Calcul drepturi salariale

Sentinţa civilă nr. 231/19.03.2018

Prin cererea înregistrată sub nr. 4198/110/2017  pe rolul Tribunalului Bacău, reclamanta N.C. în contradictoriu cu pârâţii T.I.,  M.J.  a solicitat ca pârâţii să fie obligaţi la plata diferenţei de salariu reprezentând procentul cuvenit (8,33 %) pentru acoperirea diminuării de 25 % calculat la salariul aferent lunii noiembrie 2012, diferenţă de salariu ce va fi plătită începând cu 01.01.2014 şi în continuare, obligarea pârâţilor la plata sumelor la valoare actualizată în funcţie de indicele de inflaţie si la plata dobânzii legale, de la data scadentei (01 decembrie 2012) până la data plătii efective.

În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat, în esenţă,  că în luna iulie 2010 i-au fost diminuate salariile brute lunare inclusiv sporurile/indemnizaţiile care făceau parte din acestea, cu 25 % conform art. 1 din Legea 118/30 iunie 2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar.

Ulterior, prin mai multe dispoziţii legislative s-a hotărât în anul 2011 majorarea salariului brut lunar cu 15 % şi includerea în această majorare a premiului anual aferent anului 2010 pentru ca, în anul 2012, prin O.U.G. nr. 19/2012 să se hotărască acoperirea integrală a diminuării de 25 % aplicată în luna iulie 2010. Deşi a beneficiat de aceste prevederi legislative, în realitate a primit în continuare un salariu diminuat ce nu a acoperit integral  diminuarea de 25% şi includerea premiului anual în  salariul lunar.

Apreciază reclamanta că  salariul anului 2010 nu includea şi premiul anual, astfel că premiul anual nu a fost efectiv inclus în drepturile salariale din anul 2011.

In drept, reclamanta şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art.253 alin.2 din Codul Muncii, art. 1 din Legea nr. 118/30.06.2010, privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, art. 1 şi 8 din Legea 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fondurile publice, împreună cu Expunerea de motive aferentă, Decizia nr. 21/2013 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie privind completul competent să judece recursul în interesul legii, Ordonanţa de Urgenţă nr.19/16mai 2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, împreună cu Nota de fundamentare aferentă, O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, art. 1531 din Codul Civil.

La data de 7  noiembrie 2017  a depus întâmpinare pârâtul T.I., f. 15-17 ds.,  prin care a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată, în subsidiar invocând excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune.

Pe fondul cauzei se susţine că potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cuantumul brut al indemnizaţiilor/salariilor lunare de încadrare şi a altor drepturi de natură salariată, stabilite în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010 au fost diminuate cu 25%. Legea nr. 330/2009 a fost abrogată expres la data de 31 decembrie 2010 prin art. 39 lit. w din Legea nr. 284/2010 ~ cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice. După data de 31 decembrie 2010, dată la care şi-a încetat aplicabilitatea Legea nr. 330/2009, au intrat în vigoare noile politici salariale, stabilite prin Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice şi Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice. Astfel, sunt neîntemeiate pretenţiile reclamanţilor privind acordarea drepturilor salariale în cuantumul stabilit prin Legea nr. 330/2009, întrucât prin Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice statul a fundamentat o nouă politică de salarizare.

În conformitate cu dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice: „Sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi."

Dacă din interpretarea textului legal mai sus enunţat reieşea expres că sumele corespunzătoare premiului anual aferent anului 2010 sunt avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, nu acelaşi lucru rezultă din actele normative ulterioare potrivit cu care premiul anual nu s-a plătit pentru anii 2011 - 2015, respectiv: Legea nr. 283/2011 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice.

Potrivit prevederilor din actele normative amintite, legiuitorul a statuat că autorităţile şi instituţiile publice, indiferent de modul de finanţare, nu vor acorda premii şi prime de vacanţă, fără a preciza dacă acestea vor fi incluse ulterior în majorări salariale, aşa cum expres se prevăzuse în Legea nr. 285/2010. O altă interpretare, astfel cum rezultă din acţiunea introductivă de instanţă, ar excede legii, ar adăuga la lege.

