Contestaţie act administrativ-fiscal respinsă de către instanţa de contencios administrativ

Prin cererea inregistrata la instanta la data de ZZ.LL.2016, reclamanta SC A SRL, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj Napoca prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Satu Mare, a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa în cauză să dispună obligarea paratei la soluţionarea pe fond a contestaţiei administrative înregistrate la pârâtă, constatând totodată refuzul nejustificat al acesteia de a fi soluţionat demersul graţios, suspendarea efectelor actului administrativ contestat, pana la pronunţarea unei soluţii pe fondul cauzei, cu cheltuieli de judecata.

În motivarea cererii, reclamanta arată că, în fapt, societatea a făcut obiectul unei verificări fiscale urmare a căreia inspectorii fiscali au reapreciat conţinutul economic al unor tranzacţii efectuate de societate in perioada ZZ.LL.2012-ZZ.LL.2015, considerând ca anumite operaţiuni nu au la baza elemente reale, declarandu-le nedeductibile fiscal.

A contestat pe cale administrativa Decizia de impunere 1/ZZ.LL.2015 si Raportul de inspecţie fiscala 2/ZZ.LL.2015, prin contestaţia anexata, insa demersul nu a fost pana in prezent soluţionat, fapt ce o îndreptăţeşte la promovarea acţiunii, din perspectiva prev. art. I si 8 teza a 2-a din Legea nr. 554/2004, fiind în situaţia unei nesolutionari a plângerii prealabile imputabile paratei.

Pentru a putea configura elementele necesare admiterii cererii de suspendare dar si pentru ca instanţa de judecata sa isi poată forma o opinie asupra manierei in care parata a întocmit actele fiscale contestate, reclamanta prezinta in cele ce urmează motivele pentru care apreciază demersul paratei ca fiind nelegal

Astfel, analizând motivarea in fapt si in drept de care a uzat echipa de inspecţie, reclamanta constata ca toate pretinsele nereguli imputate sunt de fapt răsfrângeri ale neregulilor constatate la furnizorii săi si chiar la furnizorii furnizorilor, ceea ce este inadmisibil, dar si nelegal.

1. TRANZACŢIA CU S.C. B SRL

Echipa de inspecţie fiscala a considerat ca aparatele de .... in valoare de 3.968 lei achiziţionate cu factura fiscala nr. 3/ZZ.LL.2013, de la aceasta societate nu ar prezenta operatiuni reale, întrucât furnizorul a fost declarat inactiv prin Ordinul Preşedintelui ANAF nr. 4/ZZ.LL.2012.

Reclamanta critica aceasta opinie pentru ca, in ciuda faptului ca şi-a respectat toate obligaţiile fiscale si de contabilitate in legătura cu factura prin care a achiziţionat acele aparate de ....., este sancţionată pentru carenţele activităţii furnizorului său.

Faptul ca un contribuabil este declarat inactiv nu poate atrage înlăturarea tranzacţiilor încheiate in condiţiile in care partea contractanta este de buna credinţa si demonstreaza ca nu avea cum sa verifice situaţia partenerului de afaceri. I se imputa, in esenţa, faptul ca nu a consultat site-ul ANAF pe care s-ar fi publicat aceasta situaţie (ea nu a fost publicata insa in Monitorul Oficial, asa cum prevede Codul de procedura fiscala, pentru ca aceasta situaţie sa poate produce efecte).

De aceea apreciază ca echipa de control a procedat la o aplicare greşita a dispoziţiilor art. 6 din OG 92/2003 si art. 11 alin. 1 din Legea 571/2003.

Se vede clar, din cele cuprinse in Raportul de Inspecţie Fiscala ca sunt sancţionaţi in primul rând pentru neindeplinirea unor obligaţii fiscale de către furnizorul lor, ceea ce, in lumina practicii CJUE la care va face referire in cele ce urmează, este interzis.

2. TRANZACŢIILE CU S.C. C SRL

Echipa de inspecţie fiscala nu recunoaşte caracterul real si economic al tranzacţiilor cu societatea amintita, prin care a achiziţionat aparate de ..... in valoare totala de 9.796 lei, pentru ca din nota explicativa data de administratorul acestei societăţi, ar rezulta ca aceasta nu mai recunostea relaţia comerciala cu ei.

Reclamanta critica aceasta opinie pentru ca, in ciuda faptului ca şi-a respectat toate obligaţiile fiscale si de contabilitate in legătura cu cele 2 facturi prin care a achiziţionat acele bunuri, este sancţionată pentru carenţele activităţii furnizorului său. Cu alte cuvinte, nu se ia in calcul ipoteza săvârşirii de furnizor a infracţiunii de evaziune fiscala prev. de art. 9 lit. b, prin neinregistrarea facturilor emise. Echipa de inspecţie se mărgineşte să plaseze responsabilitatea in sarcina societăţii fara a verifica daca acele aparate exista in patrimoniul lor, lucru pe care daca l-ar fi făcut, concluzia ar fi fost cu totul alta.

Insa rolul activ al echipei de inspecţie s-a manifestat doar in sensul stabilirii de obligaţii suplimentare in sarcina lor nu in scopul aflării adevărului, incalcandu-si astfel obligaţia legala prev. de art. 7 din OG nr. 92/2003.

