Acţiune în răspundere delictuală. Răspunderea în garanţie a Biroului Asigurătorilor de Autovehicule din România (b.a.a.r.)

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iaşi la data de 08.08.2018, reclamantul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (B.A.A.R.), asociaţie profesională a societăţilor de asigurare care practică asigurarea de răspundere civilă auto (R.C.A./Carte Verde) pe teritoriul României, a solicitat obligarea pârâtei AD la plata sumei de 3653,46 lei, compusă din 3508,13 lei achitaţi către autorităţile din Belgia cu comisionul bancar aferent şi 100 de lei pentru traducerea de documente, la plata dobânzii legale aferentă sumei de 3553,46 lei, calculată până la data depunerii prezentei acţiuni până la data achitării, la plata sumei de 202,43 lei, reprezentând T.V.A. datorată bugetului de stat la încasarea sumelor menţionate mai sus. De asemenea, s-a solicitat şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, reclamantul a arătat că, la data de 29.10.2015, a avut loc un accident de circulaţie în Belgia, vinovată fiind pârâta AD, care conducea autovehiculul cu număr de înmatriculare AA. În urma accidentului, a fost avariat autovehiculul cu număr de înmatriculare BB.

În data de 22.12.2015, Biroul Naţional Carte Verde din Belgia a avizat reclamantul cu privire la accident, solicitându-i să verifice situaţia asigurării autovehiculului AA. În urma verificărilor efectuate, a reieşit faptul că autovehiculul AA, al cărui proprietar era AE, nu era asigurat la data producerii accidentului.

A precizat reclamantul că, la data de 19.02.2016, a notificat-o pe pârâtă cu privire la accident, solicitându-i informaţii cu privire la asigurarea autovehiculului.

Având în vedere că în urma tuturor acestor demersuri nu s-a făcut dovada existenţei unei asigurări RCA/Carte Verde pentru autovehiculul AA, valabilă la data producerii accidentului, că în baza art. 48 alin. (1) din Legea nr. 136/1995, încheierea asigurării pentru acest autovehicul era obligatorie, că acest autovehicul avea la data respectivă locul obişnuit de staţionare în România (era legal înmatriculat în România), în baza „Acordului Multilateral încheiat între birourile naţionale din statele membre ale Spaţiului Economic European şi ale altor state" şi a prevederilor „Regulamentului General al Consiliului Birourilor", B. A.A.R. a constatat că este obligat să-şi angajeze răspunderea în garanţie şi a acceptat ca Biroul Naţional din Spania, să gestioneze cazul de daună şi să plătească despăgubirile cuvenite persoanei prejudiciale, conform legislaţiei din această ţară.

În data de 27.10.2016, societatea desemnată de Biroul Naţional Carte Verde din Belgia a comunicat reclamantului că a soluţionat pretenţiile de despăgubire legate de accident, anexând şi documentele justificative în acest sens şi a solicitat rambursarea sumei de 773,91 Euro reprezentând: 573,91 euro despăgubiri şi 200 EURO onorariul pentru gestionarea dosarului de daună.

Ca urmare, reclamantul a notificat pârâta cu privire la plata despăgubirilor solicitate de Biroul Naţional din Belgia, acordând un termen pentru a se prezenta la sediul său în vederea soluţionării pe cale amiabilă a cazului. Deoarece pârâta nu a dat curs solicitării reclamantului, în data de 22.06.2016, B.A.A.R a achitat către Biroul Naţional din Belgia sumele solicitate, suportând şi un comision bancar aferent de 10 EURO.

Având în vedere cursul valutar de la data plăţii (1 Euro = 4.5330lei), B.A.A.R. s-a înregistrat în acest caz cu o cheltuială de 3553,46 lei (2601,53 lei despăgubiri pentru repararea autovehiculului, 906,60 lei onorariul pentru gestionarea dosarului de daună şi 45,33 lei comision bancar).

În justificarea obligaţiei B.A.A.R. de a interveni în acest caz ca garant al obligaţiei de despăgubire, reclamantul precizează că, potrivit art. 25 alin. 3 Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare şi supravegherea asigurărilor, asigurătorii emitenţi de documente Internaţionale de asigurare, Carte Verde, vor constitui Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România, în conformitate cu prevederile Convenţiei Internaţionale Carte Verde. Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România este o asociaţie profesională, independentă şi autonomă, care, în baza Convenţiei Internaţionale Carte Verde, are rol de reglementare a activităţii asigurătorilor emitenţi de documente internaţionale de asigurare.

