Admiterea plângerii împotriva ordonanţei de clasare şi trimiterea cauzei Ia parchet pentru completarea urmăririi penale

Hotărâre 202/CP din 30.12.2019


Cod ECLI ECLI:RO:TBMUS:2019:023.000202

R O M Â N I A

TRIBUNALUL MUREŞ

SECŢIA PENALĂ

DOSAR NR. ....

Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr. 2991

ÎNCHEIEREA PENALĂ NR.202/CP

Şedinţa camerei de consiliu din data de 30 decembrie 2019

JUDECĂTOR DE CAMERĂ PRELIMINARĂ: E.M.

GREFIER: G.A.

Pe rol pronunţarea soluţiei asupra plângerii petentului ... calitate de părinte şi reprezentant al minorului ...(persoană vătămată) formulată împotriva ordonanţei de clasare emisă la data de 21.08.2019 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.I.I.C.O.T.-Serviciul Teritorial Târgu Mureş pronunţată în dosarul nr. 28/D/P/2019.

La apelul nominal făcut în ședința camerei de consiliu se constată lipsa reprezentantei Ministerului Public şi ale părţilor.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care:

Se constată depuse la dosarul cauzei, prin registratura instanţei, concluzii scrise formulate de către petent.

Mersul dezbaterilor şi susţinerile părţilor au fost consemnate în încheierea de şedinţă din data de 13 decembrie 2019, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre şi când, în baza art. 391 alin. 1 Cod procedură penală, s-a stabilit termen pentru deliberare şi pronunţare a soluţiei pentru data de astăzi, 30 decembrie 2019, ora 12.00.

JUDECĂTORUL DE CAMERĂ PRELIMINARĂ,

Prin plângerea înregistrată la Tribunalul Mureş, Secția Penală sub dosar nr. 1958/102/2019, petentul ... în calitate de tată al minorului persoană vătămată ... a contestat Ordonanța  de clasare emisă la data de 21.08.2019 de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție , D.I.I.C.O.T.,  Serviciul Teritorial Târgu-Mureș, în dosar nr. 28/D/P/2019, prin care s-a dispus clasarea cauzei raportat la infracțiunea de pornografie infantilă, prev. de art. 374 alin. 1 și 2 Cod penală, cu aplicarea  art. 35 alin. 1 Cod penal, a  art. 113 și urm. Cod penal , presupus comisă de suspectul ... în baza art. 315 alin. 1 litera b Cod proc. penală, a art.16 alin.1 litera b Cod proc. penală și a art. 314 alin. 1 litera a Cod proc. penală.

În motivarea plângerii, s-a arătat că faptele reținute în sarcina suspectului sunt sancționate de legea penală, filmarea fiind transmisă terțelor persoane și postată pe mai multe site-uri de socializare cu colaborarea și a numitei ... Suspectul a filmat minorul, pe fiul său, apelând la constrângerea psihică a acestuia , în timp ce își prezenta organul sexual, nefiind probată susținerea acestuia că persoana vătămată și-ar fi scos, benevol, organul sexual din pantaloni, pentru a i-l arăta. Cel cercetat chiar l-a instruit cum să pozeze prin viclenie, superioritate, agresivitate, profitând de vârsta fragedă a fiului. De altfel, se mai susține că persoana vătămată râdea forțat, fiind rușinat de cele întâmplate. Se relevă faptul că această manifestare din partea suspectului a urmărit un scop sexual, care trădează intenția infracțională, mai ales că filmarea a fost stocată în telefonul suspectului,  redistribuită după 8 luni pe canalele de socializare de verișoara acestuia, ...nefiind vorba despre o simplă joacă de copii, fiul său fiind vătămat direct prin afectarea demnității, onoarei și moralității, iar petentul, indirect, prin afectarea reputației sale la locul de muncă și în societate.

S-a invocat nelegalitatea și netemeinicia soluției de clasare solicitându-se trimiterea dosarului la procuror pentru completarea urmăririi penale, inclusiv în sensul extinderii acesteia față de suspecta  ... și punerea în mișcare a acțiunii penale față de suspect. S-a contestat și Ordonanța  de respingere a plângerii sale din data de 20.09.2019, emisă în dosar nr. 4/II/2/2019, care, în opinia petentului, aduce argumente generale de susținere a clasării.

