Drept de proprietate intelectuală. Decăderea din drepturile decurgând din brevet pentru neachitarea taxei de menţinere în vigoare a brevetului. Condiţiile şi termenul în care poate fi constată.

Deşi art.40, alin.2 din Legea nr.64/1991 care prevede sancţiunea decăderii pentru neachitarea taxei de menţinere în vigoare a brevetului nu instituie un termen în care această sancţiune să fie constatată, nu s-ar putea aprecia că nu există o limitare în timp pentru constatarea operării decăderii şi că ar rămâne la latitudinea OSIM alegerea momentului în care să demareze procedura publicitătii sanctiunii prin comunicarea acesteia către titularul brevetului, înregistrarea acesteia în Registrul naţional al brevetelor de invenţie si publicarea în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială.

În spetă, prin notificarea nr.03775/01.02.2019, OSIM a comunicat reclamantului că decăderea a operat în urmă cu aproape 8 ani, începând cu 27.03.2011, dată de la care n-ar mai fi fost achitată taxa de mentinere în vigoare a brevetului. Asadar, nu se poate reţine că această măsură a fost una legală, din moment ce decăderea s-a constatat de către OSIM printr-un act supus publicitătii măsurii la peste 7 ani de la momentul la care s-a invocat că aceasta ar fi operat, cu depăsirea oricărui termen de prescriptie pentru plata sau valorificarea drepturilor de creantă ( taxa anuală de mentinere trebuie considerată un drept patrimonial, fie civil, fie fiscal) si lipsind beneficiarul de protectia conferită de brevet, în mod retroactiv, pe o perioadă îndelungată de timp.

Prin sentinţa civilă nr. 1/10.09.2019, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi în dosarul nr. 1544/101/2019 s-au respins excepţiile necompetenţei generale a instanţei şi excepţia netimbrării invocate de pârâta OSIM şi s-a respins acţiunea formulată de reclamantul P.I în contradictoriu cu pârâtul Oficiul de Stat Pentru Invenţii şi Mărci

Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţa, analizând pe fond cauza a reţinut că prin Hotărârea nr 3/23 din 30.04.2010 dată de OSIM s-a acordat reclamantului brevet de invenţie pentru invenţia cu titlul : Compoziţie Fitoterapeutică pentru Tratarea unor afecţiuni Reumatice şi Cardiovasculare, fiind emis brevetul de invenţie nr. 123052.

La data de 05.07.2010, după comunicarea hotărârii de acordare a brevetului de invenţie nr.123052, reclamantul a transmis OSIM dovada achitării sumei de 360 de lei,  precum şi documente din care rezultă că poate beneficia de reducerea plăţii taxelor prevăzută la art.2B litb) din OG nr.41/1998 republicată. OSIM a alocat 72 de lei pentru eliberarea brevetului, 223 de lei pentru menţinerea în vigoare pentru primii 4 ani de protecţie (26/03.2007-26.03.2011), restul de 64,8 lei fiind insuficient pentru menţinerea in vigoare a brevetului.

La data de 1.02.2019 reclamantul a fost notificat că, în conformitate cu disp. art. 40 alin. 3 din Legea nr. 64/1991 a fost decăzut din drepturile decurgând din brevetul de invenţie nr. 123052 începând cu data de 27.03.2011 prin neplata taxei de menţinere în vigoare pentru anul 5, această decădere fiind publicată în BOPI nr. 12/2018 din data de 28.12.2018. la data de 29.05.2019 reclamantul a primit o altă notificare prin care i s-a comunicat că taxa de menţinere în vigoare pentru perioada 2011-2020 este de 6486 lei, iar taxa de revalidare este de 1399 lei.

La data de 14.05.2019, după publicarea decăderii, (28.12.2018, prin scrisoarea nr. 1012161), titularul a contestat măsura luată de instituţia pârâtă pe motiv că OSIM România avea sarcina să comunice, după eliberarea titlului de protecţie, ce sumă de bani trebuie achitată anual pentru păstrarea titularului de inventator, dar nu a făcut-o.

Prin acţiunea formulată reclamantul a recunoscut că nu a achitat taxele, însă a arătat că nu este culpa sa, ci a OSIM pentru că această instituţie trebuia să-i comunice sumele pe care le are de plătit.

Conform disp. art. 40 alin. 2 din legea nr. 64/1991 republicată pe întreaga durată de valabilitate a brevetului de invenţie titularul datorează anula taxe de menţinere în vigoare a brevetului, iar conform alin. 3 neplata acestor taxe atrage decăderea titularului din drepturile decurgând din brevet.

