Contestaţie în anulare împotriva deciziei prin care instanţa de control judiciar a admis excepţie netimbrării apelului

Prin cererea înregistrată la ZZ.LL.2018 sub nr. …/…/…, contestatorul A, …, a solicitat instanţei, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL TERITORIAL AL POLIŢIEI DE FRONTIERĂ …., cu sediul în …, să dispună anularea Deciziei civile nr. …/Ap de la ZZ LL 2018 a Tribunalului Satu Mare, pronunţată în dosarul nr. …/…/…, rejudecarea cauzei, respingerea excepţiei netimbrării, admiterea apelului, schimbarea sentinţei, admiterea plângerii şi anularea procesului verbal, cu acordarea cheltuielilor de judecată ocazionate.

În motivare, s-a reliefat că dezlegarea dată apelului este rezultatul unei greşeli materiale, fiind considerat în mod eronat că taxa de timbru nu ar fi fost achitată, deşi exista copia chitanţei la dosar.

În drept, s-au invocat prevederile art. 503 şi urm. din C. proc. civ. şi ale art. 33 alin. (1) şi urm. din O. U. G. nr. 80/2013.

În probaţiune, s-au ataşat înscrisuri ( f. 1 verso - 3 ).

Cererea a fost timbrată ( f. 9 ).

Intimatul a depus, la ZZ.LL.2018, întâmpinare ( f. 17 - 18 ), prin care a pretins respingerea contestaţiei ca nefondată şi menţinerea deciziei.

În susţinerea poziţiei procesuale adoptate, s-a evidenţiat că, de fapt, contestaţia în anulare reprezintă o cale de atac extraordinară, or, din conţinutul deciziei pronunţate de instanţa de apel, nu rezultă existenţa unor erori materiale de fapt, involuntare, comise prin confundarea unor date esenţiale ale dosarului.

În drept, s-au invocat dispoziţiile art. 205, 503, 506 şi 508 din C. proc. civ.

Analizând contestaţia în anulare formulată, tribunalul reţine următoarele:

Prin Decizia civilă nr. …/Ap de la ZZ LL 2018 a Tribunalului Satu Mare, pronunţată în dosarul nr. …/…/… ( f. 24 - 26 dosar nr. 696/266/2016 Tribunalul Satu Mare ), s-a admis excepţia netimbrării apelului şi s-a anulat apelul declarat de către contestator, împotriva Sentinţei civile nr. .../2017 de la ZZ LL 2017 a Judecătoriei ..., ca fiind netimbrat, din considerentele hotărârii putându-se desprinde ideea că instanţa de control judiciar a considerat că, în realitate, înscrisul depus, necertificat de parte pentru conformitate cu originalul, nu făcea dovada achitării taxei de timbru.

Potrivit art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când: … 2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale, iar conform alin. (3) din cadrul aceluiaşi articol, Dispoziţiile alin. (2) pct. 1, 2 şi 4 se aplică în mod corespunzător hotărârilor instanţelor de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs, contestaţia în anulare fiind calificată, aşadar, ca o cale de atac extraordinară de retractare şi nesuspensivă de executare, prin care se pretinde chiar instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, în cazurile şi în condiţiile strict prevăzute de lege, să o anuleze şi să treacă la o nouă judecată. Pe de altă parte, în măsura în care se iau în considerare dispoziţiile art. 503 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ., se poate face diferenţierea între contestaţia în anulare de drept comun, la care se referă alin. (1), ce poate fi exercitată când contestatorul nu a fost legal citat şi nici nu a fost prezent la termenul la care a avut loc judecata şi contestaţia în anulare specială, reglementată de alin. (2), ce se particularizează prin obiectul acesteia, anume hotărârile instanţelor de recurs sau ale instanţelor de apel, care, potrivit legii, nu sunt susceptibile de recurs, în baza art. 503 alin. (3) din C. proc. civ.