La termenul de judecată din data de 13.12.2019, s-a invocat din oficiu de către judecătorul de cameră preliminară excepția inadmisibilității plângerii, pe considerentul că persoana vătămată minoră, cu capacitate de exercițiu restrânsă , ... nu și-a însușit-o, fiindu-i luată o declarație în acest sens, acesta fiind cel îndreptățit să o formuleze, cu acordul ambilor părinți. De altfel, nici mama minorului nu a fost de acord cu plângerea formulată de fostul său soț, petentul în cauză.

Cu toate acestea, considerăm că excepția invocată din oficiu de judecătorul de cameră preliminară este nefondată, urmând să o respingem ca atare, plângerea fiind admisibilă prin prisma art. 336 alin. 1 Cod proc. penală, petentul fiind vătămat indirect prin faptele supuse cercetărilor penale, întrucât în plângere se face vorbire despre protecția dreptului la viață intimă, la onoare și demnitate de care trebuie să beneficieze fiul său minor, persoană vătămată în cauză. De altfel, chiar petentul arată în plângere că a fost vătămat indirect prin afectarea reputației sale la locul de muncă și în societate.

Analizând plângerea formulată, conform art. 341 și urm. Cod proc. penală, o apreciem fondată.

Astfel, prin Ordonanța  de clasare emisă la data de 21.08.2019 de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Târgu-Mureș , în dosar nr. 28/D/P/2019, s-a dispus clasarea cauzei raportat la infracțiunea de pornografie infantilă, prev. de art. 374 alin. 1 și 2 Cod penală, cu aplicarea  art. 35 alin. 1 Cod penal , a  art. 113 și urm. Cod penal , presupus comisă de suspectul ..., în baza art. 315 alin. 1 litera b Cod proc. penală, a art.16 alin.1 litera b Cod proc. penală și a art. 314 alin. 1 litera a Cod proc. penală.

 S-a arătat în considerente, că  faptele nu sunt prevăzute de legea penală , filmarea în cauză neavând un scop sau o conotație sexuală, un scop sexual, fiind vorba despre o joacă de copii asumată de persoana vătămată minoră care, conform susținerilor suspectului, și-a scos penisul voluntar de mai multe ori din pantaloni, iar cea care a distribuit filmulețul a fost verișoara lui ... care i-a accesat telefonul fără voia sa , după câteva zile.

Totodată, s-a mai arătat că nu rezultă intenția directă ori indirectă a suspectului de a urmări un scop sexual explicit, fără loc de îndoială.

 Nu suntem de acord cu aspectele faptice reținute de organele de cercetare penală, că nu se poate dovedi în mod indubitabil săvârșirea unei infracțiuni  de pornografie infantilă, prev. de art. 374 alin. 1 și 2 Cod penală, cu aplicarea  art. 35 alin. 1 Cod penal , a  art. 113 și urm. Cod penal care în esență constă în  materiale pornografice cu minori adoptând un comportament sexual explicit,  de exemplu prin etalarea organelor genitale, produse  în scop sexual.

Din declarațiile persoanei vătămate minore, a martorilor ...,  ..., ......, ..., rezultă faptul că suspectul ..., a insistat un interval de 2 ore ca persoana vătămată ... să își etaleze penisul, utilizând de tehnici persuasive și profitând de faptul că se afla singur cu minorul în cauză într-o casă părăsită din loc. ... mințindu-l că îi face doar o poză cu noul său telefon mobil și nu o filmare. Apoi l-a mințit din nou, spunându-i că a șters filmulețul, însă acesta a fost stocat în telefonul său mobil și arătat de suspect altor persoane  minore, audiați ca martori, cu scopul evident de a discredita imaginea acestuia, depășindu-se evident limitele unui simplu joc de copii, după cum se afirmă în mod nejustificat. Mai mult, filmarea, aflată doar pe telefonul suspectului, a fost distribuită pe două grupuri de messenger, ... din care făceau parte și alți copii minori care cunoșteau persoana vătămată, printre persoanele care ar fi distribuit filmulețul figurând și verișoara suspectului, ... care nici nu a fost audiată ca martoră măcar în prezenta cauză pentru clarificarea circumstanțelor de mod, loc și timp în care s-ar fi întâmplat acest lucru. Evident, scopul urmărit de suspect a fost unul  cu conotații sexuale, având în vedere că filmulețul a fost creat profitându-se de vulnerabilitatea și naivitatea persoanei vătămate minore care a cedat insistențelor acestuia și s-a lăsat filmat și  de a fi distribuit sau vizualizat  de către cât mai multe persoane.