Conform art. 1 ind. 1 pct. 6 Legea nr. 136/1995 privind asigurările si reasigurările în România, „biroul asigurătorilor de Autovehicule din România este Biroul Naţional din România" iar pct. 5 al aceluiaşi articol defineşte Biroul Naţional ca fiind „organizaţia profesională, constituită în conformitate cu Recomandarea nr. 5 din 25 ianuarie 1949, adoptată de Subcomitetul de Transport Rutier al Comitetului de Transporturi Interioare din cadrul Comisiei Economice pentru Europa a ONU, şi care grupează societăţile de asigurare care sunt autorizate într-un stat să practice asigurarea de răspundere civilă auto". În vederea realizării obiectivului tratatului de constituire al U.E., acela de creare a unei pieţe comune similare unei pieţe interne care să aibă la bază principiul liberei circulaţii a bunurilor şi a persoanelor în spaţiul comunitar şi în acest context, pentru a elimina orice bariere în calea liberei circulaţii a vehiculelor cu motor în spaţiul intracomunitar, art. 2 alin. 1 din Directiva 72/166/CEE, prevede că: „(1) Statele membre se abţin să efectueze verificări ale asigurării obligatorii de răspundere civilă a vehiculelor care în mod obişnuit provin de pe teritoriul unui alt stat membru.". Aliniatul 2 al aceluiaşi articol stabileşte condiţiile în care se va elimina acest control, respectiv: n(2) în ceea ce priveşte vehiculele care provin în mod obişnuit de pe teritoriul unul stat membru, dispoziţiile prezentei directive, (...), se aplică: — după încheierea unei convenţii între cele şase birouri naţionale ale asigurătorilor prin care fiecare birou naţional garantează, în concordantă cu prevederile legislaţiei sale interne în domeniul asigurărilor obligatorii, soluţionarea cererilor de despăgubire rezultate în urma accidentelor provocate pe teritoriul său de vehicule care provin în mod obişnuit de pe teritoriul altui stat membru, indiferent dacă aceste vehiculele sunt asigurate sau nu; — de la data stabilită de către Comisie după ce aceasta, în strânsă cooperare cu statele membre, s-a asigurat că o asemenea convenite a fost încheiată; pe durata acestei convenţii"

Sintagma ,,teritoriul din care provine in mod obişnuit vehiculul" este definită de art. 1 pct. 4 din Directiva 72/166/CEE, ca fiind (printre altele) „teritoriul statului în care este înmatriculat vehiculul". La ora actuală pentru a defini acelaşi concept se foloseşte sintagma locul obişnuit de staţionare al vehiculului (a se vedea în acest sens şi pct. 21 din preambulul Directivei 2005/14/CE.

După soluţionarea cererilor de despăgubire şi plata efectivă a despăgubirilor către persoanele prejudiciate, biroul gestionar va solicita asigurătorului vehiculului prin intermediul căruia s-a produs accidentul, dacă acest vehicul a fost asigurat la data respectivă, sau biroului emitent dacă vehiculul nu a fost asigurat, rambursarea sumelor plătite cu titlu de despăgubiri, a costurilor pentru serviciile necesare gestionării cazului de daună (constatări, expertize, cheltuieli de judecată, etc.) precum şi plata unui onorariu de gestionare (sau taxă de gestiune) calculat la nivelul de 15% din sumele plătite cu titlu de despăgubiri (art. 5 lit. a şi h din Convenţie). Cuantumul taxei de gestiune este limitat între un nivel minim şi unul maxim stabilit de Consiliul Birourilor (Consiliul Birourilor este o asociaţie a tuturor birourilor naţionale, care manageriază Sistemul Internaţional Carte Verde). La ora actuală nivelul minim al taxei de gestiune este de 200 EURO iar cel maxim este de 3.500 EURO şi a fost stabilit prin Decizia nr. 2 de Adunarea Generală a Consiliului Birourilor în şedinţa din anul 2003. Biroul emitent este obligat să onoreze cererea de rambursare a biroului gestionar, în termen de două luni de la formularea acesteia (art. 5 lit. g din Convenţie). Sumele solicitate de biroul gestionar vor fi plătite în moneda din ţara acestui birou, libere de orice comisioane legate de plată, comisioane care vor fi suportate de biroul emitent (art. 5 lit. d din Convenţie).

