Răspunderea solidară a administratorilor.

Răspunderea solidară a administratorilor. Prin dispoziţiile art.25 alin.2 Cod proc.fiscală nu este instituită o prezumţie legală de răspundere, ci s-a prevăzut doar posibilitatea atragerii răspunderii, în baza dovezilor care să conducă la concluzia că prin faptele enumerate de textul legal s-a provocat/cauzat starea de insolvabilitate.

Decizia civilă nr. 176/05.03.2020

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Galați Secția Contencios administrativ și fiscal .... reclamantul ..., în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați, a solicitat anularea Deciziei nr. ......2018 de soluționare a contestației administrative și a Deciziei de atrage e a răspunderii solidare nr. .......2018 cu consecința exonerării de la plata obligațiilor fiscale. A solicitat și cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa nr. .........2019 a Tribunalului Galaţi a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul ... în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați.

 A fost anulată Decizia de angajare a răspunderii solidare nr. .......2018 și Decizia nr. ...........2018 privind soluționarea contestației formulată de ....

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta AJFP Galaţi, atât în nume propriu cât şi pentru DGRFP Galaţi, criticând-o sub următoarele aspecte:

A susţinut că datoria fiscala a ...SRL ...provine din modul în care reclamantul şi-a exercitat atribuțiile de administrator al societății.

Administratorul societății a fost convocat prin notificările nr. ... si nr. ...2018 în conformitate cu disp. art. 9 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedura fiscala în vederea stabilirii situației de fapt fiscale a societății. Urmare acestor notificări, administratorul ...SRL ...nu s-a prezentat la audiere la sediul organului fiscal pentru exercitarea dreptului de a fi ascultat şi de a consulta la sediul autorității fiscale documentația aflată la dosarul de răspundere solidară, de a prezenta înscrisuri şi de a formula eventuale obiecțiuni.

In locul administratorului ...SRL ...s-a prezentat d-nul ..., care a comunicat organului fiscal faptul că ginerele său ... este plecat din ţară de aproximativ 10 ani şi s-a angajat că va discuta cu acesta pentru a trimite sume de bani în vederea achitării integrale a obligațiilor de plata către bugetul general consolidat al statului, însă acest lucru nu s-a întâmplat.

De asemenea, ...SRL ...nu a depus la termen declarațiile fiscale, iar până la data întocmirii Referatului privind oportunitatea angajării răspunderii solidare, respectiv 04.01.2018, societatea nu a efectuat nicio plată la bugetul de stat.

In îndeplinirea funcției de administrator al ...SRL ..., d-nul ... nu a demonstrat faptul că a întreprins toate demersurile legale pentru achitarea obligațiilor fiscale restante si pentru a dovedi astfel buna sa credința şi nu se poate prevala de faptul ca „este plecat din ţară de aproximativ 10 ani”. Mai mult, susținerile socrului reclamantului nu sunt însoțite de documente justificative care să demonstreze faptul că este plecat in străinătate.

Art. 73 lit.e) din Legea societăților comerciale nr. 31/1990 prevede faptul ca: „Administratorii sunt solidar răspunzători faţă de societate pentru: (...) stricta îndeplinire a îndatoririlor pe care legea, actul constitutiv le impun”.

Art. 70 din Legea societăților comerciale nr. 31/1990 instituie o normă principală privind competentele administratorilor in cadrul persoanelor juridice reglementate de acest act normativ. Aceștia „pot face toate operațiunile cerute pentru aducerea la îndeplinire a obiectului de activitate al societății, afară de restricțiile arătate in actul constitutiv”.

Astfel, administratorul unei societăți comerciale are toate instrumentele legale pentru a conduce sau superviza ca activitatea societății să se desfășoare în scopul îndeplinirii obiectului de activitate din actul constitutiv, având totodată obligația corelativă de a efectua aceste acte cu bună credință.

Având în vedere calitatea de administrator al societății, neîndeplinirea unor obligații de natura fiscala de către acesta, pentru a evita mărirea pasivului debitoarei prin creșterea majorărilor şi penalităților, rezultă că aceste aspecte sunt de natura sa contureze un comportament culpabil al reclamantului.

Neîndeplinirea de către administrator a setului de obligații de natură juridică si fiscală, pe care le generează existenţa şi implicit administrarea unei societăți comerciale, creează o stare de pericol atât pentru ceilalți participanți din circuitul comercial, cât şi pentru siguranța raportului de drept financiar-fiscal.

