Acţiune în pretenţii. Obligarea asiguratorului de răspundere civilă obligatorie auto la plata daunelor materiale

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanţe, reclamantul NM a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii IF şi AT S.A., obligarea acestora la plata sumei de 12.150 lei, cu titlu de daune materiale reprezentând cheltuieli de reparaţie a autoturismului marca BMW cu numărul de înmatriculare NT XX urmare a avariilor suferite în accidentul provocat la data de 09.05.2013 din culpa exclusivă a pârâtului IF, dobânda legală calculată de la data producerii accidentului şi până la momentul plăţii efective, cu indexarea sumelor solicitate cu rata inflaţiei, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul arată că, la data de 09.05.2013, în timp ce se afla la volanul autoturismului marca BMW cu nr. de înmatriculare NT XX, proprietatea numitei IE, a fost implicat într-un accident rutier la intrarea în localitatea Podu Iloaiei.

Astfel,  în timp ce reclamantul a oprit la trecerea de pietoni pentru a acorda prioritate de trecere numitului DSS, angajat regulamentar în traversarea străzii, autoturismul său a fost lovit în partea stângă-faţă de autoutilitara marca Opel Vivaro, cu numărul de înmatriculare IS XX, condusă de pârâtul IF. Imediat după impact, reclamantul a sunat la numărul de urgenţă 112 fiind îndrumat să se adreseze societăţii la care era asigurată utilitara implicată în accident, în vederea încheierii unei înţelegeri amiabile cu pârâtul care la acel moment şi-a recunoscut vina producerii accidentului.

A mai arătat reclamantul că, odată ajuns la firma de asigurare, pârâtul şi-a schimbat atitudinea, în sensul că, a susţinut că vina producerii accidentului rutier i-ar aparţine reclamantului care, aflându-se pe banda I de pe trotuar, ar fi pătruns inopinat pe banda de lângă axul drumului, intrând în faţa autoturismului condus de pârât, sens în care a bifat cu date nereale formularul de accident.

Reclamantul a mai precizat că reprezentanţii societăţii de asigurare, profitând de neînţelegerile dintre cei doi,  au refuzat să achite pagubele materiale cauzate în împrejurările de mai sus, motiv pentru care a formulat plângere penală împotriva pârâtului IF pentru datele false inserate în cuprinsul formularului privind constatarea amiabilă de accident, cauza făcând obiectul Dosarului penal al Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi.

În aceste condiţii, întrucât avea nevoie de autoturism, reclamantul a avansat din resurse proprii suma de 12.149,67 lei, necesară achitării contravalorii reparaţiilor, conform devizului de lucrări nr.025/22.11.2013.

Reclamantul a mai menţionat că la momentul producerii accidentului, autoturismul condus de pârâtul IF deţinea o poliţă de asigurare valabilă RCA la AT SA.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1381, art.1349, art.1357, art.2224 N.C.civ, art.49 din Legea nr. 136/1995, art.50 alin.1 şi 2 din Legea nr. 136/1995, art.26 din Ordinul nr.23/2014.

În dovedire, s-a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, interogatoriul pârâtului IF, proba testimonială cu martorul DSC şi ataşarea Dosarului penal al Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi.

Legal citată, pârâta AT S.A  a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active, excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, solicitând totodată şi suspendarea cauzei până la soluţionarea dosarului penal.

Pe fondul cauzei, pârâta a precizat că sunt aplicabile dispoziţiile Normelor CSA nr.14/2011 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de autovehicule deoarece asiguratorul nu plăteşte despăgubiri pe bază delictuală, ci în baza contractului de asigurare RCA. Cu privire la evenimentul rutier din data de 09.05.2013, pârâta a arătat că la acest moment nu este stabilită culpa delictuală a pârâtului IF, cu atât mai mult cu cât nu s-a dovedit săvârşirea unei infracţiuni de fals de către pârât, astfel încât până la proba contrară afirmaţiile reclamantului cu privire la modificările aduse formularului de constatare amiabilă nu pot fi reţinute. În considerarea căsuţelor bifate de cei doi conducători auto, conform criteriilor de stabilire a răspunderii cuprinse în lit.b, art.7 pct.1 din Protocolul elaborat de societăţile de asigurare în data de 09.04.2009, se poate stabili că este un caz de culpă comună, vinovăţia aparţinând în proporţii egale ambilor conducători auto.

