art. 163 alin. 1 lit. g

-Decizia-cadru 2008/909/JAI, art. 4 alin. 1, art. 9 alin. 1 lit. i

-Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, Hotărârea din 8 noiembrie 2016, Ognyanov, C-554/14, ECLI:EU:C:2016:835

Motivul de nerecunoaștere și neexecutare consacrat de art. 163 alin. 1 lit. g din Legea nr. 302/2004 republicată, atașat de judecata in absentia, este aplicabil dacă autoritatea competentă emitentă a Certificatului prevăzut de art. 4 alin. 1 din Decizia-cadru 2008/909/JAI a atestat că „interesatul nu s-a prezentat personal la procesul încheiat cu decizia” şi că „nu a primit personal notificarea deciziei” întrucât a fost de negăsit după căutări, dar nu a confirmat că persoana condamnată a fost citat personal sau informat prin intermediul unui reprezentant competent în conformitate cu legislaţia naţională a statului emitent cu privire la ora şi locul audierii care a dus la emiterea hotărârii judecătoreşti în contumacie şi nici că persoana respectivă a indicat autorităţii competente că nu contestă cauza.

Prin sentința penală nr. 29/CC din 4 octombrie 2019, Curtea de Apel Tg.-Mureș, în temeiul art. 172 alin. 3 şi 7 cu referire la art. 166 alin. 6 lit. c raportat la art. 167 alin. 1 lit. e coroborat cu art. 163 alin. 1 lit. g din Legea nr. 302/2004 republicată, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, a respins cererea de executare în România a sentinţei nr. xxx pronunţate la data de 17 octombrie 2013 de către Tribunalul din Roma, Italia pe seama persoanei condamnate T.I.

În motivare, instanța a reținut că prin hotărârea nr. xxx pronunţată la data de 17 octombrie 2013, definitivă la data de 1 iulie 2016, Tribunalul din Roma l-a condamnat pe T.I.  la pedeapsa 4 ani închisoare (1460 zile închisoare) pentru săvârşirea a patru infracţiuni, respectiv tâlhărie agravată, extorcare („şantaj”) agravată cu utilizarea armelor, în formă de tentativă, violenţă privată şi furt de animale.

În vederea executării acestei pedepse, pe numele lui T.I. , autoritatea judiciară italiană - Procuratura Republicii de pe lângă Tribunalul din Roma –Birou Executor a emis la data de 26 februarie 2019 mandatul european de arestare nr. xxx. Prin sentinţa penală nr. 13/ME/14 iunie 2019, definitivă la data de 20 iunie 2019, Curtea de Apel Târgu-Mureș, în baza art. 109 alin. 1 cu referire la art. 99 alin. 2 lit. i şi c din Legea nr. 302/2004 republicată, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, a refuzat executarea mandatului european de arestare nr. xxx. În esenţă, s-a reţinut că mandatul european de arestare indicat nu este în sine un mandat european de arestare în sensul Deciziei-cadru 2002/584/JAI, căci nu conţine datele prevăzute de art. 8 alin. 1 lit. e din decizia-cadru şi nici nu a fost emis conform formularului prevăzut în Anexa I a Deciziei-cadru 2002/584/JAI în versiunea consolidată, ca urmare a Deciziei-cadru 2009/299/JAI, ceea ce a atras suplimentar incidenţa a două motive opţionale de refuz –judecata în lipsa persoanei condamnate şi cetăţenia română a persoanei condamnate, fără însă ca instanţa română să procedeze la recunoaşterea pe cale incidentală a hotărârii pronunţate de Tribunalul din Roma.

Totodată, prin aceeaşi sentinţă, Curtea de Apel Târgu-Mureș a mai constatat că autorităţile statului emitent au dublat mecanismele de cooperare: au recurs concomitent atât la emiterea şi transmiterea mandatului european de arestare, cât şi la emiterea şi transmiterea certificatului faţă de aceeaşi persoană, pentru aceleaşi fapte şi în scopul executării aceleiaşi pedepse privative de libertate şi că procedura de recunoaştere pe cale principală a acestei hotărâri, ca urmare a certificatului transmis de către autorităţile italiene îşi urmează cursul separat şi independent de procedura executării mandatului european de arestare, după regulile prevăzute de art. 162-164, art.171 şi urm. din Legea nr. 302/2004 republicată.

În acest context, la data de 20 septembrie 2019, Curtea de Apel Târgu-Mureș a fost sesizată în baza art. 172 din Legea nr. 302/2004 republicată de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu-Mureș cu propunerea de refuz al recunoaşterii şi executării sentinţei xxx/17 octombrie 2013 a Tribunalului din Roma.

