Plângere contravențională. Alarmarea organelor de menţinere a ordinii publice

În fapt, prin procesul verbal seria ..., nr. ...,  s-a reținut că la data de 02.06.2018, ora 23:00, în mun. Iași, str. Strămoșilor nr. 39, petenta a alarmat organele de ordine, respectiv agenții de poliție locală, pentru a interveni la fața locului, motivând tulburarea liniștii publice, de către mai mulți ”tineri și bețivi”, în mod nejustificat și repetat, cele sesizate neconfirmându-se, în împrejurimi nefiind identificate persoane care să săvârșească cele sesizate.

Astfel, în baza prevederilor art. 2 pct. 11din Legea 61/1991 raportat la art. 3 alin. 1 lit. a din Legea 61/1991, petentei i-a fost aplicată amenda contravenţională în cuantum de 300 lei.

Procesul-verbal de contravenţie seria ..., nr. ... nu a fost semnat de către petentă, fiind întocmit în lipsa acesteia, și comunicat la data de 13.06.2018.

Prezenta plângere contravențională a fost formulată de petentă la data de 25.06.2018, cu respectarea termenului legal de 15 zile de la data înmânării actului constatator, potrivit art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor.

În drept, cererea petentei are natura unei plângeri contravenționale, astfel cum aceasta este reglementată de O.G. nr. 2/2001, instanţa fiind învestită cu exercitarea unui control sub aspectul legalității și temeiniciei procesului-verbal de constatare a contravenției a cărui anulare se solicită, precum și asupra modului de individualizare a sancțiunii aplicate, potrivit dispozițiilor art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001.

Sub aspectul legalităţii procesului-verbal, din analiza cuprinsului acestuia rezultă că a fost întocmit cu respectarea dispoziţiilor art. 16 şi 17 O.G. nr. 2/2001, cuprinzând toate menţiunile prevăzute de lege sub sancţiunea nulităţii, respectiv numele, prenumele și calitatea agentului constatator; numele și prenumele contravenientului; fapta săvârșită și data comiterii acesteia; semnătura agentului constatator.

Referitor la condițiile de fond, instanța constată că fapta reţinută în sarcina petentei a fost descrisă suficient pentru a permite corecta încadrare juridică şi aplicarea sancţiunilor corespunzătoare, procesul-verbal contestat fiind de natură a răspunde cerinţelor legale imperative.

În ceea ce priveşte legalitatea sancţiunii aplicate, instanţa reţine că acestea se încadrează în limitele prevăzute de textele incriminatoare, prin raportare la dispoziţiile art. 3 alin. 1 lit. c din Legea 61/1991.

Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, instanţa reţine că deşi O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziţii exprese cu privire la forţa probantă a actului de constatare a contravenţiei, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal contravenţional face dovada situaţiei de fapt şi a încadrării în drept până la proba contrară, legea instituind o prezumţie relativă de veridicitate cu privire la împrejurările reţinute de agentul constatator.

Deşi dispoziţiile art. 47 ale O.G. nr. 2/2001 plasează domeniul contravențional în sfera extra-penală, în jurisprudenţa sa privitoare la art. 6 din Convenţie, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a dezvoltat conceptul autonom de „acuzaţie în materie penală” care califică acest domeniu, prin prisma aplicabilităţii generale a normei legale ce instituie sancţiunea contravenţională, a naturii, respectiv a gravității sancţiunii, drept materie penală (CEDO, Cauza Ioan Pop împotriva României, par. 22). Ca o consecinţă a acestei calificări, în aplicarea reglementărilor din domeniul contravenţional, independent de caracterul atribuit potrivit dreptului intern, este necesară asigurarea respectării garanţiilor prevăzute în art. 6 CEDO specifice materiei penale a drepturilor omului, între care, respectarea prezumţiei de nevinovăţie.

Cu toate acestea, prezumţia de nevinovăţie şi obligaţia acuzării de a dovedi faptele ce se pretind a fi săvârşite nu au caracter absolut, având în vedere că existenţa prezumţiilor bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept, și, în principiu, convenția nu se opune acestora, însă în materie penală obligă statele contractante să nu depășească un anumit prag. Astfel, se impune în special statelor obligația să încadreze aceste prezumții între niște limite rezonabile, ținând cont de gravitatea faptelor și protejând dreptul la apărare (CEDO, cauza Nicoleta Gheorghe împotriva României, 3 aprilie 2012, par. 30).