În cauza, prima instanţa a  constatat că reclamantul nu a achitat taxele legale pentru menţinerea în vigoare a brevetului, iar singura justificare a acestuia, şi anume că nu a cunoscut cuantumul acestora a fost apreciată ca neîntemeiată, motivându-se că OSIM nu avea obligaţia de a-i comunica reclamantului sumele restante pe care acesta le avea de achitat, această obligaţie nefiind prevăzută în legea nr. 64/1991 republicată. De asemenea, s-a reţinut din dispoziţiile OG nr. 41/1998 modificată de Legea nr. 381/2005 nu rezultă obligaţia OSIM de comunicare a taxelor ce trebuie achitate, acestea rezultând din lege.

Prin urmare, s-a apreciat că  nu se poate reţine vreo culpă în acest sens în sarcina OSIM, această instituţie respectând prevederile legale în materie, iar la momentul la care a făcut demersuri pentru obţinerea brevetului de invenţie, reclamantul avea obligaţia să facă demersuri şi în sensul achitării taxelor legale.

Totodată, prima instanţă a reţinut că susţinerile reclamantului nu sunt reale, având în vedere că prin adresa de la fila 54 emisă de OSIM , la data de 7.06.2010 acesta a fost încunoştiinţat de taxele pe care le are de achitat şi de sancţiunile care se aplică în cazul neachitării acestor taxe. S-a apreciat că, reclamantul nu poate să susţină că nu a avut cunoştinţă de faptul că trebuie să achite aceste taxe, faţă de faptul că acesta a achitat suma de 360 lei încă din anul 2010 şi a depus cupoane de pensie pentru a obţine o reducere a taxelor.

În ceea ce priveşte recunoaşterea dreptului de inventator şi menţinerea titlului de protecţie, instanţa a reţinut că dreptul de inventator asupra soluţiei tehnice din brevet recunoscut de OSIM prin acordarea şi eliberarea brevetului de invenţie, ca rezultat al activităţii creatoare a reclamantului, este un drept personal exclusiv,  absolut  şi  inalienabil,  care  nu poate  forma  obiect renunţare, încetare, cesiune sau ori alt mod de transmitere.

Decăderea titularului din drepturile conferite de brevet ca urmare a neplăţii taxelor, ca sancţiune legală, are ca efect faptul că titularul acestuia nu se mai poate prevala de dreptul exclusiv de exploatare conferit de art.31 alin. (1) din Legea nr.64/1991, republicată în modalităţile arătate în art.31 alin. (2) din lege, invenţia putând fi liber exploatată de către terţi, dar că această sancţiune nu are niciun efect asupra calităţii de inventator.

În consecinţă, faţă de considerentele expuse, instanţa a respins acţiunea ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat apel reclamantul Pârvănescu Ion, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În motivarea apelului, reclamantul a arătat că  prima instanţă nu s-a pronunţat în niciun fel asupra înscrisurilor pe care le-a depus la dosarul cauzei, înlăturându-le, deşi acestea aveau, în opinia sa, rolul de a schimba în tot situaţia de fapt.

În acest sens, apelantul a făcut trimitere la raspunsurile sale la întâmpinarea formulată de O.S.I.M. (filele 60 - 69 din dosar), declaraţia de venit a inventatorului, depusă la fila 68, cererea inventatorului cu nr.1018340, aflată la fila 69 transmisă către Administraţia O.S.I.M. în data de 05.07. 2010, prin care solicita să i se comunice tot ce ţine de obligaţiile personale, adresa nr. 1020866 a O.S.I.M., din 07.06.2010, aflată la fila 70, transmisă inventatorului ce privea dreptul pe care-1 aveau inventatorii asupra obligaţiilor de plată, atât la emiterea Brevetului de Invenţie, cât şi pe parcurs, conform Legii nr. 41/1998, litera d, alin (2).

Totodată, a criticat interpretarea dată de instanţă declaraţiei sale luate din oficiu, susţinând şi faptul că nu ar fi fost corecte consemnările conform cărora nu doreşte să se judece cu pârâta Ioachim Mihaela, în calitate de persoană fizică, menţionând-o în acţiune doar în calitate de adminsitrator al O.S.I.M. sau că nu doreşte nici obligarea pârâtului Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci la plata sumei de 7.885 de lei.

Apelantul a apreciat că o astfel de interpretare dată afirmaţiilor sale ar veni în totală contradicţie cu motivul promovării acţiunii în justiţie prin care a urmărit tocmai clarificarea situaţiei sumei de 7.885 de lei care i se impută la plată.

În continuare, apelantul a făcut o prezentare a situaţiei de fapt, descriind scopul şi indicaţiile terapeutice ale produsului pentru care a solicitat brevetarea şi a menţionat că, în urma dezbaterilor care s-au derulat pe parcursul a trei ani, cu diverşi specialişti în domenii diferite, în anul 2010 i-a fost brevetat compoziţia, fiindu-i înmânat Brevetul de Invenţie nr.123052/2010.

