Fals si uz de fals

Sentinţă penală 154/S din 04.06.2013


R O M Â N I A

TRIBUNALUL BRAŞOV

SECTIA PENALĂ

SENTINŢA  PENALA  NR. 154/S

SEDINŢA PUBLICĂ DIN 04.06.2013

PREŞEDINTE: T A C  - judecător

GREFIER: C A

Cu participarea procurorului – B A - din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov

Pentru astăzi fiind amânată pronunţarea  asupra soluţionării cauzei penale privind pe inculpatul SF trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de uz de fals  în formă continuată, prevăzută de art. 291 teza I Cod penal  cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal (7 acte materiale) şi tentativă la înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută de  art. 20 Cod penal  raportat la art. 215 al. 1, 2 şi 5 Cod penal, fiecare cu aplicarea art. 37 al. 1 lit. a Cod penal, totul în concurs real prevăzut de art. 33 lit. a Cod penal.

Dezbaterile în prezenta cauză au fost  înregistrate conform art. 304 Cod procedură penală.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică la pronunţare se constată lipsa părţilor.

Procedura îndeplinită.

Dezbaterile în cauza penală de faţă au avut loc  în şedinţa publică din data de 13.05.2013, când părţile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de şedinţă din aceea zi , care face parte integrantă din prezenta , iar instanţa, din lipsă de timp pentru deliberare şi pentru a se depune concluzii scrise, a amânat pronunţarea pentru datele de 20.05.2013, 24.05.2013, 31.05.2013 şi 04.06.2013.

T R I B U N A L U L,

Deliberând asupra cauzei de faţă reţine următoarele

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov din data de 23.11.2012, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului SF fiul lui … şi al …. ns. la data de ….1974 în mun. B, domiciliat în B cunoscut cu antecedente penale sub aspectul comiterii infracţiunilor de uz de fals în formă continuată prev. de art. 291 teza I Cod penal cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal (7 acte materiale) şi tentativă la înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave prev. de art. 20 Cod penal raportat la art. 215 al. 1, 2 şi 5 Cod penal,cu aplicarea art. 37 al. 1 lit. a Cod penal

În actul de sesizare se reţine următoarea stare de fapt:

La data de 06.07.2010, la sediul Bank L.. România S.A. - Sucursala Braşov  s-a prezentat învinuitul SF sub identitatea falsă „DM" fiul lui N şi al D, posesor al CI seria …nr. 137356 şi CNP …..În faţa martorei AG (administrator cont), inculpatul a prezentat o carte de identitate cu fotografia dar cu datele lui „DM" expuse mai sus şi a pretins, în calitate de vânzător, retragerea sumei totale de 124.000 EURO reprezentând preţul înstrăinării unui imobil, cumpărători fiind şi MV (clienţi ai băncii). Inculpatul a prezentat, pe lângă cartea de identitate, un contract de vânzare - cumpărare şi două procuri prin care cumpărătorii imobilului l-ar fi împuternicit pe „DM” să extragă suma menţionată ca preţ al vânzării.

Modalitatea de ridicare a banilor a trezit suspiciunile martorelor AG şi V A I (manager relaţii clienţi retail) care au solicitat prezentarea unor acte suplimentare. Astfel, pe data de 09.07.2010, inculpatul se prezintă din nou la unitatea bancară unde exhibă alte trei acte falsificate: procură din partea lui WW de a lichida depozitul bancar şi două înscrisuri purtând ştampila unui notar public din care reieşea că procurile folosite în data de 06.07.2010 nu fuseseră revocate. SF a părăsit sediul bancar fără banii pe care preconiza că şi-i va însuşi.

Din cercetări a reieşit că, toate actele folosite de către învinuit au fost falsificate, WW şi MV nedorind să cumpere vreodată imobilul arătat în contractul de vânzare - cumpărare, persoana învinuitului nefiindu-le cunoscută.

Astfel, în realitate, contractul cu numărul 1…. autentificat la BNP B…. este din data de 22.06.2010 (nu din 28) şi atestă o altă tranzacţie juridică aşa cum reiese din declaraţiile martorilor S M (f. 52 - 55) şi S E D (f. 56 - 57).

Actul cu numărul 1 (autentificat la BNP B ) este din data de 22.06.2010 (nu 28) şi nu are ca obiect mandatarea lui DM, acest aspect reieşind din declaraţiile martorului C E (f. 58 - 59).