Cât priveşte valoarea despăgubirilor solicitate, pârâta a mai arătat că trebuie avute în vedere dispoziţiile art. 38, 42-44, art.47  şi art.50 din Ordinul CSA nr.14/2011 privind asigurarea RCA. A mai învederat că susţinerile reclamantului cu privire la achitarea din resurse proprii a sumei de 12.150 lei, pentru remedierea prejudiciului produs, sunt în mare parte nedovedite, întrucât din înscrisurile depuse nu rezultă că toate lucrările de reparaţii au avut legătură cu evenimentul din data de 09.05.2013.

În dovedire s-au solicitat probe cu înscrisuri, interogatoriului reclamantului şi al pârâtului IF, expertiza tehnică auto.

În susţinerea întâmpinării pârâta a anexat documentele dosarului de daună (filele 111-146 dosar).

Legal citat, pârâtul IF nu a formulat întâmpinare.

Prin Încheierea de şedinţă din data de 06.12.2016 instanţa, în baza art.413 alin.1 pct.2 Cod de procedură civilă, a suspendat soluţionarea prezentei cauze până la soluţionarea definitivă a dosarului penal nr. 7412/P/2014.

La data de 08.05.2017, reclamantul NM a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei, iar prin încheierea din data de 28.06.2017, având în vedere că prin ordonanţa de clasare din data de 17.03.2017 a fost soluţionată definitiv cauza penală  care a dus la suspendarea cauzei, instanţa a admis cererea de repunere pe rol şi a dispus continuarea judecăţii. La acelaşi termen, instanţa a pus în discuţia părţilor excepţiile invocate prin întâmpinare şi  a rămas în pronunţare.

Prin Sentința din data de 28.06.2017, instanța a respins excepția lipsei calității procesuale active invocată prin întâmpinare și a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune.

Împotriva acestei soluții, a formulat apel reclamantul, iar Tribunalul Iași, prin Decizia civilă nr. 1015 din 03.04.2018, a admis apelul, a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune și a păstrat soluția dispusă cu privire la excepția lipsei calității procesuale active, dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare pe fond.

În cursul rejudecării, au fost administrate proba cu înscrisuri în cadrul căreia instanţa a solicitat pârâtei să depună dosarul de daună în integralitate, precum şi proba cu expertiză tehnică auto, instanţa apreciind, faţă de dispoziţiile art. 258 raportate la cele ale art. 255 C.proc.civ., că acestea sunt utile, pertinente şi pot conduce la soluţionarea pe fond a cauzei.

De asemenea, prin Încheierea din data de 28.11.2018, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului IF, pentru considerentele reținute la acea dată, acesta fiind citat în calitate de intervenient forțat.

În cadrul şedinţei de judecată din data de 22.05.2019, reclamantul şi-a precizat valoarea obiectului cererii de chemare în judecată, în sensul că solicită obligarea pârâtei la plata despăgubirilor în cuantumul stabilit de expertul desemnat în cauză, niciuna dintre părți neinsistând în administrarea probei cu interogatoriu sau a probei testimoniale.

Din materialul probator administrat în cauză, instanţa reţine că la data de 09.05.2013, între autoturismul condus de reclamant și autoutilitara condusă de intervenientul forțat, s-a produs un accident rutier, în împrejurările reținute de expertul judiciar desemnat în cauză. Astfel, în timp ce se deplasa dinspre Târgu Frumos spre Iași, reclamantul a oprit pentru a acorda prioritate pietonilor angajați în traversare, moment în care este lovit de utilitara condusă de intervenientul forțat ce se deplasa pe aceeași direcție.

Potrivit concluziilor neechivoce ale expertului judiciar, culpa în producerea accidentului revine intervenientului forțat, prin nerespectarea de către acesta a unei distanțe suficiente față de autoturismul care circula în fața sa, condus de reclamant.

De asemenea, instanța ia act că despăgubirile datorate potrivit Normelor RCA în vigoare la data producerii accidentului, astfel cum au fost stabilite prin expertiza executată în cauză sunt în cuantum de 7832 lei, nefiind contestate de către părți, ci din contră, reclamantul precizându-și câtimea pretențiilor deduse judecății la această sumă.

Instanța reține, de asemenea că, la data producerii accidentului, autoutilitara Opel cu nr. de înmatriculare IS-XX avea încheiată Polița din 04.02.2013 de răspundere civilă obligatorie.

