Sancţiunea în cazul necomunicării sau comunicării tardive a unui act administrativ-fiscal.

- art. 49 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

Necomunicarea sau comunicarea tardivă a unui act administrativ-fiscal este sancţionată cu inopozabilitatea şi lipsa de efecte juridice a acelui act faţă de contribuabilul căruia nu i-a fost comunicat, şi nu cu nulitatea actului respectiv.

Nulitatea sau anularea unui act administrativ-fiscal sunt sancţiuni care intervin, potrivit dispoziţiilor art. 49 din Codul de procedură fiscală adoptat prin Legea nr. 207/2015 (aplicabil în cauză), atunci când acesta este emis cu încălcarea unor dispoziţii legale, nu şi pentru împrejurări ulterioare emiterii sale, cum este necomunicarea acestuia sau comunicarea cu întârziere. Prin urmare, comunicarea cu întârziere a actului administrativ-fiscal nu poate atrage nulitatea acestui act ci, cel mult, inopozabilitatea sa şi lipsirea de efecte juridice, aspecte care se analizează în faza executării acestui act.

Decizia de anulare a înregistrării în scopuri de TVA este nelegală dacă prin aceasta s-a dispus anularea înregistrării în scopuri de TVA a reclamantei pentru o perioadă anterioară comunicării către aceasta a deciziei de declarare a inactivităţii, perioadă în care, potrivit dispoziţiilor art. 48 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, acest act nu putea produce niciun efect juridic.

Prin sentinţa civilă nr. 972/03.11.2016, Tribunalul Covasna – Secţia civilă a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva pârâtelor Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice B. şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice C., a anulat Decizia de anulare a înregistrării în scopuri de TVA nr. 65165/21.04.2016 şi decizia nr. 5/15 iulie 2016 privind anularea din oficiu a înregistrării în scopuri de TVA emise de pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice C., a respins ca inadmisibil petitul având ca obiect anularea Adresei nr. XXX DEC 9155/22.06.2016 emisă de pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice C., a respins ca neîntemeiate petitele având ca obiect anularea Deciziei de declarare în inactivitate nr. 7198/22.03.2016 şi a Deciziei privind soluţionarea contestaţiei nr.16/09.06.2016 emise de pârâta Direcţia Generala Regionala a Finanţelor Publice B., a respins ca neîntemeiate petitele având ca obiect anularea Deciziei de reactivare nr. 12835/18 iulie 2016 şi a actului nr. XXX DEC 7566/25 august 2016 de soluţionare a contestaţiei emise de pârâta Direcţia Generala Regionala a Finanţelor Publice B. şi a obligat pârâtele la plata sumei de 50 lei către reclamantă - cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recursuri atât reclamanta S.C. A. S.R.L., cât şi pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice C., în nume propriu şi în numele pârâtei Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice B.

Prin recursul său, recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. solicită admiterea acestui recurs, casarea parţială a sentinţei recurate şi, în rejudecare, să se dispună modificarea în parte a acestei sentinţe, în sensul admiterii integrale a acţiunii aşa cum a fost formulată, cu cheltuieli judiciare în toate fazele de judecată.

În motivarea recursului, recurenta-reclamantă susţine că sentinţa atacată este parţial netemeinică şi nelegală, întrucât instanţa de fond nu a analizat în mod complet şi corect starea de fapt şi temeiurile de drept aplicabile în speţă, existând mai multe motive de a o modifica.

În acest sens, recurenta-reclamantă arată că instanţa de fond a greşit că nu a luat în considerare faptul că pârâtele au încălcat dispoziţiile art. 47 alin. (2) şi alin. (10) din Codul de procedură fiscală, prin necomunicarea în termenul legal a actului administrativ fiscal, care, astfel, nu îi este opozabil şi nu produce nici un efect juridic.

Prin urmare, mai susţine recurenta, Decizia de declarare în inactivitate nr. 7198/22.03.2016 îi este inopozabilă şi nu poate produce niciun efect juridic, astfel că şi în cazul celorlalte acte administrative, care sunt subsecvente acestei Decizii, petitele de anulare a acestora erau admisibile.

 Recurenta mai arată că la data emiterii Deciziei de declarare în inactivitate nr.7198 situaţia de fapt era alta decât cea reţinută în acest act, întrucât sediul social nu era expirat, prelungirea valabilităţii acestui sediu fiind înregistrată la ONRC prin Rezoluţia nr. 1775/24.03.2016 a Directorului ORC de pe lângă Tribunalul C. şi a fost comunicată AJFP C. prin adresa nr. 3117/11.04.2016, astfel că, întrucât organul fiscal era obligat să procure informaţiile privind prelungirea sediului, cel puţin la data de 24.03.2016 organul emitent ştia sau putea să ştie de situaţia învederată.

