Despăgubiri acordate în temeiul Legii nr. 290/2003. Putere lucru judecat considerente. Dovada bunurilor abandonate la data refugiului în România

Hotărâre 1865 din 08.10.2018


Cuprins pe materii: Contencios administrativ şi fiscal. Procedură civilă

Indice alfabetic: Despăgubiri acordate în temeiul Legii nr. 290/2003. Putere lucru judecat considerente

Temei de drept: Legea nr. 290/2003, HG nr. 1120/2006, Legea nr. 164/2014

Nu este vorba de autoritate de lucru judecat, în înţelesul art. 431 Cod procedură civilă, ci de puterea de lucru judecat, reţinându-se în considerentele deciziei din recurs, referitor la GA, bunicul matern al reclamantei, că reclamanta recurentă „nu a formulat și nu a depus, până la data de 01.05.2007, o cerere de acordare de despăgubiri pentru bunurile pe care le-ar fi avut acesta în proprietate în Basarabia. În cererea formulată și depusă la data de 08.09.2004, înăuntrul termenului menționat, reclamanta recurentă a solicitat despăgubiri doar pentru bunurile pe care le-ar fi avut în proprietate defuncții BS și BC, nu și pentru bunurile defunctului GA. Lipsa unei cereri de acordare de despăgubiri formulate înăuntrul termenului prevăzut de lege face inutilă analizarea celorlalte cerințe impuse de lege referitoare la dovada refugiului și a proprietății”.

Or, cu evidență, așa cum corect a statuat instanța de fond, această chestiune litigioasă, odată rezolvată definitiv prin Decizia nr. 849/29.06.2015 a Curții de Apel Iași, nu poate fi contrazisă ulterior, indiferent dacă această rezolvare s-a dat prin dispozitiv sau prin considerente. Drept urmare, instanța de contencios administrativ de față nu poate face evaluări proprii asupra acestei chestiuni, ea constituind premisa obligatorie, în virtutea puterii lucrului judecat, de la care trebuie să se pornească și pe care nu o poate ignora.

Cât priveşte autorii BS şi BC, Curtea a notat că, în mod legal, instanţa de fond a reţinut că nu s-au prezentat dovezi clare potrivit cărora, defuncții BS și BC, la refugierea pe teritoriul României, și-ar fi abandonat în momentul refugiului bunurile asupra cărora au avut drept de proprietate. Este dincolo de orice îndoială, faţă de înscrisurile aflate la dosar, că soţia lui BS, TM a rămas în Basarabia, nu a venit în România, existând şi prezumţia stăpânirii în continuare a bunurilor de către aceasta.