Raportul dintre răspunderea civilă delictuală şi cea contractuală este cel de la general la special, în sensul că răspunderea delictuală alcătuieşte dreptul comun al răspunderii civile, astfel că dacă într-o situație dată nu sunt îndeplinite condiţiile ră

Prin sentinţa nr. 2153 din data de 19 noiembrie 2015, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, Secţia a II-a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal, în dosarul nr. 4305/101/2015 s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Guvernul României, Ministerul Educaţiei Naţionale, Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice

Inspectoratul Şcolar al Judeţului Mehedinţi şi Consiliul Judeţean Mehedinţi şi s-a respins acţiunea în contradictoriu cu aceştia.

S-a respins acţiunea formulată de reclamanta SC x SA reprezentată prin administrator judiciar y, faţă de pârâta Primăria z, judeţul Mehedinţi.

Împotriva sentinţei nr. 2153 din data de 19 noiembrie 2015, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, Secţia a II-a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal, în dosarul nr. 4305/101/2015 a declarat recurs reclamanta S.C. x S.A. prin administrator judiciar y.

În motivarea recursului, recurenta reclamantă a susţinut că prin sentinţa atacată se promovează o greşită interpretarea a normelor legale privind daunele şi executarea silită a obligaţiilor, nerespectându-se exigenţele principiului reparării integrale a prejudiciului, care se referă la stabilirea întinderii reparaţiei datorate de persoana răspunzătoare şi se aplică reparării tuturor prejudiciilor, el fiind consacrat expres în art. 1531 NCC.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 8 NCPC.

Intimaţii pârâţi au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului.

Cu prioritate, Curtea a analizat excepţia nulităţii recursului invocată prin întâmpinare întrucât în argumentarea excepţiei se referă la neinvocarea de către recurentă a unor critici concrete împotriva hotărârii pronunţată de instanţa de fond.

Analizând excepţia nulităţii recursului invocată prin întâmpinări, în temeiul art. 248 N.C.proc.civ. aplicabil în recurs potrivit art. 494 N.C.proc.civ., Curtea reţine următoarele:

Excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea motivelor invocate în cazurile de casare prevăzute de art. 488 N.C.proc.civ. este neîntemeiată, întrucât în cuprinsul cererii de recurs dedusă judecăţii se regăsesc critici la adresa sentinţei care face obiectul recursului, recurenta arătând greşeala instanţei de fond, fiind cuprinse menţiunile prevăzute în art. 486 alin. 1 lit. d N.C.proc.civ..

Recurenta reclamantă a indicat motivul de casare ca fiind cel prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 N.C.proc.civ. conform cu care: „Casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (…) 8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material”, astfel încât Curtea va respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimaţii pârâţi prin întâmpinare.

Analizând sentinţa atacată, în raport de criticile formulate, Curtea constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed:

Prin cererea de chemare în judecată, aşa cum a fost precizată, reclamanta a solicitat obligarea pârâţilor la plata sumei de 2.118.105,68 lei cu titlu de daune directe şi indirecte, corporale şi necorporale suferite de societate ca urmare a neachitării în termen a sumelor datorate conform contractului.

Reclamanta a încheiat contracte de lucrări cu Primăria z, în calitate de autoritate contractantă, cu nr. 4503/27.09.2007 având ca obiect „Reabilitare şi amenajare şcoala cu clasele I-VIII D.” şi cu nr. 5084/24.10.2007 având ca obiect „Reabilitare şi amenajare şcoala cu clasele I-VIII J.”.

Ca urmare a neîndeplinirii obligaţiilor asumate prin contracte, prin sentinţa nr. 567/PI/09.06.2009 pronunţată de Tribunalul Timiş, Secţia Comercială şi de Contencios Administrativ în dosarul nr. 2915/2009 (fila 8, dosar 7172/30/2013) a fost obligată pârâta Primăria Comunei z să plătească reclamantei 901.293,69 lei din care 779.227,67 lei contravaloarea lucrărilor executate şi 122.066,02 lei penalităţi de întârziere.

