Acţiune în constatarea întemeiată pe disp. art. 8 din Legea nr. 77/2016, competenţa teritorială în funcţie de domiciliul debitorului, domiciliul în fapt.

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti la data de xx.xx.2018 sub nr. xx/299/2018, reclamanţii A şi B, au solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâta C, în temeiul dispoziţiilor art.8 din Legea 77/2016 privind darea în plată, constatarea stingerii tuturor obligaţiilor născute din contractul de credit ipotecar nr. D/2017 astfel cum a fost modificat prin actul adiţional nr. X/2018 şi transferarea în patrimoniul pârâtei, a unicei locuinţe personale a familiei, situată în satul Gulia, com. Tărtăşeşti, str X, nr. Y, jud. Dâmboviţa, locuinţă cu care este garantat contractul de credit încheiat între părţi.

În motivare, reclamanţii au arătat, în esenţă, că cererea formulată îndeplineşte condiţiile prevăzute la art.4 şi 8 din Legea 77/2016, imobilul dat în plată fiind singura locuinţă a familiei, contractul de credit a fost contractat pentru a amenaja acest imobil, fiind garantat cu acest imobil, au acţionat în scopuri exclusiv personale la contractarea acestui credit, valoarea creditului la momentul contractării era de 93.500 Euro, nu au fost condamnaţi printr-o hotărâre definitivă pentru infracţiuni în legătură cu creditul. Mai arată reclamanţii că au îndeplinit procedura reglementată de art. 5 din Legea 77/2016, notificând pârâta în vederea încheierii actului de dare în plată, prin notificarea din data de 23.03.2018, pârâta neprezentându-se la notar la termenele stabilite şi necontestând notificarea de dare în plată.

În drept, reclamanţii au invocat dispoziţiile art. 8 din Legea 77/2016.

În probaţiune, reclamanţii au solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri.

Cererea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru, în conformitate cu dispoziţiile art. 8 alin 4 din Legea 77/2016.

Pârâta C a formulat Întâmpinare(f.70-71) prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, învederând în apărare, în esenţă, următoarele:

Imobilul dat în plată nu are destinaţia de locuinţă, fiind utilizat pentru desfăşurarea unor activităţi lucrative; împrumutul a fost acordat pentru refinanţarea unui credit şi pentru nevoi personale nenominalizate; reclamanţii nu au invocat şi cu atât mai mult nu au dovedit existenţa acelui eveniment excepţional şi exterior ce nu putea fi prevăzut în mod rezonabil la data încheierii contractului, în privinţa amplorii şi efectelor sale, ce face excesiv de oneroasă executarea obligaţiilor; fapta consumatorului de a-şi crea imposibilitatea de a-şi onora obligaţiile contractuale asumate nu-i îndreptăţeşte la mecanismul liberatoriu prevăzut de Legea 77/2016; prin prisma profesiei şi pregătirii lor, reclamanţii au cunoscut sau puteau cunoaşte, printr-o minimă diligenţă, care sunt obligaţiile contractuale asumate şi consecinţele creării/ajungerii în imposibilitatea de a le onora; în vederea reechilibrării obligaţiilor, contractul a fost readaptat, obligaţiile contractuale fiind diminuate cu aproximativ 10% din valoarea soldului şi prin acordarea de diverse facilităţi financiare, inclusiv şi în special prin actul adiţional nr.0X/2018.

În drept, pârâta a invocat dispoziţiile Legii 77/2016.

În probaţiune, pârâta a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri şi cu interogatoriu reclamanţilor.

La primul termen de judecată din 4.09.2018, verificându-şi din oficiu competenţa, instanţa a invocat excepţia necompetenţei teritoriale absolute a Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti de soluţionare a cauzei.

Deliberând cu prioritate asupra excepţiei necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, invocată de pârâtă, instanţa constată următoarele:

În conformitate cu dispoziţiile art. 131 alin. 1 C.pr.civ:„la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice şi să stabilească dacă instanţa sesizată este competentă general, material şi teritorial să judece pricina (..)”, iar conform art. 130 alin. 2 C.proc.civ:„necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe”.

Instanţa este învestită cu soluţionarea unei cereri întemeiate pe dispoziţiile art. 8 din Legea 77/2016, care, conform alin 2 al acestui articol este de competenţa „ judecătoriei în care domiciliază consumatorul”.

