Anulare somație de plată – deschiderea concordatului preventiv împotriva societății mame din Italia; sucursala nu are aptitudinea de a avea drepturi și obligații proprii, întrucât nu deține patrimoniu propriu, drepturile și obligațiile atribuite sucursale

INSTANŢA

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 05.12.2019 sub nr. ..../299/2019, creditoarea A a solicitat, în contradictoriu cu debitoarea B Sucursala România, pe calea ordonanţei de plată, ca instanţa să oblige debitoarea la plata sumei de 111.146,60 reprezentând debit neachitat, a sumei de 14.484 lei reprezentând dobândă legală, calculată de la data scadenţei facturii şi până la data introducerii acţiunii, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, creditoarea a arătat că între părţi s-au desfăşurat relaţii comerciale constând în livrare de marfă, respectiv diferite produse de peisagistică.

Ca urmare a ordinului de achiziţie nr. 18V 281 M4/1000 din data de 16.07.2018 şi ca urmare a îndeplinirii obligaţiei asumate privind punerea la dispoziţie a produselor comandate la data de 18.07.2018, creditoarea a emis factura nr. 76 în valoare de 111.146,60 lei, acceptată de către debitoare în mod expres prin semnătură şi ştampilă, astfel că debitoarea datorează debitul solicitat prin prezenta acţiune.

A menţionat că factura a devenit scadentă la data de 18.08.2018, termenul de plată de 30 de zile fiind asumat de către debitoare.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1013 -1024 C. proc. civ.

În dovedire, a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri.

La data de 22.01.2020, debitoarea a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acţiunii, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, a arătat că B a iniţiat procedura concordatului preventiv în temeiul art. 161 alin. 6 din Legea italiană privind procedura insolvenţei, prin depunerea voluntară a cererii de deschidere a procedurii.

Prin Decretul pronunţat la data de 17 octombrie 2018 în dosarul nr. 63/2018, Tribunalul Roma a apreciat cererea ca fiind întemeiată, reţinând ca fiind întrunite condiţiile legale privind aplicarea procedurii concordatului si acceptând cererea B privind deschiderea procedurii concordatului preventiv. Totodată, Tribunalul Roma a acordat B un termen de 60 de zile în vederea depunerii unui plan de redresare.

Prin acest decret, Tribunalul a dispus acordarea unui termen de 60 de zile pentru depunerea unei propuneri definitive de concordat preventiv cu plan şi documentaţie completă, a desemnat 3 comisari/administratori judiciari, a stabilit în sarcina B SPA obligaţia de a achita suma necesara acoperii onorariilor comisarilor/administratorilor menţionaţi anterior, a pus în vedere comisarilor/administratorilor judiciari obligaţia de a întocmi un raport către Tribunal şi a informat B SPA cu privire la următoarele aspecte: că nu poate efectua acte de administrare extraordinară dacă nu au fost prealabil autorizate de tribunal şi nu au fost motivate corespunzător, nu sunt urgente şi utile; că nu poate efectua plăţi pentru creanţele anterioare; asupra necesităţii obţinerii unei autorizaţii speciale şi prealabile din partea tribunalului pentru obţinerea de noi finanţări; asupra imposibilităţii de a efectua acte interzise de legea italiană.

Ulterior, având în vedere activitatea complexă a societăţii, precum şi necesitatea unei perioade mai îndelungate de timp pentru pregătirea documentaţiei care stă la baza planului de redresare şi a planului în sine, B a solicitat la data de 12 decembrie 2018 extinderea cu 60 de zile a termenului de depunere a planului de redresare.

Prin Decretul pronunţat de Tribunalul din Roma la data de 18 decembrie 2018, instanţa a admis cererea B şi a dispus prelungirea termenului de depunere a planului cu 60 de zile, termenul împlinindu-se pe data de 14 februarie 2019. Ulterior, B a depus propunerea de restructurare, iar prin Decretul din 5 august 2019  Tribunalul Roma a reţinut că planul şi propunerea de restructurare promovate de B corespunde cerinţelor impuse de Legea italiană, urmând a fi spuse aprobării creditorilor şi ratificării instanţei italiene.

