Contestaţie la tabelul definitiv. Calificare ca şi creanţă curentă a drepturilor derivate din cesiunea de creanţă, drepturi achitate greşit cedentei şi nu cesionarei.

Decizie 19/R din 18.01.2017


Transmiterea drepturilor băneşti din patrimoniul societăţii debitoare în patrimoniul persoanelor fizice are natura unei cesiuni de creanţă de drepturi litigioase, fiind supusă dispoziţiilor art.1391-1404 vechiul Cod civil faţă de data încheierii actului juridic. Această transmitere nu are natura unei novaţii prin schimbare de creditor întrucât nu există acordul debitorului şi nu are ca efect stingerea obligaţiei debitorului - Statul Român faţă de creditorul iniţial – S.C. A. şi nici naşterea unei alte obligaţii faţă de noii creditori - foştii asociaţi B. şi C..

Ca efect al cesiunii, creanţa trece în patrimoniul cesionarului cu toate drepturile pe care i le conferea cedentului (inclusiv dreptul de a obţine creanţa de la cel care a încasat suma de bani, pe temeiul îmbogăţirii fără justă cauză). După îndeplinirea formalităţilor, debitorul cedat devine debitorul cesionarului şi nu poate plăti valabil cedentului, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 1395 vechiul Cod civil.

Dreptul de creanţă invocat de creditorii foştii asociaţi s-a născut prin actul adiţional din 3.07.2007 anterior deschiderii procedurii insolvenţei, sub condiţie suspensivă şi a devenit cert, lichid şi exigibil la 22.12.2009, după data deschiderii procedurii insolvenţei debitoarei din 4.06.2009. Efectele condiţiei s-au produs retroactiv (ex tunc), în sensul că momentul de la care sau până la care s-au produs nu este acela al îndeplinirii sau neîndeplinirii condiţiei, ci momentul încheierii actului juridic civil, potrivit art. 1015 vechiul Cod civil. Aşa cum am arătat, după îndeplinirea formalităţilor, debitorul cedat Statul Român a devenit debitorul cesionarului şi nu putea plăti valabil cedentului. În speţă, plata a fost efectuată însă către cedentă  prin achitarea sumei de către Statul Român către S.C. A. S.R.L., astfel că dreptul de creanţă al foştilor asociaţi pentru recuperarea sumei de 250.000 euro cu majorări, s-a născut după efectuarea plăţii, la 6.03.2012, deci după data deschiderii procedurii, fiind o creanţă curentă.

Opinia majoritară

Asupra recursului de faţă:

Constată că, prin sentinţa civilă nr. 651 din data de 17.03.2016 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul nr. xxxx/118/2008/a1.1 s-a respins excepţia lipsei calităţii de reprezentant a contestatoarei D..

S-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a numitei D., invocată de E. I.P.U.R.L, ca neîntemeiată.

S-a admis excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere privind obligarea intimaţilor la restituirea în patrimoniul debitoarei S.C. A. S.R.L. a sumelor de bani achitate către aceştia de administratorul judiciar în temeiul tabelului preliminar al creditorilor.

S-a respins ca inadmisibil capătul de cerere privind obligarea intimaţilor la restituirea în patrimoniul debitoarei S.C. A. S.R.L. a sumelor de bani achitate către aceştia de administratorul judiciar în temeiul tabelului preliminar al creditorilor.

S-a respins excepţia decăderii contestatorului din dreptul de a formula contestaţie împotriva tabelului definitiv rectificat al obligaţiilor debitoarei S.C. A. S.R.L. întocmit de administratorul judiciar E. S.P.R.L., ca neîntemeiată.

S-a respins excepţia decăderii creditorilor B. şi C. din dreptul de a formula cerere de înscriere la masa credală a debitoarei S.C. A. S.R.L. ca neîntemeiată.

S-a respins excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere privind constatarea nulităţii absolute parţiale a art. 7 din actului adiţional la actul constitutiv al S.C. A. S.R.L., autentificat sub nr. 362 din data de 03.07.2007 de BNPA F. şi G., ca neîntemeiată.

S-a admis cererea formulată de contestatoarea D., prin reprezentant legal B. în contradictoriu cu intimaţii  E. S.P.R.L., administrator judiciar al S.C. A. S.R.L., B. şi C..

S-a admis cererea de intervenţie în interes alăturat formulată H. în contradictoriu cu contestatoarea D., prin reprezentant legal I., intimaţii E. S.P.R.L., administrator judiciar al S.C. A. S.R.L., B. şi C..

S-a constatat nulitatea absolută parţială a art. 7 din actului adiţional la actul constitutiv al S.C. A. S.R.L., autentificat sub nr. 362 din data de 03.07.2007 de BNPA F. şi G., în ceea ce priveşte „cu excepţia drepturilor băneşti ce urmează să le primească prin hotărârea CEDO- pronunţată în cererea nr. xxxxx/2002 înregistrată la această curte.”

S-a dispus înlăturarea intimaţilor B. şi C. din tabelul definitiv rectificat al obligaţiilor debitoarei S.C. A. S.R.L. întocmit de administratorul judiciar E. S.P.R.L..

În motivarea hotărârii se arată că intimaţii s-au înscris în tabelul definitiv rectificat al creanţelor debitorului S.C. A. S.R.L. cu sumele 1087325 lei şi 26861,29 euro, suma de 1087325 lei reprezentând echivalentul a 250000 euro calculat la curs BNR din data plăţii, suma care reprezintă daune materiale acoperitoare pentru prejudiciul material suferit de societatea debitoare, conform  Hotărâre CEDO din 22.09.2009.