Recurenta susţine că la data iniţierii comunicării deciziei de declarare a inactivităţii motivul inactivităţii era inexistent, astfel că sancţiunea aplicată este mult prea aspră faţă de pericolul social al faptei reţinute chiar şi în baza înregistrării în Registrul Comerţului, o sancţiune care era de natură a produce efecte juridice şi fiscale mult prea severe, cum ar fi de exemplu obligativitatea plăţii TVA-ului dedus anterior anulării din acest motiv a înregistrării în scop de TVA.

Recursul declarat de recurenta-reclamantă a fost timbrat, cu 100 de lei taxă judiciară de timbru (f.3, 30).

În ce priveşte recursul declarat de pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice C., în nume propriu şi în numele pârâtei Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice B., prin acesta se solicită casarea în parte a sentinţei civile, în sensul de a se respinge în tot acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L..

În motivarea recursului, recurentele-pârâte arată că soluţia instanţei de fond este criticabilă în ceea ce priveşte admiterea petitului privind anularea Deciziei de anulare a înregistrării în scopuri de TVA nr. 65165/21.04.2016 şi a Deciziei nr. 5/15 iulie 2016 privind anularea din oficiu a înregistrării în scopuri de TVA emise de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice C..

În acest sens, recurentele susţin că decizia privind anularea înregistrării în scop de TVA operează şi se emite din program în mod automat, fără posibilitatea aprecierii de către organele fiscale competente, ca un rezultat al emiterii deciziei de declarare în inactivitate.

Recurentele mai arată că la data demiterii deciziei de declarare în inactivitate (22 martie 2016), cerinţele de la art. 91 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 207/2015 erau îndeplinite, astfel că declararea stării de inactivitate a societăţii atrage şi anularea înregistrării acesteia în scopuri de TVA.

Recurentele susţin că o greşeală materială strecurată în Decizia privind anularea înregistrării în scop de TVA nr. 65165/21.04.2016 – în ce priveşte data declarării inactivităţii 07 aprilie 2016 în loc de 11 aprilie 2016 – care se datorează unei greşeli din program, nu poate duce la anularea deciziei.

Recurentele mai critică sentinţa instanţei de fond şi sub aspectul obligării lor la plata cheltuielilor de judecată, considerând această dispoziţie a sentinţei atacate ca fiind injustă, atât timp cât stabilirea obligaţiilor suplimentare s-a efectuat în baza unor dispoziţii legale obligatorii de respectat de către instituţiile statului, astfel că nu sunt întrunite condiţiile art. 453 alin. (1) din Codul de procedură civilă.

Recursul declarat de recurentele-pârâte este scutit de la plata taxei judiciare de timbru, potrivit art. 30 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013. 

S.C. A. S.R.L. a formulat întâmpinare (f. 34-35), prin care a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate.

La rândul său, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice C., în nume propriu şi în numele pârâtei Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice B. a formulat o întâmpinare (f.38-41), prin care a solicitat respingerea recursului declarat de reclamantă ca fiind netemeinic şi nelegal.

Recurenta-reclamantă a depus răspuns la întâmpinarea pârâtelor (f. 55-56), prin care a solicitat înlăturarea apărărilor formulate de acestea, ca fiind nefondate.

Analizând, în conformitate cu dispoziţiile art. 499 din Codul de procedură civilă, actele şi lucrările dosarului, Curtea reţine următoarele:

În ce priveşte recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L., acesta vizează greşita aplicare a normelor de drept material referitor la soluţionarea petitului de anulare a Deciziei de declarare în inactivitate nr. 7198/22.03.2016.

Aceste critici se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă, dar nu sunt fondate.

Recurenta-reclamantă susţine, în esenţă, că Decizia de declarare în inactivitate nr. 7198/22.03.2016 nu i-a fost comunicată în termen legal şi, prin urmare, nu produce niciun efect juridic. În susţinerea alegaţiilor sale, recurenta-reclamantă invocă dispoziţiile art. 47 alin. (2) şi (10) din Codul de procedură fiscală, precum şi cele ale art. 48 alin. (2) din acelaşi cod.

Curtea apreciază că necomunicarea sau comunicarea tardivă a unui act administrativ-fiscal este sancţionată cu inopozabilitatea şi lipsa de efecte juridice a acelui act faţă de contribuabilul căruia nu i-a fost comunicat, şi nu cu nulitatea actului respectiv.