Pentru aceste considerente reclamanta apreciază ca echipa de control a procedat la o aplicare greşita a dispoziţiilor art. 6 din OG 92/2003 si art. 11 alin. I din Legea 571/2003.

3. TRANZACŢIILE CU S.C. D SRL-D si S.C. E SRL-D

In baza aceluiaşi tip de raţionament nu sunt luate in considerare achiziţiile de aparate de ..., piese de schimb pentru aparate de ..., .... si echipamente .... de la societăţile susmenţionate, organul de inspecţie fiscala considerand fictive facturile de la acesti doi parteneri, cu toate ca societatea reclamantă nu are nicio culpa fiscala sau de alta natura in legătura cu aceste tranzacţii, singurele argumente folosite de inspectori având legătura cu comportamentul furnizorului, respectiv nu recunoasterea de către administratorii acestora a livrărilor catre reclamantă, precum si faptul ca aceste societăţi nu ar avea declarate achiziţii conform datelor informative deţinute de organele fiscale.

Pentru aceleaşi motive pe care le-a, prezentat la pct. 2, reclamanta considera constatarea echipei de inspectori ca fiind nelegala, întrucât sunt sancţionaţi in primul rând pentru neindeplinirea unor obligaţii fiscale de catre furnizor.

De remarcat este faptul ca echipa de inspectori nu contesta realitatea prestatiilor, nu analizează in nici un fel conţinutul acestora, actele care le confirma, probele administrate in sensul răsturnării prezumţiei de legalitate a operaţiunilor "suspectate" fiind inexistent.

4. TRANZACŢIILE CU S.C. F SRL

In aceeaşi nota sunt tratate si achiziţiile de la S.C. F SRL, care, din cauza faptului ca societatea furnizoare nu a avut cod de inregistrare ca plătitoare de TVA au fost recalificate de echipa de inspecţie neputand fi deductibile din punct de vedere fiscal.

Reiterând in rezumat argumentele aduse in fata instanţei de fond arată ca probatiunea efectuata in cauza se referă la expertiza judiciara in specialitatea fiscalitate - a conchis ca reclamanta (ca de altfel chiar expertul) nu avea cum sa cunoască daca (I) furnizorii deţineau scriptic bunurile livrate si daca aceştia (2) au săvârşit vreo neregula sau frauda fiscala in legătura cu tranzacţiile cu societatea reclamantă.

Aceste nereguli in comportamentul fiscal al furnizorilor au devenit evidente doar cu prilejul efectuării unor controale încrucişate si după consultarea unor baze de data inaccesibile publicului.

Pe cale de consecinţa, reclamanta apreciază ca in speţa devin incidente cele statuate de Curtea Europeana de Justiţie in jurispundenta amintita de apărătorul ales cu prilejul dezbaterii pe fond a cauzei care, in sinteza a hotărât prin decizii de interpretare obligatorii pentru instanţele naţionale următoarele:

1. Dreptul de deducere al TVA al unei persoane nu poate fi refuzat pe motiv ca in lanţul din care tranzacţia face parte o alta tranzacţie anterioara sau subsecventa este viciata de frauda; dreptul de deducere al TVA nu poate fi refuzat pe motiv ca pentru operaţiunea anterioara sau ulterioara de pe alntul tranzacţiilor taxa nu a fost virata la bugetul de stat (Optigen, Axei Kittel);

2. Dreptul de deducere a TVA nu poate fi refuzat pe motiv ca furnizorul bunurilor/serviciilor nu era o persoana înregistrata in scopuri de TVA, atât timp cat exista o factura prin care sa poată fi identificat emitentul facturii in cauza (Demkowski);

3.  Dreptul de deducere al TVA nu poate fi refuzat pe motiv ca un contribuabil nu s-a asigurat ca emitentul facturii aferente bunurilor pentru care se solicita exercitarea dreptului de deducere avea calitatea de persoana impozitabila, ca dispunea de bunurile in cauza si era in măsura sa le livreze si ca a indeplinit obligaţiile privind declararea si plata taxei pe valoarea adăugata sau pentru motivul ca persoana impozitabila respectiva nu dispune, in plus fata de factura menţionata, de alte documente de natura sa demonstreze ca imprejurarile menţionate sau întrunite, deşi condiţiile de fond si de forma prevăzute de Directiva 2006/112/CE pentru exercitarea dreptului al TVA sunt îndeplinite (Mahageben si Peter David).

Curtea a reţinut in motivările deciziilor susamintite următoarele argumente esenţiale, aplicabile spetei deduse prezentei judecaţi.

Astfel, daca din aprecierea instanţei rezulta ca livrările de bunuri in discuţie în cauza principala au fost realizate efectiv si ca aceste bunuri au fost utilizate ulterior de contribuabil in scopul propriilor operaţiuni taxabile, in principiu nu se poate refuza acesteia dreptul de deducere.

Autorităţile si instanţele naţionale sunt in măsura sa refuze acordarea dreptului de deducere daca se stabileşte, in raport cu elementele obiective, ca acest drept este invocat in mod fraudulos sau abuziv.

Aceasta este situaţia atunci când o frauda fiscala este săvârşita de chiar persoana impozitabila. Astfel, in acest caz, criteriile obiective care stau la baza noţiunilor de livrare de bunuri sau prestare de servicii efectuata de o persoana impozitabila care actioneaza ca atare si de activitate economica nu sunt îndeplinite (a se vedea Hotărârile citate anterior Hailfax si alţii, punctele 58 si 59, precum si Kittel si Recolta Recycling, punctul 53).