Dincolo de cele deja expuse, este de reliefat că exercitarea contestaţiei în anulare, în temeiul art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., presupune că dezlegarea dată de instanţă constituie rezultatul unei erori de natură materială, adică acea greşeală survenită ca urmare a confundării unor elemente importante ale cauzei sau a unor date materiale şi care a determinat pronunţarea unei anumite soluţii, fiind în discuţie, aşadar, greşeli de fapt, involuntare, iar nu erori de judecată sau de apreciere a probelor, de interpretare a normelor incidente sau de rezolvare a unui incident procedural, incompatibile cu specificul căii extraordinare de atac de retractare. Mai mult decât atât, trebuie notat că, în mod evident, este posibilă invocarea, în cadrul contestaţiei, doar a unei erori materiale esenţiale, ce a condus la pronunţarea unei soluţii greşite, faţă de actele existente la dosar, însă, în chestiunea discutată, tribunalul constată că se impune a se ţine seama şi de reglementarea art. 3 alin. (1) din C. proc. civ., în baza căreia În materiile reglementate de prezentul cod, dispoziţiile privind drepturile şi libertăţile persoanelor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Constituţia, Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte, precum şi ale alin. (2), în temeiul cărora Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi prezentul cod, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care prezentul cod conţine dispoziţii mai favorabile.

În consecinţă, luând în seamă aspectul că dreptul de acces la justiţie este garantat, ca atare, de art. 6 par. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale ( CEDO ), tribunalul observă că modalitatea în care se interpretează dispoziţiile ce stabilesc cazurile şi condiţiile în care se pot exercita căile de atac se impun a fi interpretate din prisma statuărilor Curţii de la Strasbourg, care a constatat, prin Hotărârea din 23 septembrie 2014, pronunţată în cauza Hietsch c. României, o încălcare a art. 6 par. 1 din Convenţie în ipoteza în care s-a anulat recursul declarat de reclamantă şi apoi s-a respins contestaţia sa în anulare deşi taxa de timbru datorată a fost efectiv achitată, fiind transmisă instanţei prin poştă, prin scrisoare recomandată, însă nu a ajuns la dosar din cauza unor disfuncţionalităţi la nivelul grefei sau serviciilor poştale, iar nu din motive imputabile recurentei. Prin urmare, în circumstanţele date, apare cert faptul că verificarea condiţiilor de admisibilitate ale contestaţiei în anulare speciale nu poate fi realizată prin raportare la situaţia existentă la dosar, la data la care s-a pronunţat decizia atacată, mai ales în situaţiile în care părţii interesate nu i se poate imputa împrejurarea că, din diverse raţiuni, exterioare sferei sale de activitate, un anumit înscris nu a ajuns, efectiv, la dosar, deşi fuseseră depuse toate diligenţele necesare, astfel că, spre exemplu, în ipoteza în care taxa de timbru fusese achitată, însă dovada nu se regăsea la dosar ori scriptul transmis nu întrunea condiţiile impuse de lege pentru a fi luat în considerare, cum se întâmplă în cazul în care nu era certificat pentru conformitate, potrivit art. 150 alin. (2) din C. proc. civ., anularea căii de atac ordinare şi eventuala respingere a contestaţiei în anulare exhibă un formalism excesiv şi rigid, incompatibil cu exigenţele ce decurg din asigurarea deplină a dreptului de acces.

Aşadar, faţă de cele expuse, trebuie subliniat că nu pot fi primite apărările intimatului, în legătură cu cerinţele de admisibilitate ale contestaţiei în anulare speciale, de vreme ce, în cauză, este incontestabil elementul că s-a plătit taxa de timbru aferentă apelului declarat, fapt atestat, indubitabil, prin chitanţa din ZZ.LL.2017, depusă de către contestator, în original, în etapa procesuală a căii de atac extraordinare şi, mai mult decât atât, la dosarul cauzei se regăsea, într-adevăr, o copie a înscrisului, transmisă prin fax şi care, în consecinţă, nu era certificată pentru conformitate ( f. 6 verso şi 15 verso dosar nr. …/…/… Tribunalul Satu Mare ), dar care reprezenta un indiciu suficient în sensul că taxa fusese avansată. Ca atare, în cauză se identifică o eroare de natură materială ce a condus la pronunţarea unei soluţii greşite întrucât apelul exercitat a fost anulat ca urmare a admiterii excepţiei netimbrării, deşi taxa era achitată, iar la dosar se regăsea o copie transmisă prin fax, de către partea interesată, or respingerea contestaţiei în anulare, promovată în asemenea condiţii, ar echivala cu atingerea în substanţă a dreptului de acces la justiţie, garantat de art. 6 par. 1 din Convenţie şi de art. 6 alin. (1) din C. proc. civ.