Suma de 26861,29 euro reprezintă majorări de întârziere conform pct. b al dispozitivului hotărârii CEDO din 22.09.2009, debitul fiind neîncasat, Act adiţional nr. 362/03.07.2007 BNP F. şi G., Hotărârile CEDO din 22.09.2009 şi din 20.12.2011.

Potrivit art. 7 din Actul Adiţional la actul constitutiv al S.C. A. S.R.L., „Asociaţii nou-cooptaţi preiau toate drepturile şi obligaţiilor asociaţilor care s-au retras, cu excepţia drepturilor băneşti ce urmează să le primească prin hotărârea CEDO, pronunţată în cererea nr. 38969/02 înregistrată la această curte.

Prin Hotărârea din 01 septembrie 2009, Curtea CEDO a hotărât că s-a încălcat articolul 6 par. 1 din Convenţie şi articolul 1 din Protocolul nr. 1 din Convenţie şi a hotărât să aloce reclamantei S.C. A. S.R.L.  suma 250000 euro pentru daune materiale.

Prin Hotărârea din data de 20.12.2011 la par. 15 Curtea aminteşte faptul că întotdeauna personalitatea juridică distincta a unei societăţi comerciale, neautorizând ridicarea valului social decât în circumstanţe excepţionale.

La paragraful 16 (fila 64 dosar), Curtea consideră că „Faptul nou” pe care se bazează Guvernul (articolul 7 din actul adiţional) nu ar putea să constituie o asemenea circumstanţă excepţională care să justifice ca interpretarea articolul 7 din actul adiţional la actul constitutiv al societăţii reclamante, încheiat între asociaţi (vechi şi noi) ai acestuia. Prin urmare, Curtea observă faptul că, dacă reclamanta ar fi făcut obiectul unei proceduri de recuperare şi lichidare judiciară, această procedură ar fi fost pe rol la data hotărârii din 01 septembrie 2009 care reprezintă punctul său de reper într-o procedură de revizuire. În sfârşit, această procedură de asemenea ca dreptul intern prevede acţiuni judiciare care să permită părţilor interesate (reclamanta şi foştii asociaţi) să regleze între ele disputa din cauza articolului 7 din actul adiţional.

Prin urmare chiar CEDO în ultima teză a paragrafului 16 a statuat că dreptul intern prevede acţiuni judiciare care să permită părţilor interesate (reclamanta şi foştii asociaţi) să regleze între ele disputa din cauza articolului 7 din actul adiţional.

 Din Hotărârea din 01 septembrie 2009, Curtea CEDO rezultă faptul că suma de 250000 euro a fost alocată reclamantei S.C. A. S.R.L.  şi nu asociaţilor.

Patrimoniul societăţii S.C. A. S.R.L.  este diferit de patrimoniul asociaţilor. Prin  urmare, prin retragerea unui asociat, acesta nu îşi poate însuşi parte din patrimoniul societăţii printr-un act adiţional la actul constitutiv.

Drepturile asociatului retras se stabilesc potrivit art. 226 din Legea nr. 31/1990.

Astfel, art. 7 din Actul Adiţional la actul constitutiv al S.C. A. S.R.L. este nul de drept, transmiterea dreptului litigios făcându-se cu încălcarea legii.

Titular al dreptului de proprietate asupra dreptului litigios era societatea S.C. A. S.R.L., iar nu intimaţii B. şi C., iar patrimoniul societăţii este diferit de patrimoniul asociaţilor.

S.C. A. S.R.L. nu putea ceda cu titlu gratuit o parte din patrimoniul său sau un drept litigios către asociaţii săi cu titlu gratuit.

Pentru aceste considerente, instanţa a admis cererea formulată de contestatoarea D., prin reprezentant legal I., în contradictoriu cu intimaţii  E. S.P.R.L., administrator judiciar al S.C. A. S.R.L., a admis cererea de intervenţie în interes alăturat formulată H., în contradictoriu cu contestatoarea D., prin reprezentant legal I., intimaţii  E. S.P.R.L., administrator judiciar al S.C. A. S.R.L., B. şi C., a constatat nulitatea absolută parţială a art. 7 din actului adiţional la actul constitutiv al S.C. A. S.R.L., autentificat sub nr. 362 din data de 03.07.2007 de BNPA F. şi G., în ceea ce priveşte „cu excepţia drepturilor băneşti ce urmează să le primească prin hotărârea CEDO- pronunţată în cererea nr. 38969/2002 înregistrată la această curte.”

A dispus înlăturarea intimaţilor B. şi C. din tabelul definitiv rectificat al obligaţiilor debitoarei S.C. A. S.R.L. întocmit de administratorul judiciar E. S.P.R.L..

Împotriva hotărârii au declarat recurs creditorii B. şi C., administratorul judiciar E. I.P.U.R.L. J. şi contestatoarele D. prin reprezentant legal I. şi intervenienta H..