Procedând la evaluarea condiţiilor de recunoaştere şi executare a hotărârilor de condamnare pronunţate în alte state membre ale Uniunii Europene, prescrise de art. 167 din Legea nr. 302/2004 republicată, instanţa a constatat că acestea nu sunt  îndeplinite cumulativ, mai exact nu era întrunită condiţia prevăzută de art. 167 alin. 1 lit. e din Lege, întrucât, în cauză, era incident motivul de nerecunoaştere şi neexecutare acoperit de art. 163 alin. 1 lit. g din Lege (art. 9 alin. 1 lit. i din Decizia-cadru 2008/909/JAI privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce în cazul hotărârilor judecătoreşti în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană), argumentat de condamnarea lui T.I.  în urma unei judecăţi in absenţia. 

Instanța a observat că la rubrica j) a Certificatului emis în 8 iunie 2019 de către Procurorul Adjunct al Republicii din Roma, este atestat că „interesatul nu s-a prezentat personal la procesul încheiat cu decizia” şi că „nu a primit personal notificarea deciziei” întrucât a fost de negăsit după căutări. Certificatul nu a atestat însă că T.I. a fost citat personal sau informat prin intermediul unui reprezentant competent în conformitate cu legislaţia naţională a statului emitent cu privire la ora şi locul audierii care a dus la emiterea hotărârii judecătoreşti în contumacie şi nici că persoana respectivă a indicat autorităţii competente că nu contestă cauza.

Instanţa a mai notat că art. 163 din Legea nr. 302/2004 republicată, care atribuie un caracter obligatoriu şi nu facultativ motivelor de nerecunoaştere şi neexecutare acolo enumerate, nu conţine o transpunere fidelă a art. 9 din Decizia-cadru 2009/909/JAI, care conferă un caracter opţional acestor motive. Instanța a mai subliniat că este datoare să interpreteze legislaţia internă în spiritul deciziei cadru şi a admis că motivul este unui facultativ şi nu obligatoriu, cât timp „dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că o instanță națională este ținută să ia în considerare ansamblul normelor dreptului național și să le interpreteze în cea mai mare măsură posibilă în conformitate cu Decizia cadru 2008/909, astfel cum a fost modificată prin Decizia cadru 2009/299, pentru a atinge rezultatul vizat de aceasta” (în acest sens: Curtea de Justiție a Uniunii Europene, Hotărârea din 8 noiembrie 2016, Ognyanov, C-554/14, ECLI:EU:C:2016:835).

Pentru a da eficienţă motivului de nerecunoaştere şi neexecutare întemeiat pe judecata în contumacie a lui T.I. în faţa Tribunalului Ordinar din Roma, instanţa a avut în vedere importanţa covârşitoare pe care dreptul la un proces echitabil îl are într-o societate democratică, fiind o componentă esenţială a ordinii publice a oricărui stat de drept. În acest sens, instanța a remarcat odată în plus că, în cauză, Hotărârea din 17 octombrie 2013 a Tribunalului din Roma, de condamnare a lui T.I. la pedeapsa de 4 ani închisoare a fost pronunţată în urma unui proces în care persoana vizată nu a fost nicicând citată personal şi nici informată în mod oficial despre procedurile în curs, nu i-a fost comunicată personal sentinţa de condamnare, iar cel condamnat nu şi-a desemnat un avocat care să îl reprezinte, T.I.  fiind astfel cu totul străin de procedurile penale care au avut loc în Italia împotriva lui şi care s-au soldat cu condamnarea sa în lipsă.

În plus, instanța a subliniat că garanţiile oferite de către autoritatea judiciară emitentă la rubrica j) punctul 3.4. final din Certificat (potrivit cărora interesatul va primi personal notificarea deciziei de îndată după predare şi interesatul va fi informat de termenul până la care poate cere un nou proces sau prezenta recurs în apel) nu sunt suficiente să surmonteze judecata in absenţia şi sunt oricum ineficiente, din moment ce d-l T.I., dacă ar fi plasat în detenţie în România pentru executarea celor 4 ani de închisoare, nu are nicio ocazie rezonabilă să obţină în Italia o nouă judecată în prezenţa sa în Italia, cu asigurarea tuturor garanţiilor de echitate. 

În aceste circumstanţe, Curtea de Apel a decis să dea eficienţă motivului prevăzut de art. 163 alin. 1 lit. g din Legea nr. 302/2004 republicată, de nerecunoaştere şi neexecutare în România a Hotărârii din 17 octombrie 2013 a Tribunalului din Roma.