Totodată, potrivit adresei nr. 873805 din 06.06.2013 a IPJ IAȘI, întrucât la data de 09.05.2013 a fost încheiată o constatare amiabilă de accident între cei doi conducători auto implicați în accident, nu au fost luate măsuri legale.

Instanța reține de asemenea că, reclamantul a formulat plângere penală, fiind înregistrat Dosarul penal pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași, privind infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, sub aspectul completării acestei constatări amiabile de accident, reclamantul susținând că nu el a completat rubrica privind schimbarea benzii de circulație. Această împrejurare a fost invocată și de pârâta AT SA IAȘI pentru nesoluționarea Dosarului de daună. Dosarul penal a fost clasat, reținându-se că nu se poate stabili prin înlăturarea oricărui dubiu alterarea înscrisului de constatare ulterior întocmirii acest

În acest sens, instanța constată că, prin adresa nr. B-9907 din 10.06.2013 – fila 54 din dosar, vol. I, pârâta a adus la cunoștința reclamantului că, la data de 14.05.201, a fost deschis dosarul de daună ca urmare a evenimentului din 09.05.2013, însă au fost constatate inadvertențe în urma analizării informațiilor din formularul de constatare amiabilă de accident, astfel încât a solicitat acestuia să comunice în scris circumstanțele în care s-a produs accidentul de circulație.

În drept, potrivit art. 54 din Legea 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, despăgubirea se stabileşte şi se efectuează în condiţiile art. 43 şi 49, iar în cazul stabilirii despăgubirii prin hotărâre judecătorească, drepturile persoanei păgubite prin accidente produse prin vehicule aflate în proprietatea persoanelor din România se exercită împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligaţiei acestuia, cu citarea obligatorie a persoanei răspunzătoare de producerea accidentului în calitate de intervenient forţat.

Art. 2223 alin. (1) Noul Cod Civil prevede că în cazul asigurării de răspundere civilă, asigurătorul se obligă să plătească o despăgubire pentru prejudiciul de care asiguratul răspunde potrivit legii faţă de terţele persoane prejudiciate şi pentru cheltuielile făcute de asigurat în procesul civil.

Potrivit art. 2224 alin. (2) Noul Cod Civil, asigurătorul poate fi chemat în judecată de persoanele păgubite, în limitele obligaţiilor ce-i revin acestuia din contractul de asigurare.

Art. 2225 din acelaşi act normativ prevede că despăgubirea se stabileşte şi se efectuează prin convenţie încheiată între asigurat, terţa persoană prejudiciată şi asigurător sau, în caz de neînţelegere, prin hotărâre judecătorească.

Art. 2226 Noul Cod Civil prevede că asigurătorul plăteşte despăgubirea direct terţei persoane prejudiciate, în măsura în care aceasta nu a fost despăgubită de către asigurat.

Creditorii asiguratului nu pot urmări despăgubirea prevăzută la alin. (1).

Despăgubirea se plăteşte asiguratului numai în cazul în care acesta dovedeşte că a despăgubit-o pe terţa persoană prejudiciată.

Art. 35 din Normele din 29.11.2011 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule aprobat prin Oridnul CSA nr. 14/2011, în vigoare la data producerii accidentului, persoana prejudiciată are dreptul să înainteze cererea de despăgubire către asigurătorul RCA, în cazul producerii unui risc acoperit prin asigurarea obligatorie RCA.

Potrivit art. 36 alin.(1), în termen de cel mult 3 luni de la avizarea producerii evenimentului asigurat de către partea prejudiciată ori de către asigurat, asigurătorul RCA este obligat: a) fie să răspundă cererii părţii solicitante, formulând o ofertă de despăgubire justificată, în cazul în care se dovedeşte răspunderea asiguratului în producerea riscurilor acoperite prin asigurarea obligatorie RCA, iar prejudiciul a fost cuantificat; b) fie să notifice părţii prejudiciate motivele pentru care nu a aprobat, în totalitate sau parţial, pretenţiile de despăgubire.

(2) Dacă în termen de cel mult 3 luni de la avizarea producerii evenimentului asigurat de către partea prejudiciată ori de către asigurat, asigurătorul RCA nu a notificat părţii prejudiciate respingerea pretenţiilor de despăgubire, precum şi motivele respingerii, asigurătorul RCA este obligat la plata despăgubirii.

(3) Asigurătorul RCA poate desfăşura investigaţii privind producerea accidentului, în condiţiile în care respectivul accident nu face obiectul unor cercetări efectuate de autorităţile publice.

