Tăgadă paternitate + stabilire paternitate.

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Paşcani la data de 29.01.2018 cu nr. 559/866/2018, reclamanta S V, în nume personal, dar şi ca reprezentant legal al minorei  D A-V, în contradictoriu cu pârâţii S V şi D N, a solicitat instanței pronunțarea unei hotărâri prin care să dispună următoarele:

•în contradictoriu cu pârâtul D N:

-  să constate pârâtul D N nu este tatăl minorei  D A-V, născută la data de;

- să dispună radierea numelui şi prenumelui pârâtului D N din actul de naştere al minorei D A-V, de la rubrica „Tatăl”.

•în contradictoriu cu pârâtul S V:

-să constate că pârâtul S V este tatăl minorei D A-V, născută la data de;

-să dispună ca la numele tatălui din actul de naştere al minorei  D A-V să fie trecut pârâtul S. V.

În motivare, reclamanta a arătat că a fost căsătorită cu pârâtul D. N. în perioada 2004 – 2007. Prin sentinţa civilă nr. 3836/30.04.2007, Judecătoria Arad a pronunţat desfacerea căsătoriei. De fostul soţ, precizează reclamanta că s-a despărţit în fapt din primăvara anului 2006 şi din aceeaşi perioadă a intrat în relaţii de concubinaj cu actualul soţ S. V. Din relaţiile de concubinaj cu actualul soţ, a rezultat minora D A-V, născută la data de. Pe parcursul căsătoriei cu pârâtul S. V., s-au mai născut doi copii. În final, reclamanta a mai arătat că minora D. A.-V. se află în grija sa şi a tatălui său natural şi beneficiază de o creştere şi educaţie corespunzătoare.

În drept, cererea a fost întemeiată pe disp. art. 429, art. 433, art. 425, art. 427 şi art. 438 alin. 1 teza I C.civ. .

În dovedire, s-a solicitat încuviinţarea probelor cu înscrisuri, interogatorii, expertiză medico-legală, precum şi proba testimonială cu 2 martori.

Legal citat, pârâtul S. V. a formulat întâmpinare prin care a confirmat, în esenţă, situaţia de fapt descrisă prin cererea de chemare în judecată. Susţine că minora D. A-V, născută la data de, este fiica sa.

Deşi legal citat, pârâtul D. N. nu a formulat întâmpinare.

În probaţiune, instanţa a încuviinţat probele cu înscrisuri şi efectuarea unei expertize medico-legale ADN (fl. 74-78). La solicitarea instanţei, a fost efectuată şi o anchetă socială (fl. 46,47).

Prin încheierea din data de 26.07.2018 (fl. 60-61), definitivă prin respingerea cererii de reexaminare, a fost admisă în parte cererea formulată de reclamanta S. V. şi s-a dispus scutirea reclamantei de la plata a 50 % din cuantumul total de 3.600 lei al taxei pentru efectuarea expertizei ADN de către IML Iaşi, constatându-se că scutirea acordată reclamantei este în cuantum de 1.800 lei, sumă ce va fi avansată de către stat.

La data de 27.12.2018, a fost depus la dosar raportul de expertiză medico-legală examen ADN cu nr. 131/08.10.2018 (fl. 74-78).

Analizând materialul probatoriu administrat în prezenta cauză, instanţa reţine următoarele:

În fapt, prin sentinţa civilă nr. 3686/30.04.2007, pronunţată de Judecătoria Arad în dosarul nr. 2352/55/2007, irevocabilă (fl. 12), s-a dispus, prin acord, desfacerea căsătoriei dintre petenţii D. N. şi D. V., încheiată la data de, cu revenirea petentei D. V. la numele purtat anterior căsătoriei, respectiv E. În considerentele acestei sentinţe civile, s-a reţinut că din căsătorie nu au rezultat copii.

Conform certificatului de naştere de la fl. 7, la data de 02.02.2007 s-a născut minora D A-V. Actul de naştere a fost înregistrat la data de în Registrul de stare civilă al Municipiului Paşcani.

Ulterior, reclamanta S. (la data căsătoriei, E.) V. şi pârâtul S. V. s-au căsătorit, aşa cum rezultă din certificatul de căsătorie de la fl. 10.

