Contestaţie la executare. Prescripţia dreptului de a cere executarea silită. Lipsa dovezii comunicării notificării cesiunii de creanţă către debitor

Prin cererea depusă pe rolul Judecătoriei Iaşi, contestatorul V a solicitat, în contradictoriu cu intimata E, anularea Încheierii de încuviinţare a executării silite, anularea executării silite însăşi, anularea Încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare, a Somaţiei, precum şi a popririlor înfiinţate, cu cheltuieli de judecată şi restituirea taxei judiciare de timbru.

 Contestatorul a solicitat de asemenea restabilirea situaţiei anterioare, prin întoarcerea executării silite.

În motivarea în fapt a cererii, contestatorul arată că, la data de 17.09.2018, i s-a comunicat înştiinţarea privind înfiinţarea popririi pentru suma de 16570,25 lei ce face obiectul executării silite în Dosarul de executare silită, prima reţinere din veniturile acestuia fiind realizată la data de 19.09.2018.

Contestatorul susţine că, deşi de la data de 21.07.2011, domiciliul acestuia a fost în satul V, jud. Iaşi, toate actele de executare au fost comunicate la o altă adresă.

În subsidiar, contestatorul a formulat şi cerere de repunere în termenul de 15 zile prevăzut de lege pentru exercitarea contestaţiei la executare, fiind împiedicat de o împrejurare mai presus de voinţa sa conteste în termen actele de executare, respectiv că acestea nu au fost legal comunicate la domiciliul său.

În ceea ce priveşte motivele de nelegalitate a executării, contestatorul susţine că intimata nu are calitate de creditor, contractul de credit ce constituie titlu executoriu fiind încheiat cu BRD SA, dar şi că aceasta nu este înregistrată la ANPC potrivit OUG nr. 52/2016. De asemenea, contestatorul arată că nu a fost notificat în vreun fel cu privire la cesiunea de creanţă ce a intervenit în cauză.

Contestatorul apreciază totodată că executarea silită s-a realizat în lipsa unui titlu executoriu, întrucât intimata nu este instituţie de credit în sensul legii dar şi că nu sunt îndeplinite în cauză cerinţele caracterul cert, lichid şi exigibil al creanţei urmărite, inclusiv din perspectiva inexistenţei dreptului intimatei de a percepe dobânzi şi comisioane. În ceea ce priveşte creanţa, contestatorul a înţeles să invoce şi prescripţia dreptului de a cere executarea silită, prin raportare la data încheierii contractului, 14.04.2008 şi data ultimei plăţi, sens în care a invocat şi Decizia ÎCCJ nr. 1/2014.

Cu privire la onorariul executorului judecătoresc, contestatorul învederează instanţei că acesta a fost stabilit cu depăşirea plafoanelor maximale stabilite de lege.

Totodată, contestatorul învederează instanţei că adresele de înfiinţare a popririi au fost emise în aceeaşi zi cu somaţia, înainte de expirarea termenului de plată prevăzut în somaţie.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 712 şi urm. C.proc.civ..

În probaţiune, au fost depuse la dosar înscrisuri.

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 1000 de lei potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (2) din OUG nr. 80/2013.

Intimata a formulat întâmpinare, prin care a invocat cu titlu prealabil excepţia netimbrării contestaţiei la executare, precum şi excepţia tardivităţii formulării acesteia, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea ca neîntemeiată.

Pe fondul cauzei, intimata arată că actele de executare au fost comunicate la data de 17.08.2018 la adresa contestatorului, astfel cum a fost indicată în cuprinsul contractului de credit, fiind depuse la cutia poştală, cu respectarea dispoziţiilor legale. În acest sens, intimata apreciază că revenea contestatorului obligaţia contractuală de a de anunţa creditorul cu privire la orice schimbare a domiciliului, potrivit art. 10 lit. c) din Contract.

În ceea ce priveşte creditul acordat contestatorului de BRD SA, intimata susţine că acesta a fost în cuantum de 11000 de lei , pentru o perioada de 120 de luni, între 03.04.2006-03.04.2016 şi, întrucât debitorul nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale, a fost încheiat contractul de cesiune de creanţe şi ulterior a fost formulată cererea de executare silită la data de 15.02.2010, fiind înregistrat Dosarul de executare din 2010 al BEJ, executare silită încetată la data de 03.03.2011, ca urmare a constatării lipsei veniturilor şi a bunurilor urmăribile ale contestatorului.

