Contestație la executare. Excepția lipsei calității procesuale pasive. Excepția tardivității formulării contestației la executare. Lipsa invocării vreunui motiv de nelegalitate a adresei de înființare a popririi.

Hotărâre 5602 din 02.09.2020


Deliberând asupra prezentei cauze civile, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 02.03.2020 pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, sub nr. 6723/299/2020, contestatoarea U S.R.L., în contradictoriu cu intimatele AN și AS, a formulat contestație la executare împotriva executării silite efectuate în temeiul titlului executoriu reprezentat de procesul-verbal de contravenție seria ... nr. 918057 din data de 26.07.2019, prin care a solicitat anularea tuturor formelor de executare efectuate în dosarul nr. 38085616, precum și obligarea intimatelor la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, contestatoarea a arătat că a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 40.000 lei prin procesul-verbal de contravenție seria ... nr. 918057 din data de 26.07.2019.

La data de 12.08.2019, în interiorul termenului de 15 zile, a achitat suma de 20.000 lei. Cu toate acestea, în mod nelegal AN a transmis către AS 1 procesul-verbal spre executare, societatea fiind înștiințată prin e-mail, la data de 17.02.2019, de către banca la care are deschise conturi bancare, că din contul ei a fost retrasă ca urmare a popririi suma de 20.000 lei.

Contestatoarea a apreciat că executarea silită a fost începută în lipsa unei creanțe certe, lichide și exigibile, întrucât creanța executată silit a fost stinsă de bunăvoie de societate. În acest sens, a invocat dispozițiile art. 663 C.pr.civ., art. 220 C.pr.fisc., precum și cele ale art. 28 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001.

În drept, contestatoarea a invocat dispozițiile art. 712 C.pr.civ..

În probațiune, contestatoarea a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri (f. 5, 18-22).

Cererea a fost legal timbrată cu suma de 1.000 lei, conform ordinului de plată atașat la dosar (f. 43).

La data de 23.03.2020, intimata AN a depus întâmpinare (f. 24-27), prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, iar în ceea ce privește fondul cauzei, a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

În motivarea excepției lipsei calității procesuale pasive, intimata a arătat că dosarul de executare nr. 38085616 a fost întocmit de AS1, aceasta fiind singura instituție abilitată să recupereze sumele datorate bugetului de stat, conform art. 226 alin. 10 C.pr.fisc..

De asemenea, a menționat că instituția sa nu încasează venituri ce fac parte din amenzile aplicate de către structurile subordonate, aceste sume făcându-se venit integral la bugetul de stat, conform art. 39 alin. 2 lit. b și alin. 3 din O.G. nr. 2/2001.

Totodată, aceasta a precizat că nu are calitate procesuală pasivă și prin prisma faptului că nu a fost emitentul procesului-verbal de constatare a contravenției, Autoritatea având în subordine, ca entități cu personalitate juridică, 8 comisariate regionale pentru protecția consumatorilor, potrivit art. 7 alin. 1 din H.G. nr. 700/2012.

În ceea ce privește fondul cauzei, intimata a susținut că partea contestatoare nu a depus dovada transmiterii ordinului de plată către agentul constatator care a aplicat amenda. Plata se face în contul menționat în procesul-verbal de contravenție, respectiv la Trezoreria finanțelor publice unde persoana sancționată își are sediul. Pentru a înceta orice urmărire împotriva contravenientului, el trebuie să comunice agentului constatator dovada plății. În cazul în care nu se conformează și nu achită de bunăvoie amenda la care a fost obligat, se procedează la executarea silită.

Conform susținerilor intimatei, din ordinul de plată atașat nu reiese faptul că acei bani au fost încasați de către Trezoreria unde își are sediul contestatoarea, ci pentru a demonstra acest fapt aceasta trebuia să depună un extras de cont, existând posibilitatea de a nu completa corect câmpurile pentru plata online a amenzii, iar banii să se întoarcă în contul contestatoarei.

În drept, intimata a invocat dispozițiile O.G. nr. 2/2001, ale Codului de procedură fiscală, precum și cele ale Codului de procedură civilă.

În probațiune, intimata a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.

Legal citată, intimata AS1 nu a depus întâmpinare.

La data de 03.06.2020, contestatoarea a depus răspuns la întâmpinare și precizări (f. 40-42), prin care a solicitat respingerea excepțiilor invocate și admiterea contestației astfel cum a fost formulată. În subsidiar, aceasta a precizat că înțelege să completeze denumirea autorității pârâte – AN – CR Regiunea B – I – CJ  I.

La data de 04.06.2020, intimata AS 1 a Finanțelor Publice București, prin D. , a depus copia dosarului de executare (f. 46-61).