Stabilirea sistemului de salarizare pentru sectorul bugetar este un drept şi o obligaţie a legiuitorului şi, în acest sens, au fost elaborate noile politici salariale, stabilite prin Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice precum şi prin actele normative enunţate anterior.

Prin întâmpinare, pârâtul M.J. f. 36-41 ds., a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a acestei instituţii în raport de calitatea reclamantei, respectiv grefier la T.I. prin raportare la dispoziţiile  HG 652/2009 şi RIL 13/2016.

Pe fond, pârâtul a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată, arătând că ministerul are doar rolul de a asigura fondurile necesare drepturilor salariale şi că reclamanţii pornesc de la o premisă greşită, aceea că dreptul la acordarea premiului anual ar reprezenta în continuare o creanţă certă, lichidă şi exigibilă.  A arătat pârâtul că potrivit art. 39 alin.l lit.w din Legea nr. 284/2010, privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice „La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă... Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 762 din 9 noiembrie 2009, cu modificările ulterioare". Din aceste dispoziţii reiese că s-a abrogat Legea nr. 330/2009 în integralitatea ei, inclusiv art. 25 care prevede acordarea premiului anual. În conformitate cu dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial nr. 878/28.12.2010: „Sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi."După data de 31 decembrie 2010, dată la care şi-a încetat aplicabilitatea Legea nr. 330/2009, au intrat în vigoare noile politici salariale, stabilite prin Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice şi Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice. Ţinând cont de faptul că legiuitorul stabileşte expres că acest premiu anual pentru anul 2010 nu se acordă, precum şi modalitatea de „compensare" a acestui neajuns, pretenţiile reclamanţilor privind plata acestui premiu în temeiul unei legi abrogate, sunt nefondate. Anual, începând cu anul 2011, prin dispoziţii legale succesive, s-a prevăzut în mod expres şi imperativ că în bugetele instituţiilor publice nu se prevăd sume pentru acordarea de premii personalului din cadrul acestora (art. 7 al. 2 din Legea nr. 283/2011, art. 2 din OUG nr. 84/2012, art. 9 din OUG nr. 103/2013). Se concluzionează de către pârât că doar premiul anual aferent anului 2010 a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, nemaiexistând bază legală pentru plata premiului anual ulterior. A mai susţinut pârâtul că Decizia nr. 21/2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi motivările deciziilor Curţii Constituţionale nr. 872/2010 şi 874/2010 şi următoarele invocate de reclamant nu pot fi reţinute în speţă pentru că ele se referă exclusiv la sumele corespunzătoare premiului anual pe anul 2010.

În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri.

Potrivit art. 248 Cod procedură civilă instanţa urmează a se pronunţa cu prioritate asupra excepţiilor invocate în cauză, respectiv excepţia  lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului M.J., invocată de acesta  şi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, excepţii  invocate de pârâţi,  după cum urmează :

- cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului M.J., instanţa reţine  că este fondată , aceasta urmând a fi admisă motivat de faptul că între reclamanţi şi acest minister neexistând raporturi contractuale din care să rezulte obligativitatea pârâtului de a plăti drepturi salariale solicitate.

Mai mult asupra acestei chestiuni s-a pronunţat obligatoriu ÎCCJ prin  Decizia nr. 13/2016, unde se arată că :

„50. Interesul atragerii în proces şi a ordonatorului principal de credite, pe motiv că acest demers ar reprezenta o garanţie a executării obligaţiei de plată ce revine instituţiei/autorităţii publice cu care este stabilit raportul de serviciu, nu este de natură să conducă la o altă concluzie, întrucât acest interes nu este unul legitim, atâta vreme cât atribuţiile prevăzute de lege în materia repartizării creditelor bugetare, alocării şi stabilirii destinaţiei acestora nu cuprind o obligaţie de garanţie sau de despăgubire a ordonatorului principal de credite, care să constituie fundamentul pretenţiilor deduse judecăţii.

51.0 obligaţie de garanţie sau de despăgubire nu se reflectă nici în dispoziţiile art. 4 din Ordonanţa Guvernului nr. 22/2002, care instituie obligaţia ordonatorului principal de credite, în procedura de executare, de a dispune toate măsurile ce se impun, în vederea asigurării în bugetele proprii şi ale instituţiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plăţii sumelor stabilite prin titluri executorii.