Intimata învederează instanței că sunt îndeplinite cerinţele caracterului cert, lichid şi exigibil al creanţei, întrucât acestea au fost verificate de instanţă în procedura încuviinţării executării silite.

Cu referire la prescripţia dreptului de a cere executarea silită, arată intimata că, potrivit legii, termenul de prescripţie curge de la data la care fiecare prestaţie a devenit exigibilă şi susţine că, începând cu anul 2011, contestatorul a efectuat o serie de plăţi voluntare care au avut ca efect întreruperea cursului prescripţiei. Acelaşi efect al întreruperii cursului prescripţiei îl constituie, în aprecierea intimatei, şi cerea de executare silită formulată în cursul anului 2010.

Intimata solicită totodată respingerea apărărilor contestatorului privind lipsa calităţii de creditor, arătând că aceasta a fost transmisă odată cu cesiunea încheiată, ce a fost legal comunicată contestatorului, precum şi a apării privind lipsa unui titlu executoriu, susţinând că este înregistrată în evidenţa ANPC ca entitate ce recuperează creanţe, iar contractul de credit şi-a păstrat caracterul de titlu executoriu şi ulterior încheierii contractului de cesiune de creanţe, sens în care a invocat şi considerentele reţinute de ÎCCJ în Decizia 3/2014.

În probaţiune, a depus la dosar înscrisuri.

Instanţa a dispus din oficiu ataşarea Dosarului de executare silită.

În cadrul şedinţei de judecată din data de 12.12.2018, instanţa a respins ca neîntemeiată excepţia netimbrării contestaţiei la executare, a admis excepţia netimbrării cererii de suspendare a executării silite şi a unit cu fondul excepţia tardivităţii, pentru considerentele reţinute la acea dată.

Din materialul probator administrat în cauză, instanţa reţine că, între BRD SA şi contestator s-a încheiat Contractul de credit având ca obiect acordarea unui împrumut în cuantum de 11000 lei pentru o perioadă de 120 de luni.

Potrivit relaţiilor depuse de BRD SA, acesta a fost scadenţat la data de 26.11.2007.

La data de 07.03.2008, a fost încheiat Contractul de cesiune nr. 17 prin care BRD SA a cedat creanţa pe care o avea împotriva contestatorului către I care, la rândul său, a cedat-o către intimată la data de 12.03.2008, cesiuni înscrise în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare şi notificate contestatorului la data de 14.05.2018, la adresa de domiciliu al acestuia.

Instanţa reţine, din Situaţia contului depusă de intimată, că au fost efectuate plăţi în perioada 09.03.2009-29.11.2012 de către contestator.

De asemenea, instanţa reţine că, în cursul anului 2010, a fost începută executarea împotriva contestatorului în temeiul contractului de credit cu privire la suma de 13882,51 lei debit neachitat, iar prin Procesul verbal din data de 03.03.2011 – fila 59 din dosar, s-a constatat insolvabilitatea debitorului, fiind restituit creditorului titlul executoriu în original.

Prin cererea de executare silită înregistrată la data de 18.07.2018 pe rolul BEJ, creditoarea E a solicitat recuperarea sumei de 10267,01 lei principal şi 4596,85 lei accesorii, în temeiul titlului executoriu reprezentat de Contractul de credit.

Prin Încheierea nr. 1013 din 30.07.2018 pronunţată de Judecătoria Târgu Neamţ, a fost admisă cererea de încuviinţare a executării silite împotriva debitorului contestator, iar la data de 13.08.2018 au fost emise Încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare şi Somaţia mobiliară, acte de executare comunicate contestatorului potrivit dovezilor de comunicare aflate la dosarul de executare la data de 17.08.2018 la adresa contestatorului, astfel cum a rezultat din contractul de credit. De asemenea, la aceeaşi adresă a fost comunicată şi înştiinţarea privind înfiinţarea popririi asupra veniturilor contestatorului.

Potrivit verificărilor efectuate în DEPABD, contestatorul a avut un alt domiciliu, începând cu data de 21.07.2011.

În drept, potrivit art. 712 alin. (1) C.proc.civ., împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum şi împotriva oricărui act de executare silită se poate face contestaţie de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare, iar potrivit art. 713 C.proc.civ., (1) Dacă executarea silită se face în temeiul unei hotărâri judecătoreşti sau arbitrale, debitorul nu va putea invoca pe cale de contestaţie motive de fapt sau de drept pe care le-ar fi putut opune în cursul judecăţii în primă instanţă sau într-o cale de atac ce i-a fost deschisă.(2) În cazul în care executarea silită se face în temeiul unui alt titlu executoriu decât o hotărâre judecătorească, se pot invoca în contestaţia la executare şi motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu, numai dacă legea nu prevede în legătură cu acel titlu executoriu o cale procesuală specifică pentru desfiinţarea lui.