A mai arătat că în anul 2019, OSIM a revenit asupra acordării dreptului de inventator, motivat de faptul că nu a achitat taxele ce i s-au impus pentru protecţia Titlului de Brevet de Invenţie Industrial, precizând că nu a achitat suma de 7.885 lei.

A susţinut că Tribunalul Mehedinţi a îmbrăţişat greşit apărările pârâtului, fără a avea în vedere dispoziţiile legale incidente, susţinerile din cererea de chemare în judecată şi din răspunsul la întâmpinarea pârâţilor, înscrisurile pe care le-a  invocat şi le-a înaintat la dosarul cauzei, care 1-ar fi exonerat de plata  taxelor la cuantumul stabilit de OSIM, precum şi aplicarea reducerii de 1/2 din suma întreagă alocată, raportată la cuantumul de 9.532 lei, ignorând totodată şi suma cuvenită ca drept de pensie lunară în cuantum de 1.245 lei.

De asemenea, apelantul a criticat motivarea sentinţei primei instanţe conform căreia „Instanţa de fond constată că reclamantul nu a achitat taxele legale pentru menţinerea în vigoare a brevetului de invenţie al său, iar singura justificare a acestuia, că nu a cunoscut cuantumul acestor (taxe,n.ns.) este neîntemeiată. în primul rând OSIM nu avea obligaţia de a-i comunica inventatorului sumele restanţe pe care acesta le avea de achitat, această obligaţie nefiind prevăzută în O.U.G. nr. 64/1991 republicată".

Sub acest aspect, a susţinut că, în condiţiile în care a apreciat că O.U.G. nr. 64/1991 nu prevede să i se comunice inventatorului cuantumul taxelor datorate, Tribunalul Mehedinţi trebuia să observe că O.S.I.M. nu i-a comunicat, după eliberarea Brevetului de Invenţie, nici suma întreagă, dar nici suma redusă, după aplicarea dispoziţiilor O.U.G. nr.41 din 1998,  comitând, în opinia sa, o serie de ilegalităţi, pe care instanţa ar fi trebuit să le aibă în vedere.

A precizat că OSIM, înainte de a elibera Brevetul de Invenţie, i-a comunicat că are de plată suma de 360 lei, fără a se raporta la veniturile sale,  dar că, odată cu adresă nr. 18340 din 05.07.2010, i-a solicitat şi adeverinţă de venit, trimiţându-i şi o copie după formularul tip, în baza căruia, putea beneficia de prevederile OUG nr. 41/1998 privind reducerile ce pot fi aplicate inventatorilor ce au un venit sub limita sumei de 9.532 lei.

A mai arătat că se aştepta ca personalul OSIM să efectueze calculele în raport de veniturile sale de 1.245 lei pe lună, conform cupoanelor de pensie depuse, dar că nu s-a făcut nici un pas spre calculul matematic, cu comunicarea rezultatului acestora, toate procedurile „ îngheţând” după primirea sumei de 360 lei de către OSIM, motiv pentru care, necunoscând ce mai are de plată pe parcurs, a trimis o cererea nr. 1018340/05.07.2010, la Administraţia Depozitului de dosare, cu rugămintea de a comunica ce sume de bani mai trebuie să achite în afară de cei 360 lei achitaţi deja, fără a primi însă vreun răspuns la aceasta.

Totodată, a menţionat că, în anul 2009, a început construcţia unui modul pentru fabricarea compoziţiei brevetate, dar că nu a putut-o termina din motive neimputabile, care nu erau de natură să conducă la pierderea titlului de invenţie cu drepturile ce i-au fost atribuite.

Apelantul a susţinut şi faptul că, în prima fază a procesului, nu a urmărit despăgubirea sa cu vreo sumă de bani, ci numai ca paguba să fie atribuită celor ce au greşit, dar că, pe parcurs, observând că legiuitorul a venit în sprijinul inventatorilor cu OUG nr. 1/1998 ce oferea posibilitatea reducerii taxelor de inventator, a revenit asupra cererii sale iniţiale, dând şi o declaraţie în acest sens, în ceea ce o priveşte pe Ioachim Mihaela, şefa depozitului de brevete, menţinându-şi însă pretenţiile cu privire la instituţia în sine, apreciind că imputarea în sarcina sa  a sumei de 7.885 lei este ilegală, cât timp reducerea taxelor  a fost e legal cerută şi Legea nr. 41/1998 îi garantează inventatorului reducerea cu 50% din sumă.