 După plata despăgubirilor, dacă vehiculul prin intermediul căruia s-a produs accidentul era asigurat pentru RCA/Carte Verde, asigurătorul va rambursa biroului gestionar despăgubirile plătite de acesta, cheltuielile legate de plata despăgubirilor şi taxa de gestiune, în baza obligaţiei asumate prin contractul de asigurare iar în cazul în care vehiculul respectiv nu era asigurat, rambursarea se va face de către B.A.A.R. în baza obligaţiei de garantare asumată prin semnarea Acordului.

În speţă, pârâta a provocat din vina sa, în data de 29.10.2015, un accident de circulaţie în Belgia, prin intermediul autovehiculului înmatriculat în România sub numărul AA. Autovehiculul cu nr de înmatriculare AA, care avea locul obişnuit de staţionare în România, nu era asigurat la data producerii accidentului, pentru R.C.A/Carte Verde, cu toate că în conformitate cu prevederile legale în vigoare, pentru acest autovehicul era obligatorie încheierea unei astfel de asigurări. B.A.A.R., în calitatea sa de Birou naţional în România, a fost obligat să garanteze despăgubirea pentru prejudiciile cauzate prin intermediul acestui autovehicul în urma accidentului, chiar dacă acest autovehicul nu era asigurat. Biroul Naţional din Belgia, în calitate de birou gestionar, a soluţionat pretenţiile de despăgubire formulate în legătură cu accidentul şi a transmis B.A.A.R. cererea de rambursare. B.A.A.R. a onorat cererea de rambursare formulată, în condiţiile prevăzute de Regulamentul General al Consiliului Birourilor, după ce în prealabil a notificat despre acest lucru pe pârât.

A mai susţinut reclamantul că sunt îndeplinite toate condiţiile privind răspunderea civilă delictuală.

În drept, reclamantul a invocat prevederile art. 1349 alin. 1 şi 2, 1357 C.civ. şi prevederile legislaţiei europene în materia răspunderii civile ce rezultă din folosirea autovehiculelor, citată mai sus.

În susţinere, a depus o serie de înscrisuri, printre care factură fiscală, avizare accident, verificare CEDAM, corespondenţă, cerere de rambursare, notificare, documente justificative.

Acţiunea a fost legal timbrată, conform art. 3 alin. 1 lit. a O.U.G. 80/2013.

Pârâta nu a formulat întâmpinare şi nici nu s-a apărat în alt mod cu privire la pretenţiile deduse judecăţii.

Analizând actele şi lucrările dosarului, prin prisma tuturor mijloacelor de probă administrate în cauză, instanţa constată următoarele:

În fapt, la data de 29.10.2015, numita AD a provocat din culpa sa un accident de circulaţie în Belgia, în timp ce conducea autovehiculul înmatriculat sub nr. AA, proprietatea numitei AE, respectiv a plecat de pe loc fără să se asigure şi a intrat în coliziune cu autovehiculul BB care circula regulamentar. Accidentul a avut drept consecinţă avarierea autovehiculului cu număr de înmatriculare BB. Aspectele anterior precizate reies din procesul-verbal de constatare amiabilă a accidentului.

Biroul Naţional Carte Verde din Belgia a avizat reclamantul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (B.A.A.R.) cu privire la accident, solicitându-i să verifice situaţia asigurării auto vehiculului AA. Reclamantul a solicitat societăţilor de asigurare reasigurare, confirmarea/infirmarea existentei asigurării RCA/Carte Verde pentru autovehiculul IS-01 AMC, valabilă la data producerii accidentului.

După primirea avizării, reclamantul a deschis dosarul de daună cu referinţa şi a verificat situaţia asigurării autovehiculului IS-01 AMC, în baza de date CEDAM, care este o bază de date comună a asigurătorilor administrată de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor. Conform răspunsului primit, autovehiculul AA nu era asigurat RCA la data producerii accidentului.

