Solicitare acordare spor pentru complexitatea muncii. Refuzul angajatorului. Inexistenţa unei discriminări ce a stat la baza refuzului angajatorului de acordare a sporului menţionat.

Decizie 71/CM/ din 17.02.2020


Solicitare acordare spor pentru complexitatea muncii. Refuzul angajatorului. Inexistenţa unei discriminări ce a stat la baza refuzului angajatorului de acordare a sporului menţionat.

Salariul are natura unui drept individual, stabilit prin negociere între părţile raportului de muncă. Împrejurarea că un alt salariat, urmare a negocierii directe, ar beneficia de un salariu superior salariului apelantei, nu este de natură a demonstra prin ea însăşi caracterul fondat al pretenţiilor deduse judecăţii, cât timp nu s-a dovedit în cauză că acesta ar fi fost supus vreunei discriminări pe baza criteriilor prescrise de lege sau contractul colectiv de muncă.

Urmând limitele prescrise de lege şi contractul colectiv de muncă, angajatorul este în drept a acorda drepturi salariale diferenţiate, în limitele anterior menţionate, cât timp în negocierea individuală sunt avute în vedere multiple criterii, iar salariul este stabilit şi în raport de calificarea, importanţa şi complexitatea lucrărilor ce urmează a fi executate de respectivul salariat, astfel cum de altfel prevăd şi dispoziţiile art.82 din contractul colectiv.

Art. 160 şi 162 alin.1 şi 2 din Codul muncii

Art. 82 şi art. 85 alin.2 lit. d din contractul colectiv de muncă

Împrejurările faptice ale speţei;

 Prin sentinţa civilă nr. 2406/16.10.2019, Tribunalul Constan?a a respins cererea reclamantei [...] în contradictoriu cu pârâta [...], privind acordarea dreptului de asistenţă la semnarea oricărui act adiţional la CIM, ca lipsită de interes, precum ?i cererea privind obligarea la acordarea sporului de complexitate minim, ca nefondată.

Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a avut în vedere următoarele:

 Cu privire la excep?ie, instan?a a re?inut că în cauza reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la a-i acorda dreptul la asistenţă la semnarea actelor adiţionale contractului individual de muncă.

 Potrivit art. 17 alin 6 din Codul muncii” La negocierea, încheierea sau modificarea contractului individual de muncă, oricare dintre părţi poate fi asistată de terţi, conform propriei opţiuni, cu respectarea prevederilor alin. (7)..” Indiferent de categoria acţiunii formulate este necesar ca cel care o introduce să prezinte un interes.

Aşa cum s-a arătat în practică şi în doctrină acţiunea civilă are mai multe condiţii de exerciţiu ce trebuie îndeplinite cumulativ, printre care şi aceea a interesului. Interesul conferă calitatea de parte şi nici un act de procedură nu poate fi făcut de parte dacă aceasta nu justifică un interes.

Prin interes se în?elege folosul practic pe care reclamantul îl urmăreşte prin punerea în mişcare a procedurii judiciare, câ?tigul material urmărit prin acţiunea civilă.

Acest interes trebuia să întrunească mai multe condiţii şi anume: sa fie un interes juridic, adică sa fie consacrat şi ocrotit prin normele de drept, să fie un interes legitim, adică să fie conform cu normele de convieţuire socială şi să fie născut şi actual.

În cauză, instanţa a constatat că dreptul de a fi asistat la negocierea oricărei clauze contractuale a salariatului este consacrat de legiuitor în codul muncii, astfel, fiind un drept recunoscut nu mai poate fi apreciată ca având interes cererea reclamantei de a se recunoaşte acest drept de către pârât.

Asupra fondului cauzei, s-a re?inut că reclamanta este angajata pârâtei în funcţia de inspector de specialitate inginer construcţii în cadrul Serviciului Dezvoltare Infrastructură Aeroportuară.

