Achitare, prezentarea în faţa organului de cercetare penală sub o identitate falsă, luarea unei declaraţii sub o identitate falsă

(...) fapta inculpatei A care, la data de 23.05.2017, fiind legitimată la sediul Secției de Poliție nr. 21, s-a prezentat sub o identitate falsă, cu scopul de a evita tragerea la răspundere penală, determinându-l pe agentul de poliție B să consemneze în declarația de martor pe care a întocmit-o cu acea ocazie, împrejurarea necorespunzătoare adevărului privind audierea în calitate de martor a numitei C, nu întruneşte condiţiile de tipicitate ale infracțiunii de participație improprie la fals intelectual prevăzută de art. 52 alin. (3) rap. la art. 321 C.pen.

În ceea ce priveşte participaţia improprie, în doctrină s-a reținut că, din punct de vedere juridic, această formă de pluralitate de făptuitori presupune că instigatorul săvârșește o faptă care, în materialitatea ei, obiectiv, este total distinctă de cea comisă fără vinovăție de autorul direct al infracțiunii.

În această situație, instigatorul desfășoară activități care prin natura lor sunt apte să determine autorul să comită, fără vinovăție, o faptă prevăzută de legea penală, mijloacele folosite pentru a realiza această activitate fiind dintre cele mai variate – rugăminți, îndemnuri, promisiuni, oferire de cadouri sau chiar constrângere.

Este evident că mijloacele folosite de instigator pentru a reuși să inoculeze în conștiința instigatului hotărârea de comitere a unei infracțiuni trebuie să fie apte să ducă la un asemenea rezultat, respectiv, în situația analizată, să aibă aptitudinea de a determina autorul material al faptei să întocmească înscrisuri în care inserează mențiuni ce nu corespund realității.

Verificarea acestei condiții presupune o examinare concretă a modului și circumstanțelor în care s-a realizat activitatea de instigare și nu poate ignora datele referitoare la persoana instigată, cu referire în mod direct la natura activității acesteia, pregătire profesională și atribuții specifice funcției în exercitarea căreia este chemat să întocmească înscrisul analizat.

Dacă situațiile de fapt reținute sunt incerte, se pornește de la premisa că funcționarul în fața căruia autorul prezintă fapte sau împrejurări care pot fi necorespunzătoare adevărului, nu trebuie să dea crezare simplelor afirmații, el dispunând de mijloacele necesare identificării persoanei, fiind obligat să procedeze activ, să depună diligențe suplimentare pentru atestarea reală a acestor împrejurări.

Trebuie evidențiat, în acest sens, că polițistul învestit cu exercițiul autorității publice, potrivit art. 31 din Legea nr. 218/2002 republicată, are obligația să legitimeze, să stabilească identitatea persoanelor care încalcă dispoziţiile legale și în situația în care, aceasta nu poate fi stabilită, să le verifice situația personală prin proceduri administrative derulate cu maximă celeritate.

Prin urmare, în cazul concret în care instigatorul, cu intenție, caută să determine un polițist aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu să întocmească un înscris prin care să ateste în mod nereal numele persoanei a cărei identitate se verifică, mijloacele folosite trebuie să aibă aptitudinea de a induce în eroare funcționarul, astfel încât acesta, în pofida demersurilor de verificare la care legea îl obligă, să fie convins că informațiile furnizate de cel chestionat (inclusiv numele) sunt reale.

În cauză, întocmirea unor acte de urmărire penală în vederea începerii sau continuării cercetării față de presupusul autor al faptei nu se putea realiza decât după identificarea corespunzătoare a acestuia, respectiv în baza cărții de identitate, a cărții de identitate provizorii, a paşaportului etc. Având în vedere că vârsta declarată a persoanei aduse la sediul Secției 21 Poliție era de 13 ani și, prin urmare, aceasta nu poseda, în mod legal, carte de identitate, s-a procedat de către organul de poliție la utilizarea de metode care permit într-o manieră rezonabilă verificarea datelor de identificare prezentate, respectiv verificarea acesteia în D.E.P.A.B.D., însă nu era implementată o poză a minorei C, toate celelalte date de identificare furnizate de inculpata A fiind în concordanță cu cele găsite în baza de date. În continuare, organul de poliție susține că a trimis echipaje de poliție la fiecare dintre domiciliile declarate de către inculpată în vederea găsirii unui membru de familie ce ar putea să o identifice, fără rezultat, însă, din probatoriul aflat la dosarul cauzei, rezultă că organele de poliţie s-au deplasat doar la una dintre aceste locații.