 Pentru a obţine date cu privire la situaţia înmatriculării autovehiculului AA şi cu privire la proprietarul/deţinătorul acestuia, reclamantul a solicitat informaţii la Direcţia Regim Permise de Conducere şi înmatricularea Vehiculelor de la care s-a primit informaţia potrivit căreia  proprietarul autovehiculului era numita AE.

Ca urmare, reclamantul a notificat cu privire la accident pârâta, solicitându-i informaţii cu privire la asigurarea autovehiculului şi împrejurările producerii accidentului. La aceste solicitări nu s-a primit răspuns.

În data de 27.10.2016 societatea desemnată de Biroul Naţional Carte Verde din Belgia a comunicat reclamantului că a soluţionat pretenţiile de despăgubire legate de accident, anexând şi documentele justificative în acest sens şi a solicitat rambursarea sumei de 773,91 Euro reprezentând: 573,91 euro despăgubiri şi 200 EURO onorariul pentru gestionarea dosarului de daună.

Ca urmare, reclamantul a notificat pârâta cu privire la plata despăgubirilor solicitate de Biroul Naţional din Belgia, acordând un termen pentru a se prezenta la sediul său în vederea soluţionării pe cale amiabilă a cazului. Deoarece pârâtul nu a dat curs solicitării reclamantului, în data de 22.06.2016, B.A.A.R a achitat către Biroul Naţional din Belgia sumele solicitate, suportând şi un comision bancar aferent de 10 EURO.

În drept, conform art. 1 al Directivei 91/323/CEE a Comisiei europene (în anexa căreia se regăseşte Convenţia Multilaterală de Garantare), statele membre ale CEE se vor abţine de la efectuarea controlului privind asigurarea de răspundere civilă (asigurarea RCA/Carte Verde) pentru vehiculele care au „locul obişnuit de staţionare" pe teritoriul European al unui alt stat membru sau pe teritoriul unuia dintre statele ale căror birouri naţionale au semnat „Convenţia multilaterală de Garantare". În art. 1 al Convenţiei Multilaterale de Garantare (anexă la Directiva menţionată), care defineşte câmpul de aplicare al acesteia, se precizează că: fiecare birou naţional semnatar acţionează în contul tuturor asigurătorilor autorizaţi să practice în ţara sa, asigurarea RCA/Carte Verde (art. 1 lit. a); atunci când un vehicul care staţionează în mod obişnuit pe teritoriul unui stat al cărui birou naţional a aderat la Convenţie, intră pe teritoriul unui alt stat din această categorie, vehiculul respectiv se consideră asigurat, fie că proprietarul, deţinătorul, utilizatorul sau conducătorul acestuia deţin o poliţă de asigurare sau nu (art. 1 lit. d); fiecare birou gestionar (biroul gestionar este biroul pe teritoriul căruia s-a produs un accident de autovehicul –a se vedea art. 2 lit. f din Convenţie) va gestiona toate cererile formulate în legătură cu un accident produs pe teritoriul său de competenţă de un vehicul dintre cele menţionate anterior, în conformitate cu legislaţia din ţara sa şi cu prevederile poliţei de asigurare pentru vehiculul respectiv, dacă o astfel de poliţă există.

Cu privire la gestionarea cazurilor de daună şi achitarea despăgubirilor cuvenite persoanelor prejudiciate, art. 3 al Convenţiei, prevede că: în momentul în care un birou gestionar este informat despre producerea unui accident pe teritoriul său de competenţă, care implică un vehicul care are locul obişnuit de staţionare pe teritoriul unui alt birou semnatar al Convenţiei, va proceda de îndată la analizarea circumstanţelor producerii accidentului pentru a fi în măsură să soluţioneze eventualele cereri de despăgubire legate de accidentul respectiv (art. 3 lit. a); biroul emitent (biroul emitent este biroul pe teritoriul căruia are locul obişnuit de staţionare autovehicul implicat în accident - a se vedea art. 2 lit. g din Convenţie), autorizează biroul gestionar să soluţioneze toate cererile de despăgubire legate de accident, atât pe cale judiciară cât şi pe cale extrajudiciară (art. 3 lit. b); activitatea de gestionare poate fi făcută direct de către biroul gestionar sau de persoane mandatate de acesta (art. 3 lit. c); biroul gestionar are competenţă exclusivă de interpretare şi de aplicare a prevederilor legale din ţara sa şi de asemenea are competenţă exclusiva pentru a soluţiona toate pretenţiile de despăgubire legate de accident (art. 3 1it d).

