În cazul formulării unei cereri de acordare avans compensaţie financiară nu are relevanţă faptul că nu a fost pronunţată o hotărâre definitivă sau o soluţie de clasare în dosarul penal. O atare condiţie trebuie îndeplinită doar în cazul formulării unei cereri de acordare a compensaţiei financiară, fiind prevăzută la art. 24 din lege care reglementează această procedură, nu şi în cazul formulării unei cereri prin care se solicită acordare avans compensaţie financiară. Dimpotrivă, potrivit art. 30 alin. 2 „o atare cerere poate fi formulată oricând după sesizarea organelor de urmărire penală”. Cu toate acestea, soluţia Tribunalului Vaslui, de respingere a cererii de acordare avans compensaţie financiară formulată de victimă, este justificată având în vedere neîndeplinirea condiţiei prevăzute de dispoziţiile art. 30 alin (3) din Legea nr. 211/2004 „Avansul se acordă dacă victima se află într-o situaţie financiară precară”.
Cuprins pe materii: Drept civil
Index alfabetic: Cerere de acordare avans compensaţie financiară
Temei de drept: art. 30 din Legea nr. 211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea informării, sprijinirii şi protecţiei victimelor infracţiunilor
Curtea de Apel Brașov
Art. 41 din Legea nr. 165/2013 interpretare noţiunea de hotărâre judecătorească prin care s-a stabilit cuantumul despăgubirilor.
Judecătoria Ploiești
Pretenţii asigurare
Curtea de Apel Oradea
RECURS CONTENCIOS ADMINISTRATIV. Obligatie de a face. Cerere de acordare a despagubirilor banesti prematur introdusa
Curtea de Apel Târgu Mureș
Despăgubiri pentru prejudiciu moral. Cuantificare.
Curtea de Apel Târgu Mureș
Regimul juridic aplicabil personalului silvic. Norme cu caracter special, derogatorii de la dreptul comun care îl reprezintă prevederile O.U.G. 59/2000, în ceea ce priveşte răspunderea patrimonială a personalului cu atribuţii de pază a pădurilor