În motivarea recursului, creditorii B. şi C. au solicitat admiterea excepţiei inadmisibilităţii constatării nulităţii parţiale a actului de cesiune nr. 362/ 3.07.2007 şi respingerea contestaţiei la tabelul definitiv, iar în subsidiar respingerea contestaţiei ca neîntemeiate. Se arată că instanţa a respins greşit excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei D. cu încălcarea art. 8 din actul constitutiv întrucât minora este străină de societate, neacceptând moştenirea. De asemenea, actul a cărui nulitate se cere este un titlu executoriu şi nu se încadrează pe dispoziţiile art. 79-92 din legea insolvenţei. Instanţa s-a pronunţat pe aspecte ce nu s-au cerut constatând nulitatea absolută parţială a actului adiţional în lipsa părţilor semnatare. Nu s-a motivat în drept cauza de nulitate absolută a actului constitutiv, iar aspectele legate de judecata dosarului nr. xxxxxx/2002 la CEDO nu au legătură cu prezenta cauză. Asociaţii cooptaţi nu au avut drept asupra sumelor de bani dobândite în baza hotărârii CEDO, aceşti bani fiind cuveniţi potrivit voinţei interne a societăţii, exprimată prin acord neviciat, foştilor asociaţi. Drepturile asociaţilor retraşi au fost stabilite prin acordul părţilor, singura lor remuneraţie pentru părţile sociale fiind creanţa ce urma a fi stabilită de CEDO. În lipsa stipulaţiei din actul constitutiv, cesiunea părţilor sociale ar deveni cu titlu gratuit, asociaţii retraşi nefiind despăgubiţi pentru contravaloarea părţilor sociale deţinute, cesiunea fiind contrară legii.

În motivarea recursului, administratorul judiciar al debitoarei S.C. A. S.R.L. a solicitat admiterea excepţiei lipsei calităţii de reprezentant a contestatoarei D. care nu a solicitat înscrierea sa în calitate de asociat, excepţia inadmisibilităţii constatării nulităţii parţiale a actului de cesiune întrucât nu s-a solicitat anularea hotărârii AGA nr.2/3.07.2007 ce a stat la baza perfectării actului şi respingerea contestaţiei pentru că despre actul adiţional s-a făcut referire în raportul asupra cauzelor insolvenţei nr.470/23.09.2010 ce nu a fost contestat în termenul de 3 zile prevăzut de art. 21 alin.2 din Legea nr. 85/2006.

În motivarea recursului, contestatoarele-interveniente D. prin reprezentant legal B. şi H. au solicitat admiterea excepţiei decăderii din dreptul de a formula cerere de admitere a creanţei de către B. şi C. cât şi admiterea cererii de obligare a acestora de a restitui în patrimoniul societăţii debitoare a sumelor încasate în temeiul sentinţei civile nr. 514/12.02.2013 a Tribunalului Constanţa. S-au încălcat prevederile art. 76 din Legea nr. 85/2006 în forma din 3.08.2009 întrucât intimaţii nu pot invoca lipsa notificării în condiţiile publicării în BPI a notificării. Intimaţii aveau cunoştinţă de existenţa acţiunii înregistrate pe rolul CEDO încă din 2002, astfel că aveau posibilitatea solicitării de înscriere sub condiţie a creanţei. Este greşită soluţia de obligare la restituire a sumelor primite, aceste sume fiind remise direct către cei doi intimaţi imediat ce hotărârea a fost comunicată părţilor, fără întocmirea unui plan de distribuire.

Prin încheierea nr.1769/20.10.2016 s-a dispus strămutarea cauzei la Curtea de Apel Braşov.

Analizând hotărârea recurată în raport cu motivele de recurs şi actele dosarului, în baza art. 3041 Cod procedură civilă se constată următoarele:

Excepţia netimbrării recursului declarat de contestatoarele D. prin reprezentant legal I. şi intervenienta H. urmează a fi respinsă faţă de depunerea taxei de timbru de 60 lei - fila 51 dosar Curtea de Apel Constanţa.

În baza art. 3041  raportat la art.137 Cod procedură civilă se vor analiza motivele de recurs ce vizează excepţiile procedurale invocate sau reiterate în recurs.

Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei D., greşit apreciază recurenţii că reclamanta contestatoare este străină de societatea debitoare, instanţa de fond apreciind corect că prin acceptarea moştenirii potrivit dispoziţiei nr.149/5.09.2013 şi a certificatului de moştenitor nr.131/12.09.2013, contestatoarea a justificat calitatea de moştenitoare a fostului asociat contestator J., fiind astfel respectate prevederile art. 8 din actul constitutiv al societăţii debitoare.

Criticile privind excepţia nulităţii actelor procedurale efectuate de avocat în numele minorei nu pot fi analizate în lipsa declarării unui recurs împotriva încheierii din 21.05.2015 prin care judecătorul sindic a respins excepţia considerând actele juridice valabil încheiate. Cum susţinerile vizează o nulitate relativă a actelor procedurale, întrucât privesc chestiunea reprezentării convenţionale, aspectele susţinute în motivele de recurs nu pot fi analizate din oficiu de instanţa de judecată.

Excepţia lipsei calităţii de reprezentant a contestatoarei D. a fost reiterată de administratorul judiciar al debitoarei cu motivarea că, deşi are calitatea de succesor, contestatoarea D. nu a efectuat demersuri pentru înscrierea sa ca asociat la registrul comerţului. Susţinerile administratorului judiciar nu au legătură cu excepţia lipsei calităţii de reprezentant a contestatoarei care se referă fie la reprezentarea legală a minorei ce a fost justificată prin dispoziţia nr.149/5.09.2013 de instituire a curatelei speciale, fie la reprezentarea convenţională realizată de avocat şi dovedită potrivit delegaţiilor de la filele 50—51 dosar Curte de Apel Constanţa. Neefectuarea demersurilor de înregistrare în registrul comerţului a calităţii de asociat prin succesiune nu afectează calitatea de reprezentare a contestatoarei minore D. şi nici calitatea acesteia de asociat, întrucât, potrivit art. 4 şi 5 din Legea nr. 26/1990 înregistrările din registrul comerţului au efect de publicitate şi opozabilitate şi nu efect constitutiv de drepturi, cum greşit apreciază administratorul judiciar.

