Respectarea dreptului la apărare al inculpatului

-  art. 91  Cod de procedură penală

O apărare exercitată de avocatul din oficiu ce nu poate fi considerată concretă şi efectivă echivalează cu o lipsă de apărare.

S-a constatat că prin sentinţa penală nr. 1024/29.07.2020 a Judecătoriei Braşov s-a respins ca neîntemeiată cererea de încetare a procesului penal, formulată de inculpatul A., în baza art. 396 alin. (6) Cod procedură penală rap. la art. 16 lit. f) Cod procedură penală.

În baza art. 396 alin. (1) și (2) Cod procedură penală a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de „înșelăciune”, prevăzută de art. 244 alin. (1) și (2) Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal (faptă săvârşită în perioada iulie-august 2013, persoană vătămată B.).

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel şi inculpatul A..

 În susţinerea scrisă a apelului, inculpatul A. a solicitat admiterea căii de atac şi trimiterea cauzei spre rejudecare, invocând o încălcare a dreptului la apărare prin respingerea cererii de amânare formulată la ultimul termen de judecată, prin menţinerea nelegală a delegaţiei apărătorului din oficiu ce încetase de drept la prezentarea apărătorului ales şi prin neasigurarea unei apărări efective de către apărătorul din oficiu la ultimul termen de judecată.

Analizând cu prioritate motivele de apel ce pot determina o rejudecare a cauzei, în conformitate cu dispoziţiile art. 421 punctul 2 litera b Cod de procedură penală, Curtea a reţinut că la ultimul termen acordat la judecata fondului, inculpatul A. formulase o cerere de amânare, depunând o adeverinţă medicală în susţinerea cererii, cerere ce i-a fost respinsă de instanţă. Inculpatul nu a fost prezent şi nici apărătorul său ales nu a fost prezent, asistenţa juridică obligatorie în cauză fiind asigurată de către apărătorul din oficiu al inculpatului.

Cu privire la caracterul obligatoriu al asistenţei juridice, Curtea va avea în vedere că infracţiunea de înșelăciune, în încadrarea realizată conform Codului penal din 1968, era prevăzută de art. 215 alin. 1, 2, 3, fiind sancţionată cu închisoarea între 3 şi 15 ani, în timp ce în forma actuală, conform art. 244 alin. 1, 2 Cod penal, pedeapsa este închisoarea între 1 şi 5 ani.

După învestirea instanţei cu soluţionarea cauzei, respectiv atât în faza de cameră preliminară cât şi cu ocazia judecăţii (în fond şi apoi în apel), nu se cunoaşte care dintre legile succesive este mai favorabilă inculpatului, alegerea uneia dintre acestea depinzând de o multitudine de factori care vor fi avuţi în vedere de judecător cu ocazia deliberării şi pronunţării unei hotărâri în cauză. În acest context, judecătorul ar putea să facă aplicarea fie a art. 215 Cod penal din 1968, ipoteză în care este vorba de o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, asistenţa juridică fiind deci obligatorie, fie a art. 244 Cod penal, ipoteză în care asistenţa juridică nu ar fi obligatorie.

Însă, având în vedere că, astfel cum s-a arătat mai sus, instanţa nu cunoaşte, ab initio, legea penală pe care o va aplica în cauza respectivă, ţinând seama că judecă o cauză în care una dintre infracţiune este sancţionată cu pedeapsa închisorii mai mari de 5 ani, trebuie să constate că asistenţa juridică este obligatorie, conform art. 90 lit. c Cod procedură penală.

Analizând concret fiecare dintre cele 3 pretinse încălcări ale dreptului la apărare, invocate de inculpat prin apelul scris, Curtea a reţinut următoarele:

Cu privire la respingerea cererii de amânare formulată de inculpat, soluţia adoptată de instanţa de fond nu se poate constitui într-o încălcare a acestui drept din moment ce judecătorul fondului a efectuat verificări, a primit o adresă oficială din partea medicului de familie al inculpatului în care s-a explicat foarte clar modalitatea în care s-a eliberat acea adeverinţă medicală pe numele inculpatului (fără nici un consult, fără ca inculpatul să prezinte semne vizibile de afecţiune) şi scopul acelei adeverinţe (pentru a justifica lipsa de la locul de muncă unde se efectua o igienizare). Judecătorul fondului a analizat toate aceste aspecte, precum şi perioada nejustificat de mare menţionată în adeverinţă şi a considerat că inculpatul nu s-a aflat în imposibilitate de a se deplasa în instanţă la judecarea cauzei, astfel că a respins motivat cererea.