În acest context, apelantul  a apreciat şi că a fost eronat consemnată declaraţia sa dată în cauză în sensul că nu ar dori să se facă reducerea cuantumului taxelor datorate precizate de OSIM şi că nu ar dori nici obligarea pârâtului Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci la plata sumei de 7.885 lei, susţinând şi faptul că nu ar fi citit această declaraţie, înainte de a o semna.

A subliniat că nu a cunoscut dacă după emiterea  Brevetului de Invenţie mai are ceva de plătit, dar a fost interesat totuşi să afle situaţia de fapt, trimiţând un înscris la instituţia  O.S.I.M., respectiv la Serviciul Depozite a Brevetelor de Invenţie, sens în care solicită a se observa cererea de la fila 69 dosar, pe care instanţa de fond nu a luat-o în considerare, susţinând că, neprimind niciu un răspuns din partea instituţiei respective, nu stia ce măsuri să întreprindă, cât timp personalul angajat al acestei instituţii nu proceda la efectuarea calculului, reducând suma de plată la jumătate, conform dispoziţiilor OUG nr. 41, litera 2 b, urmată de comunicarea sumei rămasă de plată lunar din anul când se terminau zilele taxate şi neachitate .

Sub acest aspect, a precizat că, în măsura în care instanţa consideră legal a se face reducerea taxelor cu 50%, la momentul actual,  aşa cum a precizat si instanţei de fond în răspunsul la întâmpinarea OSIM,  îşi asumă achitarea acesteia în  două rate lunare.

De asemenea, a arătat O.S.I.M. nu a anunţat nici când a constatat că reclamantul nu a mai achitat taxa de menţinere a Brevetului de Invenţie, punând în practică întocmirea formalităţilor de definitive de desfiinţare a Titlului de invenţie şi  comunicarea în Monitorul Oficial, numai după aceea, mult mai târziu.

Faţă de motivele invocate, a solicitat casarea sentinţei, anularea  ambelor Notificări emise de OSIM privind pierderea Titlului de Invenţie nr. 123052/30.08.2010 şi respingerea pretenţiilor solicitate de OSIM, în sumă de 7.885 lei, ca urmare a faptului că instituţia ar fi în culpă  pentru stabilirea şi imputarea acestei sume, precum şi dispunerea reducerii taxelor de susţinere a invenţiei în depozitul O.S.I.M., ca umare a aplicării dispoziţiilor OUG nr. 41/1998, alin 2, lit., b, cu plata acestora în două rate lunare de câte 90 lei .

 În drept, a invocat dispoziţiile art. 84, alin (1) din Constituţia României.

La data de  26.11.2019, intimatul pârât OFICIUL DE STAT PENTRU INVENŢII ŞI MĂRCI a formulat întâmpinare, prin care a solicitat  respingerea a apelului ca neîntemeiat.

Curtea a apreciat că apelul este fondat pentru următoarele considerente:

Ca un aspect prealabil, s-a constatat că solutiile adoptate de prima instantă cu privire la exceptia netimbrării şi excepţia inadmisibilitătii determinată de necompetenţa generală a instanţei au intrat în puterea lucurului judecat, nefiind criticate de către niciuna dintre părti.

Cât priveste motivele de apel invocate, Curtea a analizat cu prioritate critica apelantului conform căreia prima instantă nu s-a pronuntat în limitele obiectului cererii dedus judecătii, consemnând şi interpretând gresit declaratia dată de acesta în sedinta publică din 10.09.2019 drept o renuntare la capătul de cerere în pretentii formulat împotriva pârâtului OSIM.

Sub aspectul cadrului procesual, s-a reţinut că din cererea introductivă rezultă că reclamantul a înteles să învestească instanta de judecată cu o actiune prin care a solicitat, la primul punct, anularea notificării nr.03775/01.02.2019 emisă de către O.S.I.M., prin i s-a comunicat decăderea din drepturile ce decurg din brevetul de inventie nr.123052/30.08.2010, în temeiul art.40, alin.3 din Legea nr.64/1991 şi ca un petit accesoriu acestei cereri, recunoaşterea în continuare a drepturilor de inventator şi a drepturilor ce decurg din brevet.

Prin capătul doi de cerere, reclamantul a solicitat anularea notificării nr.20388/29.05.2019, prin care OSIM i-a comunicat cuantumul sumelor pe care trebuie să le achite pentru revalidarea brevetului, potrivit art.35 din Legea nr.64/1991 (taxa de revalidare de 1.399 de lei şi 6.486 de lei- taxa de menţinere în vigoare a brevetului pe perioada 26.03.2011-26.03.2020), contestând atât existenta obligatiei de plată, cât si întinderea acesteia.