Excepţia inadmisibilităţii formulării contestaţiei a fost respinsă de judecătorul sindic în considerarea dispoziţiilor art.75 din Legea nr. 85/2006 care permit formularea unei astfel de cereri de către orice parte interesată. Susţinerile din recurs nu combat dispoziţiile art.75 din Legea nr. 85/2006, ci vizează alte argumente legate de aplicarea dispoziţiilor art. 11, art. 66 şi art.79-80 din Legea nr. 85/2006 care însă nu sunt incidente în cauză întrucât obiectul pricinii este o contestaţie la tabelul definitiv rectificat din 8.05.2012 şi nu procedura prealabilă  de verificare a creanţelor şi nici o acţiune în anularea actelor frauduloase. Nulitatea absolută parţială a actului adiţional la actul constitutiv al societăţii debitoare cu nr. 362/3.07.2007 a fost invocată de contestatori pe cale de excepţie, având în vedere că o atare sancţiune poate fi solicitată nu doar pe cale de acţiune, ci şi pe cale de excepţie. Prin urmare, invocarea excepţiei nulităţii nu afectează admisibilitatea formulării unei contestaţii la tabelul definitiv potrivit art. 75 din Legea nr. 85/2006, criticile recurenţilor urmând a fi respinse ca neîntemeiate.

 Întrucât sancţiunea nulităţii absolute a unui act juridic poate fi solicitată şi pe cale de excepţie, greşit apreciază administratorul judiciar că este inadmisibilă constatarea nulităţii parţiale a actului de cesiune. Invocarea excepţiei nulităţii unui act juridic nu modifică obiectul acţiunii care rămâne o contestaţie la tabelul definitiv, formulată în temeiul art.75 din Legea nr. 85/2006, astfel că nu se poate susţine că s-a schimbat obiectul cererii.

Excepţia decăderii din dreptul de a formula cererea de admitere a creanţei de către creditorii B. şi C. reiterată în recurs, a fost respinsă de judecătorul sindic cu motivarea că aceşti creditori nu au fost notificaţi cu privire la deschiderea procedurii insolvenţei, iar creanţa lor a fost certă după stabilirea termenului de depunere a creanţei. Recurenţii contestatori au arătat că în cauză erau aplicabile prevederile art. 7 din Legea nr. 85/2006 în forma în vigoare la 3.08.2009 când a fost fixat termenul de înregistrare a creanţelor prin hotărârea de deschidere a procedurii insolvenţei debitoarei.

În legătură cu prevederile art. 7 alin. 3 din Legea nr. 85/2006 şi forma aplicabilă în cauză, se constată că, la data fixării termenului de depunere a creanţelor faţă de debitoarea S.C. A. S.R.L., dispoziţiile legale erau în sensul că pentru creditorii care nu au putut fi identificaţi în lista prevăzută la art. 28 alin. (1) lit. c), procedura notificării prevăzute la art. 61 va fi considerată îndeplinită dacă a fost efectuată prin Buletinul procedurilor de insolvenţă. Această prevedere a rămas neschimbată atât la data deschiderii procedurii cât şi la data depunerii declaraţiei de creanţă formulată de creditori la 11.04.2012. Doar dispoziţiile art.7 alin.3^1 din Legea nr. 85/2006 au fost introduse ca urmare a deciziei nr.1137 din 4 decembrie 2007 a Curţii Constituţionale, menţionându-se că prin excepţie de la prevederile alin. (1), prima citare şi comunicarea actelor de procedură către persoanele împotriva cărora se introduce o acţiune, ulterior deschiderii procedurii insolvenţei, se vor realiza, conform Codului de procedură civilă şi prin Buletinul procedurilor de insolvenţă.

 Teza a doua din art. 7 alin. 3 din Legea nr. 85/2006 a fost supusă controlului legalităţii constituţionale prin deciziile nr.1538/6.12.2011, nr. 1436/5.11.2009, nr. 1453/3.11.2011 şi nr.273/21.05.2012, iar textul a fost considerat constituţional, astfel că pentru creditorii care nu au putut fi identificaţi în lista prevăzută la art. 28 alin. (1) lit. c), procedura notificării prevăzute la art. 61 va fi considerată îndeplinită dacă a fost efectuată prin Buletinul procedurilor de insolvenţă. În speţă, nu s-a contestat publicarea notificării de deschidere a procedurii insolvenţei în BPI, după cum nu s-a contestat nici necomunicarea notificării potrivit Codului de procedură civilă către foştii asociaţi B. şi C. sau neidentificarea acestor creditori pe lista prevăzută la art. 28 alin.1 din Legea nr. 85/2006.

Din actele dosarului rezultă că pentru creanţa de 250.000 euro cu majorările aferente, creditorii B. şi C. au invocat în declaraţia de creanţă depusă la 11.04.2012, atât art. 7 din actul adiţional la actul constitutiv autentificat sub nr. 362/3.07.2007 cât şi hotărârea CEDO pronunţată în favoarea debitoarei la 22.09.2009, rămasă definitivă la 22.12.2009 şi apoi la 20.12.2011 ca urmare a respingerii cererii de revizuire formulate de Statul Român.