52. Un argument suplimentar din perspectiva analizată este reprezentat de dispoziţiile art. 222 din Codul civil, sub denumirea marginală „Independenţa patrimonială”, care consacră principiul potrivit căruia persoana juridică având în subordine o altă persoană juridică nu răspunde pentru neexecutarea obligaţiilor acesteia din urmă şi nici persoana juridică subordonată nu răspunde pentru persoana juridică faţă de care este subordonată, dacă prin lege nu se dispune altfel. Aşadar, independent de existenţa din punct de vedere juridic a unei relaţii de subordonare între două persoane juridice, legea opreşte confuziunea patrimonială între acestea şi, în consecinţă, interzice răspunderea reciprocă a celor două persoane juridice pentru obligaţiile proprii.”

- cu privire la excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune instanţa urmează să o admită motivat de faptul că  potrivit art. 268 al. 1 lit. c din  Codul muncii, cererile formulate în materia conflictelor de muncă pot fi formulate „ în termen de  3 ani de la data naşterii dreptului material la acţiune, în situaţia în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariaţi” astfel  pretenţiile solicitate pot fi examinate numai pentru perioada de 3 ani , astfel că  acţiunea este prescrisă pentru perioada anterioară datei de 21.10.2013.

- Pe fondul cauzei, raportat la diferenţele solicitate de la data de 01.01.2014 până la pronunţare şi în continuare  instanţa urmează a avea în vedere legislaţia aplicabilă, în ordine cronologică, plecând de la luna decembrie 2010 când au fost în vigoare dispoziţiile art.25 din Legea cadru nr.330/2009 care instituiau un premiu anual (considerat cel de al treisprezecelea salariu) proporţional cu timpul lucrat în anul respectiv şi calculat în raport cu media veniturilor de bază sau a indemnizaţiilor de încadrare.

Legea prevedea şi anumite criterii de acordare, înlăturând de la beneficiul acestui premiu pe salariaţii care în cursul anului au desfăşurat activităţi profesionale nesatisfăcătoare ori au săvârşit abateri pentru care au fost sancţionaţi disciplinar, pe cei suspendaţi ori înlăturaţi din funcţie pentru fapte imputabile lor.

Potrivit textului de lege susmenţionat se prevede că plata premiului anual se va face începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se adaugă premiul.

 La data de 28 decembrie 2010 s-a publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, Legea cadru nr.284/2010 care a abrogat expres Legea-cadru nr.330/2009, intrând în vigoare la 31 decembrie 2010.

Astfel, Legea nr.330/2009 şi-a încetat aplicabilitatea la data de 31 decembrie 2010 şi au intrat în vigoare noile politici salariale stabilite prin Legea nr.284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice şi Legea nr.285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice.

 Prin dispoziţiile art.1 al.1 şi 2 din Legea nr.285/2010 s-a dispus ca „începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariului de bază (…) astfel cum a fost acordat personalului plătit din fondurile publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%”.

Începând  cu 1 ianuarie 2011, cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte din salariul brut (…) astfel cum a fost acordat personalului plătit din fonduri  publice pentru luna octombrie 2010 se majorează cu 15%.

De asemenea, potrivit art.1 din OUG nr.19/2012: “(1) Cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează în două etape, astfel:

a) cu 8%, începând cu data de 1 iunie 2012, faţă de nivelul acordat pentru luna mai 2012;

b) cu 7,4%, începând cu data de 1 decembrie 2012, faţă de nivelul acordat pentru luna noiembrie 2012”.

Potrivit art.8 din Legea nr.285/2010, sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar.

În concluzie, premiul anual aferent anului 2010, reglementat iniţial prin art. 25 din Legea cadru nr.330/2009 a fost inclus potrivit art.8 din Legea nr.285/2010 de către legiuitor în noua reglementare salarială, sub forma unor majorări salariale stabilite în art.1 din acest act normativ fără a mai putea fi acordat în forma supusă vechii reglementări.