În strânsă legătură cu acest al doilea petit, reclamantul a solicitat ca, în cazul în care se retine că nivelul sumei calculate pentru revalidarea brevetului este cel corect, să se constate că această sumă pe care ar urma să o plătească reprezintă un prejudiciu pe care l-ar suporta ca urmare a faptului că pârâtul OSIM nu si-a îndeplinit corespunzător obligatiile referitoare la comunicarea taxei lunare de menţinere în vigoare a brevetului a sumelor totale datorate OSIM, precum şi a faptului că nu i-a comunicat luarea măsurilor privind decăderea din drepturile decurgând din brevet decât după ce decizia a fost publicată în Buletinul Oficial. Ca o consecintă a acestor fapte, reclamantul a solicitat preluarea datoriilor de către OSIM, şi nu imputarea acestor sume în sarcina sa.

Prin urmare, acest din urmă capăt de cerere pare a fi unul întemeiat pe răspundere civilă delictuală, usor atipic, întrucât reclamantul solicită în fapt să fie înlăturată obligatia sa de plată a sumei totale de 7.885 de lei pentru revalidarea brevetului, invocând faptul că aceasta ar constitui pentru el un prejudiciu ca urmare a faptelor culpabile chiar ale celui care i-a impus obligatia de plată, respectiv OSIM.

În această notă trebuie privită declaratia sa în sensul că nu doreşte obligarea pârâtului Oficiul de Stat pentrru Invenţii la plata sumei de 7.885 de lei, iar nu ca o renuntare la capătul de cerere în pretentii. Oricum, acesta fiind un petit în strânsă legătură cu legalitatea modului de stabilire si cuantificare a taxei de revalidare primeste o solutie implicită prin solutionarea celui de-al doilea petit vizând anularea notificării nr.20388/29.05.2019, astfel că nesolutionarea distinctă a acestuia nu a fost de natură a prejudicia drepturile procesuale ale reclamantului.

În ceea ce priveste solutia adoptată pe capetele principale de cerere, Curtea a  apreciat că prima instantă a făcut o gresită interpretare si aplicare a prevederilor Legii nr.64/1991 reglementând sanctiunea decăderii din drepturile ce decurg din brevetul de inventie.

Astfel, potrivit art.40, alin.2 şi 3 din Legea nr.64/1991 privind brevetele de invenţie, în forma în vigoare la data emiterii notificării nr.03775/01.02.2019 ( art.43, alin.2 şi 3 din lege, în forma în vigoare la data la care ar fi operat decăderea):

„ (2) Pe întreaga durată de valabilitate a brevetului de invenţie titularul datorează anual taxe de menţinere în vigoare a brevetului.

 (3) Neplata acestor taxe atrage decăderea titularului din drepturile decurgând din brevet. Decăderea titularului din drepturi se înregistrează în Registrul naţional al brevetelor de invenţie şi se publică în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială. Taxele de menţinere în vigoare pot fi plătite şi anticipat, în condiţiile prevăzute de regulamentul de aplicare a prezentei legi, pentru o perioadă care nu poate depăşi 4 ani”.

Detaliind modul de aplicare a acestor dispoziţii legale, art.61, alin.8-10 din HG nr.547/2008, pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 64/1991 privind brevetele de invenţie dispune că:

„ (8) Taxa pentru menţinerea în vigoare a brevetului de invenţie pentru un an de protecţie, care nu a fost plătită în condiţiile prevăzute la alin. (1), poate fi plătită cu o majorare de 50% până la sfârşitul unui termen de 6 luni de la data scadentă.

 (9) În cazul prevăzut la alin. (1) lit. b) termenul de 6 luni menţionat la alin. (8) curge de la data la care s-a sfârşit termenul de 12 luni calculat de la data publicării menţiunii acordării şi eliberării brevetului de invenţie.

(10) Neplata taxei pentru menţinerea în vigoare a brevetului de invenţie pentru un an de protecţie, după expirarea termenului prevăzut la alin. (8) sau (9), atrage, conform prevederilor art. 43 alin. (3) din lege, decăderea titularului din drepturile conferite de brevet”.

Prevederile legale invocate nu stabilesc, într-adevăr, un termen în care OSIM trebuie să constate ca a intervenit sanctiunea decăderii din drepturile decurgând din brevet în temeiul art.40, alin.2 şi 3 din lege, dar din interpretarea acestor prevederi în contextul Legii nr.64/1991 în întregul şi al HG nr.547/2008, acte normative care prevăd termene relativ scurte pentru asigurarea protectiei şi publicităţii drepturilor conferite de brevet, se poate deduce că intervenirea sancţiunii decăderii ar trebui constatată, după expirarea termenului de achitare a taxei anuale de protecţie, aşadar în decursul anului următor celui în care obligaţia de plată nu a fost îndeplinită de titularul brevetului.