În prezenta cauză, instanţa apreciază că sancţiunea principală a amenzii contravenţionale în cuantum de 300 lei aplicată unei persoane fizice pentru săvârşirea unei contravenţii la regimul ordinii publice, este suficient de gravă pentru a determina instanţa să concluzioneze în sensul că faţă de petent a fost formulată o acuzaţie în materie penală în sensul dat acestei sintagme de jurisprudenţa CEDO.

Potrivit dispoziţiilor art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001, persoana sancţionată are dreptul la un proces echitabil în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă şi să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situaţia de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfăşurare al evenimentelor, iar sarcina instanţei de judecată este de a respecta limita proporţionalităţii între scopul urmărit de autorităţile statului de a nu rămâne nesancţionate acţiunile antisociale prin impunerea unor condiţii imposibil de îndeplinit şi respectarea dreptului la apărare al persoanei sancţionate contravenţional (cauza Anghel c. României, hotărârea din 4 octombrie 2007).

În speţă, instanţa reţine că petentei i-a fost oferit cadrul necesar pentru a-şi expune cauza în condiţii de egalitate cu partea adversă, însă responsabilitatea modalităţii efective în care a înţeles să uzeze de drepturile sale procedurale, a fost exclusiv în sarcina acestuia.

Având în vedere aceste aspecte, dar și faptul că procesul-verbal de contravenţie întocmit de agentul constatator învestit cu autoritatea statului, pe baza constatărilor efectuate „ex propriis sensibus”, constituie un act administrativ şi beneficiază de prezumţia relativă de legalitate şi veridicitate, instanța reține că sarcina de a proba o altă situaţie de fapt decât cea constatată personal de către un agent al puterii publice revine petentului, potrivit art. 249 C.proc.civ.

Astfel, prezumţia de legalitate şi temeinicie se impune cu forţă superioară prezumţiei de nevinovăţie a petentului. Cu toate acestea, instanţa va analiza dacă probele prezentate de petentă nu sunt de natură a răsturna prezumţia de legalitate şi temeinicie a procesului-verbal de contravenţie.

În drept, potrivit dispozițiilor art. 2 pct. 11 din Legea nr. 61/1991, constituie contravenţie săvârşirea oricăreia dintre următoarele fapte, dacă nu sunt comise în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracţiuni: 11. alarmarea publicului, a organelor specializate pentru a interveni în caz de pericol ori a organelor de menţinere a ordinii publice, prin darea semnalelor de pericol sau, după caz, prin solicitarea intervenţiei la faţa locului, fără motiv întemeiat;

Din interpretarea acestor dispoziţii legale rezultă faptul că prin incriminarea contravenţiei prevăzute de art. 2 pct. 11 din Legea nr. 61/1991, legiuitorul a avut în vedere sancţionarea persoanelor care apelează organele de menținere a ordinii publice, prin solicitarea intervenției acestora la fața locului fără un motiv întemeiat, provocând în acest fel un prejudiciu bunei desfăşurări a serviciului, consumând în mod nejustificat nu doar timpul operatorului cât şi pe cel al echipelor de intervenţie.

Cu toate acestea, alarmarea nejustificată a organelor de menținere a ordinii publice trebuie analizată în concret, iar simpla absenţă a faptelor reclamate la momentul deplasării organelor competente să intervină nu poate constitui, de plano, o cauză de sancţionare a persoanei care a făcut sesizarea.

Astfel, natura urgentă a situaţiei trebuie analizată la momentul efectuării apelului, iar nu la momentul în care organele competente intervin în mod efectiv la faţa locului.

În speţă, petenta a susținut faptul că solicitarea intervenției organelor de poliție nu a fost nejustificată la acel moment, în permanență fiind gălăgiei în acea zonă, însă organele de poliție au intervenit prea târziu pentru a mai sesiza cele semnalate de aceasta.

Din cuprinsul procesului verbal de contravenție seria ..., nr. ..., care se coroborează cu mențiunile referatului de activitate din data de 02/03.06.2018, precum și cu aspectele relatate de martorul MC, audiat în fața instanței, la momentul sosirii la fața locului a agenților constatatori din cadrul Poliției Locale, nici în parcul de joacă, nici în parcul de agrement de pe str. Strămoșilor nr. 39 din mun. Iași, nu s-ar fi aflat tineri și bețivi care să tulbure liniștea, nefiind identificate persoane care să săvârșească cele sesizate.