După soluţionarea cererilor de despăgubire şi plata efectivă a despăgubirilor către persoanele prejudiciate, biroul gestionar va solicita asigurătorului vehiculului prin intermediul căruia s-a produs accidentul, dacă acest vehicul a fost asigurat la data respectivă, sau biroului emitent dacă vehiculul nu a fost asigurat, rambursarea sumelor plătite cu titlu de despăgubiri, a costurilor pentru serviciile necesare gestionării cazului de daună (constatări, expertize, cheltuieli de judecată, etc.) precum şi plata unui onorariu de gestionare (sau taxă de gestiune) calculat la nivelul de 15% din sumele plătite cu titlu de despăgubiri (art. 5 lit. a şi h din Convenţie). Cuantumul taxei de gestiune este limitat între un nivel minim şi unul maxim stabilit de Consiliul Birourilor. La ora actuală nivelul minim al taxei de gestiune este de 200 EURO iar cel maxim este de 3.500 euro şi a fost stabilit prin Decizia nr. 2 de Adunarea Generală a Consiliului Birourilor în şedinţa din anul 2003. Biroul emitent este obligat să onoreze cererea de rambursare a biroului gestionar, în termen de două luni de la formularea acesteia (art. 5 lit. g din Convenţie). Sumele solicitate de biroul gestionar vor fi plătite în moneda din ţara acestui birou, libere de orice comisioane legate de plată, comisioane care vor fi suportate de biroul emitent (art. 5 lit. d din Convenţie).

La data de 30 mai 2002 a fost încheiat „Acordul multilateral între birourile naţionale de asigurări ale statelor membre ale spaţiului economic European şl ale altor state asociate" în conformitate cu principiile enunţate la art. 2 alin. 2 din Directiva 72/166/CEE, acord care in prima anexă reuneşte într-un singur document „Convenţia Tip inter-Birouri" şi „Convenţia multilaterală de Garantare". Acest nou document a fost denumit Regulamentul General al Consiliului Birourilor"  şi a înlocuit cele două documente anterioare începând cu data de 1 august 2003 (în acest sens, a se vedea art. 5 din preambulul Deciziei 2003/564/CE). Acordul împreună cu Regulamentul au fost publicate în jurnalul Oficial al U.E. ca anexe la Decizia 2003/564/CE. În baza acestui nou Acord, birourile naţionale semnatare se angajează să aplice în relaţiile dintre ele, dispoziţiile obligatorii prevăzute în Secţiunea I-a (art. 1 - 6) şi dispoziţiile specifice prevăzute în Secţiunea a III-a (art. 10 - 15) din Regulamentul General al Consiliului Birourilor(art. 1 din Acord). Toate prevederile „Convenţiei multilaterale de Garantare" menţionate anterior la punctul 5, se regăsesc în conţinutul noului document, respectiv obligaţia de garantare de către birouri a plăţii despăgubirilor, bazată pe prezumţia de asigurare - în alin 2 al Preambulului la Acord şi în art. 10 al Regulamentului; Definirea locului obişnuit de staţionare al unui vehicul - în art. 11 al Regulamentului; Mandatul reciproc de gestionare a daunelor pe care şi-i conferă reciproc birourile naţionale - în art. 2 din Acord; Gestionarea cazurilor de daună, modalitatea de gestionare şi competenţa biroului gestionar - în art. 3 al Regulamentului; Cererea de rambursare - în art. 5 al Regulamentului.

Prevederile Directivelor nr. 72/166/CEE şi 91/323/CEE aşa cum au fost modificate prin Directiva 2005/14/CEE, au fost preluate în Directiva 2009/103/CE a Parlamentului European şi Consiliului privind asigurarea de răspundere civilă auto şi controlul obligaţiei de asigurare a acestei răspunderi, care reprezintă o versiune consolidată a tuturor directivelor în acest domeniu şi care a intrat în vigoare începând cu data de 27.10.2009.