 Potrivit art.7 teza a doua din actul adiţional nr. 362/3.07.2007, societatea debitoare prin foştii asociaţi B. şi C. a stabilit ca drepturile băneşti ce urmează a fi acordate prin hotărârea CEDO din cererea xxxxx/2002 să fie primite de vechii asociaţi B. şi C..

Transmiterea drepturilor băneşti din patrimoniul societăţii debitoare în patrimoniul persoanelor fizice are natura unei cesiuni de creanţă de drepturi litigioase, fiind supusă dispoziţiilor art.1391-1404 vechiul Cod civil faţă de data încheierii actului juridic. Această transmitere nu are natura unei novaţii prin schimbare de creditor întrucât nu există acordul debitorului şi nu are ca efect stingerea obligaţiei debitorului - Statul Român faţă de creditorul iniţial – S.C. A. şi nici naşterea unei alte obligaţii faţă de noii creditori - foştii asociaţi B. şi C..

Ca efect al cesiunii, creanţa trece în patrimoniul cesionarului cu toate drepturile pe care i le conferea cedentului (inclusiv dreptul de a obţine creanţa de la cel care a încasat suma de bani, pe temeiul îmbogăţirii fără justă cauză). După îndeplinirea formalităţilor, debitorul cedat devine debitorul cesionarului şi nu poate plăti valabil cedentului, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 1395 vechiul Cod civil. Din cuprinsul hotărârii CEDO de revizuire din 20.12.2011, rezultă că Statul Român a fost notificat despre existenţa actului adiţional, respectiv, de cesiunea de drepturi, la 5.01.2010, Curtea Europeană reţinând că revizuirea hotărârii este inadmisibilă întrucât „dreptul intern prevede acţiuni judiciare care să permită societăţii comerciale şi foştilor asociaţi să regleze între ei disputa din cauza art.7 din actul adiţional”.

O acţiune în constatare a cesiunii de creanţă  şi de obligare a Statului Român de a plăti foştilor asociaţi suma de 250.000 euro a fost iniţiată de foştii asociaţi la 18.11.2009 şi respinsă ca inadmisibilă prin sentinţa civilă nr. 434/20.11.2010 a Tribunalului Constanţa, instanţa reţinând că aceştia au la îndemână „acţiunea în realizarea dreptului, respectiv a unei acţiuni în pretenţii prin care să solicite obligarea debitoarei S.C. A. S.R.L., faţă de care s-a dispus obligarea statului român la despăgubiri, ca în baza actului adiţional să achite asociaţilor suma de 250.000 euro”. Plata sumei de 250.000 euro şi a majorărilor aferente a avut loc la 6.03.2012, aspect necontestat de părţi, astfel că de la această dată s-a născut dreptul creditorilor cesionari foşti asociaţi de a solicita restituirea sumei încasate nevalabil de cedenta societatea debitoare.

În consecinţă, dreptul de creanţă invocat de creditorii foştii asociaţi s-a născut prin actul adiţional din 3.07.2007 anterior deschiderii procedurii insolvenţei, sub condiţie suspensivă şi a devenit cert, lichid şi exigibil la 22.12.2009, după data deschiderii procedurii insolvenţei debitoarei din 4.06.2009. Efectele condiţiei s-au produs retroactiv (ex tunc), în sensul că momentul de la care sau până la care s-au produs nu este acela al îndeplinirii sau neîndeplinirii condiţiei, ci momentul încheierii actului juridic civil, potrivit art. 1015 vechiul Cod civil. Aşa cum am arătat, după îndeplinirea formalităţilor, debitorul cedat Statul Român a devenit debitorul cesionarului şi nu putea plăti valabil cedentului. În speţă, plata a fost efectuată însă către cedentă  prin achitarea sumei de către Statul Român către S.C. A. S.R.L., astfel că dreptul de creanţă al foştilor asociaţi pentru recuperarea sumei de 250.000 euro cu majorări, s-a născut după efectuarea plăţii, la 6.03.2012, deci după data deschiderii procedurii, fiind o creanţă curentă. Potrivit art.64 alin.6 din Legea nr. 85/2006 creanţele născute după data deschiderii procedurii, în perioada de observaţie sau în procedura reorganizării judiciare vor fi plătite conform documentelor din care rezultă, nefiind necesară înscrierea la masa credală. Faţă de aceste considerente, se constată că excepţia decăderii din dreptul de a solicita plata creanţei a fost corect respinsă, însă cu motivarea de mai sus, în sensul că fiind o creanţă curentă, nu era necesară înscrierea în tabelul definitiv de creanţe. Prin urmare, dispoziţia de înlăturare a creditorilor B. şi C. din tabelul definitiv de creanţe urmează a fi menţinută cu motivarea că pentru creanţa solicitată nu era necesară înscrierea la masa credală.

În legătură cu nulitatea absolută a art. 7 din actul constitutiv, judecătorul sindic a reţinut faptul că debitoarea S.C. A. S.R.L. nu putea ceda gratuit o parte a patrimoniului său şi nici un drept litigios către asociaţii săi cu titlu gratuit. Dispoziţiile art. 1391-1404 din vechiul Cod civil nu au reglementat cesiunea cu titlu gratuit, însă această modalitate de transmitere a fost recunoscută de jurisprudenţă şi validată dacă actul era încheiat în formă autentică, condiţie îndeplinită în cauză.