La termenul din data de 24.06.2020, instanța a calificat mențiunile contestatoarei din răspunsul la întâmpinare (fila 41) ca fiind o cerere modificatoare în sensul art. 204 alin. 1 C.pr.civ. și a dispus introducerea în cauză și a intimatei AN – C. Regiunea B.  – I – CJ  I..

La data de 10.08.2020, intimata AN Regiunea B. – I – Comisariatul Județean ..I.  a depus întâmpinare (f. 69-75), prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive.

În motivare, intimata a invocat dispozițiile art. 3 din H.G. nr. 700/2012, care reglementează atribuțiile AN. De asemenea, a învederat că dosarul de executare nr. 38085616 a fost întocmit de AS1, fiind instituția abilitată în acest caz de a recupera sumele datorate bugetului de stat, conform art. 226 alin. 10 C.pr.fisc. Totodată, a invocat prevederile art. 37 din O.G. nr. 2/2001 și a susținut că în analiza calității procesuale se impune a fi avută în vedere inclusiv natura juridică a actului dedus judecății.

În ceea ce privește fondul cauzei, intimata a susținut că partea contestatoare nu a depus dovada transmiterii ordinului de plată către agentul constatator care a aplicat amenda.

În drept, intimata a invocat dispozițiile O.G. nr. 21/1992, cele ale O.G. nr. 2/2001, precum și cele ale Codului de procedură civilă.

În probațiune, a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.

La termenul din data de 19.08.2020, instanța a invocat din oficiu excepția tardivității formulării contestației la executare și a unit excepția invocată, precum și excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de intimatele AN și AN – CR Regiunea B – I – CJ pentru Protecția Consumatorilor I, cu fondul cauzei. De asemenea, a încuviințat părților proba cu înscrisurile aflate la dosar.

Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanţa reţine următoarele:

În fapt, prin procesul-verbal de constatare a contravenției seria ... nr. 918057 din data de 26.07.2019, întocmit de CR pentru PC Regiunea B.  – I – CJ pentru PC I., contestatoarea U. S.R.L. a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 40.000 lei (f. 18-19).

Prin încheierea pronunțată la data de 04.10.2019 de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr. 24531/299/2019, instanța a anulat plângerea contravențională formulată de contestatoarea U. S.R.L. împotriva procesului-verbal de contravenție seria ANPC nr. 918057 din data de 26.07.2019 (f. 58-59).

La data de 07.01.2020, intimata AS1 a emis, în dosarul de executare nr. 38085616/40/80/1/2020/979301, titlul executoriu nr. 400680, în vederea recuperării creanței în cuantum de 20.000 lei, în temeiul titlului executoriu reprezentat de încheierea pronunțată la data de 04.10.2019 de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr. 24531/299/2019 (f. 54).

La aceeași dată, intimata AS 1 a emis, în același dosar de executare, și somația nr. 404542, în temeiul titlului executoriu nr. 400680 din data de 07.01.2020 (f. 52).

Ulterior, intimata AS 1 a Finanțelor Publice a emis adresa de înștiințare privind înființarea popririi nr. 413968 din data de 12.02.2020, în temeiul titlului executoriu nr. 400680 din data de 07.01.2020, în vederea recuperării creanței în cuantum de 20.000 lei. (f. 20).

În drept, sunt aplicabile dispozițiile art. 226 C.pr.fisc., în conformitate cu care: (1) Executarea silită a creanţelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor prezentului cod de către organul de executare silită competent potrivit art. 30. (2) În titlul executoriu emis, potrivit legii, de organul de executare silită prevăzut la alin. 1 se înscriu creanţele fiscale, principale şi accesorii, neachitate la scadenţă, stabilite şi individualizate în titluri de creanţă fiscală întocmite şi comunicate în condiţiile legii, precum şi creanţele bugetare individualizate în alte înscrisuri care, potrivit legii, constituie titluri executorii. Niciun titlu executoriu nu se poate emite în absenţa unui titlu de creanţă fiscală emis şi comunicat în condiţiile legii sau a unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu. (3) Executarea silită a creanţelor bugetare rezultate din raporturi juridice contractuale se efectuează în baza hotărârii judecătoreşti sau a altui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu. (4) Titlul de creanţă devine executoriu la data la care se împlineşte scadenţa sau termenul prevăzut de lege.

De asemenea, conform art. 260 alin. 1 C.pr.fisc., persoanele interesate pot face contestație împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor Codului de procedură fiscală de către organele de executare silită, iar potrivit alin. 3 al aceluiași articol, contestația poate fi făcută și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de alt organ jurisdicțional și dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege.

Totodată, având în vedere că executarea silită a început împotriva contestatoarei pentru recuperarea sumei de 20.000 lei, reprezentând amendă contravențională, sunt incidente și prevederile art. 37 din O.G. nr. 2/2001, potrivit cărora procesul-verbal neatacat în termenul prevăzut la art. 31, precum și hotărârea judecătorească definitivă prin care s-a soluționat plângerea constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate.

Analizând cu prioritate, în acest context, în temeiul art. 248 alin. 1 C.pr.civ., excepțiile invocate, instanța reține următoarele:

În ceea ce privește excepția tardivității formulării contestației la executare, sunt incidente dispozițiile art. 261 alin. 1 lit. a C.pr.fisc., în conformitate cu care contestația la executare se poate face în termen de 15 zile, sub sancțiunea decăderii, de la data când contestatorul a luat cunoștință de executarea ori de actul de executare pe care le contestă, din comunicarea somației sau din altă înștiințare primită ori, în lipsa acestora, cu ocazia efectuării executării silite sau în alt mod.

În prezenta cauză, contestatoarea a formulat contestație la executare împotriva întregii executări silite efectuate în dosarul de executare nr. 38085616, invocând faptul că a achitat jumătate din minimul amenzii aplicate, în cuantum de 20.000 lei, la data de 12.08.2019, anterior demarării procedurii de executare silită. Or, având în vedere motivul invocat și contestarea întregii executări, instanța reține că a fost învestită cu o contestație împotriva executării silite înseși.

Prin urmare, raportat la motivul invocat, instanța reține că partea contestatoare avea obligația de a formula contestație la executare în termen de 15 zile de la data comunicării titlului executoriu nr. 400680 din data de 07.01.2020 și a somației nr. 404542 din data de 07.01.2020.

În ceea ce privește comunicarea actelor de executare anterior menționate, sunt aplicabile dispozițiile art. 47 alin. 15 C.pr.fisc., care prevăd că actul administrativ fiscal emis în formă electronică se comunică prin mijloace electronice de transmitere la distanța ori de câte ori contribuabilul a optat pentru această modalitate de emitere și de comunicare, iar acesta se consideră comunicat în termen de 15 zile de la data transmiterii actului către contribuabil.

Totodată, art. 1 alin. 1 din Anexa la Ordinul Ministrul Finanțelor Publice nr. 660/2017 prevede că persoanele fizice, persoanele juridice şi alte entităţi fără personalitate juridică pot opta pentru a li se comunica prin mijloace electronice de transmitere la distanţă actele administrative fiscale emise în formă electronică de către organul fiscal central, prin accesarea serviciului „Spaţiul privat virtual", denumit în continuare SPV. Conform alineatului 3 al aceluiași articol, accesarea SPV reprezintă opțiune în sensul art. 47 alin. 3 C.pr.civ..

De asemenea, conform art. 1 alin. 2 și 4 din același act normativ, prin SPV sunt comunicate și alte documente sau informații, în măsura în care acestea sunt deținute de Ministerul Finanțelor Publice și unitățile sale subordonate, iar în cazul utilizării SPV nu se mai utilizează și altă modalitate de comunicare a actului administrativ-fiscal.

Instanța constată că, potrivit adresei privind confirmarea comunicării documentelor administrative prin SPV (f. 56), somația nr. 404542 din data de 07.01.2020 i-a fost comunicată contestatoarei la data de 25.01.2020, prin încărcarea în Spațiul Privat Virtual la data de 09.01.2020, ID-ul documentului administrativ fiind același cu cel regăsit în somație (SV00005697319).

Așadar, termenul de formulare a contestației la executare împotriva executării silite înseși a început să curgă la data de 25.01.2020, nu de la data comunicării adresei privind înștiințarea popririi, cum în mod neîntemeiat a susținut contestatoarea, astfel încât, raportat la prevederile art. 181 alin. 1 pct. 2 și alin. 2 C.pr.civ., acesta s-a împlinit la data de 10.02.2020.

Constatând că partea contestatoare a depus contestația la executare la oficiul poștal la data de 25.02.2020 (f. 6), cu depășirea termenului de 15 zile prevăzut de art. 261 alin. 1 lit. a C.pr.fisc., instanța apreciază întemeiată excepția tardivității formulării contestației la executare împotriva executării silite înseși, motiv pentru care o va admite și, pe cale de consecință, va respinge contestația la executare împotriva executării silite înseși, ca tardiv formulată.

Instanța reține așadar că singurul act de executare cu privire la care contestatoarea se află în termenul legal de formulare a contestației este adresa de înștiințare privind înființarea popririi nr. 413968 din data de 12.02.2020, aceasta fiind comunicată prin SPV la data de 04.03.2020 (f. 20, 50).