Potrivit art. 85 alin 2 lit. d din CC la nivel de unitate pentru anii 2016, 2017, 2018, 2019 „5% - 30% spor pentru complexitatea muncii, pentru activitatea de audit a angajaţilor din cadrul următoarelor compartimente: audit intern, CFP, CFG, Serviciul Siguranţă Aeroportuară, serviciul Reglementări Aeronautice, Asigurarea Calităţii şi Relaţii Publice, Serviciul Securitatea Aeroportuară. Acest spor poate fi acordat şi prin decizia Directorului General în funcţie de complexitatea muncii prevăzută în fişa postului şi alor angajaţi”. Textul articolului mai sus citat corespunde în parte celui al art. 49 alin. 2 lit. d din CCM la nivel de unitate pentru anii 2012 şi următorii.

Dacă iniţial, în 2012, sporul se acorda doar pe baza deciziei Directorului General, începând cu anul 2016, acesta este prevăzut expres pentru anumite categorii de salariaţi, iar în rest poate fi acordat de către Directorul General prin decizie, dacă acesta apreciază că se impune în funcţie de complexitatea muncii salariatului.

Instanţa a constatat că serviciul în care lucrează reclamanta, Serviciului Dezvoltare Infrastructură Aeroportuară, nu face parte din niciunul dintre serviciile enumerate în textul art. 85 mai sus citat. Prin urmare, eventuala acordare a acestui spor de complexitate reclamantei nu se poate face decât de către Directorul general, în măsura în care acesta apreciază că se impune.

 În această situaţie, instanţa a apreciat că instanţele judecătoreşti au mai făcut o analiză a posibilităţii acordării sporului de complexitate personalului care nu este prevăzut expres în dispoziţiile CCM şi a căror muncă este lăsată la aprecierea directorului.

Astfel, în cadrul dosarului nr. …/118/2012 al Tribunalului Constanţa instanţa de judecată s-a pronunţat definitiv în sensul că atât timp cât posibilitatea de apreciere este dată Directorului General prin CCM  - convenţie încheiată de către părţi, instanţa nu poate interveni în această convenţie decât în cazul în care ar fi fost sesizată cu o cerere de constatare a nulităţii unor clauze contractuale.

Autoritatea de lucru judecat este atributul recunoscut de lege oricărei hotărâri, care vine să asigure forţa cu care se impun efectele substan?iale ale acesteia. Principiul puterii de lucru judecat împiedică situaţia ca două hotărâri judecătoreşti să se contrazică, adică împiedică infirmarea constatărilor făcute într-o hotărâre judecătorească irevocabilă printr-o alta hotărâre judecătorească posterioara, dată în alt proces.

In cauză Tribunalul a apreciat că se impune efectul pozitiv  al autorităţii de lucru judecat, anume că nu se mai poate repune în discuţie într-un alt litigiu dreptul ce a fost litigios şi asupra căruia instanţa a statuat printr-o hotărâre irevocabilă. Aşa cum s-a arătat şi în doctrină, autoritatea de lucru judecat nu funcţionează în beneficiul exclusiv al părţilor, ci este deasupra intereselor particulare ale acestora, venind să satisfacă nevoia de stabilitate şi de certitudine.

Cum în cauză reclamanta invocă faptul că pârâtul datorează sporul de complexitate acordat altor salariaţi, aspect ce a fost analizat şi asupra căruia instanţele s-au pronunţat în mod irevocabil,  Tribunalul a constatat că reclamanta nu invocă în prezenta cauză un fundament juridic nou, determinat de modificarea regulilor de drept, a circumstan?elor de drept care să permită o nouă sesizare a instanţei.

Aşa cum a arătat în numeroase rânduri şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, preeminenţa dreptului ca unul dintre principiile fundamentale ale societăţii „presupune respectarea principiului siguranţei raporturilor juridice si in special a hotărârilor judecătoreşti care se bucura de autoritate de lucru judecat. Niciuna dintre părţi nu este abilitata să solicite supervizarea unei hotărâri definitive şi executorii în unicul scop de a obţine o reexaminare a cauzei şi o nouă hotărâre în privinţa sa. Dacă nu ar fi fost aşa, readucerea în discuţie a hotărârilor definitive ar fi creat un climat general de nesiguranţă juridică, diminuând încrederea publicului în sistemul judiciar şi, prin urmare, în statul de drept.” (cauza Stere şi alţii contra României).