Judecătorul sindic a reţinut dispoziţiile art. 226 din Legea nr. 31/1990 privind drepturile şi obligaţiile asociaţilor retraşi, iar aceste prevederi arată la alin. 3 că drepturile asociatului retras, cuvenite pentru părţile sale sociale, se pot stabili prin acordul asociaţilor. Cesiunea de creanţă din cuprinsul art. 7 teza a doua, vizează drepturile asociaţilor retraşi cu privire la creanţa societăţii din care s-au retras şi asupra cărora au dispus în baza art.701 din Legea nr. 31/1990 şi art. 1308 pct. 2 vechiul Cod civil având în vedere şi hotărârea AGA nr. 2/3.07.2007 ce a stat la baza perfectării actului şi care nu a fost contestată de părţi. Astfel, interdicţia instituită prin art. 1308 pct. 2 privind incapacitatea mandatarilor de a vinde şi cumpăra, a fost înlăturată prin voinţa şi acordul acţionarilor. Chiar dacă această interdicţie nu ar fi fost înlăturată, contractul încheiat de foştii asociaţi atât ca reprezentanţi ai societăţii cât şi în nume propriu, ar fi fost anulabil numai la cererea reprezentatului, cu excepţia cazului în care reprezentantul a fost împuternicit în mod expres în acest sens sau cuprinsul contractului a fost determinat în asemenea mod încât să excludă posibilitatea unui conflict de interese. Prin urmare, în cazul unui conflict de interese, sancţiunea aplicabilă ar fi fost nulitatea relativă, întrucât ar fi primat un interes privat şi nu putea fi invocată decât de mandant, adică de societatea debitoare în termenul de 3 ani de la încheierea actului.

Nulitatea absolută a cesiunii cu titlu gratuit a fost invocată de contestatori în temeiul art. 45 Cod comercial ce interzice retractul litigios în materie comercială, însă în cauză nu suntem în prezenţa unui retract litigios întrucât cesiunea nu a avut ca efect stingerea litigiului de la CEDO. Cauza ilicită şi imorală privind eludarea taxelor şi impozitelor aferente acestui venit, critică invocată în susţinerea nulităţii absolute a art.7 din actul adiţional, nu a fost reţinută de judecătorul sindic şi nici reiterată de părţi, astfel că nu poate fi analizată nici în recurs, cu atât mai mult cu cât nu au fost aduse dovezi în acest sens.

Faţă de aceste considerente, urmează a constata că în mod greşit a fost soluţionată excepţia nulităţii absolute parţiale a actului adiţional, astfel că hotărârea recurată urmează a fi modificată în parte în sensul respingerii excepţiei. Prin menţinerea dispoziţiilor art.7 teza a doua din actul adiţional, solicitarea recurenţilor contestatori de restituire a sumelor primite de foştii asociaţi a fost corect respinsă de judecătorul sindic având în vedere şi faptul că împotriva măsurii administratorului judiciar de remitere a sumei către foştii asociaţi, contestatorii aveau calea contestaţiei prevăzute de art. 21 alin. 2 din Legea nr. 85/2006.

Raportat la aceste considerente, în temeiul art. 312 alin.1 Cod procedură civilă şi art. 75 din Legea nr. 85/2006 urmează a admite în parte recursul declarat de contestatorii B. şi C. şi a modifica în parte hotărârea instanţei de fond în sensul admiterii în parte a contestaţiei şi respingerii nulităţii absolute parţiale a art. 7 din actul adiţional la actul constitutiv al S.C. A. S.R.L.. Se vor respinge recursurile declarate de administratorul judiciar E. I.P.U.R.L.  şi contestatoarele D. prin reprezentant legal I. şi intervenienta H. şi se vor menţine restul dispoziţiilor hotărârii.

Opinie minoritară:

(S.G.P.)

Analizând modalitatea de stabilire a situaţiei de fapt şi de aplicare a legii de către judecătorul sindic, opinez în sensul admiterii cererii de recurs, pentru următoarele considerente:

În ceea ce priveşte cererea de recurs formulată de contestatorii D. şi de intervenienţii H., opinez că aceasta trebuia admisă, pentru următoarele considerente:

Procedura insolvenţei a fost deschisă la data de 04.06.2009, prin sentinţa civilă nr. 4159/2009, termenul de înregistrare a cererilor de admitere a creanţelor fiind stabilit la 03.08.2009.

Creditorii B. şi C. au formulat cerere de înscriere la masa credală a debitoarei S.C. A. S.R.L. pentru recuperarea creanţei rezultată din Hotărârea CEDO pronunţată la 22.09.2009 în cauza nr. xxxxx/2002, abia şa data de 11.04.2012.

Aceasta şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 64 pct. 6 din Legea nr. 85/2006, apreciind că este o creanţă curentă, întrucât s-a născut la data rămâneri definitive a hotărârii CEDO din 22.09.2012, respectiv la 22.12.2009.

De asemenea, a precizat că, în ipoteza în care administratorul judiciar apreciază că nu este posibilă efectuarea unei plăţi directe, solicită să fie înscrişi în tabelul creditorilor.