Curtea nu identifică nicio eroare în raţionamentul judecătorului fondului şi consideră că în mod corect s-a constatat că inculpatul nu s-a aflat în imposibilitate de a se deplasa la termenul de judecată acordat, lipsa sa de la judecată nefiind deci justificată de vreo afecţiune medicală care să-l pună în imposibilitatea de a participa la proces. Soluţia de respingere a cererii de amânare, luată în conformitate cu articolul 364 alineat 3 Cod de procedură penală, este deci una corectă şi nu reprezintă o încălcare a dreptului la apărare.

Cu privire la încetarea delegaţiei apărătorului din oficiu la prezentarea apărătorului ales, acesta fiind al doilea motiv de încălcare a dreptului la apărare, invocat de inculpat, Curtea reţine dispoziţiile art. 91 alineat 4 Cod de procedură penală, conform căruia delegaţia apărătorului din oficiu încetează la prezentarea apărătorului ales. În interpretarea acestui text, dată inclusiv de practica judecătorească (avocaţii din oficiu cer întotdeauna şi instanţa dispune de fiecare dată încetarea delegaţiei apărătorului din oficiu şi acordarea onorariului parţial) instanţa de control judiciar consideră că delegaţia apărătorului din oficiu nu încetează automat, de drept, ci încetează numai printr-o dispoziţie a completului de judecată şi numai la prezentarea apărătorului ales (simpla depunere a unei împuterniciri de către apărătorul ales nu este suficientă, fiind necesară prezenţa apărătorului ales în faţa instanţei). Prin urmare, susţinerea inculpatului în sensul că delegaţia din oficiu a apărătorului din cauză a încetat de drept la prezentarea apărătorului ales nu poate fi primită.

În practică se pot ivi situaţii în care, din diverse motive, nu se poate asigura o prezenţă a apărătorului ales al inculpatului la proces care să permită o continuitate firească a judecării unei cauze penale şi, în aceste situaţii, întâlnite în practica tuturor instanţelor de judecată, pentru a nu se afecta dreptul tuturor părţilor (inculpaţi, părţi civile) la judecarea cauzei într-un termen rezonabil, se recurge la menţinerea delegaţiei apărătorului din oficiu, deşi se prezentase la un termen apărătorul ales, astfel ca inculpatul să aibă asigurată o asistenţă juridică calificată şi atunci când apărătorul ales nu vine la judecată, iar cauza să nu sufere amânări repetate.

În speţa de faţă, instanţa de fond nu a încetat delegaţia apărătorului din oficiu, deşi se prezentase şi apărătorul ales al inculpatului A., motivând desele amânări ale cauzei precum şi rezilierea contractelor de asistenţă juridică de către ambii inculpaţi, succesiv, instanţa fiind anunţată cu mai puţin de 3 zile înainte de termenul de judecată, fiind pusă în imposibilitatea de a mai desemna un apărător din oficiu.

Prin urmare, soluţia de menţinere a delegaţiei apărătorului din oficiu, motivată de instanţa de fond detaliat, a fost o soluţie atât legală, cât şi temeinică, o măsură ce vine să garanteze respectarea dreptului părţilor la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil, măsura fiind luată după mai multe amânări determinate de lipsa unui apărător ales.

Referitor la cel de-al treilea aspect invocat de inculpatul A., privind neasigurarea unei apărări concrete şi efective, Curtea observă dispoziţiile art. 91 alineat 3 Cod de procedură penală conform cărora avocatul din oficiu trebuie să asigure o apărare concretă şi efectivă în cauză (acest principiu este deseori enunţat şi în practica Curţi Europene a Drepturilor Omului).

Analizând încheierea de dezbateri din data de 01.07.2020, instanţa de control judiciar observă că inculpatul nu a fost prezent şi nici apărătorul său ales nu a fost prezent, astfel că asistenţa juridică obligatorie în cauză trebuia să fie asigurată de către apărătorul din oficiu al inculpatului, prezent la termen.

Însă, apărătorul din oficiu, fiindu-i acordat cuvântul cu privire la cererea de schimbare a încadrării juridice, formulată de procuror, a precizat că „solicită ca soluţionarea cererii de schimbare a încadrării juridice formulată de reprezentantul Ministerului Public să fie prorogată până când inculpatul şi apărătorul său ales vor fi prezenţi, având în vedere că nu are mandat din partea apărătorului ales să-l reprezinte efectiv” după care a afirmat că „nu poate pune concluzii pe fondul cauzei, această sarcină revenindu-i apărătorului ales”.

În continuare, apărătorul din oficiu a mai arătat că „prezenţa sa nu este justificată nici la prezentul termen de judecată şi nici la termenele anterioare întrucât prezenţa apărătorului ales a avut ca efect încetarea împuternicirii sale avocaţiale, situaţie reglementată atât în Codul de procedură civilă cât şi în cel de procedură penală”.