Reclamanta a susţinut că sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile contractuale, invocând existenţa faptei ilicite şi a prejudiciului patrimonial, existenţa raportului de cauzalitate între faptă şi prejudiciu şi vinovăţia debitorului.

În cererea de recurs, recurenta reclamantă a invocat dispoziţii din Noul Cod civil, cât şi din vechiul Cod civil, apreciind că instanţa de fond a făcut o interpretare eronată a normelor de drept material care vizează răspunderea juridică.

Curtea menţionează dispoziţiile art. 3 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, conform cu care „actele şi faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârşite sau produse înainte de intrarea în vigoare a Codului civil nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârşirii ori producerii lor.”

Prin raportare la dispoziţiile art. 6 alin. 1 şi 2 din Noul Cod civil, în mod corect instanţa de fond a apreciat că în cauză se aplică dispoziţiile codului civil de la 1864.

Prevederile art. 969 din vechiul Cod civil ridică la rang de lege convenţia părţilor, aşa încât acestea sunt ţinute la executarea, întocmai şi cu bună-credinţă, a obligaţiilor asumate.

În speţă, drepturile şi obligaţiile deduse judecăţii sunt cele prevăzute în contractele de lucrări, în care sunt prevăzute clauze obligatorii şi clauze specifice, în art. 13 fiind stabilite sancţiunile pentru neîndeplinirea culpabilă a obligaţiilor, iar în art. 19 fiind stabilite modalităţile de plată.

Potrivit art. 13.2 din contracte, în cazul în care achizitorul nu onorează facturile în termen de 28 de zile de la expirarea perioadei convenite, atunci acesta are obligaţia de a plăti penalităţi, o sumă echivalentă cu o cotă de 0,1 % din plata neefectuată pentru fiecare zi de întârziere, până la îndeplinirea efectivă a obligaţiilor. Potrivit art. 19.1 din contracte,  achizitorul are obligaţia de a efectua plata către executant în termen de maxim 10 zile de la emiterea facturii de către acesta.

În contractele de servicii părţile au inclus o clauză convenţională, având natura juridică a clauzei penale reglementată de dreptul comun, şi anume de art. 1066 C.civ., în vigoare la data încheierii contractelor de servicii. Potrivit art. 1066 din vechiul C.civ., „clauza penală este aceea prin care o persoană, spre a da asigurare pentru executarea unei obligaţii, se leagă a da un lucru în caz de neexecutare din parte-i”, clauza penală fiind acea convenţie accesorie prin care părţile determină anticipat echivalentul prejudiciului suferit de creditor, ca urmare a neexecutării, executării cu întârziere sau necorespunzătoare a obligaţiei de către debitorul sau.

Rolul clauzei penale este acela de a evalua pe cale convenţională prejudiciul suferit de creditor ca urmare a încălcării de către debitor a obligaţiilor contractuale, instituind în sarcina acestuia din urmă obligaţia de a-i achita creditorului o sumă de bani ori o altă valoare patrimonială. Clauza penală este un contract, iar convenţiile sunt obligatorii nu numai pentru părţi, dar şi pentru instanţă.

În ambele contracte de servicii părţile au convenit asupra sancţiunii în caz de nerespectare a obligaţiilor asumate, instituind prin art. 13 pct. 2 clauza penală. Acest fapt a fost avut în vedere la pronunţarea sentinţei nr. 566/PI/09.06.2009 de către Tribunalul Timiş, Secţia Comercială şi de Contencios Administrativ în dosarul nr. 2915/30/2009, prin care a fost obligată Primăria comunei z la plata contravalorii lucrărilor neachitate 779.227,67 lei şi penalităţilor de întârziere 122.066, 02 lei (fila 8, dosar 7172/30/2013).

Dispoziţiile art. 1082 C.civ. consacră dreptul creditorului de a obţine daune în caz de neexecutare în natură a obligaţiei, situaţie în care neexecutarea trebuie să fie imputabilă debitorului. Această culpă atrage înlocuirea obiectului obligaţiei iniţiale asumate prin contract, printr-un echivalent.