În orice caz, nu s-ar putea aprecia că nu există o limitare în timp pentru constatarea operării decăderii, rămânând la latitudinea OSIM alegerea momentului în care să demareze procedura publicitătii sanctiunii prin comunicarea acesteia către titularul brevetului, înregistrarea acesteia în Registrul naţional al brevetelor de invenţie si publicarea în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială.

În spetă, prin notificarea nr.03775/01.02.2019, pârâtul OSIM a comunicat reclamantului că decăderea a operat în urmă cu aproape 8 ani, începând cu 27.03.2011, dată de la care n-ar mai fi fost achitată taxa de mentinere în vigoare a brevetului. Asadar, decăderea s-a constatat de către OSIM printr-un act supus publicitătii măsurii la peste 7 ani de la momentul la care s-a invocat că aceasta ar fi operat, cu depăsirea oricărui termen de prescriptie pentru plata sau valorificarea drepturilor de creantă ( taxa anuală de mentinere trebuie considerată un drept patrimonial, fie civil, fie fiscal) si lipsind beneficiarul de protectia conferită de brevet, în mod retroactiv, pe o perioadă îndelungată de timp.

Pe de altă parte, prin această modalitate de constatare si comunicare a decăderii din drepturile de brevet, la aproape 8 ani de la data la care se sustine că ar fi operat decăderea, pârâtul l-a pus pe reclamant în situatia de a achita pentru revalidarea brevetului o sumă foarte mare,  reprezentând taxa de menţinere în vigoare pe 9 ani în urmă ( în intervalul 26.03.2011-26.03.2020), în loc ca acesta să fie pe un an sau doi, cum s-ar fi întâmplat dacă notificarea ar fi emisă si comunicată imediat ce decăderea a operat, situatie care este de natură a-l prejudicia pe titularul brevetului.

În acelasi timp, s-a constatat că există incertitudine si cu privire la data de la care a operat decăderea din brevet si chiar dacă aceasta a operat, fată de modalitatea în care pârâtul a înteles să solutioneze cererea reclamantului de aplicare a reducerii a taxelor menţinere în vigoare a brevetului, prevăzute de OUG nr.41/1998, privind taxele în domeniul protecţiei proprietăţii industriale şi regimul de utilizare a acestora.

În acest sens, s-a reţinut că, potrivit art.2.B, lit.a din actul normativ menţionat, „ Solicitantul sau titularul dreptului de proprietate industrială, care nu a preluat ori nu a transmis în condiţiile legale dreptul său până la data plăţii, plăteşte taxele prevăzute în anexe, după cum urmează: (...) B. pentru persoane fizice: a) 50% din cuantumul fiecărei taxe datorate, dacă are şi calitatea de autor, cu un venit mediu brut lunar pe ultimele 12 luni anterioare lunii de plată mai mic decât de 5 ori câştigul mediu brut realizat; (...)”.

În conformitate cu art.3, alin.1 din ordonanţă „  Reducerile prevăzute la art. 2 se aplică, la data plăţii, pentru fiecare procedură, cu excepţia celor prevăzute la art. 10, 13, 14, 18, 23, 26 şi 29. Persoana care solicită acordarea reducerilor în calitate de solicitant sau, după caz, de titular trebuie să prezinte, la data plăţii, acte prin care să dovedească îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 2.”.

 De asemenea, art.11, alin.1, 2, 5 şi 6 dispune că:

„ (1) Taxele de menţinere în vigoare pentru primii ani de protecţie, inclusiv pentru anul următor anului în care s-a publicat menţiunea hotărârii de acordare a brevetului de invenţie, se plătesc în termen de 12 luni de la data publicării.

(2) Pentru fiecare dintre anii următori celor prevăzuţi la alin. (1) taxa pentru menţinere în vigoare se plăteşte anual, până la începerea anului de protecţie respectiv.

(...)

 (5) Taxele pentru menţinerea în vigoare a brevetului de invenţie, neplătite în termenele prevăzute la alin. (1) şi (2), pot fi plătite ulterior, în termen de 6 luni, cu o majorare de 50%.

(6) Neplata acestor taxe până la expirarea termenului prevăzut la alin. (5) are drept urmare decăderea titularului din drepturile decurgând din brevet. Decăderea se publică în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială”.

În spetă, s-a constatat că OSIM, raportat la aceste dispozitii legale, a emis la data de notificarea nr.20866/07.06.2010 către reclamant, prin care aducea la cunostinta acestuia că are obligaţia de a achita taxa de publicare, tipărire şi eliberare a brevetului de invenţie în valoare de 360 de lei, că poate beneficia de reduceri potrivit art.2B din OG nr.41/1998 şi că, în cazul în cae este achitată taxa de publicare, tipărire şi eliberare a brevetului de invenţie, are obligaţia să achite taxele de menţinere în vigoare a brevetului de invenţie 5 ani, în valoare de 1.764 de lei, pentru perioada 26.03.2007-26.03.2012 (fila 54 dosar tribunal).