În acest context, instanța subliniază că excepția tardivității formulării contestației la executare (nu a cererii modificatoare, cum în mod eronat a afirmat contestatoarea în concluziile scrise) a fost invocată de instanță prin raportare la înscrisurile aflate deja la dosarul cauzei (în speță față de dosarul de executare), care au fost depuse de intimata AS1 încă din data de 09.06.2020, anterior primului termen de judecată.

Prin urmare, contestatoarea a avut la dispoziție suficient timp până la termenul din data de 19.08.2020, când a fost invocată din oficiu excepția tardivității, pentru a studia actele dosarului și a pregăti o apărare efectivă, cu atât mai mult cu cât a fost reprezentată de un avocat atât la termenul din data de 24.06.2020, cât și la cel din data de 19.08.2020.

Față de aceste împrejurări, având în vedere și dispozițiile art. 400 C.pr.civ., instanța va respinge cererea contestatoarei privind repunerea pe rol a cauzei, ca neîntemeiată.

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatelor AN și AN – CR pentru PC Regiunea B. – I – CJ I., instanța reține că, potrivit art. 36 C.pr.civ., calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății, existența sau inexistența drepturilor și a obligațiilor afirmate constituind o chestiune de fond. Întrucât procesul civil este guvernat de principiul disponibilității, instanța este ținută de cadrul procesual trasat prin conținutul cererii, astfel încât reclamantul este dator să justifice și calitatea procesuală a persoanelor chemate în judecată.

Dispozițiile art. 8 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001 prevăd că sumele provenite din amenzile aplicate persoanelor juridice în conformitate cu legislația în vigoare se fac venit integral la bugetul de stat, cu excepția celor aplicate, potrivit legii, de autoritățile administrației publice locale și amenzilor privind circulația pe drumurile publice, care se fac venit integral la bugetele locale ale unității/subdiviziunii administrativ-teritoriale în care contravenientul își are domiciliul sau sediul, după caz.

De asemenea, conform art. 226 alin. 10 C.pr.fisc., instituțiile publice finanțate total sau parțial de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate și bugetul asigurărilor pentru șomaj, după caz, care nu au organe de executare silită proprii, transmit titlurile executorii privind venituri ale bugetului general consolidat, spre executare silită, organelor fiscale din subordinea A.N.A.F. Sumele astfel realizate se fac venit la bugetul de stat.

Astfel, având în vedere prevederile legale anterior enunțate, instanța reține că intimatele AN și AN – CR  Regiunea B. – I – CJ  I. nu au calitatea de creditor al contestatoarei, câtă vreme nu acestea sunt cele care încasează amenda contravențională aplicată prin procesul-verbal de constatare a contravenției seria ... nr. 918057 din data de 26.07.2019, amenda făcându-se venit la bugetul de stat. Neavând calitatea de creditor, acestea nu justifică calitate procesuală pasivă în prezenta cauză, nici prin raportare la dispozițiile art. 645 C.pr.civ..

Față de considerentele expuse și luând în considerare că actele de executare contestate au fost emise în integralitate de intimata S1, instanța reține că doar aceasta din urmă justifică calitate procesuală pasivă în prezenta cauză, nu și intimatele AN și AN – CR I. – CJ.I., cea din urmă fiind doar emitentul procesului-verbal de contravenție.

Pe cale de consecință, instanța va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatelor AN și AN – CR Regiunea B.– I.– CJ I. și va respinge contestația la executare (împotriva adresei de înștiințare privind înființarea popririi nr. 413968 din data de 12.02.2020), formulată în contradictoriu cu aceste intimate, ca fiind introdusă împotriva unor persoane care nu justifică calitate procesuală pasivă.

În ceea ce privește fondul contestației la executare, instanța reține că, deși a solicitat anularea adresei de înștiințare privind înființarea popririi nr. 413968 din data de 12.02.2020, act de executare împotriva căruia contestația la executare a fost formulată în termenul legal de 15 zile de la data comunicării, contestatoarea nu a formulat nicio critică propriu-zisă în raport de acesta, rezumându-se la a invoca faptul că debitul a fost stins înainte de declanșarea executării silite, motiv care, așa cum s-a arătat în cele ce preced, se circumscrie unei contestații împotriva executării silite înseși.

Pe cale de consecință, în lipsa invocării vreunui motiv de nelegalitate a adresei de înființare a popririi, instanța va respinge, în rest, contestaţia la executare formulată în contradictoriu cu intimata Administrația Sector 1 a Finanțelor Publice, ca neîntemeiată.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată, instanţa, având în vedere poziţia procesuală exprimată la termenul din data de 19.08.2020, va lua act că partea contestatoare va solicita acordarea cheltuielilor de judecată pe cale separată.