Concluzionând, în baza art. 503 alin. (2) pct. 2 şi alin. (3) din C. proc. civ., se va admite contestaţia în anulare formulată, iar Decizia civilă nr. …/Ap de la ZZ LL 2018 a Tribunalului Satu Mare, pronunţată în dosarul nr. 696/266/2016, va fi anulată.

Astfel cum dispune art. 508 alin. (3) din C. proc. civ., Dacă motivul de contestaţie este întemeiat, instanţa va pronunţa o singură hotărâre prin care va anula hotărârea atacată şi va soluţiona cauza. Dacă soluţionarea cauzei la acelaşi termen nu este posibilă, instanţa va pronunţa o hotărâre de anulare a hotărârii atacate şi va fixa termen în vederea soluţionării cauzei printr-o nouă hotărâre. În acest ultim caz, hotărârea de anulare nu poate fi atacată separat, din textul redat putându-se desprinde ideea că, în măsura în care contestaţia în anulare este fondată, aceasta determină anularea hotărârii atacate şi soluţionarea cauzei, aşa încât, în prezentul litigiu, de vreme ce s-a anulat decizia pronunţată în apel, prin care s-a anulat calea de atac ordinară declarată ca netimbrată, rezultă că, în continuare, tribunalul este ţinut a tranşa pricina în care a survenit incidentul evocat.

Cu titlu preliminar, se observă că, la termenul de judecată din ZZ.LL.2018, instanţa de apel a rămas în pronunţare asupra excepţiei netimbrării apelului şi, în subsidiar, asupra excepţiei lipsei calităţii de reprezentant pentru apărătorul apelantului ( f. 24 dosar nr. …/…/… Tribunalul Satu Mare ), aşa încât, prioritar, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., se impun a fi dezlegate cele două excepţii de procedură, ţinând seama de cele statuate în precedent, în ce priveşte caracterul fondat al contestaţiei în anulare exercitate.

Din această perspectivă, este adevărat că, potrivit art. 19 din O. U. G. nr. 80/2013, În materie contravenţională, plângerea împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, precum şi calea de atac împotriva hotărârii pronunţate se taxează cu 20 lei, iar conform art. 33 alin. (1) din O. U. G. nr. 80/2013, Taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepţiile prevăzute de lege, însă, în ce priveşte cauza de faţă, s-a evidenţiat deja că, aşa cum rezultă din chitanţa depusă cu prilejul rezolvării contestaţiei în anulare, apelantul a avansat taxa de timbru datorată, anterior soluţionării pricinii prin decizia anulată şi posterior momentului la care obligaţia în discuţie i-a fost pusă în vedere, or, în asemenea circumstanţe, se impune a aprecia că excepţia netimbrării apelului este neîntemeiată.

Relativ la celălalt incident survenit, tribunalul constată că, în baza art. 82 alin. (1) din C. proc. civ., Când instanţa constată lipsa dovezii calităţii de reprezentant a celui care a acţionat în numele părţii, va da un termen scurt pentru acoperirea lipsurilor. Dacă acestea nu se acoperă, cererea va fi anulată, iar în temeiul art. 151 alin. (1) din C. proc. civ., Când cererea este făcută prin mandatar, se va alătura procura în original sau în copie legalizată, alin. (2) stabilind că Avocatul şi consilierul juridic vor depune împuternicirea lor, potrivit legii, din textele redate putându-se deduce, pe de o parte, că excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant produce, iniţial, un efect dilatoriu, instanţa fiind ţinută a acorda un termen în vederea complinirii, efectul dirimant putându-se produce numai în cazul în care lipsurile nu sunt acoperite şi, pe de altă parte, că dovada calităţii de reprezentant, în ipoteza avocatului sau consilierului juridic, se face prin depunerea împuternicirii eliberate conform legii speciale. Referitor la prezenta cauză, se observă că, în realitate, s-a făcut dovada calităţii de reprezentant pentru avocatul apelantului, aşa încât excepţia este neîntemeiată, aceasta producând un efect dilatoriu, după cum s-a evidenţiat anterior, fiind necesară acordarea unui termen de judecată pentru complinire.