Potrivit dispoziţiilor art. 666 C.proc civ., dacă cererea de executare a fost încuviinţată, executorul judecătoresc va comunica debitorului o copie de pe încheierea dată în condiţiile art. 665, împreună cu o copie, certificată de executor pentru conformitate cu originalul, a titlului executoriu şi, dacă legea nu prevede altfel, o somaţie, iar potrivit art. 667 C.proc.civ., debitorul va fi somat să îşi îndeplinească obligaţia de îndată sau în termenul acordat de lege, cu arătarea că, în caz contrar, se va proceda la continuarea executării silite.

 Totodată, potrivit art. 706 alin. (1) C.proc.civ., dreptul de a obţine executarea silită se prescrie în termen de 3 ani, dacă legea nu prevede altfel., iar potrivit alin. (2), termenul de prescripţie începe să curgă de la data când se naşte dreptul de a obţine executarea silită. În cazul hotărârilor judecătoreşti şi arbitrale, termenul de prescripţie începe să curgă de la data rămânerii lor definitive. Totodată, potrivit art. 707 C.proc.civ., prescripţia stinge dreptul de a obţine executarea silită şi orice titlu executoriu îşi pierde puterea executorie. În cazul hotărârilor judecătoreşti şi arbitrale, dacă dreptul de a obţine obligarea pârâtului este imprescriptibil sau, după caz, nu s-a prescris, creditorul poate obţine un nou titlu executoriu, pe calea unui nou proces, fără a i se putea opune excepţia autorităţii de lucru judecat.

Conform dispoziţiilor art. 709 C. proc. civ. cursul prescripţiei se întrerupe: a) pe data îndeplinirii de către debitor, înainte de începerea executării silite sau in cursul acesteia, a unui act voluntar de executare a obligaţiei prevăzute in titlul executoriu ori a recunoaşterii, in orice alt mod, a datoriei;b) pe data depunerii cererii de executare, însoţita de titlul executoriu, chiar daca a fost adresata unui organ de executare necompetent; c) pe data depunerii cererii de intervenţie în cadrul urmăririi silite începute de alţi creditori, d) pe data îndeplinirii in cursul executării silite a unui act de executare; e) pe data depunerii cererii de reluare a executării, f) in alte cazuri prevăzute de lege. După întrerupere începe sa curgă un nou termen de prescripţie. Prescripţia nu este întreruptă dacă cererea de executare a fost respinsa, anulata sau daca s-a perimat ori daca cel care a făcut-o a renunţat la ea.

Cu titlu prealabil, instanţa va anula cererea de suspendare a executării silite, ca netimbrată.

Deliberând cu prioritate cu privire la excepţia tardivităţii formulării contestaţiei la executare şi a cererii de repunere în termen, instanţa constată că, potrivit art. 715 alin. (1) pct. 3 C.proc.civ., contestaţia la executare se poate face în termen de 15 zile de la data la care debitorul care contestă executarea însăşi a primit încheierea de încuviinţare a executării sau somaţia ori de la data când a luat cunoştinţă de primul act de executare, în cazurile în care nu a primit încheierea de încuviinţare a executării şi nici somaţia sau executarea se face fără somaţie.

Aplicând aceste dispoziţii legale situaţiei de fapt reţinută mai sus, instanţa constată că toate actele de executare au fost comunicate contestatorului la o altă adresă decât cea de domiciliu, astfel cum rezultă din interogarea bazei de date DEPABD. În consecinţă, acesta nu a putut să ia efectiv cunoştinţă de actele de executare decât odată cu prima reţinere din salariul acestuia, care a fost efectuată la data de 19.09.2019, aspecte necontestate de intimată.