(4) Asigurătorul RCA are obligaţia să comunice în scris asiguratului şi păgubitului intenţia de a desfăşura investigaţii privind producerea accidentului, în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data avizării daunei.

(5) Despăgubirea se plăteşte de către asigurătorul RCA în maximum 10 zile de la data depunerii ultimului document necesar stabilirii răspunderii şi cuantificării daunei, solicitat în scris de către asigurător, sau de la data la care asigurătorul a primit o hotărâre judecătorească definitivă cu privire la suma de despăgubire pe care este obligat să o plătească.

(6) În situaţia în care dosarul de daună conţine toate elementele necesare stabilirii dreptului la despăgubire şi cuantificării daunei, despăgubirea se plăteşte de către asigurătorul RCA în maximum 10 zile de la completarea dosarului, dar nu mai târziu de 3 luni de la avizarea producerii evenimentului asigurat de către partea prejudiciată ori de către asigurat.

Potrivt art. 37 din acelaşi act normativ, dacă asigurătorul RCA nu îşi îndeplineşte obligaţiile în termenele prevăzute la art. 36 sau şi le îndeplineşte defectuos, inclusiv dacă diminuează nejustificat despăgubirea, la suma de despăgubire cuvenită, care se plăteşte de asigurător, se aplică o penalizare de 0,2%, calculată pentru fiecare zi de întârziere.

De asemenea, potrivit art. 44 din acelaşi act normativ, stabilirea despăgubirilor se poate face în cazurile în care, din documentele existente în dosarul de daună - constatare amiabilă de accident, acte eliberate de persoanele care au competenţe să constate accidentele de vehicule, înştiinţare, procesul-verbal de constatare a pagubelor întocmit de asigurător sau alte mijloace de probă - rezultă răspunderea civilă a proprietarului sau a conducătorului vehiculului asigurat în producerea pagubei, iar persoana păgubită face dovada prejudiciului suferit, iar potrivit art. 45 pct.3, despăgubirile se stabilesc prin hotărâre judecătorească, în cazul în care nu se pot trage concluzii cu privire la persoana răspunzătoare de producerea prejudiciului, la cauzele şi împrejurările producerii accidentului, precum şi la cuantumul prejudiciilor produse.

Totodată, instanţa reţine că, potrivit art. 74, în cazurile în care despăgubirile se stabilesc prin hotărâre judecătorească, asigurătorul RCA va acorda despăgubiri în baza hotărârii judecătoreşti rămase definitivă.

Aplicând dispoziţiile legale sus-citate situaţiei de fapt de mai sus, instanţa reţine că, în cauză, sunt îndeplinite condiţiile pentru obligarea asiguratorului de răspundere civilă obligatorie la plata despăgubirilor către reclamant. Astfel, prin concluziile raportului de expertiză încuviinţat în cauză, chiar la solicitarea pârâtei, au fost confirmate împrejurările de producere a accidentului, astfel cum au fost declarate de reclamant, expertul procedând totodată la analizarea avariilor produse autovehiculelor implicate şi la evaluarea costurilor de reparaţie a acestora. În consecinţă, întrucât reclamantul are calitatea de persoană păgubită potrivit legii, iar asiguratul pârâtei, intervenientul forţat din prezenta cauză, este vinovat de producerea accidentului, asiguratorul este obligat să plătească despăgubirea, în cuantumul stabilit de către expertul desemnat în cauză, respectiv suma de 7832 lei.

În ceea ce priveşte apărările pârâtei, instanţa reţine că, prin Decizia nr. 1/2016 privind examinarea recursului în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția judiciară - Serviciul judiciar penal prin Sesizarea nr. 9.366/1792/III-5 din 11 noiembrie 2015, vizând stabilirea calității procesuale a societății de asigurare în ipoteza asigurării obligatorii de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule, prin prisma dispozițiilor art. 86 din Codul de procedură penală, precum și limitele răspunderii în procesul penal, ÎCCJ a precizat particularitățile raportului de asigurare civilă obligatorie și obligațiile dintre părți.

Referitor la împrejurarea întocmirii înscrisului privind constatarea amiabilă de accident, instanța apreciază că aceasta nu poate avea caracter exonerator de răspunderea ce îi revine asiguratorului de răspundere civilă, însă va fi avută în vedere de către instanță în ceea ce privește momentul de la care curg daunele moratorii pentru neplata despăgubirii. În acest sens, instanța reține că, prin adresa nr. B-9907 din 10.06.2013, pârâta a adus la cunoștința reclamantului că, la data de 14.05.2013, a fost deschis dosarul de daună ca urma a evenimentului din 09.05.2013, însă au fost constatate inadvertențe în urma analizării informațiilor din formularul de constatare amiabilă de accident, astfel încât a solicitat acestuia să comunice în scris circumstanțele în care s-a produs accidentul de circulație.

