Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea generală
Indice alfabetic: Drept procesual penal: apel penal; latură civilă; achiesarea la pretenţiile părţii civile
Temei de drept: C.proc.pen., art. 23
Inculpatul, prin declaraţia pe care a dat-o cu acordul părţilor responsabile civilmente, a recunoscut integral pretențiile părții civile, arătând că este de acord să o despăgubească cu suma solicitată, instanţa luând act de recunoașterea lor. În aceste condiţii, prima instanţă în mod firesc a făcut aplicarea principiului disponibilității specific dreptului civil şi procedurii civile, a cărui oglindire se regăseşte şi în legislaţia procesual penală la art. 23 alin. 3 Cod procedură penală, obligând pe inculpat în solidar cu părţile responsabile civilmente la despăgubiri în măsura recunoaşterii.
Curtea de Apel Iași, Secția penală şi pentru cauze cu minori, Decizia penală nr. 104/24.02.2020
Judecătoria Iași
Majorare pensie de intretinere. Obligare pârât la cheltuieli de judecată – de drept în întârziere
Tribunalul Dolj
Obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri egală cu diferenţa dintre drepturile salariale efectiv primite şi cele cuvenite rezultate urmare aplicării sporului de 15% pentru titlul ştiinţific de doctor
Tribunalul București
Proprietate privată
Curtea de Apel București
Despagubiri.
Tribunalul Brașov
Incompatibilitatea procedurii speciale a suspendării executării actului administrativ, reglementată de art. 14-15 din Legea nr. 554/2004, cu cea a ordonanţei preşedinţiale reglementată de Codul de procedură civilă, potrivit principiului „specia