În acest sens, instanţa reţine că nu sunt întemeiate apărările intimatei în sensul obligaţiei contractuale ce revine debitorului de a comunica domiciliul actual către creditor, întrucât, pe de o parte, contractul de credit încetase la momentul începerii executării silite, iar pe de altă parte, executarea silită, ca fază distinctă a procesului civil, trebuie să respecte cerinţele contradictorialităţii şi a respectării dreptului la apărare, revenind atât creditorului, cât şi executorului judecătoresc, responsabilitatea de a se asigura, cu excepţiile prevăzute expres de lege, că debitorul are cunoştinţă de actele de executare efectuate. Mai mult, instanţa reţine că, potrivit legii, comunicarea actelor de executare se realizează potrivit dispoziţiilor procesual civile, ce stabilesc că aceasta se realizează la domiciliul părţilor, potrivit art. 672 C.proc.civ. şi art. 155 alin. (1) pct. 6 C.proc.civ..

În consecinţă, instanţa constată că, faţă de acest moment de început al termenului de 15 zile prevăzut de art. 715 C.proc.civ., contestaţia la executare a fost formulată în termenul legal, astfel încât va respinge excepţia tardivităţii, ca neîntemeiată.

Faţă de aceleaşi considerente, reţinând că, potrivit art. 186 C.proc.civ., partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedeşte că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate, constatând că în cauză nu a fost depăşit termenul procedural, instanţa apreciază că instituţia repunerii în termen nu este incidentă în cauză, astfel încât va respinge această cerere, ca neîntemeiată.

Pe fondul cauzei, faţă de motivele invocate, instanţa reţine, cu privire la lipsa caracterului executoriu al contractului de credit ca urmare a cesiunii de creanţa că, prin Decizia nr. 3/2014 privind examinarea sesizării formulate de Tribunalul Specializat Cluj în Dosarul nr. 15.427/211/2013 privind pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea modului de interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 120 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 1396 din Codul civil de la 1864, respectiv dacă poate fi dispusă încuviințarea executării silite a unui contract de credit la cererea creditorului cesionar al creanței, s-au reţinut următoarele: consacrarea, prin  art. 120 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, a caracterului executoriu al contractelor de credit, încheiate de o instituție de credit, este impusă pentru a permite executarea silită a unei obligații (creanțe), iar nu a unui înscris, acesta fiind doar materializarea izvorului obligației respective. În consecință, caracterul executoriu este asociat cu creanța, iar nu cu înscrisul ca atare și, atât timp cât legiuitorul a acordat contractelor de credit caracterul de titluri executorii, creanța însăși a devenit una executorie, astfel încât atributul executorialității nu se constituie într-un aspect de drept procesual, așa cum a susținut titularul sesizării, ci a devenit o calitate a creanței, care se transmite prin cesiune. Modificarea părților originare ale actului juridic care constituie titlu executoriu nu afectează substanța titlului executoriu, poziția cesionarului fiind aceea a unui veritabil succesor cu titlu particular, care preia, astfel, toate drepturile pe care cedentul le avea în legătură cu creanța.

În consecinţă instanţa reţine că apărările formulate cu privire la lipsa caracterului executoriu al contractului de credit ca urmare a cesiunii de creanţă sunt neîntemeiate.

De asemenea, faţă de înscrisurile depuse la dosar, instanţa va respinge ca neîntemeiate şi apărările privind înregistrarea intimatei la ANPC sau calitatea acesteia de entitate care recuperează creanţe.

În ceea ce priveşte lipsa caracterului cert, lichid şi exigibil al creanţei, instanţa apreciază că aceste apărări sunt neîntemeiate, din înscrisurile depuse de intimată rezultând că această creanţă rezultă din contractul de credit ce este titlu executoriu potrivit legii, iar în ceea ce priveşte încheierea de încuviinţare a executare silită, aceasta poate fi admisă inclusiv în ipoteza în care cuantumul debitului are caracter determinabil.

Cu privire la emiterea adresei de înfiinţare a popririi înainte de expirarea termenului de plată stabilit prin Somaţie, instanţa constată că această neregularitate ar fi putut conduce la anularea actului de executare numai în măsura în care debitorul ar fi făcut dovada că a achitat debitul în acest interval, conform dispoziţiilor art. 175C.proc.civ., probă pe care acesta nu a administrat-o în cauză.

În ceea ce priveşte motivele privind lipsa calităţii de creditor a intimatei cesionare şi prescripţia dreptului de a cere executarea silită, instanţa apreciază că acestea sunt întemeiate, pentru următoarele considerente.

Astfel, instanţa reţine că, potrivit dispoziţiilor art.1393 din vechiul Cod civil, aplicabil ambelor contracte de cesiune încheiate în cauză, cesiunea este opozabilă debitorului cedat numai din momentul în care a fost notificat prin intermediul executorilor judecătorești sau a acceptat cesiunea prin înscris autentic.