În conformitate cu dispoziţiile art. 129 alin. 2 C.pr.civ, necompetenţa este de ordine publică în cazul încălcării competenţei teritoriale exclusive, când procesul este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura.

 Stabilirea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea instanţei în care domiciliază consumatorul este o măsură instituită în considerarea protecţiei de care trebuie să beneficieze consumatorul în raporturile cu un profesionist.

Conform art. 87 C.civ: „ domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor şi libertăţilor sale civile, este acolo unde aceasta declară că îşi are locuinţa principală„.

Conform art.89 C.civ: „ stabilirea sau schimbarea domiciliului domiciliului se face cu respectarea dispoziţiilor legii speciale iar stabilirea sau schimbarea domiciliului nu operează decât atunci când cel care ocupă  sau se mută într-un anumit loc, a făcut-o cu intenţia de a avea acolo locuinţa principală. Dovada intenţiei rezultă din declaraţiile persoanei făcute la organele administrative competente să opereze stabilirea sau schimbarea domiciliului, iar în lipsa acestor declaraţii, din orice împrejurări de fapt„.

Deşi conform cărţilor de identitate(f.62), reclamanţii au domiciliul declarat în Bucureşti, ...., sector 1, însă această situaţie scriptică nu corespunde cu situaţia faptică reală, reclamanţii declarând expres la termenul de judecată că nu au locuit niciodată la această adresă, că declararea domiciliului la această adresă a fost strict formală, locuinţa de la această adresă nefiind de altfel în proprietatea reclamanţilor, aşa cum rezultă din extrasul de carte funciară de la fila 111 dosar.

Declaraţia reclamanţilor că, din anul 2012, locuiesc în singura locuinţă aflată în proprietatea lor, din satul Gulia, com. Tărtăşeşti, str X, nr. Y, jud. Dâmboviţa este întărită de copia autorizaţiei de construire nr.134/31.07.2007, eliberată de Primăria Tărtăşeşti(f.41) din care rezultă autorizarea construirii locuinţei duplex P+M, procesul verbal de receptive finală nr.8135/28.11.2017(f.43), din care rezultă finalizarea acestei construcţii în anul 2007 şi din  adeverinţa nr.600/29.08.2018 eliberată de Primăria comunei Tărtăşeşti(f.61) din care rezultă că reclamanţii figurează înscrişi în registrul agricol, cu acest imobil, cu destinaţia de locuinţă.

 Conform art.28 alin 1 lit d din OUG 97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români:” Dovada adresei de domiciliu se poate face cu:d ) documentul eliberat de autoritatea administraţiei publice locale, din care să rezulte că solicitantul sau, după caz, găzduitorul acestuia figurează înscris în Registrul agricol, cu imobil cu destinaţie de locuinţă” .

Aşa cum s-a reţinut în doctrină şi în practica judiciară, noţiunea de domiciliul trebuie interpretată într-un sens mai larg, interesând nu atât locuinţa principală a acestuia, ci adresa unde locuieşte efectiv, astfel că, în aprecierea instanţei, cu atât mai mult nu poate fi avută în vedere locuinţa de la un domiciliu declarat pur formal şi care nu a reprezentat, niciodată, în fapt sau în drept, locuinţa lor.

Faptul că la adresa din satul Gulia, com. Tărtăşeşti, str X, nr. Y, jud. Dâmboviţa îşi are sediul şi o societate comercială administrată de reclamanţi, astfel cum arată pârâta, nu este de natură să înlăture această situaţie de fapt întrucât nimic nu împiedică o persoană să declarare sediul unei societăţi comerciale la adresa de domiciliu şi în care locuieşte efectiv.

Motivat de aceste considerente, instanţa, reţinând că reclamanţii domiciliază în fapt în satul Gulia, com. Tărtăşeşti, str X, nr. Y, jud. Dâmboviţa şi nu la adresa din cartea de identitate, va admite excepţia necompetenţei teritoriale absolute, invocată din oficiu şi va declina competenţa de soluţionare a prezentei cauze în favoarea Judecătoriei Răcari, jud. Dâmboviţa, ca instanţă competentă să soluţioneze cauza, conform HG 337/1993.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite excepţia necompetenţei teritoriale absolute, invocată din oficiu.

Declină competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii A, B, cu domiciliul ales în …. şi pe pârâta C S.A. cu sediul ales în …., în favoarea Judecătoriei Răcari, jud. Dâmboviţa.

Pronunţată azi, XX.XX.2018, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Domenii speta

Spete similare