De asemenea, o persoana impozitabila care ştia sau ar fi trebuit sa ştie ca, prin achizitia sa, participa la o operaţiunea implicata intr-o frauda privind TVA-ul trebuie, in scopul Directivei 2006/112, sa fie considerata ca participant la aceasta frauda, indiferent daca obţine sau nu obţine un avantaj din revanzarea bunurilor sau din utilizarea serviciilor in cadrul operaţiunilor taxabile efectuate de aceasta in aval (a se vedea in acest sens Hotărârile Kittel si Recolta Recycling, punctul 56, precum si Mahageben si David, punctul 46).

Rezulta ca dreptul de deducere nu poate fi refuzat unei persoane impozitabile decât daca se stabileşte. in raport cu elementele obiective, ca aceasta persoana impozitabila. căreia i-au fost livrate bunurile care i-au fost prestate serviciile care justifica dreptul de deducere, ştia sau ar fi trebuit sa ştie ca. prin achiziţionarea acestor bunuri sau a acestor servicii, a participat la o operaţiune implicata intr-o frauda privind TVA-ul săvârşita de furnizor sau de un alt operator care a intervenit in amonte sau aval in lanţul acestor livrări sau al acestor prestări (a vedea in acest sens Hotărârile citate anterior Kittel si Recolta Recycling, punctele 56-61, precum si Mahageben si David, punctul 45).

In schimb, nu este compatibil cu regimul dreptului de deducere prevăzut de directiva menţionata sa se sanctioneze, prin refuzarea acestui drept, o persoana impozitabila care nu ştia si nu ar fi putut sa ştie ca operaţiunea in cauza era implicata intr-o frauda săvârşita de furnizor sau ca o alta operaţiune care face parte din lanţul de livrări, anterioara sau posterioara celei realizate de persoana impozitabila menţionata, era afectata de frauda privind TVA-ul (a se vedea in acest sens Hotărârile citate anterior Optigen si alţii, punctele 52 si 55, Kittel si Recolta Recycling, punctele 45,46 si 60, precum si Mahageben si David, punctul 47).

Astfel, instituirea unui sistem de răspundere obiectiva ar depasi ceea ce este necesar pentru protejarea drepturilor trezoreriei publice (a se vedea Hotărârea Mahagaben si David, citata anterior, punctul 48).

In consecinţa, intrucat refuzarea dreptului de deducere constituie o excepţie de la aplicarea principiului fundamental pe care il reprezintă acest drept, revine autorităţilor fiscale competente sarcina sa stabilească corespunzator cerinţele legale, elementele obiective care permit sa se concluzioneze ca persoana impozitabile ştia sau ar fi trebuit sa ştie ca operaţiunea invocata pentru a justifica dreptul de deducere era implicata intr-o frauda săvârşita de furnizor sau de un alt operator care a intervenit in amonte sau in aval in lanţul de livrări) a se vedea Hotărârea Mahagaben si David, citata anterior, punctul 49.

 In aceste condiţii, articolele 2, 9, 14, 62, 63, 167, 168 si 178 din Directiva 2006/112 trebuie interpretate in sensul ca se opun posibilităţii de a refuza unei persoane impozitabile, in imprejurari precum cele din prezenta cauza, dreptul de a deduce TVA-ul aferent unei livrări de bunuri pentru motivul ca, tinand seama de fraude sau de nereguli săvârşite anterior sau ulterior acestei livrări, se considera ca livrarea ulterioara nu a fost efectiv realizata, fara sa se fi stabilit, in raport cu elementele obiective, ca aceasta persoana impozitabila ştia sau ar fi trebuit sa ştie ca operaţiunea invocata pentru a justifica dreptul de deducere era implicata intr-o frauda privind TVA-ul care a intervenit in amonte sau in aval in lanţul de livrări, aspect a cărui revendicare cade in sarcina instanţei de trimitere.

In privinţa condiţiei pagubei iminente, ce trebuie sa însoţească orice solicitare de suspendare a actelor fiscale, apreciem ca, pe de o parte dimensiunea sumei stabilita suplimentar de organul fiscal fata de cifra de afaceri a reclamantei este in sine de natura a provoca un important blocaj financiar, iar pe de alta parte, asa cum rezulta din actele anexate, parata a procedat la demararea formelor de executare silita a sumelor inserate in decizia de impunere, ceea ce este din nou un act de natura a paraliza activitatea societăţii.

Raportat la aceste argumente, reclamanta solicită admiterea acţiunii atât in fond cat si in privinţa cererii de suspendare.

In drept invocă prevederile legale in materie fiscala la care a făcut referire mai sus, precum si la disp. art. 6, 7, 64, 65 din Codul fiscal art. 1, 7 si urm. Din Legea nr. 554/2004, art. 205 Cod procedura fiscala.

In probatiune depune alăturat înscrisuri.

Prin întâmpinare (filele 49-53 Vol. I) pârâta solicita instanţei de judecata sa pronunţe o hotărâre temeinica si legala in sensul respingerii cererii in integralitatea ei, ca neîntemeiata.

In motivare arată că, conform prevederilor art. 278 din Legea nr.207/2015 privind Codul de procedura fiscala " (1) Introducerea contestaţiei pe calea administrativă de atac nu suspendă executarea actului administrativ fiscal.