Urmare a acestei cereri, administratorul judiciar a întocmit şi publicat în BPI nr. 6506/08.05.2012 Tabelul definitiv rectificat al creanţelor debitoarei, în care au fost introduşi în calitate de creditori numiţii B. şi C., cu o creanţă de 1.087.325 lei, echivalentul în lei a sumei de 250.000 euro, calculat la curs BNR din data efectuării plăţii, plus suma de 28.861,29 euro majorări de întârziere şi s-a specificat faptul că singurul creditor anterior, respectiv S.C. K. S.R.L. cu o creanţă iniţial admisă de 159.000 lei, nu mai figurează cu vreo creanţă, fiind radiat.

Ca un prim aspect, se contestă faptul că cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 64 pct. 6 din Legea nr. 85/2006 şi că, în ipoteza în care această creanţă ar fi fost considerată ca fiind o creanţă curentă, născută după deschiderea procedurii insolvenţei, ea nu trebuie înscrisă în tabelul de creanţe, debitoarea nefiind în faliment pentru a se putea face aplicarea dispoziţiilor art. 108, ale art. 3 pct. 18 din Legea nr. 85/2006.

Or, prin publicarea acesteia în tabelul definitiv rectificat este evident faptul că administratorul judiciar nu a considerat-o ca fiind o creanţă curentă, ci o creanţă sub condiţie, existentă la data deschiderii procedurii, aspect necontestat de către creditorii B. şi C.. Mai mult, dacă această creanţă ar fi fost considerată creanţă curentă, s-ar fi observat faptul că debitoarea nu mai avea pasiv credal, respectiv în tabelul definitiv rectificat nu ar mai fi figurat niciun creditor, urmare a radierii S.C. K. S.R.L., ceea ce ar fi dus la închiderea procedurii insolvenţei.

Faţă de aceste aspecte, nu se poate ca, în cadrul contestaţiei formulate de J., să se creeze acestuia o situaţie mai grea şi respectiva creanţă să fie considerată drept o creanţă curentă, aspecte, de altfel, reţinute de Curtea de Apel Constanţa în cadrul deciziei de casare nr. 951/26.09.2013.

De altfel, prin întâmpinarea formulată de administratorul judiciar în faţa judecătorului sindic, acesta nu a arătat faptul că ar fi considerat creanţa în discuţie ca o creanţă curentă, ci doar a apreciat că excepţia tardivităţii nu este fondată, întrucât hotărârea CEDO a fost pronunţată după expirarea termenului de depunere a declaraţiilor de creanţă şi că abia ulterior a dobândit caracter cert, lichid şi exigibil.

Se mai constată că aceştia au solicitat plata directă a creanţei lor şi, în subsidiar, înscrierea la masa credală indicând o creanţă sub condiţie în baza Actului adiţional autentificat la BNP F. sub nr. 362/03.07.2007.

Astfel, nu se poate susţine că dreptul de creanţă pretins s-a născut la data soluţionării definitive a hotărârii CEDO, pronunţată în cauza nr. xxxxx/2002, ci aceasta s-a consolidat la respectivul moment.

În fapt, la momentul autentificării Actului adiţional nr. 362, respectivul drept exista însă nu se cunoştea întinderea şi era afectat de condiţia suspensivă a admiterii cererii formulată de către debitoare în faţa CEDO.

Dacă s-ar aprecia că respectivul drept nu s-a născut decât la data soluţionării cauzei de către CEDO, la data de 03.06.2007, când B. şi C. au cesionat părţile sociale, nu putea încheia vreun act prin care să transfere respectivul drept inexistent.

Rezultă, prin urmare, că, în cauză, creditorii trebuiau să formuleze declaraţia de creanţă în termenul stabilit prin hotărârea de deschidere a procedurii insolvenţei, respectiv la data de 03.08.2009.

Faptul că acest drept era sub condiţie şi incert ca întindere nu schimbă obligativitatea formulării în timp a declaraţiei de creanţă, dispoziţiile art. 64 pct. 4 din Legea nr. 85/2006 indicând faptul că în tabelul preliminar se înscriu şi drepturile afectate de termen sau condiţie.

De asemenea, faptul că în cadrul unei cereri de creanţă în care debitorul cedat face plata către cedent şi nu către cesionar, deşi îi fusese notificată declaraţia de creanţă, are libertatea de a alege să îl urmărească pe debitor sau pe cedent nu are relevanţă în cauză.

După cum rezultă din probatoriul administrat în faţa instanţei de fond la data de 18.11.2009, creditorii au formulat o acţiune în contradictoriu cu debitoarea prin lichidator şi cu noi asociaţi, prin care au solicitat să se constate existenţa unei cesiuni gratuite de drept litigios privind drepturile patrimoniale ce formează obiectul dosarului nr. xxxxx/2002, înregistrat la CEDO, cerere respinsă ca inadmisibilă, apreciindu-se că reclamanţii au o acţiune în realizarea drepturilor loc în contradictoriu cu S.C. A..

Rezultă, prin urmare, că nu s-a făcut dovada notificării cesiunii de creanţă către debitorul cedat şi  reclamanţii C. şi B. cunoşteau faptul că debitorul cedat, respectiv Statul Român va plăti societăţii în insolvenţă respectiva despăgubire.

De altfel, cererea lor de înscriere la masa credală nu s-a întemeiat pe plata făcută de către Statul Român către debitoare şi, respectiv, pe încălcarea drepturilor lor de creditori cesionari bazată pe o „cesiune cu titlu gratuit”, ci pe existenţa actului adiţional şi pe hotărârea CEDO pronunţată.

