Contestație la executare

Prin sentinţa civilă nr. 812 din 30 ianuarie 2020, Judecătoria Iași a admis contestaţia la executare formulată de către contestatorii T.C. şi S.C. A.M. S.R.L. în contradictoriu cu intimata I. LTD, a anulat executarea silită însăşi din dosarul de executare nr. x/2019 al B.E.J. S.V., încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare silită din 23.08.2019, popririle instituite şi toate actele de executare întocmite în acelaşi dosar de executare silită, a dispus restituirea către contestatoarea S.C. A.M. S.R.L., la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe civile, a taxei judiciare de timbru în cuantum de 1.000 lei. A luat act că, în prezenta cauză, contestatorii au precizat că vor solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

Pentru a pronunța această sentință civilă, Judecătoria Iași a reținut că S.C. P.L. IFN S.A., în calitate de locator, şi contestatorii S.C. A.M. S.R.L., în calitate de locatar, şi T.C. în calitate de garant, au semnat  contractul de leasing financiar nr. din 22.10.2007 având ca obiect autoturismul VW, cu o valoare de 23.254 euro, fără TVA, ultima rată având scadența stabilită la data de 25.10.2010.

Potrivit notificării din 17.03.2010 emisă de către S.C. P.L. IFN S.A., contractul de leasing nr. din 22.10.2007 a fost reziliat de drept la data de 15.10.2008, în conformitate cu prevederile art. 12.3 lit. d din contract. Debitorul şi garantul au fost somaţi să achite debitele restante în cuantum de 32.207,85 lei şi daune-interese de reziliere în cuantum de 18.587,45 euro reprezentând contravaloarea ratelor de leasing rămase de achitat până la expirarea duratei contractului de leasing.

La data de 15.10.2008, a fost încheiat, în dosarul de executare silită din 2008 al B.E.J. A.C., procesul-verbal de predare-primire a autovehiculului ce a format obiectul contractului de leasing financiar nr. din 22.10.2007.

Dreptul de creanţă al creditoarei S.C. P.L. IFN S.A. a fost cedat, prin contractul de cesiune din 22.12.2016, intimatei I LTD (fostă I. M. LTD), aceasta formulând, la data de 15.07.2019, cererea de executare silită a titlului executoriu reprezentat de contractul de leasing financiar din 22.10.2007, împotriva debitorilor S.C. A.M. S.R.L. şi T.C., pentru recuperarea creanţei în cuantum de 7.230,45 euro (echivalent RON: 34.144,35 lei), compusă din suma de 3.286,46 euro (debit principal), suma de 885,62 euro (dobânda aferentă creditului acordat) şi suma de 3.058,37 euro (alte creanţe). 

Astfel, a fost constituit dosarul de executare silită nr. x/2019 al B.E.J. S.V. în care, ulterior încuviinţării executării silite de către Judecătoria Iaşi prin încheierea din şedinţa din camera de consiliu din 29.07.2019, executorul judecătoresc a emis încheierea privind stabilirea cheltuielilor de executare silită (în cuantum total de 4.551,93 lei), somaţia din 23.08.2019 în vederea achitării sumei de 7230,45 euro (la cursul BNR din ziua plăţii) şi suma de 4.551,93 lei, reprezentând cheltuieli de executare silită, precum şi adresa de înfiinţare a popririi asupra conturilor şi veniturilor debitorilor. În vedererea recuperării creanţei supuse urmăririi silite, executorul judecătoresc a întocmit procesele-verbale de sechestru din 30.09.2019, cu privire la 3 autovehicule înregistrate pe numele debitorului T.C.

 În ceea ce priveşte apărarea potrivit căreia nu există o obligaţie de garanţie asumată de către contestatorul T.C., instanţa constată că, deşi în contractul de leasing financiar din 22.10.2007 nu se menționează, expres, nicio obligaţie asumată de către garant şi modalitatea în care aceasta ar urma să fie executată, contestatorul T.C. a semnat contractul de leasing atât în calitate de administrator al utilizatorului S.C. A.M. S.R.L., cât şi în nume personal, în calitate de garant, fiind fără îndoială obligaţia de garanţie pe care şi-a asumat-o faţă de locatorul P.L. R. IFN S.A.

În lipsa oricărei alte dispoziţii inserate în contractul părţilor, instanţa va avea în vedere prevederile cuprinse în Codul civil din 1864 ce constituie norma de drept comun în materie de fidejusiune. 