Actul cu numărul de autentificare 1 (BNP B ) este datat în fapt 22.06.2010 (nu 28) şi reprezintă un contract de garanţie reală imobiliară aşa cum reiese din declaraţiile aceleiaşi martore SM.

Procura cu numărul 1 este de fapt din data de 03.07.2010 (şi nu 08 iulie) are alţi subiecţi în realitate decât DM, WW şi MV aşa cum reiese din declaraţiile martorului B V (f. 60 - 61).

Certificatul nr. 77868 este în realitate datat 07.07.2010 şi nu 08.07.2010 şi nu priveşte relaţia înfăţişată de inculpat aşa cum reiese din actul ataşat la filele 84 - 85, acelaşi aspect reieşind şi vis - a - vis de certificatul nr. 77869 (f. 86 - 87).

În continuare se arată care sunt actele falsificate folosite respectiv: -  contractul de vânzare - cumpărare încheiat între „DM" (vânzător) şi numiţii WW şi MV (cumpărători) autentificat sub numărul 1094/28.06.2010 la BNP B  şi V M având ca obiect vânzarea unui imobil situat în localitatea S jud. Braşov (CF nr. ); - procură specială autentificată sub numărul 1095/28.06.2010 la acelaşi BNP prin care cumpărătorul WW îl împuternicea pe DM să ridice din contul său deschis la Bank L România - sucursala Braşov suma de 62.000 de EURO;- procură specială autentificată sub numărul 1096/28.06.2010 la acelaşi BNP prin care cumpărătorul MV îl împuternicea pe DM să ridice din contul său deschis la Bank L - sucursala Braşov suma de 62.000 de EURO;- carte de identitate seria nr. pe numele de DM;- copie de pe certificatul din Registrul Naţional de Evidenţă a Revocării Procurilor nr. 77868/08.07.2010 emis de Infonot Systems SRL RNPR din care rezultă că procura specială autentificată sub nr. 1095 din data de 28.06.2010 la BNP B şi V M nu a fost revocată în perioada 28.06.2010 - 08.07.2010;- copie de pe certificatul din Registrul Naţional de Evidenţă a Revocării Procurilor nr. 77869/08.07.2010 emis de Infonot Systems SRL RNPR din care rezultă că procura specială autentificată sub nr. 1096 din data de 28.06.2010 la BNP B G - D şi V M nu a fost revocată în perioada 28.06.2010 - 08.07.2010;-  procură specială autentificată sub nr. 1168 din data de 08.07.2010 la BNP BG - V M prin care cumpărătorul WW îl împuternicea pe DM să lichideze contul său deschis la Bank L România - sucursala Braşov.

În drept, fapta inculpatului SF care, la datele de 06.07.2010, respectiv 08.07.2010 a folosit 7 înscrisuri oficiale falsificate în scopul transferării sumei de 120.000 de EURO din conturile numiţilor WW şi MV în contul său personal, a fost încadrată în conţinutul concret al infracţiunii de uz de fals în formă continuată prev. de art. 291 teza I Cod penal cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal (7 acte materiale).

Fapta inculpatului SF care, la datele de 06.07.2010 şi 08.07.2010, s-a prezentat sub identitatea falsă „DM" fiul lui şi al posesor al CI seria nr. şi CNP , la sediul Bank L România - Sucursala Braşov unde, prin folosirea actelor false indicate mai sus, a încercat inducerea în eroare a personalului bancar pretinzând, în temeiul unui raport juridic inexistent (vânzarea unui imobil către WW şi MV), transferarea sumei totale de 124.000 EURO din conturile celor două persoane menţionate în contul personal al învinuitului deschis pe numele de DM la ING Bank Braşov, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave prev. de art. 20 Cod penal raportat la art. 215 al. l, 2 şi  5 Cod penal.

ISTORICUL CAUZEI

Prin rezoluţia organelor judiciare din data de 06.06.2011 s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de SF sub aspectul săvârşirii infracţiunii continuate de uz de fals prev de art. 291 teza a I a Cod penal cu aplicarea art. 41 alin 2 Cod penal (7 acte materiale), cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal şi tentativă la înşelăciune prev de art. 20 raportat la art. 215 alin 1, 2 şi 5 Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal, rezoluţie confirmată de procuror în termenul legal.