Cu privire la legea aplicabilă, faţă de data naşterii minorei şi dispoziţiile art. 47 din Legea nr. 71/2011 de punere în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, instanţa constată că pentru minora D A-V, născută la data de, sunt aplicabile dispoziţiile din Codul familiei.

Conform art. 53 din Codul familiei, copilul născut în timpul căsătoriei are ca tată pe soţul mamei.

Prin decizie nr. 349 din 19 decembrie 2001, publicată în Monitorul Oficial nr. 240 din 10 aprilie 2002, Curtea Constituţională a statuat că prevederile art. 53 din Codul familiei sunt constituţionale. Astfel, în jurisprudenţa sa, Curtea a decis în mod constant că principiul egalităţii implică un tratament juridic egal pentru toţi cetăţenii aflaţi în situaţii egale. Curtea a reţinut că ,,nu s-ar putea susţine existenţa unei egalităţi între soţul mamei şi ceilalţi bărbaţi, din punctul de vedere care aici interesează, iar instituirea prezumţiei de paternitate în favoarea primului nu contravine dispoziţiilor art. 16 din Constituţie". Totodată, Curtea a constatat că instituirea acestei prezumţii are puternice şi incontestabile raţiuni în ideea de protecţie a ordinii publice şi a bunelor moravuri, ceea ce face ca prevederile art. 53 din Codul familiei să nu contravină dispoziţiilor referitoare la viaţa intimă, familială şi privată, a celor privind familia sau a celor referitoare la protecţia copiilor şi a tinerilor.

Potrivit art. 54 din Codul familiei, paternitatea poate fi tăgăduită, dacă este cu neputinţă ca soţul mamei să fie tatăl copilului. Acţiunea în tăgăduirea paternităţii poate fi pornită de oricare dintre soţi, precum şi de către copil; ea poate fi continuată de moştenitori. Acţiunea se introduce de către soţul mamei împotriva copilului; dacă acesta este decedat, acţiunea se porneşte împotriva mamei sale. Mama sau copilul introduce acţiunea împotriva soţului mamei; dacă acesta este decedat, acţiunea se porneşte împotriva moştenitorilor lui.

Potrivit art. 55 C.fam., acţiunea în tăgăduirea paternităţii se prescrie în termen de 3 ani de la data naşterii copilului. Pentru soţul mamei, termenul curge de la data la care a luat cunoştinţă de naşterea copilului. Dacă acţiunea nu a fost introdusă în timpul minorităţii copilului, acesta o poate porni într-un termen de 3 ani de la data majoratului său.

În acest sens, instanţa constată că cererea de chemare în judecată a fost formulată de reclamanta S. V., atât în nume personal, dar şi ca reprezentant legal al minorei  D A-V.

Având în vedere interesul superior al copilului în stabilirea tatălui său, drept care decurge şi este protejat de art. 8 din CEDO, astfel cum a fost interpretat în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, instanţa va analiza pe fond capetele de cerere privind paternitatea minorului născut în anul 2007.

Pentru soluţionarea capetelor de cerere privind paternitatea minorei D A-V, născută la data de, instanţa a încuviinţat efectuarea unei expertize medioco-legale ADN. Având în vedere împrejurările cauzei, instanţa a stabilit că expertiza poate fi efectuată doar prin recoltarea de probe biologice de la reclamanta S V, pârâtul S V  şi minora D A-V.

Conform concluziilor raportului de expertiză medico-legală examen ADN nr. 131/08.10.2018 (fl. 38 – 42), numitul S V poate fi tatăl copilului D A-V cu o probabilitate a peternităţii de PP = 99,99999.

Având în vedere concluziile acestui raport de expertiză, care stabilesc cu un grad extrem de ridicat de probabilitate că pârâtul S V este tatăl minorei D A-V, instanţa va constata că pârâtul D N nu este tatăl minorei  D A-V, născută la data de, va constata că pârâtul S V este tatăl minorei  D A-V şi va dispune ca la numele tatălui din actul de naştere al minorei  D. A-V să fie trecut pârâtul S V, în loc de pârâtul D N,  iar la numele de familie să fie trecut numele de familie al tatălui, respectiv S.