(2) Dispoziţiile prezentului articol nu aduc atingere dreptului contestatorului de a cere suspendarea executării actului administrativ fiscal, în temeiul Legii nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare. Instanţa competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauţiune, după cum urmează:

a)de 10%, dacă această valoare este până la 10.000 lei;

b)de 1.000 lei plus 5%pentru ceea ce depăşeşte 10.000 lei;

c)de 5.500 lei plus 1% pentru ceea ce depăşeşte 100.000 lei;

d)de 14.500 lei plus 0,1% pentru ceea ce depăşeşte 1.000.000 lei.

(3)In cazul suspendării executării actului administrativ fiscal, dispusă de instanţele de judecată în baza prevederilor Legii nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, toate efectele actului administrativ fiscal sunt suspendate până la încetarea acesteia şi obligaţiile fiscale nu se înscriu în certificatul de atestare fiscală.

(4)Prin excepţie de la prevederile art. 175, în cazul în care instanţa judecătorească de contencios administrativ admite cererea contribuabilului/plătitorului de suspendare a executării actului administrativ fiscal potrivit prevederilor Legii nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, nu se datorează penalităţi de întârziere pe perioada suspendării. In cazul creanţelor administrate de organul fiscal local, pe perioada suspendării se datorează majorări de întârziere de 0,5% pe lună sau fracţiune de lună, reprezentând echivalentul prejudiciului.

(5)Suspendarea executării actului administrativ fiscal dispusă potrivit art. 14 din Legea nr.  554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, încetează de drept şi fără nicio  formalitate dacă acţiunea în anularea actului administrativ fiscal nu a fost introdusă în termen de 60 de zile de la data comunicării deciziei de soluţionare a contestaţiei.

Asa cum reiese din textul legal invocat, pentru a se incuviinta suspendarea executării actului administrativ, contribuabilul este obligat sa depună cauţiunea stabilita de instanţa. Astfel, solicita instanţei ca in cazul in care va stabili ca cererea de suspendare a executării actelor administrative emise de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Satu Mare este întemeiata, sa stabilească o cauţiune raportata legal la suma contestata.

Prezumţia de legalitate si de veridicitate de care se bucura actul administrativ determina principiul executării acestuia din oficiu. Este cunoscut faptul ca actul administrativ unilateral este el insusi titlu executoriu, neexecutarea lui fiind contrara unei bune ordini juridice, intr-un stat de drept si o democraţie constituţionala.

In consecinţa, suspendarea actului administrativ ca operaţie juridica de intrerupere vremelnica a efectului acestuia, apare ca o situaţie de excepţie de la regula executării din oficiu (executio ex officid).

Potrivit art. 15 coroborat din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, in baza căruia este introdusa cererea de fata, stabileşte ca "Suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, şi prin cererea adresată instanţei competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat.

In acest caz, instanţa poate dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei. Cererea de suspendare se poate formula odată cu acţiunea principală sau printr-o acţiune separată, până la soluţionarea acţiunii în fond."

Având in vedere faptul ca se face trimitere la dispoziţiile art. 14, subliniem faptul ca trebuie sa fie indeplinite intocmai condiţiile consfinţite de acest act normativ, astfel: „ In cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond. In cazul în care persoana vătămată nu introduce acţiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept şi fără nicio formalitate. "

Asa cum rezulta din articolul amintit mai sus, suspendarea executării actului administrativ fiscal trebuie sa fie bine justificata. Aspectele indicate de către reclamanta nu sunt in măsura sa justifice suspendarea executării actelor administrative emise de Direcţia Generala Regionala a Finanţelor Publice Cluj Napoca - Activitatea de Inspecţie Fiscala din cadrul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Satu Mare, mai mult, motivele invocate de reclamanta vizează in fapt fondul cauzei, respectiv nelegalitatea actelor ce fac obiectul cererii de suspendare.

Pârâta apreciază ca susţinerile reclamantei privind nelegalitatea actelor administrative nu pot fi primite sub pretextul ca se tinde la infatisarea cazului bine justificat, intrucat prezenta cauza nu are ca obiect stabilirea legalităţii actului administrativ fiscal. Menţionează ca, pana la anularea de către o instanţa judecătoreasca, actele administrative se bucura de prezumţia de legalitate.

In caz contrar, s-ar anticipa soluţia ce va fi data pe fondul cauzei, ajungandu-se la o prejudecare a fondului, ceea ce ar contraveni dispoziţiilor art. 15 din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ.

Pentru conturarea cazului temeinic justificat care sa impună suspendarea unui act administrativ, instanţa nu trebuie sa procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază insasi cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie sa-si limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt si/ sau de drept care au capacitatea sa producă o indoiala serioasa asupra prezumţiei de legalitate de care se bucura un act administrativ.

Susţinerile reclamantei cu privire la nelegalitatea actelor administrative nu pot fi primite sub pretextul ca se tinde la infatisarea cazului bine justificat.

Cazul bine justificat nu poate fi argumentat prin invocarea unor aspecte ce tin de legalitatea unui act intrucat acestea vizează fondul actului, care se analizează numai in cadrul unei acţiuni in anulare.

Îndoiala serioasa asupra legalităţii actului trebuie sa rezulte cu uşurinţa si in urma unei cercetări sumare a aparentei dreptului, indoieli care sa răstoarne prezumţia de legalitate a actului administrativ.