La data de 06.06.2011 s-a întocmit proces - verbal de constatare a efectuării actelor premergătoare (f 14 dup) respectiv plângerea formulată de către Bank Leumi România SA, actele false folosite de SF  la Bank L România Sucursala Braşov, actele reale corespunzătoare numerelor de autentificare ale actelor false folosite de SF, în copii certificate, actele reale corespunzătoare actelor false cu numerele SC INFONOT SYSTEMS SRL RNPR, declaraţiile olografe ale părţilor vătămate WW şi M V, rezoluţii motivate de constatare tehnico - ştiinţifică de natură grafică şi rapoartele aferente nr.222741/05.05.2011 şi 222785/25.05.2011, fişa de evidenţă pentru CNP 1…, acte de căutare DM, proces verbal din data de 110.08.2010 de predare primire stick cu imagini surprinse de camerele de luat vederi în data de 08.07.2010 la Bank L România Sucursala Braşov, extrase cazier judiciar.

Ulterior în cauză au fost administrate probe respectiv declaraţiile martorilor G A (f. 28 – 31 dup ), V A - I (f. 32 - 35), declaraţiile părţilor vătămate WW (f. 36 - 39), MV (f. 40 - 43), declaraţiile martorilor Z Z M (f. 44 - 45), T M (f. 46 - 48), DG (f. 49-51), S M (f. 52 - 55), SED (f. 56 - 57), CE (f. 58 - 59), BV (f. 60-61), au fost ataşate la dosar acte respectiv procura specială nr.1168 din data de 03.07.2010 pe relaţia de mandat KM - BV (f. 65), contract de garanţie reală imobiliară la care face trimitere martorul CE (f. 66 - 68) cu încheierea de autentificare nr. 1….din data de ….. şi contractul de garanţie reală imobiliară autentificat sub numărul 1… din data de … la care face trimitere martora SM (f. 69 - 71), contract de vânzare - cumpărare prin care WW şi MV au vândut contra sumei de 120.000 de EURO un imobil situat în B (f. 74 - 76), antecontract de vânzare - cumpărare încheiat de WW şi MV cu privire la imobilul amintit mai sus (f. 78-81), certificatele reale emise de Infonot cu numerele 77868 şi 77869 (f. 84 - 87), declaraţiile date de către învinuit într-o altă cauză penală (f. 88 - 90, 142 - 143), contract (copie) de vânzare - cumpărare încheiat între DM şi WW, MV, autentificat sub numărul 1…. din data de …..2010 (BNP B…) (f. 95 - 97), procuri speciale autentificate sub numărul 1.., 1… din data de…..2010 (BNP B..) (f. 98, 99), procură specială autentificată sub numărul 1…. la data de …...2010 (BNP B..) (f. 100), certificatele nr. 77868 şi 77869 aparent emise de Infonot şi folosite de învinuit la data de 08.07.2010 (f. 101 - 102), copie de pe carte de identitate cu datele aferente lui DM dar cu fotografia învinuitului (f. 103),procese - verbale de prezentare pentru recunoaştere (f. 104 - 115), proces - verbal de prezentare pentru recunoaştere de pe planşă foto (f. 116 - 121), rapoarte de constatare tehnico - ştiinţifică de natură grafică (f. 126 - 141. 157 -160), Raport de constatare tehnico - ştiinţifică de portret nr. 222741/05.05.2011 întocmit de IPJ Serviciul Criminalistic (f. 147- 152),raport de constatare tehnico - ştiinţifică dactiloscópica (f. 162 - 170), acte depuse de către învinuit la ING în vederea deschiderii contului bancar unde se urmărea transferul banilor proveniţi de la WW şi MV (f. 171-174),Raport de expertiză efectuat de către Institutul pentru Tehnologii Avansate nr.660279/23.09.2011(f. 178 -189),proces - verbal de vizionare a imaginilor surprinse de camerele de supraveghere ale L.. Bank (f. 190- 194).

CERCETAREA JUDECĂTOREASCĂ

Inculpatul SF a consimţit să dea declaraţie în faţa instanţei însă, nu a recunoscut săvârşirea faptei. Inculpatul a negat că s-ar fi prezentat la bancă atât cu identitatea sa reală cât şi cu cea a lui DM. Inculpatul arată că a fost la sediul L…. Bank în Braşov cu mult timp în urmă pentru relaţii comerciale, respectiv a luat legătura cu un consilier de clienţi pentru contractarea unui credit, iar la BNP B…., în anul 2005 pentru încheierea unui contract de împrumut cu CO din C .