Cu privire la fondul apelului, tribunalul constată că, prin Sentinţa civilă nr. .../2017 de la ZZ LL 2017 a Judecătoriei ..., pronunţată în dosarul nr. …/…/… ( f. 45 - 47 dosar Judecătoria …), s-a admis în parte plângerea formulată de către apelantul A, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL TERITORIAL AL POLIŢIEI DE FRONTIERĂ … şi s-a anulat în parte procesul verbal ..., în sensul că s-a redus cunatumul amenzii aplicate de la suma de 2000 lei la cea de 1000 lei. 

Pentru a pronunţa hotărârea indicată, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că actul dresat respectă prevederile art. 17 din O. G. nr. 2/2001, fără a putea fi primite criticile legate de modalitatea în care s-a realizat descrierea faptei şi, de asemenea, s-a considerat că acesta este temeinic. Astfel, s-a apreciat că persoana sancţionată avea obligaţia de a introduce în aplicaţie datele obligatorii pe care trebuie să le cuprindă avizul de însoţire, în situaţia în care se afla într-o zonă fără accesibilitate, ipoteză în care aplicaţia genera un cod offline, ce trebuia înscris în aviz, sens în care s-a conchis că s-a săvârşit contravenţia imputată, fiind întrunite elementele sale constitutive. Cu toate acestea, s-a constatat că amenda la nivelul minim prevăzut de lege este suficientă pentru atragerea atenţiei asupra consecinţelor nerespectării dispoziţiilor legale şi pentru îndreptarea comportamentului acestuia.

Împotriva acestei hotărâri s-a declarat apel de A, prin care s-a solicitat rejudecarea cauzei, admiterea în întregime a plângerii şi anularea procesului verbal.

În motivare, s-a opinat, în esenţă, că sentinţa fondului este parţial netemeinică, faţă de considerentele reţinute.

În drept, s-au invocat prevederile art. 466, 470, 478 şi 480 şi urm. din C. proc. civ., ale O. G. nr. 2/2001 şi ale H. G. nr. 470/2014.

În probaţiune, s-a solicitat administrarea probei cu martori, interogatoriul, acte.

Intimatul a transmis, la 10.11.2017, întâmpinare ( f. 11 - 12 ), prin care a pretins respingerea apelului şi menţinerea sentinţei atacate.

În susţinerea poziţiei procesuale adoptate, s-a relevat că interpretarea apelantului este eronată, ţinând seama de considerentele hotărârii.

În drept, s-au invocat dispoziţiile art. 466 şi urm. din C. proc. civ., ale art. 3 şi 7 din H. G. nr. 470/2014 şi ale O. G. nr. 2/2001.

Analizând apelul declarat, din prisma motivelor invocate şi a dispoziţiilor incidente, dar luând în considerare şi prevederile art. 479 alin. (1) teza a II a din C. proc. civ., tribunalul reţine următoarele:

Astfel cum rezultă din cuprinsul procesului verbal ... ( f. 8 dosar Judecătoria ... ), apelantul a fost sancţionat contravenţional pentru săvârşirea faptei prevăzute de art. 3 alin. (1) raportat la art. 7 alin. (1) lit. k) din H. G. nr. 470/2014, fiind aplicată amenda de 2000 lei, reţinându-se în sarcina acestuia împrejurarea că, la data de ZZ.LL.2016, în jurul orei 21.25, în locul ..., nu a încărcat informaţiile standardizate cu privire la transportul de material lemnos în aplicaţia SUMAL la momentul începerii transportului de la locul de recoltare, a introdus datele după ce a fost oprit de echipa de control.