Reclamantul nu a întreprins nici un demers pentru redresarea societății si nu a solicitat acordarea eșalonării la plata, conform prevederilor OUG nr. 29/2011 deși avea aceasta posibilitate, or procedura de reorganizare judiciară conform prevederilor legale în vigoare, în vederea redresării societății sau orice altă măsură care să conducă la recuperarea rapidă şi integrală a obligațiilor fiscale datorate bugetului general consolidat.

A solicitat admiterea recursului şi casarea sentinţei, cu consecinţa respingerii acţiunii ca nefondată.

Intimatul reclamant a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

A arătat că,  în Decizia contestată, s-a reținut într-un mod general si impersonal, fără a se putea identifica în mod precis, anumite manopere neconforme imputabile reclamantului.

Pentru a fi stabilită răspunderea solidară a reclamantului cu debitoarea ... S.R.L...., era obligatorie probarea împrejurării că datoria fiscală de 4.414 lei, provine exclusiv din modul în care acesta şi-a exercitat atribuțiile de administrator al societății.

Cum aceste obligații fiscale au fost impuse de legiuitor, prin emiterea O.G.34/2009, societatea devenind peste noapte debitoare către bugetul de stat, fără a desfășura o activitate economică concretă,  generarea cât şi neplata acestor debite nu pot fi imputate reclamantului.

Pe de altă parte, pentru a putea fi stabilită răspunderea solidară a reclamantului cu debitoarea ... S.R.L. ...., cu referire la dispozițiile art. 25 alin .2 lit. c, din Lg. 207/2015, trebuia în mod obligatoriu să se cunoască de către emitenta Deciziei, a faptului ca prevederile Lg. 85/2014 privind insolvenţa nu dau posibilitatea debitorilor cu debite mai mici de 10.000 euro, să solicite deschiderea procedurii.

 Decizia de angajare a răspunderii solidare cu nr. .../2018  nu este motivată în acord cu dispozițiile legale incidente, în sensul ca nu arată argumente concrete pentru care s-a apreciat că reclamantul a acționat cu rea- credință în scopul determinat de lege, exercitând un management defectuos care să determine nedeclararea şi/sau neachitarea la scadenţă a obligațiilor fiscale, sau tot cu rea-credinţă nu şi-ar fi îndeplinit obligația legala de a cere instanței competente deschiderea procedurii insolvenţei.

Recurenta reclamantă a depus la dosar răspuns la întâmpinare, prin care a reiterat în esenţă aspectele invocate în cererea de recurs.

 Prin Decizia civilă nr. ......2020, Curtea de Apel Galați Secția Contencios administrativ și fiscal a respins recursul ca nefondat.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de control judiciar a reținut următoarele:

prin dispozițiile art. 25 alin. (2) C. pr. fisc., nu este instituită o prezumție legală de răspundere, ci s-a prevăzut doar posibilitatea atragerii răspunderii, în baza dovezilor care să conducă la concluzia că, prin faptele enumerate de lege, s-a provocat/cauzat ajungerea societății/debitorului în stare de insolvabilitate.

În cazul răspunderii reglementate de art. 25 alin. (2) C. pr. fisc. vinovăția administratorului trebuie să existe și trebuie dovedită împreună cu îndeplinirea celorlalte condiții cerute pentru antrenarea răspunderii civile delictuale, culpa administratorului nefiind prezumată .

Din textul art. 25 alin. (2) C. pr. fisc. reiese că, pentru atragerea răspunderii solidare a administratorului, faptele ilicite trebuie săvârșite cu rea credință, astfel că vinovăția administratorului trebuie să îmbrace forma intenției directe, prin săvârșirea cu rea-credință a faptelor prevăzute de art. 25 alin. (2) C. pr. fisc.

În aceste condiţii, simpla prezumție că insolvabilitatea firmei s-a produs ca urmare a conduitei administratorului, fără ca aceasta să fie concretizată în acțiuni/inacțiuni specifice, nu reprezintă o dovadă a relei-credințe, câtă vreme nu se probează, prin mijloace de probă, că administratorul a acționat cu rea-credință și în scopul de a produce insolvabilitatea firmei.

