Contestaţie la executare admisă în temeiul prevederilor art. 15 din Legea 302/2004, respectiv: ”(1) Durata arestului efectuat în străinătate în îndeplinirea unei cereri formulate de autoritățile române în temeiul prezentei legi, este luată în calcul în ca

Sentinţă penală *** din 19.02.2018


Prin cererea înregistrată sub dosar nr. de mai sus la data de ZZ.LL.AA, condamnatul A prin avocat B, în temeiul dispozițiilor art. 598 alin. 1 lit.  Cod procedură penală, a formulat contestație la executare împotriva sentinței penale nr. 1/ZZ LL AA a Tribunalului Satu Mare, modificata şi rămasă definitivă prin decizia penală nr. 2/A/ZZ.LL.AA a Curții de Apel Oradea, solicitând instanței a se dispune deducerea din pedeapsa de 5 ani închisoare aplicata condamnatului, prin sentința penală mai sus indicată  perioada executata in stare de arest preventiv in …, în vederea extrădării începând cu data de ZZ.LL.AA pana la data de ZZ.LL.AA, si din ZZ.LL.AA la zi;  anularea mandatului de executare a pedepsei nr. 3/2015/ZZ.LL.AA emis pe numele condamnatului si emiterea unui nou mandat conform deducerii solicitate.

În motivarea cererii s-a arătat următoarele: prin sentința penala nr. 1/ZZ LL AA pronunțată de Tribunalul Satu Mare in dosar nr. X/83/… numitul A a fost condamnat la pedeapsa rezultanta de 5 ani închisoare. În urma admiterii apelului declarat împotriva sentinței mai sus menționate, hotărârea a fost modificată şi rămasă definitivă prin decizia penală nr.2/A/ZZ.LL.AA, iar în final condamnatul urmând să execute pedeapsa de 5 ani închisoare.

Asa fiind, la data de ZZ.LL.AA, a fost emis pe numele condamnatului mandatul de executare al pedepsei nr. 3/…/ZZ.LL.AA.

Ulterior, la data de ZZ.LL.AA, pe numele condamnatului C a fost emis mandatul de european de arestare nr. 5/ZZ.LL.AA.

La data de ZZ.LL.AA, condamnatul a fost reținut de către autoritățile …, în regiunea …, ocazie cu care a solicitat transmiterea documentelor de extrădare în termenul prevăzut de Convenția europeană de Extrădare, conform adresei din data de ZZ.LL.AA a Ministerului de Justiție a Republicii …, comunicata de Biroul National Interpol, conform mesajului nr. … din 01.07.2016.

La data de ZZ.LL.AA, condamnatul a fost predat autorităților române- IPJ … iar apoi încarcerat în Penitenciarul …, după care a fost transferat în Penitenciarul Satu Mare.

Având în vedere cele prezentate, dar şi dispozițiile art. 15 din Legea 302/2004 care prevăd: ”(1) Durata arestului efectuat în străinătate în îndeplinirea unei cereri formulate de autoritățile române în temeiul prezentei legi este luată în calcul în cadrul procedurii penale române și se compută din durata pedepsei aplicate de instanțele române. " se apreciază că în cauza sunt incidente dispozițiile art. 598 alin. 1 lit. d cod procedura penală.

În vederea soluţionării contestației la executare formulate, au fost solicitate de la Interpol, relații cu privire la executarea Mandatului European de arestare emis pe numele contestatorului.

Potrivit celor comunicate de către Interpol, contestatorul a fost arestat în … în vederea extrădării sale către România, la data de ZZ.LL.AA, predarea către autorităţile române realizându-se la data de ZZ.LL.AA.

În raport de aceste aspecte, instanţa va reţine faptul că potrivit prevederilor art. 15 din Legea 302/2004, unde este reglementată situația  computării duratei pedepselor şi măsurilor privative de libertate, la aliniatul (1) se prevede: Durata pedepselor şi a măsurilor privative de libertate, în îndeplinirea unei cereri formulate de autorităţile române în temeiul prezentei legi, este luată în calcul în cadrul procedurii penale române şi se compută din durata pedepsei aplicate de instanțele române.

Prin urmare, întemeiată fiind solicitarea formulată, în temeiul prevederilor art. 598 alin. 1 lit.d Cod procedură penală, cu aplicarea art. 15 din Legea 302/2004, republicată,  urmează a fi admisă, sens in care  se va dispune deducerea din pedeapsa in executarea căreia se află contestatorul, a perioadei de la ZZ.LL. AA la ZZ.LL.AA  şi apoi de la ZZ LL AA la zi.

Urmează a se revoca Mandatul de executare al pedepsei nr. 3/AA emis de Tribunalul Satu Mare şi se va dispune emiterea unui nou mandat potrivit dispozitivului prezentei hotărâri.