Potrivit art. 16 alin. (1) din O. G. nr. 2/2001, Procesul verbal de constatare a contravenţiei va cuprinde în mod obligatoriu: data şi locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea şi instituţia din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupaţia şi locul de muncă ale contravenientului; descrierea faptei contravenţionale cu indicarea datei, orei şi locului în care a fost sǎvârşitǎ, precum şi arǎtarea tuturor împrejurǎrilor ce pot servi la aprecierea gravitǎţii faptei şi la evaluarea eventualelor pagube pricinuite, indicarea actului normativ prin care se stabileşte şi se sancţionează contravenţia; indicarea societăţii de asigurări, în situaţia în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulaţie; posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute în actul normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a căii de atac şi organul la care se depune plângerea. Pe de altă parte, conform art. 17 din acelaşi act normativ, Lipsa menţiunilor privind numele, prenumele şi calitatea agentului constatator, numele şi prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii şi a sediului acesteia, a faptei săvârşite şi a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată şi din oficiu.

Procedând, în prealabil, la examinarea procesului verbal contestat din prisma prevederilor art. 17 din O. G. nr. 2/2001, ce consacrǎ, în mod limitativ, cazurile de nulitate necondiţionatǎ ale actului de constatare şi sancţionare contravenţionalǎ, care pot fi invocate şi din oficiu, tribunalul constată cǎ acesta cuprinde toate menţiunile obligatorii stabilite prin dispoziţiile legale anterior evidenţiate. 

Referitor la critica de nelegalitate care se desprinde din cele susţinute de către apelant în faţa primei instanţe şi raportat la examinarea realizată de către judecătorul fondului, se reţine că, prin prevederile art. 16 alin. (1) din O. G. nr. 2/2001, legiuitorul a determinat, în mod precis, elementele pe care actul de constatare trebuie să le cuprindă, printre care se numără şi descrierea faptei contravenţionale cu indicarea datei, orei şi locului în care a fost sǎvârşitǎ, precum şi menţionarea împrejurǎrilor ce pot servi la aprecierea gravitǎţii sale şi la evaluarea eventualelor pagube cauzate, însă, în măsura în care se are în vedere reglementarea art. 17 din O. G. nr. 2/2001, se poate lesne sesiza că numai cerinţa privitoare la descrierea acţiunii sau inacţiunii imputate a fost instituită sub sancţiunea nulităţii exprese, necondiţionată de existenţa unei vătămări, or, în cauză, este limpede că agentul instrumentator a realizat o descriere succintă, însă concretă şi adecvată a faptei imputate, de natură a permite exercitarea controlului jurisdicţional posterior, ţinând seama de cele consemnate în procesul verbal, după cum s-a evocat mai sus. În acelaşi context, raportat la elementele concrete la care apelantul a făcut trimitere, cu privire la omisiunea indicării mijlocului de transport şi a cantităţii de material lemnos, se observă că, în realitate, aspectele invocate au natura unor împrejurări ce caracterizează activitatea imputată, or neîndeplinirea cerinţei în discuţie, prevăzută, ca atare, de art. 16 alin. (1) din O. G. nr. 2/2001, nu poate atrage, în cauză, sancţiunea nulităţii, în circumstanţele în care nu s-a probat vătămarea ce ar fi fost cauzată, în sensul prevederilor art. 175 alin. (1) din C. proc. civ., câtă vreme, pe de o parte, prin promovarea plângerii şi a căii de atac ordinare împotriva sentinţei fondului persoana sancţionată a avut posibilitatea de a obţine examinarea legalităţii şi temeiniciei procesului verbal, de către organul jurisdicţional şi, pe de altă parte, faţă de specificul pe care îl prezintă fapta imputată, ce are natura unei contravenţii de pericol abstract, elementele la care se face trimitere nu pot fi apreciate ca fundamentale în decelarea circumstanţelor cauzei.

Totodată, relativ la menţionarea orei la care procesul verbal a fost încheiat, tribunalul constată că dispoziţiile art. 16 alin. (1) din O. G. nr. 2/2001 fac trimitere la data şi locul în care acesta a fost dresat, fără a se putea afirma, în mod justificat, că o consemnare precisă a orei ar fi indispensabilă pentru valabilitatea actului, putând fi adusă în prim plan, eventual, o nulitate virtuală, condiţionată de existenţa unei vătămări, or, în mod evident, nu aceasta este situaţia, în prezentul litigiu.