Astfel, potrivit art. 36 alin.(1) Normele din 29.11.2011 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule aprobat prin Oridnul CSA nr. 14/2011, în termen de cel mult 3 luni de la avizarea producerii evenimentului asigurat de către partea prejudiciată ori de către asigurat, asigurătorul RCA este obligat: a) fie să răspundă cererii părţii solicitante, formulând o ofertă de despăgubire justificată, în cazul în care se dovedeşte răspunderea asiguratului în producerea riscurilor acoperite prin asigurarea obligatorie RCA, iar prejudiciul a fost cuantificat; b)fie să notifice părţii prejudiciate motivele pentru care nu a aprobat, în totalitate sau parţial, pretenţiile de despăgubire, iar potrivit alin. (3), asigurătorul RCA poate desfăşura investigaţii privind producerea accidentului, în condiţiile în care respectivul accident nu face obiectul unor cercetări efectuate de autorităţile publice.

Or, în cauză, au fost efectuate astfel de cercetări în cadrul Dosarului penal.

În consecință, instanța apreciază că, față de împrejurările cauzei, refuzul de plată a despăgubirii către reclamant nu a fost unul nejustificat până la momentul soluționării definitive a Dosarului penal, moment de la care instanţa apreciază că sunt incidente dispoziţiile art. 37 din acelaşi act normativ, în speţă, asigurătorul RCA îndeplinindu-şi în mod defectuos obligaţiile prevăzute de art. 36.

Faţă de aceste considerente, reţinând finalitatea instituirii de către legiuitor a termenelor de plată a despăgubirii de către asiguratorii RCA persoanelor păgubite în urma unor accidente de circulaţie, instanţa apreciază că stabilirea prin hotărâre judecătorească a despăgubirii nu exclude aplicarea penalităţilor de întârziere prevăzute de lege sau potrivit principiului disponibilității a dobânzii legale, în cazul în care se constată că oferta de despăgubire sau refuzul de plată a fost unul nejustificat.

În consecinţă,  instanţa urmează a admite şi capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata dobânzii legale, însă de la data de soluționării definitive a dosarului penal, 17.03.2017, până la momentul achitării integrale a despăgubirii.

De asemenea, instanța va dispune și actualizarea debitului cu indicele de inflație, reținând în acest sens că, pentru repararea prejudiciului suferit, creditorul are dreptul la daune-interese constând atât în actualizarea sumei executate cu rata inflaţiei damnum emergens (pierderea efectivă), cât şi în dobânda legală, lucrum cessans (beneficiul nerealizat).

 Chiar Înalta Curte a precizat că, întrucât natura juridică a dobânzii este diferită de natura juridică a actualizării obligaţiei cu rata inflaţiei, prima reprezentând o sancţiune sub forma daunelor moratorii pentru neexecutarea obligaţiei de plată, iar a doua reprezentând valoarea reală a obligaţiei băneşti la data efectuării plăţii, respectiv daune compensatorii, este admisibil cumulul acestora neputându-se, deci, vorbi despre o dublă reparaţie care să reprezinte o îmbogăţire fără justă cauză a creditorului. Prin urmare, este legal cumulul actualizării sumei executate cu dobânda legală deoarece numai prin această modalitate se asigură respectarea principiului reparării integrale a prejudiciului, consacrat de art. 1084 C. civ. (Decizia nr. 2061 din 13 octombrie 2015 pronunţată în recurs de Secţia a II-a civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie având ca obiect pretenții).

Față de complexitatea lucrării și având în vedere activitatea efectiv desfășurată de expertul judiciar, instanța va stabili un onorariu definitiv în cuantum de 1000 de lei, urmând a pune în sarcina pârâtei obligația de a achita diferența de 400 de lei.

Având în vedere soluţia dispusă cu privire la capătul principal de cerere, în temeiul dispoziţiilor art. 452 şi ale art. 453 C.proc.civ., instanţa va admite şi cererea de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 712,5 lei reprezentând taxă judiciară de timbru și 600 de lei onorariu de expert.

Domenii speta

Spete similare