Reaua-credință  reprezintă atitudinea volitivă a administratorului în legătură cu îndeplinirea de către societate a obligațiilor legale ce îi incumbă în raporturile cu organul fiscal, atitudine constând ( cu referire strict la situaţia din prezenta cauză) fie prin omisiunea de a solicita deschiderea procedurii insolvenței, fie prin determinarea, cu rea-credință, a nedeclarării și/sau neachitării la scadență a obligațiilor fiscale.

Din interpretarea logică a textului de lege – art. 25 alin. (2) C. pr. fisc. reiese că reaua-credință nu poate fi reținută direct și implicit prin săvârșirea faptelor expres prevăzute de lege, fiind necesare fapte suplimentare care să demonstreze, în concret, reaua-credință, organul fiscal având obligația să facă proba existenței relei-credințe, distinct de proba săvârșirii faptelor ilicite prevăzute de ipoteza legii, respectiv de art. 25 alin. (2) lit. c) şi d) C. pr. fisc.

Condițiile răspunderii solidare a administratorului pentru fapta prevăzută de art. 25 alin. (1) lit. d) C. pr. fisc.

Pentru obligațiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil (…), răspund solidar cu acesta următoarele persoane:

c) ”administratorii care, în perioada exercitării mandatului, cu rea-credinţă, nu şi-au îndeplinit obligaţia legală de a cere instanţei competente deschiderea procedurii insolvenţei, pentru obligaţiile fiscale aferente perioadei respective şi rămase neachitate la data declarării stării de insolvabilitate”.

Administratorii vor răspunde pentru insolvabilitatea societății în condițiile art. 25 alin. (1) lit. c) C. pr. fisc. dacă sunt îndeplinite următoarele condiții cumulative:

(1) există reaua-credință a administratorilor – cu rea-credință, nu au cerut instanței competente deschiderea procedurii insolvenţei;

(2) fapta/omisiunea să fie săvârșită în perioada exercitării mandatului de administrator al debitoarei;

(3) obligațiile fiscale neachitate la data declarării stării de insolvabilitate să fie aferente perioadei exercitării mandatului de administrator de către persoana responsabilă;

(4) societatea debitoare să fi devenit insolventă în intervalul de timp cuprins între scadența obligațiilor fiscale și intervenția insolvabilității acesteia, în timpul mandatului administratorului responsabil;

(5) neformularea cererii de deschidere a procedurii insolvenței societății să fi provocat insolvabilitatea acesteia.

Este important de reținut că în această ipoteză legală , simpla neformulare a cererii de deschidere a procedurii insolvenței nu poate conduce la concluzia relei-credințe a administratorului, pentru ca astfel să se fi provocat insolvabilitatea societății și sustragerea de la plata obligațiilor fiscale – săvârșirea acestor fapte neprezumând reaua-credință .

Condițiile răspunderii solidare a administratorului pentru fapta prevăzută de art. 25 alin. (1) lit. d) C. pr. fisc.

Pentru obligațiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil (…), răspund solidar cu acesta următoarele persoane:

d) ”administratorii sau orice alte persoane care, cu rea-credinţă, au determinat nedeclararea şi/sau neachitarea la scadenţă a obligaţiilor fiscale”.

În această ipoteză, administratorii vor răspunde pentru insolvabilitatea societății dacă sunt îndeplinite următoarele condiții cumulative:

(1) nedeclararea sau/și neachitarea la scadență obligațiile fiscale;

(2) există reaua-credință a administratorilor;

(3) prin nedeclararea și/sau neachitarea la scadență a obligațiilor fiscale s-a provocat insolvabilitatea debitoarei/societății.

Răspunderea în temeiul textului legal menționat anterior nu devine automat operantă în toate cazurile când pasivul social sau o parte a acestuia nu poate fi acoperit, ci numai atunci când prejudiciul a rezultat  direct dintr-o faptă culpabilă a administratorului/asociatului societății, existând legătură de cauzalitate între faptă, prejudiciu și vinovăția persoanei fizice .

În cauză nu există elemente de fapt precise şi certe care să justifice stabilirea răspunderii solidare a reclamantului cu societatea debitoare, descrierea faptelor în decizia de angajare a răspunderii solidare fiind făcută în termeni generali, fără expunerea concretă a elementelor care au determinat antrenarea acestei răspunderi.

Domenii speta

Spete similare