În fine, aspectul că apelantul ar fi încercat să acceseze aplicaţia, fără succes, în prezenţa organului constatator, element ce nu ar fi fost consemnat în procesul verbal, reprezintă, mai degrabă, o critică întemeiată pe prevederile art. 16 alin. (7) din O. G. nr. 2/2001, or, din reglementarea cuprinsă în teza a II a din textul evocat, ce stabileşte că Obiecţiunile sunt consemnate distinct în procesul verbal la rubrica „ Alte menţiuni “, sub sancţiunea nulităţii procesului verbal, rezultă că, pentru a deveni efectivă norma citată, se impune ca persoana sancţionată să facă proba că a avut obiecţiuni, că agentul constatator a refuzat să le consemneze în procesul verbal şi că acestea erau pertinente în raport de cele constatate, or, în mod cert, condiţiile evidenţiate nu sunt întrunite, cumulativ, în prezenta cauză.

Relativ la temeinicia procesului verbal, se reţine, după cum a considerat şi prima instanţă, că starea de fapt, astfel cum a fost indicată în actul de constatare, este în deplină concordanţă cu cea reală.

Astfel, trebuie reliefat că, aşa cum dispune art. 3 alin. (1) din H. G. nr. 470/2014, La momentul începerii transportului materialelor lemnoase de la locul de recoltare/depozitare/achiziţie/custodie/transbordare/după acordarea liberului de vamă în cazul importului, emitentul avizului de însoţire are obligaţia încărcării online sau offline, după caz, de pe orice terminal electronic pe care rulează aplicaţia SUMAL, denumit în continuare dispozitiv, aflat în mod obligatoriu la locul începerii transportului, a informaţiilor standardizate în aplicaţie, în vederea transmiterii acestora; aplicaţia se pune la dispoziţie, în mod gratuit, utilizatorilor prevăzuţi la art. 2 alin. (4) de către autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură, iar conform art. 7 alin. (1) lit. k) din acelaşi act normativ, Următoarele fapte constituie contravenţii şi se sancţionează după cum urmează: … k) nerespectarea de către utilizatorii SUMAL a obligaţiilor referitoare la modul de operare a datelor în SUMAL, cu amendă de la 1.000 lei la 3.000 lei.

Referitor la prezenta cauză, tribunalul constată că, spre deosebire de cele susţinute de către apelant, sentinţa primei instanţe reflectă stabilirea corectă, de către judecătorul fondului, a situaţiei de fapt relevante şi identificarea şi aplicarea corectă a normelor de drept incidente.

Sub acest aspect, este de observat că, într-adevăr, prima instanţă a redat împrejurările relatate de către martorul audiat în faţa sa ( f. 46 dosar Judecătoria ... ), însă, ulterior, a evidenţiat că nu pot fi primite susţinerile persoanei sancţionate şi ale celui ascultat, menţionând, explicit, raţiunile ce au condus la o asemenea dezlegare dată litigiului, legate de cuprinsul efectiv al avizului de însoţire, din prisma datei şi orei plecării transportului şi a momentului generării codului unic de către SUMAL, fiind examinată, detaliat, apărarea privind imposibilitatea îndeplinirii obligaţiei faţă de lipsa semnalului.