Fată de continutul acestei notificări, reclamantul a achitat la data de 21.06.2010 suma specificată de 360 de lei şi a solicitat prin cererea din data 25.06.2010, înregistrată la OSIM sub nr.18340/05.07.2010, luarea în considerare a veniturilor sale, anexând declaraţia de venit pe ultimele 12 luni ( filele 48-49 dosar tribunal). A solicitat, totodată, şi comunicarea unor date privind obligaţiile de plată ce-i incumbă în raport de veniturile sale, cererea la care acesta nu a primit niciun răspuns.

Drept urmare, este cert că, până la momentul emiterii de către pârâtul O.S.I.M. a notificărilor nr.03775/01.02.2019 si nr.20388/29.05.2019, reclamantului nu i s-a comunicat modul de solutionare a cererii sale legate de aplicarea reducerilor taxelor de protecţie prevăzute de OG nr.41/1998, în funcţie de nivelul veniturilor.

Sub acest aspect, Curtea nu împărtăşeşte punctul de vedere al primei instante în sensul că nesolutionarea de către O.S.IM. a cererii reclamantului din data de 25.06.2019 sau necomunicarea către acesta a modului de solutionare a cererii nu afectează legalitatea celor două notificări si nu poate reprezenta o faptă culpabilă de natură a angaja răspunderea civilă a pârâtului.

Este adevărat că orice titular de brevet diligent ar trebui să se preocupe de cunoasterea si achitarea taxelor anuale de mentinere în vigoare a brevetului si că, în virtutea principiului nemo censetur ignorare legem, reclamantul nu ar putea invoca necunoasterea cuantumului taxelor anuale prevăzute de OG nr.41/1998. Însă, în spetă, în examinarea unei eventuale culpe a O.S.I.M. în producerea prejudiciului invocat de reclamant pe capătul de cerere în răspundere civilă delictuală, trebuie plecat de la principiul că orice cerere adresată unei autorităti sau instituitii publice trebuie să primească un răspuns, iar modalitatea de solutionare a acesteia trebuie sa fie comunicată solicitantului, principiu consacrat la nivel constituţional prin art.51, alin.4 din Constituţia României.

În spetă, este cert că reclamantul, chiar cunoscând prevederile OG nr.41/1998 şi cuantumul taxelor de protecţie a brevetului prevăzute în anexa nr.1 la ordonanţă, atât timp cât nu i s-a comunicat modul de solutionare a cererii de aplicare a reducerilor, nu putea cunoaşte dacă i-a fost recunoscut beneficiul acestor dispoziţii şi perioada pe care i s-au aplicat reducerile, nivelul acestora si anul începând cu care trebuie să achite taxele anuale, după aplicarea reducerilor. Or, aceste informatii erau esentiale pentru îndeplinirea de către reclamant a obligatiilor necesare mentinerii în vigoare a brevetului.

În această privinţă, trebuie avută în vedere si inconsecventa pârâtului OSIM cu privire la cuantumul taxelor de mentinere în vigoare a brevetului datorate de reclamant. Astfel, dacă în notificarea nr.20866/07.06.2010 i-a comunicat reclamantului că taxa pentru publicarea, tipărirea şi eliberarea brevetului este de 360 de lei si că nivelul taxelor de mentinere în vigoare era pe primii 5 ani ( 26.03.2007-26.03.2012) de 1.764 de lei (882 de lei, cu o reducere de 50%), prin întâmpinarea formulată la prima instanţă şi prin adresa nr.200414/10.01.2020, comunicată instanţei de apel, a menţionat  că, din suma de 360 de lei achitată de reclamant), 72 de lei au fost alocati pentru eliberarea brevetului şi 223  de lei pentru menţinerea în vigoare brevetului pe primii 4 ani (26.03.2007-26.03.2011), diferenţa pentru anul 5 fiind de 167,8 lei, ceea ce presupune o valoare a taxei de menţinere în vigoare a brevetului pe primii 5 ani (26.03.2007-26.03.2012) de 390, 8 lei ( 223 lei , plus 167,8 lei). Această sumă este, însă, diferită de suma de 882 de lei, cât ar fi reprezentat reducerea de 50% la taxa de menţinere în vigoare a brevetului pe primii 5 ani, de 1.764 de lei, comunicată reclamantului prin notificarea nr.20866/07.06.2010.