Partea vătămată MV a relatat că şi ea şi fratele său, decedat, WW au fost sunaţi de la bancă şi au fost întrebaţi dacă au cumpărat o casă la S…, ea negând. Aceasta a arătat că, într-o singură împrejurare notarul s-a deplasat acasă la ea, adusă de domnul T…., atunci când a vândut o parte din terenul agricol. Subliniază că niciodată nu a dat nimănui buletinul său si nici copii de pe alte acte şi nici nu a comunicat nimănui contul de la bancă.

A rezultat din declaraţiile părţii vătămate faptul că, la un moment dat, aceasta şi fratele său, în prezent decedat, au încheiat contracte de vânzare cumpărare asupra unor terenuri agricole acte încheiate la BNP B….

Astfel, au fost audiaţi ZZM şi TM, martori care nu au putut oferit mai multe elemente decât însăşi partea vătămată.

În cauză au fost reaudiate martorele G A şi V A I, persoanele care au avut contact direct cu inculpatul la momentul la care acesta s-a prezentat la bancă şi s-a prezentat sub identitatea falsă DM, a prezentat înscrisurile false din care rezulta că părţile vătămate au cumpărat un imobil şi l-au împuternicit pe acesta să transfere din contul lor sume de bani.

Astfel, audiată nemijlocit de instanţă, martora GA a declarat că, îşi aduce aminte că în vara anului 2010 era administrator de cont la L Bank, că la  ghişeu s-a prezentat o persoană  care a dorit să scoată o sumă din  cont, i-a prezentat o procură, apoi a văzut contractul de vânzare cumpărare - era  vorba de o sumă mare de bani  şi de nişte bătrâni care cumpăraseră o casă sau un imobil.  A arătat că i s-a părut suspect că acele persoane, la vârsta aceea, fac investiţii şi l-a întrebat pe acel domn de ce acele persoane au cumpărat  imobilul şi dumnealui i-a spus că vor să o lase cuiva. Tocmai pentru că se creaseră suspiciuni, s-au făcut verificări mai multe decât de obicei, până la urmă banii nu au fost eliberaţi, deşi  domnul prezentase actele pe care le-a solicitat respectiv, o procură de desfiinţare a contului de depozit şi un certificat că procura nu a fost revocată. Între timp se luase legătura cu presupuşii  cumpărători şi aceştia  au declarat că nu au cumpărat. Martora a mai arătat că îşi aduce aminte că nu a văzut nici un fel de  diferenţe între persoana care s-a prezentat şi persoana din  buletin şi îşi aduce aminte că atunci purta ochelari de vedere şi era brunet. Întrebată fiind dacă la momentul luării declaraţiei poate recunoaşte persoana care s-a prezentat, martora a precizat că este foarte posibil ca acea persoana sa fie  persoana cu din sală, respectiv inculpatul şi nu îşi aduce aminte cum a decurs recunoaşterea din grup dată fiind perioada de timp care a trecut de la acel moment.