Dintr-o asemenea perspectivă, trebuie reliefat, în mod similar, că, din avizul de însoţire primar ataşat de apelant plângerii promovate, se poate deduce că data şi ora plecării transportului au fost menţionate ca fiind ZZ.LL.2016, 21.45, iar data, ora, minutul şi secunda generării codului unic de către SUMAL ZZ.LL.2016, 21.45.51 ( f. 4 dosar Judecătoria ...), or, faţă de elementele evocate de apelant în cuprinsul plângerii, anume că a încărcat cantitatea de 4 mc lemn foc esenţă fag, pentru care a completat avizul de însoţire primar şi, deşi a încercat să obţină codul SUMAL, nu s-a reuşit conexiunea la server, probabil datorită faptului că în pădure, între dealuri, nu există semnal, astfel că a pornit şi a mai oprit de două ori pentru a genera codul, fără succes ( f. 2 dosar Judecătoria Negreşti Oaş ), decurge concluzia univocă în sensul că sunt îndeplinite cerinţele de tipicitate ale contravenţiei imputate, după cum a apreciat, în mod justificat, şi prima instanţă. Astfel, din chiar relatarea apelantului reiese că acesta a iniţiat efectuarea transportului fără a fi fost încărcate informaţiile standardizate în aplicaţie, o atare împrejurare putând fi decelată inclusiv din declaraţia martorului B, audiat de către judecătorul fondului, care a amintit că apelantul a încercat să obţină codul care trebuia trecut pe avizul de însoţire la faţa locului, însă nu era semnal ( f. 39 dosar Judecătoria ... ). Mai mult decât atât, tribunalul observă că în mod corect a reţinut prima instanţă că sunt plauzibile susţinerile intimatului potrivit cărora, la momentul opririi de către organele de control, apelantul nu avea avizul completat, pe care l-a întocmit în prezenţa acestora, după obţinerea codului unic ( f. 46 verso dosar Judecătoria ...), de vreme ce, în avizul de însoţire, s-a consemnat ora plecării transportului 21.45, iar data, ora, minutul şi secunda generării codului unic de către SUMAL au fost indicate ca fiind ZZ.LL.2016, 21.45.51 ( f. 4 dosar Judecătoria ...), or, în plângerea promovată, apelantul a evidenţiat că abia în jurul orei 21.45 a reuşit obţinerea codului menţionat în aviz ( f. 2 dosar Judecătoria ...). Cu toate acestea, momentul evocat se plasa în timp posterior opririi de către organele de control şi iniţierii transportului, în circumstanţele în care, după pornire, apelantul ar mai fi încercat de două ori generarea codului SUMAL ( f. 2 dosar Judecătoria ...), aşadar în mod justificat prima instanţă a constatat că nu pot fi primite susţinerile persoanei sancţionate şi ale martorului.

În ce priveşte pretinsa imposibilitate de încărcare a informaţiilor, determinată de lipsa de semnal, se reţine că, din înseşi prevederile art. 3 alin. (1) din H. G. nr. 470/2014, se deduce că obligaţia de transmitere a datelor poate fi îndeplinită prin încărcarea online sau offline, existând o procedură specifică de urmat în ipoteza în care zona respectivă ar fi una fără accesibilitate GSM. Astfel, prin art. 3 alin. (3) din H. G. nr. 470/2014 s-a stabilit că În situaţia în care locul de recoltare/depozitare/achiziţie/custodie/transbordare/acordării liberului de vamă în cazul importului este situat într-o zonă cu accesibilitate GSM, emitentul avizului de însoţire are obligaţia transmiterii în SUMAL, online, a informaţiilor standardizate şi înregistrării în avizul de însoţire a codului unic, precum şi a datei, orei, minutului şi secundei, generate de SUMAL, de pe dispozitivul aflat în dotarea acestuia, iar alin. (4) din cadrul aceluiaşi articol dispune că În situaţia în care locul de recoltare/achiziţie/custodie/transbordare este situat într-o zonă fără accesibilitate GSM, emitentul avizului de însoţire introduce informaţiile standardizate în aplicaţia instalată pe dispozitivul care însoţeşte în mod obligatoriu mijlocul de transport; aplicaţia generează un cod offline. Ca atare, chiar şi în situaţia în care în locul de pornire nu ar fi existat semnal, după cum a afirmat apelantul, acesta era ţinut a transmite în aplicaţie datele prevăzute de lege, urmând a se obţine un cod offline, rămânând ca, în baza art. 3 alin. (5) din H. G. nr. 470/2014, acesta să fie înscris în avizul de însoţire de către emitent, iar în temeiul alin. (6) din cadrul aceluiaşi articol, La momentul intrării mijlocului de transport care transportă materialele lemnoase într-o zonă accesibilă GSM, SUMAL generează codul unic, precum şi data, ora, minutul şi secunda prevăzute la alin. (3), pe care conducătorul mijlocului de transport are obligaţia să le înscrie în avizul de însoţire. În situaţia în care dispozitivul prevăzut la alin. (1) ori aplicaţia instalată pe acesta nu funcţionează, conducătorul mijlocului de transport are obligaţia, la momentul intrării mijlocului de transport într-o zonă accesibilă GSM, să obţină codul unic de la sediul emitentului, cod unic pe care îl înscrie în avizul de însoţire, şi să informeze telefonic structura teritorială de specialitate a autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură. În scopul emiterii codului unic sau a codului offline şi al verificării veridicităţii codului unic, depozitele de materiale lemnoase sunt obligate să aibă asigurată conexiunea la internet, care generează obligatoriu şi coordonate geografice, or aceste dispoziţii nu au fost respectate de către persoana sancţionată.

