Respingere cerere de acordare a drepturilor prevăzute de Decretul-lege nr. 118/1990. Calitatea de persecutat din motive politice nu aparţine persoanelor condamnate pentru refuzul prezentării la comisia de încorporare din motive de conştiinţă. Legalitate.

Decizie 27/R din 09.02.2017


Decretul-lege nr. 118/1990

- Decizia nr. 32/2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţiile Unite.

 Potrivit Deciziei nr. 32/2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţiile unite instituirea obligaţiei de executare a serviciului militar a privit toţi cetăţenii apţi să îl efectueze, fără nicio discriminare pe motive religioase sau de altă natură, astfel că, în aceste condiţii, nu se poate considera că scopul acestor reglementări a fost determinat de raţiuni politice specifice orânduirii comuniste, căci ceea ce s-a urmărit nu a fost protejarea de anumite fapte a regimului politic existent la acea dată. A mai reţinut Înalta Curte, de asemenea, că în absenţa unui asemenea scop al incriminării, nu se poate pune problema existenţei unei infracţiuni cu caracter politic şi, pe cale de consecinţă, a unei condamnări având un astfel de caracter.

În sensul respectării drepturilor fundamentale ale omului în situaţia respingerii cererilor de acordare a drepturilor prevăzute de Decretul-lege nr.118/1990 în situaţii similare celei în cauză, s-a pronunţat şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin Hotărârea din data de 9 aprilie 2013 pronunţată în cauza Iorga şi Moldovan împotriva României (cererile conexate nr. 15350/05 şi 19452/05). Curtea Europeană a reţinut că într-o jurisprudenţă majoritară instanţele naţionale din România, în acord cu Decizia nr. 32/2009 a ÎCCJ, au considerat că membrii organizaţiei religioase „Martorii lui Iehova” nu au statut de persecutaţi politic şi, prin urmare, nu pot beneficia de drepturile acordate în temeiul Decretului-lege nr.118/1990.

Asupra recursului dedus judecăţii, constată:

Prin sentinţa civilă nr. 852/29.09.2016, Tribunalul Covasna – Secţia civilă a respins contestaţia formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială B., având ca obiect obligarea la stabilirea calităţii de beneficiar al drepturilor conferite de art. 1 lit. a) din Decretul-lege nr.118/1990.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs reclamantul A., care a solicitat anularea sentinţei atacate şi acordarea drepturilor băneşti ca urmare a persecutării politice la care a fost supus.

În motivarea recursului, recurentul-reclamant susţine că a fost condamnat, prin sentinţa penală nr.1221/14.12.1972 la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru infracţiunea de neprezentare la încorporare, întrucât a refuzat să se prezinte la comisia de încorporare pe motiv că făcea parte din organizaţia religioasă „Martorii lui Iehova”. Recurentul-reclamant învederează că a fost condamnat pe nedrept, deşi s-a prezentat la termenul fixat cu valiza în faţa autorităţilor militare, fiind ulterior ridicat de pe stradă.

Recursul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru, conform art. 29 alin. (1) lit. k) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013.

Intimata pârâtă Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială B. a formulat întâmpinare (f. 9-10), prin care a solicitat respingerea recursului formulat şi menţinerea sentinţei instanţei de fond ca legală şi temeinică.

Recurenta reclamantă a depus răspuns la întâmpinare (f. 17), prin care a reluat, în esenţă, susţinerile din cererea de recurs şi, în plus, a susţinut că Decizia nr. 32/2009 a ÎCCJ se referă la cei cărora le revenea obligaţia de executare a serviciului militar, în timp ce în prezenta cauză situaţia este alta, respectiv că reclamantul era inapt pentru serviciul militar.

Analizând actele si lucrările dosarului, sentinţa atacată, faţă de motivele invocate, Curtea reţine următoarele:

Recurentul-reclamant critică sentinţa instanţei de fond pentru aplicarea greşită a normelor de drept material, critici care se circumscriu motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod procedură civilă, dar nu sunt fondate.

Curtea apreciază că în mod corect instanţa de fond a reţinut că reclamantul nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de Decretul-lege nr.118/1990, pentru a fi considerat persoană persecutată din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945.

Astfel cum a reţinut şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţiile Unite, în Decizia nr. 32/2009, instituirea obligaţiei de executare a serviciului militar a privit toţi cetăţenii apţi să îl efectueze, fără nicio discriminare pe motive religioase sau de altă natură, astfel că, în aceste condiţii, nu se poate considera că scopul acestor reglementări a fost determinat de raţiuni politice specifice orânduirii comuniste, căci ceea ce s-a urmărit nu a fost protejarea de anumite fapte a regimului politic existent la acea dată. A mai reţinut Înalta Curte, de asemenea, că în absenţa unui asemenea scop al incriminării, nu se poate pune problema existenţei unei infracţiuni cu caracter politic şi, pe cale de consecinţă, a unei condamnări având un astfel de caracter.

În sensul respectării drepturilor fundamentale ale omului în situaţia respingerii cererilor de acordare a drepturilor prevăzute de Decretul-lege nr.118/1990 în situaţii similare celei în cauză, s-a pronunţat şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin Hotărârea din data de 9 aprilie 2013 pronunţată în cauza Iorga şi Moldovan împotriva României (cererile conexate nr. 15350/05 şi 19452/05). Curtea Europeană a reţinut că într-o jurisprudenţă majoritară instanţele naţionale din România, în acord cu Decizia nr. 32/2009 a ÎCCJ, au considerat că membrii organizaţiei religioase „Martorii lui Iehova” nu au statut de persecutaţi politic şi, prin urmare, nu pot beneficia de drepturile acordate în temeiul Decretului-lege nr.118/1990.

În ce priveşte susţinerea recurentului-reclamant în sensul că era inapt pentru serviciul militar la data condamnării sale, Curtea reţine din probele administrate în faţa instanţei de fond că reclamantul a fost scos din evidenţa militară, ca inapt pentru serviciul militar, la data de 10.05.1976 (f.12-13 dosar fond), precum şi că acesta a fost operat la data de 24.06.1974 pentru subocluzie intestinală (f. 14 dosar fond), ambele după condamnarea sa, care a fost dispusă la data de 14.12.1972, astfel că nu este dovedit în cauză că reclamantul era inapt pentru serviciul militar la data condamnării sale. 

În consecinţă, Curtea reţine că criticile aduse de recurentul-reclamant sentinţei instanţei de fond sunt în totalitate nefondate, drept pentru care, făcând aplicarea dispoziţiilor art. 496 alin. (1) Cod procedură civilă, va respinge recursul declarat şi va menţine sentinţa atacată.