A aprecia că ei au formulat o veritabilă acţiune împotriva unui creditor cedent „vinovat” că a primit plata din partea debitorului cedat înseamnă  a schimba natura actului juridic dedus judecăţii.

Faţă de toate aceste aspecte, opinez în sensul că a fi trebuit admisă excepţia decăderii din dreptul de a solicita înscrierea în tabelul creditorilor a numiţilor B. şi C., conform art. 62 alin. 1 lit. b din Legea nr. 85/2006.

În ceea ce priveşte critica referitoare la soluţia pronunţată asupra cererii de obligare a restituirii de către cei doi creditori a sumelor primite în temeiul sentinţei civile nr. 514/12.02.2013 a Tribunalului Constanţa, opinez în sensul că şi aceasta este fondată, pentru următoarele considerente:

Întrebat fiind, administratorul judiciar a precizat faptul că a făcut plata respectivă în temeiul sentinţei civile nr. 514/12.02.2013 a Tribunalului Constanţa, pentru că este o creanţă curentă, conform art. 64 pct. 6 din Legea nr. 85/2006.

Or, în esenţă, o plată făcută în temeiul unei sentinţe civile casate trebuie restituită, acesta fiind un efect direct a dispoziţiilor art. 404 ind. 1 alin. 1 şi art. 404 ind. 2 alin. 2 Cod procedură civilă.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 404 ind. 2 alin. 1 Cod procedură civilă, în cazul în care instanţa judecătorească a desfiinţat titlul executoriu sau actele de executare, la cererea celui interesat, va dispune, prin aceeaşi hotărâre, şi asupra restabilirii situaţiei anterioare executării.

Conform dispoziţiilor art. 404 ind. 2 alin. 2 Cod procedură civilă, dacă instanţa care a desfiinţat hotărârea executată a dispus rejudecarea în fond a procesului şi nu a luat măsura restabilirii situaţiei anterioare executării, această măsură se va putea dispune de instanţa care rejudecă fondul.

Rezultă, prin urmare, că în mod greşit judecătorul sindic a apreciat că, în cauză ar fi trebuit formulată o contestaţie împotriva unui act administrativ judiciar în condiţiile în care dispoziţiile legale sus menţionate sunt derogatorii reglementând un caz aparte şi care nu se aplică faţă de toate actele şi măsurile luate de practicianul în insolvenţă.

Administratorul judiciar nu a precizat dacă a considerat creanţa în discuţie ca fiind curentă urmare a pronunţării sentinţei civile nr. 514/2013 a Tribunalului Constanţa sau dacă a făcut el însuşi această calificare însă opinez în sensul că cea de a doua interpretare nu este posibilă în condiţiile în care s-a arătat că plata are ca temei sentinţa judecătorului sindic, iar anterior administratorul judiciar dispune înscriere creanţei în tabelul definitiv rectificat deci calificând-o drept creanţă anterioară deschiderii procedurii.

De altfel, considerentele pentru care opinez în sensul că această creanţă nu poate fi calificată drept creanţă curentă au fost mai sus indicate.

Faţă de aceste considerente, opinez în sensul că se impunea, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, admiterea recursului formulat de D. şi H..

În ceea ce priveşte recursurile declarate de către B. şi C. şi de către administratorul judiciar, în acord cu opinia majoritară apreciez că în mod corect a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei D. şi că instanţa s-a pronunţat, chiar dacă greşit, asupra aspectelor cu care a fost sesizată.

În ceea ce priveşte însă problema modului de soluţionare a cererii de constatare a nulităţii absolute parţiale a art. 7 din Actul Adiţional, cu opinie minoritară apreciez că, faţă de modalitatea de soluţionare a cererilor formulate de recurenta D. şi H., cercetarea acestei excepţii în prezentul litigiu apare ca vădit lipsită de interes.

Cum, însă, urmare a admiterii recursului formulat de contestatoare şi a modificării sentinţei judecătorului sindic nu se poate modifica sentinţa şi în sensul admiterii excepţiei lipsei de interes a cererii de constatare a nulităţii parţiale, întrucât o asemenea modificare ar putea reprezenta o agravare a situaţiei în calea de atac a contestatorilor, rezultă că aceasta se va putea face urmare a admiterii recursurilor declarate de către creditori şi de administratorul judiciar.

Faţă de aceste considerente, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, opinez în sensul că ar fi trebuit să se respingă excepţia netimbrării recursului declarat de contestatoarele D. prin reprezentant legal I. şi intervenienta H., să se admită în parte recursurile declarate de contestatoarele D. prin reprezentant legal I. şi intervenienta H., de creditorii B. şi C. şi de administratorul judiciar E. IPURL a împotriva sentinţei civile nr. 651/17.03.2016 pronunţate de Tribunalul Constanţa secţia a II a civilă, care să fie modificată în parte în sensul de a se admite excepţia decăderii creditorilor B. şi C. din dreptul de a formula cerere de înscriere la masa credală, de a se respinge ca lipsită de interes constatarea nulităţii absolute parţiale a art. 7 din actul adiţional la actul constitutiv al S.C. A. S.R.L. de a se dispune obligarea creditorilor B. şi C. la restituirea în patrimoniul debitoarei a sumelor achitate de către administratorul judiciar către aceştia cu titlul de creanţă curentă, în baza sentinţei civile nr. 514/2013 a Tribunalului Constanţa, de a se respinge restul pretenţiilor şi de a se menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii.

Domenii speta