Mai mult, dacă în notificarea emisă la nivelul anului 2019 - notificarea nr.20388/29.05.2019, pârâtul O.S.I.M. i-a comunicat reclamantului că taxa de menţinere în vigoare a brevetului este în cuantum de 6.486 de lei, pentru ca în adresa nr. nr.200414/10.01.2020, comunicată instanţei de apel să menţioneze că această taxă este de 10117 lei.

Or, dacă pârâtul OSIM căruia, potrivit OG nr.41/1998, îi revine obligatia colectării taxelor în domeniul protecţiei proprietăţii industriale nu a fost în măsură să indice exact cuantumul taxelor de mentinere în vigoare a brevetului datorate de reclamant, cu atât mai putin nu i se poate imputa reclamantului necunoasterea acestora, a anului începând cu care suma de 360 de lei achitată nu mai acoperea taxele anuale şi a anului începând cu care taxa de mentinere trebuia achitată integral.

Incertitudinea cu privire la cuantumul taxelor de mentinere datorate de reclamant pe durata întregii perioade de la  recunoasterea drepturilor decurgând din brevet (26.03.2007) coroborată cu necomunicarea  către reclamant a modului de solutionare a cererii sale de aplicare a reducerilor prevăzute de OG nr.41/1998 determină incertitudine cu privire la data începând cu care decăderea a operat, în raport de art. 40, alin.2 şi 3 din Legea nr.64/1991 în forma actuală ( art.43, alin.2 şi 3 din lege, în forma în vigoare la data la care ar fi operat decăderea) si ridică chiar semne serioase de întrebare în legătură cu faptul dacă această sanctiune putea interveni, cât timp, nu se stabilise ultimul an pe care taxa era datorată ( în functie de modalitate de solutionare a cererii de reducere a taxelor).

În aceste conditii, Curtea apreciază că notificarea nr.03775/01.02.2019 emisă de O.S.I.M. este nelegală, fiind contrară prevederilor legale invocate anterior si în general scopului Legii nr.64/1991, act normativ menit a asigura, într-o manieră eficientă si transparentă, protecţia drepturilor decurgând din brevetul de invenţie.

Cât priveste notificarea nr.20388/29.05.2019, prin care O.S.I.M. i-a comunicat reclamantului sumele datorate pentru revalidarea brevetului, Curtea a retinut că nelegalitatea primei notificări, pentru motivele expuse, atrage nelegalitatea celei de-a doua, fiind cert că numai în conditiile constatării corecte a decăderii si a momentului începând cu care aceasta a operat se poate determina cuantumul corect a taxei de revalidare, în raport de disp. art.12 din OG nr.41/1998.

În altă ordine de idei, Curtea a apreciat că, si în situatia în care s-ar admite că decăderea a operat într-adevăr începând cu data de 27.03.2011, este cert că, prin maniera neprocedurală în care pârâtul a comunicat reclamantului şi a supus publicităţii sancţiunea decăderii intervenită, la peste 7 ani de la data la care aceasta ar fi operat, precum si prin modul în care în care i-a adus la cunoştinţă admiterea cererii de reducere a taxelor de protecţie a brevetului prevăzută de OG nr.41/1998, (după acelasi interval îndelungat de timp), i-a produs reclamantului un prejudiciu, punându-l pe aceasta în situatia achitării unei sume pentru revalidarea brevetului mult mai mare decât aceea datorată dacă pârâtul si-ar fi îndeplinit la timp obligatiile legate de solutionarea cererii de reducere a taxelor si de constatarea decăderii într-un termen rezonabil.

În atare situatie, s-a considerat că modalitatea cea mai eficientă pentru acoperirea acestui prejudiciu este înlăturarea obligatiei de plată stabilite în sarcina sa prin notificarea nr.20388/29.05.2019 pentru revalidarea brevetului, obligaţie oricum incertă sub aspectul întinderii sale.

Pentru aceste considerente, Curtea apreciat că este întemeiată actiunea reclamantului, astfel cum a fost precizată şi că se impune admiterea acesteia si anularea notificărilor nr. 03775/01.02.2019 şi nr. 20388/29.05.2019, emise de O.S.I.M., cu consecinta constatării faptului că reclamatul beneficiază în continuare de drepturile decurgând din brevetul de invenţie nr.123052/30.08.2010.

În consecintă, în temeiul art.480, alin.1-3 CPC, apelul declarat a fost admis, a fost schimbată în parte sentinta atacată, în sensul admiterii acţiunii precizate, au fost anulate notificările nr. 03775/01.02.2019 şi nr. 20388/29.05.2019 emise de pârâtul O.S.I.M., constatându-se că reclamantul nu este decăzut de drepturile ce decurg din brevetul de invenţie nr. 123052/30.08.2010.

Domenii speta

Spete similare