Potrivit Regulamentului (UE) 2015/848 al Parlamentului European şi al Consiliului din 20 mai 2015 privind procedurile de insolvenţă ("Regulamentul") procedura de concordat preventiv aflată în derulare în Italia produce efecte juridice în raport de creditorii din România, afectând condiţiile în care B Sucursala România poate efectua plăţi.

A menţionat că cererea B SPA având ca obiect deschiderea procedurii concordatului a fost admisă de Tribunalul din Roma în data de 17.10.2018 prin decretul pronunţat în dosarul nr. 63/2018.

Potrivit art. 7 din Regulament, legea aplicabilă procedurii concordatului deschis cu privire la B SPA şi efectelor acestei proceduri, este legea italiană. Totodată, potrivit art. 19 şi art. 32 din Regulament hotărârea de deschidere a procedurii concordatului preventiv emisă de instanţele italiene în temeiul legii Insolvenţei din Italia este recunoscută în România fără nicio altă formalitate.

Relevante sub aspectul efectelor deschiderii procedurii concordatului sunt prevederile şi 168 din legea insolvenţei, care stabilesc că de la data publicării cererii de deschidere a procedurii concordatului în Registrul comerţului şi până la data la care decizia de aprobare a concordatului devine definitivă cu privire la creanţele născute anterior deschiderii procedurii concordatului nu pot fi efectuate plăţi voluntare sau prin acţiuni judiciare sau de executare.

Entitatea din România nu are personalitate juridică si nici patrimoniu propriu având în vedere statutul acesteia de sucursală reglementat de art. 43 din Legea nr. 31/1990, republicată, precum şi interpretarea doctrinară a acestora, potrivit căreia spre deosebire de filiale, care "sunt societăţi cu personalitate juridică", care bucură de patrimoniu şi organizare proprii, chiar dacă sunt dependente şi se află sub controlul societăţii mamă, "în schimb, sucursalele şi celelalte sedii secundare, fiind dezmembrăminte fără personalitate juridica ale societăţilor, dotate cu unele bunuri, care dispun de o anumită autonomie, în limitele stabilite de societatea fondatoare, cu scopul de a desfăşura activitate economică, deoarece nu devin subiecte de drept distinct, din punct de vedere juridic acestea făcând parte din structura organizatorica a societăţii mamă, ele nu au drepturi şi obligaţii proprii".

Statutul de sucursală al entităţii din România instituite dependenţa acesteia de societatea mamă, singura care deţine personalitate juridică şi patrimoniu propriu şi care poate dobândi în nume propriu drepturi şi obligaţii. Rezultă că nici B Sucursala România şi nici instanţele din România nu pot ignora procedura concordatului şi efectele impuse de legea italiană.

Creanţa invocată de A prin prezenta cerere de emitere a unei ordonanţă de plată nu a putut fi achitată de B având în vedere efectele deschiderii procedurii concordatului. Similar prevederilor din legea română, creanţele născute anterior deschiderii procedurii concordatului nu mai pot fi achitate decât în condiţiile concordatului.

Interdicţia plăţii creanţelor născute anterior deschiderii concordatului este reglementată în mod expres la art. prevederile art. 168 din legea insolvenţei din Italia, care impune obligaţia ca de la data publicării cererii de deschidere a procedurii concordatului în Registrul comerţului ş1 până la data la care decizia de aprobare a concordatului devine definitivă să nu fie efectuată nicio plată, voluntară sau prin acţiuni judiciare sau de executare, cu privire la creanţele născute anterior deschiderii procedurii concordatului.

Aşadar, legea italiană interzice expres, sub sancţiunea nulităţii, demararea unei acţiuni de executare asupra patrimoniului subscrisei cu privire la o creanţă născută anterior deschiderii procedurii de concordat preventiv, până la rămânerea definitivă a deciziei de aprobare a concordatului preventiv.

Această interdicţie a fost în mod expres impusă şi societăţii B prin Decretul din 17.10.2018 (prin care Tribunalul Roma Secţia Falimente a admis cererea B de deschidere a procedurii concordatului), în cuprinsul căruia se reţine în mod expres că "nu se pot efectua plăţi pentru creanţele anterioare".