Înalta Curte a statuat prin Decizia nr. 442 din 30 ianuarie 2013 pronunţata in recurs de Secţia de contencios administrativ si fiscal, având ca obiect suspendare act administrativ ca, pentru constatarea îndeplinirii acestei condiţii, instanţa nu trebuie sa procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază insasi cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie sa-si limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt si/sau de drept care au capacitatea sa producă o îndoiala serioasa asupra prezumţiei de legalitate de care se bucura un act administrativ.

Astfel de imprejurari vădite, de fapt sau/ si de drept care sunt de natura sa producă o indoiala serioasa cu privire la legalitatea unui act administrativ (reţinute si de înalta Curte in jurisprudenta sa constanta) ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depăşirea competentei, actul administrativ emis in temeiul unor dispoziţii legale declarate neconstitutionale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importanta a actului administrativ in calea recursului administrativ.

De asemenea, din dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. ş) din lege, rezulta ca noţiunea de paguba iminenta are in vedere producerea unui prejudiciu material viitor si previzibil, greu sau imposibil de reparat, condiţie inexistenta in cazul de fata.

Iminenta producerii unei pagube nu se prezuma, ci trebuie dovedita de persoana lezata. îndeplinirea condiţiei referitoare la paguba iminenta presupune administrarea de dovezi care sa probeze iminenta producerii pagubei invocate, sub acest aspect fiind lipsite de relevanta simplele afirmaţii făcute.

Astfel, executarea unui act administrativ nu poate fi considerata prin ea insasi producătoare a unei pagube iminente, cu atât mai mult cu cat nu rezulta din actele depuse de reclamanta ca aceasta vătămare este ireparabila pentru reclamanta.

Iminenta producerii pagubei nu se prezuma, ea trebuie dovedita de persoana lezata. îndeplinirea condiţiei referitoare la paguba iminenta presupune existenta unor dovezi care sa o probeze, simplele afirmaţii in acest sens fiind lipsite de relevanta.

Pârâta mai arată că, reclamanta nu a depus nici o dovada pentru a proba producerea unei pagube iminente.

In susţinerea argumentelor invoca Decizia Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie nr. 1002/24.02.2012 prin care instanţa suprema statuează fara echivoc situaţiile in care se poate retine cazul bine justificat si prevenire pagubei iminente. Înalta Curte de Casaţie si Justiţie analizând actele si lucrările dosarului in raport cu motivele invocate, sentinţa pronunţata si dispoziţiile legale incidente in cauza, va admite recursul si va modifica in tot sentinţa atacata in sensul ca va respinge cererea de suspendare formulata in cauza ca nefondata.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, in cazuri bine justificate si pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea in condiţiile art. 7 a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămata poate sa ceara instanţei competente sa dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral pana la pronunţarea instanţei de fond.

Înalta Curte, vazand dispoziţiile legale mai sus arătate a constatat ca un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai in situaţia in care vor fi indeplinite cumulativ cele doua condiţii: existenta unui caz bine justificat si necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.

In considerarea celor de mai sus, solicita instanţei respingerea cererii de suspendare a actelor administrative, in principal ca inadmisibila, iar in subsidiar ca neintemeiata, deoarece motivele invocate de petenta nu sunt de natura sa justifice suspendarea actului administrativ atacat.

In drept pârâta  invoca dispoziţiile legale la care a făcut referire in cuprinsul întâmpinării.

Analizând actele şi lucrările de la dosar instanţa reţine în fapt următoarele:

Acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta A SRL, CIF RO ...., cu sediul .........., în contradictoriu cu pârâta DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE CLUJ NAPOCA, CUI ....., cu sediul în loc. Cluj Napoca, Piaţa Avram Iancu, nr. 19, jud. Cluj prin ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE SATU MARE cu sediul in Satu Mare, P-ţa Romană, nr.3-5, jud. Satu Mare este nefondată raportat la probatoriul administrat în cauză şi la temeiurile de fapt şi de drept incidente în speţă.

La dosar reclamanta A SRL a contestat legalitatea actelor administrative reprezentate de Decizia de impunere 1/ZZ.LL.2015 si Raportul de inspecţie fiscala 2/ZZ.LL.2015 respectiv după precizarea acţiunii şi a Deciziei nr.5 din ZZ.LL.2016 prin care partea pârâtă a soluţionat contestaţia reclamantei în cadrul plângerii prealabile faţă de Decizia de impunere 1/ZZ.LL.2015 si Raportul de inspecţie fiscala 2/ZZ.LL.2015, primele acte fiind întocmite de partea pârâtă în condiţiile în care aceasta a reţinut pe seama reclamantei obligaţii fiscale suplimentare care au fost apreciate ca izvorâte din nelegalitatea actelor pe care reclamanta le-a pretins a fi încheiate cu terţii S.C. B SRL, S.C. C SRL, S.C. D SRL-D,  S.C. E SRL-D şi cu S.C. F SRL.

Reclamanta la dosar a administrat probe cu înscrisuri constând în facturile cu toţi terţii mai sus menţionaţi, aceste probe fiind corelate cu proba expertizei contabile ( filele 1-9 vol.II ale dosarului), concluziile expertizei fiind contestate de partea pârâtă în sensul că la obiectivul prin care s-a subliniat legalitatea întocmirii şi ţinerii evidenţelor contabile din raporturile reclamantei cu terţii S.C. B SRL, S.C. C SRL, S.C. D SRL-D,  S.C. E SRL-D şi S.C. F SRL fără a se indica măcar un temei legal în această privinţă şi apreciind că atât activitatea expertului judiciar dar şi a celui asistent a fost una de natură superficială.