Prevederile art. 438 C.civ. prevăd obligativitatea ca instanţa să se pronunţe din oficiu şi cu privire la exercitarea autorităţii părinteşti şi obligaţia de întreţinere.

Conform art. 503 C.civ., părinţii exercită împreună şi în mod egal autoritatea părintească. Faţă de terţii de bună-credinţă, oricare dintre părinţi, care îndeplineşte singur un act curent pentru exercitarea drepturilor şi îndeplinirea îndatoririlor părinteşti, este prezumat că are şi consimţământul celuilalt părinte.

În temeiul dispoziţiilor art. 396 şi urm. C.civ., după divorţ, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinţi, afară de cazul în care există motive temeinice şi este în interesul superior al minorului să se hotărască ca autoritatea părintească să revină unuia dintre părinţi.

Coroborând dispoziţiile legale menţionate anterior, instanţa reţine că, în principiu,  exercitarea autorităţii părinteşti se face în comun, de către ambii părinţi, în mod egal şi în mod exclusiv.

Instanţa constată că în prezenta cauză, din probatoriul administrat, nu au fost dovedite motive temeinice pentru ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către unul dintre părinţi.

Având în vedere concluziile referatelor de anchetă socială, instanţa va dispune ca exercitarea autorităţii părinteşti asupra minorei  D A-V să revină în comun ambilor părinţi, respectiv reclamantei S V şi pârâtului S V.

În continuare, va fi analizat capătul de cerere privind obligaţia de întreţinere a pârinţilor.

Potrivit art. 499 alin. 1 C.civ., tatăl şi mama sunt obligaţi, în solidar, să dea întreţinere copilului lor minor, asigurându-i cele necesare traiului, precum şi educaţia, învăţătura şi pregătirea sa profesională.

Potrivit art. 529 C.civ., întreţinerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere şi cu mijloacele celui care urmează a o plăti. Când întreţinerea este datorată de părinte, ea se stabileşte până la o pătrime din venitul său lunar net pentru un copil, o treime pentru 2 copii şi o jumătate pentru 3 sau mai mulţi copii. Cuantumul întreţinerii datorate copiilor, împreună cu întreţinerea datorată altor persoane, potrivit legii, nu poate depăşi jumătate din venitul net lunar al celui obligat.

Faţă de concluziile referatelor de anchetă socială (fl. 46, 47), conform cărora minora locuieşte în prezent cu ambii părinţi, instanţa va dispune ca obligaţia de întreţinere în favoarea minorei  D A-V să revină în egală măsură ambilor părinţi, respectiv reclamantei S V şi pârâtului S. V.

Pentru toate considerentele anterior expuse, instanţa va admite cererea formulată de reclamanta S V, în nume personal, dar şi ca reprezentant legal al minorei  D A-V, în contradictoriu cu pârâţii S V şi D N.

Ajutorul public acordat prin încheierea din data de 26.07.2018 (fl. 60-61), definitivă prin respingerea cererii de reexaminare, va rămâne în sarcina statului.

În temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. 1 pct. 1 şi 4 C.proc.civ., prezenta hotărâre urmează să fie executorie de drept  cu privire la exercitarea autorităţii părinteşti, obligaţia de întreţinere şi stabilirea locuinţei minorilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite cererea formulată de reclamanta S V, , în nume personal, dar şi ca reprezentant legal al minorei  D A-V, , în contradictoriu cu pârâţii S V, şi D N,

Constată că pârâtul D N nu este tatăl minorei  D A-V,

Constată că pârâtul S V este tatăl minorei  D A-V,

Dispune ca la numele tatălui din actul de naştere al minorei  D A-V. să fie trecut pârâtul S V, iar la numele de familie să fie trecut numele de familie al tatălui, respectiv S.

Dispune ca exercitarea autorităţii părinteşti asupra minorei  D A-V să revină în comun ambilor părinţi, respectiv reclamantei S V şi pârâtului S V.

Dispune ca obligaţia de întreţinere în favoarea minorei  D A-V să revină în egală măsură ambilor părinţi, respectiv reclamantei S V şi pârâtului S V.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Paşcani, sub sancţiunea nulităţii.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 25.02.2019.

Preşedinte, Grefier,

ADM RMG

Domenii speta

Spete similare