De altfel, această interdicţie constituie o importantă măsură în cadrul întregii proceduri a concordatului preventiv, fiind menită să asigure posibilitatea reală a societăţii de a propune şi executa un plan de redresare eficient, coroborat cu respectarea intereselor creditorilor societăţii şi acoperirea, într-o măsură cât mai mare a creanţelor acestora.

În aceste condiţii creanţa A este cuprinsă în programul de restructurare aferent procedurii de concordat, urmând a fi satisfăcută în condiţiile programului respectiv.

A anexat extras  din programul de restructurare din care rezultă că reclamanta este înregistrată cu o creanţă în cuantum de 30,303 euro.

Astfel, dacă instanţa ar dispune emiterea unei ordonanţe de plată cu privire la suma solicitată de reclamantă, s-ar încălca interdicţia instituită de Tribunalul Roma potrivit căreia nu pot fi efectuate plăţi pentru creanţele născute anterior deschiderii procedurii de concordat preventiv.

Mai mult, aceeaşi creanţă, după cum s-a arătat mai sus, a fost avută în vedere când a fost întocmit planul de restructurare, reclamanta fiind cuprinsă în lista creditorilor.

Prin urmare, nu se poate ca acestei creanţe să i se aplice un tratament preferenţial prin emiterea unei ordonanţe de plată, astfel încât reclamanta să fie plătită înaintea tuturor creditorilor înscrişi în procedura de concordat preventiv.

În drept, debitoarea a invocat art. 205, Regulamentul (UE) 2015//848 al Parlamentului European şi al Consiliului din 20 mai 2015 privind procedurile de insolvenţă.

În probaţiune, debitoarea a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Prin Sentința civilă nr. ..../2020 pronunțată la data de 10.02.2020 de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr. .../299/2019, instanţa a admis cererea de emitere a ordonanţei de plată şi a obligat debitoarea la plata către creditoare, în termen de 20 zile de la comunicare, a sumei de 111.146,60 lei reprezentând contravaloarea facturii nr. 76/18.07.2018 şi a sumei de 14.484 lei, reprezentând dobânda legală penalizatoare calculată la debitul principal începând cu data scadenţei facturii – 18.08.2018 şi până la data de 14.11.2019, conform solicitării creditoarei.

În acest sens, instanța a apreciat că rezultă cu certitudine că reclamanta-creditoare este titulara unei creanţe certe, lichide şi exigibile.

Referitor la apărările debitoarei privind existența și efectele cererii de concordat preventiv, instanţa a reţinut că, prin Decretul nr. 63/17.10.2018 emis de Tribunalul Roma – Secţia Falimente a fost deschisă procedura concordatului preventiv împotriva contestatoarei B SpA Italia, acesteia din urmă fiindu-i interzis să facă plăţi pentru creanţe anterioare.

În acest sens, a invocat instanţa art. 3 alin. 2 din Regulamentul nr. 848/2015 care stipulează că: „Atunci când centrul intereselor principale ale unui debitor este situat pe teritoriul unui stat membru, instanţele unui alt stat membru sunt competente să deschidă o procedură de insolvenţă împotriva acestui debitor numai dacă acesta are un sediu pe teritoriul acestui din urmă stat membru. Efectele acestei proceduri se limitează la bunurile debitorului situate pe teritoriul celui de-al doilea stat membru”.

Astfel, dacă instanţa competentă va aprecia ca fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de lege, eventuala procedură de insolvenţă împotriva debitoarei B S.p.A Italia Sucursala România Bucureşti ar urma să fie deschisă şi să se desfăşoare în România, iar nu în Italia.

Or, în condiţiile în care pretenţiile creditoarei decurg din obligaţii asumate în nume propriu de B S.p.A Italia Sucursala România Bucureşti, iar împotriva acesteia nu este deschisă procedura insolvenţei până în prezent, rezultă că deschiderea unei proceduri de insolvenţă principale împotriva societăţii mamă din Italia nu are niciun efect asupra cererii de emitere a ordonanţei de plată îndreptate împotriva sucursalei din România, societatea-mamă neavând calitatea de debitoare.

De asemenea, din interpretarea prevederilor art. 56 alin. 2 Cod procedură civilă, rezultă că şi entităţile fără personalitate juridică pot sta în judecată, dacă au o anumită autonomie decizională şi voinţă proprie, pentru obligaţiile pe care şi le asumă, în mod direct, în nume propriu, iar nu în numele societăţii-mamă. Or, debitoarea B S.p.A. Italia Sucursala România Bucureşti şi-a asumat obligaţii în relaţia cu intimata-creditoare, în nume propriu, iar nu ca mandatar al societății-mamă, serviciile prestate de creditoare vizând în mod direct activitatea din România a acestui dezmembrământ.

Instanţa a mai reţinut că, deşi petenta-debitoare a susţinut că suma solicitată de creditoare prin cererea de emitere a ordonanţei a fost transmisă şi înscrisă în planul de restructurare propus în cadrul procedurii concordatului preventiv deschisă faţă de B S.p.A. Italia, până la acest moment planul nu a fost aprobat de creditori şi nici ratificat de Tribunalul Roma printr-o decizie de aprobare a concordatului preventiv.

Mai mult decât atât, nu este oferită nicio explicaţie referitoare la compunerea sumei de 30.303 euro cu care creditoarea ar fi cuprinsă în lista creditorilor, instanţa neputând face nicio corelaţie cu debitul solicitat prin cererea de emitere a ordonanţei de plată.

Împotriva Sentinței civile nr. .../2020 pronunțate la data de 10.02.2020 de Judecătoria Sectorului 1 București, debitoarea B a formulat cerere în anulare înregistrată pe rolul instanței la data de 20.03.2020 sub nr. ..../299/2020, solicitând ca instanţa să anuleze ordonanţa privind plata sumei de 111.146,60 lei reprezentând contravaloarea facturii nr. 76/18.07.2018 şi a sumei de 14.494 lei reprezentând dobânda legală penalizatoare.

În motivare, a reiterat apărările formulate în cuprinsul întâmpinării depuse în dosarul nr. .../299/2020 şi a mai arătat că entitatea din România nu are personalitate juridică şi nici patrimoniu propriu, societatea mamă fiind singura care poate dobândi în nume propriu drepturi şi obligaţii.

A susţinut că hotărârea primei instanţe este nelegală, întrucât în privinţa sa există o interdicţie legală, confirmată de instanţele italiene de a efectua orice plăţi privind creanţe anterioare datei deschiderii procedurii.

Astfel, sentinţa a fost dată cu greşita interpretare a prevederilor Regulamentului şi cu ignorarea Decretului emis de Tribunalul Roma în data de 17.10.2018 şi a efectelor deschiderii procedurii de concordat preventiv.

Mai mult, practica judiciară s-a pronunţat în mod constat în sens contrar soluţiei pronunţate în prezenta cauză.

În drept, a invocat art. 205, Regulamentul (UE) 2015//848 al Parlamentului European şi al Consiliului din 20 mai 2015 privind procedurile de insolvenţă.

În probaţiune, a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Acțiunea a fost legal timbrată cu suma de 200 de lei, în conformitate cu art. 6 alin. 2 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru (fila 84).

Creditoarea-intimată, legal citată, a depus întâmpinare la data de 16.06.2020 prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată a cererii în anulare.

În motivare, a arătat că în mod corect a apreciat prima instanţă faptul că până la acest moment planul de restructurare nu a fost aprobat de creditori şi nici ratificat de Tribunalul Roma printr-o decizie de aprobare a concordatului preventiv.

Astfel,  o eventuală procedură de insolvenţă împotriva debitoarei B S.p.A. Italia Sucursala România Bucureşti ar urma să fie deschisă şi să se desfăşoare în Romţnia, iar nu în Italia.

De asemenea, din art. 56 alin. 2 Cod de procedură civilă rezultă că şi entităţile fără personalitate juridică pot sta în judecată, dacă au o anumită autonomie decizională şi voinţă proprie, pentru obligaţii asumate în mod direct, în nume propriu şi nu în numele societăţii mamă.

Sub aspectul probatoriului, în baza art. 258 alin. (1) rap. la art. 255 alin. (1) Cod de procedură civilă, instanța a încuviințat proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, apreciind-o ca fiind admisibilă și concludentă pentru soluționarea cauzei.