În speţa de faţă, unde este antrenată răspunderea contractuală, prin intermediul clauzei penale părţile au constituit un calcul anticipat al daunelor moratorii, aceasta fiind prevăzută pentru eventualitatea executării cu întârziere a obligaţiei din convenţia iniţială.

Prin stipularea clauzei penale, părţile au convenit că orice încălcare a obligaţiilor va determina un prejudiciu a cărui întindere este stabilită în prealabil. În cauză, evaluarea daunelor fiind calculată anticipat nu se pune problema analizării condiţiilor necesare pentru obţinerea daunelor, printre care cea legată de imputabilitatea producerii prejudiciului.

Potrivit clauzelor contractuale stabilite în contractele de lucrări, nu există temei pentru angajarea terţilor în condiţiile în care aceştia nu şi-au asumat obligaţii, aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că raportul dintre răspunderea civilă delictuală şi cea contractuală este cel de la general la special, în sensul că răspunderea delictuală alcătuieşte dreptul comun al răspunderii civile, astfel că dacă într-o situație dată nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile contractuale, în măsura în care s-a produs un fapt ilicit culpabil, operează răspunderea delictuală pentru repararea prejudiciului (Decizia nr. 2905 din 27 septembrie 2013 pronunţată în recurs de Secţia a II-a civilă, având ca obiect acțiune în despăgubiri).

În speţă, recurenta reclamantă, deşi invocă obligaţii ce decurg din contractele de lucrări încheiate cu Primăria comunei z în calitate de autoritate contractantă, apreciază că faptele descrise în cererea de chemare în judecată şi reluate în cererea de recurs sunt fapte ilicite, invocând îndeplinirea condiţiilor răspunderii civile delictuale.

Atunci când prejudiciul este cauzat ca urmare a neexecutării obligaţiilor contractuale, creditorul păgubit nu are dreptul de a opta între acţiunea contractuală şi acţiunea delictuală deoarece s-ar încălca domeniul de aplicare al răspunderii contractuale, care este o răspundere specială. Dacă s-ar admite un drept de opţiune al creditorului contractual, i s-ar oferi posibilitatea acestuia de a introduce acţiunea pe temei delictual şi atunci când dreptul la acţiune pe temei contractual s-a stins, ori de a pretinde despăgubiri pentru orice prejudiciu, cu toate că debitorul răspunde numai pentru prejudiciul direct şi previzibil. Orice răspundere care nu îndeplineşte condiţiile regimului contractual, vizează domeniul regimului delictual, nefiind permis cumulul formelor de răspundere.

Aşa cum arată şi recurenta, Legea nr. 72/2013 privind măsurile pentru combaterea întârzierii în executarea obligaţiilor de plată a unor sume de bani rezultând din contracte încheiate între profesionişti şi între aceştia şi autorităţi contractante, transpune Directiva 2011/7/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 16 februarie 2011 privind combaterea întârzierii în efectuarea plăţilor în tranzacţiile comerciale, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 48 din 23 februarie 2011.

Legiuitorul român a ales să înlăture de la aplicabilitatea Legii nr. 72/2013 contractele încheiate anterior intrării sale în vigoare. Astfel, potrivit art. 21 din Legea nr. 72/2013, dispoziţiile acestei legi nu sunt aplicabile obligaţiilor de plată a unor sume de bani rezultând din contracte încheiate între profesionişti şi între aceştia şi autorităţi contractante înainte de data intrării în vigoare a prezentei legi.

Obligaţiile de plată a unor sume de bani rezultând din contractele încheiate înainte de intrarea în vigoare a acestei legi au regimul stabilit potrivit clauzelor contractuale şi dispoziţiilor legale în vigoare la data încheierii sau, după caz, modificării acestora.

Analizând argumentele instanţei de fond, Curtea reţine că acestea sunt judicioase, fiind rezultatul unei corecte aplicări şi interpretări a dispoziţiilor legale, în cauză nefiind incidente dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 8 din Noul Cod de procedură civilă.

Pentru aceste considerente, criticile formulate sunt neîntemeiate, astfel că în temeiul art. 496 alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă, recursul declarat va fi respins ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare