Este unanim acceptat atât în doctrina juridică, cât şi în jurisprudenţă că activitatea soţiei în gospodărie poate fi avută în vedere ca şi contribuţie proprie la cheltuielile căsniciei, urmând să fie cuantificată şi ca o contribuţie la dobândirea bunurilor comune de către soţi.
Cu alte cuvinte, în situaţia în care părţile, foşti soţi au stabilit ca unul dintre ei să se ocupe de îngrijirea copilului rezultat din căsătorie, copil care are grave probleme de sănătate şi care impune prezenţa şi îngrijirea continuă, 24 de ore din 24 de către acest soţ, care astfel nu are posibilitatea de a se angaja şi de a primi salariu, activitatea soţului casnic poate fi considerată egală cu contribuţia soţului care desfăşoară o activitate remunerată şi care este singurul care beneficiază de salariu.
Prin sentinţa civilă nr. 3726 pronunţată la data de 29.03.2019, în dosarul nr. 639/182/2016 al Judecătoriei B.M., s-a admite în parte acţiunea civilă formulată de reclamantul A.A., în contradictoriu cu pârâta L.C.V..
S-a constatat că părţile au dobândit în timpul căsătoriei următoarele bunuri mobile: autoturism VW Golf II, mobilă cameră mică, tv Philips, aragaz Zanussi, frigider Indesit, mobilă bucătărie, calorifer Vortex, espressor Eleganza, aragaz Hansa, maşină de spălat Arctic, colţar şi mobilă hol în valoare totală de 10.290 lei, având o cotă de contribuţie de ½ parte pentru fiecare.
De asemenea, s-a dispus sistarea stării de coproprietate cu privire la bunurile care alcătuiesc masa partajabilă prin atribuirea către pârâtă a următoarelor bunuri: mobilă cameră mică, aragaz Zanussi, frigider Indesit, mobilă bucătărie, espressor Eleganza, aragaz Hansa, maşină de spălat Arctic, colţar şi mobilă hol, atribuind reclamantului autoturismul VW Golf II, caloriferul marca Vortex şi televizorul marca Philips, bunuri în valoare de 3.440 lei.
A fost obligată pârâta la plata către reclamant a sumei de 1.705 lei cu titlu de sultă.
Apoi, s-a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune privind constatarea existentei unui drept de creanţă al reclamantului fată de pârâtă raportat la îmbunătăţirile aduse apartamentului proprietatea pârâtei, situat în B.M., bd. Bucureşti.
A fost respins capătul de cerere prin care se solicită constatarea unui drept de creanţă al reclamantului fată de pârâtă raportat la îmbunătăţirile aduse apartamentului proprietatea pârâtei, situat în B.M., precum şi capătul de cerere cu privire la introducerea în masa partajabilă a celor două credite contractate de la BCR şi a sumei de 9400 lei dobândită cu titlu de drepturi compensatorii de către reclamant.
S-au compensat cheltuielile de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut cu privire la petitul prin care se solicită constatarea existenţei unui drept de creanţă a reclamantului împotriva pârâtei privind îmbunătăţirile aduse apartamentului proprietatea pârâtei, situat în B.M., instanţa, având în vedere faptul că, aşa cum rezultă din sentinţa civilă nr. 4723 din 10.05.2012 pronunţată de către Judecătoria B.M.în dosar nr. 10736/182/2011, căsătoria dintre părţi a fost desfăcută la data de 10.05.2012 şi prin raportare la dispoziţiile art. 2517 Cod civil conform cărora: ”Termenul prescripţiei este de 3 ani, dacă legea nu prevede un alt termen.” şi respectiv 2523 Cod civil, potrivit cărora: ”Prescripţia începe să curgă de la data când titularul dreptului la acţiune a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască naşterea lui.” coroborate cu dispoziţiile art. 2532 Cod civil instanţa constată ca fiind stins prin prescripţie dreptul material la acţiune al reclamantului în privinţa constatării existenţei unui drept de creanţă al acestuia faţă de pârâtă prin raportare la investiţiile şi îmbunătăţirile aduse de către acesta imobilului proprietatea pârâtei, având în vedere că acţiunea de partaj a fost introdusă pe rolul Judecătoriei B.M.după împlinirea termenului de prescripţie de 3 ani reglementat de dispoziţiile legale precitate, respectiv la data de 02.02.2016.
În privinţa bunurilor mobile supuse partajului instanţa constată că masa partajabilă este formată din următoarele bunuri: autoturism VW Golf II, mobilă cameră mică, tv Philips, aragaz Zanussi, frigider Indesit, mobilă bucătărie, calorifer Vortex, espresor Eleganza, aragaz Hansa, maşină de spălat Arctic, colţar şi mobilă hol în valoare totală de 10.290 lei.
Referitor la introducerea în masa partajabilă a celor două credite, instanţa constatând, pe de o parte, că sumele au fost folosite de cei doi soţi potrivit afirmaţiilor acestora tocmai pentru renovarea apartamentului şi pentru traiul zilnic, acestea nu pot fi introduse în masa partajabilă, iar pe de altă parte să fie solicitate cu titlu de drept de creanţă reprezentând tocmai aceste investiţii, mai mult decât atât, reclamantul nu a făcut dovada, dincolo de susţinerile sale în privinţa sumelor de bani contractate.
Pentru aceste considerente, instanţa a admis în parte acţiunea civilă, conform dispozitivului, sistând starea de coproprietate dintre părţi cu privire la bunurile mobile, atribuind pârâtei următoarele bunuri: mobilă cameră mică, aragaz Zanussi, frigider Indesit, mobilă bucătărie, espresor Eleganza, aragaz Hansa, maşină de spălat Arctic, colţar şi mobilă hol şi atribuind reclamantului autoturismul VW Golf II, caloriferul marca Vortex şi televizorul marca Philips, bunuri în valoare de 3.440 lei, cu obligarea pârâtei la plata către reclamant a sumei de 1.705 lei, cu titlu de sultă.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel, reclamantul A.A. N., solicitând admiterea apelului, modificarea sentinţei instanţei de fond, în sensul obligării intimatei la plata tuturor cheltuielilor de judecată, atât de la fondul cauzei, cât şi din apel.
În motivele de apel, apelantul a arătat că instanţa fondului a analizat subiectiv cererea dedusă judecăţii şi nu a dat curs valorii expertizei efectuate în cauză.
Bunurile mobile dobândite în timpul căsătoriei şi care compun masa partajabilă, sunt cele arătate, identificate şi evaluate în raportul de expertiză întocmit în cauză şi deşi reclamantul a arătat că două dintre aceste bunuri mobile, respectiv autoturismul VW Golf II şi mobilă cameră mică, nu se supun partajului, fiind bunurile proprii ale reclamantului, instanţa în mod eronat le-a atribuit reclamantului, reducând valoarea bunurilor partajabile.
Apelantul a mai arătat că nici contribuţia la bunurile obţinute în timpul căsătoriei nu a fost egală, reclamantul fiind singurul care a realizat venituri în acea perioadă, iar instanţa a apreciat o contribuţie de ½ parte pentru fiecare din cei doi soţi.
Cu privire la cheltuielile de judecată, instanţa fondului le-a compensat, deşi taxa judiciară de timbru în cuantum de 2.602 lei a fost achitată în întregime de reclamant.
În drept, apelantul s-a prevalat de dispoziţiile legale anterior citate.
În probaţiune, s-a solicitat proba cu înscrisurile.
Pentru cererea de apel, apelantul a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 1301 lei.
Intimata L.C.V. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului ca nefundat, cu obligarea apelantului la plata cheltuielilor de judecată în apel, justificate cu înscrisurile de la dosar.
În cuprinsul întâmpinării, intimata a arătat că apelul este nefondat, apreciind că în mod corect instanţa fondului a identificat bunurile care compun masa partajabilă şi a stabilit cota de contribuţie a părţilor de ½ parte pentru fiecare.
Instanţa fondului nu s-a putut raporta la valoarea totală a investiţiilor şi bunurilor mobile expertizate, în condiţiile în care în ceea ce priveşte îmbunătăţirile solicitate de apelant, instanţa fondului a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune privind constatarea existenţei unui drept de creanţă al apelantului faţă de intimată.
Analizând cererea de apel prin prisma motivelor invocate, a dispoziţiilor legale incidente şi a probaţiunii administrate, tribunalul apreciază că cererea de apel formulată este întemeiată pentru următoarele considerente:
Prin memoriul de apel, A.A. N. a solicitat instanţei să stabilească sulta în favoarea sa, prin raportare la toate bunurile indicate şi evaluate în raportul de expertiză, respectiv a îmbunătăţirilor aduse apartamentului situat în B.M., jud. Maramureş.
Sub un alt aspect s-a menţionat faptul că autovehiculul marca VW Golf II şi mobila pentru camera mică nu sunt bunuri comune dobândite de părţi în timpul căsătoriei, ci bunuri proprii ale apelantului, acestea fiind incluse în mod greşit în masa bunurilor de împărţit.
De asemenea, s-a susţinut că modul de compensare a cheltuielilor de judecată nu este corect.
În fine, sub un alt aspect s-a arătat că părţile nu au avut o cotă egală de contribuţie la dobândirea bunurilor comune.
În privinţa acestui ultim aspect invocat de apelant, instanţa constată că din căsătoria părţilor s-a născut Alex, copil care a avut încă de la naştere probleme de sănătate. Raportat la aceste probleme, intimata nu a fost angajată ocupându-se de creşterea şi îngrijirea copilului şi ocupându-se de treburile gospodăreşti.
Mai mult decât atât, pentru o perioadă, aspect recunoscut chiar de apelant, intimata L.C.V. a avut calitatea de asistent personal al copilului, încasând salariul aferent ocupaţiei desfăşurate.
Este unanim acceptat atât în doctrina juridică, cât şi în jurisprudenţă că activitatea soţiei în gospodărie poate fi avută în vedere ca şi contribuţie proprie la cheltuielile căsniciei, urmând să fie cuantificată şi ca o contribuţie la dobândirea bunurilor comune de către soţi.
Cu alte cuvinte, în situaţia în care părţile, foşti soţi au stabilit ca unul dintre ei să se ocupe de îngrijirea copilului rezultat din căsătorie, copil care are grave probleme de sănătate şi care impune prezenţa şi îngrijirea continuă, 24 de ore din 24 de către acest soţ, care astfel nu are posibilitatea de a se angaja şi de a primi salariu, activitatea soţului casnic poate fi considerată egală cu contribuţia soţului care desfăşoară o activitate remunerată şi care este singurul care beneficiază de salariu.
În concluzie, instanţa apreciază că munca în gospodărie şi activitatea desfăşurată de intimată pentru creşterea şi îngrijirea copilului, trebuie echivalată ca şi activitate remunerată, valoarea acestei remuneraţii fiind, în cauza dedusă judecăţii, la nivelul salariului obţinut de apelant, astfel că în mod corect, legal şi temeinic prima instanţă a apreciat contribuţia soţilor la dobândirea bunurilor în timpul căsătoriei, ca fiind de ½ pentru fiecare.
Astfel, acest motiv de apel este considerat nefondat, instanţa urmând să analizeze celelalte susţineri ale apelantului, prin raportare la cota de contribuţie de ½ a fiecăruia dintre soţi la dobândirea bunurilor comune.
În privinţa bunurilor care fac parte din masa bunurilor comune, instanţa reţine că cererea de divorţ a fost înregistrată la Judecătoria B.M.la data de 21 septembrie 2011, sub nr. 10736/182/2011.
Bunurile comune au fost dobândit de părţi anterior datei la care a formulată cererea, astfel că raportat la data dobândirii bunurilor sunt incidente prevederile art. 30 C.familiei. Potrivit acestui text, abrogat la acest moment, dar aplicabil în cauză, „bunurile dobândite în timpul căsătoriei de oricare dintre soţi, sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune ale soţilor. (2) Orice convenţie contrară este nulă”.
S-a susţinut că autoturismul marca VW Golf II este bun propriu al apelantului. Din cuprinsul cărţii de identitate (f.35 din dosarul judecătoriei) se constată că apelantul a dobândit dreptul de proprietate asupra acestui bun la data de 12 septembrie 2004, părţile fiind căsătorite din 9 noiembrie 1996.
Raportat la textul legal anterior citat, instanţa constată că autoturismul menţionat anterior este bun comun al soţilor, fiind dobândit în timpul căsătoriei.
Dobândirea bunului în timpul căsătoriei este recunoscută şi în cuprinsul cererii de chemare în judecată, chiar reclamantul menţionând acest bun ca fiind bun achiziţionat în timpul căsătoriei.
Aceleaşi considerente pot fi reţinute şi în privinţa mobilei pentru camera mică, chiar în cuprinsul cererii de partaj fiind indicat şi acest bun ca fiind bun achiziţionat în timpul căsătoriei.
În apel, nu s-a probat existenţa unui fapt care să justifice susţinerea că aceste bunuri nu ar fi bunuri comune, ci bunuri proprii ale apelantului. Astfel cum s-a arătat şi anterior, în situaţia bunurilor dobândite de oricare dintre părţi în timpul căsătoriei există o prezumţie că aceste bunuri sunt bunuri comune, proba contrară trebuind să fie făcută de partea care susţine că bunurile sunt bunuri proprii.
În privinţa investiţiilor făcute în apartamentul proprietatea intimatei, în mod corect a reţinut prima instanţă faptul că cererea având ca obiect dreptul de creanţă este prescrisă. Divorţul părţilor a fost pronunţat la data de 10 mai 2012, iar hotărârea instanţei care cuprinde şi dispoziţia privind evacuarea apelantului din imobilul situat în B.M., a rămas definitivă şi irevocabilă la data de 2 iulie 2012, prin neapelare.
Termenul de prescripţie de 3 ani a început să curgă la data desfacerii căsătoriei, astfel că formularea unei solicitări de a se dispune constatarea unui drept de creanţă constând în îmbunătăţirile aduse apartamentului arătat anterior şi obligarea intimatei la plata acestora, la data de 9 februarie 2016 s-a făcut cu depăşirea termenului de 3 ani arătat anterior şi prevăzut de art. 2517 C.civ..
În privinţa bunurilor supuse partajului, instanţa reţine că ambele părţi au susţinut că au dobândit în timpul căsătoriei 2 televizoare Philips (acestea fiind evaluate şi menţionate în raportul de expertiză), plita electrică, hota şi filtru hotă (acestea fiind identificate de expert şi evaluate. De asemenea, a fost identificată maşina de spălat marca Indesit (defectă), aceasta fiind evaluată de expertul desemnat în cauză.
Susţinerea intimatei-pârâte potrivit căreia maşina de spălat Indesit şi colţarul sunt stricate, astfel că valoarea acestora ar fi zero nu va fi avută în vedere. Potrivit raportului de evaluare, aceste bunuri au fost identificate, iar expertul şi-a exprimat poziţia cu privire la valoarea acestora, sub acest aspect raportul nefiind contestat.
În concluzie, instanţa va constata că părţile au dobândit în timpul căsătoriei următoarele bunuri mobile: autoturism VW Golf II, mobilă cameră mică, tv Philips, aragaz Zanussi, tv. Philips, frigider Indesit, mobilă bucătărie, hotă şi filtru hotă, calorifer Vortex, espressor Eleganza, aragaz Hansa, maşină de spălat Arctic, maşină de spălat Indesit, colţar şi mobilă hol în valoare totală de 11.490 lei, cota de contribuţie la dobândirea acestora fiind de ½ pentru fiecare dintre soţi.
Pentru realizarea loturilor instanţa va avea în vedere şi folosinţa acestor bunuri. Astfel, ambele televizoare care sunt în posesia apelantului îi vor fi atribuite acestuia, iar bunurile care se află în folosinţa intimatei vor fi atribuite acesteia.
Raportat la considerentele expuse, urmează a se atribui intimatei-pârâte L.C.V. bunurile: mobilă cameră mică, aragaz Zanussi, frigider Indesit, mobilă bucătărie, hotă şi filtru hotă, espressor Eleganza, aragaz Hansa, maşină de spălat Arctic, maşină de spălat Indesit, colţar şi mobilă hol, în valoare totală de 7.350 lei, iar apelantului-reclamant A.A. Nicolae următoarele bunuri: autotu¬ris¬¬mul VW Golf II, caloriferul marca Vortex şi cele 2 televizoare marca Philips, bunuri în valoare de 4.140 lei.
Pentru a egaliza valoarea loturilor, instanţa va obliga intimata-pârâtă L.C.V. la plata către reclamantul A.A. N., a sumei de 1.605 lei cu titlu de sultă.
În privinţa cheltuielilor de judecată compensate de prima instanţă, soluţia este considerată legală şi temeinică.
În privinţa taxei judiciare de timbru, instanţa constată că valoarea bunurilor supuse partajului este de 11.490 lei. Taxa judiciară de timbru aferentă acestor bunuri este de 344,7 lei. În măsura în care taxa ar fi fost achitată de ambele părţi, fiecăreia i-ar fi revenit o sumă de 172,35 lei.
În privinţa onorariului datorat expertului, instanţa apreciază că şi acesta urma să fie suportat proporţional cu solicitările admise. În ceea ce îl priveşte pe reclamantul-apelant, acesta a solicitat constatarea calităţii de bunuri comune, valoarea acestora fiind de 52.044,22 (conform cererii de chemare în judecată). Instanţa a admis acţiunea pentru bunurile în valoare de 11.490, aproximativ 22 % din solicitările formulate. Aplicat proporţional la valoarea achitată pentru onorariul pentru expert, pârâta trebuia să suporte doar suma de 154 lei (1/2 din procentul de 22% raportat la valoarea onorariului de 1400 lei).
Aplicând proporţia, raportat şi la capetele de cerere formulate (capătul de cerere având ca obiect constatarea dreptului de creanţă, constituie o cerere respinsă, doar cererea de partaj fiind admisă), instanţa apreciază că onorariul avocaţial, proporţional acordat este la nivelul sumei de 242 lei.
Adunând aceste sume pe care ar fi trebuit să le suporte pârâta, instanţa constată că valoarea totală a acestora este de 568,35 lei, iar pârâta a achitat suma de 700 lei cu titlu de onorariu pentru expert.
Reţinând considerentele expuse, instanţa apreciază că solicitarea reclamantului-apelant de a se dispune obligarea pârâtei-intimate la plata cheltuielilor de judecată aferente taxei judiciare de timbru şi onorariu avocaţial, pentru solicitările deduse judecăţii care au fost respinse nu este justificată. În consecinţă compensarea cheltuielilor de judecată a fost corect făcută, astfel că celelalte dispoziţii ale sentinţei care nu contravin considerentelor expuse vor fi menţinute.
În privinţa cheltuielilor de judecată solicitate în apel, instanţa constată că raportat la valoarea indicată în memoriul de apel (17010 lei), instanţa a reţinut că doar pentru suma de 1200 lei (contravaloarea bunurilor considerate a fi bunuri comune de instanţa de apel) cererea de apel este fondată, rezultând un procent de 7,05%. Având în vedere prevederile art. 453 C.proc.civ., instanţa va acorda apelantului suma de 79,5 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel 8partea corespunzătoare taxei judiciare de timbru şi a onorariului avocaţial).
Având în vedere că doar pentru procentul arătat anterior apelantul a câştigat procesul, pentru diferenţa solicitărilor, apelantul este partea care a pierdut procesul, astfel că proporţional instanţa va acorda cheltuieli de judecată de 1106,10 lei intimatei (proporţional 7,05% din suma de 1190 lei).
Compensând sumele acordate cu titlu de cheltuieli de judecată până la nivelul celei mai mici sume, respectiv 79,5 lei, instanţa va obliga apelantul să plătească intimatei suma de 1026,60 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.
Judecătoria Tecuci
Partaj succesoral – ieşire din indiviziune
Judecătoria Craiova
Încheiere lămurire dispozitiv – compensare cheltuieli de judecată în partaj
Curtea de Apel Constanța
Drept procesual civil. Cerere de împarteala judiciara. Actiune evaluabila în bani. Incidenta dispozitiilor art. 2821 Cod procedura penala.
Judecătoria Hârlău
Sentinta civila
Judecătoria Călărași
Bunuri proprii, bunuri comune. Partaj. Drept de creanţă.