Analizând ordonanța pronunțată prin prisma criticilor formulate și în baza art. 1024 C. proc. civ., instanța reține următoarele:

În fapt,  între părţi s-au desfăşurat relaţii comerciale constând în livrare de marfă, respectiv diferite produse de peisagistică, acestea fiind livrate ca urmare a plasării comenzii nr. 18V281M4/1000 din data de 16.07.2018 de către partea debitoare (f 20 dosar fond).

 Urmare a livrării produselor solicitate de debitoare, partea creditoare a emis factura nr. 76/18.07.2018 (fila 19 dosar fond) în valoare de 111.146,60 lei, acceptată de către debitoare în mod expres prin semnătură şi ştampilă. Conform menţiunilor facturii, plata urma a se efectua prin ordin de plată, în termen de 30 de zile.

Creditoarea a procedat la notificarea debitorului cu privire la debitul solicitat conform art. 1015 CPC la data de 14.11.2019, după cum reiese din dovada de înmânare de la fila 24 din dosarul de fond.

În drept, potrivit art. 1014 alin. (1) C. proc. civ. – Titlul IX. Procedura ordonanței de plată, „prevederile prezentului titlu se aplică creanțelor certe, lichide și exigibile constând în obligații de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract civil, inclusiv din cele încheiate între un profesionist și o autoritate contractantă, constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege”.

În fapt, la data de 17.10.2018 s-a emis de către Tribunalul Roma – Secția Falimente Decretul prin care s-a admis cererea de deschidere a procedurii concordatului preventiv formulată de B Spa conform art. 161 alin. (1) din legea falimentului, aceasta din urmă rezervându-și dreptul de a formula până la termenul stabilit o propunere definitivă de concordat preventiv.

Astfel, în temeiul art. 161 alin. (6), (8) din Legea falimentului s-a acordat societății debitoare un termen de 60 de zile pentru a prezenta o propunere definitivă de concordat preventiv, fiind informată aceasta cu privire la faptul că nu pot fi efectuate plăți pentru creanțe anterioare (fila 46 dosar fond).

Prin Decretul pronunţat de Tribunalul din Roma la data de 18 decembrie 2018, instanţa a admis cererea B şi a dispus prelungirea termenului de depunere a planului cu 60 de zile, termenul împlinindu-se pe data de 14 februarie 2019 (f 49-50 dosar fond).

Ulterior, debitoarea a depus propunerea de restructurare, iar prin Decretul din 5 august 2019,  Tribunalul Roma a reţinut că planul şi propunerea de restructurare promovate de B corespunde cerinţelor impuse de Legea italiană, urmând a fi spuse aprobării creditorilor şi ratificării instanţei italiene (f 70-79 dosar fond).

Potrivit art. 7 alin. (1) din Regulamentul (UE) 2015/848 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI din 20 mai 2015 privind procedurile de insolvență, în absența unei dispoziții contrare în prezentul regulament, legea aplicabilă procedurii de insolvență și efectelor acesteia  este  legea  statului membru  pe  al  cărui  teritoriu  este  deschisă  procedura (denumit în  continuare „stat  de deschidere”).

Totodată, în conformitate cu art. 2 pct. 4 din Regulament, ”proceduri de insolvență” înseamnă procedurile enumerate în Anexa A, adică : procedura insolvenței, reorganizarea judiciară, procedura falimentului, dar și concordatul preventiv.

Așadar, în cauza dedusă judecății, legea aplicabilă este legea italiană, în speță Legea falimentului care în cuprinsul art. 168 prevede că : ”De la data publicării recursului la Registrul comerțului și până în momentul în care decizia de aprobare a concordatului preventiv devine definitivă, creditorii cu titlu sau cauză anterioare (…) nu au dreptul, sub sancțiunea nulității, să înceapă sau să continue acțiunile de executare și de protecție asupra patrimoniului debitorului”.

Recursul reprezentat de cererea societății B Spa formulată către Tribunalul Roma – Secția falimente de deschidere a procedurii concordatului preventiv în baza art. 161 pct. VI din Legea falimentului a fost admis, stabilindu-se în sarcina contestatoarei obligația de a prezenta ulterior o propunere definitivă de concordat preventiv, propunere care a fost depusă, astfel cum s-a arătat anterior.