Prin întâmpinare partea pârâtă a mai arătat că toate aceste raporturi ale reclamantei cu terţii S.C. B SRL, S.C. C SRL, S.C. D SRL-D,  S.C. E SRL-D şi cu S.C. F SRL, au determinat sesizarea organelor de urmărire penală pentru infracţiunea de evaziune fiscală faţă de administratorii reclamantei, fiind în acest sens constituit dosarul penal nr.6/P/2016 în supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare.

Ulterior cu ocazia obiecţiunilor făcute de partea pârâtă pe marginea expertizei contabile administrate la dosar s-au învederat aspecte legate de alte sesizări penale pentru infracţiunea de evaziunea fiscală faţă de administratorul reclamantei G care au făcut iniţial obiect al dosarului de urmărire penală 7/P/2012 care au fost ulterior continuate în  cadrul dosarului de urmărire penală 8/P/2015 acesta din urmă fiind finalizat cu rechizitoriu prin care a fost trimis în judecată respectivul administrator, partea pârâtă arătând că susţinerile administratorul reclamantei G prin care a acesta a susţinut că aparatele de .... şi piesele de schimb ale acestora ar fi fost aduse de reprezentanţii societăţilor ce nu recunosc livrările – adică de terţii antemenţionaţi – au fost învederate de martorii audiaţi în faza urmăririi penale care au susţinut că în fapt aparatele de ...... au fost aduse de G personal din străinătate, ori aceste aspecte nu au fost combătute nici măcar verbal de reclamantă în speţă.

Aşadar chiar dacă asupra facturilor prin care reclamanta a achiziţionat aparatele de ..... şi piesele de schimb ale acestora, precum şi ... şi echipamentul ... de la terţii S.C. B SRL, S.C. C SRL, S.C. D SRL-D,  S.C. E SRL-D şi S.C. F SRL planează corectitudinea respectării cerinţelor de întocmire a acestor acte contabile în concordanţă cu cerinţele dispoziţiilor art.155 -156 din Legea nr.571/2003, totuşi aceste facturi atât din perspectiva aspectelor penale dar şi a elementelor de verificare efectuate de partea pârâtă determină a reţine fictivitatea acestora şi întocmirea lor cu rea credinţă în scopul creării unei aparenţe de legalitate.

Instanţa reţine că factura pretins a fi încheiată pentru raport juridic cu terţul S.C. B SRL cu nr.3/ZZ.LL.2013 reprezentând achiziţia a 8 aparate de ... este întocmită cu rea credinţă, cu scopul de a diminua baza impozabilă cu suma de 3200 lei datorată de reclamantă pentru anul 2013, în condiţiile în care acest terţ a fost declarat inactiv potrivit Ordinului Preşedintelui ANAF nr.4/ZZ.LL.2012 care se evidenţiază public în lista contribuabililor inactivi de pe site-ul ANAF, la care avea acces şi reclamanta fără a putea reţine apărările acesteia legat de faptul că nu a fost publicat acest fapt în Monitorul Oficial deoarece ea avea obligaţia de a cunoaşte acest fapt din chiar dispoziţiile coroborate ale art.11 al.1 ind.2 şi art.21 al.4 lit.r ambele din Legea nr.571/2003.

De asemenea raporturile cu reclamanta în baza celor două facturi cu nr.9/ZZ.LL.2013 şi nr.10/ZZ.LL.2013 reprezentând achiziţia de aparate de ... de la terţul S.C. C SRL, au acelaşi element al fictivităţii rezultat din întocmirea lor cu rea credinţă cu scopul diminuării bazei profitului impozabil cu suma de 7900 lei la nivelul anului 2013. În condiţiile în care administratorul H al terţului S.C. C SRL a declarat că nu a vândut reclamantei niciodată aparatele de ...... înregistrate în cele două facturi, că nu a înregistrat şi nu a folosit acele tipuri de facturi şi chitanţe în contabilitate ca cele prezentate mai sus şi că obiectul sau de activitate este legat de activitatea de construcţii nefăcând niciodată activitatea de comerţ. Reclamanta nu a adus nici un fel de probe din care să reiasă contrariul susţinerilor făcute de administratorul H al terţului S.C. C SRL şi astfel să dovedească că a înscris în evidenţele sale contabile facturi ce respectă dispoziţiile coroborate ale art.19 al.1 şi art.21 al.4 lit.f ambele din Legea nr.571/2003 în raporturile cu acest terţ.

În ce priveşte raporturile juridice cu terţul S.C. D SRL-D reclamanta a înregistrat în contabilitatea 19 facturi pretins emise de terţul acesta în perioada LL.2013-LL.2013 cu o sumă totală de 91.980 lei , constând în  achiziţia de aparate de ..., piese de schimb pentru aparate de ..., ....., toate facturile fiind sub valoarea a 5000 lei, ori despre aceste raporturi I care este administratorul terţului S.C. D SRL-D a dat declaraţii că nu îi aparţine scrisul de pe facturi şi de pe chitanţe, că nu a vândut astfel de produse pentru că nu le-a avut niciodată că nu îl cunoaşte pe administratorul reclamantei G care ar fi putut întocmi facturile respective şi că nu are cunoştinţă de aceste aparate ce par a fi vândute reclamantei.

