Primă instanţă. Pornografie Infantilă. Condiţii de existenţă

Inculpatului minor i s-a aplicat măsura educativă, prevăzută de art. 115 alin. 1 pct. 1 lit. d Cod penal, coroborat cu art. 120 Cod penal, respectiv asistarea zilnică pe o durată de 3 (trei) luni, impunându-i acestuia, pe durata executării măsurii educative, să urmeze un curs de pregătire şcolară sau formare profesională, să nu se apropie şi să nu comunice cu victima, să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Caraş-Severin, la datele fixate de acesta. A fost admisă, în parte, acţiunea civilă formulată de partea civilă C.C.A. şi l-a obligat inculpatul S.C.A. să plătească respectivei părţi civile suma de 20.000 lei, cu titlu de daune morale.

 Instanţa, raportând criteriile generale de individualizare a pedepsei la situaţia de fapt, a constatat, din perspectiva criteriilor personale, inculpatul S.C.A., minor la data săvârşirii faptei, este elev, provine dintr-o familie organizată, integrată în societate, nu are antecedente penale şi a recunoscut fapta pentru care a fost trimis în judecată.

 Pe de altă parte însă, raportând conduita inculpatului exclusiv la fapta săvârşită, în modalitatea descrisă mai sus, s-a apreciat că acestea au produs o atingere semnificativă valorilor ce definesc personalitatea umană, atingând un nivel cert de gravitate, apt să producă consecinţe negative în plan moral persoanei vătămate. Ca urmare a conduitei inculpatului, este evident că persoana vătămată nu va putea trece cu uşurinţă peste situaţia respectivă, aceasta producându-i o suferinţă suficient de puternică pe plan psihic. În plus, împrejurările şi mijloacele caracteristice comiterii infracţiunii de către inculpat au produs un pericol concret, apreciabil, pentru demnitatea şi libertatea sexuală a persoanei vătămate, astfel încât măsura educativă recomandată în cuprinsul referatului de evaluare a fost apreciată ca suficientă în privinţa inculpatului, scopul sancţiunii nefiind realizat prin aplicarea unei măsuri educative mai uşoare, de natura uneia dintre cele menţionate de apărătorul inculpatului.

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism -  Biroul Teritorial Caraş-Severin, emis la data de 28.05.2019, în dosarul nr. 28-D/P/2018, a fost trimis în judecată inculpatul S.C.A., pentru săvârşirea infracţiunii de pornografie infantilă, faptă prevăzută de art. 374 alin. 1 şi 2 Cod penal, cu aplicarea art. 113 şi urm. Cod penal şi art. 35 alin. 1 Cod penal.

În fapt, în actul de sesizare a instanţei, s-a reţinut, în esenţă, că la începutul anului şcolar 2017, în luna septembrie sau octombrie, inculpatul a produs un material pornografic cu persoana vătămată C.C.A., sub ameninţarea cu acte de violenţă, material pe care ulterior l-a şi distribuit. Totodată, în cursul anului 2018, inculpatul a deţinut şi stocat prin intermediul sistemelor informatice materiale pornografice cu minori, ce reprezintă mai mulţi minori având un comportament sexual explicit. 

În drept: Fapta inculpatului S.C.A. realizează conţinutul constitutiv al infracţiunii de pornografie infantilă, faptă prevăzută de art. 374 alin. 1 şi 2 Cod penal, cu aplicarea art. 113 şi urm. Cod penal şi art. 35 alin. 1 Cod penal.

Alte elemente relevante privind starea de drept, după caz:

Inculpatul S.C.A. a săvârşit infracţiunea de pornografie infantilă, cu forma de vinovăţie a intenţiei directe, faptă prevăzută de art. 16 alin. 3 lit. a Cod penal, întrucât el a prevăzut rezultatul faptei sale urmărind producerea lui prin săvârşirea acelei fapte.

În ceea ce priveşte latura civilă, s-a constatat că,  prin faptele penale realizate de către inculpat, acesta a lezat reputaţia şi dreptul la propria imagine a unui minor, cauzându-i acestuia suferinţe psihice care justifică acordarea de daune morale, deşi nu în cuantumul solicitat.

În fapt, dauna morală a fost definită în doctrina dreptului şi în jurisprudenţă ca reprezentând orice atingere adusă unei dintre prerogativele care constituie atributul personalităţii umane şi care se manifestă prin suferinţa fizică sau morală resimţită de victimă. Contrar susţinerilor apărătorului inculpatului, caracterul suferinţelor trebuie privit în legătură cu particularităţile individuale ale persoanei prejudiciate, suferinţele de natură psihică constând în teamă, ruşine, nelinişte, umilinţă şi alte asemenea emoţii negative. În stabilirea existenţei unui prejudiciu se impune a se lua în calcul atât caracterul cât şi importanţa valorilor nepatrimoniale, cărora le-a fost cauzat acest prejudiciu, situaţia personală a victimei, cu trimitere la mediul social din care provine, educaţia, cultura, standardul de moralitate,  personalitatea şi psihologia acesteia şi, nu în ultimul rând, circumstanţele săvârşirii faptei.

Într-un asemenea context, existenţa prejudiciului este circumscrisă condiţiei aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare a prejudiciului real şi efectiv produs victimei, privit prin prisma împrejurărilor expuse mai sus.

Astfel, atât în acord cu jurisprudenţa internă, cât şi cu practica CEDO, se ia act de faptul că într-o atare situaţie proba faptei ilicite este considerată suficientă, urmând ca prejudiciul moral rezultat şi raportul de cauzalitate dintre acestea să fie prezumate, instanţele urmând să deducă producerea prejudiciului moral din simpla existenţă a faptei ilicite de natură să genereze un astfel de prejudiciu, precum şi a împrejurărilor în care fapta ilicită (infracţiunea) a fost săvârşită, soluţia fiind determinată de caracterul subiectiv, intern, intim al prejudiciului moral, fiind imposibilă probarea sa directă.

Domenii speta

Spete similare