Cu privire la art.8 din Legea nr.285/2010 s-a pronunţat şi Curtea Constituţională prin mai multe decizii, cum sunt Deciziile nr.115/2012 şi nr.25/2012, stabilind că aceasta dispune cu privire la sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2011, în sensul că, pe de o parte reglementează încetarea acordării lor începând cu luna ianuarie 2011, iar pe de altă parte, prevede că aceste sume vor fi cuprinse în creşterile salariale ce se acordă în 2011 personalului din sectorul  bugetar, prin includerea acestora în salariul/solda/indemnizaţia de bază a angajatului, potrivit reglementărilor din aceeaşi lege.

Începând cu luna ianuarie 2011, salariul brut aferent lunii octombrie 2010 s-a majorat cu 15% conform Legii nr.285/2010 rezultând o majorare totală a salariului brut lunar ce nu poate fi depăşită conform art.16 din Legea nr.285/2010.

Majorarea salarială din anul 2011 a fost rezultată ca urmare a includerii premiului anual din anul 2010 în salariul/solda/indemnizaţia de bază potrivit art.8 din Legea nr.285/2010, creşteri salariale de care au beneficiat şi reclamantele.

Prin dispoziţiile art.8 din Legea nr.285/2010, legiuitorul a avut în vedere o nouă modalitate de plată a premiului anual (care era prevăzut  ca un salariu de bază scadent în prima lună a anului următor celui lucrat) şi anume o plată eşalonată şi succesivă în cursul anului 2011 prin creşterea corespunzătoare a cuantumului salariului de bază cu 15% conform art.1 al.1 şi 2 din Legea nr.285/2010.

Ca atare, reclamanta porneşte de la premisa greşită a existenţei unui drept salarial prin includerea premiului anual în salariul lunar începând cu 01.11.2012 plecând de la modul de acordare a salariilor de la 01.01.2011 şi în continuare, în cuantumul stabilit prin Legea nr.330/2009, după diminuările salariale cu 25 % care nu ar mai fi fost acoperită ulterior.

Dispoziţiile art. 8 din Legea nr.285/2010 au modificat doar modalitatea de plată a acestui premiul anual aferent anului 2010, aceasta fiind transformată într-o executare succesivă pe parcursul anului 2011, iar sumele corespunzătoare acestui drept s-au regăsit în majorările salariale acordate personalului din sectorul bugetar potrivit dispoziţiilor art.1 din Legea nr.285/2010. Nu s-a cuantificat procentul care a fost avut în vedere la majorările salariale pentru că fiind o lege cadru nu s-a putut specifica cât reprezintă acest cuantum pentru fiecare instituţie.

Lipsa cuantificării nu reprezintă o dovadă a neincluderii premiului anual în majorările salariale, iar faptul că de aceste majorări salariale beneficiază în mod egal toţi salariaţii bugetari indiferent de perioada lucrată şi de celelalte criterii, nu determină concluzia că premiul anual nu a fost inclus efectiv în salariul de bază ci reflectă intenţia legiuitorului să asigure tuturor un tratament egal prin eliminarea începând cu anul 2011 a premiului anual.

Conformitatea acestor dispoziţii legale cu normele din Legea fundamentală şi Primul Protocol Adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului referitoare la principiul neretroactivităţii legii şi protecţia dreptului de proprietate privată a fost constatată de Curtea Constituţională.

Prin art.1 al.2 din Legea nr.284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fondurile publice s-a stabilit că, începând cu data intrării sale în vigoare, drepturile salariale ale personalului prevăzut de la al.1 sunt şi rămân în mod exclusiv, cele prevăzute de această lege.

Astfel este neîntemeiată pretenţia reclamantei privind acordarea drepturilor salariale în vederea acoperirii diminuării de 25% începând cu data de 01 decembrie 2012, întrucât prin Legea nr.284/2010, statul a fundamentat o nouă politică de salarizare, realizată etapizat potrivit art.7 alin.1 din Legea nr.284/2010 prin modificarea succesivă, după caz, a salariilor de bază, soldelor funcţiilor de bază, salariilor funcţiilor de bază şi a indemnizaţiilor lunare de încadrare prin legi speciale de aplicare.