În ceea ce priveşte notificarea debitorului contestator cu privire la cesiunile de creanţă încheiate în cauză, notificare necesară pentru ca debitorul să fie ţinut să plătească cesionarului, instanţa reţine din înscrisurile aflate la dosarul de executare că aceasta s-a efectuat la o altă adresă decât cea de domiciliu. Pe de altă parte, faţă de data emiterii notificării, instanţa apreciază că nu se pot invoca nici în acest caz clauzele contractuale, întrucât la acel moment contractul, încheiat de părţi pentru o perioadă de 120 de luni, încetase.

În consecinţă, instanţa reţine că nu s-a făcut dovada comunicării notificării în condiţiile art. 1393 C.civ., notificare necesară pentru ca debitorul să fie ţinut să plătească cesionarului.

Chiar şi potrivit Codului civil nou, instanţa constată că, față de debitor, cesiunea de creanță producea efecte de la data acceptării acesteia de către persoana menționată prin înscris sub semnătură privată, iar față de ceilalți terți, convenția devenea opozabilă de la data notificării debitorului cedat sau din momentul în care acesta o accepta prin înscris în formă autentică.

În ceea ce priveşte consecinţele unei asemenea comunicări, instanţa reţine că într-adevăr pe fondul raporturilor dintre părţi, interesul debitorului de a invoca lipsa comunicării notificării cesiunii de creanţă s-ar justifica doar în măsura în care acesta ar dovedi că a efectuat plata către cedent. Instanţa reţine însă că în materia specială a executării silite, lipsa unei asemenea notificări este de natură a conduce la reţinerea caracterului nelegal al executării silite, în condiţiile în care procedura de executare silită demarează prin cererea adresată de către creditor organului de executare şi emiterea unei somaţii prin care debitorului i se pune în vedere ca într-un anumit termen, să procedeze la stingerea debitului prin plată către acelaşi creditor. Or, deşi cesiunea de creanţă se încheie în mod valabil fără consimţământul debitorului, acesta nu este ţinut să plătească cesionarului decât după notificarea cesiunii sau acceptarea acesteia prin act autentic sau sub semnătură privată.

Totodată, posibilitatea debitorului de a opune cesionarului plăţile efectuate cedentului vizează în mod evident perioada ulterioară momentului notificării când cesiunea de creanţă devine opozabilă debitorului. Or, în situaţia de faţă, nu a avut loc o asemenea comunicare.

De asemenea, faţă de cerinţele specifice executării silite, nu se poate reţine că această notificare s-a făcut, asemănător cererii de chemare în judecată, odată cu comunicarea somaţiei, întrucât aceasta este ulterioară formulării şi înregistrării cererii, ce marchează momentul de început al fazei de executare silită.

Cu privire la prescripţia dreptului de a cere executarea silită, instanţa constată că acest contract de credit a fost declarat scadent anticipat la data de 26.11.2007, iar ultima plată a fost efectuată la data de 29.11.2012, potrivit înscrisurilor depuse la dosar chiar de intimată. Or, cererea de executare silită a fost înregistrată la data de 18.07.2018, cu depăşirea termenului de prescripţie de 3 ani. Instanţa ia act că intimata nu a făcut dovada intervenirii unei cauze de întrerupere a executării silite ulterioare datei de 29.11.2012, astfel instanţa constată că la data de 18.07.2018, dreptul creditoarei de a cere executarea silită era prescris.

Având în vedere soluţia ce urmează a fi dispusă, respectiv anularea executării silite însăşi, instanţa nu se va mai  pronunţa cu privire la motivele proprii de nelegalitate invocate cu privire la încheierea de stabilire a cheltuielilor de executarea sau a Încheierii de încuviinţare a executării silite.

Faţă de soluţia dispusă cu privire la capătul principal de cerere, potrivit art. 723 C.proc.civ., instanţa va dispune întoarcerea executării silite.

Cu privire la cheltuielile de judecată, faţă de dispoziţiile art. 453 C.proc.civ., instanţa va admite cererea contestatorului şi va dispune obligarea intimatei la plata sumei de 600 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat, iar în temeiul dispozițiilor art. 45 lit. f) din OUG nr. 80/2013, va dispune restituirea taxei judiciare de timbru în cuantum de 1000 de lei la momentul şi sub condiţia rămânerii definitive a încheierii de desfiinţare a executării.

Domenii speta

Spete similare