Mai mult în acelaşi context administratorul reclamantei G a dat părţii pârâte informaţii potrivit adresei nr.11/ZZ.LL.2015 prin care a arătat că nu cunoaşte persoana care a reprezentat terţul S.C. D SRL-D, nu cunoaşte persoana care a adus efectiv aparatele care ar fi fost preluate de persoana J care domicilia la sediul reclamantei din .... care a predat de altfel sumele de bani pentru aparate – J fiind o persoană fără nici o calitate în cadrul societăţii reclamante şi care în timpul verificărilor făcute de inspectorii pârâtei la reclamantă era decedată, fără a cunoaşte cine a fost persoana care a adus facturile şi chitanţele şi care ar fi primit sumele de bani pentru aparatele de .....

Mai mult terţul S.C. D  SRL-D s-a constatat că a depus ultimul decont TVA aferent lunii LL.2013 şi că ultimul bilanţ l-a depus pentru anul 2011, ceea ce a condus la declararea acesteia ca inactivă începând cu data de ZZ.LL.2014 când i s-a anulat şi codul de TVA intrând în insolvenţă cu data de ZZ.LL.2014.

Datele de mai sus relevă din nou acelaşi element al fictivităţii rezultat din întocmirea facturilor de reclamantă în raporturile cu terţul S.C. D SRL-D cu rea credinţă cu scopul diminuării bazei profitului impozabil cu suma de 74.120 lei la nivelul anului 2013 iar reclamanta nu a adus nici un fel de probe care să dovedească că a înscris pe temeiuri de bună credinţă în evidenţele sale contabile facturi ce respectă dispoziţiile coroborate ale art.19 al.1 şi art.21 al.4 lit.f ambele din Legea nr.571/2003 în raporturile cu acest terţ.

De asemenea reclamanta a dedus în perioada ZZ.LL.2013-ZZ.LL.2013 cu rea credinţă TVA în valoarea de 1896 lei din raporturile juridice cu terţul S.C. F SRL potrivit facturilor în valoarea totală de 9796 lei deşi această societate nu a fost niciodată înregistrată ca plătitoare de TVA. Mai mult fosta contabilă a acestei societăţi  terţe, numita K a declarat că nici semnătura şi nici codul numeric personal înserat pe facturile ce ar fi fost încheiate între reclamantă şi terţul S.C. F nu sunt reale, deoarece ea nu a semnat respectivele facturi iar CNP înserat cu valoarea ...... nu îi aparţine.

În plus numita K în nota de declaraţii dată părţii pârâte la data de ZZ.LL.2015 a arătat că ar fi întâlnit pe reprezentanta terţului S.C. F numita L în urmă cu 2-3 Ani la o frizerie unde i-a relata că aceasta ar dori să lichideze respectiva societate, aşa încât după ce a primit documentele a întocmit actele de lichidare, după care actele firmei şi ştampila le-a predat mamei respectivei asociate.

 Aspectele de mai sus indică din nou acelaşi element al fictivităţii rezultat din întocmirea facturilor de reclamantă în raporturile cu terţul S.C. F SRL cu rea credinţă cu scopul diminuării bazei profitului impozabil cu suma de 7900 lei la nivelul anului 2013 iar reclamanta nu a adus nici un fel de probe care să dovedească că a înscris pe temeiuri de bună credinţă în evidenţele sale contabile facturi ce respectă dispoziţiile coroborate ale art.19 al.1 şi art.21 al.4 lit.f ambele din Legea nr.571/2003 în raporturile cu acest terţ.

A mai înregistrat reclamanta în contabilitatea proprie în ce priveşte raporturile juridice cu terţul S.C. E SRL-D reclamanta a înregistrat în contabilitatea 54 facturi pretins emise de terţul acesta în perioada LL.2014-LL.2014 cu o sumă totală de 255.062 lei, constând în  achiziţia de aparate de .... şi piese de schimb pentru aparate de ..., toate facturile fiind sub valoarea a 5000 lei, ori despre aceste raporturi M care este administratorul terţului S.C. E SRL-D a dat declaraţii că nu îi aparţine scrisul de pe facturi şi de pe chitanţe, că nu a vândut astfel de produse pentru că nu le-a avut niciodată că nu îl cunoaşte pe administratorul reclamantei G care ar fi putut întocmi facturile respective şi că nu are cunoştinţă de aceste aparate ce par a fi vândute reclamantei.

Mai mult în acelaşi context administratorul reclamantei G a dat părţii pârâte informaţii potrivit adresei nr.11/ZZ.LL.2015 prin care a arătat că nu cunoaşte persoana care a reprezentat terţul S.C. E SRL-D, nu cunoaşte persoana care a adus efectiv aparatele care ar fi fost preluate de persoana J care domicilia la sediul reclamantei ..... care a predat de altfel sumele de bani pentru aparate – J fiind o persoană fără nici o calitate în cadrul societăţii reclamante şi care în timpul verificărilor făcute de inspectorii pârâtei la reclamantă era decedată, fără a cunoaşte cine a fost persoana care a adus facturile şi chitanţele şi care ar fi primit sumele de bani pentru aparatele de .....