Reprezentantul Ministerul Public a afirmat apoi că „cele susţinute de apărătorul din oficiu reprezintă o lipsă de apărare, ceea ce nu se poate accepta”.

Deşi instanţa de fond i-a explicat apărătorului din oficiu motivele ce au condus la neconstatarea ca încetată a delegaţiei din oficiu şi i-a cerut acestuia să formuleze concluzii, acesta s-a rezumat în concluziile cu privire la schimbarea de încadrare juridică să afirme că „lasă la aprecierea instanţei soluţionarea cererii de schimbare a încadrării juridice” iar în concluziile cu privire la fondul cauzei să afirme că „faţă de cele susţinute de inculpat şi apărătorul său ales pune concluzii de achitare a inculpatului, în baza dispoziţiilor art. 396 alineat 5 Cod de procedură penală, apreciind că nu există probe pentru dovedirea infracţiunilor. Solicită respingerea acţiunii civile promovate de partea civilă şi acordarea unui termen de pronunţare pentru ca apărătorul ales al inculpatului să poată formula concluzii scrise”.

Curtea consideră că avocatul din oficiu nu numai că a afirmat în mod clar că nu poate pune concluzii pe fondul cauzei, fiind nemulţumit de menţinerea delegaţiei sale în proces, dar s-a şi manifestat în acelaşi sens, atunci când i s-a cerut să pună concluzii pe cererea de schimbare a încadrării juridice şi pe fondul cauzei.

Instanţa de control judiciar consideră că toate concluziile puse de avocatul din oficiu, redate mai sus, nu reprezintă, având în vedere complexitatea cauzei şi apărările invocate pe parcursul procesului de către inculpatul A., o apărare concretă şi efectivă în cauză.

Or, o apărare ce nu poate fi considerată concretă şi efectivă echivalează cu o lipsă de apărare. Nu se poate considera că, în speţă, inculpatul A.  a beneficiat de o apărare reală în cadrul dezbaterilor, ci de o apărare formală, prin care nu s-a susţinut în faţa judecătorului cauzei niciuna dintre apărările invocate de inculpat, nefiind analizat nici măcar un singur argument în apărare, pe care să se întemeiază o soluţie de achitare, cerută de apărare.

Este adevărat că respectarea dreptului la apărare se analizează pe întreg procesul penal, dar lipsa unei asistenţe juridice obligatorii la un moment procesual deosebit de important la judecarea în fond a cauzei, respectiv momentul dezbaterilor pe fondul cauzei, determină o încălcare importantă a acestui drept, ce trebuie remediată, astfel încât să se asigure garanţia desfăşurării unui proces echitabil.

În măsura în care judecătorul fondului ar fi ajuns la concluzia la termenul de judecată din data de 01.07.2020 că apărătorul din oficiu nu asigură o apărare concretă şi efectivă a inculpatului, ar fi avut la îndemnă măsura sancţionării avocatului din oficiu pentru refuz nejustificat de a asigura apărarea (art. 283 alineat 3 Cod de procedură penală),  o adresă la Baroul  C. pentru a se lua măsuri, urmate de constatarea unei lipse efective de apărare şi amânarea pentru un ultim termen de judecată a cauzei, termen la care trebuia desemnat un alt apărător din oficiu.

 Având în vedere că, astfel cum s-a arătat mai sus, asistența juridică a inculpatului era obligatorie, iar asistenţa juridică asigurată inculpatului A. de către apărătorul din oficiu la termenul de judecată din data de 01.07.2020 nu a fost concretă şi efectivă, Curtea a constatat că sunt incidente dispozițiile art. 281 alin. 1 lit. f Cod procedură penală care sancționează cu nulitatea absolută lipsa asistenței de către avocat a inculpatului, atunci când aceasta este obligatorie.

Conform art. 281 alin. 4 lit. b Cod procedură penală, în situaţia în care încălcarea a intervenit în cursul judecăţii, poate fi invocată în orice stare a procesului, deci şi în faza de apel, astfel că instanţa a admis cererea inculpatului A. şi a constatat nulitatea dezbaterilor realizate la ultimul termen de judecată, și, subsecvent, a hotărârii pronunțate în primă instanță (acesta fiind un act derivat dintr-un act nul).

Cu privire la efectul constatării nulităţii, urmează a se face aplicarea dispoziţiilor art. 421 pct. 2 lit. b Cod procedură penală în conformitate cu care instanţa desfiinţează sentinţa penală apelată şi dispune rejudecarea cauzei de către instanţa a cărei hotărâre a fost desfiinţată atunci când există unul dintre cazurile de nulitate absolută.

Domenii speta

Spete similare