Martora V A I a declarat că şi în prezent lucrează în banca L Sucursala Braşov, în calitate de manager clienţi. Aceasta îşi aminteşte  că, în iulie 2010, G A i-a prezentat documente, respectiv un contract de vânzare cumpărare si o procură  care îl împuternicea pe vânzător  să ridice suma de bani ce i se cuvenea din contul cumpărătorilor. Situaţia i s-a părut atipică. Cerându-i-se să identifice persoana care s-a prezentat atunci, precizează că, aceasta este inculpatul SF prezent în sala de judecată la momentul audierii. Martora aminteşte că întrucât procura nu era suficientă, respectiv nu cuprindea suficiente dispoziţii pentru operaţiunea pe care trebuia să o facă, i-a cerut acelei persoane să aducă o altă procură. Martora a precizat că nu îşi aminteşte numele persoanei care s-a prezentat dar a recunoscut acea persoană cu siguranţă atât de pe planşa foto cât şi la momentul audierii în sala de judecată. Martora a mai arătat că a solicitat o verificare  a procurii pentru a vedea dacă nu a fost revocată. Ca urmare a solicitat persoanei să vina cat mai repede cu un certificat de la INFONOT care să ateste ca acea procură nu a  fost revocată. Când s-a prezentat respectiva persoană a observat ca certificatul era eliberat cu câteva  zile înainte  şi de aceea a refuzat sa eliberez banii. A observat de asemenea că procurile erau eliberate foarte repede şi a purtat o discuţie cu dumnealui relativ la acest aspect. Atunci mi-a spus că domnii sunt foarte în vârsta si nedeplasabili, că notarul s-a deplasat la ei acasă, însă acest aspect nu rezulta din încheierea notarială. Martora arată în continuare că, se născuseră  o serie de suspiciuni  motive pentru care  s-au făcut verificări suplimentare, în sensul că au fost sunaţi cumpărătorii, ca şi notarul. Arată că personal  a sunat notarul, însă aceasta cu motivul confidenţialităţii actelor nu a dorit să îi dea relaţii la telefon. Ulterior  direcţia  juridică a făcut  o adresa biroul notarial, dar nu ştie ce răspuns a primit de la notar. Pentru că persoanele vătămane aveau conturi deschise la L Bank, în baza de date erau numerele lor de telefon. Una dintre colegele sale i-a sunat, nu poate preciza care, iar ei au comunicat că nu au încheiat nici un act  notarial, nici contractul, nici procura şi nici nu au cumpărat vreun imobil şi nici nu au  împuternicit pe nimeni să ridice bani din contul lor. Mai arată că datele personale ale clienţilor au caracter confidenţial. Numărul de cont în cazul deschiderii unui cont la banca este înmânat clientului pe un fel de cartelă şi pe extrasul de cont  eliberat de  banca se imprimă numărul de cont şi datele personale ale  clientului. Nu îşi aminteşte în acea perioadă dacă extrasul de cont era comunicat automat sau doar la cerere şi nici nu îşi explică cum ar fi putut aceste acte să ajungă în posesia acelei persoane.

Declaraţiile celor două martore nu diferă de cele date de acestea în cursul urmăririi penale şi deşi inculpatul a afirmat în apărarea sa că, cu ocazia recunoaşterii din grup şi de pe planşele foto, acestora li s-a sugerat care este persoana care trebuie recunoscută, instanţa reţine că această apărare nu are suport probator. Astfel, recunoaşterea de pe planşa foto s-a făcut în prezenţa martorilor asistenţi, atât G A cât şi V A I recunoscând cu certitudine persoana care s-a prezentat la bancă şi a dorit să transfere bani din contul părţilor vătămate M şi W, indicându-l pe inculpatul SF. În ceea ce priveşte recunoaşterea din grup, aceasta s-a realizat în acelaşi mod, în prezenţa a câte doi martori asistenţi.

Împrejurarea că la dosarul de urmărire penală, procesului verbal întocmit cu ocazia recunoaşterii din grup efectuată de martora V, i s-a ataşat planşa fotografică ce reflectă componenţa grupului format pentru recunoaşterea efectuată de martora G şi invers, nu atrage nulitatea acestor procese verbale. Instanţa constată că procesele verbale de recunoaştere au fost întocmite cu respectarea dispoziţiilor procedurale respectiv conţin toate elementele prevăzute de art. 91 Cod procedură penală şi  nu se constată nicio încălcare care să atragă vreo nulitate din cele prevăzute de art. 197 alin 4 Cod procedură penală şi constituie mijloace de probă, care se coroborează cu declaraţiile date de martore.

Raportul de constatare tehnico – ştiinţifică grafică nr. 222785/25.05.2011 întocmit de IPJ- Serviciul Criminalistic a concluzionat că WW şi MV nu au semnat contractul de vânzare - cumpărare înregistrat cu nr. 1094/28.06.2010 şi nici cele trei procuri folosite de către învinuit la datele de 6 şi 8 iulie 2010, iar impresiunile de ştampilă de pe certificatele care atestau nerevocarea procurilor au fost depuse prin metode copiative, folosindu-se tehnica de calcul.