Pentru a putea fi puse în aplicare prevederile art. 2 alin. 2 din Directiva 72/166/CEE de către România (după integrarea sa în Uniunea Europeană), reclamantul B.A.A.R, a semnat „Acordul multilateral între birourile naţionale de asigurări ale statelor membre ale spaţiului economic European şi ale altor state asociate ". Prin semnarea acordului,  B.A.A.R. a devenit garantul despăgubirii persoanelor prejudiciate prin accidente produse pe teritoriul celorlalte state ale căror birouri naţionale sunt de asemenea semnatare ale acordului, de vehicule care au locul obişnuit de staţionare în România, indiferent dacă acestea erau asigurate sau nu pentru RCA/Carte Verde la data producerii accidentului. Potrivit art. 3 alin. 4 teza a doua din Regulamentul General al Consiliului Birourilor, biroul naţional pe teritoriul căruia se produce accidentul (biroul gestionar), are competenţă deplină şi exclusivă pentru aplicarea şi interpretarea legii aplicabile precum şi pentru soluţionarea cererilor de despăgubire formulate de persoanele  prejudiciate.

Cu privire la fundamentarea pretenţiilor deduse judecăţii, instanţa apreciază că, faţă de data producerii accidentului (29.10.2015), sunt aplicabile dispoziţiile C.civ. 2011 (în continuare C.civ.).

În acest sens, potrivit dispoziţiilor art. 1349 C.civ., orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune şi să nu aducă atingere, prin acţiunile ori inacţiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane. Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral. În cazurile anume prevăzute de lege, o persoană este obligată să repare prejudiciul cauzat de fapta altuia, de lucrurile ori animalele aflate sub paza sa, precum şi de ruina edificiului.

Privitor la condiţiile necesare pentru a putea fi antrenată răspunderea civilă delictuală, din textul de lege citat, se constată a fi în număr de patru, respectiv: existenţa unei fapte ilicite, existenţa unui prejudiciu, existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită săvârşită şi prejudiciul produs, dar şi existenţa vinovăţiei celui care a cauzat prejudiciul.

Antrenarea răspunderii civile delictuale presupune întrunirea tuturor acestor condiţii, iar în situaţia în care se constată inexistenţa oricăreia din ele nu se poate angaja răspunderea unei persoane pe tărâm delictual.

Din situaţia de fapt, astfel cum a fost reţinută de instanţă, rezultă că, în cauza de faţă, s-a dovedit existenţa unei fapte ilicite constând în aceea că pârâta a provocat din culpa sa un accident de circulaţie în Belgia.

Autovehiculul cu nr. de înmatriculare AA, care avea locul obişnuit de staţionare în România, nu era asigurat la data producerii accidentului pentru R.C.A/Carte Verde, cu toate că, în conformitate cu prevederile art. 48 alin. 1 Legea nr. 136/1995, pentru acest autovehicul era obligatorie încheierea unei astfel de asigurări. B.A.A.R., în calitatea sa de Birou naţional în România, a fost obligat să garanteze despăgubirea pentru prejudiciile cauzate prin intermediul acestui autovehicul în urma accidentului, chiar dacă acest autovehicul nu era asigurat. Biroul Naţional din Spania, în calitate de birou gestionar, a soluţionat pretenţiile de despăgubire formulate în legătură cu accidentul şi a transmis B.A.A.R. cererea de rambursare. B.A.A.R. a onorat cererea de rambursare formulată, în condiţiile prevăzute de Regulamentul General al Consiliului Birourilor, după ce în prealabil a notificat despre acest lucru pe pârâtă.

Astfel, la data de 27.10.2016, societatea desemnată de Biroul Naţional Carte Verde din Belgia a comunicat reclamantului că a soluţionat pretenţiile de despăgubire legate de accident, anexând şi documentele justificative în acest sens şi a solicitat rambursarea sumei de 773,91 Euro reprezentând: 573,91 euro despăgubiri şi 200 EURO onorariul pentru gestionarea dosarului de daună.