Nulitatea sau anularea unui act administrativ-fiscal sunt sancţiuni care intervin, potrivit dispoziţiilor art. 49 din Codul de procedură fiscală adoptat prin Legea nr. 207/2015 (aplicabil în cauză), atunci când acesta este emis cu încălcarea unor dispoziţii legale, nu şi pentru împrejurări ulterioare emiterii sale, cum este necomunicarea acestuia sau comunicarea cu întârziere. Prin urmare, comunicarea cu întârziere a actului administrativ-fiscal nu poate atrage nulitatea acestui act ci, cel mult, inopozabilitatea sa şi lipsirea de efecte juridice, aspecte care se analizează în faza executării acestui act.

Prin urmare, Curtea reţine că în mod corect a apreciat instanţa de fond că nu se poate dispune anularea sau constatarea nulităţii Deciziei de declarare în inactivitate nr. 7198/22.03.2016 pentru necomunicarea sau comunicarea sa cu întârziere, întrucât acestea nu reprezintă cauze anterioare sau concomitente emiterii sale. De asemenea, în mod corect a constatat instanţa de fond că la data declarării inactivităţii, prin emiterea Deciziei nr. 7198/22.03.2016, durata sediului reclamantei era expirată.

Recurenta-reclamantă a făcut demersuri pentru prelungirea valabilităţii sediului său numai după ce decizia de declarare a inactivităţii a fost emisă, depunând o cerere în acest sens la Registrul Comerţului în data de 23 martie 2016, cerere ce i-a fost admisă în data de 24 martie 2016.

Aşadar, contrar susţinerilor recurentei-reclamante, Curtea constată că la data emiterii deciziei de declarare a inactivităţii, durata deţinerii de către recurentă a spaţiului cu destinaţia de sediu social era expirată, astfel că organele fiscale în mod corect au făcut aplicarea dispoziţiilor art. 92 alin. (1) lit. g) din Codul de procedură fiscală.

Faptul că la data comunicării deciziei de declarare a inactivităţii durata sediului social fusese deja prelungită nu poate avea niciun efect asupra valabilităţii deciziei atacate, întrucât, după cum s-a reţinut mai sus, este o împrejurare ulterioară care poate afecta, cel mult, executarea acestei decizii.

De altfel, ulterior organele fiscale au dispus reactivarea recurentei-reclamante, ca o consecinţă a prelungirii valabilităţii sediului.

Prin urmare, Curtea apreciază că sunt în totalitate nefondate criticile aduse de recurenta-reclamantă sentinţei instanţei de fond.

În ce priveşte recursul declarat de pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice B. şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice C., Curtea reţine că prin acesta se critică sentinţa instanţei de fond, în primul rând, sub aspectul anulării Deciziei de anulare a înregistrării în scopuri de TVA nr. 65165/21.04.2016 şi a Deciziei nr. 5/15 iulie 2016 privind anularea din oficiu a înregistrării în scopuri de TVA emise de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice C.

Curtea apreciază că în mod corect a considerat instanţa de fond că Decizia de anulare a înregistrării în scopuri de TVA nr. 65165/21.04.2016 este nelegală, întrucât prin aceasta s-a dispus anularea înregistrării în scopuri de TVA a reclamantei pentru o perioadă anterioară comunicării către aceasta a deciziei de declarare a inactivităţii, perioadă în care, potrivit dispoziţiilor art. 48 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, acest act nu putea produce niciun efect juridic.

În consecinţă, Curtea apreciază ca fiind legală soluţia instanţei de fond, de anulare a Deciziei de anulare a înregistrării în scopuri de TVA nr. 65165/21.04.2016 şi a Deciziei nr. 5/15 iulie 2016 de soluţionare a contestaţiei administrative, emise de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice C..

Recurentele-pârâte mai critică soluţia primei instanţe şi sub aspectul obligării lor la plata cheltuielilor de judecată, considerând această dispoziţie a sentinţei atacate ca fiind injustă, atât timp cât stabilirea obligaţiilor suplimentare s-a efectuat în baza unor dispoziţii legale obligatorii de respectat de către instituţiile statului, astfel că nu sunt întrunite condiţiile art. 453 alin. (1) din Codul de procedură civilă.

Curtea apreciază că instanţa de fond a făcut în mod corect aplicarea dispoziţiilor art. 453 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură civilă, obligând pârâtele la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată (taxa judiciară de timbru) aferente părţii din acţiune care a fost admisă, având în vedere că pârâtele au pierdut procesul şi sunt în culpă, prin emiterea unor acte constatate nelegale.

Prin urmare, Curtea apreciază că şi criticile aduse de recurentele-pârâte sentinţei instanţei de fond sunt în totalitate nefondate.

În consecinţa celor ce preced, criticile tuturor recurenţilor fiind nefondate, Curtea, făcând aplicarea dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din Codul de procedură civilă, va respinge cele două recursuri deduse judecăţii şi va menţine sentinţa instanţei de fond, ca fiind legală.

Domenii speta

Spete similare