Imaginile surprinse de camerele de supraveghere montate la sediul L Bank au fost analizate de Institutul pentru Tehnologii Avansate. În raportul de expertiză nr. 660279/23.09.2011 de la f 178 dup, a comunicat că există similitudini între figura persoanei surprinse pe camerele video al unităţii bancare la data de 08.07.2010 şi figura reală a inculpatului dar, din cauza calităţii filmării, nu s-a putut stabili cu certitudine suprapunerea trăsăturilor faciale. Din conţinutul raportului rezultă că o comparaţie a portretelor în proiecţie frontală aparţinând lui SF şi subiectului S1(persoana din imagini) nu s-a putut realiza datorită faptului că nu a fost surprinsă o imagine frontală a subiectului de camerele de supraveghere montate la sediul Leumi Bank, în zilele de 6 respectiv 8 iulie 2010. Analiza comparativă a profilului SF/S1 a demonstrat similitudini ale semnalmentelor faciale, expertul menţionând că nu se poate stabili identitatea dintre cele două persoane.

 Prin raportul de constatare tehnico - ştiinţifică de portret nr. 222741/05.05.2011 întocmit de IPJ Serviciul Criminalistic s-a concluzionat (f. 167 dup) că poza de pe actul de identitate folosit de către inculpat, la data de 06.07.2010, în faţa reprezentanţilor bancari reprezintă aceeaşi fizionomie cu cea a lui SF.

Din datele obţinute de la Direcţia pentru evidenţa persoanelor şi administrarea bazelor de date din cadrul MAI rezultă că persoana DM există, domiciliază în municipiul Braşov şi în prezent este posesorul CI seria BV nr.740281/25.02.2011 eliberată de SPCLEP Braşov cu valabilitate până în 14.07.2021. Potrivit fişei de evidenţă pentru CNP 1670714080040, la data de 13.10.2004, lui DM i s-a eliberat CI seria SZ nr.137356/08.10.2004 cu valabilitate 14.07.2014 întocmită de Municipiul Slobozia. Această carte de identitate a fost schimbată cu cea mai sus menţionată, motivul fiind precizat ca fiind acela al schimbării domiciliului.

Instanţa constată că, falsificarea cărţii de identitate s-a realizat prin înlocuirea fotografiei posesorului cărţii de identitate seria …. nr………..2004 cu valabilitate …….2014  celelalte date de identificare ale persoanei fiind reale. Datele de identificare înscrise pe cartea de identitate seria …………..au fost folosite în cuprinsul celorlalte acte falsificate respectiv contractul de vânzare cumpărare aparent intervenit între DM şi WW şi MV, ce poartă amprenta BNP B  şi numărul de autentificare 1…/2010 (nereal) şi al celor trei procuri aparent provenind de la WW şi MV.

În cauză nu s-a putut stabili executantul falsului, dar cu certitudine falsul s-a realizat cu ştiinţa inculpatului SF dată fiind activitatea infracţională ulterioară a acestuia.

De asemenea, în cauză nu au putut fi identificate originalele actelor ale căror copii xerox au fost ataşate la DUP filele 95-103

Concluziile care rezultă din probele administrate în cauză sunt următoarele:

- cartea de identitate seria … nr./2004 cu valabilitate 2014  emisă de Municipiul S folosită în scopul deschiderii unui cont la ING Braşov Ag…. , precum şi la sediul L  Bank Braşov în scopul transferului unor sume de bani din contul titularilor WW şi MV, poartă fotografia inculpatului SF.

- persoana care s-a prezentat la sediul L Bank în datele de 6 şi 8 iulie 2010 sub identitatea DM este inculpatul SF, aceasta rezultând din declaraţiile celor două martore audiate coroborate cu procesele verbale de recunoaştere din grup şi de pe planşa fotografică, dar şi cu raportul de expertiză a imaginilor din care rezultă similitudinea indicilor analizaţi în medie de 98,57%

  ÎN DREPT

 Fapta inculpatului SF care, la datele de 06.07.2010, respectiv 08.07.2010 a folosit 7 înscrisuri oficiale falsificate în scopul transferării sumei de 120.000 de EURO din conturile părţilor vătămate WW şi MV în contul său personal, a fost încadrată în conţinutul concret al infracţiunii de uz de fals în formă continuată prev. de art. 291 teza I Cod penal cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal (7 acte materiale).