În fine, tribunalul constată că, în prezentul litigiu, nu sunt incidente ipoteze care să poată fi circumscrise unor cauze care înlătură caracterul contravenţional al faptei, în sensul art. 11 alin. (1) din O. G. nr. 2/2001 şi nici nu se poate afirma, în mod justificat, că activitatea imputată nu ar fi fost săvârşită cu vinovăţie, dat fiind că, aşa cum s-a statuat de către prima instanţă, legea prevede explicit cadrul de urmat în ipoteza în care nu ar exista accesibilitate GSM, or apelantul nu s-ar putea prevala de necunoaşterea normelor în vigoare pentru a obţine înlăturarea responsabilităţii sale. 

Sintetizând, ţinând seama de argumentele expuse anterior, se reţine că procesul verbal încheiat este temeinic şi legal, situaţia de fapt reţinută fiind conformă celei reale, iar acţiunea reproşată apelantului există şi îi este imputabilă, fiind întrunite toate elementele constitutive ale contravenţiei, atât din prisma laturii obiective, cât şi a celei subiective.

Referitor la modalitatea concretă de individualizare, se observă că, potrivit art. 21 alin. (3) din O. G. nr. 2/2001, Sancţiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ şi trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite, ţinându-se seama de împrejurările în care a fost săvârşită fapta, de modul şi mijloacele de săvârşire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum şi de circumstanţele personale ale contravenientului şi de celelalte date înscrise în procesul  verbal, iar conform art. 5 alin. (5) din O. G. nr. 2/2001, Sancţiunea stabilită trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite, revenind instanţei sarcina de a hotărî asupra acesteia, după cum rezultă din cuprinsul art. 34 alin. (1) din O. G. nr. 2/2001.

În ce priveşte particularităţile cauzei, se constată că, faţă de modalitatea în care s-a dezlegat pricina de către prima instanţă, prin reducerea cuantumului amenzii la nivelul minimului prevăzut de lege, nu poate fi adus în discuţie cadrul în care s-a realizat procesul de individualizare. În al doilea rând, nu poate fi negat că, fǎrǎ dubiu, contravenţia reproşată prezintă o periculozitate ridicată, fapt demonstrat în măsura în care se iau în considerare limitele sancţiunii şi valorile sociale protejate. În al treilea rând, este clar că sunt relevante circumstanţele de timp în care fapta a fost comisă, precum şi cele personale ale apelantului, în sensul că, de vreme ce acesta desfăşoară activitate în calitate de pădurar, era cu atât mai mult îndatorat a se asigura că, în toate situaţiile, se respectă, în mod strict, dispoziţiile referitoare la circulaţia materialelor lemnoase. În fine, raportat la soluţia pronunţată de judecătorul fondului, ce nu a fost apelată de către intimat, nu poate fi luat în considerare argumentul privind veniturile persoanei sancţionate, care urmează a suporta consecinţele angajării răspunderii sale contravenţionale.

În consecinţă, în baza art. 480 alin. (1) din C. proc. civ., întrucât motivele invocate sunt nejustificate, apelul declarat va fi respins ca nefondat, urmând a fi păstrată, în întregime, sentinţa primei instanţe.

Domenii speta

Spete similare