Astfel, potrivit art. 1652 Cod civil din 1864, cel ce garantează o obligaţie se leagă către creditor de a îndeplini însuşi obligaţia pe care debitorul nu o îndeplineşte. În aceste condiţii, este suficientă menţionarea expresă a calităţii contractuale a contestatorului T.C. pentru a conchide că, în cazul neexecutării obligaţiilor asumate de către utilizatorul S.C. A.M. S.R.L., garantul urmează a asigura îndeplinirea acestora în raport cu locatorul P.L. R. IFN S.A. în acest sens, instanţa are în vedere dispoziţiile art. 1657 Cod civil din 1864 (Fidejusiunea nedeterminată a unei obligaţii principale, se întinde la toate accesoriile unei datorii, şi încă şi la spezele primei reclamaţii, şi la toate cele posterioare notificării făcute fidejusorului.).

Deşi sunt corecte susţinerile contestatorilor conform cărora fidejusorul nu a renunţat expres la beneficiul de discuţiune şi că  trebuiau urmărite mai întâi bunurile debitoarei S.C. A.M. S.R.L., conform art. 1662 Cod civil din 1864, instanţa reţine din prevederile art. 1663 şi art. 1664 din acelaşi act normativ, că atunci când garantul cere discutarea averii debitorului, fidejusorul trebuie să indice creditorului averea debitorului principal şi să anticipeze spezele cuviincioase pentru punerea în lucrare a executării. Or, în prezenta cauză, deşi garantul T.C.  a invocat obligaţia creditoarei de a urmări, cu prioritate, bunurile debitoarei S.C. A.M. S.R.L.  nu  a precizat şi care sunt bunurile ce se află în proprietatea debitoarei şi care ar putea servi îndestulării creanţei creditoarei. Mai mult, din verificările efectuate de către executorul judecătoresc, toate cele trei autovehicule asupra cărora a fost înfiinţat sechestrul la data de 30.09.2019 aparţin garantului, şi nu au fost identificate bunuri aflate în proprietatea debitoarei.

În aceste condiţii, simpla invocare a beneficiului discuţiunii, fără indicarea bunurilor debitoarei ce ar putea fi urmărite silit, nu poate constitui motiv de nelegalitate a executării silite declanşate împotriva garantului.

Instanţa apreciază că prezenta contestaţie la executare este întemeiată sub aspectul caracterului incert al creanţei urmărite şi al împlinirii termenului de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită.

Astfel, din înscrisurile depuse în dosarul de executare silită nu se poate stabili izvorul sumei de 3.058,36 euro (solicitată de către intimată cu titlu de „alte creanţe”) şi nici modul de calcul al acestei sume, motiv pentru care instanţa apreciază că nu se poate reţine caracterul cert al creanţei urmărite silit.

În ceea ce priveşte prescripţia dreptului de a cere executarea silită, instanţa reţine că sunt incidente prevederile Codului de procedură civilă din 1865 şi ale Decretului nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, în vigoare la data naşterii dreptului de a cere executarea silită, şi anume la data de 15.10.2008, conform art. 12.3 lit. d din contract, potrivit notificării din 17.03.2010 emise de către P.L. R. IFN S.A..

 În conformitate cu dispoziţiile art. 405 alin. 1 şi alin. 2 Cod procedură civilă din 1865, dreptul de a cere executarea silită se prescrie în termen de 3 ani, dacă legea nu prevede altfel, termenul începând să curgă de la data când se naşte dreptul de a cere executarea silită.

De asemenea, potrivit art. 6 din Decretul nr. 167 din 1958 privitor la prescripţia extinctivă, dreptul de a cere executarea silitã în temeiul oricãrui titlu executor se prescrie prin împlinirea unui termen de 3 ani.

Instanţa a constatat că nu se poate reţine niciuna dintre cauzele de suspendare şi de întrerupere a cursului prescripţiei dreptului de a cere executarea silită, reglementate de art. 405 indice 1 şi art. 405 indice 2 Cod procedură civilă din 1865.

Prin urmare, în temeiul art. 712 şi următoarele Cod procedură civilă, instanţa a admis contestaţia la executare şi a anulat executarea silită însăşi, încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare silită din 23.08.2019, popririle instituite şi toate actele de executare întocmite în dosarul de executare silită nr. x/2019 al B.E.J. S.V..

În temeiul art. 45 alin.1 lit. f din O.U.G. nr. 80/2013, modificată, instanţa a dispus restituirea către contestatoarea S.C. A.M. S.R.L., la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe civile, a taxei judiciare de timbru în cuantum de 1.000 lei.  De asemenea, instanţa a luat act că, în prezenta cauză, contestatorii au precizat că vor solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

Domenii speta

Spete similare