Fapta aceluiaşi inculpat care, la datele de 06.07.2010 şi 08.07.2010, s-a prezentat sub identitatea falsă „DM" fiul lui … şi al ….., CNP 1………., posesor al CI seria …. nr. 1…… emisă de municipiul S…., la sediul Bank L România - Sucursala Braşov unde, prin folosirea actelor false, a încercat inducerea în eroare a personalului bancar pretinzând, în temeiul unui raport juridic inexistent (vânzarea unui imobil către WW şi MV), transferarea sumei totale de 124.000 EURO din conturile celor două persoane menţionate în contul său personal deschis pe numele de DM la ING Bank Braşov, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave prev. de art. 20 Cod penal raportat la art. 215 al. l, 2 şi 5 Cod penal.

Inculpatul a săvârşit faptele cu vinovăţie sub forma intenţiei directe. Fără a putea stabili cu certitudine gradul de participare a inculpatului SF la întocmirea actelor falsificate, rezultă din probele administrate în cauză faptul că, acesta s-a prezentat la Leumi Bank sub identitatea falsă DM, ca fiind mandatat de WW şi MV în scopul de a transfera din conturile acestora suma totală de 124.000 de euro reprezentând preţul înstrăinării unui imobil, cumpărători fiind WW şi MV (clienţi ai băncii), şi a încercat inducerea în eroare a angajatelor băncii în scopul arătat mai sus, acela de a-şi însuşi suma de bani.

La individualizarea judiciară a pedepselor ce vor fi aplicate inculpatului instanţa va avea în vedere criteriile prev de art. 72 Cod penal, respectiv limitele de pedeapsă prevăzute de textul incriminator de modalitatea şi circumstanţele în care au fost săvârşite faptele, dar şi de persoana inculpatului care nu este la primul contact cu legea penală, prin sentinţa penală nr.1701/18.11.2009 a Judecătoriei Braşov, definitivă prin decizia penală nr. 64/Ap/12.03.2010 a Tribunalului Braşov acesta fiind condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pentru săvârşirea infracţiunii continuate prev de art. 2151 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin 2 Cod penal (21 de acte materiale).

Raportat la data prezentelor fapte analizate instanţa constată că sunt aplicabile dispoziţiile art. 37 lit. a) Cod penal şi ale art. 83 Cod penal pentru fiecare dintre cele două infracţiuni pentru care instanţa va condamna inculpatul corelativ cu aplicarea dispoziţiilor privitoare la concursul de infracţiuni. În ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei închisorii aceasta va fi detenţia efectivă numai astfel putând fi atins scopul pedepsei şi îndeplinite funcţiile acesteia. Instanţa va aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev de art. 64 lit. a) teza a II a, lit. b) Cod penal.

În LATURA CIVILĂ a cauzei instanţa va constata că în fapt nu s-a creat un prejudiciu nici băncii şi nici părţilor vătămate WW şi MV.

ALTE DISPOZIŢII

Sunt false actele folosite de inculpat la tentativa de inducere în eroare a angajaţilor Leumi Bank după cum urmează:

- carte de identitate seria …. nr. 1…./08.10.2004 eliberată municipiul S… pe numele de DM folosită la data de 6 şi 8 iulie 2010, dar şi la data de 30.06.2010 la ING Braşov agenţia R…...

-  contractul de vânzare - cumpărare încheiat între „DM" (vânzător) şi numiţii WW şi MV (cumpărători) autentificat sub numărul 1…./…..2010 la BNP B. având ca obiect vânzarea unui imobil situat în localitatea S….jud. Braşov (CF nr…..);

 - procură specială autentificată sub numărul 1…/…2010 la acelaşi BNP prin care cumpărătorul WW îl împuternicea pe DM să ridice din contul său deschis la Bank L România - sucursala Braşov suma de 62.000 de EURO;

- procură specială autentificată sub numărul 1….2010 la acelaşi BNP prin care cumpărătorul MV îl împuternicea pe DM să ridice din contul său deschis la Bank L - sucursala Braşov suma de 62.000 de EURO;

-  procură specială autentificată sub nr. 1…..in data de …..2010 la BNP B…. prin care cumpărătorul WW îl împuternicea pe DM să lichideze contul său deschis la Bank L România - sucursala Braşov

- certificatul din Registrul Naţional de Evidenţă a Revocării Procurilor nr. 77868/08.07.2010 emis de Infonot Systems SRL RNPR din care rezultă că procura specială autentificată sub nr. 1…. din data de …….2010 la BNP B… nu a fost revocată în perioada 28.06.2010 - 08.07.2010;

Potrivit art. 445 Cod procedură penală înscrisurile declarate false de către instanţă se anulează, făcându-se menţiune pe fiecare pagină, înscrisuri care se păstrează la dosarul cauzei. Pentru ca anularea să producă efectul scontat este necesar ca înscrisul să fie în original. Aşa cum rezultă din actele dosarului, originalul înscrisurilor folosite de inculpat nu au putut fi identificate şi ridicate în cursul cercetărilor.