 Faţă de cele expuse, Tribunalul a apreciat că cererea de acordare a sporului de complexitate este nefondată, fiind respinsă ca atare.

 Având în vedere că s-a admis excepţia lipsei de interes pentru cel de-al doilea capăt de cerere, instanţa a respins cererea de acordare a dreptului de asistenţă la semnarea oricărui act adiţional la CIM ca lipsită de interes.

Intimata pârâtă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat, cu consecinţa menţinerii soluţiei instanţei de fond ca temeinică şi legală.

În etapa apelului a fost administrată proba cu înscrisuri.

Aprecierile Curţii;

Apelul este nefondat şi va fi respins pentru considerentele pe care le vom expune în continuare.

Prealabil, Curtea observă că reclamanta a criticat hotărârea instanţei de fond din perspectiva dezlegării date capătului de cerere referitor la acordarea sporului pentru complexitatea muncii. Prin urmare, re?inând limitele devolutive ale apelului deduse din ceea ce s-a apelat, în raport de prevederile art.477C.pr.civ., instan?a de apel va analiza doar această soluţie.

Se reţine că potrivit prevederilor din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, în vigoare la data sesizării instanţei de judecată (art. 85alin.2 lit. d) se acordă salaria?ilor un spor pentru complexitatea muncii, între 5% - 30% pentru activitatea de audit a angajaţilor din cadrul următoarelor compartimente: audit intern, CFP, CFG, Serviciul Siguran?ă Aeroportuară, Serviciul Reglementări Aeronautice, Asigurarea Calităţii şi Relaţii Publice, Serviciul Securitate Aeroportuară. Potrivit aceleia?i prevederi, acest spor poate fi acordat şi prin decizia Directorului General în funcţie de complexitatea muncii prevăzută în fişa postului şi altor angaja?i.

Reclamanta este angajată în funcţia de inspector de specialitate inginer construcţii şi nu îşi desfăşoară activitatea în niciunul din compartimentele prevăzute în mod expres de contractul colectiv de muncă, enumerate mai sus. Aceasta a solicitat acordarea sporului pentru complexitatea muncii, directorului general, în temeiul abilitării pe care chiar norma din contractul colectiv de muncă o atribuie acestuia. În acest sens a solicitat, în mai multe rânduri, în scris, încheierea unui act adiţional la contractul individual de muncă care să cuprindă un salariu cu includerea sporului pentru complexitatea muncii. Reclamanta a susţinut că refuzul emiterii acestei decizii, în cazul său, constituie o situaţie de tratament diferenţiat, discriminator.

Potrivit art. 160 şi 162 alin. 1 şi 2 din Codul muncii salariul cuprinde salariul de bază, indemniza?iile, sporurile, precum şi alte adaosuri; nivelurile salariale minime se stabilesc prin contractele colective de muncă aplicabile iar salariul individual se stabile?te prin negocieri individuale între angajator şi salariat.

Negocierea salariului sau a componentelor acestuia nu presupune în mod inerent şi modificarea acestuia în sensul dorit de iniţiator. Instanţa nu se poate substitui unităţii în cadrul procedurii negocierii salariale, ci are doar menirea de a verifica dacă au fost încălcate normele legale privind salarizarea astfel cum acestea sunt prevăzute de legislaţia muncii, contractul colectiv de muncă şi contractul individual de muncă.

În speţă, prin convenţia colectivă de muncă la nivelul angajatorului, ce reprezintă izvor de drept principal în domeniul drepturilor salariale, partenerii sociali au stabilit în urma negocierilor purtate, că ,,stabilirea prin negociere a salariului individual se va face în funcţie de atribuţiile angajaţilor din fişele posturilor, ţinând cont de calificarea profesională, complexitatea muncii, pe categorii profesionale, în baza evaluării performanţelor individuale anuale” (art. 82 din contractul colectiv de muncă).