Audiat în fața instanței martorul MC a declarat faptul că ”au venit niște polițiști într-o după-amiază la scara blocului, eu parcasem mașina, și m-au chemat să semnez procesul verbal de contravenție. Sunt două parcuri, unul pentru copii și altul pentru pensionari. Nu cunosc motivul pentru care am semnat procesul-verbal. Mi s-a spus să semnez, nu știu ce au discutat înainte să ajung eu.” La acel moment ”nu se certa nimeni, pur și simplu era gălăgie. Până seara târziu este gălăgie”, ”se aude gălăgie din parcuri, copiii se joacă, țipă, sunt mici.”.

În altă ordine de idei, potrivit aspectelor menționate în procesul verbal contestat, deși la momentul deplasării la fața locului agenții constatatori au încercat să poarte o discuție cu petenta, privitoare la aspectele semnalate, aceasta a refuzat categoric comunicarea, împrejurare recunoscută și de aceasta prin plângerea formulată.

Raportat la toate aceste împrejurări, instanța nu poate reține o eventuală lipsă de diligență a agenților constatatori în efectuarea unor activități specifice de investigație, pentru a stabili dacă susținerile petentei au fost sau nu veridice, aceștia încercând să o contacteze pe aceasta pentru a afla mai multe detalii, și au discutat despre împrejurările semnalate cu martorul MC, locatar în același bloc cu petenta, care le-a declarat faptul că nu ar fi existat tineri care să tulbure liniștea în zonă, fiind liniște în ultima jumătate de oră.

În aceste condiţii, având în vedere că petenta nu a reuşit să facă dovada unei situaţii de fapt contrare celei reţinute în cuprinsul procesului-verbal de contravenţie, deşi a avut posibilitatea să propună orice probe considerate necesare şi a formulat toate apărările pe care le-a considerat aplicabile, prezumţia de legalitate şi temeinicie a procesului-verbal contestat nu a fost răsturnată prin proba contrară.

În ceea ce priveşte individualizarea sancţiunii aplicate, instanţa are în vedere dispoziţiile art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001 conform cărora sancţiunea ce se aplică trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei, scopul urmărit, urmarea produsă, precum şi circumstanţele personale ale contravenientului.

Prin procesul-verbal contestat în cauză, petentei i-a fost aplicată amenda în cuantum de 300 lei, cu respectarea limitelor legale de pedeapsă.

Analizând situaţia de fapt dedusă judecăţii, prin prisma proporţionalităţii sancţiunii aplicate, instanţa apreciază însă faptul că scopul educativ dar şi cel preventiv al sancţiunii poate fi atins şi prin aplicarea avertismentului, în acest fel asigurându-se atât prevenţia generală, cât şi cea specială.

Pentru a reţine acest fapt, instanţa are în vedere că din probatoriul administrat în cauză nu rezultă faptul că petenta ar fi solicitat intervenția organelor de menținere a ordinii publice în scop șicanator sau cu rea-credință, iar aceasta nu a mai fost sancționată pentru fapte contravenționale similare.

Având în vedere considerentele ce preced, instanţa va admite plângerea contravenţională formulată de către petenta şi va înlocui sancţiunea contravenţională a amenzii în cuantum de 300 lei, aplicată prin procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria IS-OP, nr. 113193/02.06.2018, cu sancţiunea avertismentului.

Arată însă instanța faptul că, deși în virtutea atribuțiilor de serviciu, lucrătorii din cadrul Poliției Locale au obligația de a preveni tulburarea liniștii publice, prin măsuri menite să asigurare climatul de ordine şi linişte publică necesar desfăşurării normale a activităţii sociale, şi de a promova relaţii civilizate în viaţa cotidiană, precum și respectarea normelor de convieţuire socială, petenta trebuie să conștientizeze faptul că pașnica coexistență în cadrul unei societăți implică inclusiv o renunțare la o parte din libertățile sale, pentru a permite dezvoltarea și exercitarea drepturilor de către ceilalți membri.

Pe de altă parte, în măsura în care petenta înțelege să solicite sprijinul organelor de poliție pentru apărarea drepturilor sale legitime, aceasta trebuie să dea dovadă de receptivitate, să comunice cu agenții odată ajunși la fața locului și să coopereze cu aceștia în vederea identificării și sancționării persoanelor care se fac vinovate de încălcarea normelor de conviețuire socială.

Astfel, instanţa va atrage atenţia petentei asupra necesităţii și importanţei respectării legislaţiei în materia normelor de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, cu recomandarea ca pe viitor să se conformeze dispoziţiilor legale, în sens contrar existând posibilitatea aplicării unei sancţiuni mai severe.

În conformitate cu principiul disponibilităţii, instanţa va lua act de faptul că părţile nu au solicitat cheltuieli de judecată.

Domenii speta

Spete similare