Prin urmare, plângerea este admisibilă, soluția firească fiind de desființare a soluției contestate, de restituire a dosarului procurorului și de completare a urmăririi penale prin audierea numitei ... pentru clarificarea circumstanțelor de mod, loc și timp în care ar fi accesat telefonul suspectului și ar fi distribuit filmarea cu persoana vătămată în cauză, reaudierea suspectului pentru a se clarifica motivul pentru care acesta nu a șters filmarea, cum a ajuns pe rețelele sociale aceasta, cine a șters-o ulterior, de ce a arătat-o altor persoane.

Pe cale de consecinţă, în opinia noastră există motive de nelegalitate sau de netemeinicie a Ordonanțelor atacate, motiv pentru care vom respinge excepția inadmisibilității plângerii formulate de petentul ..., în baza art. 336 alin. 1 Cod proc. Penală, invocată din oficiu de judecătorul de cameră preliminară.

Vom admite plângerea formulată de petentul ... împotriva Ordonanţei emise la data de 21.08.2019 în dosar nr.  28/D/P/2019 de Parchetul de lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Târgu-Mureș şi a Ordonanţei emise la data de 20.09.2019 în dosar nr. 4/II/2/2019 al aceluiași Parchet, în baza art.  341  alin. 6  lit. b Cod proc. penală și în consecință:

Vom desfiinţa soluţiile atacate referitor la fapta de pornografie infantilă, prev. de art. 374 alin. 1, 2 Cod penal cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal, a art. 113 și urm. Cod penal, reținută în sarcina suspectului ... şi vom trimite cauza Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Târgu-Mureș, pentru completarea urmăririi penale împotriva suspectului indicat.

Suma de 100 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat, va rămâne în sarcina statului, în baza art. 275 alin. 3 Cod proc. penală.

Onorariul avocatului din oficiu desemnat pentru suspect, în cuantum de 313 lei, va rămâne în sarcina statului, conform art. 275 alin. 6 Cod proc. penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE:

Respinge excepția inadmisibilității plângerii formulate de petentul ... în baza art. 336 alin. 1 Cod proc. Penală, invocată din oficiu de judecătorul de cameră preliminară.

Admite plângerea formulată de petentul ... (cu dom. în comuna .. nr... jud....  împotriva Ordonanţei emise la data de 21.08.2019 în dosar nr.  28/D/P/2019 de Parchetul de lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Târgu-Mureș şi a Ordonanţei emise la data de  20.09.2019 în dosar nr. 4/II/2/2019  al aceluiași Parchet, în baza art.  341  alin. 6  lit. b Cod proc. penală și în consecință:

Desfiinţează soluţiile atacate referitor la fapta de pornografie infantilă, prev. de art. 374 alin. 1, 2 Cod penal cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal, a art. 113 și urm. Cod penal, reținută în sarcina suspectului ... /fiul lui ..şi ...... .. născut la data de .. în .., jud..., domiciliat în ... nr... bl... sc..., ap..., jud... CNP...) şi trimite cauza Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Târgu-Mureș, pentru completarea urmăririi penale împotriva suspectului indicat.

Suma de 100 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat, va rămâne în sarcina statului, în baza art. 275 alin. 3 Cod proc. penală.

Onorariul avocatului din oficiu desemnat pentru suspect, în cuantum de 313 lei, rămâne în sarcina statului, conform art. 275 alin. 6 Cod proc. penală.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu din data de 30.12.2019.

Judecător de cameră preliminară,

E.H. Grefier,

  G.A

Red. – E.H./30.12.2019

Thred. – G.A.

6ex./06.01.2020

Domenii speta