În acest context, s-a stabilit dreptul directorului general de a acorda sporul pentru complexitatea muncii şi altor categorii de salariaţi, decât cei care desfă?oară activitatea în cadrul compartimentelor menţionate expres în cuprinsul dispoziţiilor art. 85 alin. 2 lit. d din contractul colectiv de muncă, din corespondenţa purtată cu reclamanta rezultând solicitarea adresată acesteia de a justifica, în mod expres care sunt componentele în raport de care reclamanta apreciază că se justifică această complexitate a muncii. În piesele dosarului nu se regăseşte o astfel de justificare, dedusă din elemente obiective în raport de care s-ar putea aprecia, pe baza criteriilor menţionate în contractul colectiv de muncă, că reclamanta ar fi îndreptă?ită la un astfel de spor. Abilitarea acordată directorului general de acordare a sporului de complexitate şi altor categorii de salaria?i trebuie justificată prin raportare la elementele prevăzute în contractul colectiv de muncă anterior redate, constituind o chestiune lăsată la aprecierea acestuia, în sfera mai largă a atribuţiilor manageriale, a competenţelor decizionale şi a dreptului de a lua măsurile pentru buna administrare a activităţii societăţii.

Mai departe, Curtea reţine, în raport de susţinerea existenţei unei discriminări, că prin probatoriul administrat nu s-a dovedit că la baza refuzului angajatorului de acordare a sporului menţionat a stat vreo discriminare bazată pe criterii de sex, orientare sexuală, caracteristici genetice, vârstă, apartenenţă naţională, rasă, culoare, etnie, religie, opţiune politică, origine socială, handicap, situaţie sau responsabilitate familială, apartenenţă ori activitate sindicală sau pe alte criterii, neexistând în speţă indicii privind săvârşirea unui abuz sub aspectul stabilirii drepturilor salariale ale apelantei. Existenţa unei discriminări presupune cu necesitate atât existenţa unui criteriu care să stea la baza tratamentului diferenţiat (naţionalitate, etnie, stare de sănătate, sex, orientare sexuală, situaţie familială etc.), cât şi existenţa situaţiilor similare sau comparabile. Din lucrările dosarului rezultă că nu există la nivelul unităţii un alt angajat care să cumuleze aceleaşi atribuţii ca ale reclamantei şi care să fi beneficiat de acest spor pentru complexitatea muncii.

Aşa cum am arătat, salariul are natura unui drept individual, stabilit prin negociere între părţile raportului de muncă. Împrejurarea că un alt salariat, urmare a negocierii directe, ar beneficia de un salariu superior salariului apelantei, nu este de natură a demonstra prin ea însăşi caracterul fondat al pretenţiilor deduse judecăţii, cât timp nu s-a dovedit în cauză că acesta ar fi fost supus vreunei discriminări pe baza criteriilor prescrise de lege sau contractul colectiv de muncă. Urmând limitele prescrise de lege şi contractul colectiv de muncă, angajatorul este în drept a acorda drepturi salariale diferenţiate, în limitele anterior menţionate, cât timp în negocierea individuală sunt avute în vedere multiple criterii, iar salariul este stabilit şi în raport de calificarea, importanţa şi complexitatea lucrărilor ce urmează a fi executate de respectivul salariat, astfel cum de altfel prevăd şi dispoziţiile art.82 din contractul colectiv.

În acelaşi sens, trebuie amintit şi faptul că reclamanta s-a adresat inclusiv Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării care, prin Hotărârea nr. 288 din 22.05.2019, a stabilit că aspectele sesizate, similare celor susţinute în cauza pendinte, nu întrunesc elementele constitutive ale discriminării.

În concluzie, raportat la cele mai sus expuse, Curtea reţine că motivele de apel sunt neîntemeiate, astfel că va respinge ca nefondat apelul cu consecinţa menţinerii solu?iei instanţei de fond ca temeinică şi legală.