CHELTUIELI JUDICIARE

În cursul procedurii inculpatul a fost asistat de avocat ales.

Potrivit art. 191 alin 1 Cod procedură penală inculpatul va fi obligat să plătească statului cheltuieli judiciare în cuantum de 900 de lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE  LEGII

H O T Ă R Ă Ş T E

În baza art 20 Cod penal raportat la art 215 alin 1, 2 şi 5 Cod penal cu aplicarea art 37 lit a Cod penal condamnă inculpatul SF (fiul lui ….. şi al ……, ns. la data de ……… în mun. Braşov, domiciliat în B…CNP 1………), pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la înşelăciune, la pedeapsa principală de 5 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev de art 64 lit a) teza a II a, lit b) Cod penal pe durata a 3 ani.

În baza art 291 teza I Cod penal cu aplicarea art 41 alin 2 Cod penal (7 acte materiale) cu aplicarea art 37 lit a Cod penal condamnă inculpatul SF pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals, la pedeapsa de 1 an şi 2 luni închisoare.

În baza art 83 Cod penal revocă suspendarea condiţionată a executării pedepsei 1 an închisoare aplicată prin sentinţa penală nr.1701/18.11.2009 a Judecătoriei Braşov, definitivă prin decizia penală nr. 64/Ap/12.03.2010 a Tribunalului Braşov şi cumulează această pedeapsă cu fiecare dintre pedepsele cu închisoarea mai sus aplicate rezultând pedepsele de 6 ani închisoare şi 2 ani şi 2 luni închisoare.

În baza art 33 lit a Cod penal, 34 lit b Cod penal, 35 Cod penal contopeşte pedepsele de mai sus inculpatul executând pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev de art 64 lit a) teza a II a, lit b) Cod penal pe durata a 3 ani.

În baza art 71 Cod penal interzice inculpatului drepturilor prev de art 64 lit a) teza a II a, lit b) Cod penal. 

Constată  false următoarele înscrisuri:

- carte de identitate seria …. nr. 1…./08.10.2004 eliberată municipiul S… pe numele de DM folosită la data de 6 şi 8 iulie 2010, dar şi la data de 30.06.2010 la ING Braşov agenţia R…...

-  contractul de vânzare - cumpărare încheiat între „DM" (vânzător) şi numiţii WW şi MV (cumpărători) autentificat sub numărul 1…./…..2010 la BNP B. având ca obiect vânzarea unui imobil situat în localitatea S….jud. Braşov (CF nr…..);

 - procură specială autentificată sub numărul 1…/…2010 la acelaşi BNP prin care cumpărătorul WW îl împuternicea pe DM să ridice din contul său deschis la Bank L România - sucursala Braşov suma de 62.000 de EURO;

- procură specială autentificată sub numărul 1….2010 la acelaşi BNP prin care cumpărătorul MV îl împuternicea pe DM să ridice din contul său deschis la Bank L - sucursala Braşov suma de 62.000 de EURO;

-  procură specială autentificată sub nr. 1…..in data de …..2010 la BNP B…. prin care cumpărătorul WW îl împuternicea pe DM să lichideze contul său deschis la Bank L România - sucursala Braşov

- certificatul din Registrul Naţional de Evidenţă a Revocării Procurilor nr. 77868/08.07.2010 emis de Infonot Systems SRL RNPR din care rezultă că procura specială autentificată sub nr. 1…. din data de …….2010 la BNP B… nu a fost revocată în perioada 28.06.2010 - 08.07.2010

Obligă inculpatul să plătească statului suma de 900 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la pronunţare şi de la comunicare cu partea vătămată Bank Leumi România  SA – Sucursala Braşov.

Pronunţată în şedinţă publică azi 4.06.2013

PREŞEDINTEGREFIER

T A C   C A

Red.T.A.C../06.06.2013

Dact.A.C./12.06.2013 - 2 ex