Potrivit art. 19 din Regulament, „Orice hotărâre de deschidere a unei proceduri de insolvență pronunțată de o instanță a unui stat membru competentă în temeiul articolului 3 este recunoscută în toate celelalte state membre din momentul în care își produce efectele în statul de deschidere”

De asemenea, art. 32 din acelaşi act normativ prevede că „Hotărârile cu privire la deschiderea și închiderea unei proceduri de insolvență pronunțate de o instanță a cărei hotărâre de deschidere a procedurii este recunoscută în temeiul articolului 19, precum și concordatele aprobate de o atare instanță sunt, de asemenea, recunoscute fără îndeplinirea niciunei alte formalități”.

Prin urmare, hotărârea de deschidere a procedurii concordatului preventiv emisă de instanţele italiene în temeiul legii insolvenţei din Italia este recunoscută în România fără nicio altă formalitate.

La rândul său, art. 3 alin. (1) din Regulament prevede: ” Competența de a deschide procedura de insolvență (denumită în continuare „procedura principală de insolvență”) revine instanțelor din  statul  membru  pe  teritoriul  căruia  se  află  centrul  intereselor principale ale  debitorului. Centrul intereselor principale este locul în care debitorul își administrează în mod obișnuit interesele și care este verificabil de către terți”.

În speță, această competență revine instanței italiene, iar hotărârea acesteia din urmă produce, în conformitate cu art. 20 din Regulament, efectele  pe  care  i  le  atribuie  legea  statului de deschidere, în speță legea italiană în baza căreia s-a demarat procedura concordatului preventiv și care cuprinde interdicția de a se începe sau continua acțiuni de executare asupra patrimoniului debitoarei.

Instanţa reţine că sucursalele nu sunt entități cu personalitate juridică, ci reprezintă dezmembrăminte fără personalitate juridică ale societăților comerciale și se înregistrează, înainte de începerea activității lor în registrul comerțului din județul în care vor funcționa, conform prevederilor art. 43 alin. (1) ale Legii nr. 31/1990.

Sucursala nu are aptitudinea de a avea drepturi și obligații proprii, întrucât nu deține patrimoniu propriu, drepturile și obligațiile atribuite sucursalei fiind, de fapt, ale societații-mamă.

Interdicţia plăţii creanţelor născute anterior deschiderii concordatului este reglementată expres de prevederile art. 168 din legea insolvenţei din Italia, iar creanţa deţinută de creditoarea A este, contrar susţinerilor acesteia din urmă, cuprinsă în programul de restructurare aferent procedurii de concordat, fiind înregistrată cu o creanţă în cuantum de 30.303 euro (f 97-98 dosar de fond).

Dovada cuprinderii creanţei în programul de restructurare a fost depusă, tradusă în limba română, astfel cum s-a stabilit ca obligaţie în sarcina debitoarei, la ultimul termen de judecată.

Instanţa apreciază că art. 3 alin. (2) din Regulament la care s-a făcut referire în hotărârea primei instanţe reglementează posibilitatea deschiderii unei proceduri secundare de insolvenţă, ceea ce nu reprezintă obiectul prezentei cauze, nefiind relevante pentru soluţionarea acesteia.

Faptul că în România nu s-a dispus deschiderea unei proceduri secundare cu privire la activitatea desfăşurată pe teritoriul ţării de către debitoare nu este de natură a conduce la concluzia că efectele procedurii principale demarate în Italia nu s-ar răsfrânge inclusiv asupra activităţii desfăşurate în România ori asupra bunurilor de pe teritoriul ţării.

Pentru aceste considerente, urmează a admite cererea în anulare, a anula Sentința civilă nr. .../2020 pronunțată la data de 10.02.2020 de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr. .../299/2019 şi a respinge cererea de emitere a ordonanței de plată ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite cererea în anulare formulată de B, ...... în contradictoriu cu S.C. A ...... împotriva Sentinței civile nr. ... pronunțată la data de 10.02.2020 de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr. .../299/2019.

Anulează  sentința civilă atacată.

Respinge cererea de emitere a ordonanței de plată ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței, azi, 16.10.2020.

Preşedinte,    Judecător,

Domenii speta

Spete similare