Totodată, organele de cercetare penală au ridicat urme papilare de la locul săvârșirii faptei, iar prin adresa Serviciului Criminalistic, din care rezultă că, în urma examinării în baza de date a sistemului AFIS, s-a stabilit că 1 din cele 3 urme papilare ridicate de la locul faptei a fost creată de numita A, identificată în continuare ca fiind autoarea faptei de furt calificat. Instanța constată că adresa în cauză a fost întocmită la data de 04.07.2017. Cu toate acestea, față de importanța verificării identității persoanei aduse la Secția de Poliție, care se prezentase ca fiind o minoră de 13 ani, instanța reține o deficiență în celeritatea cu care s-au efectuat verificările în A.F.I.S., cu atât mai mult cu cât acestea se pot realiza în aceeași zi.

În plus, organele de urmărire penală ar fi putut proceda la verificarea mamei minorei C în D.E.P.A.B.D. şi pe baza acestor informaţii să încerce să identifice alte domicilii unde ar putea face verificări.

Mai mult, instanța reţine că, potrivit art. 293 alin. (1) din Codul penal din 1968, prezentarea sub o identitate falsă ori atribuirea unei asemenea identități altei persoane, pentru a induce sau a menține în eroare un organ sau o instituție de stat sau o altă unitate dintre cele la care se referă art. 145, în vederea producerii unei consecințe juridice, pentru sine ori pentru altul, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani. Aşadar, în reglementarea anterioară, fapta inculpatei de a se prezenta sub o identitate falsă în faţa organelor de cercetare penală ar fi constituit infracţiunea de fals privind identitatea, nu şi infracţiunea de participaţie improprie la fals intelectual.

Potrivit art. 327 alin. (1) din Codul penal din 2009, prezentarea sub o identitate falsă ori atribuirea unei asemenea identități altei persoane, făcută unei persoane dintre cele prevăzute în art. 175 sau transmisă unei unități în care aceasta își desfășoară activitatea prin folosirea frauduloasă a unui act ce servește la identificare, legitimare ori la dovedirea stării civile sau a unui astfel de act falsificat, pentru a induce sau a menține în eroare un funcționar public, în vederea producerii unei consecințe juridice, pentru sine ori pentru altul, se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.

Aşadar, în actuala reglementare, legiuitorul a adăugat o condiţie suplimentară infracţiunii de fals privind identitatea, aceea ca făptuitorul să folosească fraudulos un act ce serveşte la identificare, legitimare ori la dovedirea stării civile sau a unui astfel de act falsificat.

În expunerea de motive a noului Cod penal, s-a arătat că prin noua reglementare s-a tranşat disputa privind necesitatea utilizării unor documente de identitate pentru comiterea acestei infracţiuni, pornindu-se de la premisa că funcţionarul în faţa căruia autorul se prevalează de o identitate falsă nu trebuie să dea crezare simplelor afirmaţii ale acestuia, el dispunând de mijloacele necesare identificării persoanei.

Faţă de aceste aspecte, instanţa constată că voinţa legiuitorului a fost de a dezincrimina fapta unei persoane de a se prezenta în faţa unui funcţionar public (în cauză organul de cercetare penală) sub o altă identitate, fără folosirea unui document de identificare, întrucât funcţionarul în cauză are la dispoziţie alte mijloace legale de a stabili identitatea unei persoane (în speţă, verificările în A.F.I.S.). Prin urmare, fapta nu ar putea fi reţinută sub o altă încadrarea juridică, respectiv aceea de participaţie improprie la fals intelectual.

Aşadar, fapta pentru care inculpata a fost trimisă în judecată nu este prevăzută de legea penală.

Domenii speta

Spete similare