Acţiune în revendicare. Lipsa suprapunerii terenurilor

Prin cererea depusă la data de 25.10.2016 şi înregistrată pe rolul Judecătoriei Iaşi, reclamanţii AF şi AA au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii DT, DG, DC şi DM, obligarea acestora să le lase în deplină proprietate şi liniştită posesie terenul în suprafaţă de 80 mp situat în Iaşi, precum şi rectificarea cărţii funciare, în sensul radierii dreptului de proprietate înscris în favoarea pârâţilor, cu cheltuieli de judecată.

 În motivarea în fapt a cererii, reclamanţii arată că terenul revendicat este proprietatea acestora potrivit Contractului de vânzare-cumpărare autentificat la BNP.

 De asemenea, reclamanţii susţin că au avut loc o serie de litigii anterioare în contradictoriu cu pârâţii din prezenta cauză şi cu o terţă persoană, în urma cărora s-a stabilit că este nulă schiţa anexă a contractului de vânzare-cumpărare şi că amplasamentul real al terenului este în altă parte, respectiv în posesia pârâţilor.

 În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 563 şi urm. C.civ., precum şi cele ale art. 907 C.civ..

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 655 lei.

Pârâţii, legal citaţi, nu au formulat întâmpinare.

 În cauză, au fost administrate proba cu înscrisuri şi proba cu expertiză topografică, instanţa apreciind că acestea sunt utile, pertinente şi pot conduce la soluţionarea pe fond a cauzei.

 Din materialul probator administrat în cauză, instanţa reţine că, prin Contractul de vânzare-cumpărare autentificat la BNP au dobândit dreptul de proprietate asupra terenului situat în intravilanul municipiului Iaşi.

De asemenea, din actele aflate la dosar, rezultă că vânzătorul, BP, a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului ca urmare a reconstituirii în baza Legii nr. 18/1991, fiind emis Titlul de proprietate din 04.07.1995.

Instanţa reţine totodată ca relevant şi istoricul litigiilor purtate cu privire la acest imobil. Astfel, prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iaşi sub nr. X/245/2011, reclamantul LC a chemat în judecată pe pârâţii AF, AA, titularii contractului de vânzare-cumpărare autentificat la B.N.P. şi  O.C.P.I. Iaşi, pentru ca în urma probelor ce se vor administra să se dispună obligarea pârâţilor la modificarea actelor anexe la contractul de vânzare-cumpărare menţionat.

Prin Sentinţa civilă nr. 14665 din10 Septembrie 2012, definitivă, instanţa a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul LC în contradictoriu cu pârâţii  AF şi AA, B.N.P. şi O.C.P.I. Iaşi, a constatat nulitatea absolută a  planului  (schiţei aferente contractului) 878/2001 şi a dispus înlocuirea acestuia  cu unul corespunzător realităţii, precum şi anularea încheierii de intabulare nr. 16418/2001 pronunţată de Judecătoria Iaşi – Biroul de Carte Funciară.

În ceea ce priveşte terenul deţinut de pârâţi, acesta este în suprafaţă de 800 mp, dobândit prin Contractul de vânzare-cumpărare şi 187 mp teren în folosinţă fără acte.

Potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză, a fost identificată suprafaţa de 80 mp ce formează obiectul cererii de chemare în judecată, ca fiind situată în incinta terenului proprietatea Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei - Centrul Providenţa, fără a se suprapune cu terenul deţinut de către pârâţi.

În drept, privitor la fondul cauzei, art. 6 alin. (6) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil prevede că dispozițiile legii noi sunt de asemenea aplicabile și efectelor viitoare ale situațiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acesteia, derivate din starea și capacitatea persoanelor, din căsătorie, filiație, adopție și obligația legală de întreținere, din raporturile de proprietate, inclusiv regimul general al bunurilor, și din raporturile de vecinătate, dacă aceste situații juridice subzistă după intrarea în vigoare a legii noi.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 555 C.civ., (1) Proprietatea privată este dreptul titularului de a poseda, folosi şi dispune de un bun în mod exclusiv, absolut şi perpetuu, în limitele stabilite de lege.

(2) În condiţiile legii, dreptul de proprietate privată este susceptibil de modalităţi şi dezmembrăminte, după caz.

Art. 563 C.civ., prevede, cu privire la acţiunea în revendicare, că proprietarul unui bun are dreptul de a-l revendica de la posesor sau de la o altă persoană care îl deţine fără drept. El are, de asemenea, dreptul la despăgubiri, dacă este cazul.

Totodată, potrivit art. 566 C.civ., ca efect al acţiunii în revendicare, pârâtul va fi obligat la restituirea bunului sau la despăgubiri dacă bunul a pierit din culpa sa ori a fost înstrăinat.

În doctrină, acțiunea în revendicare a fost definită ca fiind o acțiune reală, prin care proprietarul care a pierdut posesia bunului sau cere restituirea acestui bun de la posesorul neproprietar. Prin acțiunea în revendicare o persoană cere să i se recunoască dreptul de proprietate asupra unui lucru de care a fost deposedată. În cadrul unei astfel de acțiuni, reclamantul revendicant este dator să dovedească faptul că el este proprietarul bunului revendicat și că acest bun este deținut pe nedrept de către pârât.

Față de concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză potrivit cărora pârâţii nu ocupă vreo suprafaţă de teren aparţinând reclamanţilor, instanța apreciază că cererea de chemare în judecată prin care aceştia au revendicat de la pârâţi suprafața de teren în suprafaţă de 80 mp este neîntemeiată, deoarece nu s-a dovedit că pârâţii ar fi ocupat fără titlu vreo suprafață de teren din imobilul pe care îl deţin reclamanţii.

Din această perspectivă, a neîndeplinirii condiţiei premisă pentru admiterea acţiunii în revendicare, respectiv ocuparea, chiar parţială, fără titlu, de către pârâţi, a terenului aparţinând reclamanţilor, nu se impune compararea titlurilor de proprietate aparţinând părţilor.

Având în vedere soluţia dispusă cu privire la capătul principal de cerere, instanţa va respinge ca neîntemeiată şi cererea de rectificare a cărţii funciare, în sensul radierii dreptului de proprietate înscris în favoarea pârâţilor.

Prin raportare la gradul de complexitate a lucrării ţinând cont de activitatea efectiv depusă de expert, instanţa va stabili onorariul definitiv la suma de 2050 de lei, urmând a pune în sarcina reclamanţilor obligaţia de plată a diferenţei în cuantum de 1250 de lei.

În temeiul dispoziţiilor art. 453 C.proc.civ., instanţa va respinge ca neîntemeiată cererea de obligare a pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

Domenii speta

Spete similare