Ca urmare, reclamantul a notificat pârâta cu privire la plata despăgubirilor solicitate de Biroul Naţional din Belgia, acordând un termen pentru a se prezenta la sediul său în vederea soluţionării pe cale amiabilă a cazului. Deoarece pârâta nu a dat curs solicitării reclamantului, în data de 22.06.2016, B.A.A.R a achitat către Biroul Naţional din Belgia sumele solicitate, suportând şi un comision bancar aferent de 10 EURO.

Aşadar, în ceea ce priveşte prejudiciul produs, din probele administrate în cauză reiese că acesta este cert atât în ceea ce priveşte existenţa, cât şi întinderea sa, sumele datorate cu titlu de despăgubire fiind constatate de autorităţile germane şi achitate de către reclamant, astfel cum au fost solicitate de autorităţile străine, B.A.A.R. devenind garant al obligaţiei de plată a despăgubirilor ocazionate.  De asemenea, până la data pronunţării prezentei hotărâri, prejudiciul nu a fost reparat, încă, având în vedere poziţia procesuală a pârâtei, care nu a recunoscut culpa în producerea incidentului soldat cu pagube materiale şi nici nu a probat achitarea acestor sume.

Constatând că reclamantul are calitatea de fidejusor legal, în baza dispoziţiilor Directivei 72/166/CEE, că a achitat, în această calitate, către societatea desemnată de Biroul Naţional din Belgia, suma totală de 3508,13 lei achitaţi către autorităţile din Belgia cu titlu de despăgubiri, comision bancar şi cheltuieli traduceri, iar fidejusorul care a plătit datoria este de drept subrogat în toate drepturile pe care creditorul le avea împotriva debitorului, văzând şi dispoziţiile art. 1349 C. civ., instanţa va obliga pârâta. să plătească reclamantului suma de 3508,13 lei lei cu titlu de cheltuieli suportate de reclamant în vederea reparării prejudiciului cauzat de pârâtă prin accidentul rutier petrecut la data de 29.10.2015 în Belgia.

De asemenea, având în vedere că, potrivit prejudiciul trebuie reparat integral, atât prin plata prejudiciului efectiv, cât şi a beneficiului nerealizat, iar în cazul în care creditorul este lipsit de o sumă de bani beneficiul nerealizat este prezumat a fi reprezentat de dobânda legală, instanţa va obliga pe pârâtă şi la plata dobânzii legale la suma de 3553,46 lei, reprezentând despăgubire achitată către Biroul belgian.

Ţinând cont de faptul că debitorul este de drept în întârziere când obligaţia se naşte din săvârşirea unei fapte ilicite extra-contractuale, iar dreptul la recuperarea despăgubirii plătite s-a născut, pentru reclamant, de la efectuarea plăţii acestei despăgubiri către societatea desemnată de Biroul din Belgia, instanţa va obliga pârâta să plătească reclamantului şi dobândă legală calculată la suma de 3553,46 lei, până la data plăţii efective a acestei sume.

În ceea ce priveşte solicitarea reclamantului de obligare a pârâtei la plata sumei de 202,43 lei reprezentând TVA datorat bugetului de stat la încasarea sumelor solicitate prin acţiune, instanţa constată că, potrivit art. 129 alin. 2 Cod fiscal, sumele pentru care reclamantului i s-a recunoscut dreptul sunt sume la care se calculează TVA, constituind, în accepţiunea Codului fiscal, o prestare de servicii.

În al doilea rând, nu se poate considera că nu este un prejudiciu cert în condiţiile în care, plata TVA este reglementată ca şi o obligaţie în sarcina reclamantului şi devine exigibilă conform art. 134 alin. 1 şi 2 Cod procedură fiscală.

În cauză, reclamantul a intervenit în calitate de garant al obligaţiei pârâtei de a despăgubi persoanele cărora le-a cauzat prejudiciu prin fapta sa şi a achitat despăgubirile în numele său având în vedere că acesta nu a procedat el însuşi la plata obligaţiei; astfel că instanţa va obliga pârâta şi la plata către reclamant a sumei de 202,43 lei reprezentând TVA datorat bugetului de stat la încasarea sumelor solicitate prin acţiune.

Potrivit art. 453 C.proc.civ., partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată. Având în vedere modalitatea de soluţionare a litigiului şi dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 274 lei, instanţa va obliga pârâta la plata către reclamant a sumei de 274 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Domenii speta

Spete similare