În acest scop a fost adoptată Legea nr.285/2010 şi dacă potrivit art.8 din acest act normativ s-a prevăzut expres că sumele corespunzătoare premiului anual aferent anului 2010 sunt avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011, personalului din sectorul bugetar, nu acelaşi lucru rezultă din actele normative ulterioare potrivit cu care premiul anual nu s-a plătit pentru anii 2011-2015, respectiv Legea nr.283/2010 privind aprobarea OUG nr.80/2010 pentru completarea art.11 din OUG nr.37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar: OUG nr.84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal – bugetare, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice şi OUG nr.83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice.

Ulterior prin Legea 57/2015, OUG 20/2016, OUG 43/2016 s-a stabilit o nouă modalitate de salarizare pentru personalul plătit din fonduri publice.

Potrivit prevederilor din actele normative amintite, legiuitorul a statuat că autorităţile şi instituţiile publice, indiferent de modul de finanţare, nu vor acorda premii şi prime de vacanţă, fără a preciza dacă acestea vor fi incluse ulterior în majorările salariale, aşa cum expres se prevăzute în Legea nr.285/2010.

Este adevărat că prin modul de redactare a acţiunii reclamanta nu face trimitere expresă la faptul că ar solicita premiul anual, însă această solicitare aşa  cum rezultă din acţiunea formulată de aceasta, excede legii, adăugă la lege şi face ca scopul acţiunii să fie unul care nu rezultă din interpretarea şi aplicarea unui act normativ ci dintr-o expunere de motive fără susţinere în actul normativ pe care îl precede.

Cât priveşte referirile reclamantei la faptul că nu s-a recuperat întregul procent de 25 % prin OUG nr.19/2012 instanţa reţine că aceasta nu are nici valoare legislativă nici forţă juridică în interpretarea şi aplicarea unei legi, dincolo de conţinutul concret al termenilor acesteia, doar aceştia din urmă fiind supuşi analizei şi interpretării legale, gramaticale şi juridice.

Potrivit Legii 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, expunerile de motive, notele de fundamentare şi referatele de aprobare constituie instrumentele de prezentare şi motivare ale noilor reglementări propuse.

Din susţinerile reclamantei rezultă că aceasta a beneficiat cu începere din luna ianuarie 2011 de majorarea cu 15% a venitului brut lunar în baza prevederilor Legii nr.285/2010. Din interpretarea gramaticală a dispoziţiilor legale invocate rezultă că legiuitorul a eşalonat plata acestor sume, iar creşterile salariale din sectorul bugetar au inclus şi suma unică aferentă  premiului anual.

Decizia nr. 21/2013 a ÎCCJ a tranşat în considerente şi acest aspect, stabilind că premiul aferent anului 2010 a fost inclus de către legiuitor în noua reglementare salarială sub forma unor majorări salariale stabilite în art.1 din Legea nr.285/2010, fără a mai putea fi acordat în forma supusă vechii reglementări, iar legiuitorul a acţionat în limitele marjei de intervenţie, recunoscută în domeniul politicii salariale.

Această decizie are caracter obligatoriu pentru instanţele de judecată atât cu privire la dispozitiv, cât şi cu privire la considerentele avute în vedere de ICCJ şi faţă de forţa obligatorie a acestei decizii va înlătura argumentele reclamantelor referitoare la faptul că prin o atare modalitate de stabilire  a cuantumului concret al salariilor brute salariul de bază se calculează în continuare sub formă de procent cu executare succesivă lunară în continuare.

În altă ordine de idei, cu privire la constituţionalitatea Legii nr.118/2010 prin care s-a dispus diminuarea salariilor cu 25%, Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Deciziile nr. 872 şi 874 din 25 iunie 2010, statuând asupra constituţionalităţii acestei legi şi concluzionând că restrângerea menţionată este justificată, fiind întrunite cerinţele expres prevăzute de textul constituţional respectiv, necesitatea acestei măsuri fiind determinată de motivele expres prevăzute de textul de lege, proporţionalitatea ei cu situaţia care a determinat-o, aplicarea măsurii în mod nediscriminatoriu şi fără să aducă atingere existenţei dreptului sau a libertăţii protejate de Constituţie.