Aşadar datele de mai sus relevă din nou acelaşi element al fictivităţii rezultat din întocmirea facturilor de reclamantă în raporturile cu terţul S.C. E SRL-D cu rea credinţă cu scopul diminuării bazei profitului impozabil cu suma de 205.695 lei la nivelul anului 2014 iar reclamanta nu a adus nici un fel de probe care să dovedească că a înscris pe temeiuri de bună credinţă în evidenţele sale contabile facturi ce respectă dispoziţiile coroborate ale art.19 al.1 şi art.21 al.4 lit.f ambele din Legea nr.571/2003 în raporturile cu acest terţ.

Aşadar din toate raporturile cu aceşti terţi instanţa reţine că reclamanta a cumpărat de regulă aceleaşi bunuri de regulă aparate de ... şi piese de schimb pentru acestea, şi în câteva ocazii ... şi echipament ..., care s-a dovedit a fi cumpărate de la terţi care fie nu aveau activitate de comerţ, de la terţi ce nu erau cunoscuţi reprezentanţi legali, care erau în situaţii economice de regulă dificile, şi de la care s-ar fi preluat bunurile vândute prin intermediul unei persoane ce nu avea nici o calitate în cadrul reclamantei, respectiv J care în prezent este decedată, terţi contractuali pentru care reclamanta nu a dovedit nici măcar într-un singur caz că ar fi avut activitate de comerţ în domeniul vânzării de aparate de ...., sau echipament de ... sau ..., mai mult reclamanta necombătând nici afirmaţiile pârâtei prin care aceasta a învederat că în faza urmăririi penale pentru respectivele aparate de .... au existat martori care au declarat că au fost aduse din străinătate de administratorul reclamantei G aşa cum a reieşit din dosarul de urmărire penală 8/P/2015 în cadrul căruia s-a întocmit un rechizitoriu de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare pentru trimiterea respectivului administrator în faţa instanţei de judecată referitor la săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.

În concluzie raporturile reclamantei cu terţii S.C. B SRL, S.C. C SRL, S.C. D SRL-D,  S.C. E SRL-D şi S.C. F SRL sunt făcute cu încălcarea dispoziţiilor art.14 c.civ. referitoare la buna credinţă iar toate facturile şi chitanţele întocmite pe seama acestor raporturi chiar dacă au îndeplinite cerinţele dispoziţiilor art.155-156 din Legea nr.571/2003 cu privire la formă, aceste cerinţe nu sunt îndeplinite şi cu privire la fond, fictivitatea operaţiunilor reieşind din lipsurile efective reţinute pe marginea acestor înscrisuri în condiţiile expuse în ansamblu în alineatul precedent şi în particular la fiecare considerent analizat în funcţie de fiecare terţ în speţă.

Aşadar nu s-au constatat în speţă încălcarea dispoziţiilor coroborate ale art.2 lit.i din Legea nr.554/2004  cu cele ale art.2 lit.n, o şi p din Legea nr.554/2004, neexistând nici un exces de putere al pârâtei, sau un refuz nejustificat în a soluţiona plângerea prealabilă a reclamantei faţă de Decizia de impunere 1/ZZ.LL.2015 si Raportul de inspecţie fiscala 2/ZZ.LL.2015, deoarece în mod corect partea pârâtă a reţinut fictivitatea şi totodată nelegalitatea operaţiunilor contabile evidenţiate de reclamantă în contabilitatea sa din raporturile cu terţii S.C. B SRL, S.C. C SRL, S.C. D SRL-D,  S.C. E SRL-D şi cu S.C. F SRL.

De asemenea instanţa reţine că nu s-au constatat în speţă încălcarea dispoziţiilor coroborate ale art.2 lit.i din Legea nr.554/2004  cu cele ale art.2 lit.n, o şi p din Legea nr.554/2004 nici în privinţa Deciziei nr.5 din ZZ.LL.2016 prin care partea pârâtă a soluţionat contestaţia reclamantei în cadrul plângerii prealabile faţă de Decizia de impunere F1/ZZ.LL.2015 si Raportul de inspecţie fiscala 2/ZZ.LL.2015, în esenţă argumentele de fictivitate şi nelegalitate a actelor contabile ale reclamantei fiind reţinute din nou corect de partea pârâtă pentru fictivitatea şi totodată nelegalitatea operaţiunilor contabile evidenţiate de reclamantă în contabilitatea sa din raporturile cu terţii S.C. B SRL, S.C. C SRL, S.C. D SRL-D,  S.C. E SRL-D şi cu S.C. F SRL.

În consecinţă instanţa în temeiul dispoziţiilor coroborate ale art.2 lit.i din Legea nr.554/2004  cu cele ale art.2 lit.n, o şi p din Legea nr.554/2004, a textelor de lege şi a considerentelor expuse mai sus va respinge ca nefondată acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta A SRL, CIF RO ....., cu sediul în ..... în contradictoriu cu pârâta DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE CLUJ NAPOCA, CUI ....., cu sediul în loc. Cluj Napoca, Piaţa Avram Iancu, nr. 19, jud. Cluj prin ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE SATU MARE cu sediul in Satu Mare, P-ţa Romană, nr.3-5, jud. Satu Mare.

Hotărârea se va da fără cheltuieli de judecată nefiind nimic justificat în acest sens de către pârâtă.

Domenii speta

Spete similare