De asemenea, conform jurisprudenţei C.E.D.O. instanţa constată că statul are posibilitatea să reducă salariile personalului bugetar prin modificări legislative pe care le adoptă, iar Convenţia nu conferă dreptul de a continua să primeşti un salariu într-un anumit cuantum, ci doar dreptul la salariu, ceea ce nu este identic cu cuantumul salariului.

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că este la latitudinea statului să determine ce sume vor fi plătite angajaţilor săi din bugetul de stat. Statul poate introduce, suspenda sau anula plata unor asemenea drepturi, făcând modificările legislative necesare. Totuşi, dacă printr-o dispoziţie legală în vigoare se stabileşte plata unor drepturi şi condiţiile pentru acestea au fost îndeplinite, autorităţile nu pot în mod deliberat să amâne plata lor, atât timp cât dispoziţiile legale sunt în vigoare (Ketchko c. Ukraine, din 8 noiembrie 2005, nr.63134/00). Legea nr.285/2010 a intrat în vigoare la data de 31 decembrie 2010, înainte de a se îndeplini condiţiile de acordare a premiului anual aferent anului 2010, respectiv înainte data scadenţei acestuia (1 ianuarie 2011), astfel că nu a mai fost acordat nici pentru acest an şi cu atât mai puţin pentru anii următori.

Instanţele judecătoreşti nu au competenţa să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative aşa cum a statuat şi ÎCCJ prin mai multe decizii (Ex. Chestiune de drept - Decizia 25/2011).

Faţă de argumentele mai sus expuse, instanţa constată că este neîntemeiată pretenţia reclamanţilor privind acordarea drepturilor salariale în vederea acoperirii diminuării de 25% începând cu data de 01 decembrie 2012, întrucât prin Legea nr.284/2010, statul a fundamentat o nouă politică de salarizare, realizată etapizat potrivit art.7 al.1 din Legea nr.284/2010 prin modificarea succesivă, după caz, a salariilor de bază, soldelor funcţiilor de bază, salariilor funcţiilor de bază şi a indemnizaţiilor lunare de încadrare prin legi speciale de aplicare şi în consecinţă va dispune respingerea primului capăt de cerere .

De remarcat că ICCJ – completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin decizia nr. 38/2017 pronunţată în dosarul nr. 120/1/2017 a respins ca inadmisibilă sesizarea Curţii de Apel Bacău cu privire la problema litigioasă ce face şi obiectul cauzei pendinte.

Cu privire la fondul cauzei, Curtea a reţinut că prin decizia nr.21/2013 pronunţată de I.C.C.J. în interesul legii, s-a statuat asupra dispoziţiilor art.8 din Legea nr. 285/2010. În acest context, problematica bazei de calcul la care s-au raportat majorările salariale a fost deja tranşată de către I.C.C.J., astfel că modalitatea în care legiuitorul a înţeles să acorde premiul anual (prin includerea în indemnizaţie, salariu) nu mai poate face obiectul unei noi analize. Din această perspectivă, nici majorările salariale ulterioare (pentru acoperirea reducerii cu 25% a salariului/indemnizaţiei) nu au putut fi apreciate ca fiind calculate eronat, de vreme ce procentele de  8%, începând cu data de 1 iunie 2012, faţă de nivelul acordat pentru luna mai 2012 şi 7,4%, începând cu data de 1 decembrie 2012, faţă de nivelul acordat pentru luna noiembrie 2012 s-au aplicat la o bază de calcul apreciată de către I.C.C.J şi C.C.R. ca fiind convenţională şi constituţională.

Văzând şi practica majoritară a celorlalte curţi de apel (pct. 39 din decizia nr. 38/2017 a I.C.C.J – completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept) Curtea, prin raportare la dreptul la un proces echitabil prevăzut de art.6 C.E.D.O, a apreciat acţiunea ca fiind nefondată.”

 Întrucât cererea de actualizare a sumelor şi cea de acordare a dobânzii  reprezintă cereri accesorii, a căror soluţie depinde de soluţia pronunţată asupra cererii principale, instanţa nu poate proceda la analiza temeiniciei reparării prejudiciului, nefiind stabilită vreo atingere a drepturilor reclamanţilor.

Faţă de argumentele mai sus expuse, instanţa urmează să  respingă acţiunea ca nefondată.

Domenii speta

Spete similare